Partaj judiciar. Hotărâre din 25-02-2015, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 22908/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 173/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M.

Judecător G. D. N.

Judecător R. V.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de pârâtul B. F., împotriva sentinței civile nr.4249 din data de 05.05.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, intimata-reclamantă fiind I. D., având ca obiect „partaj judiciar- iesire din indiviziune”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat E. E., și avocat F. D. pentru intimata-reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocatul recurentului-pârât depune la dosar delegație de substituire și împuternicire avocațială a avocatului O. C., apărător ales al recurentului-pârât, și diferența de taxa de timbru în cuantum de 1083 lei și arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauza.

Avocatul intimatei-reclamantă arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.

Tribunalul constată recursul legal timbrat și acordă părtilor cuvântul pe probe.

Avocatul recurentului-pârât solicită proba cu înscrisurile depuse deja la dosar, respectiv înscrisurile atașate cererii de recurs. Arată că nu solicită administrarea altor probe noi în recurs.

Avocatul intimatei-reclamantă arată că nu solicită administrarea de probe noi în recurs și este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de recurent.

Tribunalul, văzând criticile de recurs, potrivit art.305 Cod procedură civilă, încuviințează recurentului-pârât proba cu înscrisurile atașate cererii de recurs și ia act că intimata-reclamantă nu solicită administrarea de probe noi în recurs.

Avocații părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauza.

Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului, constată terminata cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursului.

Avocatul recurentului-pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit motivelor depuse în scris la dosar și pe care le susține. Arată că sunt aduse critici hotărârii pronunțate de instanța de fond în ceea ce priveste evaluarea imobilului. Arată că raportul de expertiză a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale. În cauza trebuia întocmit un raport de expertiză care să se raporteze la valoarea de circulatie actuală a imobilului. Potrivit motivelor formulate, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință casarea sentinței de fond cu trimiterea spre rejudecare pentru a se dispune efectuarea unui nou raport de expertiză.

Avocatul intimatei-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, potrivit motivelor expuse prin întâmpinarea depusă la dosar. Potrivit art.212 alin.2 Cod procedură civilă, expertiza contradictorie trebuia cerută la primul termen de judecată după depunerea raportului de expertiză. De asemenea obiecțiunile la raportul de expertiză trebuiau formulate potrivit art.212 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată după depunerea lucrării.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 16.11.2012, sub nr._ reclamanta I. D. a chemat în judecată pe pârâtul B. F., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei lor, atribuirea în natură, în lotul reclamantei, a imobilului garsonieră ce face obiectul partajului, cu cheltuieli de judecată.

In drept, s-au invocat disp. art.1143 și urm. N.C.C., art.109 C.P.C.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin sentința civilă nr.4249 din data de 05.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., a fost admisă acțiunea formulata de reclamanta I. D. (fostă B.), in contradictoriu cu pârâtul B. F..

S-a dispus sistarea comunității de bunuri a reclamantei și a pârâtului, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză de către ing. exp. A. C. în varianta unică, în care se atribuie reclamantei imobilul garsonieră cu nr.18 situat în Pitești, ., ., jud. Argeș, compus din 1 cameră și dependințe. Reclamanta plătește sultă pârâtului B. F. în sumă de 3084 lei. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2956 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a contestat pretențiile reclamantei și nici modalitatea de dobândire a imobilului ce face obiectul partajului. Nu a solicitat reținerea în favoarea sa a unei cote superioare de contribuție în ceea ce privește dobândirea acestui imobil.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că părțile, reclamanta și pârâtul au dobândit în coproprietate indiviză, anterior încheierii căsătoriei, în cote de 50% fiecare, imobilul garsonieră cu nr. 18, situat în Pitești, ., ., jud. Argeș, compus din 1 cameră și dependințe.

Întrucât patrimoniul supus împărțelii este cel de la data partajului, la împărțirea imobilului și în vederea stabilirii contravalorii cotei de proprietate asupra acestuia a fiecărei părți, se va lua în calcul valoarea lui de la acest moment, iar nu de la momentul intrării în coproprietatea indiviză.

Prin urmare, în cauză s-a dispus efectuarea unor expertize de specialitate având ca obiectiv identificarea, evaluarea bunului si intocmirea propunerilor de lotizare, în baza art.673 ind.6 C.pr.civ.

La formarea și atribuirea loturilor instanța a dat eficiență criteriilor prevăzute prin disp.art.673 ind.9 C.pr.civ., ținand seama de cota ce se cuvine fiecărei părți, de masa bunurilor de împărțit, natura acestora, precum și de posesia și folosința actuală a bunurilor.

Impotriva sentintei nr.4249/5.05.2014 a declarat recurs paratul B. F., criticand-o ca nelegala si netemeinica.

In esenta, recurentul a sustinut ca, in mod gresit, prin expertiza dispusa in cauza, s-a evaluat imobilul in raport de dispozitiile Decretului nr.256/1984, acestea nefiind incidente in cauza, intrucat partile nu au calitatea de chiriasi. Imobilul se afla in circuitul civil, evaluarea realizandu-se la valoarea de circulatie din acest moment.

Instanta a omologat raportul, fara sa constatate modul eronat in care a fost evaluat. Instanta trebuia sa puna in vedere expertului sa stabileasca valoarea de circulatie a imobilului, fiind de notorietate ca o garsoniera nu poate valoare 6000 lei.

S-a mai aratat ca paratul nu a mai locuit la adresa unde a fost citat, nefiind indeplinita procedura de citare, acesta fiind si motivul pentru care nu s-a prezentat la efectuarea expertizei si nici in instanta, pentru a formula obietciuni.

Pentru aceste motive, s-a solicitat casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua un nou raport de expertiza.

In drept, au fost invocate disp. art.304 C.pr.civ.

Intimata-reclamanta a depus intampinare, solicitand respingerea recursului, ca nefondat.

Analizand acetele si lucrarile dosarului, fata de criticile invocate, ce se incadreaza in motivul de recurs prev. de art.304 pct.5 C.pr.civ., tribunalul considera recursul ca fiind nefondat.

Astfel, procedand la analizarea cu prioritate a motivului de recurs privind nelegala citare a paratului in fata instantei de fond, tribunalul constata ca aceasta sustinere nu este reala.

Fiind citat la adresa indicata de reclamanta in cererea de chemare in judecata, adresa unde este situata si garsoniera a carei partajare s-a solicitat, paratul B. F. s-a prezentat in fata instantei la primul termen de judecata, din data de 24.04.2013, potrivit mentiunii din incheierea de sedinta de la acea data, mentiune ce face dovada pana la inscrierea in fals. Paratul nu a aratat ca nu ar locui la adresa mentionata in actiune, primind termen in cunostinta. De asemenea, in cererea de studiere a dosarului aflata la fila 30 a dosraului de fond, paratul a indicat acelasi domiciliu cu cel la care s-a indeplinit procedura de citare.

La dosar nu exista nicio cerere formulata de parat, in conditiile art.98 C.pr.civ., prin care sa fi adus la cunostinta schimbarea domiciliului, situatie in care tribunalul constata ca procedura de citare a paratului a fost efectuata legal la domiciliul indicat atat de reclamanta, cat si de parat.

Cat priveste modul de evaluare a imobilului-garsoniera, tribunalul retine ca la efectuarea partajului bunurilor comune ale soilor trebuie luată în considerare valoarea actuală de circulație pe care o au bunurile și nu valoarea existentă în momentul în care a luat naștere starea de codevălmășie sau în momentul introducerii acțiunii ori la un alt moment intermediar - de natură să altereze valoarea reală, deoarece diminuarea ei prin uzură fizică sau morală, la fel ca și sporul de valoare, se impută asupra drepturilor tuturor copartajanților ori, dimpotrivă, ele profită tuturor și nu numai unuia singur.

Modalitatea de evaluare a bunurilor reprezinta insa un aspect de interes privat, astfel incat nemultumirile partilor privind efectuarea acestei operatiuni de catre expertul desemnat in conditiile art.6735 C.pr.civ. trebuie invocate, sub forma obiectiunilor, la primul termen de judecata ulterior depunerii raportului, conform art.212 alin.2 C.pr.civ. Norma amintita reprezinta o aplicare a principiului prevazut de disp. art.108 alin.2 si 3 C.pr.civ., astfel incat sanctiunea neinvocarii in termen a neregularitatii procedurale de ordine privata este cea a decaderii din dreptul a repune in discutie nulitatea actului de procedura, in cazul de fata nulitatea probei administrata.

Or, desi legal citat atat in fata instantei (se constata ca paratul nu a pierdut termenul in cunostinta primit la primul termen de judecata), cat si de expertul desemnat, pentru efectuarea lucrarii la fata locului (se constata, de altfel, ca recurentul nici nu a sustinut ca nu a fost citata de expert, ci doar ca citarea trebuia efectuata la alta adresa), paratul nu s-a prezentat si nu a invocat, la termenul de judecata ulterior depunerii raportului, obiectiunile cu privire la modul de evaluare a garsonierei, situatie in care tribunalul constata ca la acest moment este decazut din dreptul de a formula obiectiuni, iar critica referitoare la valoarea bunului nu poate fi analizata.

Pentru aceste considerente, constatand ca niciuna dintre criticile invocate de recurent nu este intemeiata, tribunalul va dispune, in temeiul art.312 C.pr.civ., respingerea recursului, ca nefondat.

Instanta constata ca, prin intampinarea depusa la dosar, intimata-reclamanta a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata. Verificand insa actele dosarului de recurs, tribunalul constata ca aceasta nu a facut dovada acestor cheltuieli, situatie in care, fata de disp. art.274 C.pr.civ., aceasta cerere va fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul B. F., cu domiciliul procesual ales in P., ., ., jud. Argeș, la avocat E. E., împotriva sentinței civile nr.4249 din data de 05.05.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, intimata-reclamantă fiind I. D. (fostă B.), cu domiciliul în P., ., .. A, ., ca nefundat.

Respinge cererea intimatei, privind cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 Februarie 2015.

Președinte,

A. M.

Judecător,

G. D. N.

Judecător,

R. V.

Grefier,

G. G.

red.A.M./16.03.2015

dact.C.E.C./2 exp.

Jud. fond. A. Gradinariu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Hotărâre din 25-02-2015, Tribunalul ARGEŞ