Evacuare. Decizia nr. 1091/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 1091/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 2121/177/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR ORADEA

-SECȚIA I CIVILĂ-

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1091/R/2013

Ședința publică din 26 noiembrie 2013.

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTEADRIANA C.

JUDECĂTORCECILIA R.

JUDECĂTORMARIA S.

GREFIEROVIDIU I.

Pe rol fiind pentru azi soluționarea recursului civil formulat de recurentul L. T. junior în contradictoriu cu intimații L. T., L. F., L. M., L. M. împotriva sentinței civile nr. 353/2013 pronunțată de Judecătoria Aleșd având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatara recurentului, d-na L. F. în baza procurii judiciare de la dosar, reprezentantul intimaților, av. C. L. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

Mandatara recurentului depune la dosar taxa de timbru în sumă de 5 lei.

Mandatara recurentului învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Reprezentantul intimaților învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța apreciază cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Mandatara recurentului solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimaților solicită instanței respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului de fata retine următoarele – prin sentința civila nr. 353 din data de 25.02.2013 pronuntata de Judecatoria Alesd in dosarul nr_, instanta a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanții L. T., L. F., L. M. și L. M. N., în contradictoriu cu pârâtul L. T., dispunand evacuarea pârâtului L. T. junior din imobilul situat în com. Țețchea, ., jud. Bihor înscris în CF_ Țețchea, nr. cadastral_ si obligănd pârâtul să plătească reclamanților suma de 10,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotara astfel, instanta de fond a reținut următoarele - reclamantele L. M. și L. M. N. sunt titularele dreptului de proprietate în cote părți egale asupra imobilului situat în com. Țețchea, ., jud. Bihor înscris în CF_ Țețchea, nr. cadastral_, în baza contractului de întreținere nr.2127/13.06.2012 emis de BNP P. F.. Reclamanții L. T. și L. F. au un drept de uzufruct viager asupra imobilului în baza aceluiași contract.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând în sesizările făcute de părți organelor de poliție pe perioada 2010-2012. Din actele depuse reiese că între părți, care locuiesc împreună există o perpetuă stare conflictuală fiind apelate cu mai multe ocazii organele de poliție.

În anul 2011 pârâtul a formulat plângere penală împotriva lui L. T., L. M. și L. M. N. pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, soluționată prin neînceperea urmăririi penale ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Ulterior pârâtul formulează o petiție soluționată de Postul de Poliție Țețchea, în urma cercetărilor constatându-se că neînțelegerea a fost provocată de comportamentul petentului (fila 23 dosar).

În anul 2012 reclamanta L. M. a apelat nr. de urgență 112 în urma unui scandal provocat de pârât, pârâtul fiind sancționat contravențional în baza Legii nr.61/1991.

Instanța a reținut că reclamantele L. M. și L. M. N. beneficiază de dispozițiile art. 44 din Constituție și art. 1 Protocolul 1 din CEDO, care garantează dreptul de proprietate privată, contra oricărei ingerințe nejustificate și disproporționate

Totodată, potrivit art. 555 alin. 1 din Noul Cod Civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege; iar potrivit art.709 din Noul Cod civil, în lipsă de stipulație contrară uzufructuarul are folosința exclusivă a bunului.

Rezultă așadar că, reclamanții sunt tulburați în posesia și folosința lor liniștită asupra imobilului, folosința fiind unul din atributele dreptului de proprietate, respectiv uzufruct. Ocuparea bunului ce face obiectul derivat al dreptului de proprietate, respectiv uzufruct în absența voinței titularului său este de natură să aducă atingere primelor două atribute mai sus amintite.

În speță, pârâtul fără nici un titlu împotriva proprietarelor, respectiv uzufructuarilor, nu poate fi menținut în imobil, fără acordul acestora, ingerința, fiind una nejustificată, de natură să încalce drepturile consfințite reclamanților prin textele legale mai sus invocate.

Față de cele de mai sus, sunt nerelevante aspectele invocate de către pârât, potrivit cărora și dânsul este la rândul său agresat de reclamanți.

Pentru considerentele de fapt si de drept prezentate, instanța a apreciat întemeiată acțiunea formulată, astfel că a admis-o și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul în litigiu.

În baza art.274 C. instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10,30 in favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs paratul L. T. junior solicitand, in principal casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, iar in subsidiar, modificarea in totalitate a hotararii atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, fara cheltuieli de judecata.

In motivarea recursului, invedereaza ca instanta a solutionat cererea de chemare in judecata formulata de reclamant, fara sa se pronunte asupra incuviintarii probelor testimoniale solicitate de parat prin intampinarea pe care a formulat-o, respectiv audierii martorilor M. F. si B. A.. Recurentul mai arata ca parintii sai au fost amagiti de catre sora sa, convenind ca casa parinteasca sa ii revina doar surorii, evacundu-l pe paratul recurent, desi acesta nu dispune de o alta posibilitate locativa si are o stare de sanatate precara. Pretinsa stare conflictuala invocata de reclamanti este una artificial creata de catre acestia, tocmai pentru a exista motiv de evacuare a paratului recurent si tocmai aceasta chestiune a dorit sa dovedeasaca paratul prin probatiunea propusa. Nepronuntandu-se asupra probatiunii propuse de catre paratul recurent, instanta de fond a incalcat dreptul acestuia la aparare si la un proces echitabil

Intimatii, prin aparator ales, au solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea in totalitate a sentintei recurate, fara cheltuieli de judecata.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si raportat la dispozitiile art. 304 indice 1 c.pr.civ., instanta retine ca acesta este nefondat, urmand a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor succede.

Criticile recurentului sant intru-totul nefondate.

Prin motivele de recurs pe care le invoca, recurentul invoca incalcarea dreptului sau la aparare si la un proces echitabil, prin aceea ca instanta de fond a solutionat cauza fara sa se fi pronuntat asupra incuviintarii probelor testimoniale solicitate de parat prin intampinarea pe care a formulat-o, respectiv audierea martorilor M. F. si B. A..

Instanta de recurs retine ca atat la termenul de judecata din data de 19.11.2012, cat si la cel din data de 21.01.2013, instanta de fond a pus in vedere paratului prezent personal in instanta, sa propuna probe in sustinerea apararii sale.

Se mai retine ca la filele 44 – 45 dosar de fond se regaseste intampinarea formulata de paratul recurent prin mandatara la data de 09.01.2013. In partea finala a intampinarii, se propune audierea a doi martori, M. F. si B. A., arătându-se ca se urmărește dovedirea neconformitatii cu realitatea a celor reținute in cuprinsul procesului verbal contravențional nr. JO_ din 14.08.2012 prin care paratul a fost sancționat pentru folosirea de expresii jignitoare la adresa numitei L. M., reclamanta din cauza.

Cu toate acestea la termenul de judecata urmator din data de 18.02.2013, paratul, prezent fiind personal in instanta si intrebat fiind daca are de propus probe in sustinerea pozitiei sale procesuale, a invederat ca nu are de propus probe, revenind astfel asupra celor solicitate prin intampinare.

Instanta de recurs retine ca paratul avea obligatia sa isi propuna probele de care intelege sa se foloseasca in apararea sa prin intampinare in conditiile art. 115 c.pr.civ., care este obligatorie, sau cel tarziu la prima zi de infatisare, in conditiile art. 132 c.pr.civ. Dovezile care nu au fost cerute in conditiile art. 115 si 132 c.pr.civ., nu vor mai putea fi propuse decat in conditiile art. 138 c.pr.civ.

In cauza, intimatul nu era asistat prin avocat, insa respectand drepturile procesuale ale acestuia, instanta i-a pus in vedere in mod repetat, in sedinte publice sa indice probele de care intelege sa se foloseasca in apararea sa, pentru ca la termenul de judecata din 18.02.2013, paratul sa invedereze ca nu are de propus probe, revenind astfel asupra celor solicitate prin întâmpinare.

F. de motivele mai sus relevate, se retine ca nu este indicent motivul de casare prevazut de art. 304, pct. 5 c.pr.civ.

Pe fondul cauzei, se retine ca in prezenta actiune in evacuare, inregistrata dupa data intrarii in vigoare a noului cod civil, sant aplicabile dispozitiile art. 555, al. 1, art. 709 N.C.Civ.

Din probatoriul administrat in fata primei instante rezulta atat calitatea reclamantilor de titulari ai dreptul de proprietate, respectiv de uzufruct viager, cat si absenta vreunui titlu locativ al paratului asupra imobilului din litigiu situat în com. Țețchea, ., jud. Bihor înscris în CF_ Țețchea, nr. cadastral_. Prin probatoriul administrat s-a dovedit si comportamentul violent al paratului fata de reclamantii din cauza, prin atitudinea sa acesta facand imposibila convietuirea in conditii normale.

F. de considerentele mai sus relevate, instanta retine ca motivele de recurs invocate sant nefondate, nefiind identificate nici alte motive de ordine publica care sa conduca la o solutie diferita de cea retinuta de prima instanta astfel incat, in temeiul dispozitiilor art. 312 c.pr.civ. urmează a fi respins recursul ca nefondat, conform dispozitivului prezentei decizii.

In temeiul art. 274 c.pr.civ., ia act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurentul L. T. junior, dom. în com. Țețchea, ., jud. Bihor, in contradictoriu cu intimatii L. T., L. F., L. M. și L. M. N., toți cu dom. ales în Oradea, ., ., impotriva sentintei civile nr 353 din 25.02.2013 pronuntata de Judecatoria Alesd, pe care o pastreaza in totalitate.

F. cheltuieli de judecată .

Definitiva si irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din 26.11.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

A. C. C. R. M. S. O. I.

Red. jud. R.C.

Red. jud. fond. I.L.

Tehnored. R.C.

2 ex/3.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 1091/2013. Tribunalul BIHOR