Fond funciar. Hotărâre din 19-04-2013, Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 1684/255/2007
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
DECIVIA CIVILĂ Nr. 518/R/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E. M.-G.
Judecător F. I. C.
Judecător M. C. R.
Grefier S. O.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii recursurile Civile declarate împotriva sentinței civile nr. 857/2012 pronunțată de Judecătoria Marghita, formulat de recurentele C. L. A L18/91 și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR în contradictoriu cu intimații B. J. și B. A., având ca obiect - fond funciar .
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 05.04.2013, când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.04.2013 și apoi pentru data de 19.04.2013, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând:
Asupra recursului de fata retine următoarele – prin sentința civila nr. 857 din data de 5 aprilie 2012, pronunțata de Judecătoria Marghita in dosarul nr._, instanța a dispus
- admiterea în parte a acțiunii precizată formulată de reclamanții B. J. și B. A. în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BIHOR
- a constatat ca reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 272,32 ha teren situat în localitatea Valea lui M. identificat sub nr. topo. 3498, 3499, 3571, 3575, 3576, 3582, 3594, 3593, 3592, 3591, 3588, 3586, 3585, 3581, 3572, 3573, 3578, 3589, 3584, 3583, 3574, 3577, 3580, 3587, 3579, 3564, 3590, 3601, 3595, 3562, 3566/2, 3489/1, 3489/2, 3490, 3496, 3491, 3492/1, 3492/2, 3493/2, 3493, 3546, 3550, 3494, 3495, 3547, 3548, 3544, 3545, 3549, 3553, 3554, 3555/2, 3596, 3597, 3598, 3599, 3600, 3594/3, 12, 13, 3515, 3513/1.
- a obligat pârâtele să întocmească documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate.
- a obligat pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată în suma de 3.300 lei în favoarea reclamanților reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotăra astfel, instanța de fond a reținut următoarele - conform înscrierilor din cartea funciară nr.6 Valea lui M., defuncta Bujanovics (căsătorită B.) A. a deținut în proprietate terenurile în suprafață de 272,32 ha identificate cu nr.topo. 3498, 3499, 3571, 3575, 3576, 3582, 3594, 3593, 3592, 3591, 3588, 3586, 3585, 3581, 3572, 3573, 3578, 3589, 3584, 3583, 3574, 3577, 3580, 3587, 3579, 3564, 3590, 3601, 3595, 3562, 3566/2, 3489/1, 3489/2, 3490, 3496, 3491, 3492/1, 3492/2, 3493/2, 3493, 3546, 3550, 3494, 3495, 3547, 3548, 3544, 3545, 3549, 3553, 3554, 3555/2, 3596, 3597, 3598, 3599, 3600, 3594/3, 12, 13, 3515, 3513/1.
Reclamanții sunt nepoți de fiu ai acesteia, în calitate de fii ai defunctului B. Joszef.
Defuncta Bujanovics (căsătorită B.) A. a avut un frate Bujanovics R.. Moștenitorii acestuia au cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut acestuia, și le-a fost retrocedat teren forestier în baza Legii nr.247/2005 în suprafață de 1.283.571 mp conform cf.6 Valea lui M. (fila 101 vol.I).
Tatăl reclamanților, defunctul B. Joszef a formulat, în termen, cererea înregistrată sub nr.452/ 19.06.1997 la Primăria Curtuișeni, prin care s-a solicitat averea familiei.
La data de 15.01.2004, B. Joszef a decedat, reclamanții fiind singurii moștenitori.
Potrivit dispozițiilor art.33 din Legea 1/2000, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se considera a fi depuse in termen chiar daca acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii urmând să trimită cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând despre acest lucru si persoanele îndreptățite.
Instanța a apreciat că prin cererile depuse de reclamanți se completează cererea formulată de tatăl acestora, care era cetățean român la data formulării cererii, iar moștenitorii acestuia sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut bunicii paterne.
Conform dispozițiilor alin.2 art.33 din legea 1/2000, în situația in care după depunerea cererilor de reconstituire s-au administrat probe care atesta alte terenuri ce au aparținut petenților in proprietate, ele se restituie acestora pe vechile amplasamente, daca sunt libere.
Conform prevederilor art.8 alin.2 din Legea 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face în favoarea membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora.
Având în vedere starea de fapt de mai sus, instanța a constatat că reclamanții în calitate de moștenitori ai proprietarului tabular sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală 272,32 ha teren situat în localitatea Valea lui M. identificat sub nr. topo. 3498, 3499, 3571, 3575, 3576, 3582, 3594, 3593, 3592, 3591, 3588, 3586, 3585, 3581, 3572, 3573, 3578, 3589, 3584, 3583, 3574, 3577, 3580, 3587, 3579, 3564, 3590, 3601, 3595, 3562, 3566/2, 3489/1, 3489/2, 3490, 3496, 3491, 3492/1, 3492/2, 3493/2, 3493, 3546, 3550, 3494, 3495, 3547, 3548, 3544, 3545, 3549, 3553, 3554, 3555/2, 3596, 3597, 3598, 3599, 3600, 3594/3, 12, 13, 3515, 3513/1.
În baza art. 5 lit. c din Regulamentul aprobat prin H.G. 890/2005 completat și modificat,competentă să stabilească mărimea și amplasamentul de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate al proprietarilor sau moștenitorilor este C. locală de fond funciar. De asemenea comisia locală propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 2 indice 3 din Constituția României cu modificările și completările aduse prin Legea de revizuire din 18.09.2003” proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar la alin. 3 prevede că „ nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut conform art. 480 Cod civil, iar ea se poate dobândi și transmite prin succesiune, legate, convenție și prin tradițiune conform art. 644 Cod civil.
În consecință reclamanții nu pot fi privați de posibilitatea legală de a li se reconstitui în calitate de moștenitori, după antecesori lor dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 272,32 ha teren situat în localitatea Valea lui M. identificat sub nr.topo. 3498, 3499, 3571, 3575, 3576, 3582, 3594, 3593, 3592, 3591, 3588, 3586, 3585, 3581, 3572, 3573, 3578, 3589, 3584, 3583, 3574, 3577, 3580, 3587, 3579, 3564, 3590, 3601, 3595, 3562, 3566/2, 3489/1, 3489/2, 3490, 3496, 3491, 3492/1, 3492/2, 3493/2, 3493, 3546, 3550, 3494, 3495, 3547, 3548, 3544, 3545, 3549, 3553, 3554, 3555/2, 3596, 3597, 3598, 3599, 3600, 3594/3, 12, 13, 3515, 3513/1.
Având în vedere faptul că potrivit datelor comunicate de pârâta C. Locala de aplicare a Legii 18/1991 Valea lui M., terenul ce a aparținut antecesoarei reclamanților nu a fost reconstituit în favoarea altor persoane, instanța a admis în parte cererea formulată ca fiind întemeiată, în sensul că a dispus restituirea în natura a suprafeței de teren solicitate.
În conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat în solidar pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.300 lei în favoarea reclamanților, reprezentând onorariu avocat achitat potrivit chitanței nr.30/23.05.2007 eliberată de Cabinet Avocat B. B..
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recursuri paratele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BIHOR, solicitand instantei ca in urma admiterii recursurilor, sa dispuna modificarea in totalitate a sentintei recurate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de reclamanti.
Recurenta C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M., critica hotararea atacata prin invocarea in drept a dispozitiilor art. 304, pct. 7,8 si 9 c.pr.civ., iar in motivare arata ca cererea nr 452 din 19.06.1997, formulata de numitul B. J., antecesorul reclamantilor intimati, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra ,, averii familiei,, a fost depusa la C. Locala Curtuiseni pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar. Contrar celor retinute de prima instanta, aceasta cerere se referea insa doar la terenurile situate pe raza loc. Curtuiseni si pe care solicitantul le-a detinut in proprietate in nume propriu, imprejurare confirmata si sustinuta de numerele de carte funciara amintite in cuprinsul cererii, dar care nu coincid cu cele solicitate prin prezenta actiune, nefiind mentionata in cuprinsul cererii nici faptul ca terenurile solicitate ar fi cele pe care le-a detinut in proprietate bunica intimatilor, numita B. A..
F. de continutul cererii, C. Locala Curtuiseni pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar nu avea cum sa procedeze la aplicarea dispozitiilor art. 33 din Legea nr 1 din 2000, respectiv sa transmita cerere de reconstituire, in vederea solutionarii acesteia, cate C. Locala Valea lui M. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, atata timp cat s-au solicitat terenurile proprietate personala ale petentului, situate pe raza loc. Curtuiseni si pentru care aceasta comisie a si eliberat TP pentru suprafata maxima prevazuta de lege de 50 ha .
In mod eronat a retinut instanta in considerentele sentintei ca terenurile solicitate de recurenti ar fi libere si la dispozitia comisiei de fond funciar. Recurenta arata ca nu a facut niciodata o asemenea afirmatie, dimpotriva, terenurile arabile din litigiu nu sint libere, fiind emise titluri de proprietate in favoarea unor terte persoane.
Recurenta arata ca reclamantii intimati nu au formulat cerere de reconstituire in temeiul Legii nr 247 din 2005 inauntrul termenului impus de lege. Mai mult, reclamantii sant cetateni straini, astfel incat, in temeiul dispozitiilor art. 3 din Legea nr 312 din 2005 si a Legii nr 18 din 1991, art. 48, nu pot beneficia de dreptul de reconstituire, in acest sens fiind si dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr 630 din 2007
Recurenta mai arata ca bunica reclamantilor, BUJANOVICS A., a avut un frate, BUJANOVICS R., intre cei doi intervenind un act de partaj, depus la dosar, prin care BUJANOVICS R. a dobandit tertenurile din Valea lui M., iar BUJANOVICS A. a dobandit terenurile din Curtuiseni. Pentru terenurile din Valea lui M., i s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului BUJANOVICS EDE, fiul lui R., asa explicandu-se faptul ca fiul lui A., tatal reclamantilor, a depus cerere de reconstituire doar pentru terenurile din Curtuiseni.
C. recurenta mai invedereaza faptul ca bunica reclamantilor intimati, BUJANOVICS A. nu figureaza ca proprietar de teren in registrul agricol incepand cu anul 1951 si nici in registrul de intrare in CAP .
Se critica sentinta si sub aspectul depasirii limitei legale maxime de 50 ha a suprafetei de teren care putea fi reconstituita, nefiind precizat nici cat din totalul de 272,32 ha reprezinta teren arabil si cat reprezinta suprafata terenurilor forestiere.
Se invedereaza ca reclamantii intimati nu sant indreptatiti sa obtina nici despagubiri in conditiile Legii nr 247 din 2005, cererea lor de reconstituire fiind tardiv formulata, solicitantii fiind si cetateni straini, iar cererea de reconstituire formulata de tatal lor, B. J., nu ii profita, pentru argumentele mai sus expuse.
Recurenta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BIHOR, critica sentinta recurata sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, art. 304, pct. 9 c.pr.civ., iar in sustinerea pozitiei sale procesuale, invedereaza ca potrivit prevederilor art. 8, al. 3 din Legea nr 18 din 1991, reconstituirea dreptului de proprietate are loc doar la solicitarea persoanei interesate, iar reclamantii si nici antecesorul lor, nu au formulat in termen legal cerere de reconstituire pentru terenurile pe care antecesoarea lor, BUJANOVICS A., le detinea pe raza loc. Valea lui M..
Singura cerere de reconstituire in baza careia instanta de fond a admis actiunea reclamantilor, a fost cea formulata de tatal reclamantilor, B. J., la data de 19.06.1997, prin care solicita terenul ce i-a apartinut lui din hotarul comunei Curtuiseni, in baza acestei cereri fiind emise TP nr 1501 din 15.04.2003, nr 1779 din 05.12.2006 si nr_ din 2007.
Legile fondlui funciar, prin modificari succesive, au prevazut noi termene in care cei interesati aveau obligatia sa solicite reconstituirea atat asupra terenurilor detinute anterior si pe care nu le-au cerut pana atunci, cat si asupra terenurilor pe care le-au solicitat, dar, datorita reglementarilor in vigoare la data solutionarii cererii, li s-au atribuit suprafete in limitele stabilite de lege.
Pentru terenurile care au apartinut bunicii reclamantilor, nu au fost formulate in termen cereri de reconstituire, nefiind formulate cereri de reconstituire nici pentru diferenta de teren detinuta in proprietate de tatal reclamantilor, acesta din urma primind suprafata maxima permisa de lege la acea data, respectiv 50 ha. Art. III din Legea nr 247 din 2005 prevede in mod expres necesitatea formularii cererii de reconstituire pentru diferentele de suprafata ce pot fi reconstituite potrivit acestei legi, comisiile de fond funciar neprocedand la reconstituiri din oficiu.
Se critica sentinta si sub aspectul neprecizarii in cuprinsul sentintei cat din totalul de 272,32 ha reprezinta teren arabil si cat reprezinta suprafata terenurilor forestiere.
Se invedereaza ca reclamantii intimati nu sant indreptatiti la reconstituire si datorita faptului ca cererea lor de reconstituire a fost tardiv formulata, solicitantii fiind si cetateni straini.
Prin concluziile scrise, intimatii B. J. și B. A. au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate si mentinerea in totalitate a sentintei recurate, cu cheltuieli de judecata care vor fi solicitate pe cale separata.
In motivarea pozitiei lor procesuale, intimatii invedereaza ca tatal lor, B. J., a detinut in proprietate suprafata totala de 591 ha pe raza loc Curtuiseni, urmare a mostenirii pe linia paterna. Insa bunica intimatilor, BUJANOVICS A., mama lui B. J., detinea in proprietate suprafete de teren in loc. Valea lui M., alaturi de fratele sau, BUJANOVICS R., averea totala a acestei familii depasind 550 ha, din care reclamantii intimati solicita jumatate. Referitor la presupusul act de partaj intervenit intre bunica intimatilor si fratele acestuia, fila 113 de la dosar, intimatii arata ca in mod eronat a fost calificata de prima instanta aceasta intelegere ca fiind un partaj, in realitate conventia consfiintind doar stingerea dreptului de uzufruct al strabunicii PUTI E., acest act nefiind nici inscris in cartile funciare. In consecinta, fata de dispozitiile DL nr 115 din 1938, dreptul de proprietate nu a fost niciodata pierdut de bunica intimatilor.
Tatal intimatilor, B. J. a formulat in termen legal, la C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 CURTUISENI, cerere pentru reconstituire dreptului de proprietate asupra terenurilor, printre care cererea nr 27 din 29.01.1998, fiind formulate cereri de reconstituire si prin mandatara BOKOR ABA, inclusiv in fata COMISIEI LOCALE PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M.. Prin aceste cereri, tatal intimatilor a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in intregime, indiferent de locul situarii terenurilor si indiferent de impartirea administrativ teritoriale a comunelor.
Urmare a acestor cereri, pana in prezent, in favoarea antecesorului intimatilor s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafata totala de 44 ha si 9569 mp.
Urmare a decesului tatalui intimatilor survenit in cursul anului 2004, intimatii formuleaza cererea de reconstituire din data de 28.12.2005, adresata COMISIEI LOCALE PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M..
Intimatii apreciaza ca cererea de reconstituire formulata in termen legal, adresata uneia dintre autoritatile competente, este suficienta pentru a determina eliberarea titlului de proprietate indiferent de situatia administrativ teritoriala a terenurilor.
Autoritatile s-au limitat la a elibera titluri de proprietate, din terenul aflat la dispozitia comisiei Curtuiseni, ignorand restul terenurilor aflate pe raza localitatii invecinate, Valea lui M..
Intimatii apreciaza ca cererea de reconstituire pe care au formulat-o personal este facuta in termenul legal, in subsidiar solicita ca instanta sa socoteasca a fi fost depusa in termen, existand situatia unei imposibilitati obiective de depunere a cererii, determinata de credința intimaților privind existenta unei cereri de reconstituiri anterioare.
Intimații învederează ca tatăl lor, B. J., titularul cererii de reconstituire formulate in cursul anului 1997, a avut calitatea de cetățean roman. In ceea ce privește situația intimaților, aceștia au calitatea de cetățeni romani prin efectul legii, prin faptul nașterii din părinți cetățeni romani, astfel cum prevede art. 5, din Constituția României.
Referitor la posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii straini, intimații invoca in favoarea lor dispozițiile art. 3, titlul X din legea nr 247 din 2005, art. 3 din legea nr 312 din 2005, care abroga tacit prevederile art. 48 din legea nr 18 din 1991. In subsidiar, intimatii solicita acordarea de masuri reparatorii prin despagubiri banesti, la pretul de 4.500 lei/ha, conform valorilor utilizate in tabelele notarilor publici.
Intimații arata ca limita de reconstituire de 50 ha nu este aplicabila terenurilor forestiere, cum sant majoritatea parcelelor din litigiu, iar titlurile de proprietate emise pana in prezent in favoarea tatalui intimatilor vizeaza alte terenuri decat cele din litigiu. Dealtfel, arata intimatii, indreptatirea la reconstituire nu este contestata de comisiile de fond funciar, acestea invocand doar chestiuni tehnice legate de lipsa cererii de reconstituire, chestiuni nefondate in opinia intimatilor.
Analizând recursurile formulate de comisiile recurente prin prisma motivelor invocate si prevăzute de art. 304, pct. 7,8,9 si ținând cont de dispozițiile art. 304 indice 1 c.pr.civ., tribunalul retine ca acestea sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, pentru considerentele ce vor succede.
Reclamanții B. J. si B. A. sunt fii lui B. J. JUN. si nepoții lui B. J. SEN. căsătorit cu BUJANOVICS A..
Anterior cooperativizării, bunicul reclamanților, B. J. SEN. a deținut in proprietate suprafețe de teren agricol pe raza loc. Curtuișeni, iar bunica reclamanților, BUJANOVICS A. a deținut in proprietate suprafețe de teren agricol pe raza loc. Valea lui M..
Prin cererea de chemare in judecata pe care au formulat-o, reclamanții solicită în temeiul legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața totală de 272,32 ha teren agricol pe care bunica lor le-au deținut in proprietate pe raza loc. Valea lui M..
In susținerea cererii lor, reclamanții intimați arată pe de o parte faptul ca au formulat in termenul prevăzut de lege cerere de reconstituire, potrivit înscrisurilor depuse în probațiune, iar pe de altă parte invocă faptul că îndreptățirea lor la reconstituire rezulta din cuprinsul colii CF nr 6 Valea lui M. depusă la dosar.
Potrivit prevederilor art. 8, al. 3 din Legea nr. 18 din 1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face doar la cererea persoanei interesate, care se depune la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul, pană la termenul stabilit prin lege, sub sancțiunea decăderii din termen. Al. 4 si 5 al aceluiași articol stabilesc cuprinsul cererii si actele care urmează a fi anexate in dovedirea dreptului de proprietate.
Art. 33 din Legea nr 1 din 2000 stabilește ca cererea de reconstituire se considera a fi depusa in termen, chiar daca aceasta a fost depusa la alte comisii decât cele competente potrivit legii, urmând ca comisia la care a fost depusa cererea, să o trimită din oficiu comisiei competente, înștiințând despre acest lucru și persoana îndreptățită.
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că au fost formulate următoarele cereri de reconstituire
1. – la data de 15.06.1997, tatăl reclamanților intimați, B. J. JUN., cetățean român cu dom. in Canada, solicita Comisiei Locale Curtuișeni pentru aplicarea legilor fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate „pentru terenurile pe care le-am posedat in hotarul dvs.” arătând ca familia petentului a deținut în proprietate suprafața de 200 ha teren agricol, conform CF 1667, 1668, 1669, etc – fila 211.
2. – la data de 15.01.1998, tatăl reclamanților intimați, B. J. JUN., revine asupra cererii anterioare, adresându-se tot Comisiei Locale Curtuișeni pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 50 ha arabil si 30 ha pădure, arătând că terenul arabil este in posesia IAS PRODEN, iar pădurea in posesia Ocolului Silvic Săcuieni. Mai arata că documentele justificative ale cererii de reconstituire, sunt anexate cererii anterioare formulate in anul 1997 – fila 212.
3. – la data de 04.08.2006, reclamantul intimat B. A. depune cerere de reconstituire la C. Locala Valea lui M. pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând suprafața de 272,32 ha teren deținut în proprietate de bunica sa BUJANOVICI A., conform CF nr 6 Valea lui M. – este vorba de terenurile din litigiu – fila 157.
4. – la data de 28.08.2006, numita BOKOR ABA, mandatara reclamantului intimat B. A., depune cerere de reconstituire la C. Locala Curtuișeni pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând suprafața de 43,15 ha pădure situată in locul denumit ,, Balasoaia,, – fila 213.
In baza cererii de reconstituire adresate Comisiei Locale Curtuseni pentru aplicarea legilor fondului funciar, in favoarea numitului B. J., tatal reclamanților intimați, au fost emise următoarele titluri de proprietate
- TP nr. 1501 din 15.04.2003 pentru suprafața de 10 ha teren arabil pe raza loc. Curtuiseni
- TP nr. 1779 din 05.12.2006 pentru suprafața de 30, 1669 ha teren arabil pe raza loc. Curtuiseni
- TP nr. 66 din 18.06.2004 pentru suprafața de 4,79 ha teren forestier pe raza loc. Curtuiseni
- TP nr._ din 10.06.2010 pentru suprafața de 9,84 ha teren agricol pe raza loc. Curtuiseni,
in total 54,64 ha, filele 214-217.
Față de cererile formulate în termen și titlurile de proprietate deja eliberate, reclamanții ar mai fi îndreptățiți la 0,15 ha teren agricol și 25,21 ha teren forestier însă în Curtuișeni, sub rezerva dovedirii dreptului de proprietate în această localitate.
Prin sentința pronunțata, instanța de fond a reținut ca reclamanții intimați, prin cererea adresata Comisiei Locale Curtuseni pentru aplicarea legilor fondului funciar, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra tuturor terenurilor agricole si cu vegetație forestiera pe care antecesorii lor le-au deținut in proprietate, inclusiv terenurile din litigiu situate pe raza loc. Valea lui M., iar in măsura in care aceasta comisie era necompetenta, in aplicarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 1 din 2000, trebuia sa o trimită din oficiu comisiei competente.
Sentința recurată este nelegala sub acest aspect, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 c.pr.civ. Nici din cuprinsul cererii de reconstituire formulata de antecesorul reclamanților intimați la data de 15.06.1997, nici din actele doveditoare anexate, nu rezulta ca acesta ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la alte terenuri decat cele situate pe raza loc. Curtuiseni. In cuprinsul cererii se arata in mod expres ca se solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile pe care solicitantul le-a posedat ,, in hotarul dvs,, - adică in hotarul comunei Curtuiseni – in dovedirea îndreptățirii fiind depuse colile CF nr. 1667, 1668, 1669 Curtuiseni, coli funciare care nu cuprind parcelele topografice din litigiu aflate, pe raza loc. Valea lui M.. Nu se face trimitere nici la numele antecesoarei BUJANOVICS A., proprietara din CF nr. 6 Valea lui M. si nu se face trimitere nici la denumirea localitatea Valea lui M.. Nici din conținutul cererii de reconstituire si nici din actele doveditoare anexate, nu rezulta datele minimale prevăzute de art. 9, al. 3 din Legea nr. 18 din 1991, care sa conducă la concluzia ca antecesorul părților ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si cu privire la terenurile pe care antecesoarea sa BUJANOVICS A. ar fi deținut in proprietate pe raza loc. Valea lui M..
Aceeași situație este valabila si pentru cererea din data de 15.01.1998, prin care tatăl reclamanților intimați, B. J. JUN., adresându-se tot Comisiei Locale Curtuseni pentru aplicarea legilor fondului funciar, practic revine asupra cererii anterioare, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 50 ha arabil si 30 ha pădure, arătând ca terenul arabil este in posesia IAS PRODEN, iar pădurea in posesia Ocolului Silvic Sacuieni, arătând ca documentele justificative ale cererii de reconstituire, sânt anexate cererii anterioare formulate in anul 1997. Atat IAS, cat si Ocolul Silvic Sacuieni, dețineau in administrare suprafete de terenuri din numeroase localități aflate in raza lor teritoriala, inclusiv in localitățile Curtuișeni si Valea lui M.. Reclamanții intimați nu contesta ca ar fi deținut pe raza loc. Curtuișeni suprafețe de teren agricol si forestier mai mari decât cele reconstituite prin cele 4 titluri de proprietate. Insa, nici de aceasta data, din conținutul cererii de reconstituire, dar nici din actele doveditoare anexate, nu rezulta datele minimale prevăzute de art. 9, al. 3 din Legea nr. 18 din 1991, care sa conducă la concluzia ca antecesorul părților ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si cu privire la terenurile pe care antecesoarea lor BUJANOVICS A. le-ar fi deținut in proprietate pe raza loc. Valea lui M..
Celelalte doua cereri de reconstituire, din data de 04.08.2006, respectiv 28.08.2006, sunt formulate ulterior expirării termenului prevăzut sub sancțiunea decăderii de art. III din Legea nr. 247 din 2005 – 30 noiembrie 2005.
In consecință, instanța de recurs retine ca din procedura instituita de legile fondului funciar rezulta in mod clar ca nu exista nici un temei pentru reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea unor persoane care nu au formulat cereri in acest sens, in termenele stabilite imperativ de lege si adresate chiar unei comisii necompetente teritorial.
Chiar dacă s-ar aprecia că cererea din 1998 ar fi fost valabilă atât pentru Curtuișeni cât și pentru Valea lui M., în temeiul acesteia nu s-ar putea reconstitui decât suprafețele menționate în cerere, respectiv 50 ha teren agricol și 30 ha pădure, astfel că ar mai fi rămas de reconstituit doar 0,15 ha teren agricol și 25,21 ha teren forestier, restul fiind deja reconstituit prin cele 4 titluri de proprietate.
In al doilea rând, instanța de recurs retine ca reclamanții intimați nici nu au făcut dovada îndreptățirii lor la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile din Valea lui M. în litigiu, in conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 18 din 1991.
La dosar a fost depusă copia colii CF nr. 6 Valea lui M., reclamanții susținând ca din înscrierile din această coală rezultă dreptul de proprietate pe care antecesoarea lor BUJANOVICI A. îl avea asupra suprafeței totale de 272,32 ha teren agricol pe raza loc. Valea lui M. – fila 110.
Aceasta susținere este nefondata. Potrivit înscrierii de sub B 17 din CF nr. 6 Valea lui M., parte din trenurile care au aparținut antecesorilor reclamanților din aceasta coala funciara, a fost expropriate si trecute in proprietatea statului R., iar potrivit înscrierilor de sub B 20-25, in cursul anului 1935, dreptul de proprietate pe care antecesoarea recurenților, BUJANOVICI A., îl avea asupra nr. top din litigiu, a fost transcris din CF nr 6 in CF nr. 4016 si 4018 Valea lui M., astfel că în CF 6 Valea lui M. Bujanovici A. nu a mai rămas cu nici o proprietate. Colile funciare nr. 4016 si 4018 Valea lui M. nu au fost depuse la dosar pentru a se putea verifica situația dreptului de proprietate începând cu anul 1935 si pana la data cooperativizării sau a preluării terenurilor in orice mod.
Reclamanții nu au depus nici copia cererii de înscriere in CAP sau a registrului agricol de la data cooperativizării si nu au produs nici alte probe in condițiile art. 11 din Legea nr. 18 din 1991.
Mai mult, prin adresa nr. 4169 din 29.10.2008, Primaria Valea lui M., a comunicat instanței ca numita BUJANOVICI A., căsătorita B., nu figurează ca proprietar de terenuri in registrele agricole începând cu anul 1951 si nici in registrul de intrare in CAP – fila 65.
Referitor la îndreptățirea reclamanților recurenți la reconstituirea dreptului de proprietate, pe lângă faptul ca cererea de reconstituire formulata personal in cursul lunii august 2006, este tardiva, instanța de recurs mai retine ca, potrivit actelor de stare civila depuse la dosar, aceștia au calitatea de cetățeni străini, iar art. 48 din Legea nr. 18 din 1991 prevede ca cetățenii străini nu pot beneficia de dreptul la reconstituire. In acest sens sânt si dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 630 din 2007 prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 48 din Legea nr. 18 din 1991, raportat la dispozițiile art. 44, al. 2 din Constituție.
Nici art. 2 din Legea nr 312 din 2005 nu cuprinde vreo prevedere referitoare la posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, prin reconstituire, de către persoanele care la data formulării cererii de reconstituire au calitatea de cetățenii străini.
., B. J., a avut calitatea de cetatea rămân, insa in condițiile in care, pe de o parte, acesta nu a formulat in termen legal cerere de reconstituire pentru terenurile din litigiu, iar pe de alta parte nu s-a făcut nici dovada îndreptățirii sale la reconstituire, sentința pronunțată de prima instanța prin care s-a dispus admiterea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanți, este nelegala si nefondata, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 c.pr.civ.
Motiv pentru care, in temeiul art. 312 c.pr.civ. urmează a fi admise ca fondate ambele recursuri, in sensul modificării in totalitate a sentinței recurate si respingerii cererii de chemare in judecata, conform dispozitivului prezentei decizii.
Reținând culpa procesuala a intimaților, in temeiul art. 274 c.pr.civ., ii va obliga sa plătească recurentei Comisiei Locale Curtuseni pentru aplicarea legilor fondului funciar cu titlu cheltuieli de judecata constând in onorariu avocațial, suma de 2.000 lei, conform chitanței justificative de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondate recursurile civile introduse de recurentele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M., cu sediul în Valea lui M., Calea Revoluției, nr.2, jud. Bihor și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BIHOR cu sediul în Oradea, Parcul T., nr.5, jud.Bihor, in contradictoriu cu intimații B. J. și B. A. ambii domiciliați în Belgia, localitatea Vilvoorde 1800, Koekoestr. 17 cu domiciliul ales în Oradea, ., apt.7, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr. 857 din 05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Marghita pe care o modifica in totalitate in sensul ca
Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții B. J. și B. A. in contradictoriu cu paratele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 VALEA LUI M. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BIHOR.
Obliga intimații să plătească recurentei Comisiei Locale Curtușeni pentru aplicarea legilor fondului funciar cu titlu cheltuieli de judecata suma de 2.000 lei.
Definitiva si irevocabila.
Pronunțata in ședința publica din 19.04.2013.
Președinte, L. E. M.-G. | Judecător, F. I. C. | Judecător, M. C. R. |
Grefier, S. O. |
Red. Jud. fond. – G. M.
Red. Jud. T.B. – M. C. R.
Opinie separată jud.T.B.L. E M.-G.
Tehnored. S.O.
2 ex/ 17 mai 2013
Opinie separată
Apreciez că soluția legală care se impunea în prezenta cauză era admiterea recursului casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru argumentele ce succes.
Îndreptățirea reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate, după antecesorul comun este condiționată de existența unei cereri de reconstituire formulate în termenele prevăzute de legea fondului funciar, cu toate modificările ei ulterioare.
Este de netăgăduit faptul că antecesorul reclamanțilot B. Josif a formulat în termen legal două cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, ambele depuse la C. L. de aplicare a legii 18/1991 Curtuișeni, prima in 15.06.1997 (fila 211 dosar de fond) și încă una in data de 15.01.1998 (fila 192 dosar de fond).
Prima problemă care se impune a fi clarificată este aceea de a se stabili dacă prin aceste cereri antecesorul reclamanților a solicitat exclusiv doar terenurile și pădurile la care se considera îndreptățit de pe raza localității Curtuișeni sau a înțeles să formuleze o cerere și cu privire la cele de pe raza localității Valea lui M..
Din prima cerere formulată in 15.06.1997 rezultă că se solicită „dreptul de proprietate asupra terenurilor ce am posedat în hotarul dumneavoastră” astfel încât cererea fiind depusă la Comisial L. de aplicarea legii 18/1991 Curtuișeni, se poate trage concluzia că s-au solicitat doar terenurile de pe raza acestei localități.
In ceea ce privește însă cererea din 15.01.1998 se constată că se solicită 50 de ha teren arabil și 30 ha padure, indicându-se totodată că terenul arabil se află în prezent în posesia IAS-ului Proden iar pădurea în posesia Ocolului silvar în Săcueni. Or in ceea ce privește pădurea atât pădurea de pe raza localității Curtuișeni cât și cea de pe raza localității Valea lui M. aparțin de Ocolul silvic Săcueni, motiv pentru care consider că există o cerere de reconstituire formulată în termen legal în privința pădurii la care se considera îndreptățit antecesorul in drepturi al reclamanților, numitul B. Josif.
Existând o cerere de reconstituire formulată în termen legal în privința pădurii de pe raza localității Valea lui M. se impunea trimiterea acesteia pe cale administrativă la Comisial L. de aplicare a legii 18/1991 Valea lui M. spre competentă soluționare în condițiile art. 33 din Legea nr 1 din 2000 care stabilește ca cererea de reconstituire se considera a fi depusa in termen, chiar daca aceasta a fost depusa la alte comisii decât cele competente potrivit legii, aceste comisii urmând a trimite cererile din oficiu la comisiile competente înștiințând de acest lucru și persoanele îndreptățite.
Totodată având în vedere că cererea a fost formulată în termen legal de antecesorul în drepturi al reclamanților numitul B. Josif, cetățean român cu domiciliul în străinătate, in cazul în care i se stabilea îndreptățirea la reconstituire, titlul de proprietate se emitea pe numele acestuia în condițiile art.48 din Legea 18/1991 coroborat cu art.13 alin 1 din H.G.890/2005 potrivit căruia stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori în viață la momentul intrării în vigoare a legii se face pe numele persoanei îndreptățite iar numai în cazul în care fosti cooperatori sunt decedați la această dată, se face pe numele moștenitorilor. In consecință nu exista un impediment legat de naționalitatea solicitantului având în vedere că titlul urma să se elibereze pe numele lui B. Josif cetățean român, reclamanții cetățeni străini urmând doar a culege succesiunea legală după acesta, ținând cont și de dispozițiile exprese din art.44 alin 3 teza finală din Constituția României.
Pe fondul dreptului apreciez că instanța de fond nu a făcut o analiză temeinică și pertinentă a îndreptățirii la reconstituire a antecesorului reclamanților numitul B. Josif pentru pădurile solicitate de pe raza localității Valea lui M., având în vedere că nu s-au administrat probe în acest sens, nefiind depuse nici măcar CF-urile relevante, astfel potrivit înscrierii de sub B 17 din CF nr 6 Valea lui M., parte din trenurile care au aparținut antecesorilor reclamanților din aceasta coala funciara, a fost expropriate si trecute in proprietatea statului R., iar potrivit înscrierilor de sub B 20-25, in cursul anului 1935, dreptul de proprietate pe care antecesoarea recurenților, BUJANOVICI A., îl avea asupra nr. top din litigiu, a fost transcris din CF nr 6 in CF nr 4016 si 4018 Valea lui M., iar această din urmă coală funciară relevantă nu a mai fost depusă la dosar, instanța de fond considerând fără nici o bază probatorie pertinente și concludentă că reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituire, motiv pentru care apreciez că hotărârea instanței de fond este nelegală fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește îndreptățirea antecesorului reclamanților la reconstituire, neexistând probe suficiente la dosar în acest sens, motiv pentru care se impunea în temeiul art.312 alin 1, 3 și 6 indice 1 Cod de procedură civilă, casarea sentinței recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare în vederea suplimentării probațiunii pe fondul dreptului în ceea ce privește îndreptățirea lui B. Josif, antecesorul reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor solicitate de pe raza localității Valea lui M..
Judecător L. M.-G.
← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 128/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Sentința nr. 65/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|