Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1484/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1484/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1484/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1484/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător E. M. C.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, sesizarea din oficiu privind constatarea perimării apelului formulat de reclamantul N. D. C., împotriva sentinței civile nr.6725/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul N. C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării apelului și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin cererea formulată la data de 29.05.2014 reclamantul N. D. C. în contradictoriu cu pârâtul N. C. a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială pârâtul, care este tatăl său, să fie pus sub interdicție, iar dânsul să fie numit tutore al acestuia până la soluționarea dosarului nr._/280/2014 dosar privind ,, încuviințarea curatelei” aflat pe rolul judecătoriei Pitești.
S-a arătat în motivare de către reclamant că tatăl său în urma unui accident a suferit o traumă gravă datorită căreia nu mai are discernământ, în prezent neputându-se mișca și nici comunica depinzând în totalitate de alte persoane și are nevoie urgentă de cineva care să-i administreze bunurile. În prezent pârâtul este internat la Spitalul Elias, după o stare comatoasă de 4 săptămâni la Spitalul Județean Argeș și starea dânsului este din ce în ce mai gravă.
Prin sentința civilă nr. 6725/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins cererea formulată de reclamantul N. D. C. în contradictoriu cu pârâtul N. C.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul N. D. C. care a considerat-o nelegală și netemeinică.
Prin încheierea de ședință din 21.08._ tribunalul a dispus suspendarea cauzei în raport de disp.art 411 pct. 1 C.pr.civ, pentru lipsa părților .
C. arhivă al Tribunalului Argeș a întocmit referatul cu privire la constatarea din oficiu a perimării apelului ( fila 13)
Potrivit art.416 alin.1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni.
Pe de altă parte legiuitorul a prevăzut că perimarea poate fi constatată și din oficiu - art.420 alin.1C.proc.civ .
In cauza de față, se constată că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă la data de 21.08.2014, dată la care instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 pct.2 C.pr.civ. iar termenul de perimare s-a împlinit la data de 21.02.2015.
Se reține că în acest interval niciuna din părți nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecății.
Față de aceste considerente urmează a se constata din oficiu perimat apelul .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat apelul formulat de reclamantul N. D. C., domiciliat în P., ., nr. 9, .. C, . împotriva sentinței civile nr.6725/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul N. C. domiciliat în P., ., nr. 9, .. C, ..
. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015
Președinte, A. D. | Judecător, E. M. C. | |
Grefier, E. R. |
Red. A.D.
Tehn D.T./ 4 ex.
20.05.2015
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1128/2015. Tribunalul... | Supraveghere specializată. Sentința nr. 200/2015. Tribunalul... → |
|---|








