Conflict de competenţă. Sentința nr. 218/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 218/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 2819/109/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ Nr. 218/2015

Ședința camerei de consiliu de la 26 Iunie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE R. V.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare pentru soluționare actiunea civilă formulata de către reclamantul I. T., în contradictoriu cu pârâtii C. I. SA și B.E.J. P. F. A., având ca obiect „conflict de competență”.

Cauza se soluționează fără citarea părtilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza pentru soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra regulatorului de competență:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la data de 21.05.2014 sub nr._, contestatorul I. T. a formulat contestație împotriva executării silite începute împotriva acestuia de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. F.-A., în dosarul de executare silită nr.218/2014 pentru suma de 4.317 lei.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în fapt la data de 05.12.2011 a încheiat un contract de credit cu C. I. SA București, cu o valoare de credit de 4.200 lei.

La data de 05.12.2011 de la magazinul Flanco din Pitești, acesta a cumpărat în baza acestui contract bunuri în valoare de 3.249,69 lei, conform bonului de tranzacție în rate fixe nr._, urmând a plăti rate fixe până la lichidarea împrumutului efectuat.

În perioada 2011 – 2013 contestatorul a achitat către C. I. SA București suma de 3.153 lei, făcând dovada cu chitanțele de plată a ratelor pe care le depun în susținerea acestei contestații.

Față de valoarea liniei de credit acordată și față de plățile efectuate de contestator, acesta trebuie să mai plătească suma de 1.047 lei, sumă ce ar reprezenta eventual dobânda si comisioanele percepute de C. I. SA. În acest sens pe parcursul 2013 - 2014, contestatorul a solicitat în mai multe rânduri către această societate de credit, să-i comunice suma corectă ce ar reprezenta dobânzi sau comisioane pentru suma de 3.249,69 lei, sumă pe care acesta a folosit-o cu bonul de tranzacție nr._, la magazinul Flanco din Pitești.

C. I. S.A. București, refuzând să-i răspundă la cererea contestatorului, s-a adresat B. P. F.-A., iar acesta a declanșat executare silită împotriva contestatorului pentru o sumă mai mare chiar decât valoarea liniei de credit, adică de 4.317 lei, în raport cu 4200 lei, ignorând suma de 3153 lei pe care acesta a achitat-o cu chitanțele pe care le depune la dosar.

În drept contestatorul și-a întemeiat cererea pe prevederile art.1357-1371 Cod civil, Legea 103/1996, OUG nr.195/2002.

Prin sentința civilă nr.866/23.09.2014, Judecătoria Costești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, reținând că în cauză petentul contestator are domiciliul în Pitești și în raport de domiciliul petentului și dispozițiile deciziei CCR nr. 348/2014 competența în solutionarea cauzei aparține Judecătoriei Pitești.

La rândul său, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.2359/12.03.2015 a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul I. T., în contradictoriu cu intimații C. I. S.A. și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. F.-A., în favoarea Judecătoriei Costești.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza Tribunalului Argeș în vederea soluționării conflictului ivit.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 131 Cod de procedură civilă raportat la disp. art. 650, în vigoare la momentul înregistrării contestației pe rolul Judecătoriei Costești, având în vedere disp. art 24 C.pr.civ. potrivit cu care dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Câtă vreme la momentul începerii executării silite instanța de executare era Judecătoria Costești, potrivit art. 650 c.pr.civ, în forma de la acel moment, aceasta fiind instanța de executare prin prisma sediului biroului executorului judecătoresc, ea rămâne prin prisma art. 24 instanță de executare.

Față de cele reținute anterior, Tribunalul constată că există un conflict de competență, în sensul dispozițiilor art. 133 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, cele două judecătorii menționate anterior declinându-și reciproc competența de soluționare a contestației la executare.

În soluționarea conflictului negativ de competență, tribunalul reține că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 650 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă (în forma în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc), instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, această prevedere legală fiind declarată neconstituțională prin Decizia nr. 348 din 17.06.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014.

Ulterior, prin Legea nr. 138/2014, art. 650 alin. 1 din C. a fost modificat, prevăzându-se în mod expres că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 650 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța de executare este competentă să soluționeze și contestația la executare.

Legea modificatoare a codului de procedură civilă, respectiv Legea nr. 138/2014, nu cuprinde dispoziții tranzitorii în această materie, împrejurare față de care, devin incidente prevederile de drept comun cuprinse în Capitolul III al Codului de procedură civilă, privind aplicarea în timp a legii procesuale.

Astfel, prin art. 24 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

De asemenea, conform prevederilor art. 25 alin.1 din Codul de procedură civilă, procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continuă să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început.

Art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă statuează că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

Raportat la regulile de aplicare în timp a legii de procedură civilă enunțate anterior, tribunalul constată că la data de 22.01.2014, creditoarea ..A. a formulat cerere executare silită împotriva debitorului I. T., ce a fost înregistrată la BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. F.-A., iar prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu din data de 20.02.2014, Judecătoria Costești a dispus încuviințarea executării silite împotriva acestui debitor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/05.12.2011.

Prin urmare, în raport cu legea de procedură civilă în vigoare la momentul începerii executării silite, instanța de executare era Judecătoria Costești, instanță care în conformitate cu dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a încuviințat executarea silită.

Pe cale de consecință, aceeași instanță de executare rămâne competentă să soluționeze și contestația la executare, în conformitate cu art. 713 alin. 1 din codul de procedură civilă și art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă.

Împrejurarea că ulterior art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă a fost declarat neconstituțional și că a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, nu este de natură să modifice regulile aplicabile în cauză, având în vedere incidența dispozițiilor art. 24 și 25 C.proc.civ., menționate anterior.

Astfel, sentința de declinare a competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale ce guvernează aplicarea în timp a legii procesuale civile.

Totodată, la pronunțarea acestei soluții, tribunalul va avea în vedere și aspectul că invocarea excepției necompetenței teritoriale a instanței de executare, în cazul concret, a Judecătoriei Costești, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art.130 alin.2 C.pr.civ., această excepție fiind invocată la cel de-al doilea termen de judecată, împrejurare față de care, în condițiile în care prin încheierea de ședință din data de 31.07.2014 pronunțată de aceeași instanță (fila 59 din dosar) nu s-a menționat că sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare pentru determinarea instanței competente, situație de excepție reglementată de art.131 alin.2 C.pr.civ., prima instanță nu o mai putea ridica din oficiu ulterior termenului prevăzut de lege, chiar dacă este de ordine publică, rămânând astfel competentă să soluționeze litigiul, ca urmare a intervenirii sancțiunii decăderii.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.135 C.pr.civ., tribunalul constată, soluționând conflictul de competență dedus judecății, că Judecătoriei Costești îi revine competența de soluționare a contestației la executare formulate de debitorul contestator I. T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a contestației la executare privind pe contestatorul I. T., domiciliat în Pitești, Piața V. M., ., ., județul Argeș și pe intimații C. I. SA, cu sediul în București, .-80, sector 1 și B.E.J. P. F. A., cu sediul în Costești, Victoriei, ., județul Argeș, în favoarea Judecătoriei Costești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2015.

Președinte,

R. V.

Grefier,

G. G.

red.R.V.

dact. R.V./5 exp.-20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 218/2015. Tribunalul ARGEŞ