Servitute. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 9/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 874/265/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 9/A/2013

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător

JUDECĂTOR: M. N., președinte tribunal

GREFIER: E. M. - M.

S-au luat în examinare apelurile civile formulate de reclamantul C. F. și de către pârâtul L. G., împotriva sentinței civile nr. 1431/2012 pronunțată în dosarul civil nr._ de Judecătoria Năsăud, având ca obiect servitute.

Dezbaterea apelurilor a avut loc în ședința publică din data de 11 ianuarie 2013 în prezența reclamantului-apelant C. F., asistat de avocat S. G., în substituirea avocat S. R., cu delegație de substituire depusă la dosar și a pârâtului-apelant L. G., asistat de avocat B. I., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de la acea dată când, tribunalul, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 18 ianuarie 2013, respectiv 25 ianuarie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr.1431/21 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. F., invocată în cauză, prin raportare la petitul de grănițuire.

A fost admisă în parte acțiunea principală formulată și precizată de reclamantul C. F. împotriva pârâtului L. G..

A fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant L. G. în contradictoriu cu reclamantul-pârât C. F., și în consecință:

- s-a dispus stabilirea liniei de metă dintre imobilul teren proprietatea reclamantului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 72 și imobilul teren proprietatea pârâtului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2 și nr. top 73/1, conform modului actual de folosință și raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert R. I.;

- s-a dispus instituirea servituții de trecere pe tot timpul numai cu piciorul în favoarea fondului dominant proprietatea reclamantului C. F. înscris în CF_ Sângeorz Băi nr. top 72 peste imobilul fond aservit proprietatea pârâtului L. G., înscris în CF_ Sângeorz Băi nr. top 73/2, conform raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert R. I., pe traseul marcat de punctele ABCD, în suprafață de 65 mp, pe o lungime de 18,39 m și o lățime de 3,5 m și cu acordarea de despăgubiri în cuantum de 650 lei anual către pârât;

- s-a dispus notarea acestei servituți de trecere astfel instituite în coala "C" de sarcini și conform propunerii din tabelul din raportul de expertiză topo întocmit în cauză de expert R. I.;

- a fost respins ca neîntemeiat și prematur petitul privind obligația de a face și a lucrărilor evidențiate;

- a obligat reclamantul-pârât C. F. să-i recunoască pârâtului-reclamant L. G. dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2 și în limitele permisive determinate de instituirea servituții de trecere și traseul redat și cu consecința abținerii de la orice acte de tulburare sau deposedare;

- s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță pe baza probatoriului administrat, a reținut următoarele:

Conform extrasului de CF nr._ Sîngeorz-Băi nr. top 72 imobilul teren în suprafață de 626 mp, precum și imobilul construcție casă de locuit D+P și anexă gospodărească constituie proprietatea tabulară a reclamantului C. F., conform încheierii de CF nr. 830/13.04.1993, cu titlu moștenire legală pentru teren și respectiv conform încheierii de CF nr. 2770/25.11.2003, cu titlu de edificare pentru construcție.

De asemenea imobilul teren înscris în CF_ Sîngeorz-Băi nr. top 73/2, în suprafață de 83 mp și conform extrasului de CF anexat la dosar constituie proprietatea tabulară a pârâtului L. G. conform încheierii de CF 223/14.01.2011, cu titlu de donație bun propriu.

Imobilele terenuri în litigiu limitrofe, au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert R. I., variantă inițială și completare și potrivit concluziilor tehnice s-a reținut că, acestea sunt situate în intravilanul localității Sîngeorz-Băi. De asemenea s-a menționat că reclamantul folosește efectiv din această suprafață doar 388 mp, iar diferența de 238 mp, identificat pe planul de situație cu nr. top 72-b se află în folosința domeniului privat al orașului Sîngeorz-Băi.

În acest context s-a propus instituirea unei servituți de trecere în favoarea fondului dominant cu nr. top 72 pe tot timpul anului cu piciorul și atelajele asupra fondului aservit nr. top 73/2, pe o suprafață de 65 mp, cu o lungime de 18,39 ml și cu o lățime de 3,5 ml, materializată prin punctele ABCD și implicit cu ipoteza de înscriere în CF.

În privința acestei căi de acces s-a subliniat prin lucrarea tehnică și uzanța anterioară atât a reclamantului, cât și cu afectarea altor proprietăți, fără o înscriere în CF, ci doar cu permisivitatea folosinței acesteia în raport de elementele de bună credință și de vecinătate.

Analizându-se și cealaltă ipoteză de acces de la drumul public, la imobilul proprietatea reclamantului, prin învecinarea la est cu .) s-au redat unele inconveniente precum:

- deschiderea între construcția anexă a pârâtului și construcția anexă a reclamantului are o lățime de 2,30 ml, care face imposibil accesul auto în curtea reclamantului;

- posibilitatea de acces ar implica desființarea construcției anexă cu destinația de lemnărie în suprafață de 10 mp;

- ., iar imobilul reclamantului este amplasat mai jos cu 0,6 ml, deficiență care impune construcția unei rampe (plan înclinat) în trotuarul respectiv din .> Verificându-se și modalitatea de stabilire a liniei de metă, expertul tehnic a apreciat că prin propunerea efectuată conform planului de situație și prin măsurătorile tehnice s-a constatat că imobilul pârâtului L. G. respectă limita evidențiată atât în schița care a stat la baza întabulării în CF, cât și cea reținută din harta cadastrală a orașului Sîngeorz-Băi.

În privința construcției edificată de către pârât și a deficiențelor semnalate de către reclamant prin raportare la amplasamentul acestei construcții s-a concluzionat, că peretele casei de locuit se regăsește la circa 0,12 m față de limita de metă, iar această construcție este prevăzută cu un geam în roșu, înspre terenul reclamantului, acoperișul construcției având parapeți pentru zăpadă.

Astfel, prin raportare la proba cu cercetarea locală și procesul verbal aferent instanța a verificat amplasamentul imobilelor terenuri în litigiu limitrofe, cât și amplasamentul construcțiilor proprietatea părților, ipoteza de loc înfundat pentru imobilul reclamantului, traseul servituții de trecere, alte variante de acces dinspre drumul public spre terenul reclamantului și aliniamentul liniei de metă, precum și stadiul de execuție, respectiv finalizare a imobilului casă de locuit al pârâtului și instalarea geamului și catalogarea acestuia ca geam de vedere sau de iluminare- aerisire și încorporarea celorlalte utilități pentru respectarea servituții picăturilor de streașină și evitarea disensiunilor care se pot isca între vecinătăți (prevederea imobilului construcție și implicit a acoperișului cu streașină și burlane pentru scurgerea apei pluviale).

În acest context s-a concluzionat că, imobilul casă de locuit al reclamantului prin amplasamentul său are conotația de lot înfundat, dar concomitent s-au sesizat două variante de acces, ambele amplasate pe . înspre blocurile de locuințe și în spatele clădirilor – case de locuit în litigiu și respectiv cealaltă pretinsă prin petitul din acțiune.

Disputa principală a părților se circumscrie pentru uzanța drumului de trecere care se regăsește pe terenul proprietatea pârâtului și pentru care din momentul înscrierii în CF, la începutul anului 2011, s-a sesizat atitudinea negativă și de obstrucționare a accesului reclamantului înspre casa de locuit și terenul aferent ce constituie curtea sa și prin invocarea proprietății tabulare.

Totuși, din ansamblul probatoriu administrat instanța a reținut că această cale de acces a fost uzitată fără divergențe, începând din anul 1971, de când s-a aprobat autorizația de construire pentru casa de locuit a reclamantului. Mai mult, între proprietarii tabulari inițiali – C. I. și apoi prin preluare de către descendentul C. F. și respectiv antecesorii pârâtului L. G., respectiv bunica acestuia Ogîgău M., a existat o înțelegere pentru uzitarea acestui drum de acces și reținându-se raporturile de bună-vecinătate dintre aceștia, aspect care a atras doar conveniențe verbale, fără redarea acestor acorduri în scris.

În aceeași ordine de idei și prin răspunsul comunicat de către Primăria orașului Sîngeorz-Băi, cât și implicit prin poziția exprimată de reprezentantul acestei instituții – referent F. V., cu prilejul deplasării la fața locului, s-a relevat că domeniul public are natura de drum și reprezintă traseul de la calea publică, . stâlpul casei numitului C. L. și anterior imobilului ce constituie proprietatea pârâtului, iar segmentul de teren care constituie obiectul cauzei, s-a cuprins în lungimea străzii vizate, respectiv .> Cu prilejul acestei verificări în teren s-a constatat că traseul servituții de trecere vizate prin acțiunea promovată, cât și cel propus prin raportul de expertiză pornește de la stâlpul de fier care indică limita de proprietate a pârâtului și continuă până la poarta de fier a reclamantului, iar pe planul de situație din lucrarea tehnică se regăsește amplasat pe imobilul teren din CF_ Sîngeorz-Băi nr. top 73/2 și cu dimensiunile redate (lungime, lățime, suprafață totală).

Cealaltă cale de acces este indicată pe . corelare și cu concluziile tehnice s-a reținut de către instanță că implică o operațiune de denivelare, sesizându-se o diferență de înălțime de circa 59 cm și care ar necesita crearea unei rampe de acces pe terenul reclamantului pentru atenuarea acestei diferențe și pentru facilitarea accesului auto sau cu atelaj în curtea locuinței reclamantului.

În privința amplasamentului geamului vizat de la casa de locuit a pârâtului, s-a reținut că este vorba de un geam prevăzut pentru casa scărilor, cu destinația de iluminare, dar prevăzut cu sticlă mată, gen cărămidă nevada, care nu permite vizualizarea din interior către exterior și respectiv înspre curtea reclamantului.

De asemenea, datorită stadiului actual al construcției edificată de către pârât acoperișul nu are instalate burlane și elemente de scurgere a apei pluviale, dar aceste aspecte sunt prevăzute în documentația tehnică care a stat la baza demersurilor pentru edificare și obținerea certificatului de urbanism și autorizației de construire și conform fișei proiectului tehnic întocmit în acest sens.

Concomitent s-a sesizat prin vizualizare că pe acoperișul casei pârâtului există parazăpezi prevăzute pentru încărcările de zăpadă sau respectiv de vânt și în raport de amplasamentul construcției. Din verificarea documentației tehnice anexate de către pârât, la solicitarea instanței se reține în mod cert că, acoperișul casei de locuit are prevăzute jgheaburi și burlane prefabricate PVC ca și finisaje exterioare, dar stadiul actual al construcției nu încorporează deja aceste elemente de finisaj, ci doar în perspectivă în raport de evoluția lucrărilor specifice.

În același context s-a remarcat în privința liniei de metă și prin care se efectuează operațiunea de grănițuire propriu-zisă între imobilele terenuri limitrofe că există o distanță de circa 14 cm, de la această linie, până la fundația casei proprietatea pârâtului și pe întregul aliniament care separă cele două proprietăți în litigiu.

Coroborând aspectele de facto redate și prin analiza probatoriului administrat și efectuată anterior, instanța a apreciat ca întemeiată în parte acțiunea civilă principală formulată și precizată și în mod corelativ, admiterea în parte a acțiunii reconvenționale și conform dispozitivului.

În esență, soluția adoptată de către instanță rezidă în următoarele argumente:

- elementul de grănițuire constituie o operațiune care implică determinarea liniei de metă dintre proprietățile limitrofe, iar prin prisma constatărilor reținute atât din lucrarea de expertiză cât și din cercetarea la fața locului, instanța a apreciat că petitul este admisibil și se raportează la linia de mejdă trasată conform lucrării de expertiză și care corespunde modului actual de folosință;

- această operațiune de grănițuire, practic, profită ambilor proprietari ai terenurilor învecinate limitrofe, iar cheltuielile de grănițuire se înjumătățesc, tocmai pe acest considerent și implică o contribuție comună;

- în privința servituții de trecere s-a reținut, în mod cert că imobilul teren și construcție proprietatea reclamantului, constituie lot înfundat, aspect care necesită instituirea unui traseu de trecere pentru a facilita accesul de la drumul public la imobilul în litigiu;

- prin raportare la inconvenientele sesizate privind cea de-a doua cale de acces verificată (denivelare, cheltuieli aferente pentru amenajare și constând din amplasare rampă pentru facilitare acces auto, dar cu retragerea lemnăriei pârâtului, conform aspectului sesizat de expert), reținând în paralel și factorii afirmativi pentru traseul servituții de trecere propus peste terenul proprietatea pârâtului L. G. (cale scurtă de la drumul public la imobilul reclamantului, pagubă relativ restrânsă prin permisivitatea accesului doar cu piciorul, uzanța pe o durată temporală de circa 40 ani, acordul tacit intervenit între antecesori și chiar proprietarii actuali până în anul 2011 pentru această uzanță, condiția existentă și impusă în planul de amenajare urbanistică a localității în momentul acordării autorizației de construire pentru facilitarea accesului dinspre . porțiune de drum public și cu continuitate pe terenul din fața casei pârâtului L. G.) s-a adoptat măsura pentru instituirea servituții de trecere pe tot timpul anului numai cu piciorul și pe traseul marcat de punctele ABCD, în suprafață totală de 65 mp, între parametrii dimensionali: lungime de 18,39 m și lățime de 3,5 m și conform expertizei cu notarea în CF, în coala C de sarcini și cu acordarea de despăgubiri în cuantum de 650 lei anual prin raportare la estimarea expertului pentru suprafața afectată de acest traseu și uzanța admisă doar cu piciorul și cu exceptarea celorlalte două cerințe, cu atelajele și auto, deci în proporție de 1/3 cuantum calculat;

- pentru petitul ce vizează obligația de a face și respectiv lucrările pretinse spre executare de către reclamant și în sarcina pârâtului și care vizează amplasamentul construcției, a acoperișului, finisajele exterioare, servitutea de vedere, instanța în baza probatoriului analizat a apreciat că aceste pretenții sunt pe de o parte neîntemeiate, deoarece fereastra prevăzută în proiect și amplasată deja la imobilul construcții casa pârâtului, atrage calificarea de fereastră de iluminare și nu de vedere, astfel încât nu implică o operațiune de închidere zidire;

- în aceeași analiză s-a apreciat că celelalte lucrări pretinse sunt prematur formulate deoarece proiectul casei edificate de către pârât și nefinalizate, include montarea de burlane și jgheaburi și constituie un finisaj exterior care nu este executat prin raportare la stadiul lucrărilor;

- corelativ acoperișul casei pârâtului nu este definitivat, astfel încât să implice o modificare a streșinii în așa mod încât să nu afecteze vreo suprafață din terenul reclamantului sau respectiv din spațiul aerian al acestuia;

- în aceeași accepțiune s-a sesizat că sunt prevăzute și amplasate parapeți de zăpadă atât în proiect, cât și prin instalarea la imobilul casă, element reținut prin deplasarea la fața locului.

Deoarece în speță s-a formulat și o acțiune reconvențională cu petit de revendicare imobiliară și care vizează practic acțiunea proprietarului tabular neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar și practic o acțiune de ocupare a unei suprafețe de teren, instanța a apreciat că acest petit este întemeiat doar în parte, astfel încât prin prisma dispozițiilor art. 480 Cod civil, a celor trei atribute care trebuie să se regăsească în conținutul dreptului de proprietate (posesie, folosință, dispoziție) l-a admis ca atare.

Astfel, l-a obligat pe reclamantul-pârât C. F. să-i recunoască pârâtului-reclamant L. G. dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2 și în limitele permisive, determinate de instituirea servituții de trecere doar cu piciorul și conform traseului redat și cu consecința abținerii de la orice acte de tulburare sau deposedare, chiar dacă admiterea acestui petit poate conține o ipoteză inedită prin modul de expunere.

În concret, instanța reținând doar forma de trecere admisă cu piciorul și prin raportare la celelalte probe administrate, inclusiv probatoriul testimonial care a reflectat amplasarea pe anumite intervale temporale a transportului de lemn, aparținând reclamantului sau chiar staționarea cu autovehiculul proprietatea reclamantului și împiedicarea accesului lejer, normal la imobilul pârâtului sau restricționarea folosinței normale, a apreciat admisibilitatea petitului de revendicare imobiliară.

Raportat la situația de fapt expusă și soluția de admitere în parte a pretențiilor formulate atât prin acțiunea principală, cât și prin acțiunea reconvențională, instanța a reținut în drept și incidența prevederilor art. 584 și următoarele cod civil pentru petitul de grănițuire, art. 616 și următoarele Cod civil pentru petitul de servitute de trecere, art. 1073, 1077 Cod civil pentru obligația de a face, art. 480 și următoarele Cod civil pentru petitul de revendicare imobiliară și art. 119 și următoarele Cod procedură civilă pentru acțiunea reconvențională și prin corelare cu momentul promovării acțiunii și legea aplicabilă stării de facto expuse.

Deoarece în speță s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului prin raportare la petitul de grănițuire, excepție unită cu fondul cauzei și prin considerentele reținute că reclamantul este proprietar tabular aspra terenului cu nr. top 72, s-a apreciat ca neîntemeiată această excepție, sens în care s-a respins ca atare, existând corespondența pe care o reclamă această calitate între persoana reclamantului și cel care poate pretinde un drept în litigiul dedus judecății.

În acest context instanța a reținut că prevederile legale ce vizează grănițuirea reclamă suportarea cheltuielilor de judecată aferente pe jumătate de către proprietarii tabulari limitrofi și prin soluția de admitere în parte a pretențiilor, în baza art. 584 Cod civil, art. 274, art. 276 Cod procedură civilă a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către părți și apreciate ca sensibil egale.

Astfel, totalul cheltuielilor de judecată efectuate și justificate de către reclamant se cifrează la cuantumul de 2.097 lei și au constat din contravaloarea onorariului avocat, onorariu expert și taxă judiciară de timbru și conform chitanțelor anexate. De asemenea, totalul cheltuielilor de judecată efectuate și justificate de către pârât s-au cifrat la cuantumul de 2.203 lei și au constat din contravaloarea onorariului avocat, onorariu expert și taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C. F. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii precizate, a se institui o servitute de trecere pe tot timpul anului cu piciorul, atelajele si autovehicolele, în favoarea fondului dominant proprietatea reclamantului aflat sub nr. top. 72, peste imobilul fond aservit proprietatea pârâtului intimat aflat sub nr. top. 73/2 conform raportului de expertiză, întocmit de exp. R. loan (intre literele ABCD, în suprafață de 65 m.p., pe o lungime de 18,39 m și o lățime de 3,5 m);

-obligarea intimatului, să monteze burlane, să închidă geamul, să modifice strașina casei sale astfel încât să nu-i ocupe spațiul aerian de deasupra proprietății recurentului, sau să fie el îndrituit să execute aceste lucrări pe cheltuiala intimatului,

-a se respinge cererea de obligarea la plata de despăgubiri (650 lei anual) ca neîntemeiată,

-a fi obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a reținut faptul că terenul recurentului este un teren înfundat, că s-a trecut cu piciorul și atelajele (autovehicolele) timp de 40 de ani, până în anul 2011, însă s-a instituit o servitute de trecere numai cu piciorul, fără să motiveze de ce nu a admis trecerea și cu atelajele și cu autovehicolele, obligându-l la plata de despăgubiri de 650 lei anual prin raportare la valoarea terenului stabilit de expert, iar în ceea ce privește obligația de a face (de executare a anumitor lucrări de către pârât) a respins acest petit ca fiind prematur.

Reclamantul-rcurent apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.

În ce privește petitul de servitute de trecere, se arată că instanța de fond a reținut faptul că imobilul teren, pe care reclamantul a edificat casa de locuit și anexa, este un teren înfundat, fapt confirmat atât de raportul de expertiză efectuat în cauză cât și de cercetarea la fața locului făcută de către instanța de fond.

Astfel, fiind un lot înfundat și avându-se în vedere că are o casă în care locuiește împreună cu familia, se impunea în mod obligatoriu ca să se stabilească o servitute de trecere și cu atelaleje-autovehiculele, pe tot timpul anului, aceasta deoarece, este în afara oricărei discuții că trebuie să aibă acces la imobilele sale cu aceste atelaje-autovehicule, cu atât mai mult cu cât, tot pe acest traseu a circulat încă în urmă cu 40 de ani, ca urmare a unei înțelegeri între antecesorii săi și ai intimatului, până în anul 2011, când urmare unor discuții, intimatul a închis această trecere cu o poartă astfel că a fost nevoit să recurgă la formularea unei cereri de ordonanță președințială care i-a fost admisă.

În realitate, traseul pe care îl folosește de atâta timp constituie drum, așa cum rezultă și din dosarul atașat (nr._ ) dosar în care intimatul s-a întabulat cu titlu de uzucapiune. În acest dosar, (în care reclamantul arată că a fost martor pentru intimat) s-a efectuat o expertiză iar nr. top. 73/2 a rămas pe vechii proprietari, cu destinația de drum, ulterior, intimatul întabulându-se pe cale notarială și pe acest nr. top., pentru ca apoi să-i interzică reclamantului accesul la imobilele sale).

Reclamantul-recurent arată că din adresele emise de Primăria Sângeorz Băi rezultă că această porțiune de traseu, constituie drum, care a și fost asfaltat de către primărie, iar faptul că s-a întabulat ulterior, pe acest traseu, nu poate duce la schimbarea destinației terenului, de fapt nici nu poate fi schimbată destinația din moment ce este asfaltat de către primărie.

Prin urmare, se impune ca servitutea să se stabilească și cu atelajele-autovehiculele, deoarece prin altă parte nu are acces la locuința sa. Cealaltă variantă nu poate fi acceptată, deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond și cum s-a menționat în cuprinsul expertizei efectuată în cauză, această servitute există în realitate (este drumul indicat mai sus, precum și în dosarul

atașat) lățimea este de 2.30 m, care este insuficientă, pentru accesul cu autovehicule.

Reclamantul mai susține că . iar imobilul său este situat mai jos cu 0,6 m și ar impune construcția unei rampe, această servitute se impune și prin prisma susținerilor făcute de reprezentantul primăriei cu ocazia cercetării locale, referentul F. loan, care a declarat că, calea de acces a fost utilizată din 1971 și că dacă nu ar fi existat această cale de acces nu s-ar fi eliberat autorizația de construcție pentru casa proprietatea sa.

Pe de altă parte, susține reclamantul că instanța de fond i-a acordat servitutea de trecere numai cu piciorul, dar a stabilit niște dimensiuni care sunt cele pentru servitutea de trecere cu atelajele si autovehiculele (lățime 3,5 m.,) ceea ce înseamnă că i s-a acordat servitutea solicitată pentru acces cu atelaj și autovehicule.

Referitor la despăgubirile acordate, reclamantul recurent arată că prin hotărârea atacată a fost obligat la suma de 650 lei anual, apreciind că și din acest punct de vedere hotărârea este nelegală și netemeinică. Reclamantul învederează că așa cum se arată de către expert, precum și primăria prin adresele și actele depuse la dosar, acest traseu constituie de mulți ani, drum de trecere care este asfaltat de către primărie, iar prin trecerea cu piciorul este evident că nu se cauzează nicio pagubă astfel că nu poate fi obligat la plata sumei de 650 lei, stabilită arbitrar de către instanța de fond, cu raportare la valoarea terenului(traseului) respectiv. Mai arată că este o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale prin obligarea sa la plata acestei despăgubiri, din moment ce prin această trecere, atât cu piciorul, cât și cu atelajele-autovehiculele, nu se cauzează niciun prejudiciu.

Referitor la obligația de a face, reclamantul apreciază că și acest petit a fost nelegal soluționat, întrucât instanța de fond reține că este prematur formulat, și că în documentația pârâtului de edificare a casei sunt prevăzute lucrările solicitate de recurent.

Chiar și așa, aceste lucrări trebuiau efectuate de către intimat din moment ce s-a mutat în această casă, există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, iar autorizația de construcție a fost valabilă până la 5 martie 2010. Altfel, intimatul, va putea ca tot timpul vieții sale să invoce faptul că lucrarea-construcția nu este încă terminată, apreciind că el trebuie obligat să execute lucrările solicitate (închiderea geamului sau montarea de sticlă tip nevada), să refacă streșina casei, care îi acoperă spațiul aerian de deasupra terenului proprietatea sa, să monteze burlane pentru ca apa pluvială să nu se scurgă pe terenul său.

Referitor la acțiunea reconvențională, reclamantul apreciază că a fost admisă în mod greșit în parte, deoarece a fost obligat să recunoască dreptul de proprietate asupra nr. top. 73/2 în limitele determinate de instituirea servitutii de trecere, cu consecința abținerii de la orice acte de tulburare sau deposedare. Mai arată reclamantul recurent că nu a ocupat nicio porțiune din terenul intimatului (în sensul de stăpânire materială, fizică), ci doar a trecut peste acest teren.

Arată că acest teren nu se află în posesia sa, astfel ca nu poate fi obligat să-i recunoască dreptul de proprietate din moment ce nu i-a ocupat terenul sau iar după instituirea servituții de trecere are dreptul să treacă peste acest teren, pe traseul stabilit, nefiind vorba de o tulburare sau deposedare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct.6, 7, 9, art. 312 și art. 274 Cod proc. civ.

Intimatul pârât L. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul arată că lotul recurentului nu este lot înfundat, aspect dovedit prin toate probele administrate în cauză, reclamantul având acces la calea publică, respectiv la . un drum asfaltat și cu care se învecinează în mod direct, pe o lățime de 16,44 m. În aceste condiții, este evident că nu se putea stabili servitute de trecere peste terenul pârâtului. Accesul recurentului la terenul său și la casa de locuit cu atelajele și cu autovehiculul se poate face direct din . lucrări de amenajare efectuate de recurent. În aceste condiții, pârâtul apreciază că, critica adusă hotărârii atacate este nefondată, instanța acordând reclamantului chiar mai mult decât ar fi fost îndreptățit, nefiind reală nici susținerea conform căreia recurentul nu are prin altă parte acces la locuință. De asemenea, este nefondată și afirmația potrivit căreia terenul recurentului s-ar învecina cu . lățime de 2,30 ml, în condițiile în care din lucrarea de expertiză rezultă că terenul său se învecinează cu calea publică pe o lățime de 16,44 ml. Faptul că acesta și-a edificat anexa gospodărească (lemnăria) de-a latul terenului, îngustând astfel calea de acces este imputabil recurentului și nu justifică solicitarea acestuia. Mai mult, recurentul deține chiar 3 garaje pe acest drum, garaje unde își parchează autoturismul și de unde ajunge la casa sa.

Potrivit dispoz. art. 616 Codul civil, instituirea unei servituți de trecere este justificată doar în situația în care proprietarul lotului înfundat nu are nicio ieșire la calea publică. Legea nu dă dreptul instituirii unui asemenea drum de trecere în condiția în care există ieșire la calea publică, dar ea presupune efectuarea anumitor lucrări de amenajare din partea proprietarului lotului pretins înfundat. Ieșirea pe care reclamantul o are la calea publică nu prezintă incoveniențe grave, nu este periculoasă pentru reclamant și poate fi practicabilă.

Împotriva aceleiași hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul L. G., solicitând admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârii recurate și rejudecand pe fond pricina, a se dispune admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamant, în ceea ce privește stabilirea liniei de metă dintre terenurile în discuție și respingerea celorlalte capete de cerere, precum și admiterea acțiunii reconventionale formulate, cu cheltuieli de judecată la fond si în recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că în primul rând, este criticabilă soluția dată de instanța de fond petitului de grănițuire formulat de reclamant. Deși instanța dispune stabilirea liniei de metă dintre proprietățile din litigiu potrivit modului actual de folosință și a raportului de expertiză întocmit în cauză, această linie de metă nu este individualizată nici în sentință și nici în raportul de expertiză.

Pârâtul-recurent susține că în lucrarea de expertiză nu se identifică în mod clar linia de metă, respectiv reperele, punctele fixe între care este mejdia, care este distanța pe care se stabilește aceasta.

Statuările instanței de fond cu privire la servitutea de trecere sunt nelegale și netemeinice. Deși retine în motivarea hotărârii faptul că terenul proprietatea reclamantului se învecinează cu drumul public, respectiv cu . că acesta este lot înfundat, „aspect care necesită instituirea unui traseu de trecere pentru a facilita accesul de la drumul public la imobilul in litigiu ". Instanța a omis faptul că pentru a califica un lot de teren ca fiind lot înfundat este esențial ca acesta să nu aibă niciun acces la drumul public. În condițiile în care toate probele administrate în cauză dovedesc în mod cert faptul că terenul reclamantului se învecinează cu drumul public și chiar instanța a reținut acest aspect, nu se mai poate susține că este vorba de lot înfundat. Faptul că accesul se poate face din acest drum public doar cu piciorul și că pentru a avea acces și cu autoturismul sunt necesare unele lucrări nu pot duce la concluzia că este lot înfundat.

În acest sens, soluția dată de instanța de fond cu privire la instituirea servituții cu piciorul pe tot timpul anului peste terenul proprietatea pârâtului recurent este profund nelegală, câtă vreme reclamantul are acces la terenul său chiar din calea publică, pe o lățime de 16,44 ml, nu se justifică instituirea acestei servituți de trecere și afectarea lotului proprietatea pârâtului. Din raportul de expertiză, din procesul verbal de cercetare la fața locului și din celelalte probe administrate, rezultă faptul că reclamantul are acces cu piciorul din . o poartă și o portiță pe care circulă.

Denivelarea existentă între drum și terenul reclamantului, necesitatea amenajării unei rampe pentru accesul auto nu are niciun fel de relevanță, câtă vreme instanța a făcut mențiune numai despre accesul cu piciorul. Ori accesul cu piciorul este posibil și în prezent, fără a fi necesare alte investiții. Potrivit dispoz. art. 616 Codul civil, instituirea unei servituți de trecere este justificată doar în situația în care proprietarul lotului înfundat nu are nicio ieșire la calea publică. În cazul de față este evident că reclamantul are ieșire la calea publică, motiv pentru care dispozițiile legale invocate nu sunt aplicabile.

Susținerea instanței în sensul necesității retragerii lemnăriei pârâtului pentru a facilita accesul reclamantului cu autoturismul nu este conformă cu realitatea, câtă vreme această lemnărie a fost demolată de către pârât pe parcursul derulării procesului la instanța de fond, aspect constatat chiar de către instanța de judecată cu ocazia efectuării cercetării locale.

Faptul ca i-a permis reclamantului accesul peste terenul său nu justifică instituirea servituții, având în vedere că acceptul a fost determinat de faptul că la momentul la care reclamantul și-a început edificarea casei de locuit nu exista . de acces fiind construit ulterior, după edificarea blocurilor de locuințe.

Statuarea instanței de judecată în sensul că traseul servituții stabilit prin hotărârea atacată în favoarea reclamantului este cel mai scurt este netemeinică, întrucât pentru ca reclamantul să ajungă la drumul public (. stabilit de instanță, acesta trebuie să treacă atât peste terenul pârâtului cât și peste terenul vecinului Spaimoc L., așa cum rezultă și din raportul de expertiză. Pe cealaltă latură, terenul reclamantului se învecinează direct cu . proprietăți. Prin urmare, servitutea stabilită de instanța de judecată nu este cea mai scurtă cale de acces, ci ea îi permite practic reclamantului să ajungă la terenul său pe două căi de acces, în detrimentul pârâtului, ceea ce face ca hotărârea să fie și nelegală și netemeinică.

Cu privire la admiterea în parte a acțiunii reconvenționale, câtă vreme a constatat că reclamantul i-a ocupat în mod nelegal o porțiune din terenul proprietatea sa, se impunea admiterea acțiunii reconvenționale în întregime și nu în parte.

La termenul de judecată din data de 11.01.2013, după punerea în discuția prealabilă a părților, tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel, raportat la faptul că petitul principal al acțiunii reclamantului este recunoasterea dreptului de servitute.

Apelul declarat de reclamantul C. F. este neîntemeiat, iar apelul declarat de pârâtul L. G. este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Petitul principal al acțiunii formulate de reclamantul C. F. privește recunoașterea unui drept de servitute asupra terenului aparținând pârâtului L. G., iar aspectul esențial de stabilit în acest sens constă în caracterul de lot înfundat al imobilului aparținând reclamantului.

Dreptul la servitute este reglementat de dispozițiile art. 576-643 Cod civil (aplicabil în momentul formulării acțiunii) și presupune existența a două imobile ce aparțin unor proprietari diferiți și poate fi constituită în profitul unuia dintre cele două imobile pentru a asigura utilitatea acestuia, punerea lui în valoare. Servitutea de trecere, varianta cea mai des întâlnită în practică a dreptului de servitute, invocată în prezenta cauză este prevăzută de art. 616 și urm. din Codul civil, „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”

Prin loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo posibilitate de ieșire la calea publică. Ori de câte ori locul are ieșire la calea publică pe un drum care, în anumite împrejurări, este impracticabil, dar poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, dispozițiile art. 616 Cod civil nu mai sunt aplicabile.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză (f. 45-58 dosar fond) se reține de către expert că imobilul aparținând reclamantului C. F. în suprafață de 626 mp. (din care reclamantul folosește doar 388mp.) înscris în CF nr._ Sângeorz Băi, cu nr. top 72 se învecinează cu imobilele de sub nr. top 73/1 în suprafață de 456 mp. și număr top 73/2 în suprafață de 83 mp. aparținând pârâtului L. G.. Asupra acestei din urmă porțiuni de teren în suprafață de 83 mp., înscris în CF nr._ Sângeorz Băi, a solicitat reclamantul recunoașterea dreptului de servitute.

În ceea ce privește posibilitatea de a avea acces la drum public a imobilului aparținând reclamantului, expertul arată că, acest imobil se învecinează la est cu .), dar deschiderea între construcția anexă a pârâtului și construcția anexă a reclamantului este de o lățime de 2,30 m, ceea ce face imposibil accesul auto în curtea reclamantului. Expertul menționează că pentru a crea posibilitatea de a avea acces, este necesară desființarea construcției anexă, lemnărie în suprafață de 10mp., iar lățimea totală de acces ar fi de 3,35m. Este de reținut că instanța de fond a constatat cu ocazia cercetării la fața locului, că anexa gospodărească, lemnărie a fost demolată cu concursul pârâtului L. G., iar retragerea s-a efectuat dincolo de linia de metă.

Cu privire la această cale de acces se mai reține de către instanța de fond și de către expert, că ., iar imobilul reclamantului este mai jos cu 0,6 m, ceea ce ar impune construirea unei rampe (plan înclinat).

Tribunalul raportat la situația în fapt a imobilelor, așa cum a fost evidențiată mai sus, concluzionează că nu se poate reține că imobilul reclamantului ar avea caracterul unui lot înfundat, întrucât acesta se învecinează în mod direct cu drumul public pe o lățime de 14,14m, din care lățimea de 3,35 m nu este afectată nici unei construcții, iar prin construirea unei rampe (sarcină care nu poate fi deosebit de oneroasă raportat la diferența relativ mică între terenul reclamantului și drumul public, respectiv 0,6 m) se asigură atât accesul cu piciorul, cât și cu autoturismul.

Nu prezintă relevanță în cauză cele invocate de reclamantul-apelant C. F. referitor la faptul că timp de 40 de ani i s-a permis de pârât și antecesoarea acestuia accesul la imobilul său prin trecere peste terenul pârâtului, întrucât față de refuzul proprietarului imobilului aservit de a mai permite trecerea, instanța trebuie să verifice în primul rând dacă fondul dominant este sau nu teren înfundat. După cum s-a statuat și mai sus, tribunalul apreciază că accesul reclamantului la terenul său se poate realiza direct de pe . mai trece peste imobilul pârâtului L. G. și fără a mai afecta o suprafață considerabilă (cel puțin 65 mp) servituții de trecere.

Reclamantul – apelant a mai invocat faptul că în realitate terenul în suprafață de 83 mp. număr top 73/2 ar constitui un drum public, motiv pentru care a și fost asfaltat de Primăria Sîngeorz Băi, dar tribunalul constată că din extrasul de CF nr._ Sîngeorz Băi rezultă fără nici un echivoc faptul că terenul se află în proprietatea pârâtului L. G., iar adeverința eliberată de Primăria orașului Sîngeorz Băi (f. 59 dosar fond) privește terenul cu numărul top 72/2 (nu nr. top 73/2 ce face obiectul prezentului dosar), iar alte probe cu privire la . public nu există la dosar.

Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond cu privire la recunoașterea dreptului de servitute prin trecere cu piciorul, este greșită și se impune respingerea acestui capăt de cerere.

Față de această soluție, tribunalul reține că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de reclamantul C. F. privind instituirea servituții de trecere și cu autoturismul și despăgubirile acordate în favoarea pârâtului L. G..

În ceea ce privește soluția instanței de fond privind obligația de a face, tribunalul apreciază că instanța de fond a procedat în mod corect prin respingerea acestui capăt de cerere ca prematur. Într-adevăr s-a constatat cu ocazia cercetării la fața locului că lucrările de construcție la imobil nu sunt pe deplin finalizate, aspect consemnat de altfel și în cuprinsul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrării (f. 94 dosar fond), unde se arată „construcția de afară la stadiul de roșu, urmând a se executa lucrări de finisaje interioare și exterioare”. Instanța de fond a mai reținut la cercetarea la fața locului că pe peretele casei de locuit a pârâtului către curtea reclamantului este prevăzut un geam pentru casa scărilor, dar care vizează practic sticlă mată, cărămidă Nevada, care nu permite vederea către exterior.

Reclamantul – apelant C. F. a invocat faptul că această soluție permite pârâtului L. G. să prelungească exagerat de mult finalizarea lucrărilor, aspect neavut în vedere de instanța de fond. Tribunalul apreciază însă că nu există la dosarul cauzei elemente care să denote un comportament abuziv până la acest moment al pârâtului, iar terminarea lucrărilor sunt necesare în primul rând pentru a face imobilul locuibil în totalitate și pentru menținerea integrității construcției. Totuși în măsura în care comportamentul pârâtului ar deveni delăsător și dăunător reclamantului, acesta desigur are deschisă calea unei noi acțiuni în judecată.

Soluția instanței de fond de admitere în parte a acțiunii în revendicare a fost criticată de ambele părți, iar tribunalul raportat la modificarea sentinței civile atacate prin respingerea a cererii de recunoaștere a dreptului de servitute asupra terenului pârâtului, se impune admiterea în întregime a cererii de revendicare, raportat și la declarațiile martorei Tahîș M. (f.92 dosar fond), care a arătat că reclamantul C. F. a staționat des cu autoturismul pe drumul de trecere folosit și a mai depozitat câteodată și lemne acolo.

Cu privire la stabilirea liniei de metă, expertul a menționat că imobilul pârâtului L. G. respectă limita atât din schița, care a stat la baza intabulării, cât și din harta cadastrală 1:2880 a orașului Sîngeorz Băi, astfel încât instanța de fond în mod corect a dispus grănițuirea celor două imobile conform folosinței actuale și a schiței întocmită de expert, necontestată de părți.

Având în vedere cele arătate mai sus, raportat și la dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat de C. F., ca neîntemeiat și va admite apelul declarat de pârâtul-reclamant reconvențional L. G. împotriva sentinței civile nr. 1431/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că:

Va admite în parte acțiunea principală formulată și precizată de reclamantul C. F. împotriva pârâtului L. G. și va admite acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional L. G. în contradictoriu cu reclamantul-pârât C. F., și în consecință:

Va respinge cererea privind instituirea servituții de trecere și notarea acestei servituți, ca neîntemeiată.

Va obligă pe reclamantul-pârât C. F. să-i recunoască pârâtului-reclamant L. G. dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2, să predea în posesie suprafața și pe viitor să se abțină de la orice acte de tulburare sau deposedare.

Se vor menține dispozițiile din hotărârea atacată privind stabilirea liniei de metă dintre imobilul teren proprietatea reclamantului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 72 și imobilul teren proprietatea pârâtului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2 și nr. top 73/1, conform modului actual de folosință și raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert R. I..

Totodată se va menține soluția de respingere ca neîntemeiat și prematur petitul privind obligația de a face și a lucrărilor evidențiate.

Conform art. 276 Cod procedură civilă se vor compensa parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți (reclamantul C. F. a depus chitanțe doveditoare pentru cheltuieli în sumă de 2097 lei, iar pârâtul L. G. pentru 2.203 lei) și va obliga pe reclamantul-pârât C. F. să plătească pârâtului-reclamant L. G. suma de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond.

Conform art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe apelantul-intimat C. F. să plătească apelantului-intimat L. G. suma de 1261,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel ( 1240 lei onorariu avocat, 20 lei taxă de timbru și1,5 lei timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de C. F., domiciliat în Sîngeorz – Băi, ., jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiat.

Admite apelul declarat de pârâtul-reclamant reconvențional L. G., domiciliat în Sîngeorz - Băi, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 1431/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Admite în parte acțiunea principală formulată și precizată de reclamantul C. F. cu domiciliul în loc. Sîngeorz-Băi, ., jud. Bistrița Năsăud împotriva pârâtului L. G. cu domiciliul în loc. Sîngeorz-Băi, ./A, jud. Bistrița Năsăud.

Admite acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional L. G. în contradictoriu cu reclamantul-pârât C. F., și în consecință:

Respinge cererea privind instituirea servituții de trecere și notarea acestei servituți, ca neîntemeiată.

Obligă pe reclamantul-pârât C. F. să-i recunoască pârâtului-reclamant L. G. dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2, să predea în posesie suprafața și pe viitor să se abțină de la orice acte de tulburare sau deposedare.

Menține dispozițiile din hotărârea atacată privind stabilirea liniei de metă dintre imobilul teren proprietatea reclamantului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 72 și imobilul teren proprietatea pârâtului înscris în CF_ Sângeorz-Băi nr. top 73/2 și nr. top 73/1, conform modului actual de folosință și raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert R. I..

Menține soluția de respingere ca neîntemeiat și prematur petitul privind obligația de a face și a lucrărilor evidențiate.

Compensează parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți și va obliga pe reclamantul-pârât C. F. să plătească pârâtului-reclamant L. G. suma de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond.

Obligă pe apelantul-intimat C. F. să plătească apelantului-intimat L. G. suma de 1261,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

B. I. S. M. N. E. M.-M.

Red./Dact.

B.I.Sz./E.M.M., 10.05.2013 -4 ex.

Judecător fond: P. A. - Tațiana

← Reziliere contract. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul BISTRIŢA...  Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1621/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD