Grăniţuire. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 2473/190/2007
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.45/A/2013
Ședința publică din: 09 Aprilie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: S. I.,judecător
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: H. V.
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de reclamanta I. L. și de pârâții M. M. A. și M. V. împotriva sentinței civile nr. 3751 din 17.06.2009, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, având ca obiect grănițuire.
Judecarea apelurilor s-a făcut la data de 21 martie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 28 martie 2013, apoi pentru 4 aprilie 2013 când s-a amânat pentru data de astăzi 9 aprilie_.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 3751 din 17.06.2009, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ în parte acțiunea civilă întregită, formulată de reclamanta I. L., împotriva pârâților M. M. A. și M. V., și în consecință:
- s-a stabilit mejdia dintre proprietatea reclamantei înscrisă în CF 2064 nr. top. 2149/2/2 în suprafață de 3.000 mp, precum și nr. top. 2250/2 în suprafață de 1.000 mp (dezmembrat din CF 363 Viișoara) față de cel al pârâților înscris în CF 2552 Viișoara, nr. top. 2148/2/1/1 și 2149/1/1/1 pe aliniamentul ABCD descris de expert prin schița anexă la raportul de expertiză din ultimul supliment;
- au fost obligați pârâții să-i predea reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 2631 mp identificată în CF 2064 Viișoara nr. top. 214/2/2 și 2150/2 și să se abțină pe viitor de la orie act de conturbare sau deposedare;
- au fost obligați pârâții la ridicarea gardului conform propunerilor expertului din raportul de expertiză ultima completare, cu respectarea reperelor și dimensiunilor descrise și evidențiate prin schița anexă din raportul de expertiză și completările la raport (f. 112), în caz de refuz autorizează pe reclamanți să îl ridice pe cheltuiala pârâților;
S-au respins capetele de cerere referitoarea la predarea în proprietate și posesie a cotei de 1/3 din suprafața de 402 mp drum de acces identificat cu nr. top. 2149/2/3 2150/3, precum și la obligarea pârâților ca la construirea noului gard să fie avute în vedere cerințele din expertiză cu privire la limitele și vecinătățile menționate prin raportul de expertiză, precum și întabularea dreptului de proprietate în carte funciară, ca neîntemeiate
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1152,6 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilele în litigiu sunt situate în teritoriul administrativ al mun. Bistrița, cartier Viișoara, fiind înscrise în CF 2064 Bistrița, nr. top. 2149/2/2 în suprafață de 300 mp precum și nr. top 2250/2 în suprafață de 1000 mp (urmare a dezmembrării din CF 363 Viișoara) și reprezintă proprietatea tabulară a reclamantei, iar al pârâților este înscris în CF 2252 Viișoara nr. top. 2148/2/1/1 și 2149/1/1/1 fânaț cu suprafața totală de 3521 mp, au făcut obiectul Legii 18/1991, eliberându-se Titlul de proprietate nr. 6949/1993 identificându-se cu date de cadastru în . cu suprafața de_ mp, astfel cum rezultă din colile CF (f. 6- 12) coroborate cu concluziile expertizei tehnice judiciare (f.75 – 77), cu completările ulterioare (f. 87, 88, respectiv 112 – 114).
La baza înscrierii drepturilor de proprietate dobândite cu titlu de vânzare – cumpărare conform mențiunilor din CF, au stat sentințele civile 3122/2001 pronunțată în dosar civil 4093/2001 (f. 133 – 136), 666/2002 pronunțată în dosar civil 8345/2001 (f. 137 – 139), Sentința civilă nr. 2054/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 7884/2005 (f. 144, 145) și respectiv Sentința civilă nr. 1212/2007 pronunțată în dosar civil_ (f. 146 – 149).
Din considerentele sentinței civile nr. 2054/2006 pronunțată în dosar civil 7884 al Judecătoriei Bistrița rezultă cert că, loturile astfel achiziționate au o cale de acces comună, în suprafață totală de 402 mp, din care reclamantei ia revenit cota de 1/3 parte, cealaltă cotă de 2/3 părți revenind pârâților M., cote intabulate în CF, sentință prin care s-a dat eficiență juridică și contractului de vânzare – cumpărare încheiat de pârâți cu numita Strungar I., titulara înscrisă în titlul de proprietate mai sus evidențiat, lotul astfel achiziționat fiind dobândit ulterior celui dobândit de reclamantă a cărei convenție a fost valorificată prin . în dosar civil 4093/2001 al Judecătoriei Bistrița.
Ulterior, prin . de Judecătoria Bistrița în dosar civil_ între aceleași părți s-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 2552 Viișoara, nr. top. 2148/2/1/1, 2149/1/1/1, precum și a înscrierii di CF 362 Viișoara nr. top. 2149/2/3, 2150/3, în sensul radierii titlului care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate, rectificare evidențiată tehnic prin raportul de expertiză efectuat în cauză, sentință care a intrat în puterea lucrului judecat.
Cu toate acestea, pârâții au îngrădit terenul proprietatea lor, inclusiv pe latura care permitea accesul reclamantei la terenul proprietatea sa, ocupând o parte din terenul proprietatea exclusivă a reclamantei, împrejurări atestate prin raportul de expertiză efectuat în cauză și probatoriul testimonial administrat (f. 38, 39).
Deși citați fiind, cu mențiunea „la interogator”, pârâții nu s-au prezentat în instanță pentru a justifica conduita lor în sensul reținerilor de mai sus, nu s-au prezentat în instanță, instanța luând act de această poziție prin încheierea de la fila 29.
Modul în care pârâții au înțeles să își îngrădească terenul și calea de acces a fost constatată de instanță cu ocazia cercetării la fața locului (f. 96).
Din raportul de expertiză și respectiv suplimentul depus la filele 112 – 114, s-a concluzionat că față de distanțele la care s-a fixat gardul de către pârâți se impune a se demola și a se amplasa la distanța 19,63 m spre terenul pârâților pe latura de nord și la 40,2 m pe latura de sud, astfel încât să fie respectată distanța de 100,5 m de la drumul public.
S-a mai concluzionat că, la noul gard să fie practicate două intrări, una pe limita de vest a terenului pârâților M. și una pe limita de est, la distanță de 42 m de vecinătatea numitului B. L., pentru ca reclamanta să aibă acces la terenul proprietatea sa, în prezent fiind o singură intrare la terenul pârâtului, materializată prin poartă de metal situată în colțul de est, spre Strungari I.. Prin același raport se conchide că în prezent folosesc integral cota de 1/3 din suprafața de 402 mp drum acces, respectiv top. 2149/2/3; 2150/3 a reclamantei și suprafața de 2631 mp din terenul reclamantei identificat în top. 214/2/2, 2150/2, precum și faptul că verificând schițele care au stat la baza intabulării ambelor părți, meta dintre cele două proprietăți, respectiv reclamanți și pârâți, cu privire la imobilele în litigiu este pe aliniamentul ABCD evidențiată pe schița nr. 2 anexată la raport (f. 114).
Reținând că la acest ultim raport de expertiză tehnică nu s-au formulat obiecțiuni, văzând și obiectul acțiunii întregite, instanța, în temeiul art. 480, 584, 1075 și urm. Cod civil, a admis în parte acțiunea întregită, în sensul că a stabilit mejdia dintre cele două proprietăți mai sus identificate pe aliniamentul descris de expert prin schița anexă la raportul de expertiză, suplimentul din martie 2009 (f. 112 – 114); a obligat pe pârâți să-i predea în deplină proprietate și posesie suprafața de 2631 mp identificată în CF 2064 Viișoara nr. top. 214/2/2 și 2150/2 și să se abțină pe viitor de la orie act de conturbare sau deposedare; a obligat pârâții la ridicarea gardului pe cheltuiala lor, conform concluziilor descrise și evidențiate prin schița anexă din raportul de expertiză și completările la raport (f. 112), în caz de refuz i-a autorizat pe reclamanți să îl ridice pe cheltuiala pârâților.
Raportat la reținerile de mai sus, instanța a respins capetele de cerere referitoarea la predarea în proprietate și posesie a cotei de 1/3 din suprafața de 402 mp drum de acces identificat cu nr. top. 2149/2/3, 2150/3, precum și la obligarea pârâților ca la construirea noului gard să fie avute în vedere cerințele din expertiză, cu privire la limitele și vecinătățile menționate prin același raport, precum și intabularea dreptului de proprietate în carte funciară, ca neîntemeiate, întrucât în ce privește predarea căii de acces – cota de 1/3 părți, reprezintă o cotă ideală, nedeterminată, calea de acces fiind comună ambelor părți, iar prin obligarea la ridicarea noului gard s-ar aduce atingere atributelor dreptului de proprietate al pârâților, respectiv modului de folosință al terenului care nu poate fi condiționat de reclamantă și, în fine, în ce privește întabularea, aliniamentul descris de expert respectă schițele care au stat la baza intabulării drepturilor reale ale ambelor părți, care sunt intabulate anterior promovării prezentei acțiuni, prin hotărâri judecătorești irevocabile, mai sus menționate, schița care evidențiază mejdia și respectiv calea de acces nu se poate intabula ca atare, ea respectând limitele drepturilor reale anterior menționate.
Împotriva sentinței expuse a declarat apel în termen legal reclamanta I. L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii civile formulate.
În motivarea apelului s-a susținut că respingerea a două din aceste petitele formulate de reclamantă face ca sentința astfel pronunțată să aibă un caracter netemeinic și nelegal, făcând-o practic imposibil de a fi pusă în executare și încălcând în mod flagrant dreptul de proprietate al reclamantei apelante.
Deși reclamanta a solicitat "obligarea pârâților la MUTAREA gardului", instanța a dispus "RIDICAREA gardului » conform concluziilor expertului astfel încât să fie respectată distanța de 100,5 m de la drumul public, obligând așadar pârâții la demolarea gardului și amplasarea acestuia la distanța de 19,63 mp spre terenul pârâților pe latura de nord și la 40 m în terenul pârât pe latura de sud; în caz contrar să fie autorizată reclamanta la mutarea gardului pe cheltuiala pârâților.
În ceea ce privește construirea noului gard, se respinge solicitarea reclamantei, susținută tehnic, științific prin aceleași concluzii ale expertului din ultima completare, prin care acesta propune ca la construirea noului gard să aibă în vedere practicarea a 2 (două) intrări: una pe limita de vest a terenului pârâților, respectiv una pe limita de est la distanțele de 42 m de vecinătatea cu B. L.. Astfel a considerat expertul, raportat la situația existentă la fața locului că s-ar realiza accesul la terenul proprietatea reclamantei, chestiune pe care a solicitat-o prin petitul al 3-lea al acțiunii completate, astfel încât să i se asigure accesul pe terenul său în mod nestingherit, în conformitate cu cele mai sus învederate. Astfel cum se precizează prin aceeași expertiză (ultima completare), în prezent pârâții au construit ca intrare la terenul lor o intrare, materializată prin poartă de metal, situată în colțul de est spre S. I..
Această poartă este evidențiată și pe schița din expertiză și rezultă clar că este construită pe terenul pârâților. Această poartă este permanent închisă de către pârâți, întreg terenul acestora, incluzând accesul la calea de acces comună est împrejmuit de gardul ridicat de pârâți. De acest aspect lipsit de orice echivoc instanța a luat act în mod nemijlocit, prin deplasarea la fața locului.
Prin urmare, raportat și la concluziile expertului, pârâții folosesc integral drumul acces în suprafață de 402 mp - nr. top. 2149/2/3, 2150/3, incluzând cota de 1/3 care ne aparține. Este evident că expertul a propus practicarea celor două intrări, care ar elibera accesul la proprietatea noastră, fără să încalce sub nici o formă dreptul de proprietate al pârâților, astfel cum în mod absolut neîntemeiat se reține prin sentința pronunțată la fondul cauzei. Ridicarea noului gard în acest mod respectă întrutotul întabularea anterioară a pârâților.
Instanța mai reține, într-o manieră la fel de neîntemeiată, nu doar faptul că practicarea noii modalități de acces pe terenul pârâților ar încălca nu doar dreptul lor de proprietate, dar și "modul de folosință a terenului care nu poate fi condiționat de reclamantă". Rezultă astfel că, în ciuda statuărilor anterioare (referitoare la ridicarea gardului), care imprimă sentinței și un caracter contradictoriu și a aspectelor de care trebuia să se convingă în mod direct instanța se erijează nejustificat în apărătorul pârâților, omițând însă că modul de folosință a terenului proprietate comună nu poate fi într-adevăr condiționat de subsemnata, dar poate fi condiționat de către instanța de judecată, în condițiile în care se constată o exercitare abuzivă a acestuia, cum este cazul speței de față.
Din toate probele administrate în acest dosar rezultă cu certitudine că pârâții ne-au blocat în totalitate unica cale de acces spre terenul reprezentând proprietatea apelantei, identificat cu nr. top. 2149/2/2 și 2150/2, făcând astfel imposibilă folosirea acestui teren. Deși în mod just ni s-au restituit de către instanță cei 2631 mp din acest teren ocupați abuziv de către pârâți, cu toate acestea această statuare apare ca inutilă, dat fiind faptul că nu poate accede la acel teren, accesul rămânând în continuare blocat.
Se ignoră așadar reaua credință de care au dat dovadă pârâții în permanență, prin toate manoperele frauduloase de care s-au folosit inițial pentru a-și intabula în mod greșit dreptul lor de proprietate, punând apelanta în situația de a purta nenumărate procese pentru a-și restabili teoretic dreptul său de proprietate.
Apelanta a susținut că prin sentință nu doar că se apără dreptul de proprietate al pârâților, care nu este și nu va fi lezat, dar încalcă însă dreptul său de proprietate, astfel cum acesta este garantat prin Constituția României, Codul Civil, Art. 1 din Primul Protocol al CEDO.
Apel au declarat în cauză și pârâții M. M. A. și M. V., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, în sensul stabilirii liniei de mejdiei conform unei contraexpertize, pe linia gardului actual, urmând a respinge toate celelalte capete de cerere. Totodată s-a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a susținut că sentința atacată este în parte netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Pârâții, având în vedere numărul mare de procese avute cu reclamanta, care au cam tranșat problemele existente între ei, precum și faptul că mejdia dintre cele 2 proprietăți a fost stabilită de reclamantă, ei edificând gardul pe exact același loc în care era gardul vechi ridicat de reclamantă, au apreciat că lucrurile sunt clare și au renunțat la a formula apărări în cauză, nici în nume propriu, nici prin apărător calificat. Această stare de pasivitate a pârâților i-a încurajat pe reclamanți să determine expertul P. I. să întocmească o lucrare de expertiză tehnică (partea referitoare la revendicare) care se află într-o neconcordanță cu realitatea.
Astfel, a pârâții au apelat la serviciile unui expert extrajudiciar, B. O., cu solicitarea de a suprapune pe ortofotoplan terenurile părților. S-a anexat apelului ortofotoplanul pe care sunt vizibile cu ochiul liber gardurile ce împrejmuiesc terenurile părților și apoi un ortofotoplan pe care sunt suprapuse limitele terenului pentru ca programul de calculator să poată calcula suprafețele deținute de părți.
Reclamanta este proprietară asupra suprafeței totale de 4.000 mp. înscris în c.f. 2064 Viișoara și revendică o suprafață de teren de 2.631 mp. de la reclamanți. Prin suprapunerea pe ortofotoplan a terenului reclamantei, rezultă că aceasta folosește în prezent un teren în suprafață de 3.993 mp. - măsurătoare totuși aproximativă (față de 4.000 mp. la care este îndreptățită), iar instanța de judecată, în baza "expertizei" întocmită la fond ni-a obligat pe pârâți să-i mai predea 2.631 mp, ca reclamanta să poată folosi 6.624 mp.
La fața locului se poate observa simplu, fără să fi expert, măsurând chiar cu pasul, că gardul desenat pe schiță nu corespunde cu cel aflat la fața locului (și e vorba de un gard cu fundație de beton, ridicat de câțiva ani, care nu se mișcă dintr-o parte în alta cu una cu două), și că lățimea terenului reclamantei folosită în fapt (terenul acesteia este îngrădit pe toate laturile) corespunde cu cea scriptică, astfel că suprafața acesteia de teren nu este afectată în nici un fel de folosința subsemnaților. Expertul s-a folosit de un artificiu: a reținut că pârâții au dreptul la un teren de anumite dimensiuni, că folosesc mai mult decât au dreptul, așa că a poziționat terenul cum a vrut, mutând tot ansamblul mai spre drumul din față. În realitate, prin suprapunerea folosinței actuale pe planul cadastral (așa cum este firesc din moment ce dreptul de proprietate al ambelor părți a fost fixat în persoana antecesorilor în drepturi prin titluri de proprietate și plan cadastral de punere în posesie), se observă simplu că reclamanta folosește integral atât cât are dreptul, iar pârâții folosesc în plus în față, spre drum, aceștia din urmă extinzând într-adevăr proprietatea lor înspre drum prin recuperarea unei suprafețe de teren neamenajat.
Cum reclamanta folosește cât are dreptul, acolo unde are dreptul, acțiunea în revendicare trebuie respinsă, iar mejdia fixată pe linia corectă, care de altfel corespunde gardului actual.
In ceea ce privește apelul reclamantei, s-a susținut că acesta este nefondat. Reclamanta a investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare asupra unui teren (drum) aflat în coproprietate (a reclamantei și a pârâților). Este cunoscut faptul că o acțiune în revendicare este admisibilă numai în măsura în care este pornită de către toți coproprietarii (nu numai unul) și împotriva unui neproprietar. Pentru apărarea dreptului de folosință la care face referire în apel reclamanta există alte mijloace juridice de protejare a lui. Apoi, cu privire la „mutarea" respectiv „ridicarea" gardului, între cele 2 noțiuni există o distincție evidentă, clar subliniată de instanța de fond, care în mod just a apreciat că poți ridica un gard construit în altă parte decât pe mejdie, dar nu poți obliga un om să-și îngrădească terenul.
Prin încheierea civilă nr. 1603 din 11 noiembrie 2009, pronunțată în același dosar nr._ , s-a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3751 din 17.06.2009 formulată de reclamanta I. L., în contradictoriu cu pârâții M. M. A. și M. V..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că situațiile în care se poate solicita lămurirea dispozitivului hotărârii judecătorești sunt strict determinate de art. 2811 C. proc. civ. care prevede că această cale procesuală este incidentă atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice. Însă, această cerere nu trebuie confundată cu o cale de atac, nefiind admisibil ca motivele ce stau la baza unei astfel de cereri să fie legată de modul de soluționare a cauzei de instanța de fond, numai instanța ierarhic superioară putând examina motivele care țin de soluția dată de instanța de fond.
În motivare, reclamanta invocă faptul că prin respingerea primelor două capete de cerere formulate, sentința pronunțată nu poate fi pusă în aplicare. În primul rând, se arată că deși s-a cerut ,,mutarea gardului”, instanța a dispus ,,ridicarea gardului”. Instanța a apreciat ca, cel puțin bizară, solicitarea reclamantului de a se dispune mutarea gardului (!!), iar faptul că insistă în această cerere implică câteva precizări terminologice și de ordin juridic.
Mutarea reprezintă deplasarea unui corp dintr-un loc în altul, iar condiția subînțeleasă este ca acel corp să fie unul susceptibil de a fi deplasat, adică un bun mobil, fiind greu de imaginat că un bun imobil prin natura lui (teren sau construcție) poate fi deplasat. În speță, s-a cerut mutarea unui gard. Sintagma de ,,gard” reprezintă denumirea populară și sinonimul noțiunii tehnico-juridice de ,,împrejmuire” (vezi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, etc.). Din economia textelor de lege ce reglementează autorizarea lucrărilor de construcții, rezultă fără îndoială că ,,împrejmuirea” reprezintă o lucrare ce ține de regimul construcțiilor ce se supun autorizării, fiind evident un bun imobil ce nu se poate muta.
În acest sens, art. 11 din Legea nr. 50/1991 prevede excepțiile de la regula autorizării lucrărilor de construire, iar în sfera acestor excepții intră la litera a) numai reparațiile la împrejmuire. per a contrario orice împrejmuire (gard) nou este supus regimului de autorizare, deoarece această este regula în materie de construcții, iar exceptio est strictissimae interpretationis.
De altfel, și demolarea (ridicarea, stricarea) unei împrejmuiri este supusă autorizării de desființare a construcțiilor, potrivit art. 8 din Legea nr. 50/1991. În această situație, este logic că întâi se va obține autorizația de desființare a gardului greșit amplasat, urmând ca acesta să fie ,,desființat”, iar apoi se va putea obține autorizația de construire pentru noul gard pe amplasamentul indicat de expert, pentru că instanța nu se poate subroga în prerogativele autoritățile publice (primarii unităților administrativ-teritoriale și președinții consiliilor județene) ce sunt singurele în măsură a emite actele de autoritate urbanistică precizate anterior.
Prin urmare, instanța nu a făcut decât să îmbrace în termeni tehnico-juridici cerința reclamantului, în considerarea rolului său activ, astfel că în mod corect s-a dispus ridicarea gardului, conform propunerilor expertului. Evident că fiind vorba de o obligație de a face, în caz de refuz al celor obligați la îndeplinirea acesteia se poate dispune de către instanță ca îndeplinirea sa să fie efectuată de creditorul obligație de a face pe cheltuiala debitorului obligației respective.
Al doilea aspect invocat de reclamant face referire la soluția dată de instanța de fond, criticându-se modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate în cauză (vezi fila 14 paragraf 1 și 2), precum și la modul de soluționare a cauzei, motive ce nu pot fi analizat de instanța de fond pe calea lămuririi dispozitivului, fiind de competența instanței de apel.
De altfel, solicitarea reclamantului ca pârâții să îi predea în deplină proprietate și posesie anumite suprafețe de teren a fost respinsă de instanță și prin cererea formulată se tinde la schimbarea acestei soluții, fapt inadmisibil pe această cale. Pe lângă faptul că predarea dreptului de proprietate un nonsens din punct de vedere juridic, întrucât dreptul de proprietate nu poate fi predat, el fiind susceptibil doar de transmitere de la un subiect de drept la altul (în acest sens putând fi studiat orice tratat de drept civil din materia drepturilor reale principale), predarea fiind obligația de a face, accesorie, ce însoțește transmiterea dreptului de proprietate, ce reprezintă o obligație de a da, iar predarea bunului obiect al dreptului de proprietate nu se face în mod obligatoriu concomitent cu transmiterea dreptului de proprietate, în speță instanța a constatat că avem de-a face cu o proprietate comună pe cote părți, situație în care nu se poate stabili că anumite suprafețe de teren aparțin unui coproprietar, iar alte suprafețe celuilalt, ei știind numai că au o cotă parte ideală, abstractă (și nu materială) din dreptul de proprietate.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că dispozitivul a cărui lămurire se cere este foarte clar și nu conține elemente de contradictorialitate, iar criticile aduse soluției pot fi soluționate numai de către instanța de apel.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel în termen legal reclamanta, solicitând admiterea apelului schimbarea în parte a hotărârii civile atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii privind lămurirea cu privire la înțelesul, aplicarea dispozitivului sentinței civile 3751/17.06.2009 pronunțate în acest dosar.
În motivare s-a susținut că instanța de fond in mod eronat a apreciat ca inadmisibila cererea reclamantei privind lămurirea cu privire ia înțelesul, aplicarea dispozitivului sentinței civile 3751/17.06.2009, data fiind neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 281 ind. 1 si urm. C. pr. Civ.
Totodată s-au reiterat motivele inițiale ale apelului, care vizează și solicitările ce au făcut obiectul cererii de lămurire a dispozitivului.
Apelanta a mai învederat că instanța învestită cu soluționarea cererii de lămurire a apreciat ca aceste lămuriri solicitate fac obiectul căilor de atac si nu prezentului cadru juridic, cu toate acestea însa, s-a subrogat in rolul unei instanțe de control ierarhic si analizează această cerere ca pe o cale de atac. Cea mai mare eroare a instanței pleacă de la faptul ca apreciază ca gardul sau, cum o numește „juridic" instanța - „împrejmuirea" reprezintă un bun imobil. Acest gard (împrejmuire) intra in categoria bunurilor mobile prin natura lor; definirea legala fiind conținută de art. 473 C. civ.: Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cele care se mișcă de sine precum sunt animalele, cât și cele care nu se pot strămuta din loc decât printr-o putere străină, precum sunt lucrurile neînsuflețite. De altfel, simplul fapt ca instanța dispune ridicarea acestuia, înlătura orice discuții suplimentare in acest sens. Celelalte statuări, în legătură cu Legea 50/1991 sunt străine de obiectul cauzei, dovedind doar faptul ca judecătorul desemnat să lămurească sentința nu a înțeles solicitările reclamantei. Dincolo de orice alegații referitoare la mutare vs ridicare, s-a arătat că instanța care a emis hotărârea ce necesita lămurită a admis cererea in probațiune, și anume a încuviințat expertiza topografica cu privire la reamplasarea gardului si mai mult, toate obiecțiunile formulate in acest sens, astfel cum s-a arătat mai sus si nu a pus nicidecum în discuția părților aspectele invocate prin încheierea prin care s-a respins cererea de lămurire.
Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de apel invocat de părți, a probelor noi administrate în calea de atac, tribunalul reține următoarele:
Părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor in litigiu, învecinate, de la același proprietar, numita Strungar I., căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii 18/1991 asupra parcelei nr. 87 din tarlaua 153, în suprafață totală de_ mp (TP nr. 6949/1993 – f.4 dosar nr. 4093/2001 atașat).
Înainte de a înstrăina suprafețele reconstituite, susnumita și-a împărțit terenul în 3 parcele plus un drum de acces, reclamanta I. L. M. cumpărând suprafața de 4000 mp, identificată cu nr. top 2149/2/2 și 2150/2, precum și cota de 1/3 din drumul de acces cu suprafață totală de 402 mp, identificat cu nr. top 2149/2/3 și 2150/3.
Întrucât convenția s-a consemnat într-un înscris sub semnătură privată, reclamanta a promovat acțiunea în prestație tabulară ce a format obiectul dosarului nr. 4093/2001 al Judecătoriei Bistrița, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3122/2001, hotărâre în baza căreia și-a înscris dreptul dobândit în evidențele de carte funciară, conform expertizei aflată la filele 16-19 din acel dosar.
Ulterior, pârâții M. M. A. și M. V. tot prin act sub semnătură privată au cumpărat din . de 4221 mp, identificată cu nr. top 2148/2/2 și 2149/1/2, precum și cota de 1/3 din drumul de acces identificat cu nr. top 2149/2/3 și 2150/3, înscrierea în cartea funciară realizându-se conform sentinței civile nr. 666/2002, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 4093/2001 și a raportului de expertiză aflat la filele nr. 19-22.
La scurt timp, tot prin act sub semnătură privată, pârâții M. M. A. și M. V. au cumpărat și porțiunea de teren rămasă din . mp, identificată cu nr. top 2148/2/1/1 și 2149/1/1/1, precum și ultima cotă de 1/3 din drumul de acces, dreptul lor real fiind validat prin sentința civilă nr. 2054/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 7884/2005, configurația terenurilor fiind stabilită prin expertiza aflată la filele nr. 30-33 din acest dosar.
Observând piesele dosarelor evocate, atașate, tribunalul constată că doar acest ultim proces s-a purtat în condiții de contradictorialitate între reclamanta și pârâții din prezenta cauză, în primele două dosare fiecare validându-și convențiile doar împotriva vânzătoarei S. I..
Între părți au intervenit neînțelegeri, pornind de la încercarea pârâților de a muta drumul de acces de pe mijlocul proprietății lor, pe una din laturile acesteia, așa cum rezultă din dosarul nr. 3559/2002, a Judecătoriei Bistrița, însă hotărârea pronunțată în această cauză a fost anulată prin decizia civilă nr. 75/A/2005, dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar civil nr. 1748/2005 (f.91). Totodată, înscrierea în cartea funciară a sentinței nr. 3559/2002, anulată, a fost radiată prin sentința civilă nr. 1212/2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița-Năsăud în dosar civil nr._ .
Cu toate că între părți s-a stabili în mod irevocabil amplasamentul drumului de acces, așa cum acesta a fost stabilit de vânzătoare, adică între cele două parcele cumpărate de pârâții M., aceștia din urmă au menținut gardul care bloca accesul reclamantei la . drum cu nr. top 2149/2/3 și 2150/3, aflat în indiviziune.
D. urmare, reclamanta a declanșat litigiul de față (cererea de chemare în judecată fiind disjunsă din dosarul nr._ ), având ca obiect grănițuire, obligație de a face și revendicare.
Observând concluziile celor două contraexpertize întocmite în apel, tribunalul constată că expertiza efectuată la fond de expertul P. I. (f.112 și urm.), și care a stat la baza pronunțării sentinței apelate, are concluzii eronate, în contradicție cu stare de fapt și de drept existentă în cauză. Astfel, expertul a pornit de la premisa că terenul reclamantei se află la 100,5 m distanță de drumul public ( cu toate că schițele întocmite în dosarele de întabulare sunt deficitare în indicarea concretă a vecinătăților parcelelor cumpărate, fără a avea repere fixe), concluzionând că pârâții folosesc din terenul acesteia suprafața de 2631 mp, fără a măsura porțiunea aflată în posesia reclamantei, și fără a efectua suprapunerile necesare între schița de punere în posesie, cea de întabulare, și schița ce reflectă folosința actuală, rezultată în urma măsurătorilor.
Nici cea de-a doua expertiză efectuată în apel de experții S. C., P. V. și Hasbei P. F. (f.82 și urm.), asistați de experții agreați de părți B. O., pentru pârâți și T. M. pentru reclamantă, nu a avut concluzii edificatoare, de vreme ce s-a poziționat drumul de acces în latura nordică a celor două parcele aflate în proprietatea pârâților apelanți M., cu toate că prin sentința civilă nr. 2054/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 7884/2005, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acest drum este situat între cele două parcele cumpărate succesiv de pârâți. Mai mult decât atât, acești experți au propus translatarea limitelor de proprietate și pe laturile care nu se află în litigiu, dinspre și către vecinii care nu sunt în proces.
Deoarece experții nu au răspuns punctual la obiecțiunile părților și la lămuririle solicitate de instanță, completarea de la fila 125 menținând concluziile lipsite de temei formulate inițial, tribunalul a ordonat din oficiu efectuarea expertizei depusă la fila 231 și urm. din dosarul de apel, de către experți aflați în evidența BLE Cluj ( în lipsa altor experți din județ).
Această lucrare a răspuns pe deplin și argumentat obiectivelor fixate de instanță, stabilind faptul că reclamanta folosește în întregime . suprafață de 2 mp intrând în marja de eroare a măsurătorilor), astfel că pretenția s-a de obligare a pârâților la predarea unor suprafețe suplimentare nu este întemeiată.
Pe de altă parte, pârâții folosesc în exclusivitate atât cele două parcele cumpărate, cât și drumul indiviz. În plus, pârâții folosesc și o suprafață de 1746 mp asupra căreia nu dețin un drept de proprietate, iar aceasta suprafață a fost identificată ca făcând parte din parcelele cu nr. 81 și 82 din tarlaua 153, și nicidecum din . fac parte porțiunile de teren în litigiu.
Experții au confirmat teza din contraexpertiza inițială conform căreia . aceasta a fost configurată cu ocazia punerii în posesie, nu corespunde întocmai cu folosința actuală, întrucât nu se respectă orientarea inițială (f.234, 241)însă acest aspect nu poate avea înrâurire asupra litigiului de față, de vreme ce divergențele există în interiorul parcelei și nu cu proprietarii învecinați, iar suprafața asupra căreia poartă dreptul de proprietate a părților se regăsește și în fapt.
D. consecință, mejda între cele două proprietăți se situează pe punctele 61"-95-96-97-47, evidențiate pe planul de situație din anexa grafică nr. 7 la expertiză ca fiind pe gardul de scânduri existent (f.242).
Așa fiind, tribunalul constată că susținerile apelanților M. sunt întemeiate în limitele evocate, apelul acestora urmând a fi admis în baza art. 296 din Codul de procedură civilă, iar sentința schimbată, în sensul stabiliri graniței dintre imobilul teren identificat în CF 2064 nr. top. 2149/2/2 și nr. top. 2250/2, proprietatea reclamantei, și imobilul înscris în CF 2552 Viișoara, nr. top. 2148/2/1/1 și 2149/1/1/1, respectiv cf nr. 2166 Viișoara nr. top 2148/2/2, 2149/1/2, proprietatea pârâților pe aliniamentul reliefat de punctele 61"-95-96-97-47 în raportul de contraexpertiză întocmit în apel de experții B. A., B. I. și C. D.. Se va respinge petitul acțiunii privind revendicarea.
În ceea ce privește situația drumului de acces, susținerile pârâților apelanți sunt fondate numai în măsura în care se va corela amplasarea acestui drum cu soluția dată petitului de grănițuire. Așa cum s-a constatat în toate expertizele efectuate în cauză, pârâții folosesc în exclusivitate . 2149/2/3 și 2150/3, având suprafața de 402 mp, cu destinația tabulară drum de acces, asupra căreia reclamanta deține dreptul de proprietate indiviz în cotă de 1/3 parte, diferența de 2/3 parte fiind proprietatea pârâților.
Fiind vorba de o coproprietate, fiecare dintre coindivizari este obligat să asigure celuilalt folosința terenului, potrivit destinației acestuia, de drum care să asigure accesul la calea publică pentru toate cele trei parcele formate ca urmare a dezmembrării suprafeței inițiale de_ mp a parcelei nr. 87. În acest sens, se impune ca pârâții să fie obligați să ridice gradul amplasat în dreptul drumului de acces identificat cu nr. top 2149/2/3 și 2150/3, conform propunerilor experților B. A., B. I. și C. D., cu respectarea reperelor și dimensiunilor descrise și evidențiate prin schița anexă la raportul de contraexpertiză (f. 242 dosar apel), în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să îl ridice pe cheltuiala pârâților. De reținut faptul că tribunalul își însușește concluzia experților referitoare la necesitatea asigurării accesului reclamantei și pe lungimea de 24 ml, peste terenul aflat practic în detenția pârâților, de vreme ce aceștia nu opun un titlu de proprietate exclusiv asupra acestei porțiuni, iar între părțile din prezenta cauză s-a stabilit în mod irevocabil faptul că accesul reclamantei de la drumul public către terenul său se realizează în acest fel.
Sub acest aspect, tribunalul constată că susținerile reclamantei din apelul formulat împotriva sentinței nr. 3751 din 17.06.2009, sunt nefondate. Așa cum corect a reținut instanța de fond, fiind vorba de un drept indiviz, nu se poate dispune predarea în deplină proprietate a unei cote ideale, folosința cotei indivize vizând întregul bun, în materialitatea sa, cu atât mai mult cu cât, raportat la destinația dată acestei parcele, indiviziunea este una cu caracter forțat.
Solicitarea de obligare a pârâților la adoptarea unei anumite conduite la edificarea noului gard, este nefondată, de vreme ce gardul existent este ridicat pe granița dintre cele două proprietăți, și superfluă, din moment ce s-a dispus ridicarea (practic desființarea) gardului amplasat în dreptul drumului în vederea asigurării folosinței drumului de acces pe porțiunea de 4 ml, dispusă atât de instanța de fond cât și în apelul de față.
Caracterul nefondat al argumentelor din apel subzistă și în ceea ce privește calea de atac exercitată de reclamantă împotriva încheierii civile nr. 1603 din 11 noiembrie 2009, întrucât toate motivele de lămurire a sentinței au constituit și motive de apel, și se subsumează solicitării de schimbare a hotărârii .
Judecătorul fondului nu s-a substituit instanței de control judiciar, întrucât și-a limitat verificarea la măsura în care cererea reclamantei întrunește condițiile impuse de art. 2811 din Codul de procedură civilă.
D. consecință, tribunalul va respinge ambele apeluri declarate de reclamantă, și va menține dispozițiile de respingere din sentința civilă nr. 3751 din 17.06.2009, precum și încheierea civilă nr. 1603 din 11 noiembrie 2009, în întregime.
Constatând că reclamanta apelantă se află în culpă procesuală, tribunalul urmează să o oblige la plata cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 9981 lei către pârâții apelanți M., apreciind că apelul acestora ( prin care se solicita admiterea doar a capătului de cerere privind grănițuirea în maniera susținută de pârâți) s-a admis în proporție de 75%, și reținând că apelanții au efectuat cheltuieli totale de_ lei, compuse din: 293 lei, taxă timbru(f.47), 5 lei timbru judiciar (f.23 verso), 1500 lei onorariu expert (f.49), 2000 lei avans onorariu expert (f.154) și 4750 lei diferență onorariu provizoriu expert ( tribunalul dispunând restituirea sumei de 750 lei, achitată de pârâții apelanți în plus – f.244, 251 ), onorariu avocațial de 4760 lei ( chitanțele de la filele 255,256).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta I. L., domiciliată în Bistrița . jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 3751 din 17.06.2009, și a încheierii civile nr. 1603 din 11 noiembrie 2009, ambele pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de pârâții M. M. A. și M. V., domiciliați în Bistrița . . jud. Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 3751 din 17.06.2009, pe care o schimbă în parte în sensul că:
- stabilește mejdia dintre imobilul teren identificat în CF 2064 nr. top. 2149/2/2 și nr. top. 2250/2, proprietatea reclamantei, și imobilul înscris în CF 2552 Viișoara, nr. top. 2148/2/1/1 și 2149/1/1/1, proprietatea pârâților pe aliniamentul reliefat de punctele 61"-95-96-97-47 în raportul de contraexpertiză întocmit în apel de experții B. A., B. I. și C. D.;
- obligă pârâții la ridicarea gardului amplasat în dreptul drumului de acces identificat cu nr. top 2149/2/3 și 2150/3, conform propunerilor experților B. A., B. I. și C. D., cu respectarea reperelor și dimensiunilor descrise și evidențiate prin schița anexă la raportul de contraexpertiză (f. 242 dosar apel), în caz de refuz autorizează pe reclamantă să îl ridice pe cheltuiala pârâților;
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 2631 mp teren.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă reclamanta apelantă să plătească pârâților apelanți suma de 9981 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
S. I. I. C. H. V.
Red./tehnored. S.I. 2 ex
Jud. fond V. V./O. C..
| ← Fond funciar. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Succesiune. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
