Fond funciar. Decizia nr. 81/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Comentarii

0

Decizia nr. 81/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 6870/190/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 81/R/2013

Ședința publică din data de 20 februarie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: R.-I. B., judecător

J UDECĂTOR: M. L. B.

JUDECĂTOR: G. C. F., președinte de secție

GREFIER: N. G.

S-au luat în examinare recursurile civile declarate de petentele B. M. G., P. A. și petentul D. V. T. Eliseu împotriva sentinței civile nr. 6883/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 26.06.2012 în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal al părților făcut în ședință publică se prezintă petenta-recurentă B. M. G., mandatara petentului-intimat Turlaș S., numita P. M., cu procură judiciară la dosar, petentul-intimat D. O. O. în nume propriu și mandatar pentru petenții: T. F. A., D. H. A., N. M. Letiția și Greșeanu F. L., cu procură judiciară la dosar; pentru intimata C. municipală Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se prezintă consilier juridic Hriscu L.-M.; pentru chemata în garanție Stațiunea de C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița se prezintă consilier juridic A. A. C., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind toate celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la dosarul cauzei s-au depus la data de 19.02.2013, prin serviciul de registratură al instanței, două cereri din partea petentelor M. R. și D. Letiția prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

La data de 19.02.2013 la dosar s-a depus, prin fax, întâmpinare din partea chematei în garanție Stațiunea de C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița. Câte un exemplar de pe întâmpinare se comunică cu părțile prezente.

La data de 19.02.2013 la dosar s-a depus, prin fax, întâmpinare din partea chematei în garanție A. de Științe Agricole și Silvice ,,G. I. Sisești” București, într-un singur exemplar.

Petenta-recurentă B. M. G. depune la dosar procură judiciară de reprezentare în instanță pentru recurenta P. A. D. Steluța și un script, în 15 exemplare, pe care îl caracterizează ca fiind întâmpinare, fiind formulată în nume propriu cât și în numele recurentei P. A.. Câte un exemplar de pe înscrisul depus la dosar se comunică cu părțile prezente.

Petenta-recurentă B. M. G. învederează instanței faptul că recursul a fost declarat și pentru recurenta P. A. în baza procurii de reprezentare pe care a depus-o la dosar, astfel că semnează în fața instanței recursul și pentru reclamanta P. A..

Petentul-intimat D. O. O. se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Năsăud la data de 1.08.2007, cu domiciliul conform cărții de identitate în L. Ilvei, nr. 826, . dosar procura specială de reprezentare în instanță pentru petenții T. F. A., D. H. A., N. Letiția M. și Grebenișanu F. L.. Arată că este de acord cu admiterea celor două recursuri promovate în cauză.

Reprezentantul chematei în garanție Stațiunea de C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița, consilier juridic A. A. C., depune la dosar împuternicire avocațială, originalul întâmpinării comunicate prin fax pentru acest termen de judecată și copia Deciziei Civile nr. 429/R/2011. Arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul notelor de ședință depuse la dosar la acest termen de judecată de către recurentă și nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.

Reprezentantul intimatei C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița, consilier juridic Hriscu L.-M., arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinărilor și actelor depuse la dosar pentru acest termen de judecată. Nu formulează cereri prealabile dezbaterii cauzei în fond.

Petenta-recurentă B. M. G., în nume propriu și ca mandatar al recurentei P. A. arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării. Nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.

Mandatara petentului-intimat Turlaș S., numita P. M., arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării și nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.

Petentul-intimat D. O. O., în nume propriu și ca mandatar al petenților T. F. A., D. H. A., N. Letiția M. și Grebenișanu F. L. arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării și nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.

Nemaifiind cereri prealabile soluționării recursului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.

Petenta-recurentă B. M. G., în nume propriu, solicită admiterea ambelor recursuri promovate în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

In temeiul disp.art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă mandatarul petentei-recurente P. A. nu poate pune concluzii pe fondul recursului.

Petentul-intimat D. O. O., în nume propriu, solicită admiterea ambelor recursuri promovate în cauză, fără cheltuieli de judecată în recurs.

In temeiul disp.art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă mandatarul petenților T. F. A., D. H. A., N. M. Letiția și Greșeanu F. L. nu poate pune concluzii pe fondul recursului

In temeiul disp.art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă mandatarul petentului-intimat Turlaș S. nu poate pune concluzii pe fondul recursului.

Reprezentantul intimatei C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița, consilier juridic Hriscu L.-M. solicită respingerea ambelor recursuri declarate în cauză pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul chematei în garanție Stațiunea de C. Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița, consilier juridic A. A. C., solicită respingerea ambelor recursuri declarate în cauză pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 6883/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 26.06.2012 în dosarul nr._ a fost respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a intimatei C. M. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița de a formula cerere de chemare în garanție invocată de chemata în garanție Stațiunea De C.-Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița.

A fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata C. Locală M. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița numai cu privire la petentul D. V. T. Eliseu.

A fost respinsă cererea formulata de petentul D. V. T. Eliseu, în contradictoriu cu intimatele C. Locală M. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița, și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud, ca fiind autoritate de lucru judecat in cauză.

A fost respinsă ca prematură cererea principală formulată de petenții B. M. G., T. S., P. A., în contradictoriu cu intimatele C. Locală M. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud.

A fost respinsă ca prematură cererea conexată formulată de petenții N. C. C., N. D. F., P. I. S., D. Letiția, M. R., M. M., D. O. O., T. F. A. Și D. H. A., N. M. Letiția, Greșeanu F. L., D. M., în contradictoriu cu intimatele C. Locală M. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud.

Au fost respinse ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție formulate de intimata C. Locală M. Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița în contradictoriu cu chematele în garanție S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția D. Statului, și Stațiunea De C.-Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița,.

A fost respinsă ca nefondată cererea petenților de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza actelor și lucrărilor dosarului a reținut următoarele.

Referitor la excepția lipsei de interes a pârâtei C. locală Bistrița invocată de chemata în garanție Stațiunea de C.-Dezvoltare Pomicolă, instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată raportat la faptul că în cazul admiterii cererilor petenților, pârâta nu poate proceda la punerea acestora în posesia suprafețelor de teren aflate în administrarea și folosința chematelor în garanție decât după ce aceste entități juridice vor preda, la rândul lor, terenul în cauză către pârâtă.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța a apreciat-o ca întemeiată în ceea ce îl privește cererea petentului D. V. T. Eliseu, întrucât prin sentința nr. 1120 / 24.02.2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, petentului i-a fost respinsă cererea în contradictoriu cu aceleași intimate și având același obiect, context în care va fi respinsă cererea petentului menționat ca fiind autoritate de lucru judecat în cauză, fiind întrunită tripla identitate cerută de art. 1201 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză în considerarea principiului tempus regit actum.

În ceea ce privește cererile principală și conexată a celorlalți petenți, prima instanță a apreciat ca prematur formulate cererile acestora pentru considerentele ce se succed.

Astfel, prin Decizia nr. 23/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii în legătură cu problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la dispozițiile art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009, referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) și (1¹) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, prin hotărâri ale comisiilor județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

În cuprinsul acestei decizii se arată că în dezlegarea problemei de drept ridicate de recursul în interesul legii se impune a se porni de la caracterele specifice ale dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea, înscrise în art. 136 alin. (4) teza I din Constituția României, republicată, art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și art. 1844 din Codul civil. Aceste caractere specifice ale dreptului de proprietate publică, dintre care în discuție este inalienabilitatea, nu justifică ocrotirea preferențială a acestui drept, în raport cu dreptul de proprietate privată, ambele fiind garantate și ocrotite de lege, conform art. 44 alin. (2) și art. 136 alin. (2) din Constituția României, republicată.

În ceea ce privește terenurile proprietate publică a statului, aflate în administrarea sau folosința instituțiilor și stațiunilor de cercetări, precum și a unităților cu profil agricol ori silvic, Legea nr. 18/1991 (în forma sa inițială) nu reglementa posibilitatea reconstituirii în natură pe vechiul amplasament, ci doar prin echivalent. De asemenea prin reglementările cuprinse în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceste terenuri au rămas supuse aceluiași regim de drept public, guvernul fiind singura autoritate cu atribuții de delimitare a acestor suprafețe.

Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a consacrat principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiția ca acestea să fie libere. Actul normativ menționat a exclus, însă, prin art. 9 alin. (1) și (2), posibilitatea reconstituirii pe terenurile aflate în administrarea instituțiilor și stațiunilor de cercetare, aparținând domeniului public. Ulterior, dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 au fost modificate (prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 400/2002), în sensul că terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetare destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și cele pentru creșterea de animale de rasă, precum și cele administrate de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic aparțin domeniului public al statului.

Se reține în continuare că în ceea ce privește situația foștilor proprietari ai terenurilor în discuție, art. 10 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001, a stabilit că urmează să li se atribuie terenuri din proprietatea privată a statului, în situația în care acestea sunt insuficiente putând fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public al statului, la propunerea prefectului sau se vor acorda despăgubiri.

Legea nr. 247/2005 a consacrat pentru prima dată principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, cu respectarea atribuirilor legale de proprietate din perioadele anterioare. Art. 1 pct. 14 și 15 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 a modificat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 1/2000, stabilind posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari pe vechiul amplasament și în ceea ce privește terenurile din perimetrele stațiunilor, instituțiilor și centrelor de cercetare, specificând că în proprietatea statului și în administrarea acestor institute urmau să rămână numai terenurile destinate cercetării și producerii de semințe, de material săditor din categoriile biologice superioare și de animale de rasă.

De asemenea, prin art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut ca persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de instituțiile și stațiunile de cercetare să li se atribuie terenuri în natură, din proprietatea privată a statului, în situația în care acestea sunt insuficiente putând fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului. Dispozițiile Legii nr. 247/2005 au menținut posibilitatea acordării cu caracter subsecvent a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor.

Reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri situate în perimetrul stațiunilor de cercetare presupune, așadar, următoarele premise:

- trecerea terenurilor în discuție din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se situează;

- delimitarea terenului în sole compacte, conform art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000;

- terenul ce face obiectul retrocedării să nu fie indispensabil cercetării, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005;

- lipsa terenului disponibil administrat de alte instituții și autorități publice din județul respectiv sau din județele învecinate reprezintă o condiție negativă ce rezultă din interpretarea art. 10 alin. (7) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 și se impune a fi îndeplinită numai în situația în care reconstituirea nu se realizează pe fostul amplasament al proprietarului deposedat, ci pe un altul.

În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție condiția esențială de validitate a actului administrativ prin care se dispune cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din perimetrul stațiunii de cercetare constă în legalitatea procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat, operațiune prin care aceste bunuri intră în circuitul civil, putând servi la retrocedare.

Înalta Curte constată că se impune îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care stipulează că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituție sau prin lege nu se prevede altfel. Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situație derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 rezultă că referirea din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 la noțiunea "în condițiile legii" trebuie raportată la dispozițiile-cadru ale Legii nr. 213/1998 și, prin urmare, la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului.

Numai puterea executivă are competența de a dispune asupra intrării unui bun din domeniul public în cel privat, cu excepția situației în care prin lege sau Constituție nu se prevede altfel. Legiuitorul a respectat principiul ierarhiei actelor normative, statuând că orice excepție de la competența Guvernului de a decide asupra regimului juridic al bunurilor proprietate publică să fie reglementată numai de acte normative cu forță de lege.

Sancțiunea nerespectării competenței și a procedurii de dezafectare a terenurilor din domeniul public și de trecere a acestora în domeniul privat este expres prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, respectiv nulitatea absolută. Ca atare, nu se poate recunoaște comisiei județene competența de a dispune trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenurilor aflate în perimetrul stațiunilor de cercetare, comisia neputându-se substitui puterii executive în ceea ce privește competența exercitării atribuțiilor stabilite de Legea nr. 213/1998.

Constatarea trecerii terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a comisiei județene reprezintă o operațiune ulterioară, de confirmare și atestare a dezafectării din domeniul public, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a Guvernului. Ca atare, se poate concluziona că dreptul de proprietate publică nu încetează decât prin modalitățile indicate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în caz contrar fiind încălcat caracterul inalienabil al terenurilor proprietate publică aflate în administrarea stațiunii de cercetare.

O etapă specifică a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate publică aflate în administrarea stațiunilor de cercetare o constituie procedura de identificare a terenurilor supuse restituirii, în sensul că acestea să se delimiteze în sole compacte, începând de la marginea perimetrului, conform Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gh. I. Șișești", operațiune reglementată de prevederile art. 9-12 din Legea nr. 1/2000.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, comisiile comunale, orășenești sau municipale din unitățile administrativ-teritoriale pe care se află terenurile împreună cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară vor delimita terenurile solicitate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, sau în sole situate în vecinătatea localităților, acceptate de foștii proprietari.

Operațiunea de delimitare a terenurilor supuse retrocedării trebuie să fie anterioară atât operațiunii de validare prin hotărâre a comisiei județene, cât și celei de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a Guvernului, deoarece numai procedând astfel se pot cunoaște cu exactitate întinderea și caracteristicile suprafeței ce se solicită a fi inclusă în circuitul civil general.

Anterioritatea în timp a operațiunii de delimitare a terenurilor în sole compacte, conform Legii nr. 290/2002, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, care stipulează că procesul-verbal de delimitare împreună cu hotărârea comisiei locale vor fi supuse spre validare comisiei județene, care este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile de la primirea acestora.

Numai ulterior intervine competența stațiunii de cercetare de a proceda, în mod concret, la stabilirea terenurilor supuse retrocedării, pe baza delimitării efectuate conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, astfel încât puterea executivă să aibă la dispoziție toate elementele necesare spre a putea decide asupra trecerii terenurilor în domeniul privat, dacă acestea nu sunt indispensabile cercetării, conform art. 10 alin. (8) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005.

per a contrario, dacă s-ar accepta ideea ca delimitarea terenurilor a căror restituire s-a dispus să se realizeze ulterior validării și trecerii bunurilor din domeniul public în cel privat, s-ar introduce un element discreționar, aleatoriu, în ceea ce privește delimitarea imobilelor și respectarea limitei decurgând din caracterul indispensabil pentru cercetare al terenurilor supuse reconstituirii dreptului de proprietate.

Validarea nu presupune în mod obligatoriu ca persoanele îndreptățite să primească teren pe vechiul amplasament, ci se pot atribui terenuri din rezerva aflată la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar sau chiar despăgubiri, în lipsa rezervei. Dreptul câștigat prin validare nu presupune, în mod necesar, ca persoanele îndreptățite să primească teren în natură, individualizat în perimetrul stațiunii de cercetare.

Un bun aflat în domeniul public de interes național nu poate fi lăsat la dispoziția unei instituții de interes județean, în caz contrar fiind încălcat regimul juridic al proprietății publice. C. județeană poate doar să constate trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat, după parcurgerea procedurii expres prevăzute de lege, hotărârile sale neintrând în sfera noțiunii de lege, lato sensu.

Acestea sunt acte administrative ce nu se pot încadra în situația de excepție la care fac referire dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Mai mult, având în vedere că terenurile institutelor și stațiunilor de cercetare științifice sunt cuprinse expres în enumerarea din anexa la Legea nr. 213/1998, la pct. 5, ar fi împotriva oricărei norme (de tehnică legislativă) să se permită ca o hotărâre a comisiei județene să modifice o lege.

Dispozițiile invocate nu derogă de la cele ale Legii nr. 213/1998, ci suspendă efectele unor acte administrative prin care au fost trecute în domeniul public al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire.

Este evident că dispozițiile Legii nr. 213/1998 nu au putut fi suspendate în baza acestui articol, având în vedere că aceasta este un act normativ emis de Parlament, iar nu un act administrativ, suspendarea neputând fi extinsă pe cale de interpretare și asupra legilor (actelor normative).

Constatarea, prin hotărârea de validare, a trecerii suprafeței supuse restituirii din domeniul public în cel privat al unității administrativ-teritoriale, conform art. 27 alin. (7¹) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 (astfel cum a fost completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.832/2005), nu poate fi interpretată în sensul că s-ar recunoaște comisiei județene prerogativa de a hotărî trecerea unui bun din domeniul public în cel privat.

Principiul ierarhiei actelor normative presupune ca dezactivarea unui teren din domeniul public al statului să se facă printr-un act cu aceeași forță juridică. Or, hotărârea comisiei județene nu răspunde acestui imperativ, fiind un act administrativ, și nu un act normativ. C., ca și autoritate administrativă, nu se poate substitui puterii executive în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998, date în competența exclusivă a Guvernului.

Faptul că legiuitorul, prin edictarea dispozițiilor modificatoare ale Legii nr. 247/2005, nu a înțeles să deroge de la procedura stabilită prin Legea nr. 213/1998, rezultă și din intervenția ulterioară a acestuia, prin art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 fiind interzisă în mod expres trecerea terenurilor aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei județene, respectiv a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza V. împotriva României (Cererea nr. 75.951/01, Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009), pentru a se elimina echivocul situațiilor juridice incerte, trebuie să se aprecieze dacă justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția drepturilor foștilor proprietari și cerințele interesului general nu a fost distrus prin aceea că persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au suportat o sarcină disproporționată și excesivă prin neexecutarea creanței privind restituirea bunului sau a creanței în despăgubire. Se impune a se concluziona că identificarea terenurilor ce pot forma obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente și trecerea lor din domeniul public al statului în cel privat trebuie să se situeze în timp anterior validării propunerilor de reconstituire.

Această interpretare a normei de drept în discuție asigură previzibilitatea în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, respectând, totodată, cerințele realizării interesului general al societății în apărarea și garantarea dreptului de proprietate publică a statului.

Semnificativ din perspectiva examinată este și faptul că Guvernul României a dispus, în cazul anumitor suprafețe de teren, trecerea din domeniul public în domeniul privat, în administrarea unor comisii locale, în vederea stabilirii dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite.

Astfel, cu titlu exemplificativ, prin Hotărârea Guvernului nr. 131/2008, Guvernul României a aprobat trecerea în domeniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local al Comunei Balotești și a Consiliului Local al Comunei Corbeanca a unor suprafețe de teren, în vederea stabilirii dreptului de proprietate privată pentru persoanele îndreptățite.

Înalta Curte a reținut că atunci când s-a dorit trecerea unor terenuri în domeniul privat, Guvernul României a emis hotărâri în acest sens, identificând în concret (în anexa nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 131/2008) suprafețele de teren indispensabile activității de cercetare.

Această interpretare nu încalcă nici jurisprudența creată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza P. împotriva României (Cererea nr. 7.234/03, Hotărârea din 21 decembrie 2006), potrivit căreia hotărârile de validare emise de către comisiile de fond funciar, confirmate printr-o hotărâre judecătorească, reprezintă o creanță împotriva statului român, care ar putea fi considerată drept "valoare patrimonială", ce necesită protecția art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenție.

S-a considerat că persoanele îndreptățite, ale căror cereri au fost validate prin hotărârile comisiilor județene, au cel puțin o "speranță legitimă" ce reprezintă un bun, în sensul art. 1 din Protocol, astfel că reconstituirea dreptului de proprietate fără punere în posesie conform legii nu poate fi considerată o realizare efectivă și integrală a dreptului de proprietate, posesia reprezentând unul dintre atributele dreptului de proprietate privată.

Dreptul persoanelor îndreptățite la reconstituirea proprietății asupra terenurilor în natură sau prin despăgubiri stabilite conform legii (art. 10 din Legea nr. 1/2000) nu este contestat, dreptul câștigat prin validare nepresupunând, însă, în mod necesar, ca foștii proprietari să primească teren în natură, individualizat în perimetrul stațiunii de cercetare.

Nu se aduce, prin urmare, cu nimic atingere speranței lor legitime, ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție (a se vedea cauzele Brumărescu împotriva României, S. și alții împotriva României, P. împotriva României).

Decizia nr. 132 din 23 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995, prin care Curtea Constituțională a reținut că textul 41 alin. (2) din Constituție [devenit art. 44 alin. (2) după revizuire] nu pune semnul egalității între cele două forme de proprietate publică și privată sub aspectul protecției juridice, trebuie să fie interpretată doar în sensul recunoașterii diferențelor de regim juridic, iar nu în sensul apărării preferențiale a dreptului de proprietate publică.

Tot astfel, prin Decizia nr. 136/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu referire la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că: "deoarece restituirea în natură foștilor proprietari ai unor asemenea bunuri ar urma să fie stabilită de lege, ea ar urma să fie asimilată, pentru bunurile care aparțin domeniului public al statului, cu o prealabilă trecere a bunurilor respective în domeniul privat [...] Așadar, simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea în natură vechiului proprietar [...]".

Prin urmare Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (1¹) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, stabilește că sintagma "în condițiile legii" din cuprinsul Legii nr. 1/2000 trebuie înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, emisă cu privire la terenurile delimitate în condițiile art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000.

Potrivit art. 330⁷ alin. 4 din codul de procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate în recursurile în interesul legii, este obligatorie pentru instanțele de judecată din momentul publicării în Monitorul Oficial (în cazul de față, publicarea s-a efectuat în Nr. 791/08.11.2011).

Prin Decizia nr. 23/2011 Înalta Curte de Casație și Jusiție a interpretat nu numai dispozițiile Legii nr. 45/2009, ci și a altor acte normative incidente în cauză, respectiv Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 1/2000. Raportat la statuările acestei decizii, așa cum au fost expuse mai sus, se poate reține că trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (11) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale se poate face doar prin Hotărâre de Guvern, cu respectarea întregii proceduri prevăzute de lege și nu poate fi dispusă printr-o hotărâre judecătorească.

Cum în speță nu există o hotărâre de guvern prin care să se procedeze la trecerea suprafețelor de teren necesare punerii în posesie a petenților din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, reținându-se totodată că nu există la acest moment la dispoziția Comisiei Municipale Bistrița terenul din perimetrul S.C.D.P. Bistrița, deoarece numai în situația predării terenului și întocmirii protocolului de predare-primire devine actuală obligația comisiei locale de punere în posesie a persoanelor înscrise în anexa 29 Bistrița, respectiv a persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate la institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă și cărora li se restituie suprafețele de teren agricol, potrivit art.10 din L.10/2001 modificată.

Cerința predării către C. Locală Bistrița a terenului de către subiectele de drept public ce au terenul în administrare și folosință terenul respectiv nu este una de ordin formal, ci dimpotrivă, conduce la soluția respingerii cererii de punere în posesie și eliberării titlului de proprietate în favoarea persoanelor petente, ca fiind prematur formulată. În caz contrar, s-ar institui în sarcina comisiilor de fond funciar o obligație imposibil de executat. Nu se poate reține refuzul Comisiei municipale Bistrița de a proceda la punerea în posesie a recurentului, aceasta solicitând în instanță să-i fie predate terenurile de către ADS în vederea punerii în posesie a persoanelor care au deținut teren în perimetrul stațiunii, inclusiv a petenților, acțiune ce a fost ea însăși respinsă ca prematur formulată pentru considerentele expuse anterior.

Față de soluția pronunțată cu privire la cererile petenților, instanța a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție, întrucât intimatele nu au căzut în pretenții în fața petenților, condiții în care nu mai subzistă obiectul chemării în garanție.

În fine, raportat la prevederile art. 274 Cod procedură civilă și la faptul că intimatele nu au căzut în pretenții, a fost respinsă ca nefondată cererea petenților de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petentele B. M. G. și P. A. solicitând admiterea recursului și admiterea acțiunii formulate.

În motivarea recursului s-a susținut faptul că respingerea ca prematură a cererii acestora nu este corectă, fiindcă prematura poate fii de-acum încolo pana la 100 de ani. Petentele invocă un drept al lor, aceste terenuri le-au aparținut pentru ca in registrele Cârtii Funciare sunt de drept proprietarii acestui teren, nu statul roman care în mod abuziv le-a confiscate odată in timpul regimului comunist, apoi prin HG 517/1999 fără a tine cont ca aveam cerere pentru retrocedare în natura încă din 1996, iar acum prin aceasta Lege de reorganizare a Stațiunilor de C. care încalcă flagrant dreptul de proprietate . S. nu este proprietarul legitim ci se face proprietar prin acte abuzive, anticonstituționale, neținând cont de adevărații proprietari.

Au susținut că sunt neconstituționale prevederile Legii 45/2009 care nu tine cont ca pe terenurile luate de Stațiunea Pomicola au avut cerere pentru retrocedarea terenului in natura încă din 1997, cu toate acestea in 1999 prin Hot. De Guvern 517 se trece o parte din terenul Stațiuni din domeniul privat in domeniul public al statului, prin aceasta H.G s-a făcut o noua expropriere, terenurile pe care s-a format ICAR-ul apoi SCDP-ul nu au fost niciodată ale statului R., au fost terenurile proprietate privata ale lui Baruch si Barahuglu, Dr. Tidor D., V. P., terenuri pe care exista extrase de Carte Funciara. Terenurile sunt ale persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate odată la Legea 18 si odată la Legea 1/2000, iar la Legea 247/2005 am cerut retrocedarea în natură, iar potrivit art. 3 alineat l1 din Legea Nr. 169/1997 "Actele Administrative prin care au fost trecute in domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de Proprietate Privată își suspenda efectele cu privire la aceste terenuri pana la soluționarea cererii de către C. de Fond Funciar, cu excepția terenurilor intrate deja in circuitul civil. După validarea cereri de reconstituire, terenul trece in rezerva Comisiei de Fond Funciar in vederea puneri in posesie."

Recurentele au mai reliefat că potrivit prevederilor Art. 34 alineat 6 din Legea 45/2009: " pentru terenurile aflate in perimetrul administrat de unitățile publice de cercetare dezvoltare, retrocedate proprietarilor in baza documentelor care atesta calitatea de proprietari, Comisiile Județene de aplicare a Legilor Fondului Funciar atribuie terenuri in compensare Instituției publice de C. Dezvoltare si Unităților de Invățământ Superior Agricol si Silvic. Atribuirea in compensare a terenului retrocedat se face din patrimoniul ADS in alte locații aflate in proprietate publica sau privata a statului, in termen de 60 de zile de la . prezentei legi, deci chiar daca terenurile au fost reconstituite proprietarilor suprafața destinata cercetării nu poate fi afectata atât timp cat actul normativ sus menționat prevede posibilitatea acordării de teren in compensare.

La apariția Legii 45/2009 in cuprinsul acestei legi nu se punea problema să nu se retrocedeze terenurile administrate de SCDP către cei in drept care au CF-uri, pentru ca Stațiunea primește de la ADS alte terenuri în compensarea celor care se predau pe vechiul amplasament, în condițiile în care Constituția la art.41 garantează proprietatea si dă greutate răspunderii Statului fata de orice fel de proprietar, iar ART 43 interzice naționalizarea sau preluarea forțată de către stat prin orice mod sau forma, a proprietății private.

Recursul declarat este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs și petentul D. V. T. Eliseu, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat.

În motivarea recursului s-a susținut faptul că în mod eronat instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata C. Municipala Bistrița si a respins cererea formulata de recurent, ca fiind autoritate de lucru judecat in cauză. Prima instanța a reținut ca prin sentința civila nr. 1120/2010 a Judecătoriei Bistrița, pronunțata in dosarul nr._, rămasa irevocabila prin respingerea recursului ca nefondat, a fost respinsa cererea in contradictoriu cu aceleași intimate si având același obiect, astfel ca este întrunita tripla identitate ceruta de art. 102 din vechiul C.civ.

Recurentul a precizat că în acțiunea formulata anterior, a solicitat in contradictoriu cu C. Municipala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bistrița si C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bistrita-Nasaud obligarea punerii in posesie cu teren in suprafața de 7,54 ha, conform anexei anexa nr. 29 Bistrița, pozițiile 58 si 59, validata prin H.C.J. nr. 825/2007 si emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren reconstituită, care a fost conexata la dosarul nr._, astfel ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidența art. 102 din vechiul C.civ, nici în ceea ce privește identitatea pârtilor si nici în ceea ce privește obiectul.

Mai mult, nu exista autoritate de lucru judecat întrucât prima hotărâre, respectiv sentința civila nr. 1120/2010 a Judecătoriei Bistrița, pronunțata in dosarul nr._, rămasa irevocabila prin respingerea recursului ca nefondat, nu a fost soluționată pe fondul cauzei, ci pe excepție, acțiunea fiind respinsa ca prematura, întrucat Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bistrita-Nasaud nr. 825/2007, a fost atacata in instanța, fiind format dosarul civil nr._ al Judecătoriei Bistrița, astfel ca punerea in posesie nu poate fi realizata.

Recurentul a mai arătat că instanța de fond preia argumentele intimatei A.D.S. si evocă Decizia nr.23/2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție a României pronunțata in recurs in interesul legii, in legătura cu interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. 2 ^din Legea 1/2000 si ale art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, care nu are corespondent în speță, precum si dispozițiile legale cuprinse in Legea 1/2000 si art. 10 alin.1 si alin. 2 din Legea nr. 213/1998. A mai reliefat că motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariului judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Recurentul, in calitate de moștenitor al defuncților D. F. T. si P. V., alături de ceilalți moștenitori, a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005, privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, înregistrate la Primăria Municipiului Bistrița, cu nr._/22.11.2005 si_/29.11.2005, pentru suprafața de 7, 54 ha.

Prin HCJ nr. 397/19.12.2006 a fost înscris alături de ceilalți moștenitori ai defuncților D. F. T. si P. V., in anexa 29 Bistrița, pozițiile 58 si 59, cu suprafața de 7,54 ha, anexa ce a fost validata de C. județeană de fond funciar, prin HCJ 825/2007. Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prin care au fost modificate si completate Legile Fondului Funciar, are ca scop finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate, reglementând urgentarea aplicării legislației funciare, aceste reglementari fiind menite sa asigure realizarea principiului "restitutio in integrum", asumat de România fata de Consiliul Europei cu ocazia adoptării Rezolutei nr. 1123 a APCE din aprilie 1997.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. 3 din Constituția României si art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul sa-i fie soluționata cererea ., cu precizarea ca in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit ca in calculul termenului intra si durata procedurilor administrative prealabile sesizării instanței judecătorești, in cazul in care legea impune o astfel de procedura prealabila sesizării instanței . Din anul 2005, data la care au fost depuse cererile de reconstituire a dreptului de proprietate si pana in prezent, nu am fost pus in posesie si nu a fost eliberat Titlul de proprietate, fiind încălcat termenul rezonabil de soluționare al unei cereri. La data emiterii HCJ 825/2007, terenul pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate, aflat in administrarea Stațiunii De C. Dezvoltare Pentru Pomicultura Bistrița, era in domeniul privat al statului, ulterior prin anexa 3.30 a Legii nr. 45/2009 SCDP Bistrița figurând cu o suprafața de 151,3507 ha teren public.

Potrivit prevederilor legale în materie, Agenția D. Statului, avea obligația de a preda Comisiei Municipale Bistrița terenurile aflate in domeniul privat al statului care urmează a fi retrocedate in conformitate cu legile fondului funciar. Neîndeplinirea acestei obligații nu este de natura a împiedica prin ea însăși punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate, atunci când terenul supus unei asemenea reconstituiri face parte din domeniul privat al statului si este susceptibil, potrivit legii, de a fi retrocedat cu caracter reparatoriu.

Or, suprafața de 7,54 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate .pe vechiul amplasament, se afla in domeniul privat al statului, fiind în administrarea Stațiunii de C.-Dezvoltare pentru Pomicultura Bistrița. In atari condiții, neîndeplinirea cerinței de ordin formal al predării de la Agenția D. Statului către C. Municipala Bistrița pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, nu poate angaja nulitatea titlului de proprietate ce va fi eliberat, esențial fiind ca terenul in litigiu, intră in categoria celor care puteau fi restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

In mod nelegal intimatele au înțeles să nu soluționeze cererile subsemnatului recurent, formulate in condițiile legii si cu respectarea acesteia, încălcând flagrant dispozițiile art. 21 alin. 3 din Constituția României si art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Doctrina europeana a arătat ca noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativa, care nu poate fi definita după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat ." trebuie apreciat ., respectiv in mod global si in mod concret. In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază in funcție de circumstanțele cauzei si de criteriile consacrate de jurisprudența sa, in special, in funcție de complexitatea spetei, comportamentul reclamantului si al autorităților competente.

Recursul declarat este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Intimata C. M. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Bistrița a depus la dosar întâmpinare prin care asolicitat să fierespinse ca nefondate recursurile, și să se mențină ca legală și temeinică sentința civilă nr. 6883/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița f.43-45.

În ceea ce privește recursul formulat de către petentul D. V. T. în mod corect prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins astfel cererea sa, întrucât prin sentința civilă nr. 1120/2010 pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, acțiunea formulată de către recurent prin care solicita, în contradictoriu cu cele două comisii, punerea sa în posesie cu terenul în suprafață totală 7,54 ha, conform Anexei 29 Bistrița pozițiile 58 și 59, și eliberarea titlului de proprietate, a fost respinsă, definitiv și irevocabil, ca prematură. Contrar celor susținute de către recurent, cererea sa din dosarul susmenționat a fost soluționată pe fond, instanța reținând, între altele, că punerea în posesie a persoanelor înscrise în Anexa 29 Bistrița nu poate fi realizată decât după încheierea protocolului de predare - primire a terenului de către ADS, cât timp acesta nu este la dispoziția comisiei municipale și nu se poate reține refuzul de a proceda la punerea în posesie a petentului.

S-a reținut la acea dată că, pe rolul instanțelor de judecată de aflau două dosare, unul având ca obiect legalitatea întocmirii Anexei 29 ( dosar nr._ - acțiune respinsă ca neîntemeiată, irevocabil, prin sentința civilă nr. 7275/2009 ), iar celălalt privea cererea noastră de obligare a ADS la predarea terenului din perimetrul stațiunii de cercetare în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite și validate pe anexa 29 ( dosar nr._ -acțiunea respinsă ca prematură prin decizia civilă nr. 429/R/2011 a Tribunalului Bistrița - Năsăud ).

Având în vedere aspectele de mai sus, cererea recurentului din dosarul

civil nr._ al Judecătoriei Bistrița a fost respinsă ca prematură,

Corect a reținut prima instanță că în speță există autoritate de lucru judecat în ceea ce îl privește pe recurent, fiind întrunită tripla identitate cerută de art. 1201 vechiul C.civ.

În ce privește recursul declarat de către B. M. G. și P. A., intimata a susținut că legală și temeinică hotărârea primei instanței, care a pronunțat această hotărâre având în vedere prevederile Deciziei nr. 23/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii în legătură cu problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 10(2) din Legea nr. 1/2000 și ale art. 10(2) din Legea nr. 213/1998 raportat la dispozițiile art. 55(5) j» din Legea nr. 45/2009, referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute la art. 9(1), (1¹) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ - teritoriale, prin hotărâri ale comisiilor județene, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. Această hotărâre a statuat că textele legale susmenționate trebuie interpretate în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre de guvern.

Astfel, având în vedere aceste statuări obligatorii pentru instanțele de judecată, văzând că terenul în litigiu nu a fost și nu este la dispoziția comisiei municipale, nefiind încheiat protocolul de predare - primire, prima instanță a respins ca prematură acțiunea petentelor, reținând că nu poate fi obligată comisia municipală la executarea unei obligații imposibile, cât timp terenul în litigiu nu este la dispoziția sa, ci face parte din domeniul public al statului și care trebuie să parcurgă procedura de trecere din public în privat prin hotărâre de guvern, conform Legii nr. 213/1998. Intimata a arătat și la fondul cauzei că, având în vedere necesitatea parcurgerii acestei proceduri și faptul că nici până în acest moment nu există o hotărâre de guvern care să dispună trecerea terenului reconstituit din domeniul public în cel privat, a promovat o acțiune de obligare a Instituției prefectului la elaborarea proiectului de hotărâre de guvern de trecere din domeniul public în cel privat a suprafețelor de 116 ha Bistrița și 33 ha Slătinița, și nu mai puțin, întrucât toate persoanele validate pe anexele 29 Bistrița și Slătinița sunt în mod legal, egal îndreptățite a fi puse în posesie (dosar civil nr._ al Tribunalului Bistrița - Năsăud, termen: 02.04.2013). Rezultă așadar foarte clar că terenul solicitat de către reclamanți și obiect al prezentului litigiu nu se află în nici în domeniul privat al statului și evident nici la dispoziția comisiei municipale.

S-a mai depus la dosar întâmpinare și de către intimata Stațiunea De C.-Dezvoltare Pentru Pomicultură Bistrița ce a solicitat respingerea recursurilor declarate ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică f.99.

În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat faptul că în mod corect, legal și temeinic, instanța de fond a respins cererea formulată de recurentul-petent D. V. T. Eliseu, ca fiind autoritate de lucru judecat în cauză, în speță existând tripla identitate cerută de art. 1201 cod civil vechi. De asemenea, în mod corect, legal și temeinic, instanța de fond a reținut că pentru a putea face obiectul reconstituirii în natură a dreptului de proprietate privată, terenurile solicitate trebuie să se afle în circuitul civil, legal și temeinic, instanța de fond a reținut faptul că terenurile în litigiu se află în domeniul public al statului.

De asemenea, în mod corect, legal și temeinic, a reținut instanța de fond faptul că - astfel cum a statuat, cu caracter obligatoriu, înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 23/2011, trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat a terenurilor suspuse retrocedării, aflate în administrarea stațiunilor de cercetare, se poate face doar prin hotărâre de guvern, cu respectarea întregii proceduri prevăzute de lege, neputând fi dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Având în vedere faptul că în speță nu există o hotărâre de Guvern prin care să se procedeze la trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat a terenurilor supuse retrocedării, necesare punerii în posesie a petenților și punerea acestora la dispoziția Comisiei municipale Bistrița, soluția instanței de fond de respingere a cererilor petenților ca prematur formulate este legală și temeinică.

S-a depus întâmpinare la dosar și de către intimata A. de Științe Agricole și Silvice ,,G. I. Sisești” București, solicitând respingerea recursurilor declarate ca nefondate și menținerea sentinței atacate, arătându-se în esență faptul că în mod corect și legal a fost reținută autoritatea de lucru judecat în cazul petentului recurent și de asemenea corect și legal s-a respins ca prematură acțiunea celorlalți petenți față de situația juridică a terenului în litigiu.

În fața tribunalului s-a prezentat petentul intimat D. O. O. ce a solicitat admiterea recursurilor promovate, precum și mandatara intimatului petent Turlaș S., numita P. M., exprimând aceeași poziție.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinței atacate, motiv pentru care recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate potrivit considerentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.

În ce privește recursul declarat de petentul D. V. T. Eliseu, tribunalul arată că în mod justificat s-a reținut în cauză autoritatea de lucru judecat, și-n consecință a fost respinsă cererea acestuia pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a fi incidentă excepția autorității de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerințe impuse de dispozițiile art. 1201 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză ținând cont de data formulării cererii.

Tribunalul constată că prin sentința civilă nr.1120 din 24 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud și în consecință s-a respins petitul de obligare la punere în posesie formulat de petentul D. V. T.-Eliseu în contradictoriu cu această intimată pentru lipsa calității procesuale pasive. S-a respins, ca prematură, acțiunea formulată de reclamantul D. V. T.-Eliseu, în contradictoriu cu pârâtele C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud (pentru aceasta din urmă cu privire la petitul de obligare la eliberarea titlului de proprietate). Această sentință a fost menținută prin decizia civilă n.189/R/2010 A Tribunalului Bistrița Năsăud, fiind respins recursul declarat de reclamant.

Având în vedere această situație, tribunalul observă că atât în acest dosar, dar și în dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința nr.1120/ 24.02.2010 de Judecătoria Bistrița obiectul cauzelor a fost același, respectiv obligarea la punerea în posesie a petentului pentru suprafața de teren reconstituită prin hotărârea comisiei județene, cauza a fost identică, fiind aplicabile aceleași prevederi legale raportat la aceeași situație juridică a terenului. Faptul că în acest dosar mai există și alte părți decât cele din dosarul anterior menționat nu înlătură cerința existenței acelorași părți, fiindcă relevant să fi fost părți în dosarul de față aceleași părți litigante ca în dosarul anterior, cerință îndeplinită în speță, pretențiile deduse judecății fiind dezbătute între aceleași părți, chiar dacă în acest dosar există și alți petenți ca urmare a formulării unor cereri comune de mai mulți petenți și conexării dosarului acestuia la dosarul altor petente prin încheierea din 15 noiembrie 2011. Așa fiind, reținând că există tripla identitate de părți, obiect și cauză, tribunalul constată că în mod corect s-a reținut autoritatea de lucru judecat.

În ce privește susținerea recurentului că în primul dosar nu s-a soluționat fondul cauzei, tribunalul arată că legea nu impune în mod expres necesitatea cercetării fondului cauzei în dosarul cu privire la care se invocă autoritatea de lucru judecat, putând exista autoritate de lucru judecat chiar dacă în primul dosar acțiunea se respinge în temeiul unei excepții, de exemplu ca prematură, așa cum este cazul în speță, iar dacă același reclamant introduce o acțiune similară împotriva acelorași pârâți, situația fiind neschimbată, în acest caz trebuie respinsă cererea pentru autoritate de lucru judecat, iar nu din nou în baza aceleași excepții, respectiv ca prematură.

Așa fiind, reținând că în mod judicios și legal a fost respinsă cererea acestui petent pentru autoritate de lucru judecat, tribunalul constată că recursul declarat de petent este nefondat, situație în nu se mai pot examina celelalte critici privind fondului cauzei deduse judecății.

Nefondat este și recursul declarat de petentele B. M. G. și P. A. fiindcă în cauză este aplicabilă și obligatorie Decizia nr. 23/2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție ce s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii și a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, că sintagma "în condițiile legii" din cuprinsul Legii nr. 1/2000 trebuie înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, emisă cu privire la terenurile delimitate în condițiile art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000. Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Ori, trebuie subliniat că art.10 din legea nr.1/2000 reglementează tocmai situația juridică a persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și de regiile autonome cu profil agricol sau de societățile naționale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului, arătându-se expres că în situația în care suprafețele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafețe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.

După cum s-a explicat în considerentele deciziei nr. 23/2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri situate în perimetrul stațiunilor de cercetare presupune, așadar, următoarele premise: trecerea terenurilor în discuție din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se situează; delimitarea terenului în sole compacte, conform art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000; terenul ce face obiectul retrocedării să nu fie indispensabil cercetării, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005; lipsa terenului disponibil administrat de alte instituții și autorități publice din județul respectiv sau din județele învecinate reprezintă o condiție negativă ce rezultă din interpretarea art. 10 alin. (7) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 și se impune a fi îndeplinită numai în situația în care reconstituirea nu se realizează pe fostul amplasament al proprietarului deposedat, ci pe un altul. Înalta Curte a statuat că se impune îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care stipulează că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituție sau prin lege nu se prevede altfel. Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situație derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Așa fiind, cum a statuat cu caracter obligatoriu instanța supremă pentru a se realiza scoaterea anumitor terenuri din domeniul public al statului, în condițiile legii, este absolut necesar să fie adoptată o hotărâre de guvern, inițiator în acest sens trebuind să fie prefectul. Tribunalul constată că în cauză nu s-a adoptat încă vreo hotărâre de guvern prin care să fie trecut terenul solicitat de petentele recurente din domeniul public al statului în domeniul privat ca să fie la dispoziția comisiei de fond funciar, situație în care soluția primei instanțe de respingere a acțiunii formulate de petente ca prematur formulată este corectă și dată cu aplicarea adecvată a prevederilor legale incidente în cauză.

Apărările recurentelor în sensul că au formulat cererea de reconstituire a terenului în natură încă din 1997, iar ulterior în anul 1999 prin H.G. nr.517/1999 s-a trecut o parte din terenul Stațiuni din domeniul privat in domeniul public al statului, iar prin aceasta H.G s-a făcut o noua expropriere, nu poate atrage admiterea recursului, pentru că, pe de o parte, relevantă și importantă era data emiterii hotărârii comisiei județene pentru reconstituire dreptului de proprietate, acesta fiind emisă în cazul petentelor în anul 2007, iar pe de altă parte, oricum pentru trecerea terenului din domeniul public în cel privat și apoi la dispoziția comisiilor de fond funciar este necesară adoptarea unei hotărâri de guvern după cum s-a argumentat anterior, fiind obligatorie pentru instanțele de judecată decizia dată de instanța supremă care are rolul tocmai de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în asemenea litigii.

Tribunalul mai remarcă că din susținerile intimatei comisia municipală că s-a introdus o acțiune de obligare a Instituției prefectului Bistrița Năsăud la elaborarea proiectului de hotărâre de guvern de trecere din domeniul public în cel privat a suprafețelor de 116 ha Bistrița și 33 ha Slătinița, întrucât toate persoanele validate pe anexele 29 Bistrița și Slătinița sunt în mod legal, egal îndreptățite a fi puse în posesie, fiind înregistrată cererea sub nr._ al Tribunalului Bistrița – Năsăud, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca în perioada următoare să fie emisă o hotărâre de guvern privind trecerea terenului din domeniul public în cel privat, iar apoi petenții și alte persoane îndreptățite cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate să fie puse în posesie..

Având în vedere aceste considerente, tribunalul în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat atât recursul declarat de petente, cât și cel de petent, împotriva sentinței civile nr. 6883/2012 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o va menține integral ca fiind legală și temeinică.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de petentele B. M. G., cu domiciliul în Bistrița, .. 11, jud. Bistrița-Năsăud și P. A., cu domiciliul în localitatea G., .. 1, ., ., și respectiv de petentul D. V. T. Eliseu, cu domiciliul în București, . nr. 25, ., ., împotriva sentinței civile nr. 6883/2012 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul civil nr._ .

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

R. I. B. M. L. B. G. C. F. N. G.

MLB// 2ex.// 01 martie 2013

Jud. fond O. CV.

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Obligaţie de a face. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul BISTRIŢA... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Prestaţie tabulară. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 393/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Uzucapiune. Decizia nr. 149/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Obligaţie de a face. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 108/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Contestaţie la executare. Decizia nr. 262/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Reziliere contract. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD