Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1650/2013. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1650/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 6050/110/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1650/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. C. M.
GREFIER: D. I. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „constatare nulitate act juridic” privind pe reclamanta N. T. C. în contradictoriu cu pârâții P. B. ROMÂNIA SA, D. D. M. ȘI D. C. M. având ca obiect „constatare nulitate act juridic”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15.11.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă cu prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
-deliberând-
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 15.11.2011, sub nr._, reclamanta N. T. C. a chemat în judecată pârâții D. D. M., D. C. M. și P. B. România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr._23619 și nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4273/14.12.2007.
În motivare, reclamanta a arătat că a semnat contractul mai sus arătat în calitate de garant al creditului de_ Euro. Punctele 5.1 al. 2 și 5.2 din contractul de credit sunt abuzive în sensul că prevăd modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, fără a anunța și a avea consimțământul reclamantei. Prin aceste clauze au fost încălcate dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât împrumutații/garanții au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, neavând posibilitatea să negocieze, iar dreptul de a modifica dobânda nu e circumscris nici unui criteriu, creându-se un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, prohibit de legislația internă. Mai mult, reclamanta nu a primit niciodată o înștiințare din partea băncii referiroare la majorarea cunatumului dobânzii.Astfel, obligația generală stabilită de norma europeană în sarcina creditului (Directiva 2008/48/CEE), de a indica atât în etapa precontractuală, cât și în aceea a desfășurării contractului, informații privind calculul dobânzii nu a fost îndeplinită.
Un al motiv de nulitate este acela că stabilirea nivelului dobânzii este netransparentă, nu este expusă în mod clar modalitatea de calcul a acesteia, specificându-se doar că este variabilă în funcție de Euribor la 3 luni și marja băncii care poate fi modificată prin decizia băncii.
Reclamanta a mai arătat că nu și-a dat consimțământul la semnarea actului adițional nr. 1/2009, astfel acesta este lovit de nulitate absolută. Acest act trebuia semnat și de garant atâta timp cât se modificau prevederile contractuale, iar banca a stabilit cadrul legal și a ales ca subiect participant la încheierea contractului de credit să fie și reclamanta.
În ceea ce privește contractul de ipotecă, reclamanta a menționat că și acesta este lovit de nulitate absolută întrucât are aceiași soartă ca și contractul principal. Potrivit dispozițiilor art. 1776 din Codul Civil, ipoteca nu este valabilă dacă suma pentru care este constituită nu este determinată prin actul de constituire. Aceste condiții legale nu sunt îndeplinite pentru contractul de ipotecă dedus judecății întrucât în cuprinsul acestuia suma garantată nu este determinată și nici determinabilă, garantul ipotecar obligându-se să garanteze obligațiile de plată compuse din suma împrumutată și celelalte comisioane, taxe, etc. Procentul de dobândă care oricum variază se regăsește doar în contractul de credit, nu și în cel de ipotecă.
De asemenea, actele adiționale prin care s-a modificat cuantumul împrumutului nu respectă forma autentică.
Reclamanta a mai arătat că la încheierea contractului s-a solicitat o garanție suplimentară, urmând ca ulterior, în câteva luni, să se radieze ipoteca. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar banca a refuzat ulterior să radieze ipoteca asupra apartamentului proprietatea sa. La momentul semnării contractului de ipotecă, reclamanta a fost indusă în eroare întrucât nu i s-a adus la cunoștință că împrumutatul contractase și alte credite de la pârâtă, aspect pe care dacă l-ar fi știut, nu ar mai fi încheiat contractul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 948 C.Civ, art. 1746-1814 C. Civ, OG nr. 50/2008, Legea nr. 193/2000, Directivele europene 93/13/CEE și 2008/48/CEE.
Reclamanta a fost scutită de la plata taxei de timbru în cuantum de_ lei, prin încheierea de ședință din 4.05.2012.
La data de 13.01.2012, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat să se constate și nulitatea actului adițional nr. 2/26.04.2007.
Pârâta P. B. România SA a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe cale de excepție, ca netimbrată și inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că dispozițiile art. 8-11 din legea nr. 193/2000 prevăd proceduri speciale prealabile și instituții specializate de constatare a respectării a dispozițiilor legale, iar dispozițiile art. 12-13 prevăd că rezoluția acestor constatări se supune verificării instanței de judecată. Reclamanta nu poate invoca drept temei juridic dispozițiile art. 14, ca o alternativă la dispozițiile art. 8-13, deoarece ar însemna ca instanța să admită pretențiile reclamantului fără ca acestea să fi fost demonstrate și constatate.
Pe fond, pârâta a menționat că a respectat în întregime contractul încheiat între părți, iar caluza invocată nu poate fi considerată abuzivă, în sensul Legii nr. 193/2000. Clauzele, astfel cum au fost prevăzute în contract, au fost analizate și însușite de părți, prin alegerea acestui produs dintr-o varietate de produse și de instituții bancare. Prin semnarea Actului Adițional nr. 2, reclamanta a fsot de acord implicit și semnarea Actului Adițional nr. 1, iar banca are obligația de informare cu privire la modificarea marjei numai în privința împrumutatului.
În ceea ce privește contractul de ipotecă, pârâta a menționat că nu era obligația băncii de a informa garantul despre situația finanaciară a împrumutatului, iar eroarea invocată nu este o eroare obstacol de natură a a atrage nulitatea absolută a contractului.
Sumele menționate în actul adițional nu sunt sume noi, ci sume pe care împrumutatul le datora conform contractului de credit inițial, astfel că ipoteca constituită este perfect valabilă.
În final, pârâta a menționat că în speță nu sunt întrunite condițiile limitativ cerute de art. 2428 Noul C.civ pentru radierea ipotecii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
Deși legal citați, pârâții D. D. M. și D. C. M. nu au formulat în termen legal întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței.
La data de 4.05.2012, reclamanta a formulat precizări la acțiune, menționând că cererea vizează atât modificarea unilaterală a dobânzii, cât și cuantumul debitului principal, urmând să demonstreze că nu și-a însușit prin semnare, actul adițional nr. 2 care modifică în mod radical contractul de credit sub aspectul debitului principal.
La termenul din 15.06.2012, instanța a respins ca rămasă fără obiect excepția de netimbrare a acțiunii.
În susținerea acțiunii, reclamantul a propus și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, raportul de expertiză Bahamat fiind atașat la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de credit nr._23619/14.12.2007, încheiat între P. B. România SA, în calitate de Bancă, D. C. M., în calitate de împrumutat, D. D. M., în calitate de garant și N. T. C., în calitate de garant ipotecar s-a acordat împrumutatului un credit de 81.900 Euro, cu dobândă fixă de 5.8 puncte procentuale în primele 12 luni de la tragerea creditului, după aceea variabilă, în funcție de indicele de referință: Euribor la 3 luni și marja băncii 4.1 puncte procentuale, pe o perioadă de 30 de ani (art. 1.2).
Potrivit art. 5.1 al. 2 din acest contract, dobânda variabilă este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, aceasta din urmă variind conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință și/sau marja băncii variază cu minim 0.25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora/la cea mai recentă modificare, după caz, banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale.Noul procent de dobândă se aplică soldului existent al creditului la data modificării acestuia.Conform art. 5.2, având în vedere că după primele 12 luni, dobânda poate varia în funcție de indicele de referință, împrumutatul este obligat să urmărească fluctuațiile indicelui de referință și să se prezinte la bancă pentru a primi noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat/coplătitor și garant, fără a fi necesară semnătura lor. Noua dobândă se va aplica indiferent dacă împrumutatul/coplătitorul și garantul se prezintă sau nu la bancă în vederea ridicării graficului de rambursare, banca fiind exonerată de oriceobligație de informare.În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire împreună cu noul grafic de rambursare aferent, considerat acceptat automat de către împrumutat.În cazul majorării marjei din componența dobânzii, dacă împrumutatul/coplătitorul/ garantul are/au dreptul să declare într-un interval de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobânzii că nu acceptă noul nivel al marjei. În această situație, împrumutatul/coplătitorul/ garantul se obligă să restituie restul de credit datorat și doânzile datorate până la data plății, în același interval de 30 de zile, banca nepercepânr comision de rambursare în avans.
Prin contractul autentificat sub nr. 4273/14.12.2007, reclamanta a garantat restituirea creditului mai sus arătat, inclusiv a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente și a eventualelor cheltuieli de executare pe care creditoarea le va face pentru recuperarea creditului, printr-o ipotecă de rangul I, având ca obiect imobilul situat în Mun Bacău, .. 82, ., ..
Prin actul adițional nr. 1/16.07.2009, încheiat între bancă, împrumutat și garantul D. D.-M. s-a completat și modificat contractul de credit mai sus menționat în ceea ce privește limita creditului, acesta fiind de 83.150,32 Euro, marja băncii la 6.1 puncte procentuale, împrumutatul și garantul consimțind la plata unui comision de restructurare de 1% din valoarea sumei de rambursat, dar nu mai mic de 25 Euro.
Prin actul adițional nr. 2/26.04.2010, încheiat între părțile contractante, s-a modificat și completat din nou contractul de credit, limita creditului acordat fiind de 85.060,49 Euro și instituindu-se și câte o ipotecă de rang II pentru două din imobilele ipotecate prin contractul inițial.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 c.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Textul legal nu prevede nici o procedură prealabilă pe care consumatorul este obligat să o urmeze înainte de formularea unei acțiuni întemeiate pe acest act normativ. Contrar celor susținute de pârâtă, această dispoziție legală nu poate constitui temei doar pentru formularea acțiunilor în pretenții pentru reparea prejudiciului cauzat, întrucât textul nu distinge clar în acest sens, ci doar prevede dreptul consumatorilor de a se adresa instanței, fără vreo limitare într-un anumit sens.
Competența și procedura specială de control și constatare instituită de art. 8-13 din Legea nr. 193/2000, nu poate nega dreptul consumatorului de a se adresa direct instanței de judecată, atâta timp cât o asemenea limitare a dreptului de acces la justiție garantat de art. 6 CEDO nu este prevăzută expres.
Recurgerea la dispozițiile art. 14, ca o alternativă la cele ale art. 8-13 din acest normativ, nu presupune că instanța admite pretențiile (prejudiciul) reclamantului fără ca acestea să fie demonstrate și constate, cum susține pârâta, întrucât mai întâi instanța verifică dacă există încălcări ale prevederilor din Legea nr. 193/2000 și apoi stabilește dreptul la despăgubiri.
Pentru aceste motive, constatând că reclamantul a urmat calea legală pentru realizarea drepturilor sale, iar legea nu impune nici o condiție de admisibilitate pentru exercitarea acestei acțiuni, va respinge excepția inadmibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei, privitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor 5.1 al. 2 și 5.2 din contractul de credit și deci constatarea nulității absolute a acestora, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Analizând clauzele contractuale ce fac obiectul prezentei cauze, instanța apreciază că acestea îndeplinesc cerințele prevăzute de această dispoziție legală. Împrejurarea că banca are dreptul de a modifica unilateral dobânda, fără a ține de nici un criteriu, nu presupune că prevederile contractuale nu sunt clare sau că sunt necesarecunoștințe de specialitate pentru înțelegerea lor, ci poate pune în discuție doar concordanța acestora cu cerințele impuse de art. 4 din aceleași act normativ, potrivit căruia: o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Situația premisă pentru aplicarea acestei ultime prevederi legale este existența unor clauze contractuale ce nu au fost negociate direct cu consumatorul. Verificând acest aspect în prezenta cauză, Tribunalul observă că întreg contractul de credit este unul standard preformulat, iar față de art. 4 al. 3 teza finală, pârâtei îi revine sarcina de a produce dovezi concrete din care să rezulte că respectivele clauze au fost negociate direct între părți. Simplul fapt că un consumator a avut opțiunea de a alege între serviciile mai multor bănci și între ofertele oferite de aceiași bancă pentru același produs și că poate solicita în scris negocierea unei clauze, nu înseamnă că s-a realizat o negociere efectivă directă, de natură a conduce la crearea unei situații particulare respectivului consumator.
Prin urmare, față de probele administrate în cauză, Tribunalul consideră că prevederile contractuale deduse judecății nu au fost negociate direct cu reclamanta.
Instanța apreciază însă că prevederile art.5.1 al. 2 și art. 5.2 din contract nu sunt de natură a crea, în detrimentul reclamantei, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pentru a fi considerate abuzive. Astfel, prin trimiterea la art. 1.2 din contract, clauzele în discuție stabilesc clar criteriile în funcție de care variază dobânda după 12 luni de la tragerea creditului, respectiv indicele de referință (Euribor la 3 luni) și marja băncii de 4.1 puncte procentuale pe an. În cazul în care banca decide să majoreze marja ce intră în componența dobânzii, noua rată a dobânzii se comunică împrumutatului, iar acesta, coplătitorul sau garantul are dreptul de a declara că nu acceptă noul nivel al marjei și să rezilieze contractul, cu rambursarea creditului.
Or, potrivit art. 1 lit. a al. 2 din Anexa la Legea nr. 193/2000, nu sunt considerate abuzive clauzele în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
De altfel, instanța constată că în speță, pe parcursul derulării contractului banca nici nu a uzat de aceste prevederi contractuale, modificarea marjei și respectiv a dobânzii stabilite inițial realizându-se prin act adițional, deci prin acordul părților (astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și necontestat în această privință). Prin urmare, neexistând nici o decizie unilaterală a băncii de modificare a marjei, banca nu avea nici o obligație de înștiințare a reclamantei în acest sens.
În final, Tribunal constată că Directiva nr.2008/48 CEE nu se aplică contractelor de credit garantate cu ipotecă (art. 2 lit.a din directivă), cum este cel din speță, astfel că reclamanta nu poate invoca nerespectarea acestui act european.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază ca fiind neîntemeiat primul capăt de cerere.
Cu privire la nulitatea absolută a actului adițional nr. 1/2009, Tribunalul observă că, într-adevăr, acest act nu a fost semnat și de garantul ipotecar, ci numai de împrumutat și de garant. Cu toate acestea, având în vedere că prin acest act nu a fost modificat decât raportul juridic principal dintre creditor și debitor, nu și cel secundar dintre creditor și garant, instanța apreciază că nesemnarea lui de către reclamantă nu este de natură a conduce la nevalabilitatea actului adițional în întregime, ci doar la faptul că acesta nu poate produce efecte față de garantul ipotecar, a cărui obligație de garanție nu se răsfrânge și asupra noii sume împrumutate și a noului comision convenit de părți.
De altfel, instanța constată că reclamanta a semnat în calitate de garant ipotecar cel de-al doilea act adițional, care reia în totalitate mențiunile din primul act adițional, împrejurare care implică însușirea de fapt și a acestui ultim act menționat.
Prin urmare, susținerile privind nulitatea acestui act nu pot fi primite.
Cu privire la nulitatea contractului de ipotecă, Tribunalul reține că prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suma garantată prin contractul de ipotecă este determinabilă și se compune din creditul inițial acordat, dobânzile aferente acestuia, comisioanele și alte cheltuieli pentru care creditoarea trebuie să facă dovda cu înscrisuri că le-a efectuat în vederea efectuării debitului.
Contrar celor susținute de reclamantă prin obiecțiunile la expertiză, instanța observă că această determinare a sumei garantate s-a realizat prin raportare la contractul de ipotecă, unde s-a menționat că aceasta s-a instituit în scopul garantării tuturor obligațiilor de plată rezultate din contractul de credit nr._23619/14.12.2007, precizându-se atât părțile cât și obiectul acestuia. Prin același contract, reclamanta a fost de acord cu garantarea restituirii creditului expres menționat, inclusiv a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente și a eventualelor cheltuieli de executare pe care creditoarea le va face pentru recuperarea creditului.
Chiar dacă nu s-a indicat în concret cuantumul fiecărei categorii de sume pentru care s-a garantat, instanța consideră că acestea pot fi stabilite, deci sunt determinabile, pe baza criteriilor menționate în contractul de credit la care face trimitere contractul de ipotecă și în care reclamanta este parte contractantă. Așadar, nu se spune că reclamanta nu cunoaște procentul dobânzii pentru care garantează.
De altfel, dispozițiile art. 1776 C.civ, invocate de reclamantă, nu cer menționarea exactă a sumei pentru care se garantează, ci determinarea acesteia în act, ceea ce poate însemna și precizarea criteriilor de stabilire concretă a sumei.
Nici susținerile privind nerespectarea formei autentice pentru cele două acte adiționale, nu sunt întemeiate, principiul simetriei formelor presupunând ca aceste acte să îmbrace forma contractului pe care îl modifică (deci a contractului de credit, încheiat în formă olografă) și nicidecum a contractului care face trimitere la ele.
În final, Tribunalul reține că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada convenției părților în sensul instituirii ipotecii doar pentru câteva luni și nici a faptului că reclamanta a fost indusă în eroare la încheierea contractului. De altfel, acest ultim motiv, chiar dovedit, nu poate conduce la nulitatea absolută a contractului de ipotecă, fiind vorba despre dol sau eroare simplă, sancționate potrivit practicii și doctrinei de specialitate cu nulitate relativă.
Pentru toate aceste motive, constatând că pentru capătul ce cerere vizând constatarea nulității actului adițional nr. 2 nu s-au invocat motive distincte de cele din cererea de chemare în judecată care au fost analizate mai sus, instanța va respinge acțiunea, astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea civilă având ca obiect „constatare nulitate act juridic” privind pe reclamanta N. T. C. cu domiciliul în Bacau ..82, . jud. Bacau în contradictoriu cu pârâții P. B. ROMÂNIA SA cu sediul în București ..34-36 sector 2, D. D. M. ȘI D. C. M. domiciliați în Bacau ..82, . jud. Bacau astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
R. C. M. GREFIER
D. I. A.
Tehno/red. sent. R.C.M. /20.01.2014
Tehno.D.I.A./ 4 ex./07.02.2014
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 523/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 102/2013. Tribunalul BACĂU → |
|---|
