Succesiune. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 3802/190/2008*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.119/A/2013
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: C. N.
GREFIER: L. D.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de intervenienta S. M. V. și pârâta reclamantă reconvențional D. F. junior împotriva sentinței civile nr.888/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Dezbaterea apelurilor a avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2013, concluziile reprezentantului apelantei S. M. V. și a intimatului K. I. fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr.888/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâții D. I. senior, D. F. senior, D. F., D. M., D. A.-Ș., D. T., D. I., D. I. și D. F..
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul D. M. se compune din cota de ½ din următoarele bunuri:
teren în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3;
teren în suprafață totală de 5.000 m2 situat în Livezile, înscris în CF 2055 Livezile;
teren în suprafață de 2.900 m2 situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița;
teren în suprafață de 300 m2 categoria curți construcții și construcția casă de locuit aferentă, imobil înscris în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2.
S-a constatat că masa succesorală revine în întregime reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. și D. I. neacceptând moștenirea în termenul legal, iar pârâții D. I. sen., D. F. sen. renunțând la moștenire.
S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de ½ din bunurilor în litigiu menționate anterior, în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, în CF 2055 Livezile și în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2, cu titlu de moștenire.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta Banca Română De Dezvoltare – G. Societe Generale, în legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F..
Respinge, ca fiind prescrisă, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F. în contradictoriu cu părțile din acțiunea principală și pârâta B. G. Societe Generale.
S-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulate pârâții D. I. sen. și D. F. sen.
A fost admisă, în parte, cererea de intervenție formulată de intervenienta S. M. V., în contradictoriu cu reclamanta D. I. și pârâtul P. S., și, pe cale de consecință:
S-a constatat validitatea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 09.11.2008, între intervenientă și reclamantă, având ca obiect terenul arabil în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, precum și terenul arabil în suprafață de 2.900 m2 situat în extravilanul Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița, prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
A fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de proprietate în evidențele cadastrale formulată de intervenienta S. M. V. pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 09.11.2008.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul K. I. în contradictoriu cu reclamanta D. I.. Au fost obligați pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. și D. I. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 53,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță, în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive invocată de către pârâta Banca Română De Dezvoltare – G. Societe Generale în legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta D. F., instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată, în baza argumentelor expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 35 alin. 2 partea finală din Codul familiei, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț.
Această prevedere este exclusiv în vederea ocrotirii patrimoniului soților, dispoziția putând fi invocată numai de soțul al cărui consimțământ a fost nesocotit, nulitatea actului fiind numai relativă, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958, începe să curgă de la data când cel îndreptățit a luat la cunoștință despre cauza anulării, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Din declarația notarului public D. M. (f. 138-139) rezultă că pârâta D. F. a avut cunoștință despre încheierea contractului nr. 1445/2003 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului „casă și loc de casă”, înscris în CF_ A. I., nr. top 2345/2/1/3/2 și s-a interesat personal despre posibilitatea acordării unei procuri în vederea reprezentării sale cu ocazia vânzării.
Prin urmare, chiar în ipoteza în care s-ar accepta teza pârâtei cu privire la lipsa procurii autentice și, implicit, a consimțământului său, termenul de prescripție a dreptului la acțiune al pârâtei D. F. s-a împlinit la data de 17.04 2006, astfel încât cererea reconvențională formulată de aceasta la data de 20.05.2009 a fost respinsă ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că cererea principală formulată de reclamanta D. I. este întemeiată, iar cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții D. F. sen. și D. I. sen., în raport de prevederile art. 246 C.pr.civ., instanța a luat act de renunțarea la judecată, solicitată la termenul din data de 12.11.2008.
Astfel, urmare a decesului defunctului D. M., intervenit la data de 03.04.2007 (f. 5), s-a constatat deschisă succesiunea după acesta, în masa succesorală intrând și bunurile ce fac obiect al prezentului litigiu, respectiv:
teren în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3;
teren în suprafață totală de 5.000 m2 situat în Livezile, înscris în CF 2055 Livezile;
teren în suprafață de 2.900 m2 situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița;
teren în suprafață de 300 m2 categoria curți construcții și construcția casă de locuit aferentă, imobil înscris în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2.
În ceea ce privește vocația succesorală la moștenirea defunctului D. M., instanța a reținut că, potrivit art. 689 Cod civil, este acceptare tacita când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede si care lăsa a se presupune intenția sa de acceptare. În raport de aceste dispoziții si de cele prevăzute de art. 690 Cod civil,actele pur conservatorii nu au valoarea unor acte de acceptare tacita prin ele însele, ci doar daca sunt susținute si de alte elemente care vădesc intenția succesibilului de a se comporta ca proprietar si deci însușirea calității de moștenitor.
Instanța a înlăturat susținerile pârâților D. M. și D. I. referitoare la efectuarea de acte de acceptare tacită a moștenirii, deoarece, raportat la prevederile legale menționate anterior, suportarea unei părți din cheltuielile de înmormântare și celebrarea serviciilor religioase nu intră în categoria actelor de acceptare tacită. Cu privire la intenția de a-și exercita prerogativele de moștenitori asupra bunurilor din masa succesorală, instanța a reținut că martorii T. M. și Mandrean I., propuși de pârâți, au infirmat ipoteza unor astfel de acte (f. 98, 99).
Prin urmare, în raport de prevederile art. 700 alin. 1 C.civ. din 1864 și art. 6 din Legea nr. 319/1944, instanța de fond a constatat că masa succesorală revine în întregime reclamantei D. I., în calitate de soție supraviețuitoare, pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. Și D. I., frați ai defunctului neacceptând moștenirea în termenul legal, iar pârâții D. I. sen., D. F. sen. renunțând la moștenire în mod expres, la termenul de judecată din data de 12.11.2008.
Pentru cele ce preced, văzând și prevederile art. 22 din Legea 7/1996, instanța a admis acțiunea reclamantei, dispunând totodată înscrierea dreptului de proprietate al acesteia asupra cotei de ½ din bunurilor în litigiu, în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, în CF 2055 Livezile și în CF_ A. I., nr. top. 2345/2/1/3/2, cu titlu de moștenire.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenienta S. M. V., instanța de fond a apreciat că este în parte întemeiată pentru considerentele expuse în continuare.
Instanța a reținut că între reclamanta D. I., în calitate de vânzătoare și intervenienta S. M. V., în calitate de cumpărătoare s-a încheiat la data de 09.11.2008 contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată având ca obiect terenul de 1000 mp, situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr.top. 8207/3 și terenul în suprafață de 2900 mp, situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița, în schimbul prețului de 5000 lei, achitat integral.
Convenția, deși nulă absolut, nefiind aptă să strămute dreptul de proprietate asupra terenului, datorită lipsei formei autentice, prevăzute imperativ de art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, va fi avută în vedere de instanță, în baza principiului conversiunii actelor juridice, ca și promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, aptă de a fi perfectată pe calea acțiunii în executarea silită atipică a obligației de a încheia un contract de vânzare-cumpărare autentificat de un notar public, conform dispozițiilor art. 1073 și 1077 din C.civ., art. 27 din Legea nr. 7/1996 și art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, prezenta hotărâre urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Având în vedere că intervenienta nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice topografice de identificare prin măsurători exacte a terenurilor ce au făcut obiectul contractului menționat anterior, vizate de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară și care să conțină propuneri de dezmembrare și înscriere în CF, instanța a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate al intervenientei în evidențele cadastrale.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul K. I., prima instanță a apreciat că este inadmisibilă, raportat la prevederile art. 111 C.proc.civ, potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.”
Așa cum rezultă din extrasul CF_ A. I. (f. 69), calitatea intervenientului de creditor față de reclamanta D. I. a fost deja înscrisă în cartea funciară și este un fapt necontestat de niciuna din părți. Astfel, în foaia de sarcini a cărții funciare menționate, sunt înscrise somațiile de plată emise de intervenientul K. I. pentru sumele de 3.000 euro + 2.451,95 lei și 13.123,85 euro + 8.276,30 lei, asupra cotei de sub B.6, aparținând reclamantei.
Cum în prezenta cauză a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a constatat calitatea sa de unic moștenitor a defunctului D. M., dispunându-se și înscrierea dreptului de proprietate al acesteia asupra cotei revenite prin moștenire, nu mai subzistă impedimentul invocat de executorul judecătoresc Sapta F. prin adresa din 10.12.2008 (f. 67), referitor la incidența art. 493 C.pr.civ., astfel încât creditorul își va putea realiza creanța pe calea executării silite începute în dosarul execuțional 489/2006, 165/2008.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța i-a obligat pe pârâții D. F., D. A. Ș., D. T., D. I., D. M. Și D. I. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 53,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel intervenienta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de intervenție în întregime și să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare de la intimata D. I..
În motivarea apelului intervenienta a susținut că hotărârea primei instanțe de respingere a cererii acesteia de înscriere a în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare de la intimata reclamantă pe motiv că nu a solicitat efectuarea unei expertize topometrice de identificare a terenurilor este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legii nr.7/1996, fiindcă în cauză raportat la prevederile art.48 din lege situația intervenientei este similară cu cea prevăzută de lege în cazul încheierii actelor juridice de către notarii publici, cererea formulată de ine5venientă în instanță privind autentificarea convenției având la bază extrasele de carte funciară, imobilele fiind deja identificate cu date cadastrale, intervenienta luând practic în CF locul promitentului vânzător.
A mai arătat că privitor la terenurile cumpărate de intervenientă nu s-au efectuat dezmembrări sau alte operaținui care să modifice întinderea dreptului transmis, neexistând modificări de suprafețe ori de limite ale terenurilor. Așa fiind efectuarea unei expertize tehnice de identificare a imobilelor apare ca reduntantă în condițiile în care erau deja identificate, iar promitenta vânzătroare era proprietară tabulară asupra cotei de ½ părți, iar cealaltă cotă de ½ părți a dobândit-o prin succesiune în cadrul acestui proces.
În drept s-au invocat prevederile art.282 și urm. Cod procedură civilă și art.48 lit.e și art.26 din legea nr.7/1996.
Apelul declarat de intervenientă a fost legal timbrat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel și pârâta reclamantă reconvențional D. F. jr, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și evocând fondul admiterea cererii reconvenționale formulate.
În motivarea apelului, pârâta reclamantă reconvențională a susținut că soluția primei instanțe este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii la starea de fapt dovedită de acesta. În acest sens a susținut că a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1445/15.04.2003 de Biroul Notarului Public D. M. întrucât a fost încheiat cu nerespectarea normelor legale în materia mandatului tacit între soți, lipsind consimțământul acesteia la data perfectării contractului și că a invocat lipsa împuternicirii acordate mandatarului.
Apelanta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit demersurile apelantei de a se fi interesat de posibilitatea acordării unei procurin în vederea reprezentării cu ocazia vânzării și că instanța a dedus în mod nepermis că prin solicitarea de informații în vederea desemnării unui mandatar la o vânzare ulterioare a și luat cunoștință de vânzarea însăși în condițiile date din contractul încheiat în 17.04.2003.
A mai susținut că față de prevederile art.49 din legea nr.36/1995 ce impun ca prin încheiere se vor consemna numele sau denumirea părților și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, iar în cazul reprezentării se va face mențiunea în baza cărui act se realizează reprezentarea, iar aceste dispoziții legale au fost nerespectate, dovadă fiind lipsa procurii autentice de vânzare la dosarul cauzei, aceste dispoziții legale fiind de strictă interpretare, în lipsa procurii autentice nu se poate face dovada existenței consimțământului în calitate de coproprietară la încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilului.
În ce privește momentul de la curge termenul de prescripție de 3 ani în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind de la data încheierii contractului, întrucât reclamanta reconvențională a aflat de acest contract cu mult mai târziu fiind plecată din țară.
Apelanta a mai susținut că raportat la prevederile art.35 alin.2 Codul familiei lipsind total consimțământul acesteia în calitate de coproprietară, această absență constituie o cauză de nulitate absolută care poate fi invocată oricând potrivit art.3 din decretul nr.167/1958. A mai reliefat că s-a dovedit că mandatarul nu a acționat în temeiul unei procuri, mențiunea din contract fiind fără valoare, sancțiunea fiind aceea că mandatarul a acționat în nume propriu în calitate de vânzător, fiind vorba atunci de vânzarea lucrului altuia, sancționată cu nulitatea absolută, dat fiind că această neregularitate a fost săvârșită cu știința cumpărătorilor, fiind fraudă la lege.
În fine, s-a mai arătat că actul de vânzare cumpărare îi este inopozabil și că în ce o privește nu produce efecte, iar soluția ce se impune în privința radierii ipotecii este identică deoarece este un act subsecvent resoluto jure dantis resolvitur jus accipiensis, lipsa procurii și deci motivul de nulitate absolută se răsfrânge asupra contractului de ipotecă. Credoitorul ipotecar nu s-a întemeiat de error comunis facirt jus, iar dreptul său real a fost constituit de către un neproprietar.
În drept, s-au invocat prevederile art.282 și urm. Cod procedură civilă,art.3,9 din decretul nr.167/1958 și legea nr.36/1995..
Apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional a fost legal timbrat.
Intimatul intervenient K. I. prezent în fața tribunalului a solicitat respingerea ambelor apeluri formulate, sens în care a depus la dosar și concluzii scrise.
Intimata pârâta B.-G. Societe Generale SA a formulat întâmpinare la apelul reclamantei reconvenționale solicitând respingerea apelului ca nefundat (f. 49-51).
În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat că susținerile apelantei sunt nefondate și că în mod legal prima instanță a respins cererea reconvențională ca prescrisă. Față de obiectul cererii termenul de prescripție este de 3 ani și curge din anul 2003, moment de la care reclamanta reconvențională a aflat de existența contractului de vânzare-cumpărare, sau cel târziu de la data îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, ce asigură opozabilitatea operațiunii față de orice persoană. Cu toate acestea, reclamanta reconvențională a introdus o cerere în anulare a contractului de vânzare-cumpărare abia în anul 2009, impunându-se astfel respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. Susținerea apelantei că sancțiunea lipsei consimțământului acesteia la încheierea contractului ar fi nulitatea absolută, este eronată atât docrtrina cât și practica judiciară a statuat că sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă, fiind protejat interesul partoicular al soțului care susține că nu și-a dat consimțământul.
În ce privește fondul cauzei, s-a arătat că cererea reconvențională este neîntemeiată întrucât, în speță, nu există situația în care imobilul comun să fi fost vândut doar de către unul dintre soți, fără consimțământul celuilalt soț, reclamanta reconvențională fiind reprezentată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de mandatarul său, B. R.. Intimata a invocat aparența în drept în favoarea sa, arătând că în temeiul acestuia contractul de ipotecă s-ar menține chiar în ipoteza anulării contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, arată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile validării actelor încheiate de proprietarul neaparent, întrucât buna-credință se prezumă, la data perfectării contractului de ipotecă s-a aflat în eroare cu privire la calitatea de proprietar al soților D., eroarea fiind una comună și invincibilă, iar contractul a fost autentificat de notarul public, care a verificat calitatea de proprietari a acestora.
Celelalte părți, deși au fost legal citate, nu s-au prezentat în fața tribunalului și nici u au formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de părți, tribunalul constată că se impune respingerea apelului declarat de pârâta reclamantă reconvențională și admiterea apelului declarat de intervenientă potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională este nefondat, fiindcă în mod legal și corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta Banca Română De Dezvoltare – G. Societe Generale, în legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F. și-n consecință s-a respins, ca fiind prescrisă, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională D. F..
În acest sens, tribunalul arată că față de obiectul cererii reconvenționale prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1445/15.04.2003 de Biroul Notarului Public D. M., și motivele acestei cereri anume indicate de pârâta reclamantă reconvențional potrivit cărora actul atacat a fost încheiat cu nerespectarea normelor legale în materia mandatului tacit între soți, lipsind consimțământul acesteia la data perfectării contractului și a invocat lipsa împuternicirii acordate mandatarului, sancțiunea aplicabilă, contrar celor invocate în apel, este nulitatea relativă, iar nu cea absolută, fiind vorba despre ocrotirea intereselor soțului ce a pretins că celălalt soț a încheiat contractul de vânzare cumpărare al imobilului fără consimțământul său.
Așadar, reținând că este vorba de o nulitate relativă, acțiunea este supusă prescripției extinctive, iar termenul de prescripție în speță se impune a fi calculat de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, dat fiind faptul că în acest contract autentic de vânzare cumpărare apelanta vânzătoare a participat prin mandatarul indicat în contract, respectiv fiul acesteia B. R. C., fiind menționat în contractul autentic că mandatarul o reprezenta pe apelanta vânzătoare în baza procurii date de aceasta în fața notarului Janice M. Cavins din Michigan USA, procură autentificată de acel notar f.106.
Tribunalul subliniază că relevant și important este să fi existat procura autentică la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, ori față de cele consemnate de notar în contractul autentic de vânzare cumpărare anterior reliefate reiese că această procură a existat, aceste consemnări notariale neputând fi înlăturate doar prin simpla susținere a apelantei că nu l-a mandat pe fiul său să o reprezinte la încheierea contractului. În această situație, suntem în prezența unui contract de vânzare cumpărare în care au participat ambii soți ca vânzători, unul personal în nume propriu, celălalt, respectiv apelanta, prin mandatar, neputându-se reține că fi vorba de vânzarea lucrului altuia, cum greșit s-a arătat în apel.
Chiar dacă ulterior, după încheierea contractului de vânzare cumpărare atacat în cauză, notarul public care a încheiat acest contract nu a fost în măsură să comunice instanței de judecată procura autentică întocmită într-un stat străin, fiind menționat în înscrisul depus la dosar de biroul notarial că înscrisul deținut este puțin citibil și lizibil f.189, nu înseamnă că procura autentică nu a existat la data contractării, mai ales că, fiind prezent în fața primei instanțe la termenul de judecată din 05 octombrie 2010 notarul D. A. de la BNP D. M. ce a prezentat spre vedere instanței și părților prezenteprocura dată de aceasta în fața notarului Janice M. Cavins din Michigan USA, procură autentificată de acel notar, precizând însă că documentul a fost comunicat prin fax și că nu știe unde este originalul acelei procuri.
Față de această situație, tribunalul consideră că în cauză, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate s-a cerut de către apelantă au fost respectate prevederile art.49 lit.f din legea nr.36/1995, în forma în vigoare la data încheierii contractului, fiind indicat în contractul atacat numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea.
Așa fiind, tribunalul arată că nu s-a dovedit în mod neechivoc de către apelantă că aceasta nu l-a mandatat pe numitul B. R. C. să o reprezinte la încheierea contractului de vânzare cumpărare, dat fiind faptul în act s-a indicat că mandatarul avea procură dată de vânzătoare în fața unui notar din USA, neexistând vreun înscris provenit de la mandatar în care să arate că nu a primit procură de la apelantă, și nici nefiind făcută vreo altă probă că apelanta nu l-a împuternicit pe mandatar, mențiunile notarului cu privire la prezența părților ori reprezentanților acestora se bucură de prezumția de veridicitate, nefiind făcută dovada lipsei acestei procuri la data încheierii contractului doar prin simpla susținere a apelantei. În situația în care consideră că notarul public a menționat inexact în contractul de vânzare cumpărare autentic că s-ar fi făcut dovada mandatului prin procură autentică înseamnă că s-ar fi consemnat nereal o împrejurare într-un act autentic ceea ce ar putea constitui eventual o faptă penală, ori apelanta nu a făcut demersuri în acest sens împotriva notarului public.
Având în vedere aceste considerente, reținând că în cauză este vorba de un contract de vânzare cumpărare a unui imobil încheiat de apelantă, prin mandatar, acțiunea în anularea acestui contract este supusă termenului de prescripție de 3 ani ce a început să curgă de la data încheierii acestui act, 15.04.2003, iar față de data depunerii cererii reconvenționale, respectiv în data de 20 mai 2009, în mod legal și judicios s-a admis excepția invocată de pârâtă și a fost respinsă ca prescrisă cererea reconvențională, motiv pentru care tribunalul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional D. F. jr. împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
În ce privește apelul intervenientei, tribunalul constată că este neîntemeiată soluția primei instanțe de respingere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în evidențele cadastrale formulată de intervenienta S. M. V. pentru terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 09.11.2008, fiindcă în speță, contrar celor reținute de prima instanță, nu era necesară efectuarea unei expertize tehnice topografice de identificare prin măsurători exacte a terenurilor ce au făcut obiectul contractului menționat anterior, vizate de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară și care să conțină propuneri de dezmembrare și înscriere în CF.
Tribunalul constată că prima instanță a constatat validitatea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 09.11.2008, între intervenientă și reclamantă, având ca obiect terenul arabil în suprafață de 1.000 m2 situat în mun. Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr. top. 8207/3, precum și terenul arabil în suprafață de 2.900 m2 situat în extravilanul Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_/N Bistrița, prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În această situație, trebuie reliefat faptul că apelanta intervenientă a dobândit aceste terenuri în baza unui antecontract de vânzare cumpărare ce a fost validat de prima instanță, situație în care ne aflăm într-un caz similar cu încheierea contractului de vânzare cumpărare în forma autentică de notarul public, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu era necesară efectuarea de propuneri de dezmembrare întrucât intervenienta a cumpărat în întregime imobilele terenuri deja înscrise în cartea funciară, iar nu doar o parte din terenuri, pentru a se efectua operațiuni de dezmembrare și acordare de noi nr.topo.
În situația dată, se poate dispune înscrierea dreptului de proprietate al intervenientei cu titlu de cumpărare în cartea funciară, potrivit art.20 din legea nr.7/1996, fără a se efectua vreo expertiză tehnică de identificare a imobilelor, acestea fiind deja identificate în cartea funciară, intervenienta fiind o dobânditoare ulterioară a imobilelor înscrise și identificate cu extrasele de carte funciară depuse la dosar f.57-58, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a probat că ar exista alte impedimente de alt ordin care să împiedice întabularea acesteia.
Având în vedere considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de intervenientă împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de intervenienta S. M. V. în ce privește terenul de 1000 mp situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr.top 8207/3 și terenul de 2900 mp situat în Bistrița, înscris în CF_/N Bistrița.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional D. F. jr., cu domiciliul în A. I., ., ., împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de intervenienta S. M. V., cu domiciliul în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.888/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, schimbă în parte sentința atacată în sensul că dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de intervenienta S. M. V. în ce privește terenul de 1000 mp situat în Bistrița, cartier Sărata, înscris în CF_ Bistrița, nr.top 8207/3 și terenul de 2900 mp situat în Bistrița, înscris în CF_/N Bistrița.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. B. C. N. L. D.
MLB// 2ex.// 28 octombrie 2013
Jud. fond C. RR.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Obligaţie de a face. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|
