Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 765/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 765/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 2150/180/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 765/2013

Ședința publică de la 12 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. L. P.

JUDECĂTOR P. C. F.

JUDECĂTOR G. A.

Grefier G. A.

Pe rol fiind judecarea recursului civil promovat de recurentul - contestator C. M. împotriva încheierii din data de 4.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău in dosarul_ in contradictoriu cu intimații C. G. si B. A. D. E., având ca obiect suspendare executare – cerere de repunere pe rol.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine se prezintă av. A. E. F. in calitate de apărător ales al recurentului contestator, si intimatul C. G. legitimat cu CI . nr._, lipsind celelalte părți

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. A. E. F. pentru recurent depune la dosar taxa judiciară de timbru in sumă de 5 lei doar cu privire la cererea de repunere pe rol, solicitând anularea recursului ca insuficient timbrat.

În temeiul art. 245 C.pr.civ, instanța admite cererea și repune cauza pe rol.

Instanța din oficiu invocă excepția nulității recursului pentru netimbrare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului.

Av. A. E. F. pentru recurent, arată că nu înțelege să timbreze recursul întrucât executarea s-a finalizat

Instanța, în baza art. 150 Cod pr.civ, declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

TRIBUNALUL

- deliberând -

Asupra recursului civil constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ 13, Judecătoria Bacău a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea C. M. împotriva intimaților C. G. și B. A. D. E..

Împotriva încheierii a promovat recurs contestatoarea. Cererea de recurs nu a fost timbrată.

La termenul din 26.04.2013 judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa părților.

La termenul din 12.07.2013 instanța a dispus repunerea cauzei pe rol ca urmare a cererii formulate de către recurentă. La același termen, recurenta prin apărător a arătat că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs și că solicită anularea recursului pentru netimbrare.

Față de acestă solicitare, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru netimbrare.

Excepția este întemeiată.

Având în vedere că recurenta nu s-a conformat celor dispuse de către instanță în sensul achitării taxei judiciare de timbru de 5 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, precum și faptul că sancțiunea prevăzută de lege pentru nedepunerea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar este anularea cererii (art. 20 al. 3 din Lg. nr. 146/1997, respectiv art.9 din OG nr. 32/1995), instanța urmează să admită excepția.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului promovat de recurenta - contestatoare C. M. cu domiciliul ales la Cabinet. Av. A. E. F. din Bacău, .. 22 BIS, J. Bacău împotriva încheierii din data de 04.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău in dosarul_ în contradictoriu cu intimații C. G. . Bacău si B. A. D. E., cu sediul in municipiul Bacău, ., ., județul Bacău, având ca obiect suspendare executare.

Anulează recursul ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică, azi, 12.07.2013.

Președinte,

I. L. P.

Judecător,

P. C. F.

Judecător,

G. A.

Grefier,

G. A.

RED. Incheierea CIV.JUD.M. C.

RED. DEC. CIV. JUD. FPC 06.08.2013

TH. RED. AG / FPC

EX. 2 06.08.2013 / G.A. 02.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 765/2013. Tribunalul BACĂU