Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 367/186/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 155/R/2013

Ședința publică din: 28 martie 2013

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: S. I.,judecător

JUDECĂTOR: N. C.

JUDECĂTOR: I. C.

GREFIER: H. V.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile cu nr.2055 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr._, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată recursul în termen declarat, motivat, comunicat și netimbrat. Prin citație i s-a solicitat recurentului să timbreze recursul cu taxă judiciară de timbru de 113,50 lei și cu timbru judiciar în valoare de 3 lei, indicându-se consecința neachitării acestor taxe.

Tribunalul, invocă și pune în discuție excepția netimbrării recursului.

S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care cauza a rămas în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 2055 din 20.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă precizată de reclamanții C. I. și C. A. îndreptată împotriva pârâților M. R., O. L., K. MIHUT A., A. T. I. și ORAȘUL B. – prin primar (pentru proprietarii tabulari înscriși în CF_ B.) - și, în consecință:

- s-a constat valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 03.02.2003, între reclamanți - în calitate de promitenți cumpărători - și pârâta de rând 1, M. R. și defunctul ei soț, M. G. – în calitate de promitenți vânzători – având ca obiect terenul în suprafață de 800 mp, de categorie arabil, situat în locul numit "La părău”, identificat în T.P. nr.1799/30.04.2002, cu nr. . și ca preț suma de 500 dolari SUA și dispune ca prezenta sentință să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare;

- s-a constat valabilitatea antecontractului de vânzare–cumpărare încheiat la data de 02.04.1995, între reclamanți - în calitate de promitenți cumpărători - și pârâta de rândul 4, A. T. I. –în calitate de promitentă vânzătoare – având ca obiect terenul în suprafață de 10 ari, arabil, situat în intravilanul localității Coldău, corespunzător tarlalei 6/A, . TP nr. 1439/05.11.2001 și ca preț suma de 500.000 lei (ROL) și, care a fost achitat integral și s-a dispus ca sentința să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare;

- s-a dispus dezmembrarea nr. topo 179/2 și înscrierea în CF_ B. – Coldău, sub nr. topo. nou 179/2/1, a dreptului de proprietate al reclamanților C. I. și C. A. – dobândit cu titlu de cumpărare - asupra imobilului teren în suprafață totală de 1.800 mp, de categorie arabil, obiect al contractelor de vânzare – cumpărare mai sus menționate, restul terenului în suprafață de 1.345 mp, de categorie grădină, urmând să rămână înscris pe vechii proprietari de carte funciară, sub nr. topo. nou 179/2/2, conform tabelului de mișcare parcelară din cadrul raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul Ș. V. F., raport ce face parte integrantă din hotărâre.

Au fost obligate pârâtele M. R. și A. T. I. la plata cheltuielilor avansate de stat sub forma ajutorului public judiciar și constând în suma de câte 455 lei, fiecare, cu titlu de taxă de timbru, către Primăria Orașului B..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În aplicarea disp. Legii nr. 18/1991, defunctului M. G. (dec. la data de 01.12.2004) i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1 ha 3070 mp, înscris în T.P. nr.1799/30.04.2002 (fil. 5 din dosar).

Din cuprinsul antecontractului de vânzare – cumpărare (existent la fil. 7 din dosar), instanța a reținut că, la data de 03.02.2003, def. M. G. și soția sa, pârâta de rând 1, M. R. le-au vândut reclamanților suprafața de 800 mp (identificată cu nr. . din TP-ul sus menționat) situată în intravilanul localității Coldău, în locul numit “La părău”, în schimbul prețului de 500 dolari SUA, preț achitat integral la data încheierii convenției (potrivit mențiunii inserate în cuprinsul actului de înstrăinare).

Potrivit actului de deces (existent la fil. 6 ), instanța a reținut că, la data de 01.12.2004, M. G. a decedat, moștenitorii acestuia fiind pârâtele de rând 1-3, în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fiice.

Instanța a mai reținut că, în aplicarea acelorași dispoziții legale (Legea nr. 18/1991), pârâtei A. T. I. (născ. Ș.) i s-a reconstituit – în calitate de moștenitor al def. C. I. - dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 6.000 mp, între care și asupra suprafeței de 1.000 mp, situată în intravilanul loc. Coldău și corespunzătoare tarlalei 6/A, . în TP nr. 1439/05.11.2001 (fil. 8 din dosar).

Potrivit antecontractului de vânzare–cumpărare încheiat la data de 02.04.1995 (f.9), instanța a reținut că, între reclamanți - în calitate de promitenți-cumpărători - și pârâta de rândul 4, A. T. I. –în calitate de promitentă-vânzătoare – s-a încheiat o convenție de înstrăinare, având ca obiect terenul în suprafață de 1.000 mp, situat în intravilanul localității Coldău, corespunzător tarlalei 6/A, . TP nr. 1439/05.11.2001 și ca preț suma de 500.000 lei (ROL), preț care a fost achitat integral la data încheierii actului de înstrăinare

Expertul tehnic Ș. V. F. a identificat imobilele teren în litigiu, prin amplasament, ca fiind situate în intravilanul localității Coldău, avându-i ca vecini pe: la N - P.; E - C. I.; S - DN 17; V - O. Ș..

S-a arătat, totodată, că suprafața determinată prin măsurători a imobilelor ce fac obiectul acțiunii este de 1.800 mp, fiind formată din două loturi, respectiv lotul estic - în suprafața 1000 mp și lotul vestic - în suprafața de 800 mp, localizate conform extrasului din planul parcelar atașat.

Cu date de cadastru, s-a menționat că terenurile sus menționate se identifică in TP nr. 1439/05.11.2001, cu nr. . 238/1, teren reconstituit in favoarea lui Ș. T., în suprafață de 1000 mp (lotul estic), iar suprafața de 800 mp (lotul vestic) se identifica în TP nr. 1799/30.04.2002, sub nr. ., teren reconstituit in favoarea def. M. G..

Conform evidentelor de carte funciară, terenurile sus menționate se identifică ca fiind înscrise sub nr. topo. 179/2, în Cartea Funciara_ B. – Coldău, avându-i ca proprietari tabulari pe Condrați I. a lui Ș. și soția Șimon S. 1/2 părți și Plaian F. (căs. L. A. a lui T.) ½ părți.

S-a întocmit tabel de mișcare parcelară cu propunere de intabulare a dreptului de proprietate pe numele reclamanților asupra suprafeței de 1.800 mp, obiect al convenției de înstrăinare.

Față de cele mai sus reținute, în baza art. 111 C.., a art. 948 și urm., a art. 1294 și urm., a art. 969 și a art. 974 din vechiul Cod civil, instanța a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, sens în care a constatat valabilitatea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți.

În baza disp. art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, instanța a pronunțat o sentință care să țină loc de contracte autentice de vânzare-cumpărare a imobilelor terenuri sus arătate.

În baza art. 46 din Decretul Lege nr. 115/1938 și a art. 22 din Legea 7/1996, S-a dispus dezmembrarea nr. topo 179/2 și înscrierea în CF_ B. – Coldău, sub nr. topo. nou 179/2/1, a dreptului de proprietate al reclamanților C. I. și C. A. – dobândit cu titlu de cumpărare - asupra imobilului teren în suprafață totală de 1.800 mp, de categorie arabil, obiect al contractelor de vânzare – cumpărare mai sus menționate, restul terenului în suprafață de 1.345 mp, de categorie grădină, urmând să rămână înscris pe vechii proprietari de carte funciară, sub nr. topo. nou 179/2/2, conform tabelului de mișcare parcelară din cadrul raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul Ș. V. F., raport ce va face parte integrantă din hotărâre.

Față de împrejurarea admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de către reclamanți și raportat la disp. art. 18 din OUG nr. 51/2008 republ. coroborate cu considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1555 din 6 decembrie 2011, respectiv la împrejurarea potrivit căreia pârâtele M. R. și A. T. I. – în calitate de promitente-vânzătoare - nu și-au exprimat până la prima zi de înfățișare acordul legat de cererea sus menționată, instanța l-a obligat pe aceste pârâte la plata cheltuielilor avansate de stat sub forma ajutorului public judiciar și constând în suma de câte 455lei, fiecare, cu titlu de taxă de timbru, către Primăria Orașului B..

Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal reclamantul C. I., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul validării antecontractului încheiat cu M. G. și M. R. pentru întreaga suprafață de 14 ari, și nu pentru suprafața de 8 ari, cum s-a procedat.

În motivare s-a susținut că în realitate suprafața vândută este de 14 ari, chiar dacă nu este înscrisă în titlul de proprietate, iar reclamantul a solicitat mandatarului său formularea și a unui capăt de cerere de modificare a titlului de proprietate al promitenților vânzători, ceea ce nu s-a mai făcut.

Recurentul a susținut că se impune suspendarea intabulărilor până la modificarea titlului de proprietate, și solicitarea de la Comisia locală de fond funciar a măsurătorilor realizate cu ocazia reconstituirii. Totodată a învederat că nici C. A. nu este mulțumită de hotărârea pronunțată de Judecătoria B..

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimații, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat apărări scrise la dosar.

În temeiul prevederilor art. 2 alin.1 lit. c coroborat cu art. 11 alin.1 teza a II-a din Legea 146/1997, modificată, tribunalul a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 113,50 lei, precum și, conform art. 3 alin.2 din OG nr. 32/1995, obligația de a achita un timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

Obligația a fost comunicată recurentului la data de 1.03.2013, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 10 din dosar, însă acesta nu a înțeles să se conformeze, nedepunând la dosar dovada achitării taxelor stabilite de instanță.

D. consecință, tribunalul urmează să facă aplicarea în cauză a prevederilor art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, și să dispună anularea recursului ca netimbrat, luând act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. I., domiciliat în . jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2055 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B. .

Fără cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

S. I. N. C. I. C. H. V.

Red./Tehnored. S.I. 2 ex

18.04.2013

Jud. fond V. M.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD