Pretenţii. Hotărâre din 16-09-2013, Tribunalul BACĂU

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 3231/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 829/2013

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător I. L. P.

Judecător I. - D. P. - B.

Grefier E. A.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât H. G. împotriva sentinței civile nr. 3958 din 25.04.2012 din dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR.130, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns recurentul-pârât, lipsă fiind intimata-reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de grefier, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se afla judecata și modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este legal îndeplinită, după care:

Instanța constată că recurentul a fost legal citat cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară în cuantum de 96 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei.

Recurentul arată că a primit citația și că va depune taxele de timbru la termenul următor.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul pe excepția invocată.

Recurentul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Dezbaterile fiind închise, instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Prin sentința civilă nr.3958 din 25.04.2012 Judecătoria Bacău a obligat pârâții H. G. și M. să plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr.130 2261,39 lei debit și penalități.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.03.2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 130 Bacău a chemat în judecată pe pârâții H. G. și H. M., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2 261,39 compusă din 181,96 lei debit și 2 079,43 lei penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții în calitate de proprietari al apartamentului nr. 412, din Bacău, ., jud. Bacău au încetat să-și mai îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere din luna octombrie 2008, și, deși au fost somați, aceștia refuză cu rea-credință să-și îndeplinească obligațiile ce le revin.

Cererea, scutită de plata taxei de timbru, a fost motivată în drept conform Legii nr.230/2007, H.G. Nr. 1588/2007.

În dovedire a depus la dosar, copii liste de plată a Asociației de P. nr. 130 Bacău, Fișa de întreținere a locatarilor H. G. și H. M., liste de plată octombrie 2008 – noiembrie 2011.

Analizând actele existente la dosar, instanța constată că, prin neplata cheltuielilor de întreținere, pârâții au acumulat o restanță de 2 261,39 lei.

Pârâții nu s-au prezentat în instanță și nici nu au făcut dovada achitării debitului.

Având în vedere faptul că sunt îndeplinite în cauză cerințele art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, care prevede că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice și ale art. 46 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, conform cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, instanța va admite cererea formulată de reclamantă.

În consecință, în temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 (care reglementează că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit), pârâții vor fi obligați să plătească suma de 2 261,39 lei compusă din 181,96 lei debit și 2 079,43 lei penalități de întârziere, către reclamantă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei octombrie 2008 – noiembrie 2011.

Având în vedere că pârâții refuză să achite debitul, iar reclamanta este îndreptățită să obțină executarea acestei obligații, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată, urmând să o admită.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs netimbrat reclamantul H. G..

Instanța de control judiciar, constatând că, deși recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru acesta nu și-a îndeplinit obligația, urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr.146/1997 și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul recursului civil formulat de recurentul-pârât H. G. domiciliat în Bacău, ., ., ., județul Bacău împotriva sentinței civile nr. 3958 din 25.04.2012 din dosarul nr._ al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.130 cu sediul în Bacău, ., județul Bacău, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013.

Președinte,

C. D.

Judecător,

I. L. P.

Judecător,

I. - D. P. - B.

Grefier,

E. A.

Red/Tehno. d.c. P.B..I.D./ 23. 09.2013

Tehno. d.c. A.E. / 26. 09.2013 /2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 16-09-2013, Tribunalul BACĂU