Fond funciar. Decizia nr. 512/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 512/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 8913/271/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR - ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 512/R/2013

Ședința publică din 18 aprilie 2013

Președinte: N. B.

Judecător: F. M.

Judecător: L. M.-G.

Grefier: I. P.

Pe rol, fiind pentru azi judecarea recursului civil privind pe recurenții B. I., I. A., T. M., Z. F., B. F., Ș. V.- C., B. D. - V. și C. N. – F., în contradictoriu cu intimatele C. L. S. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ BIHOR PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR, împotriva sentinței civile nr.4364 din 19 mart.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 11 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în recurs, consemnate în încheierea din aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 aprilie 2013, zi în care s-a pronunțat hotărârea.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4364 din 19 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins ca nefondată cererea formulată și precizată de reclamanții B. I., Iancuș A., T. M., Z. F. și B. V., în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 S. și C. Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 2258/04.06.2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea antecesorului reclamanților, B. L., cu privire la suprafața totală de 1,0004 ha teren situat în loc. Betfia.

Din procesul-verbal de punere în posesie întocmit la data de 09.02.2001 reiese că antecesorul reclamanților ar fi fost pus în posesie cu suprafața totală de 2,3369 ha, fiind trecute în plus față de suprafețele înscrise în titlul de proprietate menționat anterior și suprafața de 7788 mp din .. 381/7 Betfia și suprafața de 3742/7484 mp din .. 411/1 Betfia.

Instanța a constat că acest proces verbal de punere în posesie este semnat doar de beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate și de delegatul OCOT, ing. M. T., nu și de președintele Comisiei Locale și secretarul Primăriei.

Așa cum reiese din adresa nr. 3441/02.07.2010, emisă de C. L. S., suprafafetele de 7788 mp din nr. top. 381/7 Betfia și 3742 mp din nr. top. 411/1 Betfia nu au fost incluse în TP nr. 2258/2002, deoarece, conform cererii depuse în 1991, nu au fost solicitate, nu au fost validate în anexă și nici nu figurează în registrul agricol din 1962 la poziția B. L.. Această susținere este întărită de actele care au stat la baza emiterii TP 2258/2002, depuse de C. L. S., din cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de antecesorul reclamanților, în baza Legii nr. 18/1991 reiese că acesta a solicitat suprafața totală de 0,66 ha teren, în Registrul Agricol din anii 1959-1962 reiese că antecesorul reclamanților a figurat anterior cooperativizării cu suprafața totală de 0,72 ha teren, iar acesta a fost validat cu suprafața de 0,55 ha teren. De asemenea, din înscrisul de la fila 79 din dosar reiese că antecesorul reclamanților s-a înscris în CAP cu suprafața de 0,55 ha teren.

Urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor intrate in patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție, art. 8 din Legea fondului funciar prevede ca de dispozițiile sale beneficiază foștii cooperatori, persoanele care au avut teren în cooperativa precum si moștenitorii acestora. Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în măsura în care este posibil, asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul persoanei fizice anterior cooperativizării.

Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.

Instanța a constat că la baza emiterii titlului de proprietate a stat procesul-verbal de punere în posesie eliberat la data de 28.01.2002 de C. L. S., comunicat de OCPI Bihor, din care reiese că antecesorul reclamanților a fost pus în posesie cu suprafața totală de 1,0004 ha teren, astfel cum acesta este identificat prin titlul de proprietate menționat anterior.

În susținerea cererii, reclamanții se prevalează de dispozițiile art. 11 alin. 2¹ din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Prin noțiunea ,,fără titlu’’ se înțelege atât preluările de terenuri, efectuate prin mijloace de fapt, fără un temei legal, cât și preluările efectuate fără respectarea actelor normative în vigoare. În literatura juridică de specialitate s-a exprimat opinia că în acest caz cererea de reconstituire a dreptului de proprietate are un caracter facultativ.

Deși instanța le-a pus în vedere reclamanților să depună acte de stare civilă pentru a dovedi calitatea de succesor a beneficiarului reconstituirii, B. L., față de proprietarii tabulari ai imobilelor cu nr. top. 381/7 și 411/1 Betfia, anterior cooperativizării, aceștia nu au depus dovezi în acest sens. De asemenea, potrivit prevederilor art. 11, alin. 2¹ din Legea nr. 18/1991 republicată, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe fostul amplasament, cu condiția ca acesta să nu fi fost atribuit legal altor persoane. Or, din înscrierile de sub B46 din CF 36 Betfia reiese că din .. 381/7 s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 4400/7686 mp, rămânând disponibilă suprafața de 3286 mp din acest topografic, reclamanții solicitând 7788 mp, iar din înscrierile de sub B49-50 din CF 38 Betfia reiese că din .. 411/1 s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3791/7484 mp, rămânând disponibilă suprafața de 3693 mp, reclamanții solicitând suprafața de 3742 mp din acest topografic.

Având în vedere că reclamanții nu au dovedit că antecesorul acestora, B. L., are calitatea de succesor al foștilor proprietari tabulari ai imobilelor cu nr. top. 381/7 și 411/1 Betfia, iar aceste parcele de teren au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor terțe persoane, instanța a respins ca nefondată cererea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, in termenul legal, reclamantii B. I., I. A., T. M., Z. F. si B. V. solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii recurate in sensul admiterii cererii de chemare in judecată.

In motivarea recursului reclamantii au arătat că, în mod greșit prima instanța a respins acțiunea pentru că nu au depus acte de stare civila, in sprijinul dovedirii calității de succesor, respectiv de persoana îndreptatită la reconstituire. De asemenea, potrivit recurentilor, eronat s-a reținut că terenurile in litigiu ar fi fost reconstituite altor persoane, în condițiile in care acest aspect nu a fost pus in discuție, iar terenurile in litigiu le folosesc neîntrerupt de la momentul primului proces verbal de punere în posesie.

S-a mai arătat că, astfel cum rezulta din cererea de înscriere in CAP, dar si din cererea de reconstituire, ambele formulate de antecesorul recurentilor, acesta nu s-a înscris în cooperativa agricola de producție, cu terenurile in litigiu.

Astfel făcând aplicarea art. 11 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 27 (2^1) din lege, rezultă că suprafețele pretinse prin cererea de chemare in judecata au fost preluate abuziv, fără titlu, respectiv suprafața de 7.788 mp. teren extravilan, inscris in CF nr. 36 Betfia cu nr. topo. 381/7 si suprafața de 3742/7484 mp. teren înscris în CF 38 Betfia, cu nr. topo. 411/1.

Potrivit recurentilor, fiind in prezenta unei preluări abuzive, câtă vreme antecesorul lor nu s-a inscris in CAP cu terenurile cu nr. topo. 381/7 si 411/l, cererea de reconstituire are caracter facultativ, iar titlul de proprietate are caracter recognitiv, astfel că nu sunt legați de vreun termen în a obține reconstituirea, respectiv obținerea unui titlu de proprietate recognitiv, atâta vreme cât, potrivit înscrierilor din CF au calitatea de proprietari asupra terenurilor in litigiu. De altfel, s-a arătat că, Primaria Comunei Sînmartin recunoaște indreptătirea lor la redobândirea in proprietate a topo. 381/7 si 411/1 Betfia, astfel cum rezulta din adresa nr. 1734/s/23.02.2007, refuzând eliberarea titlului de proprietate, cu motivația că această cerere nu a fost depusa in termen.

Au mai învederat recurenții că, anterior punerii in posesie, care a stat la baza eliberării titlului de proprietate, respectiv la data de 09.02.2001 s-a mai realizat o punere in posesie (chiar nefinalizată) de către ing. O.C.O.T. M. T., în cadrul căreia s-a făcut dovada si cu privire la existenta în proprietate a terenurilor pe care le solicită spre reconstituire, respectiv topo. 381/7 si 411/l.

In drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 8 si 9, art. 304^1 Cod pr. civ.

Urmare a decesului reclamantului –recurent B. V. in cauza au fost introdusi mostenitorii acestuia B. F., Ș. V.- C., B. D. - V. și C. N. – F..

Intimata C. L. pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Sînmartin, prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Instanța de recurs, examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu in baza art. 304 ind. 1 Cod pr. civ., constată că recursul declarat este nefondat si va fi respins pentru urmatoarele considerente:

Reclamantii, in calitate de mostenitori ai def. B. L., au solicitat să fie obligate Comisiile de fond funciar la competarea TP nr. 2258/2002 emis in favoarea acestuia sau la eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru suprafata de 7788 mp teren cu nr. top. 381/7 înscris în CF 36 Betfia si cota de 3742/7484 parti teren cu nr. top. 411/1 înscris în CF 38 Betfia, invocand disp art. 11 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991

Potrivit disp. art. 11 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

Pentru a invoca în beneficiul său dispozițiile art. 11 din Legea nr. 18/1991, cel interesat trebuie să parcurgă procedura prevăzută de acest act normativ, legea fondului funciar oferind posibilitatea persoanelor îndreptățite de a se adresa cu o cerere comisiilor de fond funciar și stabilind procedura prin care ei își pot valorifica astfel drepturile.

Operațiunea de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanei îndreptățite în temeiul Legii nr. 18/1991, nu operează din oficiu, ci la cererea acestor persoane, prin eliberarea titlului de proprietate sau a ordinului prefectului.

Sunt nefondate asadar sustinerile reclamanților în sensul că nu era necesară parcurgerea procedurii administrative si formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate către C. de fond funciar în termenul legal. Din ansamblul dispozițiilor legii, rezultă că pentru emiterea titlului de proprietate este necesară formularea unei cereri și realizarea unei proceduri administrative.

Procedura precizata de Legea nr. 18/1991 prevede în prealabil formularea cererii in termenul prevăzut de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate către comisiile locale si validarea hotărârilor acestora de către comisiile judetene si abia apoi se eliberează titlul de proprietate.

Pe de altă parte, asa cum rezultă din înscrierile de sub B46 din CF 36 Betfia, din .. 381/7 s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la cota de 4400/7686 părti, rămânând disponibilă suprafața de 3286 mp din acest topografic, iar din înscrierile de sub B49-50 din CF 38 Betfia reiese că din .. 411/1 s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la cota de 3791/7484 parti, rămânând disponibilă suprafața de 3693 mp.

Împrejurarea ca s-au eliberat titluri de proprietate pentru terenurile solicitate de reclamanți rezultă chiar din cuprinsul cărtilor funciare depuse de reclamanti la dosar. În consecintă, sustinerile acestora in sensul că eronat s- a reținut că terenurile in litigiu ar fi fost reconstituite altor persoane, în condițiile în care acest aspect nu a fost pus in discuție, sunt total neîntemeiate.

Eliberându-se titluri de proprietate, rezultă că terenul in litigiu a fost cooperativizat, insă cu acest teren s-au inscris in CAP alte persoane si nu antecesorul reclamanților.

Așa cum rezultă din cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de antecesorul reclamanților B. L., în baza Legii nr. 18/1991 acesta a solicitat suprafața totală de 0,66 ha teren cu care s-a inscris in CAP plus suprafata de 0,29 ha dupa socrul sau. Iar din Registrul Agricol din anii 1959-1962 reiese că antecesorul reclamanților a figurat anterior cooperativizării cu suprafața totală de 0,72 ha teren, din care suprafața de 0,66 ha teren arabil si 0,06 aferenta curtii.

Prin titlul de proprietate nr. 2258/04.06.2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea antecesorului reclamanților, B. L., cu privire la suprafața totală de 1,0004 ha teren situat în loc. Betfia.

Asadar antecesorului reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru toata suprafața solicitată și cu care a figurat in registrul agricol, cererea reclamanților de completate a TP nr. 2258/2002 sau de emitere a unui nou titlu pe seama acestuia fiind nefondată.

In mod corect a apreciat instanta de fond că procesul verbal de punere în posesie întocmit la data de 09.02.2001 din care reiese că antecesorul reclamanților ar fi fost pus în posesie cu suprafața totală de 2,3369 ha, nu poate fi avut în vedere, întrucât acesta este semnat doar de beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate și de delegatul OCOT, ing. M. T., nu și de președintele Comisiei Locale și secretarul Primăriei.

Totodata in mod corect a retinut instanta de fond că reclamanții nu au dovedit calitatea de succesor al beneficiarului reconstituirii, B. L., față de proprietarii tabulari ai imobilelor cu nr. top. 381/7 și 411/1 Betfia.

În fața instanței de recurs reclamantii au sustinut că B. L. este mostenitor după un proprietar tabular B. T. (Togyer), fără a face însă dovadă în acest sens. Pe de altă parte, după cum rezulta din înscrierile din cele doua coli CF, acest B. Togyer si-a instrainat cota de proprietate încă din anul 1911 în favoarea lui B. S..

Sustinerile reclamantilor în sensul că Primaria Comunei S. a recunoscut indreptătirea lor la redobândirea in proprietate a topo. 381/7 si 411/1 Betfia, astfel cum rezulta din adresa nr. 1734/s/23.02.2007, sunt nefondate, C. L. Sînmartin nu a analizat cerere reclamanților pentru că aceasta nu a fost depusa în termenul prev. de Legea nr. 247/2005.

Față de cele de mai sus, in baza art. 312 Cod pr. civ. va fi respins ca nefondat recursul declarat. Constata că nu s-au solicita cheltuieli de judecată de catre intimati.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurenții B. I., cu domiciliul în loc. Betfia, jud. Bihor, IANCUȘ A., cu domiciliul în loc. Rontău, nr. 95, jud. Bihor, T. M., cu domiciliul în loc. S., nr. 316 A, jud. Bihor, Z. F., cu domiciliul în Oradea, ..14, .. 5, jud. Bihor, B. F. dom. în S., Betfia, nr. 57/A, jud. Bihor, Ș. V.- C. dom. în Oradea, Al. Zidarilor, nr. 6, .. -, ., jud. Bihor, B. D. - V. dom. în .. 57/A, jud. Bihor și C. N. - F. dom. în loc. Oradea, ., ., . (ultimii patru în calitate de moștenitori după B. V.), în contradictoriu cu intimatele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 S., cu sediul în loc. S., jud. Bihor și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR, cu sediul în Oradea, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4364 din 19 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

N. B. F. M. L. M.-G. I. P.

Red. fond P. F.

Red. rec. NB

Dact. IP/NB

2 ex./20 mai 2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 512/2013. Tribunalul BIHOR