Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 07-03-2013, Tribunalul BACĂU

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 7499/180/2007*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 56/A/2013

Ședința publică de la 07 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. D.

Judecător P. C. F.

Grefier A. M. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil promovat de către apelantul-pârât-reclamant C. F. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 22.12.2011 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă -pârâtă C.(R.) L., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 01.03.2013 și au fost consemnate, în încheierea de amânare de pronunțare de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

P. sentința civilă nr._ pronunțată la data de 22.12.2011, Judecătoria Bacău a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâta C. L. (după divorț R. L.), a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuții egale de 50% pentru fiecare parte un apartament situat în Bacău, . 2 camere, o bucătărie, o baie, un hol, în valoare de 75.218 lei ( echivalentul a_ euro), că valoarea totală a mase de împărțit este de 75.218 lei. A dispus sistarea starii de devălmășie. A atribuit reclamantului C. F. bunul imobil apartament situat în situat în Bacău, ., ., format din 2 camere, o bucătărie, o baie, un hol, în valoare de 75.218 lei . A obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 37.609 lei cu titlu de sultă. A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 1227 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a arătat că:

La data de 3.07.2007 a fost înregistrată acțiunea civilă formulată de reclamantul C. F. împotriva pârâtei C. L. prin care se solicită împărțirea în cote egale a bunurilor comune agonisite de părți în timpul căsătoriei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul și-a completat cererea de partaj solicitând instanței de judecată introducerea la masa de partaj și a sumei de_ de euro pe care părțile au dobândit-o în timpul căsătoriei și pe care și-a însușit-o în totalitate pârâta lichidând practic respectivele depozite.

P. sentința civilă nr. 1973 din 2008 pronunțată de Judecătoria Bacău rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 33/A din 14.12.2009 a Tribunalului Bacău s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună a părților și a fost încredințată minora R. tatălui spre creștere și educare.

Pârâta R. L. ( fostă C.) a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat atribuirea apartamentului în lotul său, aducerea la masa de partaj a sumei încasate cu titlu de chirie exclusiv de către reclamant, precum și aducerea la masa de partaj a autoturismului marca Peugeot, aflat în Italia și aflat în posesia reclamantului. În motivarea cererii reconvenționale pârâta a arătat că în anul 2006 au achiziționat o mașină în sistem buy-back pentru care au plătit, în total sume de_ euro. Solicită reținerea la masa de partaj a acestei valori. Arată că din anul 2006 reclamantul a închiriat apartamentul cu suma de 250 lei. Solicită ca sumele încasate de reclamantul pârât să fie atribuite acestuia și să fie scăzute din valoarea sultei. Pârâta R. L. a formulat și întâmpinare la cererea de chemare în judecată a reclamantului și la completarea la acțiune arătând că solicită să nu-i fie atribuit lui apartamentul și că susținerile reclamantului cu privire la retragerea sumei de bani este total neadevărată.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 4.05.1991 în Bacău iar prin s.c._ a Judecătoriei Bacău rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr 33/A din 14.12.2009 a Tribunalului Bacău s-a declarat desfăcuta căsătoria părților din culpă comună, iar pârâta a revenit la numele purtat anterior, acela de R..

Din conținutul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4129/2.11.1998 rezulta ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Bacău, ., ., format din 2 camere, o bucătărie, o baie, un hol.

Potrivit art. 30 alin.1 C.fam, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților.

C. parte ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor comune se determină potrivit cu aportul adus la achiziționarea bunurilor, iar aceste cote se stabilesc asupra universalității bunurilor și nu pentru fiecare bun în parte or categorie de bunuri.

În speța dedusă judecății, instanța constată că părțile au o contribuție de 50% la dobândirea bunurilor imobile și mobile sus menționate având in vedere ca reclamantul a solicitat acest lucru iar pârâta prin reconvențională nu a contestat cota de contribuție comună.

În consecință în raport de considerentele arătate în cele ce preced, instanța a admis acțiunea precizată, în baza art.30 c.fam și art. 673/5 și urm c.p.c și a constatat ca părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală de 50% imobilul cu o valoare de circulație de 75.218 lei /_ de euro conf. raportului de expertiza efectuat de expert C. N..

La formarea loturilor instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 6739 C.pr.cv, și anume mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, posesia asupra bunurilor, natura bunului, evitarea împărțirii excesive a bunurilor, ocrotirea interesului părților, starea de nevoie ( posibilitatea fiecăruia de a deține o altă locuință sau deținerea unei alte locuințe).

Pentru a reține această soluție instanța a apreciat că atribuirea se va face ținând seama de criteriul stării de nevoie a părții. În acest sens, instanța va reține că mai mare nevoie de apartament are reclamantul căruia i s-a încredințat și minora R. prin sentința civilă nr. 1973 din 2008 pronunțată de Judecătoria Bacău rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr 33/A din 14.12.2009 a Tribunalului Bacău.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul C. F., acesta arătând că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de completare a acțiunii formulată la data de 22.04.2012, cerere prin care apelantul reclamant a solicitat și partajarea sumei de 24 000 USD dobândită în cursul căsătoriei, astfel că valoarea masei de partaj și compunerea acesteia, precum și valoarea sultelor sunt diferite față de cele reținute prin sentința apelată. De asemenea, apelantul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probei cu martori și interogatoriu.

Intimata nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că apelul este întemeiat.

Astfel, deși prin cererea de completare a acțiunii formulată în dosarul de fond la data de 22.04. 2012, apelantul reclamant a solicitat și partajarea sumei de 24 000 USD dobândită în timpul căsătoriei, și, deși prin sentința apelată s-a reținut această împrejurare, nici în considerentele hotărârii, și nici în dispozitivul acesteia, prima instanță nu a mai făcut referire la această cerere. Astfel cum a s-a arătat și în cererea de apel, soluția ce ar fi urmat a primi solicitarea apelantului reclamant referitoare la introducerea în masa de partaj a sumei de 24 000 USD ar fi influențat atât compunerea masei de partaj, valoarea acesteia, cât și cuantumul sultei.

Conform art. 297 C. 1865, astfel cum era în vigoare la data introducerii acțiunii la Judecătoria Bacău, dispoziții incidente în speța de față potrivit art. XXII din Legea 202/2010, „În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului…, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță se va pronunța și asupra probatoriului solicitat de către apelantul reclamant cu referire la capătul de cerere privind suma de 24 000 USD.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil promovat de către apelantul-pârât-reclamant C. F. cu domiciliul la F.. C. G. cu domiciliul în Bacău, ..19, Județul Bacău prin procurator C. M. cu domiciliul în Bacău, ., Județul Bacău împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 22.12.2011 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă - pârâtă C. (R.) L. cu domiciliul în Bacău, ., ., ..

Anulează în tot sentința apelată și trimite cauza spre rejudecarea fondului către prima instanță.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 07.03.2013.

Președinte,

G. D.

Judecător,

P. C. F.

Grefier,

A. M. P.

Red. sent. civ. M. M. L.

Red./Tehnored dec. civ. FPC/15.05.2013

P.A.M./ 30.05.2013/3ex

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

-secția I civilă-

..1 tel.: 0234-_, 0234-_ fax: 0234-_, 0234-_

Dosar nr._

Din .

Către,

JUDECĂTORIA BACĂU

Vă înaintăm dosarul nostru cu nr._ privind apelului civil formulat apelantul-pârât-reclamant C. F. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 22.12.2011 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă -pârâtă C.(R.) L., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”., întrucât prin decizia civilă nr.56/A/07.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ s-a casat sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței dumneavoastră.

Dosarul cuprinde un număr de . file.

La dosar se află atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău.

P., GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 07-03-2013, Tribunalul BACĂU