Acţiune pauliană. Decizia nr. 220/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 635/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 220/R/2013
Ședința publică din data de 16 mai 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: E. M. - M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat de pârâții R. G. sen., R. F., I. LUCREȚIA, R. M. V., R. N. S., R. G. jr. și R. D. D., împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect acțiune pauliană.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 10 mai 2013 în prezența pârâtului-recurent R. G. sen., asistat de avocat B. I., a reclamantei-intimate S. M., asistată de avocat P. V., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin Sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâții R. G. senior, R. F., I. LUCREȚIA, R. M. V., R. N.-S., R. G. junior, R. D.-D., și, în consecință s-a declarat inopozabil reclamantei contractul de întreținere viageră încheiat între pârâții R. G. senior, R. F. și I. LUCREȚIA, în calitate de întreținuți, și pârâții R. M. V., R. N.-S., R. G. junior și R. D.-D., în calitate de întreținători, la Biroul Notarului Public V. Marsineta autentificat sub nr.4865/22.12.2011, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit parter plus mansardă, cu terenul aferent, situat în Bistrița, ..24, înscris în CF nr._ Bistrița (provenită din conversia pe hârtie a CF nr.2646 Bistrița), nr.top.105/19 și dispune continuarea executării silite asupra acestui imobil, în dosarul SCPEJ Andronesi V. D. & Andronesi D. M. nr.541/2011, iar pârâții au fost obligați la plata către reclamantă a sumei de 4349,58 lei reprezentând 3949,58 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 400 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Prin cererea formulată, reclamanta S. M. a solicitat să se declare inopozabil contractul de întreținere viageră încheiat între pârâții R. G. sr, R. F. și R. Lucreția, în calitate de întreținuți și pârâții R. M. V., R. N. S., R. G. jr și R. D. D., în calitate de întreținători, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit, parter plus mansardă și terenul aferent, situat în Bistrița, și să se dispună continuarea executării silite a sentinței civile nr.4794/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița, potrivit căreia pârâții R. G. sr, R. F. și R. Lucreția au fost obligați irevocabil să-i plătescă despăgubiri în suma de 42.816 lei și 1.476 lei lunar până la predarea unui imobil, executare silită pornită la cererea sa în dosarul de executare silită nr.541/2011.
În motivare, reclamanta a arătat că acest contract s-a încheiat în frauda drepturilor sale, că are împotriva pârâților de rând 1-3 o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care a încercat să o pună în executare silită, iar prin încheierea acestui contract, debitorii săi, pârâți în această cauză, au urmărit să-și creeze o stare de insolvabilitate, astfel încât creanța să nu poată fi executată, fiind invocate dispozițiile art.1562-1565 din Codul civil.
Instanța a reținut că între părți au avut loc mai multe litigii, că prin sentința civilă nr. 4794/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița, irevocabilă la data de 20.12.2011, prin Decizia civilă nr.432/R/2011 pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, pârâții de rând 1-3 au fost obligați să-i plătească reclamantei despăgubiri în suma de 42.816 lei și 1.476 lei lunar, că la data de 28.12.2011 reclamanta a solicitat executarea silită a acestei hotărâri judecătorești, la data de 09.01.2012, executorul judecătoresc a emis somația de la f.85 din dosarul execuțional pentru suma de 116.679,2 lei, la data de 17.01.2012, executorul judecătoresc a întocmit Pocesul-verbal de la f.91, din care rezultă că debitorii nu mai dețin bunuri imobile ce ar putea face obiectul executării silite și că prin adresele de la f.92-94, emise la data de 17.01.2012, au fost înființate popriri pe pensiile ( în sumă de 780 lei/lună, 236 lei/lună și 198 lei/lună, conform cupoanelor de la f.104) pe care le primesc aceștia de la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud.
Potrivit extrasului CF de la f.11 și contractului de întreținere viageră de la f.15, pârâții de rând 1-3 au avut în proprietate un imobil - teren în suprafață de 727 mp pe care se află amplasată o construcție parter (5 camere, 2 bucătării, baie, hol, teresă, scări) și mansardă (3 camere, bucătărie, hol, scări) – iar pe data de 22.12.2011 au transmis nuda proprietate pârâților de rând 4-7, care sunt nepoții, respectiv fiii și soțiile acestora, rezervându-și uzufructul viager.
Conform art.1562 Cod Civil, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate, un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract putând fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate, iar conform art.1563, creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.
Prin urmare, condițiile impuse de textul de lege sunt următoarele: actul atacat trebuie să fi creat un prejudiciu creditorului, respectiv prin încheierea lui debitorul și-a cauzat sau și-a majorat starea de insolvabilitate, trebuie să existe o fraudă din partea debitorului și a terțului cu care acesta a încheiat actul atacat, respectiv aceste persoane să cunoască faptul că prin încheierea actului debitorul își creează sau mărește insolvabilitatea, iar creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.
Analizând dacă condițiile de mai sus sunt îndeplinite, instanța de fond a reținut că reclamanta, creditoarea din dosarul de executare silită, are împotriva pârâților de rând 1-3, debitori în cadrul aceluiași dosar, o creanță certă, constatată prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4794/2011, irevocabilă la data de 20.11.2011, anterior datei de 22.12.2012, la care a fost încheiat contractul de întreținere de la f.15.
Referitor la condiția că actul atacat să fi produs un prejudiciu reclamantei, instanța a reținut că pârâții de rând 1-3 nu au executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărâre în sarcina lor, astfel că reclamanta a trecut la executare silită, însă, în urma demersurilor întreprinse, executorul judecătoresc a constatat că pârâții de rând 1-3 nu mai dețin bunuri imobile, ca urmare a înstrăinării terenului și construcției prin încheierea contractului de întreținere viageră cu pârâții de rând 4-7, astfel că singura modalitate de recuperare a sumei de 116.679,2 lei datorate este prin poprirea pensiilor acestora care, conform cupoanelor de la f.104, totalizează 1214 lei lunar. Având în vedere că potrivit art.409 Cod de procedură civilă, veniturile periodice pot fi urmărite doar până la 1/3 din valoare, rezultă că suma lunară recuperată de reclamantă de la cei trei pârâți nu poate depăși 404,6 lei/lună, respectiv că suma de 116.679,2 lei ar putea fi recuperată integral în 288 de luni, adică în termen de 24 de ani, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, instanța a reținut că prin înstrăinarea imobilului teren și construcție în discuție, pârâții de rând 1-3, debitori în dosarul de executare silită, și-au creat starea de insolvabilitate, împrejurare ce are drept consecință prejudicierea reclamantei, creditoare în dosarul de executare, care se vede în situația de a nu-și putea acoperi creanța.
Cu privire la condiția fraudei, instanța a reținut că atât pârâții de rând 1-3, debitori în dosarul de executare silită, cât și pârâții de rând 4-7, care au dobândit nuda proprietate a imobilului prin actul atacat și care, locuind împreună cu pârâții de rând 1-3 știau situația economică a acestora și aveau conoștință despre litigiile dintre părți precum și despre pretențiile formulate de reclamantă, au cunoscut faptul că prin înstrăinarea imobilului deținut (singurului bun de valoare comparabilă cu valoarea creanței, astfel cum rezultă și din copie patrimoniu de la f.90, eliberată de Primăria Bistrița la cererea executorului judecătoresc) nu se putea acoperi creanța reclamantei, și că acest lucru o va prejudicia pe aceasta.
Instanța a respins susținerile pârâților, potrivit cărora pârâții de rând 1-3 sunt întreținuți de pârâții de rând 4-7, în baza unei înțelegeri anterioare, dar care nu a putut fi perfectată decât la data de 22.12.2011, prin actul atacat, din cauza unui contract de garanție imobiliară, cu notarea în cartea funciară a interdicției de înstrăinare, grevare și închiriere.
Este adevărat că imobilul a fost ipotecat și că a existat o interdicție de înstrăinare însă, conform extrasului de carte funciară de la f.11-12, înscrierile au fost radiate încă din aprilie 2011, cu mult înainte de data încheierii actului atacat însă perfectarea acestuia s-a făcut doar după rămânerea irevocabilă a sentinței nr.4794/2011.
În plus, instanța a reținut că între pârâți există relații apropiate de rudenie și că locuiesc împreună, pârâții de rând 4-7 fiind fiii și respectiv nurorile pârâților de rând 1-2 și nepoții pârâtei de rând 3, iar din declarațiile martorilor audiați rezultă că într-adevăr cei tineri îi ajută și se preocupă de situația celor mai în vârstă dar în condiții normale oricărei familii, obligația de întreținere reciprocă fiind normală și, mai mult, prevăzută și de dispozițiile legale, atât de art. 86 și următoarele din Codul familiei cât și, ulterior abrogării acestuia, de art.516 și următoarele din Codul civil în vigoare, fără să se facă dovada că între pârâți ar fi existat o înțelegere anterioară de înstrăinare a imobilului cu clauza de întreținere sau că ajutorul dat părinților ar fi fost condiționat de dobândirea imobilului de către copii; concludentă în acest sens este declarația martorului de la f.141 care arată ca “ avea în grijă părinții și o bunică deoarece bunica și părinții l-au ajutat la rândul lor când era student la Cluj “ astfel că nu se poate reține că înțelegerea cu privire la înstrăinarea imobilului a fost anterioară datei încheierii la notar.
Mai mult decât atât, din declarația de martor de la f.144, a rezultat că pârâții nu numai că au știut că prin încheierea contractului își creează o stare de insolvabilitate, dar că acesta a fost și scopul urmărit - ca reclamanta să nu aibă ce să execute, adică pentru prejudicierea sa.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.349,58 lei reprezentând 3.949,58 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 400 lei onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții R. G. senior, R. F., I. Lucreția, R. M. V., R. N. S., R. G. jr. și R. D. D.,
solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina, respingerea acțiunii promovată de reclamanta S. M., ca nefondată, iar în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs. S-a învederat că hotărârea recurată este nelegală, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivare s-a arătat că prin sentința recurată, Judecătoria Bistrița a admis acțiunea promovata de reclamantă, a declarat inopozabil reclamantei contractul de întreținere viageră încheiat între pârâți cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit și terenul aferent situate în municipiul Bistrița .. 24, înscris în C.F. nr._ Bistrița top. 105/19 și a dispus continuarea executării silite asupra acestui imobil în dosarul execuțional nr. 541/2011 a SCPEJ Andronesi V. D. & Andronesi D. M., pârâții fiind obligați și la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că această hotărâre este în opinia recurenților profund netemeinică și dată cu încălcarea esențială a legii. Statuarea instanței de fond în sensul că acțiunea reclamantei este admisibilă prin prisma dispozițiilor art. 1562 Cod civil, deoarece s-ar fi făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de acest text, au fost consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.
Totodată, s-a menționat că potrivit dispozițiilor art.1562 Cod civil, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el toate actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.
Potrivit alin. 2 un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate (art.1563 NCC).
Potrivit acestui text, pentru ca acțiunea revocatorie să fie admisibilă trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții și anume: prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor, frauda debitorului și complicitatea terțului la fraudă.
Recurenții au precizat că, din probațiunea administrată în cauză la instanța de fond a rezultat în mod cert că în speță nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii.
În ceea ce a privit crearea unei stări de insolvabilitate de către debitori ca urmare a încheierii contractului de întreținere viageră, recurenții au făcut câteva precizări:
Pentru a stabili pretinsa stare de insolvabilitate a debitorilor, instanța de fond a avut în vedere doar adresa comunicată executorului judecătoresc de către Primăria municipiului Bistrița existentă la fila 90 din dosarul de fond. Din acea adresă a rezultat că debitorii au înregistrat în poziția lor doar casa de locuit și terenul din litigiu. În opinia recurenților acea adresă nu a fost suficienta pentru a demonstra că debitorii nu au și alte bunuri urmăribile de natură să acopere creanța pusa în executare. Executorul judecătoresc „a optat"" pentru acea modalitate de executare a creanței din comoditate. Evident că a fost mult mai simplu de executat creanța prin modalitatea vânzării la licitație publică a unui imobil. Debitorii au avut bunuri mobile urmăribile și alte valori a căror valoare ar fi acoperit creanța pusă în executare de creditoare. De altfel a fost de observat că executorul judecătoresc cu acordul creditoarei a optat pentru modalitatea popririi veniturilor realizate de debitori. Pentru a continua executarea silită asupra bunurilor imobile era absolut necesar ca executorul judecătoresc să continue executarea asupra bunurilor mobile, iar în măsura în care nu existau bunuri mobile sau valoarea acestora nu acoperea contravaloarea creanței trebuia să întocmească un proces verbal și apoi să procedeze la executarea silită prin modalitatea vânzării la licitație publică a imobilelor proprietatea debitorilor.
Recurenții au mai arătat că, deși au invocat aceste împrejurări pe parcursul instrumentării cauzei, instanța de fond nu le-a analizat, iar în final a statuat că debitorii au devenit insolvabili ca urmare a transmiterii imobilelor din litigiu prin contractul de întreținere. În speță, reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciului produs prin încheierea contractului de întreținere viageră. Așa cum au precizat, adresa Primăriei municipiului Bistrița nu face dovada insolvabilității debitorilor. În același sens, încheierea contractului de întreținere nu face nici el dovada insolvabilității debitorilor - întreținuți. În aceste condiții recurenții au apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului produs ca urmare a încheierii acestui contract de întreținere, motiv pentru care din acest punct de vedere s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală, iar din probațiunea administrata în cauză, a rezultat că nu se poate retine frauda debitorilor și complicitatea terților la această fraudă.
Recurenții au arătat că, așa cum au precizat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, debitorii R. G. - senior, R. F. și I. L. au fost întreținuți de beneficiarii contractului de întreținere de foarte mulți ani, anterior declanșării litigiilor dintre întreținuți și reclamanta S. M..
În acest sens martorul I. T. audiat la cererea pârâților a declarat că „ ...în perioada 1997-2000 a discutat cu pârâții R. M. și cu R. G. - junior care i-au relatat că au grijă de părinți și că îi întrețin pe aceștia. Precizez că afirmația a fost în sensul că nu dispune de resurse financiare pentru a se asocia cu mine, pentru că avea în îngrijire părinții și bunica...". Același martor confirma că în acea locuință trăiesc în mod efectiv 4 familii.
De asemenea, s-a arătat că martorul a mai precizat că „am aflat că ambii copii suportă cheltuielile de întreținere ale casei, ale părinților și ale bunicilor”, iar martorul M. I. audiat la cererea pârâților a declarat că „…știe că problemele personale ale pârâtului R. G. senior au survenit în urmă cu 14-15 ani când mi-a povestit despre soția să ca ar avea probleme de sănătate…”, acest din urmă martor a făcut vorbire în declarația sa și despre problemele de sănătate ale pârâtului R. G. senior pe care îl știe ca fiind pensionat de boală și pe care nu l-a mai întâlnit de 2-3 ani pe traseu, iar din discuțiile cu întreținuta I. L. martorul a precizat că erau ajutați de copii, mai ales că aceștia aveau și o afacere cu brutăria. Și acest martor a confirmat faptul că în imobilul din litigiu locuiesc 4 familii.
S-a precizat că, realitatea declarațiilor acestor martori sunt demonstrate și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv: actele medicale din care rezultă starea de sănătate a pârâtei I. Lucreția, certificatul de încadrare în grad de handicap al acesteia, bilete de ieșire din spital ale pârâtei I. Lucreția, decizia asupra capacității de muncă a pârâtului R. G., decizia asupra capacității de muncă a pârâtei R. F.. Din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei a rezultat că întreținătorii au fost cei care au achitat utilitățile respectiv gaz, electricitate, telefonie fixă, impozite, etc.
Recurenții au arătat că, din această probațiune administrată în cauză a rezultat în mod cert că acel contract este real, că debitorii erau în nevoie și aveau nevoie de întreținere și îngrijire și că întreținuții și-au îndeplinit toate obligațiile stipulate prin contractul de întreținere încheiat.
De asemenea, s-a arătat că statuările instanței fondului în sensul că acel contract s-ar fi încheiat în frauda creditoarei pe motiv că de la data radierii sarcinilor și până la înscrierea în cartea funciară a contractului de întreținere ar fi trecut un timp îndelungat, sunt nefondate și ele sunt contrazise de probele administrate în cauză, iar din probațiunea testimonială a rezultat că acea convenție de întreținere s-a încheiat în urmă cu 14-15 ani. La acea dată imobilele erau proprietatea exclusivă a întreținuților, iar litigiile dintre creditoare și debitori nu erau încă declanșate.
După încheierea convenției de întreținere, imobilele din litigiu au fost ipotecate la unități bancare pentru garantarea unor credite contractate de întreținători. Acea împrejurare a constituit pentru părți o imposibilitate de a încheia în formă autentică contractul de întreținere și pentru a opera transmisiunea proprietății în cartea funciară. Pe de altă parte este de precizat că, acceptul proprietarilor de a ipoteca aceste imobile pentru garantarea unor împrumuturi contractate de întreținători demonstrează că la acea dată convenția de întreținere era deja încheiată.
S-a precizat că, așa cum a rezultat din copia colii de carte funciară, la scurt timp după radierea ipotecilor și a notărilor din cartea funciară, părțile au operat acest contract de întreținere. În aceste condiții nu s-a putut susține că acea operațiune efectuată în cartea funciară ar fi fictivă și că ea s-ar fi făcut doar pentru ca debitorii să sustragă imobilele de la executarea silită.
La data încheierii convenției de întreținere, nu existau litigii între părți cu privire la imobilele din litigiu. În aceste condiții nu se poate susține că în speță s-ar putea reține complicitatea întreținătorilor la fraudă.
Recurenții au menționat că, din probațiunea administrată în cauză a rezultat că acea convenție de întreținere s-a încheiat cu 14-15 ani în urmă, dată de la care întreținătorii și-au îndeplinit toate obligațiile de întreținere asumate. Motivul pentru care acea convenție nu a fost materializată și nu a fost operată în cartea funciara a fost determinat de împrejurarea că imobilele au fost ipotecate de către întreținători evident cu acordul întreținuților pentru garantarea unor credite contractate de întreținuți. În aceste condiții nu se poate susține că părțile trebuiau să prevadă că după mai mulți ani între întreținători și reclamantă urmau să apară o . litigii cu privire la imobilele transmise și că în final va fi declanșată și o executare silită imobiliară.
S-a precizat că, statuările instanței fondului în sensul că întreținătorii în calitate de terți aveau cunoștință de situația economică a debitorilor la data încheierii contractului de întreținere și că în virtutea relațiilor de familie a existat o obligație de întreținere reciprocă în condițiile art. 86 din Codul familiei, sunt nefondate.
De asemenea, s-a susținut că situația economică a debitorilor trebuie interpretată prin prisma momentului încheierii convenției, respectiv în urmă cu 14-15 ani, deoarece la acea dată nu existau nici un fel de litigii între părți, situația economică a întreținuților nu a avut nicio relevanță în cauză cu privire la acest litigiu.
Totodată, s-a menționat că relațiile de rudenie dintre părți nu au constituit un impediment sau o piedică pentru încheierea unei convenții de întreținere. În practica judiciară au existat nenumărate cazuri în care părinții au transmis toate bunurile proprietatea lor cu titlu de întreținere unor terțe persoane, încheierea unei convenții de întreținere între părinți și copii sau între bunici și nepoți nu este un caz unic în practica judiciară.
În final, s-a învederat împrejurarea că la data încheierii contractului de întreținere în formă autentică, creanța nu era certă. Hotărârea judecătorească care a constituit titlul executoriu a devenit definitivă în data de 28.12.2011. Contractul de întreținere a fost autentificat la data de 22.12.2011, anterior datei când creanța a devenit certă, acesta fiind un alt argument care a demonstrat că acțiunea reclamantei este nefondata.
Recurenții au arătat că își susțin și celelalte argumente invocate prin concluziile depuse la instanța de fond.
Reclamanta-intimată S. M., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorar de avocat în recurs.
În motivare s-a arătat că nici una din susținerile recurenților nu sunt întemeiate.
Reclamanta-intimată a arătat că, din actele și lucrările dosarului referitoare la titlul care se execută, din raporturile litigioase dintre reclamantă și pârâți care a durat de peste 10 ani și din momentul încheierii contractului contestat (la 2 zile după rămânerea irevocabilă a unei sentințe ce obligă pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 116.679 lei) a rezultat fără putință de tăgadă caracterul fraudulos al încheierii contractului și necesitatea declarării lui ca inopozabil reclamantei-intimate.
S-a menționat că, între reclamanta intimată și pârâții-recurenți de rândul 1-3 în cursul anilor 2003-2011 au avut loc peste 12 procese în faza de fond, apel și recurs, prin care pârâții au încercat să o împiedice pe reclamanta-intimată să redobândească dreptul de proprietate asupra unui teren de 727 m.p. situat în imediata vecinătate a proprietății lor, din Bistrița, . să intre în posesia și folosința acestui teren.
După finalizarea proceselor de rectificare, plângere împotriva dispoziției de reconstituire a dreptului de proprietate, uzucapiune și grănițuire reclamanta-intimată a promovat sub nr._ și o acțiune în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâților-recurenți să-i achite contravaloarea lipsei de folosință a terenului în perioada anilor 2005-2007 și în continuare până la predarea imobilului.
Prin sentința Judecătoriei Bistrița nr. 4794/2011 acțiunea a fost admisă și pârâții-recurenți de rândul 1-3 au fost obligați să-i achite reclamantei-intimate, cu titlu de despăgubiri, suma de 42.816 lei și 1.476 lei lunar până la predarea imobilului.
Reclamanta intimată a arătat că pârâții-recurenți au declarat recurs împotriva acestei sentințe și au căutat pe toate căile să împiedice soluționarea acestui recurs sub diferite pretexte legate de neachitarea taxei de timbru, formularea unei cereri de ajutor public judiciar doar în dimineața celui de al doilea termen de judecată, sau să se suspende recursul pentru că ar fi făcut plângeri penale împotriva celor doi experți din cauză.
Cu toate acestea spre surprinderea recurenților instanța de control judiciar a fost destul de fermă și a dispus soluționarea recursului cu amânarea pronunțării la 20.12.2011, când recursul a fost respins ca nefondat.
Cunoscând reaua-credință procesuală a recurenților care au hărțuit-o pe reclamantă în toate procesele avute împreună, la 16.12.2011 aceasta a scos de la O.C.P.I. Bistrița extrasul de c.f. referitor la imobilul proprietatea pârâților tocmai în ideea de a formula cerere de execuție silită imobiliară imediat ce va obține copia minutei recursului, în considerentul că acesta va fi respins. S-a precizat că, dacă se observă acest extras de c.f. eliberat la 16.12.2011 se constată că are ca proprietari doar pe pârâții de rândul 1-3, fiind liber de orice sarcini.
Imediat ce s-a făcut pronunțarea a fost scos un exemplar de pe portalul instanțelor de judecată și formulată cerere de investire cu formulă executorie, ce a fost aprobată la 28.12.2011, când s-a și formulat cerere de execuție silită la Biroul Executorului Judecătoresc Andronesi V. D., înregistrată sub nr. 541/2011. Executorul Judecătoresc Andronesi V. D. a formulat cerere la Direcția economică a Primăriei Bistrița de unde i s-a comunicat că debitorii, pârâții-recurenți de rândul 1-3, au în proprietate imobilul din .. 24.
În executarea creanței reclamantei, executorul Judecătoresc Andronesi V. D. a verificat situația de c.f. pentru a înscrie somația de execuție silită și cu stupoare a constatat că la 22.12.2011, respectiv la două zile după pronunțarea deciziei de respingere a recursului, debitorii reclamantei-intimate au încheiat cu fiii și soțiile acestora un contract de întreținere viageră autentificat de Biroul Notarului Public V. Marsineta sub nr. 4865/22.12.2011, prin care transmiteau dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit silit fiilor lor.
Față de cele constatate Executorul Judecătoresc Andronesi V. D. a întocmit la 17.01.2012 un proces verbal în care a consemnat imposibilitatea executării silite a imobilului în discuție deoarece este proprietatea altor persoane decât debitorii, că aceștia nu dețin alte bunuri imobile care să poată fi executate silit pentru a-mi executa creanța datorată.
În ce privește încheierea contractului în frauda drepturilor reclamantei-intimate lucrurile sunt de domeniul evidenței din moment ce încheierea actului a avut loc la două zile după ce a devenit irevocabilă hotărârea judecătorească prin care pârâții erau obligați să-i achite sume de 116.679 lei.
S-a menționat că, reaua credință și a dobânditorilor rezultă cu prisosință din calitatea de fii, respectiv nurori a acestora și a faptului că toți locuiesc în același imobil, ei știind că părinții lor datorează această sumă și că au în proprietate doar acest imobil, iar prin înstrăinarea lui își creează starea de insolvabilitate, chiar acest lucru urmărindu-l.
În ce a privit caracterul prejudiciator al încheierii contractului de întreținere nu există discuții din moment ce prin încheierea acestui act s-a împiedicat executarea creanței reclamantei.
De asemenea, s-a precizat că prin întâmpinarea depusă, pârâții tăgăduind legalitatea faptelor stabilite cu putere de lucru judecat susțin că ei nu sunt de rea-credință, ci dimpotrivă reclamanta, deoarece chipurile, prin manopere dolosive a obținut 12 hotărâri judecătorești potrivnice lor, care toate sunt rămase irevocabile.
S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (3) Cod Procedură Civilă „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare."
Prin urmare, a fost la dispoziția creditorului modalitatea în care înțelege să execute silit o hotărâre judecătorească, fie execuție mobiliară, fie imobiliară, sau ambele forme concomitent în vederea realizării creanței sale pe orice cale prevăzută de lege.
Prin procesul-verbal întocmit de Executorul Judecătoresc Andronesi V. D., în dosarul execuțional nr. 541/2011 s-a constat înstrăinarea imobilului proprietatea debitorilor supus execuției precizând că „prin această înstrăinare debitorii nu mai dețin bunuri imobile ce ar putea face obiectul executării silite". Prin urmare, reclamanta nu era obligată să ceară alte forme de execuție și prin înstrăinarea imobilului supus execuției ea a fost practic împiedicată să-și execute dreptul său de creanță fiind prejudiciată cu suma de 116.679 lei, care se execută.
Declarațiile martorilor audiați în cauză nu au nici o relevanță în soluționarea procesului deoarece toate prestațiile pretins executate de întreținători se circumscriu obligațiilor naturale dintre bunici-fii-părinți și nepoți, important fiind doar faptul încheierii contractului de întreținere care a blocat execuția silită prejudiciind-o grav pe reclamantă. Pretinsa imposibilitate a încheierii contractului urmare a existenței unor sarcini s-a solicitat observarea faptului că nu corespunde adevărului deoarece creditul de 30.000 euro a fost achitat încă din anul 2006, iar alte sarcini nu există decât dreptul de uzufruct viager consemnat după încheierea contractului de întreținere.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la verificarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de recurs.
Din analiza dispozițiilor art. 1532 si următoarele din Noul cod civil (aplicabil raportat la data încheierii contractului de întreținere în formă autentică) rezultă existența anumitor condiții pentru admisibilitatea acțiunii pauliene, ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, frauda debitorului și complicitatea la fraudă a terțului, creditorul să aibă o creanță certă. Raportând circumstanțele speței deduse judecății la condițiile enunțate anterior, instanța de fond în mod corect a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite rigorile impuse de aplicarea textului normativ invocat.
La baza acțiunii revocatorii se află un element psihologic și anume, tendința debitorului aflat în dificultate de a încheia acte juridice cu terții, fie pentru a prejudicia creditorii, fie pentru a avea, eventual, un profit în viitor. Din punct de vedere juridic se consideră că temeiul acestei acțiuni î1 constituie principiul executării convențiilor cu buna credință (art. 1.170 Noul C. civ..), precum și dreptul de gaj general pe care îl au creditorii asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, având în vedere că actele frauduloase reprezintă un delict civil împotriva creditorilor, debitorul este ținut a repara prejudiciul astfel cauzat, conform prevederilor art. 1.357 Noul Cod Civil.
În doctrină se mai remarcă și faptul că acțiunea pauliană se îndreaptă împotriva terțului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos. În această situație există anumite temeiuri juridice și pentru răspunderea terțului, și anume, daca a fost de rea-credință — deci complice la fraudă — răspunde în baza dispoziției art. 1.357 Noul Cod Civil, iar dacă a fost de bună-credință și a avut doar de câștigat datorită actului încheiat cu debitorul, va fi ținut conform art. 1.345 Noul Cod Civil privind îmbogățirea fără justă cauză.
O primă critică formulată de pârâții recurenți privește faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că la dosarul cauzei ar exista dovezi suficiente cu privire la starea de insolvabilitate a debitorilor R. G., R. F. si I. Lucreția. S-a invocat că această constatare a avut la bază doar adeverința eliberată de Primăria Bistrița că debitorii nu au alte bunuri imobile în proprietate și procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc.
Tribunalul apreciază că adeverința eliberată de Primăria municipiului Bistrița (f. 13-14), contractul de întreținere viageră (f.15-16) și procesul-verbal (f.17) întocmit de executorul judecătoresc în urma verificărilor efectuate sunt edificatoare cu privire la faptul că debitorii R. G., R. F. si I. Lucreția nu dețin alte bunuri imobile, iar pârâții nu au fost în măsură să dovedească contrariul.
S-a mai invocat faptul că trebuiau valorificate întâi bunurile mobile ale debitorilor si abia ulterior, în cazul în care debitul nu s-ar fi acoperit prin această modalitate, să se formuleze acțiunea pauliană. În primul rând trebuie reținut că art. 371 alin 3 Cod procedură civilă permite ca executarea silită să se realizeze concomitent atât asupra bunurilor imobile, cât si a bunurilor mobile si veniturile periodice ale debitorului. În cazul de față, raportat la cuantumul ridicat al debitului (116.679 lei) și în lipsa unor venituri periodice consistente, nu apare nicidecum ca nejustificată intenția creditoarei de a solicita executarea silită sub forma vânzării silite a bunului imobil aflat inițial în proprietatea debitorilor.
Recurenții au susținut că debitorii ar avea bunuri mobile valorificabile în proprietate, fără a se arăta în concret care ar fi acestea, iar din adeverința eliberată de Primăria municipiului Bistrița a rezultat că aceștia nu dețin în proprietate nici un autoturism. Desigur sarcina probei privind insolvabilitatea debitorilor îi incumbă reclamantei S. M., dar asta nu înseamnă că reclamanta trebuia să solicite evaluarea fiecărui bun mobil, oricât de neînsemnat aflat în proprietatea debitorilor. Atâta timp cât s-a dovedit că aceștia nu dețin bunuri imobile sau mobile valoroase, starea de insolvabilitate a debitorilor R. G., R. F. si I. Lucreția, tribunalul este evidentă. Recurenții nu au fost în măsură să indice care ar fi bunurile mobile urmăribile, de altfel în perioada de peste 1 an jumătate de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii, dacă debitorii ar fi fost de bună-credință și într-adevăr ar deține bunuri mobile valorificabile, ar fi putut trece la vânzarea acestora și achitarea măcar în parte a debitului.
În ceea ce privește momentul încheierii contractului de întreținere, recurenții au susținut în primul rând faptul că înțelegerea dintre părți a intervenit în urmă cu 14-15 ani, doar că s-a redactat ulterior urmare existenței dreptului de ipotecă asupra imobilului. Într-adevăr martorii audiați în cauză au confirmat faptul că pârâții – debitori R. G., R. F. si I. Lucreția locuiesc împreună cu ceilalți pârâți R. M. V., R. N. S., R. G. jr și R. D. D. și sunt ajutați de aceștia de mai mulți ani, mai ales că au probleme de sănătate. Nu rezultă însă din declarația martorilor sau înscrisurile depuse la dosar că acest ajutor ar fi depășit obligația legală de întreținere ce există în sarcina copiilor față de părinții acestora conform art. 86, 89 Codul Familiei respectiv art. 516 Noul Cod Civil.
Oricum referindu-se la înstrăinarea unui bun imobil, contractul de întreținere trebuie să îmbrace sub sancțiunea nulității absolute forma autentică, astfel încât doar din momentul încheierii contractului în formă autentică se poate aprecia că acesta și-a produs efectele. Contractul în formă autentică a fost încheiat la data de 22.12.2011, ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.4794/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița prin Decizia civilă nr.432/R/2011 pronunțată de către Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 20.12.2011, moment în care creanța a devenit certă lichidă si exigibilă.
Recurenții au mai susținut că sentința ar fi devenit irevocabilă doar la data de 28.12.2011, dar din actele dosarului rezultă că la această ultimă dată de fapt s-a dispus investirea cu formulă executorie a hotărârii rămase irevocabile la data de 20.12.2011.
Tribunalul concluzionează că instanța de fond în mod corect a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii pauliene, creanța creditoarei este certă și anterioară actului împotriva căruia s-a introdus acțiunea pauliană, acest act juridic încheiat de debitor este de natură a provoca creditoarei un prejudiciu constând în imposibilitatea de executare a creanței sale, iar terții dobânditori în mod evident au avut cunoștință de crearea stării de insolvabilitate a debitorilor, fiind dovedită complicitatea lor.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de pârâții R. G., R. F., I. LUCREȚIA, R. M. V., R. N. S., R. G. junior și R. D. D., cu domiciliul în Bistrița, .. 24, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, ca neîntemeiat.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, tribunalul îl va obliga recurenții în solidar să plătească intimatei S. M., suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâții R. G., R. F., I. LUCREȚIA, R. M. V., R. N. S., R. G. junior și R. D. D., cu domiciliul în Bistrița, .. 24, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, ca neîntemeiat.
Obligă recurenții în solidar să plătească intimatei S. M., cu domiciliul în Bistrița, ..2, jud. Bistrița-Năsăud, suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. I. S. S. I. Născuțiu C.
GREFIER
E. M. M.
Red/Dact:
BISz – 28.07..2013/ 2 ex
Jud. fond: C. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1447/2013.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 99/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
