Uzucapiune. Decizia nr. 149/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 973/265/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/A/2013
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind apelul civil declarat de reclamantul S. G., împotriva sentinței civile nr. 745/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din data de de 29 octombrie 2013 în prezența reclamantului-apelant S. G., asistat de avocatul T. C., pârâtei-intimată L. F., asistată de avocat M. Sinefta, respectiv a pârâtei-intimată C. S., concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 5 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și ulterior pentru data de azi, 19 noiembrie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 745/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul civil nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâții L. F., C. S. și . și, în consecință s-a constatat că prin joncțiunea posesiilor, numiții S. V. și S. L. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra unei suprafețe de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp. A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere cu privire la acest teren (dezbatere succesiune după defuncții S. V. și S. L. și partaj succesiuni). A respins ca neîntemeiată acțiunea precizată cu privire la terenul din intravilan înscris în CF_ și_ P., top. 153/2, 153/1 și 154 precum și cu privire la casa de locuit P+1 și anexă gospodărească (grajd), existente pe acest teren. A dispus radierea din CF_ P. top. 153/1 și 154 a casei de lemn. L-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei L. F. suma de 350 lei cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Terenurile în litigiu au fost compuse din două loturi din care unul situat în intravilan și al doilea în extravilanul loc. Z., .> Terenul din intravilan a fost situat între vecinii S. S., drum comunal și pârâu și a avut suprafața totală de 5.832 mp. Cu date de CF terenul corespunde celui înscris în CF_ P. top 1532/2 și CF_ P. top 1531/1 și 154.
Cel de-al doilea lot de teren în litigiu, situat în extravilanul satului P., locul numit Coasta Luncii, a avut suprafața totală de 15.171 mp, fiind învecinat cu numitul M. O., V. Macedon, M. T. și pădure, acest teren făcând parte din întregul teren înscris în CF 27 P., top 3526, 3592, 3530, 3531, 3532, în suprafață totală de 25.695 mp.
Din coroborarea martorilor audiați în cauză cu identificările efectuate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert P. I., necontestat, instanța a reținut că lotul de teren situat în extravilan a fost folosit inițial de tatăl numitei S. L., numitul V. G. senior de la începutul celui de-al doilea război mondial până la căsătoria fiicei sale S. L. cu numitul S. V., în anul 1947 (f.9 dosar fond) ocazie cu care l-a transmis acestora cu titlu de zestre. Soții S. V. și L. au continuat folosința terenului până în jurul anilor 1972-1975 când l-au împărțit în două parcele pe care la rândul lor le-a dat ca zestre celor două fiice ale lor și anume o parcelă pârâtei C. S. și cea de-a doua pârâtei L. F.. Începând cu acest moment, pârâtele au fost cele care și-au stăpânit fiecare terenul primit, fiind cunoscute ca proprietare. Însă, C. S. și-a vândut ulterior . la părinți, surorii sale L. F. astfel încât, L. F. a dobândit și . cumpărare.
Atât folosința exercitată de S. L. și V., cât și cea exercitată de antecesorul lor V. G. senior a fost una publică, pașnică, continuă și netulburată
Așa fiind, instanța de fond a considerat că prin joncțiunea posesiilor, termenul prescripției achizitive de 30 de ani s-a împlinit cu privire la acest teren din extravilan 15.171 mp în persoana numiților S. V. și S. L..
În consecință, în baza art.1452 și următoarele cod civil austriac aplicabil în temeiul art.31 din Legea 389/1943 și art.6 din Legea 241/1947 deoarece sub imperiul acestui act s-a născut prima posesie dovedită în cauză, s-a constatat că S. V. și S. L. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Cu privire la terenul din intravilan cu datele arătate mai sus, din coroborarea declarațiilor martorilor, instanța a reținut că acest teren a fost folosit la începutul celui de-al doilea război mondial de V. G. și Firoana, părinții numitei S. L. până în jurul anului 1959 când l-au dat ca zestre fiului lor V. G. junior, poreclit ,,S.’’(care este fratele numitei S. L., respectiv, unchiul părților). Acesta a continuat folosința terenului până în anul 1979 când l-a vândut într-o accepție surorii sale S. L. și soțului acesteia și, în altă accepție direct pârâtei L. F. și soțului acesteia.
S-a arătat că, indiferent cărora dintre aceste persoane V. G. junior, zis S. ar fi vândut terenul, cu certitudine atât acesta, cât și antecesorii lui, în perioadele arătate mai sus au exercitat anterior anului 1979 (anul înstrăinării) o posesie publică, pașnică, continuă, netul burată și sub nume de proprietar.
În consecință, prin joncțiunea posesiilor, termenul prescripției achizitive de 30 de ani s-a împlinit în persoana numitului V. G. junior, prin anii 1970-1971 (raportat la momentul de început al primului război mondial căreia i s-a circumscris prima posesie dovedită în cauză). Astfel, cel mult V. G. junior a fost cel care a uzucapat terenul din intravilan și în nici un caz S. L. și S. V., așa cum s-a pretins în cauză de reclamant.
Pentru aceste motive, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de către părinții părților.
Așa cum a rezultat tot din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză cu înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că atât anexa gospodărească (grajd), cât și casa de locuit au fost edificate de pârâta L. F. și soțul ei L. I.. Această casă de locuit așa cum a rezultat din raportul de expertiză în construcții de la dosar a fost și în prezent neterminată.
Cel mult, reclamantul putea pretinde un drept de creanță constând în contravaloarea muncii sale, având în vedere faptul că acesta i-a ajutat pe pârâtă și soțul ei la edificarea casei, împreună cu părinții lui, construcția fiind edificată însă pentru pârâta L. F. și soțul ei, din banii pe care cei doi i-au obținut din munca prestată în orașul Hunedoara. Nefiind încă căsătorit, reclamantul locuia cu părinții săi la acea dată în casa părintească.
Acesta fiind motivul pentru care a ajutat la edificarea casei. Însă, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați sub acest aspect, s-a conturat concluzia că atât casa de locuit cât și anexa gospodărească situate pe terenul din intravilan, au fost edificate pentru pârâta L. F. și soțul acesteia. De altfel, și terenul pe care au fost ridicate aceste construcții așa cum a rezultat mai sus, a fost cumpărat în anul 1979 de soții L. F. și L. I. de la unchiul părților, V. G. junior zis S..
Pentru aceste motive, s-a respins cererea de a se constata edificarea casei de locuit de reclamant împreună cu părinții săi, precum și cea de a se constata că reclamantul a edificat anexa gospodărească în litigiu, ca nefiind întemeiată.
Întrucât, nu s-a făcut dovada faptului că terenul din intravilan și aceste construcții au existat în patrimoniul defuncților S. V. și S. L. la data decesului lor survenit în 16.04.1988, respectiv 9.11.2008, în baza art.650 și următoarele Cod civil în vigoare la data deschiderii succesiunilor, s-a respins ca neîntemeiată cererea de includere a acestor bunuri în masa succesorală a defuncților.
În ceea ce a privit terenul din extravilan, instanța a reținut de asemenea așa cum s-a arătat mai sus că acesta fost transmis de S. L. și S. V. încă în timpul vieții lor prin anii 1972-1975 fiicelor lor C. S. și L. F. după care, L. F. a cumpărat . S.. Astfel, la data decesului defuncților S. V. și L. nici acest teren din extravilan nu s-a mai aflat în patrimoniul defuncților motiv pentru care, în baza aceluiași text de lege s-a respins ca neîntemeiată și cererea de includere a acestui imobil în succesiunea defuncților, temeiul legal fiind același ca cel menționat mai sus. Cel mult, în această situație, reclamantul avea posibilitatea să solicite raportul donațiilor, fapt pe care însă nu l-a făcut.
Din raportul de expertiză a rezultat faptul că vechea casă de lemn înscrisă în CF_ P. top 153/1 și 154 nu a mai existat, fiind demolată.
În consecință, în baza prevederilor Legii nr.7/1996, s-a dispus radierea acestei construcții din acest CF.
Deoarece reclamantul a fost cel care a căzut în pretenții a fost obligat acesta în baza art. 274 Cod procedură civilă, să plătească pârâtei L. F. suma de 350 lei cheltuieli de judecată ce a reprezentat contravaloarea celor 7 zile de prezență în instanță a acestei pârâte (câte 50 lei pe zi) și, totodată s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul S. G. a declarat recurs, solicitând în principal, în baza art. 312 Cod procedură civilă, admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată ulterior, în sensul de a constata că:
Defunctul S. V. împreună cu defuncta S. L. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor teren înscrise în C.F. nr._,_, 27 P., nr. top 153/1, 153/2, 154, 3526, 3529, 3530, 3531, 3532; pe imobilul teren înscris în C.F, nr._,_ P., nr. top 153/1, 153/2, 154, reclamantul împreună cu părinții lui, au edificat, prin contribuție comună și egală, o casă de locuit;
S-a menționat că, masa succesorală rămasă în urma def. S. V., decedat la data de 16.04.1988, cu ultimul domiciliu în localitatea P., compusă din: - cota de 14 părți din imobilele teren uzucapate înscrise în C.F. nr._,_, 27 P., nr. top 153/1, 153/2, 154, 3526, 3529, 3530, 3531, 3532; - cota de 1/2 părți din cota de 1/2 părți din imobilul casă de locuit specificat în petitul anterior; la această succesiune au avut vocație succesorală legală def. S. L., în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de 1/4 părți, reclamantul și pârâtele de rând 1 și 2 în calitate de fiu și fiice, în cotă de 3/4 părți împreună.
S-a arătat că, masa succesorală rămasă în urma def. S. L., decedată la data 09.11.2008, cu ultimul domiciliu în localitatea P., s-a compus din: cota 1/4 de părți din bunurile moștenite de la defunctul său soț; cota de 1/2 părți din imobilele teren uzucapate specificate în petitele anterioare; cota de 1/2 părți din cota de 1/2 părți din imobilul casă de locuit specificat în petitele anterioare.
Reclamantul recurent a arătat că la acea succesiune are vocație succesorală legală, în calitate de fiu și unic moștenitor, în cota de 1/1, ceilalți moștenitori fiind străini de succesiune, acea succesiune i-a revenit în întregime, iar pe imobilul teren înscris în C.F. nr._,_ P., nr. top 153/1, 153/2, 154, a edificat o anexa gospodărească (grajd).
S-a solicitat ca, în urma sentinței ce se va pronunța să se dispună atribuirea către reclamant a întregii succesiuni rămasă în urma def. S. L., atribuirea către acesta și pârâtele de rând 1 și 2 a succesiunii rămasă în urma def. S. V., conform cotelor lor de moștenire legală, intabularea în C.F. pe numele recurentului a dreptului de proprietate asupra imobilului anexă gospodărească (grajd), cu titlul edificare, radierea din C.F. nr._ P., nr. top 153/1, 154 a înscrierii „casa de lemn nr. 91", deoarece acestea nu mai există în prezent, majorarea suprafeței înscrise în C.F. nr._ P., nr. top 153/2 de Ia 2468 mp la 3364 mp, precum și obligarea pârâtei de rând 1 la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Năsăud, învederându-se că hotărârea recurată este nelegală, impunându-se casarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentința recurată, instanța de fond a admis în parte acțiunea promovată pentru motivele expuse în considerentele acesteia, hotărârea fiind, în opinia recurentului, profund nelegală și dată cu încălcarea esențială a legii.
S-a menționat că, instanța de fond a pronunțat hotărârea fără să aibă în vedere probatoriul administrat în cauză. Astfel, singurele aspecte reținute în motivarea hotărârii au fost cele relatate de către martorii propuși spre audiere de către pârâta de rând 1, cu toate că depozițiile acestora au fost în totală contradicție cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, fiind inexplicabil cum instanța nu a avut în vedere declarațiile martorilor S. T. (fila 41 dosar fond), S. I. (fila 42 dosar fond), Șimon G. (fila 66 dosar fond), Leach G. (fila 101 dosar fond) și L. G. (fila 133 dosar fond). Potrivit acestora, la data decesului def. S. V. (16.04.1988) și a def. S. L. (09.11.2008) în patrimoniul acestora a existat imobilul teren înscris în C.F. nr. 27 P. nr. top 3526, 3529, 3530, 3531, 3532 (extravilan), imobilul teren înscris în C.F. nr._,_ P. nr. top 153/1, 153/2, 154 (intravilan), respectiv cota de 1/2 părți din imobilul casă de locuit edificat pe imobilul teren înscris în C.F. nr._,_ P. nr. top 153/1, 153/2, 154.
Imobilul teren înscris în C.F. nr. 27 P. nr. top 3526, 3529, 3530, 3531, 3532 (extravilan) a fost folosit inițial de către părinții def. S. L. (încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) care l-au transmis ca zestre acesteia și def. S. V. în anul 1947. Începând cu această dată, terenul a fost folosit de către soții S. V. și S. L. până la decesul lor.
Imobilul teren înscris în C.F. nr._,_ P. nr. top 153/1, 153/2, 154 (intravilan) a fost cumpărat de către soții S. V. și S. L. în anul 1970 (într-o opinie), respectiv 1979 (într-o altă opinie), începând cu această dată și acest teren a fost folosit de către cei doi soți până la decesul lor.
Totodată, s-a arătat de către recurent că, potrivit depozițiilor martorilor, pe imobilul teren înscris în C.F. nr._,_ P. nr. top 153/1, 153/2, 154 def. S. V. și S. L. împreună cu reclamantul au edificat, prin contribuție comună, o casă de locuit. În acest sens, edificatoare au fost depozițiile martorilor Șimon G. (fila 66 dosar fond) și L. G. (fila 133 dosar fond). Inclusiv martorii propuși de către pârâta de rând 1 au precizat faptul că în timpul edificării construcției, numita L. F. era plecată din localitate, iar cel care s-a ocupat în mod efectiv de angajarea și plata muncitorilor a fost reclamantul. În ceea ce a privit grajdul edificat pe terenul susmenționat, acesta a fost executat la cererea reclamantului, care a suportat în întregime contravaloarea lui [Leach G. (fila 101 dosar fond)].
Astfel, averea rămasă în urma celor doi defuncți a fost compusă din imobilele teren specificate anterior, respectiv cota de 1/2 părți din imobilul casă de locuit edificat împreună cu reclamantul.
S-a precizat că, la succesiunea rămasă în urma def. S. V., au avut vocație succesorală def. S. L., reclamantul și pârâtele de rând 1 și 2.
Cu privire la succesiunea rămasă în urma def. S. L., s-a învederat că doar reclamantul a avut vocație succesorală legală, deoarece a acceptat-o în mod expres. Pârâtele de rând 1 și 2 fiind străine de succesiune prin neacceptare. Potrivit legii, acceptarea a fost expresă când succesibilul și-a însușit calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, iar acceptarea a fost tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-1 putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care ar rezulta neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii. Cele mai clare, mai neîndoielnice acte de acceptare voluntară tacită a moștenirii sunt actele de dispoziție săvârșite de succesibil. Încheierea actelor de dispoziție, indiferent de valoarea obiectului actului juridic și de natura lui, presupune intenția neechivocă a succesibilului de a accepta moștenirea pur și simplu. Cu aceste precizări s-a dorit să se evidențieze faptul că pârâtele de rând 1 și 2 nu au uzat de nici una din modalitățile expuse anterior.
În plus, s-a menționat că, fără a avea nici o probă sau un argument temeinic, instanța de judecată a reținut costul unei zile de muncă ca fiind de 50 de lei, astfel încât l-a obligat la plata sumei de 350 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În subsidiar, raportat la sentința pronunțată, recurentul a considerat că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Astfel, potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că, judecătorii au fost datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. Determinarea adevărului în procesul civil se prezintă ca una din cele mai importante obligații impuse de lege judecătorului. Principiul rolului activ al judecătorului consacră obligația instanței de a pune, din oficiu, în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegare cauzei, chiar dacă acestea nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. Totodată instanța are îndatorirea de a ordona, din oficiu, dovezile pe care le consideră necesare pentru soluționarea cauzei, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Recurentul a arătat că acestea au fost doar câteva dintre considerentele pentru care se impune admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304, 304 și ale art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâta-intimată L. F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că sentința civilă nr. 745/2012 a Judecătoriei Năsăud este legală, iar recursul nefondat. Prima instanță a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat în cauză, în baza căruia a reținut starea de fapt reală, la care a aplicat corect dispozițiile legale incidente.
Referitor la principiul rolului activ al judecătorului, dispozițiile alin. 5 ind. 1 al art. 129 C. pr. civ., s-a arătat că acesta prevede că, „Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a invoca din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii".
S-a arătat că, în discuție au fost două imobile de pe raza satului P., dintre care, unul situat în extravilan, ridul „Coasta Luncii" („Stâna Motârlii") - teren înscris în CF 27 P., nr. top. 3526, 3592, 3530, 3531, 3532, iar celălalt situat în intravilan - compus din 5832 m.p. teren înscris în CF_ P., nr. top. 1532/2 și CF_ P., nr. top. 1531/1 și 154, casa de locuit și grajdul existente pe acest teren.
În ceea ce a privit terenul din extravilan, recurentul a arătat doar că „a fost folosit inițial de către părinții def. S. L. (încă din timpul celui de-al doilea război mondial), care l-au transmis ca zestre acesteia și def. S. V. în anul 1947. Începând cu aceasta dată, terenul a fost folosit de către soții S. V. și S. L. până la decesul lor" (16.04.1988 și respectiv 29.11.2008).
În considerentele sentinței atacate s-a reținut că „lotul de teren situat în extravilan a fost folosit inițial de tatăl numitei S. L., numitul V. G. senior, de la începutul celui de-al doilea război mondial, până la căsătoria fiicei sale S. L. cu numitul S. V., în anul 1947 (f.9), ocazie cu care 1-a transmis acestora cu titlu de zestre. Soții S. V. și S. L. au continuat folosința terenului până în jurul anilor 1972-1975, când l-au împărțit în două parcele, pe care la rândul lor le-au dat ca zestre celor două fiice ale lor, și anume o parcelă pârâtei C. S. și cea de-a doua pârâtei L. F.. Începând cu acest moment, pârâtele au fost cele care și-au stăpânit fiecare terenul primit, fiind cunoscute ca proprietare. Însă C. S. și-a vândut ulterior . la părinți, surorii sale L. F., astfel încât L. F. a dobândit și . cumpărare".
S-a precizat că, prin cererea de recurs nu s-a susținut că starea de fapt reținută de prima instanță nu ar fi justificat soluția, ci doar că, din declarațiile martorilor, a rezultat starea de fapt pe care recurentul a invocat-o, sentința fiind criticată sub acest aspect.
Intimata a arătat că, martorul S. T., „mutat de 36 de ani" din P., nu a avut de unde să știe cine a folosit terenul în perioada ulterioară anului 1975 și nici cine a edificat construcțiile începând de prin anul 1983. S. lacob – a arătat că a „auzit că jumătate din terenul extravilan a fost vândut de una din fiicele pârâtei L. F." și „cred că cealaltă jumătate a fost folosită de L. F.". Șimon G. a susținut că „reclamantul folosește terenul folosit de S. V. și L.", aspect nereal, contrazis de restul probatoriului administrat, ceea ce a evidențiat nesinceritatea martorului. Leach G. - cu privire la terenul din „Stâna Botârlii" a arătat doar că era mare, din care o parcelă a fost dată ca zestre pârâtei C. S..
S-a menționat că, Leach G. nu-1 putea vedea pe S. V., cu 10-15 ani în urmă (adică prin anii 1997-2002), lucrând terenul din extravilan, întrucât S. V. a decedat la 16.04.1988, pe lângă faptul că înainte de deces o perioadă a fost paralizat.
B. I. a arătat că S. V. și L. au fost cunoscuți ca proprietari doar „până au dat terenul ca zestre". A știut în mod cert de zestrea intimatei L. F., nu a știut dacă tot terenul din extravilan sau doar o parte. Însă, „după ce a primit terenul ca zestre" (prin anul 1975, când martorul avea 14-15 ani; la data declarației având 50), „L. F. și soțul ei au fost cunoscuți ca proprietari".
S-a învederat că, C. S. s-a căsătorit în anul 1966, când au primit ca zestre un lot din terenul din Stâna Botârlii (Coasta Luncii). Întrucât L. F. a cumpărat partea ei, ulterior a fost cunoscută ca proprietară și a acestei părți, fără ca, în timp, să se mai știe dacă a primit-o sau nu ca zestre.
Martorul P. A. a arătat că S. V. și L. au folosit terenul din extravilan până l-a dat ca zestre la doi dintre copii, „împărțind terenul în două loturi, câte unul pentru fiecare copil". A știut sigur că un lot l-au dat pârâtei L. F., la data căsătoriei acesteia (prin 1972-1974), iar a doua parcelă nu a știut dacă a fost dată ca zestre reclamantului sau celeilalte fiice (C. S.). „L. F. a cumpărat celălalt lot ori de la sora ori de la fratele ei".
Partea cumpărată a dat-o ca zestre uneia din fiicele sale, care, la rândul ei, a înstrăinat-o.
În acest sens au fost și mențiunile de pe planul de amplasament și delimitare a imobilului din extravilan (f. 94), respectiv de pe porțiunea de_ m.p.: „M. T. cumpărătură de la B. V.. B. V. zestre de la L. F.. L. F. care l-a cumpărat de la C. S."; iar raportul de expertiză nu a fost contestat de reclamant, care, spre deosebire de intimată, a avut și apărător.
Prin urmare, s-a evidențiat din declarațiile martorilor că S. V. și L. au avut în posesie terenul din extravilan doar până în anul 1966 - partea dată ca zestre pârâtei C. S. - astfel că, în ceea ce a privit acea porțiune, termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani nu s-a împlinit în persoana lor; și respectiv până în jurul anilor 1972-1975 partea dată ca zestre intimatei L. F., cu privire la care prima instanță a reținut dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, de către defuncții S. V. și S. L..
Părinții def. S. L. au cumpărat acest teren, de la un evreu, în timpul celui de-al doilea război mondial, au arătat martorii. Cum starea de fapt reținută în considerente s-a bazat pe o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, iar motivele de recurs invocate au vizat nelegalitatea sentinței doar prin raportare la starea de fapt arătată de recurent, pretins rezultată din declarațiile martorilor pe care instanța nu le-ar fi avut în vedere, a rezultat, în opinia recurentului, raportat la starea de fapt din considerente, concluzia că terenul din extravilan a fost transmis de S. L. și S. V. încă din timpul vieții lor, la data decesului acestora neaflându-se în patrimoniul lor succesoral, fiind corectă.
Referitor la imobilul din intravilan, s-a arătat că, terenul, după susținerea recurentului, „a fost cumpărat de soții S. V. și S. L. în anul 1970 (într-o opinie), respectiv 1979 (într-o altă opinie). Începând cu această dată și acest teren a fost folosit „de către cei doi soți până la decesul lor".
S-a susținut că, nu s-a putut contesta că reclamantul a fost cel care trebuia să facă dovada certă a îndeplinirii tuturor condițiilor uzucapiunii invocate (art. 1169 C.civ.), inclusiv aceea a împlinirii termenului de prescripție în persoana defuncților S. V. și L..
Momentul începerii exercitării posesiei utile de către defuncții V. G. sen. și Firoana (părinții def. S. L.), reținut de prima instanță, a fost „începutul celui de-al doilea război mondial”- pe care, întrucât nu a atacat sentința, nu l-a contestat.
S-a știut că al doilea război mondial a început la l septembrie 1939, moment raportat la care termenul de 30 de ani impus de prescripția invocată de reclamant s-a împlinit la 1 septembrie 1969. Prin urmare, indiferent că vânzarea-cumpărarea invocată a avut loc în anul 1970 sau în 1979, termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani s-a împlinit în persoana vânzătorului V. G. jr. zis S.. S-a arătat că, recurentul nici nu a susținut una din cele două „opinii" invocate (1970 sau 1979), ceea ce a însemnat că a acceptat și anul 1979 - reținut și de către prima instanță în baza probatoriului administrat și necontestat de părți.
De altfel, anul 1979 a fost cel care, din probatoriul administrat, a putut fi reținut ca act al înstrăinării terenului de către V. G. jr., an indicat și de martorul S. lacob, a cărui declarație recurentul a susținut-o. B. I. a arătat că „terenul s-a cumpărat înainte de anii 1980”, iar P. A., prezent la încheierea convenției, a susținut că „la cca. 1 an după cumpărarea terenului s-a construit casa". Potrivit declarațiilor martorilor, casa a fost edificată după anul 1980, iar grajdul - ulterior edificării casei.
Prin urmare, astfel cum a reținut și prima instanță, cu privire la terenul din intravilan termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani s-a împlinit în persoana numitului V. G. jr. - cel mult acesta fiind cel care a uzucapat terenul din intravilan și în niciun caz S. L. și V., așa cum s-a pretins în cauză de reclamantul recurent.
Mai mult, în anul 1979, acest teren a fost cumpărat de la V. G. jr. zis S., de către intimata L. F. și soțul L. loan. S-a precizat că, prețul terenului a fost de 100.000 lei - ceea ce în anul 1979 era o sumă foarte mare, pe care nu oricine o putea avea la îndemână. S. V. și L. nu mai erau tineri la acea dată, aveau casă pe un alt teren, în care locuiau, și nici astfel de posibilități materiale nu aveau.
Martorul B. I. a arătat că: „înainte de anii 1980, L. I. și F., în perioada în care lucrau la oi la Hunedoara, ocazie cu care am fost și eu la aceștia, au cumpărat un teren în centrul satului, învecinat cu două drumuri, de cca 50 de ari, de la numitul V. G., care a fost unchiul pârâtei L. F., respectiv fratele def. S. L.”. Nu s-a știut prețul, însă s-a știut că „la acea dată era scump", iar intimata și soțul l-au cumpărat deoarece a „realizat venituri la Hunedoara".
Întrucât înainte de edificarea casei noi, toți (S. V. și L., subsemnata L. F. și soțul, recurentul) locuiau împreună, erau „percepuți o singură mare familie", iar părinții erau considerați reprezentanții acesteia, mai ales că locuiau în casa lor. Numai că intimata L. F. și soțul erau singurii care aveau banii necesari cumpărării terenului și edificării unei noi case, fiind și interesați în acest sens, situație în care și-au și permis să cumpere terenul și după ridicarea prețului.
Dintre toți ai casei, doar intimata și soțul au fost văzuți achitând bani în contul prețului. P. A., după ce a arătat că prețul final al terenului a fost stabilit la 100.000 iei, a precizat că: „În fața mea L. I. și F. au achitat o parte din acești bani”, ceea ce a însemnat suma achitată la acea dată, întrucât nu s-a menționat că vreo altă sumă ar fi fost achitată de S. V. și L. sau de S. G..
De altfel, acesta nici nu a pretins că ar fi cumpărat acest teren, singur sau împreună cu alte persoane, iar în motivarea acțiunii introductive a susținut că și terenul din intravilan a fost primit de S. V. și Ludoviea, în anul 1947, cu titlu de zestre. Nefăcând referire la nicio vânzare-cumpărare și fiind evidentă intenția reclamantului de a nu-i recunoaște intimatei niciun drept propriu asupra imobilului teren și construcții din intravilan, a fost cert că nici reclamantul și nici părinții lor nu au cumpărat terenul în discuție.
Prin urmare, a fost real aspectul reținut de prima instanță, în sensul că terenul pe care au fost ridicate construcțiile în litigiu „a fost cumpărat în anul 1979 de soții L. F. și L. loan de la unchiul pârâților, V. G. junior, zis S.".
Intimata a mai pecizat că, referitor la edificarea construcțiilor, recurentul a pretins că, la casa de locuit, contribuția ar fi fost de ½ părți a lui și de ½ părți a părinților S. V. și L., iar grajdul ar fi fost edificat de reclamant, singur. Prin urmare, în opinia exprimată a fratelui, intimata și soțul ei nu ar avea nicio contribuție la dobândirea imobilului din intravilan și nici măcar intenția părinților nu ar fi fost ca edificatele să fie și pentru aceasta, ceea ce a constituit o evidentă expresie a relei sale credințe. Mai mult, acesta a pretins că ar fi fost singurul moștenitor acceptant după def. S. L., deoarece doar el „a acceptat-o în mod expres", deși a fost evident că intimata și pârâta C. S. au acceptat, în mod tacit, această succesiune.
Revenind la edificarea construcțiilor, intimata a arătat că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, astfel cum a reținut și instanța fondului, că aceasta au fost edificate pentru L. F. și soțul L. I., cu banii pe care aceștia i-au obținut din munca prestată în Hunedoara, pe terenul pe care ei l-au cumpărat.
În acest sens, pârâta C. S. a arătat în fața instanței (f. 53 dosar fond) că: „în conformitate cu spusele părinților săi, imobilul casă de locuit ar trebui să aparțină surorii sale, L. F., cu precizarea faptului că părinții lor nu dețineau resursele pecuniare necesare pentru a contribui la edificarea imobilului și nici nu a contribuit pecuniar..."".
S-a susținut că, în raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul C. I. (f. 75 și urm.) s-a arătat că în acea casă, construită în anul 1983, a fost în regim de înălțime P+1E - cu 4 camere, cămară și casa scării la parter; 4 camere, cămară, casa scării și balcon la etaj (Deci 8 camere, 2 cămări, balcon, casa scării); fiind cu fundații din beton, zidărie din BCA, planșeu din beton peste parter, planșeu mixt peste etaj, șarpantă din lemn, acoperiș din tablă, tâmplărie, tencuieli, pardoseli, etc.
A fost fără îndoială că edificarea unei astfel de case presupunea, în anii 1983, cheltuieli foarte mari (pe lângă cei 100.000 lei achitați pentru teren).
Reclamantul nu numai că era foarte tânăr la data edificării casei, dar avea și mâna dreaptă paralizată (problemă pe care a avut-o încă de la 2 ani și care se poate observa și în prezent). Părinții aveau deja o casă, erau mai în vârstă și cu probleme de sănătate, îndeosebi S. V., care la 16.04.1988 a și decedat.
Intimata a mai precizat că, martorul B. loan a arătat că, pe terenul cumpărat „s-a construit o casă de locuit, tot de către L. I. și F., deoarece banii au fost ai acestora", iar „casa s-a construit pentru L. F. și soțul ei". Un element semnificativ evidențiat de acest martor a fost că „materialele de construcție au fost aduse în cea mai mare parte din satul B., județul Hunedoara (unde intimata și soțul erau la lucru), respectiv bolțarii, internitul și moloanele. Internitul s-a folosit la grajd, din expertiză (f. 78) a rezultat că acesta a fost „acoperit cu pl. azbo". Și P. A. a știut că „casa a fost făcută de L. F. și L. loan, ei fiind cei care au finanțat lucrările și pentru ei edificându-se casa".
S-a mai menționat că, și intimata L. F., neasistată de apărător, a arătat în fața instanței (f. 29 - înch. din 9.11.2010) că, împreună cu soțul a muncit în Hunedoara, unde au făcut bani, cu care au cumpărat grădina, pe care apoi a ridicat casa în litigiu. De la Hunedoara, banii pe care îi câștiga, ea și soțul, îi trimiteam părinților ei, S. V. și L., care i-au administrat.
Intimata a învederat că, declarațiile martorilor au mai consemnat că „numai L. F. și I. au dat banii necesari pentru edificarea casei", „casa a fost a lui L. I. și F. și nicidecum a defuncților S. V. și L.", „casa s-a construit pentru L. F. și soțul ei", etc.
Părinții și reclamantul (frate, atunci necăsătorit), cu care au locuit împreună, i-a ajutat în considerarea relațiilor de familie și ei ajutându-l pe acesta.
Referitor la anexa gospodărească în litigiu, edificată ulterior casei, s-a susținut că, nici nu ar fi fost firesc să fi fost edificată doar de reclamant, în condițiile în care terenul și casa erau deținute de L. F. și soțului L. I..
S-a arătat că, anexa nu a avut niciun spațiu de locuit, fiind compusă din fanar, șură, grajd și garaj (f. 83). A fost însă costisitoare, având fundația din ciment, pereții din bolțari la grajd și garaj, schelet din lemn la șură și fânar căptușit cu scândură, șarpantă din lemn, acoperiș din plăci azbociment. Chiar și martorul Leach G., a cărui declarație a invocat-o reclamantul, nu a arătat cine și pe ai cui bani s-au cumpărat materialele de construcție folosite, etc., chiar și acest martor, care a încercat să-l favorizeze pe reclamant, a arătat că grajdul trebuia să fie al def. S. L. și „a celor doi copii, F. și G.", tot contrar susținerilor recurentului.
În sensul că, între imobilul din intravilan (teren și construcții) au aparținut intimatei a rezultat și din folosința ulterior edificării construcțiilor. „Deoarece L. F. și I. au vrut ca și părinții lor să stea în casa nouă, aceștia s-au mutat în acest loc, cu toate că aveau casă în apropierea satului. Deoarece la acea dată defuncții locuiau împreună cu reclamantul, și acesta s-a mutat, împreună cu părinții săi, în casa nouă" (f. 52). „Prima dată au locuit în casa reclamantul cu părinții S. V. și L., timp de maxim 2-3 ani, după care reclamantul s-a mutat în chirie, deoarece au revenit în casă L. F. și I. împreună cu copiii lor" (f. 50).
S-a menționat că, și martorul Leach G. a arătat că „după ce s-a terminat casa și grajdul, S. G. a stat în chirie la P.", „la numiții Leach A. și M.", fără să fi existat vreun grad de rudenie între reclamant și aceste persoane.
În condițiile în care reclamantul recurent s-ar fi considerat, atunci, proprietar al cotei de 1/2 parte din casă și a unei părți moștenite după S. V., precum și asupra grajdului și a unei cote din teren, fără îndoială că nu s-ar fi dus în chirie, iar pretențiile să nu le manifeste doar după peste 20 de ani. A arătat și în prima instanță, iar susținerile intimatei nu s-au dovedit a fi mincinoase că, în realitate, reclamantul, prin proces, a urmărit să obțină ceea ce nu i s-a cuvenit, în prejudiciul familiei acesteia, în condițiile în care și el a primit zestre de la părinți, imobile pe care în mare parte le-a înstrăinat, cumpărându-și imobile în municipiul Bistrița, unde a deținut și o frumoasă casă de locuit.
În ceea ce a privit cheltuielile de judecată, respectiv 50 de lei, costul unei zile de muncă, s-a arătat de intimată că, a fost de observat că la fila 140 dosar fond, a existat o notă depusă de reclamant, în care a indicat zile de lucru ale martorilor „5 x 50 = 250 lei", recunoscând astfel costul unei zile de lucru ca fiind de 50 de lei.
Pârâta C. S. a depus la dosarul cauzei un înscris cu valențe de întâmpinare (f.51), prin care a arătat că nu este adevărat că reclamantul S. G. ar fi construit casa și grajdul, a fost la ajutor, dar nu a contribuit cu nici un ban, întrucât L. F. și soțul ei au fost plecați împreună cu copiii în județul Hunedoara, . greu timp de 10 ani și mai pe urmă plecați în județul Timișoara, . 3 ani. Mai menționează că S. G. a primit partea lui de moștenire de la părinți, dar a risipit-o.
La termenul din data de 22.02.2013, după punerea în prealabil în discuția contradictorie a părților, tribunalul, raportat la valoarea imobilelor ce fac obiectul cauzei, a dispus recalificarea căii de atac ca fiind apelul.
În cadrul apelului, s-a procedat la suplimentarea probatoriului administrat în primul ciclu procesual, fiind depuse înscrisuri (f.67-76, 79-82) și au fost audiați martorii: S. F. (f.62-63), B. I. (f.64-65), B. I. (f.66), B. G. (f.83), F. M. (f.108), S. V. (f.109) și s-a administrat interogatoriul reclamantului apelant, S. G. (f.98-100).
Apelul este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
S-a invocat de către apelant faptul că principiul rolului activ al judecătorului consacră obligația instanței de a pune, din oficiu, în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegare cauzei, chiar dacă acestea nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, or instanța de fond nu a dispus administrarea unui probatoriu suplimentar.
Dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă trebuie înțelese în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilității și contradictorialității. În cauză reclamantul a fost asistat pe parcursul procesului de avocat și a avut posibilitatea de a propune și administra mijloace de probă, ceea ce s-a și întâmplat, iar în data de 13.03.2012, avocatul reclamantului a susținut în fața instanței că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune. Or, în aceste condiții nu se justifică criticele privind lipsa rolului activ al instanței, întrucât acest rol activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.
Intimata L. F. a invocat referitor la principiul rolului activ al judecătorului, că dispozițiile alin. 5 ind. 1 al art. 129 C. pr. civ., prevăd că, „Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a invoca din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii". Aceste dispoziții nu sunt însă aplicabile în cauză, întrucât conform art. XXII din Legea nr. 202/2010, art. 129 alin. 51 din codul de procedură civilă intrat în vigoare începând cu 25.11.2010, se aplică numai proceselor, cererilor formulate după . legii, or prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Năsăud la data de 02.04.2010.
Reclamantul a solicitat odată cu constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune sau edificare și dezbaterea succesiunilor după părinții părților, respectiv def. S. V., decedat la data de 16.04.1988 și def. S. L., decedată la data 09.11.2008. Dacă în ceea ce privește succesiunea după def. S. V., se arată că moștenitori sunt soția supraviețuitoare și cei trei copii, la succesiunea rămasă în urma def. S. L., s-a învederat că doar reclamantul a avut vocație succesorală legală, deoarece a acceptat-o în mod expres, pârâtele de rând 1 și 2 fiind străine de succesiune prin neacceptare.
Conform art. 659 Cod civil, succesiunile sunt deferite descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale. În principiu, legea cheamă la moștenire rudele apropiate ale defunctului indiferent dacă legătura de rudenie rezultă din căsătorie sau din afara căsătoriei. Ordinea de preferință în care rudele defunctului sunt chemate de lege la moștenire este stabilită prin cele patru clase de moștenitori. Clasa I de moștenitori care este clasa descendenților în linie dreaptă, așa cum este în speța noastră, este alcătuită din copiii defuncților, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara ei, au preferință la moștenire, înlăturând pe toți ceilalți moștenitori din clasele următoare. In clasa descendenților, respectiv a copiilor defunctului, regula este aceea a împărțirii moștenirii pe capete, adică în funcție de numărul de descendenți moștenitori.
Față de celelalte clase de moștenitori, descendenții sunt moștenitori sezinari, adică se bucură de drept de posesiunea titlului de moștenitor și nu au nevoie de îndeplinirea unor formalități pentru a intra în posesia moștenirii. În conformitate cu art.700 Cod civil "dreptul de accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea moștenirii. În cazul în care moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forță majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea".
Tribunalul constată că susținerile reclamantului că ar fi unic moștenitor al defunctei S. Ludivica sunt contracarate prin mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel în ceea ce privește terenul situat în extravilanul satului P., ridul „Coasta Luncii" („Stâna Motârlii") - teren înscris în CF 27 P., nr. top. 3526, 3592, 3530, 3531, 3532, în suprafața totală de 15.171 mp, instanța de fond a constatat că acest teren a fost uzucapat de S. V. și S. L., aspect necontestat de niciuna dintre părți. Or, atât intimata C. S., cât și intimata L. F. au folosit porțiuni din acest teren, așa cum rezultă acest aspect din declarațiile martorilor S. F., B. I. audiați în apel, B. I. (f.52 dosar fond), Leach G. (f.101-102), cu mențiunea că între cele două intimate a intervenit o înțelegere cu privire porțiunea de teren folosită de C. S., acesta cedând dreptul de proprietate, fără a se întocmi însă vreun act valabil în acest sens, surorii sale L. F.. Cele relevate constituie în mod evident acte de acceptare tacită a succesiunii după ambii părinți, fiind îndeplinite condițiile art. 689 Cod civil din 1864. Nu în ultimul rând, trebuie observat că din declarația martorilor S. F. (f.62 dosar apel) S. V. (f. 109 dosar apel) a rezultat că de înmormântarea defunctei S. L. s-a ocupat preponderent L. F., dar a fost ajutată și de frați, bunurile mobile ale defunctei au fost păstrate de L. F., iar impozitul pentru terenul din extravilan a fost plătit în anii 2010, 2012 și 2013 de L. I., soțul intimatei (f.70-71).
Față de cele arătate mai sus, tribunalul concluzionează, contrar celor vehiculate de reclamantul-apelant, că succesiunea după defuncta S. L. a fost acceptată atât de reclamant, cât și de cele două pârâte-intimate, în calitate de fii, revenind fiecăruia cota parte de 1/3 din moștenire.
Esențial sub aspectul soluționării cauzei, este de a stabili ce bunuri au intrat în masa succcesorală după fiecare defunct, or sub acest aspect, raportat la terenul din extravilan, soluția instanței de fond este greșită.
S-a reținut că terenul situat în extravilanul satului P., locul numit Coasta Luncii, a avut suprafața totală de 15.171 mp, fiind învecinat cu numitul M. O., V. Macedon, M. T. și pădure, acest teren făcând parte din întregul teren înscris în CF 27 P., top 3526, 3592, 3530, 3531, 3532, în suprafață totală de 25.695 mp. S-a constatat că S. V. și S. L. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, dar ulterior au dat ca zestre celor două fiice ale lor și anume o parcelă pârâtei C. S. și cea de-a doua pârâtei L. F., iar pentru acest motiv, instanța a apreciat că la momentul decesului părinților, acest teren nu se afla în patrimoniul lor.
Este cunoscut faptul că în perioada 1947-1990, prin diverse acte normative adoptate succesiv, s-a constituit un control administrativ prealabil al înstrăinărilor tuturor categoriilor de terenuri și s-a impus condiția formei autentice a actului de înstrăinare, mai mult chiar, începând cu anul 1974, Legea nr. 58/1974 și Legea nr. 59/1974 au scos de fapt terenurile din circuitul civil general, singura dobândire recunoscută fiind moștenirea legală.
Martorul S. T. a arătat că S. V. și S. L. au folosit terenul sau o parte din el până la decesul lor, alți martori ( B. I., Leach G.) au declarat că terenul a fost dat ca și zestre fiicelor C. S. și L. F., iar conform declarației martorilor P. A., S. F. și B. I., reclamantul S. G. a primit și el o parte din acest teren. Este cert însă că raportat la acest teren nu s-au întocmit acte de înstrăinare valabile, obiceiul acordării de către părinți a unui imobil ca zestre pentru copil cu ocazia căsătoriei, fără a se întocmi actele de donație cu respectarea dispozițiilor legale, nu este în măsură să ducă la scoaterea bunului din patrimoniul acestora.
Raportat la aceste constatări, tribunalul reține că concluzia instanței de fond, că terenul din extravilan a fost transmis de S. L. și S. V. încă din timpul vieții lor, la data decesului acestora neaflându-se în patrimoniul lor succesoral este eronată și acest imobil se impune a fi inclus în masa succesorală rămasă după ambii defuncți.
În ceea ce privește însă terenul din intravilan, situat între vecinii S. S., drum comunal și pârâu, cu suprafața totală de 5.832 mp, identificată în CF_ P. top 1532/2 și CF_ P. top 1531/1 și 154 și edificarea construcției casă și a anexei gospodărești pe acest teren, criticile reclamantului-apelant S. G. sunt nefondate, starea de fapt reținută de instanța de fond cu privire la aceste imobile, este una corectă.
Trebuie observat în primul rând că reclamantul a solicitat constatarea dobândirii de către S. V. și S. L. a dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, dar toți martorii, chiar și cei propuși de reclamant, au arătat că terenul a fost folosit de la începutul celui de-al doilea război mondial de V. G. și Firoana, iar în perioada 1959 - 1979 de V. G. junior, poreclit ,,S.’’, acesta fiind cel în persoana căruia s-a împlinit termenul de 30 de ani pentru uzucapiune, instanța de fond în mod corect concluzionând că părinții reclamantului nu au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
În ceea ce privește „cumpărarea” terenului de către S. L. și V. sau într-o altă variantă de L. F. și soțul acesteia, în perioada 1979-1980, tribunalul reține că raportat la petitele acțiunii precizate, nefiind formulată o cerere de validare a unui antecontract de vânzare – cumpărare, în prezentul cadru procesual, nu se impune tranșarea acestui aspect.
Referitor la edificarea construcției casă și anexă gospodărească-grajd, statuările instanței de fond sunt de asemenea bazate pe o apreciere corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză.
S-a invocat de către apelant că instanța nu a avut în vedere declarațiile martorilor S. T. (fila 41 dosar fond), S. I. (fila 42 dosar fond), Șimon G. (fila 66 dosar fond), Leach G. (fila 101 dosar fond) și L. G. (fila 133 dosar fond).
Martorul S. T. a arătat că terenul din intravilan a fost folosit începând cu anul 1970 de S. V. și L., precum și de copiii lor, dar nu știe cu ce titlul a dobândit S. L. terenul de la fratele ei, iar cu privire la construcție, după ce martorul a declarat că soții S. au construit o casă pe acest teren, la sfârșitul declarației precizează că nu știe a cui este această casă, respectiv dacă este proprietatea părinților sau a copiilor acestora. Este evident că sub aspectele esențiale și în același timp controversate în această cauză, martorul nu deține informații suficiente.
S. I., după ce relatează că construcțiile au fost edificate de S. V. și L. împreună cu copiii lor, S. G., L. F. și soțul acesteia, mai menționează că nu știe ai cui erau banii din care s-au făcut construcțiile, dar au muncit toți, inclusiv reclamantul. Martorul L. G. a arătat că nu știe cine a construit casa și nici grajdul, cât a lucrat el la construcție a fost plătit de S. G., dar nu știe de unde a avut banii, apreciază că această casă s-a făcut de S. V., S. L. împreună cu S. G.. Rezultă astfel că nici aceste declarații nu sunt concludente, martorii neavând informații precise cu privire la finanțarea construcțiilor.
S. G. a arătat că în anul 1983 a fost angajat de tatăl reclamantului pentru a lucra la edificarea unei case de locuit și a fost plătit împreună cu un alt muncitor cu suma de 1.800 lei de către reclamant, care a arătat că a scos banii din bancă. Totodată martorul a precizat că el a participat la lucrările de zidărit, a apreciat că acea casă se construiește pentru reclamant și tatăl acestuia, iar cu privire la materialele de construcție, nu a putut preciza cine le-a procurat.
Martorul Leach G. a declarat că casa a fost făcută atât pentru defuncții S. V. și L., cât și pentru cei doi copii L. F. și S. G., deoarece toți au fost laolaltă, martorul nu știe în ce mod au contribuit la edificarea casei, ei fiind percepuți ca o singură familie mai mare. Martorul a fost plătit de S. G. pentru ridicarea grajdului, primind o sumă între 6000-8000 lei, la valoarea din momentul respectiv, banii fiindu-i dați în prezența întregii familii. Declarația conține anumite informații și cu privire la starea materială a membrilor familiei, astfel se arată că S. G. a luat credit din bancă în perioada respectivă, dar martorul menționează totuși că nu știe de unde au provenit banii care i-au fost plătiți. Se arată că L. F. și soțul ei anterior edificării grajdului, au fost plecați în Hunedoara la oi, iar S. V. și L. nu lucrau, dar realizau venituri din fierberea și vânzarea de vinars. Totodată cu ocazia lucrărilor, S. L. era cea care pregătea mâncarea pentru muncitori.
Tribunalul observă că aceste declarații nu confirmă teza vehiculată de reclamant că imobilul casă ar fi fost edificat prin contribuția de ½ de el și de părinții lui, iar grajdul prin contribuția sa exclusivă, înmânarea de către reclamant a unor sume de bani muncitorilor, nu presupune în mod automat că acele sume au provenit exclusiv de la acesta și nu de la L. F..
Nici martorii audiați în apel, S. F., B. I. și B. I. nu au fost în măsură să furnizeze informații precise cu privire la proveniența sumelor pentru edificarea imobilelor, dar aveau cunoștință de faptul că soții L. erau plecați la Hunedoara pentru a lucra la oi, întorcându-se în localitate doar după edificarea casei. Mult mai edificatoare sunt declarațiile martorilor P. A. și B. I., audiați de instanța de fond. Astfel, primul arată că se zvonea în . și L. I. au finanțat lucrările, pentru ei edificându-se casa, dar au fost ajutați la lucrări și de S. G., dar martorul nu știe dacă acesta din urmă sau părinții lui au contribuit și financiar la ridicarea casei, cu mențiunea că S. V. și L. erau bătrâni deja la momentul respectiv. Cât s-a construit casa soții L. erau plecați la muncă la Hunedoara, astfel că S. G. a fost cel care a chemat oamenii la clacă, el a vândut atunci și două bovine, dar martorul nu are cunoștință de destinația banilor. Martorul B. I. relevă aproximativ aceleași aspecte, menționând totodată că materialele de construcție au fost aduse din județul Hunedoara și că membrii familiei au ajutat la edificare, S. G. a lucrat la ridicarea casei, S. L. pregătea mâncarea pentru muncitorii angajați, iar S. V. a ajutat cu ce a putut, dar era deja bătrân.
Coroborând aceste declarații cu aspecte care rezultă din adeverințele depuse de intimata L. F. în apel (f. 72-75) privind veniturile realizate de ea si soțul ei începând cu anul 1976, raportat și la vârsta relativ înaintată a părinților S. V. și L., de aproape 60 de ani la momentul edificării construcțiilor, precum și la faptul că reclamantul avea doar puțin peste 20 de ani, fiind încadrat în muncă de puțin timp, tribunalul apreciază că edificarea construcțiilor, casă și grajd, a fost finanțată de soții L.. De altfel, pârâta C. S. a arătat în fața instanțelor de judecată că acele imobile aparțin soților L. și nu părinților lor S. V. și S. L.. Desigur existând o relație armonioasă și de întrajutorare la momentul respectiv între membrii familiei, prin prestarea de muncă au contribuit și reclamantul și părinții părților, ei fiind cei care au organizat și supravegheat lucrările. Totuși aceste contribuții nu pot conduce la recunoașterea unui drept de proprietate asupra edificatelor, cel mult s-ar putea recunoaște un drept de creanță, dacă ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, dar o astfel de solicitare oricum nu a fost formulată în prezenta cauză. Tribunalul conchide astfel că reclamantul nu a reușit să dovedească că el și părinții săi ar fi dobândit vreun drept de proprietate asupra construcțiilor existente pe terenul din intravilan înscris în CF_ și_ P., top. 153/2, 153/1 și 154, astfel că soluția instanței de fond sub acest aspect trebuie menținută.
Având în vedere cele arătate mai sus, raportat și la dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelul formulat de reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 745/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că:
Se va constata că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. V., decedat la data de 16.04.1988, cu ultimul domiciliu în loc. P., se compune din: cota de ½ părți din terenul uzucapat în suprafața de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp. Se va constata că la această succesiune au vocație succesorală defuncta S. L. soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți, precum și reclamantul și pârâtele L. F. și C. S. în cotă de ¾ părți împreună. Se va constata că masa succesorală rămasă după defuncta S. L. decedată la 9.11.2008 se compune din cota de ¼ părți din moștenirea după soțul ei predecedat și din cota de ½ părți din terenul uzucapat împreună cu acesta în suprafață de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp, iar la această succesiune au vocație succesorală reclamantul și pârâtele L. F. și C. S. în cotă de 1/3 părți fiecare.
Se va atribui dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp către reclamantul S. G. și pârâtele L. F. și C. S. în cotă de 1/3 părți fiecare, conform variantei 4 din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P. I., expertiză care, raportat doar la terenul arătat mai sus, face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Raportat la cheltuielile de judecată de la fondul cauzei, trebuie reținut în primul rând, că instanța de apel a procedat la recalcularea taxei de timbru datorate (f. 15), iar pentru terenul uzucapat și care a făcut obiectul succesiunii, s-a indicat valoarea de 5.500 lei. Față de această valoare rezultă o taxă de timbru pentru petitul uzucapiune de 441 lei, pentru stabilirea masei succesorale, de 165 lei, iar pentru vocația de moștenitor de 100 lei, total 706 lei. Având în vedere că aceste statuări ale instanței profită tuturor moștenitorilor, taxa de timbru se impune a fi suportată de fiecare moștenitor în funcție de cota de 1/3 din moștenire, astfel L. F. poate fi obligată la plata către reclamant doar a sumei de 253,33 lei cu titlul de taxă de timbru aferent petitelor admise, diferența se suportă de reclamant, iar de la intimata C. S. reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Mai trebuie avute în vedere sumele achitate pentru expert (903,5 lei –filele 37-38) și pentru avocat ( 2.300 lei - filele 135-136), dar tribunalul apreciază că cheltuielile aferente petitelor admise (1/3 din acțiune), reprezintă doar 301, 3 lei și respectiv 767 lei, iar la aceste sume trebuie aplicate din nou cotele de 1/3 pentru fiecare moștenitor, astfel că pârâta L. F. mai poate fi obligată la 100,3 lei pentru onorariul experților, precum și la 253,33 lei onorariul avocat. Rezultă astfel în total suma de 609,26 lei, iar conform art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul o va oblig pe pârâta L. F. să plătească reclamantului această sumă, reprezentând cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
În ceea ce privește cheltuielile acordate de instanța de fond de 350 lei pentru pârâtă, tribunalul reține că acestea nu au fost dovedite în nici un fel de L. F., motiv pentru care nu poate fi obligat reclamantul la plata lor.
Se vor menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către defuncții S. V. și S. L. prin uzucapiune asupra suprafeței de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp și dispozițiile din sentința atacată cu privire la terenul din intravilan înscris în CF_ și_ P., top. 153/2, 153/1 și 154 precum și cu privire la casa de locuit P+1 și anexă gospodărească (grajd), existente pe acest teren și radierea din Cf_ P. top. 153/1 și 154 a casei de lemn.
După cum s-am evidențiat mai sus, tribunalul a recalculat taxa de timbru datorată pentru fondul cauzei prin înscrisul aflat la fila 15 dosar apel – diferență 11.935,82 lei, la care se adaugă taxa de timbru datorată la fond pentru terenul uzucapat, în valoare de 5.500 lei, valoare precizată ulterior, respectiv 441 lei pentru petitul uzucapiune și 165 lei pentru includerea lui în masa succesorală. Rezultă astfel că reclamantul are de achitat o diferență de taxă de timbru aferent fondului cauzei în sumă totală de 12.541,82 lei, sumă cu care reclamantul S. G. urmează să fie dat în debit ulterior rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel, apelantul a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, iar intimata L. F. a depus chitanțe privind onorariul de avocat, în sumă totală de 3.000 lei (f. 29-30 și două chitanțe odată cu concluziile scrise), iar raportat la faptul că apelul a fost admis doar în parte, pentru 1/3 din petitele formulate, va fi obligat apelantul S. G. să plătească intimatei L. F. suma de 2.000 lei (proporțional cu menținerea hotărârii în proporție de 2/3), reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul formulat de reclamantul S. G., domiciliat în mun. Bistrița, ..54, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 745/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Constată că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. V., decedat la data de 16.04.1988, cu ultimul domiciliu în loc. P., se compune din: cota de ½ părți din terenul uzucapat în suprafețe de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp.
Constată că la această succesiune au vocație succesorală defuncta S. L. soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți, precum și reclamantul și pârâtele L. F. și C. S. în cotă de ¾ părți împreună;
Constată că masa succesorală rămasă după defuncta S. L. decedată la 9._ se compune din cota de ¼ părți din moștenirea după soțul ei predecedat și din cota de ½ părți din terenul uzucapat împreună cu acesta în suprafață de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp.
Constată că la această succesiune au vocație succesorală reclamantul și pârâtele L. F. și C. S. în cotă de 1/3 părți fiecare.
Atribuie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp către reclamantul S. G. și pârâtele L. F. și C. S. în cotă de 1/3 părți fiecare, conform variantei 4 din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P. I., expertiză care, raportat doar la terenul arătat mai sus, face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pe pârâta L. F. să plătească reclamantului suma de 609,26 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către defuncții S. V. și S. L. prin uzucapiune asupra suprafeței de 15.171 mp din întregul teren înscris în CF 27 P. nr.top.3526, 3529, 3530, 3531 și 3532 în suprafață totală de 25.695 mp.
Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la terenul din intravilan înscris în CF_ și_ P., top. 153/2, 153/1 și 154 precum și cu privire la casa de locuit P+1 și anexă gospodărească (grajd), existente pe acest teren și radierea din Cf_ P. top. 153/1 și 154 a casei de lemn.
Obligă pe reclamantul - apelant S. G. la plata diferenței de taxă de timbru aferent fondului cauzei în sumă totală de 12.541,82 lei.
Obligă pe apelantul S. G. să plătească intimatei L. F. suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. I. S. S. I. M. D.
Red/Dact:
BISz/MD
06.03.2014/ 2 ex
Jud. fond: M. D. M.
| ← Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 393/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
