Contestaţie la executare. Decizia nr. 1508/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1508/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 5733/280/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr.1508
Ședința publică de la 13 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. D.
Judecător V. R.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelantul- contestatar O. S. - prin primar, împotriva sentinței civile nr. 9099/30.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind R. R. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul pricinii și stadiul procesual, după care:
Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conform art.104 alin.11-13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești (H.C.S.M. 387/2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul pricinii și stadiul procesual, după care:
Tribunalul, în temeiul art. 478 alin.2 coroborat cu disp. art. 479 alin. 2 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și respinge cererea de emiterea a unei adrese către Grupul Școlar Ștefănești, apreciind-o ca nefiind utilă și nici necesară soluționării cauzei. Constată că intimata nu a depus întâmpinare.
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, și față de actele existente la dosar, constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici incidente de soluționat, declară cercetarea procesului încheiată, constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
asupra apelului civil de față:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 03.03.2014, sub nr._, contestatorul O. S. - PRIN PRIMAR a formulat în contradictoriu cu intimata R. R. A., contestație la executare împotriva încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din data de 19.02.2014 și a somației emise la data de 19.02.2014 de B. T. F. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea/reducerea cheltuielilor de executare și anularea somației emisă de B. T. F. A. în dosarul de executare nr. 789/2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul arată că la data de 25.02.2014 a primit de la B. T. F. A., o somație și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, prin care i-a fost adus la cunoștință ca în termen de 1 zi de la primirea acestora să achite sumele de bani enumerate în respectiva somație în dosarul de executare nr. 789/2013.
Cu privire la încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, contestatorul a arătat că onorariul de avocat este în cuantum de 100 lei, adică 10% din creanță, fiind egal cu onorariul executorului judecătoresc; desi s-a perceput onorariu avocat, in cuprinsul încheierii nu se regăsesc numărul si . avocațiale si a chitanței tăiate de avocat, adică aceasta suma este nedovedita, deci creanța nu este certa lichida si exigibila; suma de 113 lei ce reprezintă onorariu executor nu se justifica, intrucat executorul judecătoresc nu a anexat la somație sau la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, raportul de expertiza efectuat sau chitanța expertului, practic, din cuprinsul celor doua acte nu reiese nici macar numele expertului; din cele doua acte emise de executorul judecătoresc (încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare si somația de plata) nu reiese ca, intimata este asistată de avocat in procedura de executare silita, sau ca avocatul a formulat cererea de executare. In somație se indica „cererea de executare silita formulate de creditorul”, motiv pentru care se impune anularea sumei de 100 lei ce reprezintă onorariu avocat.
A mai arătat contestatorul că, executarea silita este a doua faza a procesului civil, motiv pentru care consideră ca sunt incidente dispozițiile art. 451 alin. 2 si art. 452 din noul Cod. Proc. Civ., situație in care instanta poate cenzura onorariul avocatului in raport de prestația depusa de acesta (formularea unei simple cereri de executare) si ținând cont inclusiv de protocolul încheiat intre Ministerul Justiției si Instanțele de Judecata prin care onorariu apărător din oficiu (unde avocatul se deplasează la numeroase termene la instanta) este in cuantum de 200 lei, apreciază redactarea unei cereri care impune costuri minime nu poate depăși suma 100 lei.
Prin sentința civila nr. 5541/23.06.2010, irevocabila prin decizia civila nr. 645/01.03.2011, pronunțata de Tribunalul Argeș, instanța a redus onorariul avocatului justificat cu chitanța, de la 10.000 la 500 lei, motiv pentru care consideră ca cererea sa de reducere a onorariului avocatului la suma de 100 lei in raport de efortul depus de acesta si de natura/cuantumul creanței este întemeiata. Daca la dosarul de executare nu se găsește împuternicire avocațiala si chitanța onorariu care sa fi fost eliberata cel mai târziu la data înregistrării dosarului la executorul judecătoresc, contestatorul solicită anularea costurilor privind suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocat, întrucât in lipsa chitanței, nu datorează nimic, iar creanța nu este certa lichida si exigibila.
Potrivit legii, încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu, cu condiția ca sumele menționate in încheiere sa poată fi justificate.
Cu privire la somația emisa de executorul judecătoresc, contestatorul a arătat că executorul judecătoresc l-a somat sa achite in termen de 1 zi de la primirea somației sumele menționate in cuprinsul acesteia, invocând necunoașterea legii pentru ca nu a ținut cont de legile speciale: OUG. 71/2009, OG. 17/2012, OG. 22/2002 si Legea 356/2013 Potrivit art. 1 alin. 1, lit. c din OUG. 71/2009 privind plata sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale persoanelor din sectorul bugetar in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu.
Această prevedere legala este confirmata de art. 14 din OG. 17/2012, art. 5 alin. 1 lit. I ;I alin 3, lit. b din Legea 356/2013 privind bugetul de stat pe anul 2014.
Termenul de 1 zi din somație nu respecta nici prevederile OG 22/2002 privind termenul de gratie de 6 luni de la emiterea somației. Sumele privind plata drepturilor salariale provin din taxa pe valoare adăugata, se stabilesc prin decizie a Directorului General al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, potrivit anexei nr. 5 din Legea 356/2013, ORAȘUL S. PRIN PRIMAR fiind doar un terț in acest raport juridic (ordonator secundar de credite), in sensul ca sumele necesare plații drepturilor salariale pentru personalul din învățământul I preuniversitar sunt primite de la Ministerul Finanțelor Publice, iar unitatea administrative teritoriala (orașul S.) redistribuie fondurile catre scoli.
Potrivit anexei la Decizia nr. 83/15.01.2014, orașul S. a primit de la Ministerul Finanțelor Publice, suma de 803 mii lei pentru „ hotărâri judecătorești pentru plata salariilor in unitățile de invatamant preuniversitar de stat".
Pe raza localității S. exista un număr de 7 scoli, iar aceasta suma trebuie sa fie repartizata pentru toate unitățile de invatamant, nu numai pentru creditorii de la G. Școlar S..
Prin adresa cu nr. 2.000/28.01.2014 a încunoștințat Grupul Școlar Industrial S. ( instituție la care este angajat creditorul) ca in cursul anului 2014 va primi suma totala de 318 mii lei pentru plata hotărârilor judecătorești.
S-a apreciat ca nerespectarea acestor dispoziții imperative din legile speciale, aduc prejudicii atat celorlati creditori ( cadre didactice ) care sunt salariați ai altor instituții de invatamant din circumscripția orașului S. si care sunt indreptatiti la 25% din sumele indicate in titlurile executorii, cat si bugetului de stat si bugetului orașului S., fapt ce conduce la anularea actelor de executare.
Desi se face referire la suma de 200 lei ce reprezintă onorariu expert, executorul judecătoresc nu a comunicat raportul de expertiza, care nu se stie daca exista sau nu, întrucât nu a fost convocat la efectuarea acestuia, motiv pentru care apreciază ca se impune anularea actelor de executare îndeplinite cu încălcarea procedurilor de citare si comunicare, intrucat s-a creat un prejudiciu care poate fi înlăturat doar prin anularea actelor emise nelegal.
Prin faptul ca nu a fost convocat la efectuarea raportului de expertiza si nu exista comunicarea acestuia, iar din titlul executoriu nu reiese cuantumul drepturilor salariale la care este îndreptățit creditorul, consideră ca executorul judecătoresc a încălcat principiul disponibilității, legalității si al contradictorialității in faza executării silite, cea de a doua faza a procesului civil, fiind părtinitor, iar singurul mod prin care poate fi reparat prejudicial adus de executor consta in anularea actelor de executare, emise cu nerespectarea dispozițiilor legale prin care se prejudiciază bugetul unității administrative teritoriale, fiind vorba de bani publici
A mai susținut contestatorul că executorul judecătoresc a instrumentat împotriva sa un număr de 30 dosare, in care cel mai probabil se solicita onorariu pentru același avocat si expert, incercandu-se jefuirea banului public in faza de executare silita, aspect care pot avea inclusiv conotații de natura penala.
Apreciază ca cel mai grav lucru ar fi lipsa de la dosarul de executare silita chitanțelor privind onorariul solicitat pentru avocat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 451, 452, 669 alin 4, 711 si următoarele din noul Cod. Proc. Civ.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a atașat dosarul de executare nr. 789/2013(fil.78-105).
Prin sentința civilă nr. 9099/30.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă contestația la executare, precum și cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Prin sent.civ. nr. 2158/2012/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin d.civ. nr. 2806/12.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Orașul Ștefănești, s-a admis, în parte, cererea și au fost obligați pârâții Grupul Școlar Ștefănești și Centrul Bugetar „Grupul Școlar Ștefănești” să calculeze reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009-2010, fără aplicarea diminuării de 25% prev.de art.1 alin.1 din legea 118/2010 și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03.07.2010, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Orașul Ștefănești, prin primar, să vireze pârâților fondurile necesare plății drepturilor solicitate.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Județean Argeș, Ministerul Finanțelor Publice, Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș și a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
La data de 02.12.2013 intimata creditoare, prin avocat A. V. a formulat cerere de executare silită în baza acestei sentințe.(fil.79).
Pentru suma de 100 lei reprezentând onorariu de avocat s-a emis factura fiscală nr. 640/17.02.2014, ce a fost achitată cu chitanța nr. 1307/17.02.2014(fil.99-100).
Prin încheierea de ședință de la data de 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul_/280/2013(fil.88) s-a încuviințat executarea silită a sentinței.
În cadrul dosarului de executare s-a întocmit un raport de expertiză contabilă(fil.89-97) stabilindu-se că debitul pe care creditoarea îl are de încasat în baza s.civ. nr. 2158/2012/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș este de 1139 lei.
Pentru suma de 200 lei reprezentând onorariu de expert a fost emisă factura fiscală nr. 9/09.02.2014(fil.88).
La data de 19.02.2014 s-a întocmit încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare la suma de 443 lei(20 lei taxă timbru, 113 lei onorariu executor, 200 lei onorariu expert, 100 lei onorariu avocat, 10 lei comunicare acte procedură).
În cadrul dosarului de executare s-a emis somația de plată pentru suma de 1139 lei debit și 423 lei cheltuieli de executare, ce a fost comunicată contestatorului la data de 25.02.2014 împreună cu titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.
Referitor la criticile aduse încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța a reținut că onorariul de executor se încadrează în limitele prevăzute de ord. 2550/C/2006, în raport de cuantumul debitului ce face obiectul executării silite.
De asemenea, în cadrul dosarului de executare au fost depuse la dosar dovezi privind onorariul de expert și onorariul de avocat, astfel că includerea acestor sume în categoria cheltuielilor de executare este legală, potrivit disp.art. 669 NCPC.
Nu s-a reținut concluzia contestatorului în sensul că aceste cheltuieli sunt disproporționate în raport de cuantumul debitului și munca depusă de expert, respectiv de avocat.
Ca urmare, potrivit disp.art. 669 NCPC, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește susținerile contestatorului privind nerespectarea dispozițiilor OG 22/2002, instanța a constatat că, potrivit disp.art. 122 alin.2 din OUG 46/2013 prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică unităților administrativ-teritoriale, subdiviziunilor acestora, respectiv instituțiilor publice de subordonare locală, deci nici contestatorului Orașul Ștefănești.
Cu privire la susținerile contestatorului privind aplicarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 și ale OUG 92/2012, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:
În cauza Ș. contra României, Curtea Europeană de Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-II, pag. 510-511, paragraful 41). Ea amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004).
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa Sentința din 3 martie 1999, precum și refuzul plății cheltuielilor de judecată dispuse de către instanțele judecătorești, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa.
În consecință, art. 6 alin. 1 din Convenție a fost încălcat.
Cu privire la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, potrivit căruia: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea a observat mai întâi că nu este contestat faptul că reclamanta are o creanță suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă (conform cauzelor Rafinăriile grecești Stran și Stratis Adreadis împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, . nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59, și Jasiuniene împotriva Lituaniei, Cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003).
Refuzul autorităților de a plăti despăgubirile constituie o atingere adusă drepturilor reclamantei ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Guvernul nu a oferit nici o justificare valabilă pentru ingerința cauzată prin neexecutarea Sentinței din 3 martie 1999. Această ingerință a fost, deci, arbitrară și constituie o încălcare a principiului legalității. O astfel de concluzie face inutilă verificarea de către Curte a aspectului dacă a fost menținut un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor individuale (Cauza Metaxas împotriva Greciei, precitată, paragraful 31).
În consecință, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție a fost încălcat.
De asemenea, în cauza R. c. România Curtea a admis că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un Stat să dispună executarea fiecărei sentințe cu caracter civil indiferent de împrejurări (Cauza Sanglier împotriva Franței,nr._/99, paragraful39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea observă că dacă administrația refuză sau omite să se execute, sau dacă tergiversează în executarea acesteia, garanțiile prevăzute la articolul 6 de care beneficiază justițiabilul în etapa judiciară a procedurii își pierd orice rațiune de a fi (Cauza Hornsby împotriva Greciei, decizia din 19 martie, 1997, Culegerea de hotărâri și decizii 1997‑II, paginile 510-511, paragraful 41).
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în maniera în care a fost interpretat de către Curtea Europeană, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se „plia” la hotărârile judecătorești definitive și obligatorii prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun „să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului, în urma unei proceduri judiciare, să trebuiască apoi să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale”.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri. Lipsa fondurilor nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere.
În schimb, Curtea Europeană pornește de la premisa că „administrația constituie un element al statului de drept și că interesul său se identifică cu cel al unei bune administrări a justiției”.
În cauza Shmalko c. Ucrainei Curtea a statuat cu privire la procedura executării silite a fondurilor bănești din conturile instituțiilor și organizațiilor deschise la Trezoreria statului că debitorul era un organ al statului, iar executarea silită a hotărârilor împotriva sa, așa cum rezultă din actele dosarului, poate fi realizată numai dacă statul prevede și acordă pentru cheltuielile respective sume în bugetul de stat. Situația de fapt din cauză a arătat că executarea hotărârii respective a fost împiedicată în special datorită absenței măsurilor bugetare relevante.
Ca urmare, pentru ca garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO să nu fie iluzorii, este necesar ca executarea hotărârilor judecătorești să aibă loc cu respectarea acelorași garanții, ceea ce presupune inexistența, în legislație națională a unor formulări de genul „poate aloca fonduri”.
Cu atât mai mult, contravine art. 6 din CEDO, atitudinea celor obligați la alocarea fondurilor necesare executării titlului și, respectiv, plata drepturilor bănești, în sensul de a propune și promova acte normative, respectiv OUG nr. 71/2009 și 92/2012, prin care și-au acordat termene de grație succesive pentru plata acestor sume, atât timp cât administrația publică este datoare să execute hotărâri judecătorești „definitive și obligatorii”, cum este cazul în cauză.
Mai mult, potrivit disp.art.20 din Constituție și art. 44 CEDO, acest text de lege(art. 1 din OUG 71/2009 și art. IX alin.1 din OUG 92/2013) contravine Tratatelor Internaționale la care România este parte, astfel că rămâne inaplicabil.
Protecția dreptului de proprietate reglementat de art. 1 protocolul 1 din CEDO presupune analizarea a 5 pași pentru a se stabili dacă statul, prin instituțiile sale, protejează acest drept:
-Dacă partea are în patrimoniul său o „proprietate”;
-Dacă a existat o ingerință în legătură cu respectiva proprietate;
-Dacă această ingerință a fost legitimă;
-Dacă statul a urmărit un scop legitim(interesul public/general);
-Dacă ingerința a fost proporțională, s-a realizat un „echilibru echitabil”.
Se constată că intimata au în patrimoniu o „proprietate”, respectiv i s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul la o sumă de bani.
A existat o ingerință în legătură cu acest drept de proprietate, prin neplata acestor sume de bani, sau plata parțială.
Instanța a apreciat că această ingerință nu este nici legitimă și nici proporțională, atât timp cât, astfel cum s-a reținut și în cuprinsul titlului executoriu, indemnizația de concediu aferentă anului 2010 s-a calculat în mod greșit, aplicându-se diminuarea de 25% și pentru trecut. Ca urmare, a pretinde că diferența de indemnizație de concediu aferent anului 2010 urmează a se achita eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în fiecare an în câte 4 tranșe trimestriale, nu urmărește un scop legitim, respectiv interesul public și nici nu respectă cerința unui „echilibru echitabil” între interesul general și cel particular.
S-au reținut așadar că dispozițiile art. 1 din OUG 71/2009 și art. IX alin.1 din OUG 92/2013 contravin prevederilor art.1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că rămâne inaplicabil în cauză, astfel că și acest motiv de contestație a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței civile nr. 9099/30.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a declarat apel contestatorul O. S. - PRIN PRIMAR, prin care a solicitat schimbarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii contestației la executare și anulării tuturor formelor de executare întocmite de B. T. F. A. în dosarul nr.789/2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului declarat, acesta a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a avut în vedere că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu citarea tuturor părților, neînțelegând să se pronunțe cu privire la legalitatea acestuia.
Menționează că în dosarul de executare nu există, cu încălcarea dispozițiilor art.656 C.pr.civ., încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei contabile, obiectivele acesteia și nu este depusă dovada convocării părților.
Totodată, raportul de expertiză a fost efectuat de experții G. S., care era incompatibil, și de P. I., care se afla în conflict de interese.
Deși în titlul executoriu s-a stabilit obligația de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație la data plății efective, în raportul de expertiză drepturile salariale au fost actualizate cu indicii prețurilor de consum.
Precizează că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.02.2014 nu cuprinde locul întocmirii acesteia și nici calea și termenul de atac al acesteia, mențiuni care, potrivit art.652 alin.2 C.pr.civ., trebuie inserate sub sancțiunea nulității absolute.
Susține că executarea silită trebuia îndreptată împotriva Grupului Școlar Ștefănești, întrucât orașul Ștefănești a fost obligat să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale, astfel încât, raportat la această împrejurare, nu are calitatea de debitor, ci cel mult, de terț poprit conform art.782 C.pr.civ.
Din cuprinsul somației de plată nu reiese cuantumul creanței principale, al accesoriilor acesteia și modul cum a fost stabilită, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a analizat susținerea contestatoarei privind aspectul că a efectuat mai multe plăți și a interpretat greșit OG nr.22/2002 și OUG nr.92/2012.
Alăturat apelului a fost depus un set de înscrisuri.
Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare, prin care să-și exprime poziția față de apelul formulat.
Analizând sentința civilă apelată, în raport de criticile formulate, având în vedere efectul devolutiv al apelului stabilit prin art. 476 C.pr.civ.,tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :
Din analiza contestației la executare formulată de debitor, tribunalul constată că acesta nu a invocat drept motive de nelegalitate a actelor de executare împrejurările că în dosarul de executare lipsește încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei contabile și s-au stabilit obiectivele acesteia, că raportul de expertiză a fost efectuat de experții G. S., care era incompatibil, și de P. I., care se afla în conflict de interese, că în raportul de expertiză drepturile salariale au fost actualizate în raport cu indicii prețurilor de consum, iar nu cu indicele de inflație la data plății efective, că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.02.2014 nu cuprinde locul întocmirii acesteia și nici calea și termenul de atac al acesteia, că nu are calitatea de debitor, ci, cel mult, de terț poprit, că cuprinsul somației de plată nu reiese cuantumul creanței principale, al accesoriilor acesteia și modul cum a fost stabilită, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă, poziția sa constantă fiind aceea că nu sunt probate cheltuielile de executare și se impune reducerea cuantumului lor și că beneficiază de termenul de grație de 6 luni pentru executarea obligației, iar plata acestor sume se realizează în tranșe, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art.478 alin.3 Cod pr.civilă, este inadmisibilă formularea acestor solicitări pentru prima dată în fața instanței de apel, astfel încât nu se mai impun a fi analizate.
Chiar dacă sunt reale susținerile apelantului potrivit cărora nu a fost convocat în momentul efectuării raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit la data de 27.01.2014 de experții G. S. și P. I. (filele 89-97 din dosarul de fond), dispus, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia, de executorul judecătoresc, prin intermediul unei adrese, față de împrejurarea că, prin contestația la executare nu a înțeles să solicite anularea raportului de expertiză, ci doar a somației de plată și a încheierii din 19.02.2014, prin care s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare, în condițiile în care nu a criticat cuantumul sumei de 1.139 lei, menționată în cuprinsul somației de plată ca reprezentând drepturi salariale și nici modalitatea de calcul a acesteia, tribunalul constată că apelantul nu justifică nicio vătămare, astfel încât susținerile sale în acest sens nu pot fi primite.
În ceea ce privește împrejurarea că apelantul ar fi efectuat mai multe plăți, în condițiile în care acesta nu a criticat cuantumul sumei menționate în somația de plată, iar, astfel cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea contabilitate, în momentul efectuării acestuia, au fost avute în vedere sumele achitate creditoarei, stabilindu-se doar că diferențele salariale sunt de 1.139 lei, și această critică este nefondată.
Potrivit art.1 și art.2 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită cu sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În conformitate cu prevederile art.122 alin.2 din OUG nr.46/2013, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică unităților administrativ-teritoriale, subdiviziunilor acestora, respectiv instituțiilor publice de subordonare locală, împrejurare față de care în mod corect instanța de fond a apreciat că termenul de grație de 6 luni nu este aplicabil în prezenta cauză, raportat la calitatea contestatoarei.
Totodată, tribunalul reține că o asemenea interpretare este impusă și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Ș. c.României a stabilit că este nerezonabil să se solicite unui particular a întreprinde demersuri împotriva statului sau a unei autorități sau instituții publice; asemenea debitori fiind primii care, în concepția Curții, trebuie să execute voluntar hotărârile judecătorești de condamnare pronunțate împotriva lor, astfel încât se impune ca numărul entităților care înțeleg să invoce beneficiul acestei legi să fie cât mai limitat.
Pe de altă parte, este real că alineatul (2) al articolului 122 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale, a fost modificat de OUG nr.58/2014, publicată în Monitorul Oficial la 29.09.2014, în sensul că de la data declarării stării de criză financiară, respectiv a stării de insolvență și până la data declarării încetării acestora, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică unităților administrativ-teritoriale, subdiviziunilor acestora, respectiv instituțiilor publice de subordonare locală. Valorificarea creanțelor datorate de unitățile administrativ-teritoriale, de subdiviziunile acestora, respectiv de instituțiile publice de subordonare locală se realizează potrivit Planului de redresare a stării de criză financiară sau a stării de insolvență, după caz.
Însă, în condițiile în care acest act normativ nu era în vigoare la data emiterii somației, astfel încât nu poate produce efecte retroactive, în condițiile în care nici debitoarea nu a probat că s-ar afla în incapacitate de plată, tribunalul apreciază că subzistă motivele pentru care s-a reținut că, în cazul concret, nu sunt incidente dispozițiile art.1 și art.2 din OG nr.22/2002.
În ceea ce privește critica privind interpretarea greșită a OUG nr.92/2012, tribunalul reține că, în condițiile în care în considerentele sentinței apelate s-a reținut că acest act normativ contravine prevederilor art.1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că nu este aplicabil în cauză, reținând că apelantul nu a precizat sub ce aspect s-ar fi realizat interpretarea sau aplicarea greșită a acestuia, față de împrejurarea că soluția pronunțată de instanța de fond nu a fost întemeiată pe vreo dispoziție legală din acesta, iar, prin contestația la executare acesta nu a invocat aspectul că actele de executare au fost emise cu încălcarea acestor prevederi legale, respectiv a OUG. 71/2009, OG. 17/2012, OG. 22/2002 si Legea 356/2013, aceasta este în mod evident nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de contestatorul O. S. - PRIN PRIMAR, cu sediul în S., ., nr. 1, jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr. 9099/30.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. _ , intimată fiind R. R. A., domiciliată în P., .. 5, .. C, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 mai 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă.
Președinte, A. D. D. | Judecător, V. R. |
Grefier,
C. G.
ptr. grefier aflat în concediu, semnează grefierul-șef
red.R.V.
dact. R.V./6 exp.-12.06.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 1117/2015. Tribunalul ARGEŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1436/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
