Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 483/2013. Tribunalul BACĂU

Sentința nr. 483/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 315/829/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 137/2013

Ședința publică de la 27 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător C. M. P.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil promovat de către apelanta H. F. împotriva sentinței civile nr.483 din 24.04.2013 pronunțata de Judecătoria P. T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul H. C. B., având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul H. C. B. asistat de avocat A. S., lipsă fiind apelanta H. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța pune în discuție excepția privind nulitatea apelului pentru netimbrare.

Apărătorul intimatei solicită admiterea excepției, anularea apelului ca netimbrat.

Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.

Dezbaterile fiind închise, instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra apelului de față reține:

Prin sentința civilă nr.483/24.04.2013 a Judecătoriei P. T., s-a respins cererea reclamantei H. F. în contradictoriu cu pârâtul H. C. B., cerere formulată pe calea ordonanței președințiale si prin care s-a solicitat stabilirea domiciliului minorei H. Rebeka M., la reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, raportat la dispozițiile art.996 NCPC, reclamanta nu a făcut dovada urgentei, minora aflându-se încă din 2009 la tată, mama plecând în străinătate. S-a arătat că la acest moment, minora este bine îngrijită si având în vedere si împrejurarea că reclamata, prin natura locului de muncă, revine în domiciliu doar la sfârșit de săptămână, nu se impune modificarea, de urgență, a locuinței minorei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta.

Apelanta a fost citată la ambele adrese indicate de ea în cerere cu mențiunea achitării taxei de timbru de 5 lei si timbru judiciar de 0,15 lei.

La termenul stabilit si pentru care a fost citată (fila9) apelanta nu s-a prezentat si nici nu a făcut dovada achitării taxei de timbru necesare soluționării apelului.

In consecință, văzând dispozițiile art.20 alin.3 Legea 146/1997, tribunalul va admite excepția si va anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de netimbrare.

Anulează ca netimbrat apelul civil promovat de către apelanta H. F., cu domiciliul ales la familia B. R. din ., Județul N. si ., Județul Bacău împotriva sentinței civile nr.483 din 24.04.2013 pronunțata de Judecătoria P. T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul H. C. B., cu domiciliul în ., Județul Bacău .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2013

Președinte,

C. C.

Judecător,

C. M. P.

Grefier,

V. S.

Red.sent. A. T.

Red.dec.C.C. 29.05.2013

VS ex.4/29.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 483/2013. Tribunalul BACĂU