Reziliere contract. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 3270/265/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 359/R/2013
Ședința publică din data de 20 septembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. R.-I.
GREFIER: E. M. - M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat de reclamanta C. Lucreția, împotriva sentinței civile nr. 2970/5.12.2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect reziliere contract.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2013 în prezența reprezentantului reclamantei-recurente - avocat B. I. și a reprezentantului pârâților-intimați, avocat M. B., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin Sentința civilă nr. 2970 din 5 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, ridicată din oficiu. A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamantei, ridicată de pârâți, cu privire la petitul de reziliere contract de întreținere și repunere în situația anterioară a părților semnatare ale contractului în ceea ce l-a privit pe întreținutul B. Ieronim și, în consecință, față de acesta, a respins acțiunea ca prescrisă.
Pe fond, cu privire la întreținuta B. C., a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta C. Lucreția în contradictoriu cu pârâții B. M. - în nume propriu și B. C. și B. D.-C., ca erezi după defunctul B. C..
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că:
Referitor la excepția lipsei de calitate procesuală activă, aceasta a fost neîntemeiată pentru următoarele argumente: calitate procesuală a rezultat din identitatea dintre părți și subiectul raportului juridic litigios, așa cum acesta a fost dedus judecății, existența prin inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate, reprezentând însă o chestiune de fond.
În speță, reclamanta, a fost fiica defuncților B. Ieronim și B. C.. Aceasta a invocat neîndeplinirea obligațiilor asumate de pârâta B. M. și soțul ei B. C., asumate prin contract de întreținere față de întreținuții B. Ieronim și B. C., printre care și neîndeplinirea obligației de înmormântare a întreținuților, în special a întreținutei B. C..
Raportat la această stare de fapt, instanța de fond a considerat că reclamanta a avut calitatea de subiect al raportului juridic dedus judecății, astfel încât a respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de calitate procesuală activă a acesteia.
În ceea ce a privit excepția prescrierii dreptului al acțiune a reclamantei ridicată de pârâți cu privire la petitul de reziliere contract de întreținere, și urmare a acestui fapt, repunerea în situația anterioară a părților semnatare ale contractului, în ceea ce l-a privit pe întreținutul B. Ieronim, s-a considerat întemeiată, pentru următoarele argumente:
La data de 30.03.1993, între numiții B. Ieronim și B. C. în calitate de întreținuți pe de o parte și pârâta B. M. născută C. și soțul ei B. C. (fiul întreținuților), în calitate de întreținători, s-a încheiat contractul de întreținere autentificat de fostul notariat de Stat local Năsăud sub nr. 983/1993.
Întreținutul B. Ieronim a decedat la 21.10.2006 în timp ce întreținuta B. C. a decedat la 22.10.2011. Acțiunea în reziliere contract de întreținere și repunere părți în situația anterioară a fost promovată de reclamantă la data de 30.11.2011.
Potrivit art.1 alin 1 și 2 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege și, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
În conformitate cu art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani și potrivit art.7 alin 1, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speță, pentru analizarea excepției ridicate, a trebuit să se aibă în vedere și caracterele juridice ale contractului de întreținere care, fiind un contract bilateral, sinalagmatic, în plus are în mod special un caracter aleatoriu și strict personal și netransmisibil, conținând întotdeauna o obligație de a face.
S-a arătat că literatura juridică și practica judiciară este unanimă în a statua că, acest caracter strict personal și netransmisibil al creanței de întreținere nu influențează caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiune contract. Caracterul indivizibil al obligațiilor rezultate din contract, în cazul pluralității de debitori sau creditori, nu se confundă cu caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiune contract.
Pentru aceste motive, în baza textelor de lege invocate, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamantei cu privire la întreținutul B. Ieronim astfel încât, s-a respins ca prescrisă acțiunea în ceea l-a privit pe întreținutul B. Ieronim, atât în ceea ce a privit petitul principal de rezoluțiune contract de întreținere cât și în ceea ce a privit petitul accesoriu de repunere a părților în situația anterioară încheierii contractului.
S-a mai impus precizarea faptului că instanța a considerat aplicabil în cauză Decretul nr.167/1958, în vigoare la data încheierii contractului, aceasta deoarece, contractul a fost supus legii sub care s-a născut, atât în ceea ce a privit încheierea, interpretarea, efectele și executarea cât și în ceea ce a privit încetarea sa, astfel cum au prevăzut dispozițiile art.102 din Legea nr. 71/2011 și, mai mult decât atât, în analizarea excepției s-au avut în vedere, în special prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Judecătoria a arătat că dreptul la acțiune al reclamantei cu privire la contractul de întreținere ce l-a vizat pe defunctul B. Ieronim, s-a născut la data de 21.11.2006 (când acesta a decedat) și s-a împlinit după 3 ani respectiv, la data de 21.10.2009, când era încă în vigoare Decretul nr.167/1958.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a considerat că și acțiunii pe fondul ei cu privire la întreținuta B. C., contractul de întreținere în litigiu a fost supus tot dispozițiilor legale sub care s-a născut, respectiv legii în vigoare la data de 30.03.1993, atât în ceea ce a privit executarea și încetarea sa, cât și efectelor pe care le-a produs contractul.
La data de 30.03.1993, în vigoare a fost vechiul Cod civil. La data de 22.10.2011, respectiv, data decesului defunctei B. C., în vigoare era încă tot vechiul Cod civil. Noul Cod civil a intrat în vigoare abia la data de 1 noiembrie 2011 așa încât, instanța a considerat că și în ceea ce a privit-o pe defuncta B. C., acțiunii în rezoluțiune a contractului de întreținere a cărui semnatară a fost defuncta îi sunt aplicabile tot dispozițiile vechiului cod civil.
A fost real că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.2263 din Noul Cod civil, însă instanța nu a fost ținută de temeiul de drept invocat de părți, motiv pentru care, pentru considerentele expuse, instanța a considerat că speței i-au fost aplicabile prevederile vechiului cod civil.
Pe fond, în ceea ce a privit apărările invocate în cauză de reclamantă cu privire la neîndeplinirea obligației de întreținere de către pârâtul B. M. și soțul acesteia B. C., instanța a considerat acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză cu interogatoriile părților și înscrisurile cauzei, instanța a reținut că, la data de 30.03.1993, numiții B. Ieronim și B. C. în calitate de întreținuți, s-au obligat să le transmită pârâtei B. M. și soțului acesteia B. C., în întregime, construcțiile din lemn constând din casă de locuit cu 3 camere, o cămară și târnaț și, separat, anexe gospodărești, constând din grajd și bucătărie de vară, anexe gospodărești nefiind înscrise în CF, precum și cota de 2/3 părți din întregi terenurile pe care sunt edificate construcțiile, înscrise în CF 5153 Maieru, top 706 și 707- casă curte și grădină în intravilan în suprafață totală de 1118 mp, în schimbul cărora întreținătorii s-au obligat să asigure întreținerea și îngrijirea viageră cu toate cele necesare traiului pe toată durata vieții lor și la deces să îi înmormânteze potrivit obiceiurilor locale..
La data de 19 mai 2003, întreținătorul B. C. a decedat. Acesta a fost fiul întreținuților B. Ieronim și B. C.. Reclamanta C. Lucreția (născută B.) a fost fiica întreținuților și sora defunctului B. C..
După decesul fratelui ei, între reclamantă și pârâta B. M. au început să apară conflictele.
La data de 21.10.2006, a decedat și întreținutul B. Ieronim după care, neînțelegerile între părți s-au aprofundat. Reclamanta a început să invoce pârâtei B. M. că nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contract față de întreținuta B. C..
Pârâta B. M. împreună cu cei doi copii ai ei, pârâții B. C. și B. D.-C., au continuat să locuiască în casa în litigiu, în timp ce B. C. locuia în bucătăria de vară din aceeași curte.
La un moment dat, așa cum a rezultat din actele medicale de la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor, pârâta B. D.-C. a fost diagnosticată cu tumoare cu celule germinale suportând intervenții chirurgicale, ședințe de chimioterapie și tratament citostatic, fapt ce a necesitat spitalizarea în mod repetat a acesteia în cadrul Institutului Oncologic din Cluj-N., respectiv în perioadele 22.08.2006-6.09.2006,14.09._06, 5.10._06,7.12._06,3.05._07 și 26.11._07.
Acest fapt, a determinat ca pârâta B. M. să o asiste pe fiica ei, și să acutizeze starea materială a pârâtei. Totodată acest fapt a determinat lipsa pârâtei B. M. de la domiciliul ei și din localitate în perioada în care fiica sa a fost spitalizată la Cluj-N.. Cu toate acestea reclamanta C. Lucreția a continuat să reproșeze cumnatei sale faptul că nu-și exercită în paralel obligațiile de întreținere a numitei B. C.. Totodată, locuind în imediata vecinătate a pârâtei B. M. și a mamei sale, reclamanta a vizitat-o tot mai des pe mama ei după care, a emis pretenții față de averea acesteia și, mai mult decât și față de bunurile pe care mama sa le-a transmis prin contractul de întreținere în litigiu.
Așa cum a rezultat din coroborarea probelor, reclamanta a încercat să o determine pe mama ei, în timp, să refuze întreținerea pe care, cu toată situația obiectivă în care pârâta B. M. s-a aflat, încerca să o acorde soacrei sale.
La data de 22.10.2011 a decedat și B. C.. Reclamanta, invocând motive religioase respectiv, diferența de confesiune, pârâta B. M. fiind de confesiune ortodoxă pe când defuncta și reclamanta de confesiune penticostală, nu a permis pârâtei B. M. să organizeze înmormântarea defunctei la care, în aceste condiții, pârâta a participat doar în măsura în care i s-a permis și în nici un caz pentru că a refuzat să își îndeplinească obligația pe care și-a asumat-o prin contract de a o înmormânta pe soacra ei.
Ori, nu a fost suficient ca întreținătorul să nu își îndeplinească obligațiile asumate prin contractul de întreținere ci, legea mai cere pentru a se putea dispune desființarea contractului și ca, neîndeplinirea obligațiilor să se cauzeze din culpa celui care s-a obligat, mai exact neexecutarea să îi fie imputabilă. Ori, în speță, nu a putut fi imputat pârâtei B. M. că a refuzat să execute obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul de întreținere față de soacra ei, chiar dacă în anumite perioade, limitate temporar, așa cum s-a arătat mai sus, nu a fost în măsură să asigure această întreținere soacrei sale datorită spitalizării și îngrijirii medicale pe care în paralel a trebuit să o acorde fiicei sale.
De altfel, așa cum au arătat martorii, B. C. nu a necesitat întreținere specială, nefiind bolnavă în timpul vieții sale, aceasta putând să se întrețină chiar și singură.
Referitor la neîndeplinirea obligației de a o înmormânta pe soacra sa, având în vedere stare de fapt reținută anterior, cu atât mai mult neexecutarea acestei obligații nu a putut fi imputată pârâtei B. M..
Pentru aceste motive, în baza art.1021 din vechiul Cod civil coroborat cu art.1635 din același cod, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea și în ceea ce a privit-o pe defuncta B. C..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta C. Lucreția, solicitând în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului cu modificarea hotărârii recurate și rejudecând pe fond pricina să se dispună în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar în subsidiar pe fond, admiterea acțiunii promovată de reclamantă așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se dispună:
- rezilierea contractului de întreținere viageră autentificat de fostul Notariat de Stat local Năsăud sub nr. 983/1993 din data de 30 martire 1993.
- rectificarea înscrierilor dispuse în C.F. nr._ Maieru top.706 și C.F. nr._ Maieru - nr. C.F. vechi 5153 - top. 707/2 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. M. și def. B. C. și reînscrierea pe numele def. B. Ieronim și B. C. nasc. V. a dreptului de proprietate asupra construcțiilor constând din casă de locuit și teren.
- respingerea excepției privind prescripția dreptului la acțiune în ceea ce privește obligația de întreținere și înmormântare față de întreținutul B. Ieronim, ca nefondată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs în favoarea reclamantei, reprezentând onorarii de avocat și taxă de timbru.
În motivare s-a arătat că hotărârea a fost profund netemeinică și dată cu încălcarea esențială a legii, soluția instanței fondului de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului de întreținere în ceea ce l-a privit pe întreținutul B. Ieronim, a fost profund nelegală și a fost consecința calificării greșite a naturii juridice a contractului de întreținere.
S-a menționat că, contractul de întreținere din litigiu a avut o pluralitate de creditori și debitori, ipoteză în care în raport cu conținutul contractului, obligația de întreținere asumată de debitor a avut un caracter de indivizibilitate când a fost instituită în beneficiul mai multor creditori fără a se preciza că a fost vorba de obligații distincte pentru fiecare creditor, în funcție de numărul sau valoarea bunurilor obiect al contractului, după cum ele erau proprii fiecăruia dintre creditori sau comune. Într-un asemenea caz, debitorul nu s-a obligat să presteze două întrețineri distincte, corespunzător a ceea ce a primit de la fiecare din creditori - ci a existat o singură obligație indivizibilă.
Recurenta a precizat că în cazul unei obligații de întreținere indivizibile, cu mai mulți creditori, dacă debitorul și-a îndeplinit obligația numai față de unul din creditorii obligației de întreținere, sancțiunea a fost rezoluțiunea contractului de întreținere și restituirea tuturor bunurilor obiect al contractului, indiferent căruia și în ce proporții au aparținut fiecărui creditor.
În același sens s-a pronunțat și ÎCCJ Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1918 din 10 martie 2005 - Dreptul nr. 4/2006 pag.279 - 280.
S-a menționat că, așa cum a statuat și fostul Tribunal Suprem prin decizia nr. 689 din 30 martie 1988 -R.R.D. nr. 2/1989 pag.65, obligația rezultând dintr-o convenție de întreținere cu pluralitate de creditori și debitori a fost indivizibilă. Ca atare, nu a fost susceptibilă de executare parțială, neputând fi considerată îndeplinită decât dacă s-a executat integral, față de toți beneficiarii dreptului de întreținere, după cum și prestarea obligației numai de către unul dintre debitori a fost liberatoare pentru ceilalți, considerându-se îndeplinită pentru toți. D. consecință, neexecutarea obligației față de unul dintre beneficiari îndreptățește pe unul sau pe cei față de care obligația nu s-a îndeplinit să ceară desființarea convenției și restabilirea situației anterioare cu privire la întregul imobil în schimbul întreținerii.
De asemenea, s-a arătat că în același sens s-a pronunțat și C.A.Timișoara, Secția civilă, prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 1999 - Culegere practică judiciară pe anul 1999 pag.64 - 66 statuând că rezoluțiunea va viza întregul act, nu numai partea care se referă la raportul dintre debitor și persoana căreia nu i s-a acordat întreținerea, dat fiind caracterul indivizibil al obligațiilor asumate.
În acest sens, Curtea de Apel București s-a pronunțat ca în cazul în care contractul de întreținere are drept creditori două persoane - soț și soție - îndeplinirea obligației de întreținere numai față de unul dintre creditori nu echivalează cu o executare a contractului, având în vedere caracterul indivizibil al obligației de întreținere - Dec.civ.2903/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999 din 2011, p.54 - 55.
Deoarece obligația de întreținere are caracter indivizibil, s-a apreciat că dreptul la acțiune se naște în momentul în care a avut loc decesul ultimului beneficiar al contractului de întreținere, în speță B. C.. Cum aceasta a decedat în anul 2011, nu s-a pus problema prescripției dreptului la acțiune atât timp cât acțiunea a fost promovată imediat după decesul acesteia.
Datorită caracterului indivizibil al obligației de întreținere, termenul prescripției extinctive nu a putut curge pentru fiecare creditor al obligației de întreținere în mod separat. În speță, termenul prescripției extinctive a început să curgă de la decesul lui B. C..
S-a arătat că, a accepta punctul de vedere al instanței fondului ar însemna ca un contract de întreținere ar avea caracter divizibil pentru creditorii obligației de întreținere, iar îndeplinirea obligației numai față de unul dintre creditori, l-ar elibera pe debitor. Așa cum a statuat practica și literatura de specialitate, acțiunea în desființarea contractului de întreținere viageră a fost una în rezoluțiune. Acțiunii în rezoluțiune fiindu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia cursul prescripției extinctive se întrerupe în cazul recunoașterii dreptului a cărui acțiune se prescrie față de cel în folosul căruia curge prescripția, în speță reclamanta-recurentă.
De asemenea, s-a arătat că din probațiunea administrată la instanța de fond a rezultat că după decesul lui B. Ieronim, reclamanta a fost cea care a întreținut-o pe mama sa B. M. și a folosit bunurile ce au constituit averea acesteia inclusiv bunurile transmise prin contractul de întreținere viageră. Mai mult, martora U. Oltița a precizat în declarația sa că „ am auzit că B. C. ar fi făcut un contract scris pe C. L.”. Ori, acest contract scris s-a făcut pentru imobilele cuprinse în contractul de întreținere viageră, deoarece defuncta nu avea alte bunuri.
De altfel, recurenta a menționat că a fost de observat că însăși instanța fondului în considerentele hotărârii sale a statuat că imediat după decesul lui B. Ieronim reclamanta a început să invoce pârâtei B. M. că nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contract față de întreținuta B. C. și a emis pretenții față de averea acesteia și, mai mult decât față de bunurile pe care mama sa le-a transmis prin contractul de întreținere în litigiu - pag 5 alin. 7 si 9 din considerente.
În aceasta ipoteză, s-a arătat că lăsarea reclamantei de către pârâți să folosească imobilele obiect al contractului de întreținere viageră încă din timpul vieții întreținutului B. Ieronim și apoi ulterior până în prezent, echivalează cu o recunoaștere a dreptului moștenitorului legal rezervatar, de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive de 3 ani, condiții în care s-a considerat că excepția invocată de pârâți a fost nefondată și s-a impus respingerea ei ca atare.
Raportat la starea de fapt expusă a fost evident că în speță acțiunea reclamantei de rezoluțiune a contractului de întreținere viageră nu a fost prescrisă în ceea ce a privit obligația de întreținere față de întreținutul B. Ieronim. În această ipoteză, s-a considerat că soluția care s-a impus a fost de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru ca instanța să analizeze pe fond acțiunea promovată de reclamantă.
Reclamanta recurentă a arătat că și pe fond hotărârea recurată a fost nelegală și netemeinică.
S-a arătat că din probațiunea administrată în cauză a rezultat că debitorii obligației de întreținere nu și-au îndeplinit sarcinile de întreținere asumate prin contract. În acest sens, martora Andronesi O. audiată la cererea reclamantei a declarat că a avut cunoștință de încheierea contractului de întreținere dintre B. Ieronim și C. în calitate de întreținuți și B. C. și M. în calitate de întreținători. Martora a precizat că întreținătorii nu i-au întreținut pe B. Ieronim și C., că aceștia au fost întreținuți de fiica sa C. Lucreția, care i-a înmormântat pe ambii defuncți. În acest sens, martora a precizat că B. Ieronim a fost bolnav, a fost operat și a fost transportat la spital de către C. Lucreția. Aceasta a stat cu întreținutul în spital, iar B. M., deși era la domiciliul său nu s-a deplasat la spital să-l viziteze măcar pe întreținut. În perioada în care B. Ieronim a fost operat și a stat la pat, C. Lucreția a fost cea care l-a îngrijit și l-a supravegheat pe întreținut. B. Ieronim a fost înmormântat de C. Lucreția care a suportat toate cheltuielile de înmormântare.
Cu privire la această împrejurare, s-a arătat că pârâta B. M. a susținut că în perioada în care socrul său B. Ieronim a fost bolnav, operat și apoi internat în spital nu l-a putut întreține pe acesta deoarece era plecata cu fiica la spital. Această susținere a fost infirmată de martora Andronesi O. care a precizat că în perioada în care B. Ieronim a fost bolnav și apoi internat în spital pârâta B. M. era la domiciliul său. Martora a mai precizat că în perioada în care B. Ieronim era în viață, reclamanta C. Lucreția a fost cea care i-a întreținut pe părinții săi în sensul că s-a ocupat de menajul casnic, a spălat, le-a pregătit mâncarea, le-a procurat lemne de foc, a efectuat toate muncile în gospodărie, etc.
S-a precizat că, după decesul lui B. Ieronim, pârâta B. M. nu a întreținut-o pe soacra sa B. C., deși locuiau în aceeași gospodărie, respectiv întreținuții într-o bucătărie, iar întreținătorii în casă. În acest sens martora a precizat că în toata această perioadă B. Ieronim și C. au fost întreținuți de fiica lor C. Lucreția, iar fiica acesteia a locuit efectiv cu bunica sa B. C., care era bolnavă și imobilizată la pat. Martora a precizat că timp de 6 săptămâni înainte de deces, B. M. a fost imobilizată la pat și că în această perioadă reclamanta C. Lucreția a locuit efectiv la domiciliul mamei sale, inclusiv pe timp de noapte pentru a o putea îngriji și supraveghea. După deces și B. C. a fost înmormântată de reclamanta C. L. care a suportat toate cheltuielile de înmormântare.
Reclamanta recurentă a mai arătat că martora U. Oltița audiată la cererea reclamantei a confirmat cele afirmate de martora Andronesi O.. În plus, aceasta a declarat că întreținuta B. C. o vizita des și că într-o discuție aceasta i-a spus ca B. M. nu-i dă nimic de mâncare. Martora a mai precizat că imobilul în care locuia B. C. era la stradă, că bătrânei îi era frică, motiv pentru care copii reclamantei dormeau cu aceasta. După decesul soțului pârâtei, respectiv B. C., pârâta B. M. a refuzat să-i întrețină pe socrii săi, motiv pentru care reclamanta a fost cea care i-a întreținut.
S-a precizat că, statuările instanței fondului în sensul că pârâta întreținătoare nu și-ar fi îndeplinit în mod sporadic obligațiile de întreținere și datorită stării de sănătate a fiicei sale, nu a avut nicio relevanță în cauză și ea nu a avut nici un suport probatoriu în cauză.
Recurenta a menționat că, din depozițiile martorilor a rezultat că în perioadele în care întreținuții au fost internați în spital, întreținătoarea B. M. era la domiciliul său, contrar statuărilor instanței fondului din probațiunea administrată în cauză a rezultat că întreținătoarea B. M. nu și-a mai îndeplinit obligațiile de întreținere după decesul soțului său. Refuzul îndeplinirii obligațiilor de întreținere nu a fost sporadic așa cum în mod greșit a statuat instanța fondului, ci refuzul a fost permanent.
S-a arătat că, împrejurarea că într-o anumită perioadă fiica pârâtei ar fi fost bolnavă, nu a eliberat-o pe aceasta de obligația de întreținere asumată prin contract. De altfel a fost de observat că în contractul de întreținere nu a existat nici o clauză liberatorie pentru întreținători.
Recurenta a mai precizat că, statuarea instanței fondului în sensul că pârâta întreținătoare B. M. ar fi fost împiedicată să o înmormânteze pe întreținută datorită confesiunii sale, nu și-a avut nici un suport probatoriu în cauză și a reprezentat opinia proprie a instanței. De altfel a fost de observat că instanța nu a făcut trimitere la nici o probă administrată în cauză care să confirme această statuare.
În legătură cu înmormântarea, martora U. O. a declarat că pârâta B. M. nu s-a oferit să-i înmormânteze pe socrii săi care erau creditorii obligației de întreținere, situație în care reclamanta a fost cea care i-a înmormântat, suportând toate cheltuielile de înmormântare. Cu privire la susținerea pârâtei în sensul că ar fi fost împiedicată să-i înmormânteze pe defuncți, însăși martora Andronesi O. audiată la cererea pârâtei a declarat că nu a auzit ca reclamanta să le interzică să-i înmormânteze pe întreținuți pentru că ar fi de altă religie. În același sens, martora U. R. audiată la cererea pârâtei, a declarat că „chiar dacă sunt de altă religie pârâta putea să-i înmormânteze”. Martorul H. V. audiat de asemenea la cererea pârâtei, a declarat că B. M. a participat la înmormântare. Acest martor a mai declarat că a participat la înmormântarea lui B. C. și aceasta a fost înmormântată de C. Lucreția și V..
Pârâții intimați B. M., B. C. și B. D. C., legal citați, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat cu consecința menținerii hotărârii atacate.
În motivare s-a arătat că criticile aduse sentinței pronunțate, au fost neîntemeiate în ceea ce a privit prescripția dreptului la acțiune, acțiunea în rezoluțiune se prescrie în termenul general de 3 ani, în speță, dreptul reclamantei la acțiune născându-se la momentul decesului fiecăruia dintre întreținuți. În consecință, privitor la întreținutul B. Ieronim, dreptul la acțiune s-a născut la data de 21.10.2006 - data decesului, termenul de prescripție împlinindu-se în 2009.
Intimații au arătat că, contractul de întreținere, fiind totodată și aleatoriu, la data decesului soțului proprietar, față de care obligația de întreținere a fost executată, jumătate din bunurile comune ale soților transmise au trebuit considerate ca fiind intrate definitiv în patrimoniul debitorului obligației, drept pentru care pentru această jumătate, nu s-a putut solicita rezoluțiunea, decât dacă s-a aflat în termenul de prescripție, iar în speță, acest termen a fost cu mult depășit.
Referitor, la fondul cauzei, s-a învederat faptul că după căsătorie, intimata B. M. conviețuit cu întreținuții - socrii ei - în condiții decente și armonioase, muncind terenul agricol oferit și administrând gospodăria în tihnă, ajutându-se reciproc, în pofida diverselor disensiuni intervenite cu recurenta, nu a existat vreun moment în care intimata să-și neglijez obligațiile asumate față de întreținuți, ea suportând cheltuielile cu utilitățile - apă, curent, asigura încălzirea cu lemnele primite de la frații și cumnații ei. Traversa o perioadă extrem de dificilă din perspectivă financiară, fapt înțeles și de întreținuți care, nu i-au adus reproșuri legate de o eventuală neîndeplinire a obligațiilor de îngrijire și întreținere, pe care și le-a asumat sârguincios și cu bună-credință față de aceștia, neexistând niciodată intenția acestora de a solicita rezoluțiunea contractului de rentă viageră.
S-a arătat că, deși s-a confruntat cu episoade de viață extrem de aspre și nefericite, (decesul soțului, accidentul fiului, supus unei intervenții chirurgicale, diagnosticul cumplit al fiicei sale - cancer ovarian în stagiu 3), nu s-a sustras nici de la acoperirea cheltuielilor cu funeraliile socrului ei, B. Ieronim, a participat activ în sensul că le-a pus locuința la dispoziție, a participat la ajutor atât cât i s-a permis (intimata fiind de religie ortodoxă, iar socrii aparținând confesiunii penticostale.)
S-a impus a se învedera că în măsura în care întreținuta B. C., soția supraviețuitoare a întreținutului ar fi considerat că intimata B. M. nu și-a îndeplinit obligațiile de întreținere, atât față de aceasta, cât și față de defunctul ei soț, inclusiv cele privitoare la suportarea cheltuielilor cu înmormântarea acestuia, ar fi putut, în orice clipă până la data decesului ei, în anul 2011, să solicite rezoluțiunea contractului de întreținere viageră, însă nu a uzat de această posibilitate legală, fapt ce a dovedit că cele susținute de recurentă nu au fost conforme cu realitatea și că intimata, indiferent de momentele prin care a trecut, și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
În aceeași ordine de idei, spre finele anului 2011, a decedat și întreținuta soacra intimatei, B. C., aceasta fiind înmormântată tot cu ajutorul acesteia și tot la locuința ei, la fel ca socrul acesteia, și în acest caz, în măsura în care i s-a permis de către recurentă, care pe lângă faptul că i-a impus restricții, a înțeles să interpreteze restricția ca pe un refuz din partea intimatei de a se ocupa de înmormântarea întreținutei.
S-a arătat că din probatoriul administrat în cauză, a reieșit fără putință de tăgadă faptul că intimata B. M. și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile ce au decurs din legea părților, sens în care, s-a apreciat cu toată convingerea că unica soluție ce a putut fi avansată în cauză a fost aceea a respingerii recursului formulat, cu consecința firească a menținerii hotărârii atacate în integralitatea ei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 102 din Legea nr. 287/2009, art. 1020 din Vechiul Cod civil și art. 115 Vechiul Cod de procedură civilă.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la analizarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de recurs.
În primul rând în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției de acțiune privind pe întreținutul B. Ieronim, decedat la data de 21.10.2006, tribunalul reține că instanța de fond a procedat în mod corect.
Termenul de prescripție este guvernat în prezenta cauză de dispozițiile Decretului – lege nr. 167/1958, în acest sens fiind incidente dispozițiile tranzitorii prevăzute de art. 201 din Legea nr. 71/2011, citate de instanța de fond. S-a stabilit totodată justificat că termenul este de 3 ani și curge de la momentul în care a luat naștere dreptul la acțiune, în cazul de față dreptul de acțiune al moștenitorilor defunctului B. Ieronim s-a născut odată cu decesul acestuia, la data de 21.10.2006.
Nu se poate reține că, caracterul indivizibil al obligațiilor în situația a două persoane întreținute ar conduce la modificarea momentului de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune, respectiv că acest termen ar începe să curgă nu la data la care a survenit decesul fiecărui întreținut în parte, ci de la momentul decesului celui din urmă întreținut. Totuși caracterul indivizibil al obligației de întreținere datorat pentru două sau mai multe persoane întreținute are ca și efect faptul că neîndeplinirea obligațiilor de întreținere față de oricare dintre întreținuți, astfel și față de ultimul întreținut în viață, determină rezilierea contractului în întregime și revenirea bunului obiect al întreținerii în întregime în patrimoniul înstrăinătorilor sau la masa succesorală rămasă după aceștia.
În concret în cazul de față dreptul la acțiune al reclamantei C. Lucreția raportat la defunctul B. Ieronim s-a prescris la data de 21.10.2009, anterior promovării prezentei acțiuni, ceea ce determină imposibilitatea instanței de a examina dacă față de acest întreținut pârâții B. M., B. C. și B. D. C. și-au îndeplinit sau nu obligațiile de întreținere. Tribunalul reține însă, în contradictoriu cu cele invocate de intimați prin întâmpinarea depusă în faza recursului, că acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului cu privire la cota de ½ din imobilul obiect al contractului de întreținere (presupus aparținând lui B. Ieronim), caracterul indivizibil al obligațiilor poate conduce în ipoteza constatării neîndeplinirii obligațiilor față de defuncta B. C., la revenirea în patrimoniul defuncților (în favoarea moștenitorilor) a întregului bun.
Întreruperea prescripției nu a operat în prezenta cauză, întrucât nu s-a dovedit că imobilele ce a făcut obiectul întreținerii (casa, anexele, curtea și grădina – așa cum sunt individualizate în contractul de la fila 4 din dosar) ar fi fost lăsate de întreținători în folosința reclamantei C. Lucreția, în calitate de moștenitoare a lui B. Ieronim. Aceste imobile erau într-adevăr folosite în parte de B. C., dar această folosință a avut ca bază tocmai obligațiile de întreținere datorate de pârâți lui B. C. și nu vreun pretins drept la moștenirea după defunctul B. Ieronim.
Pentru motivele expuse mai sus tribunalul apreciază că instanța de fond în mod corect a admis excepția prescripției dreptului la acțiune si nu se impune în cauză verificarea îndeplinirii obligației de întreținere față de B. Ieronim, ci doar raportat la întreținuta B. C..
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul observă că martorii audiați în prezenta cauză (U. O. (Oltița) – f.114, Andronesi O. – f.115, U. R. f-116, H. V. – f.135) au arătat că B. C. a fost în putere, nu era bolnăvicioasă (cu excepția ultimelor săptămâni din viață) și se întreținea singură, fiind ajutată câteodată de copiii ei, în special de reclamantă. Ajutorul (în acest caz unul sporadic) oferit de alte persoane întreținutei B. C. nu atrage în sine concluzia neîndeplinirii obligațiilor de către întreținători, ci este necesar să se demonstreze că întreținătorii au refuzat să acorde vreun ajutor sau întreținere în momentul în care persoana întreținută le-a adresat solicitări în acest sens.
În acest sens trebuie observat în primul rând că întreținuta B. C. si întreținătorii B. M., B. C. sr. (anterior decesului) si copiii lor au locuit în aceeasi curte în construcții separate, prima în bucătăria de vară, iar cei din urmă în casă, dar cel puțin în parte, au gospodărit împreună.
Anterior decesului lui B. C., ajutorul acordat lui B. C. a fost unul mai consistent, cele două familii efectuând muncile gospodărești și agricole împreună, relevante în acest sens fiind declarațiile martorilor U. R. și H. V., acesta din urmă chiar a lucrat în perioada respectivă pentru familiile B., fiind chemat de B. C. sr. și B. M.. Începând cu anul 2003, ulterior decesului soțului ei pârâta B. M. a recunoscut că ajutorul acordat de ea socrilor ei a fost unul mai redus, întrucât situația financiară i s-a înrăutățit considerabil, mai ales după ce si copiii ei au suferit spitalizări, fiica B. D. C. fiind chiar foarte grav bolnavă. În anii 2006-2007 pârâta a lipsit si de la domiciliu la diferite intervale de timp, întrucât a stat cu fiica ei la spital la Cluj. Situația materială dificilă a familiei a persistat și în următorii ani. Cu toate acestea nu se poate reține că în tot acest timp B. C. s-ar fi aflat în stare de nevoie și că întreținătorii i-ar fi refuzat întreținerea, chiar din contră, B. C. a dat dovadă de înțelegere față de problemele cu care se confruntau nora si nepoții ei, i-a ajutat pe aceștia din urmă cu sume de bani în măsura posibilităților, arătând și față de martora U. Oltița că îi era foarte milă de pârâți.
S-a dovedit în cauză că ulterior anului 2003 fiica întreținutei B. C., reclamanta C. Lucreția s-a ocupat mult de părinții și ulterior de mama ei, o ajuta cu mâncare, curățenie, copiii ei au stat cu bunica lor periodic, iar de înmormântare tot ea s-a ocupat în principal. Dar martorele U. Oltița si U. R. au susținut că ulterior decesului lui B. C. sr. din anul 2003, bătrânii B. Ieronim și B. C. s-au înțeles cu C. Lucreția să îi întrețină si ea, iar ca și contraprestație i-au dat un imobil teren, care anterior era folosit de pârâți. U. R. a mai arătat că înțelegerea presupunea că imobilul casă să le rămână lui B. M. și copiilor acestora. Rezultă astfel că ajutorul oferit de C. Lucreția mamei sale a avut la bază nu numai obligația legală de întreținere datorată de copii părinților lor, în conformitate cu dispozițiile art. 86 și urm din Codul Familiei (în vigoare la acel moment), ci ar fi existat între păți si o obligație convențională de întreținere, acesta fiind probabil și una din explicațiile faptului că B. C. nu a solicitat pârâților prestarea întreținerii.
Tribunalul reține că aspectul acordării unor ajutoare persoanei întreținute de către o altcineva decât întreținătorii contractuali, în cazul de față fiica, nu atrage automat concluzia că în ipoteza unei solicitări, necesități, întreținătorii ar fi refuzat acordarea întreținerii. Chiar din contră, reclamanta nu a reușit să dovedească faptul că un astfel de refuz ar fi avut loc la vreun moment dat sau că B. C. ar fi fost nemulțumită de comportamentul pârâților. Relatarea martorei U. O. (Oltița) că B. C. i-ar fi povestit că B. M. nu îi dădea mâncare nu este suficient de concludentă, nerezultând dacă acest lucru se datorează refuzului acesteia sau doar că B. C. se descurca și singură.
În ceea ce privește suportarea costurilor înmormântării defunctei B. C., pârâții au recunoscut că nu au contribuit cu sume de bani, dar o mare parte din cheltuieli s-au acoperit din ajutorul primit de la Casa Județeană de Pensii (fapt necontestat de reclamantă), iar martorii au arătat că C. Lucreția s-a ocupat de înmormântare, nesolicitând ajutorul material al pârâtei B. M., dar aceasta din urmă a participat la înmormântare și raportat la faptul că ceremoniile s-au desfășurat în gospodăria comună, nu se poate accepta că nu ar fi oferit nici un fel de ajutor. De altfel, era sarcina reclamantei C. Lucreția să dovedească că le-a solicitat pârâților să se ocupe de înmormântare și că aceștia au refuzat acest lucru, or, o astfel de probă nu a fost făcută în cauză.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza II din codul de procedură civilă va respinge recursul declarat de reclamanta C. Lucreția împotriva sentinței civile nr.2970/05.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, ca neîntemeiat
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, tribunalul raportat la soluția de respingere a recursului va respinge si solicitarea recurentei C. Lucreția de obligare a intimaților B. M., B. C. și B. D. C. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta C. LUCREȚIA, cu domiciliul în Maieru, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.2970/05.12.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, ca neîntemeiat.
Respinge cererea recurentei C. Lucreția de obligare a intimaților B. M., B. C. și B. D. C., toți domiciliați în Maieru, ., jud. Bistrița-Năsăud, la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. I. S. S. I. B. R. I.
GREFIER
E. M. M.
Red/Dact:
BISz/MD - 20.12.2013/ 2 ex
Jud. fond: M. D. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 262/2013. Tribunalul... | Servitute. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
