Pretenţii. Decizia nr. 1920/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1920/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 5808/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1920/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător A. D.
Grefier R.-E. D.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, apelul declarat de reclamantul S. P. DE EXPLOATARE A PATRIMONIULUI MUNICIPIULUI P. împotriva sentinței civile nr 4258/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., intimată fiind pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns la cele două strigări ale cauzei apelantul-reclamant prin consilier juridic M. I. Iorcahe, intimatul-pârât prin consilier juridic V. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La prima strigare a cauzei intimatul, prin consilier juridic, solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare și a-l prezenta conducerii.
Tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se studia răspunsul la întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei apelantul-reclamant, prin consilier juridic, solicită proba cu expertiză. Arată că nu a solicitat prin motivele de apel această probă însă, potrivit disp art 254 pct 2 alin 5 c.pr.civ se impune o astfel de expertiză întrucât, existența retelei subterane se poate constata numai de un expert.
Intimatul-pârât, prin consilier juridic, apreciază că proba solicitată nu este utilă, nu există documente de aceea nu s-a putut realiza nici la instanta de fond.
Tribunalul urmează a respinge cererea de efectuare a expertizei având în vedere disp art 478 ncpc rap la disp art 479 ncpc și art 254 alin 2 ncpc pentru că nu s-a solicitat această probă prin motivele de apel și nici la instanta de fond, mai mult, nu a rezultat necesitatea administrării acesteia din dezbateri.
Părtile, prin reprezentantii legali, arată că nu mai au cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat si solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apelantul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii. Arată că există autorizatie de construire a rețelei subterane așa încât trebuie admis si capătul de cerere privind plata lipsei de folosință.
Intimatul-pârât, prin consilier juridc, solicită respingerea apelului, mentinerea hotărârii pentru următoarele motive: în ceea ce priveste lipsa de folosință arată că nu există retea subterană ci furnizarea se face prin retea aeriană. S-a stabilit punerea la dispozitie a retelei subterane și finanțarea unui proiect în acest sens însă nu s-a realizat acest proiect. Solicită respingerea apelului, mentinerea hotărârii.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ reclamantul S. P. de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,61 lei reprezentând debit datorat conform contractului de asociere nr.3094/2000 (pt.Trim II, Trim. III, Trim.IV/2011); a sumei de_,26 lei reprezentând majorări de întârziere pentru debitul neachitat, calculate conform contractului până la data de 17.01.2013; obligarea pârâtei la plata sumei de aproximativ_,48 lei reprezentând lipsa de folosință pentru anul 2012 asupra terenului aparținând mun.Pitești, ocupat de rețelele de cablaj subteran; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta arătat că la data de 01.07.2006 s-a înființat S. P. de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, conform HCL nr.9/30.01.2006, modificată prin HCL nr.107/2006 și HCL nr.191/2006, ca S. P. cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local al Mun.Pitești, toate veniturile colectate de această instituție fiind virate la veniturile locale.
Pârâta . a încheiat cu Consiliul Local al Mun.Pitești contractul de asociere nr._/2000, care a fost completat și modificat prin acte adiționale. Potrivit acestui contract, pârâta avea obligația de a vira în contul Consiliului Local al Mun .Pitești suma de 2,5 % din veniturile lunare obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 45.000 dolari anual, începând cu data semnării contractului.
Termenul contractului de asociere a fost prelungit prin act adițional până la data de 31.12.2011. Ca atare, pârâta trebuia să achite suma de_,61 lei și pentru anul 2011, conform fișei de calcul anexată.
Potrivit cap. VII pct.7.3 din contract, pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate, se percep penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de lege sau de alte acte normative.
Prin urmare, pentru întârzierea la plata tranșei aferente anului 2011, pârâta datorează majorări de întârziere.
Deși nu a mai fost prelungit termenul contractual, pârâta a păstrat rețelele de cablaj subteran realizate prin rețele hibride de fibră optică și cablu coaxial, ocupând terenul în subteran și în prezent. Apreciază reclamanta că se impune ca pârâta să achite și lipsa de folosință pentru suprafața ocupată efectiv în subteran, conform contractului, respectiv suma de_,48 lei.
Pârâta a fost pusă în întârziere cu privire la debitul datorat conform acordului nr.449/10.01.2012 prin adresele somații existente la dosar.
In drept, s-au invocat disp. art. 1469, 1470, 1488, 1489, 710, 948 alin.5 Cod civ., art.124 C.pr.civ.
In susținere, s-au depus la dosar înscrisuri (f. 7-24).
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării s-a arătat că situația întocmită de reclamantă cu privire la debitul pretins și anexată cererii sunt evidențiate sume datorate pentru anul 2012, deși contractul încheiat a fost valabil până la data de 31.12.2011; astfel, pentru anul 2012 nu există un temei legal pentru solicitarea acestei sume; nu este evidențiată modalitatea de calcul a majorărilor de întârziere în sumă de_,26 lei.
A susținut pârâta că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a achita cele trei trimestre ale anului 2011 din cauza scăderii încasărilor, a numărului de abonați și a cheltuielilor efectuate cu modernizarea rețelei existente; s-a încercat compensarea acestor cheltuieli prin serviciile prestate de către pârâtă de care reclamanta beneficiază și în continuare, fără costuri.
In ceea ce privește capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință asupra terenului ocupat de rețelele de cablaj subteran, pârâta arată că deține autorizații de construire în acest sens, conform Legii 50/1991, pe care le anexează la dosar.
In drept, s-au invocat disp. art. 205 NCPC, Lg. 50/1991 R, contractul de colaborare.
S-au anexat în copie înscrisuri (f.36-61).
În cauză au fost încuviințate și administrate la solicitarea ambelor părți litigante, proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză tehnică specialitatea contabilitate.
Au fost administrate interogatoriile părților și s-a efectuat expertiza contabilă de către expert A. M. S..
Prin sentința civilă nr. 4258/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., s-a admis, în parte, acțiunea formulata de reclamanta S. P. DE EXPLOATARE A PATRIMONIULUI MUNICIPIULUI P. în contradictoriu cu parata ..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 106.880 lei reprezentând debit datorat conform contractului de asociere nr._/2000, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de_ lei, pentru perioada iulie 2011 – ianuarie 2013.
S-a respins cererea privind plata lipsei de folosință.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul nr._/2000 ce a avut ca obiect colaborarea dintre părți în scopul realizării unor programe de informare a cetățenilor și de prezentare a activității Consiliului Local și Primăriei Mun.Pitești; efectuarea unor lucrări de modernizare a rețelei de cablaj subteran și exploatarea unei rețele hibride de fibră optică și cablu coaxial (f.7-10).
Termenul contractului a fost stabilit până la data de 31.12.2010 .
Obligația pârâtei consta în virarea în contul Consiliului Local al unui procent de 2,5 % din veniturile lunare obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 45.000 dolari anual, începând cu data semnării contractului ( art. 6.1 lit.d din Contract ); modalitatea de plată a fost stabilită trimestrial, dar nu mai puțin de 11.250 dolari, urmând ca aceste sume să fie achitate până la data de 10 a primei luni din trimestrul următor celei pentru care se face plata, astfel că suma minimă garantată să fie de 45.000 dolari /an. S-a stabilit ca pentru trimestrul IV plata să se efectueze până la data de 15 decembrie (art.7 pct.1 din contract ).
La contractul nr._/2011 a fost încheiat Actul Adițional nr._/01.08.2002 prin care s-au modificat mai multe clauze din contractul inițial respectiv art.7.1 prin care s-a stabilit modalitatea de plată, dar și art. 6.2 lit.b, în sensul informării solicitanților în cazul eliberării unor autorizații de construire în zonele în care s-au efectuat lucrări la rețeaua de cablaj subteran (f.13-14).
Prin Actul Adițional nr.3/27.12.2010 a fost prelungită durata contractului la data de 31.12.2011.
Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pârâta a optat pentru plata sumei minime de 45.000 USD, iar pentru trimestrele II, III și IV din anul 2011 nu a efectuat nicio plată, asumată prin contractul de asociere și actele adiționale.
S-a concluzionat prin expertiză că pârâta datorează reclamantului suma de 106.880 lei, în baza raporturilor existente între părți, conform contractului încheiat de acestea.
La acest debit expertiza a stabilit penalități de întârziere în sumă de 34.693 lei, calculate pentru perioada iunie 2011 – ianuarie 2013.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul criticând-o sub aspectul soluției adoptată de instanță pe capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință.
În motivarea apelului ,apelantul – reclamant susține că în mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere pe considerentul că ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză în condițiile în care pârâtul folosește în continuare rețelele de cablaj respective, fie ele și aeriene, cu atât mai mult cu cât până la data expirării contractului pârâta a achitat chiria.
Mai susține apelantul că au solicitat lipsa de folosință pentru rețelele situate în subteran și chiar dacă pârâta s-a apărat în sensul că nu s-ar fi finalizat aceste rețele precum și faptul că expertul a stabilit că pârâtul nu ar ocupa terenul cu rețele în subteran aceasta având în vedere specialitatea sa nu putea decât să stabilească matematic care este cuantumul acestora, iar din documentele depuse de către apelant la dosarul cauzei se poate prezuma de instanță în sensul existenței acestor rețele în subteran și care trebuiau finalizate până la finele anului 2010.
În fapt, există o rețea subterană în zona dintre blocuri, pentru care chiar pârâta a depus la dosar o . autorizații de construire .
Pentru aceste considerente, se solicită admiterea apelului .
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea apelului ca nefondat .
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul va constata că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul contractului încheiat între părți l-a reprezentat, așa cum rezultă din art.32. și efectuarea unor lucrări de modernizare a rețelei de cablaj subteran prin realizarea și exploatarea unei rețele hibride de fibră optică și cablu coaxial ( fila 7 dosar fond).
Astfel, tribunalul va reține ,așa cum în mod corect a statuat și prima instanță că în prețul stabilit prin contract în sarcina pârâtei este inclusă și plata către apelanta reclamantă a folosirii spațiului subteran pentru eventualele lucrări de modernizare a rețelei de cablaj .
În plus, în cauză apelanta nu a făcut dovada din care să rezulte mai presus de orice îndoială că o asemenea rețea există ,astfel încât tribunalul nu poate aprecia că acest capăt de cerere este întemeiat, doar pentru că pârâta a depus la dosar autorizațiile de construire eliberate de Primăria Pitești în vederea finalizării rețelelor subterane.
În plus, este de notorietate că există mai mulți operatori așa cum în mod corect susține intimata prin întâmpinare ce au amplasate rețele de comunicații și că o asemenea solicitare de îngropare a rețelei nu se poate face fără stabilirea de către apelantă a modului de exercitare a dreptului de acces al furnizorilor de rețele de comunicații pe proprietatea publică și privată a Municipiului Pitești conform Legii nr. 154/2012.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. P. DE EXPLOATARE A PATRIMONIULUI MUNICIPIULUI PITESTI cu sediul în P., .. U3 parter. Jud.Argeș împotriva sentinței civile nr 4258/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., intimată fiind pârâta . cu sediul în București, ..73 – 75, Cladirea Forum 2000 Faza 1, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015
Președinte, E. M. C. | Judecător, A. D. | |
Grefier, R.-E. D. |
Red A.D.
Tehn D.T 4 ex.
18.06.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 201/2015. Tribunalul ARGEŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 2216/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|