Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 227/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 227/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 227/A/2015
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2015
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R.-I. B.
GREFIER: M.-M. E.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamanta Șut Anișoara - M., împotriva sentinței civile nr. 3579/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 25.06.2014 în baza art. 411 alin.1 pct.2 NCPC și a fost repusă pe rol la data de 4.11.2015.
Având în vedere dispozițiile art. 416 alin.1 NCPC, tribunalul invocă excepția perimării cererii de apel ca urmare a rămânerii cauzei în nelucrare mai mult de 6 luni, după care reține pricina în pronunțare cu privire la excepția perimării.
TRIBUNALUL
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 3579/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, prima instanță a respins cererea având ca obiect ordonanță președințială, formulată de reclamanta Șut Anișoara M., în contradictoriu cu pârâtul Șut I. D., CNP_; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Părțile sau căsătorit la data de 17.05.2008, iar din căsătoria lor a rezultat minorul Șut T. D. născut la data de 3.07.2008 (fila 9,10). Părțile s-au despărțit în fapt in cursul lunii februarie 2014, când reclamanta împreuna cu minorul a părăsit locuința pârâtului mutându-se la părinții săi în localitatea Bistrița Bârgăului.
Conform susținerilor reclamantei, necontrazise de pârât, acesta, în data de 22.02. 2014 a luat minorul la domiciliul său, unde se afla si în prezent.Din ancheta psiho-socială efectuată la domiciliul reclamantei a reieșit faptul ca mama minorului este casnică, locuiește în casa proprietatea bunicului său B. T. împreună cu părinții săi, un frate și un nepot al acesteia, imobil compus din 2 camere bucătărie, cămară, hol și baie. Cu privire la pârât în ancheta psihosociala se arata că nu este încadrat în munca, ci prestează munci ocazionale, locuiește în casa proprietatea părinților săi, casa compusă din 4 camere, bucătărie, baie, hol și este ajutat la creșterea copilului de către mama si ceilalți membrii ai familiei sale.
Minorul merge la grădiniță în Tiha Bârgăului, de creșterea și educația lui ocupându-se tatăl.
Potrivit art. 92 NCC „(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. (2) In cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic”.
Potrivit prevederilor art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. Astfel, pentru pronunțarea ordonanței președințiale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantului, urgența măsurii și vremelnicia acesteia.
Prin cererea formulată, reclamanta solicită ca, pe calea ordonanței președințiale, instanța să stabilească, provizoriu, locuința minorului Șut T. D. născut la data de 3.07.2008 la locuința reclamantei din Bistrița-Bârgăului, nr.99, județ Bistrița-Năsăud, până la soluționarea definitivă a divorțului, obiect al dosarului civil nr._ .
Este de necontestat faptul că art. 996 C.pr.civ., recunoaște titularului unui drept real posibilitatea de a recurge la procedura ordonanței președințiale pentru apărarea dreptului său care, fiind amenințat, are nevoie de protecție urgentă din partea instanței judecătorești, însă, în cauza pendinte nu sunt întrunite cerințele menționate pentru a se putea dispune măsura solicitată pe calea reglementată de această procedură specială.
Pe calea ordonanței președințiale nu poate fi soluționat fondul dreptului, însă un examen sumar al litigiului este autorizat de lege și chiar indispensabil, atât pentru a se stabili competența instanței de a lua o măsură provizorie, cât și pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părțile litigante are în favoarea sa aparențele unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a menține o anumită stare de fapt sau de drept.
Totodată, art.919 Cod procedură civilă acordă justițiabililor dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru ca, pe calea ordonanței președințiale, să se ia măsuri provizorii privind stabilirea locuinței copiilor minori până la soluționarea pe fond a acestei cereri accesorii divorțului.
Din lecturarea acestei dispoziții care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale se desprinde fără echivoc concluzia că, pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun a fi întrunite concomitent și cumulativ trei condiții, anume vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului. Totodată, practica judiciară uniformizată în această materie a statuat că este necesară analizarea aparenței dreptului în cadrul acestei proceduri speciale.
În acest sens, instanța reține că din căsătoria părților a rezultat minorul Șut T. D. născut la data de 3.07.2008.
Trebuie reținute în cauză, de asemenea, și concluziile reiterate în fiecare cauză de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când a soluționat cauze având ca temei art. 8 din Convenție, instanța statuând că ingerința statului în dreptul la viața de familie a minorului este justificată atunci când urmărește un scop legitim, respectiv protecția sănătății și dezvoltării copilului.
Pe de altă parte, tot această instanță statuează că analiza trebuie făcută de către instanță în raport de interesul superior al minorului, sens în care, în estimarea acestuia, este lăsată instanțelor naționale o marjă de apreciere destul de largă, instanța națională fiind, însă, obligată să aducă o minimă motivare a interesului minorului (hotărârea Maniglio – Mathlouthi și hotărârea Monroy).
Când se examinează dacă sunt întrunite condițiile art. 996 din C.proc.civ., în materia ce face obiectul prezentei cereri, trebuie apreciat cu prioritate interesul minorului, apreciere care se stabilește în raport de mai multe criterii, printre care: vârsta acestuia, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul reciproc dintre copil și părinți sau alte persoane din familie, grija manifestată față de copil, etc.
În analizarea caracterelor ce se impun a fi întrunite pentru admiterea unei atare cereri, instanța reține că, întradevăr, vremelnicia este dată prin cererea reclamantei de stabilire a locuinței minorului, la domiciliul acestuia din Bistrița-Bârgăului, nr.99, județ Bistrița-Năsăud, în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului de divorț nr._ .
În ce privește însă urgența, ca și o condiție ce ține de esența instituției Ordonanței Președințiale, instanța o va analiza în concret, în raport de împrejurările obiective ale cauzei. Astfel, potrivit concluziilor anchetelor psihosociale efectuate în cauză atât la domiciliul reclamantei, cât și la domiciliul pârâtului, rezultă că minorul se află în îngrijirea tatălui ,că este înscris la grădinița din localitate pe care o frecventează . Instanța apreciază că aceasta condiție rezultă și din nevoia de stabilitate a minorului, în vederea asigurării unui trai decent și a unei educații și supravegheri corespunzătoare acestuia, or, prin lipsa acestei stabilități, s-ar putea cauza minorului un prejudiciu ce nu ar mai putea fi reparat, fiindu-i pusă în pericol sănătatea, educația și dezvoltarea armonioasă. Reclamanta prin probele administrate nu a făcut dovada că viața sau sănătatea minorului ar fi pusă în pericol prin faptul că acesta se află în grija tatălui său, mai mult, pârâtul deține mai bune condiții locative pentru creșterea minorului, astfel, instanța apreciază că nu este în interesul acestuia ca domiciliul să le fie schimbat, prin luarea lui din mediul în care s-au obișnuit, și mutarea la domiciliul reclamantei, condiția esențială fiind interesul copilului, determinată potrivit criteriilor arătate.
Sigur că în cadrul acțiunii având ca obiect divorț, instanța va analiza, prin administrarea probațiunii necesare și obligatorii, dacă măsura stabilirii domiciliului minorului la reclamantă este cea care protejează cel mai bine interesul acestora, însă, prin cererea de Ordonanță Președințială formulată, instanța nu poate prejudeca fondul cauzei, iar reclamanta nu a făcut dovada unor motive temeinice, pentru care instanța să dispună – ca o măsură urgentă – schimbarea domiciliului minorului, o astfel de măsură putând crea instabilitate și dezechilibru în procesul de creștere și educare al copilului.
În raport de cele anterior expuse, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele textului art. 996 alin.1 C.pr.civ., instanța a respins cererea reclamantei. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva sentinței expuse, în termen, a declarat apel reclamanta Șut Anișoara M., care a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială fără să indice motivele pentru care solicită schimbarea hotărârii.
În ședința publică din 25 iunie 2014, judecarea apelului a fost suspendată, în temeiul art.411 alin.1, pct.1 din(noul) Codul de procedură civilă, având în vedere lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De la data suspendării, în dosar, nu s-a efectuat niciun act de procedură până la data de 4 noiembrie 2015, dată la care cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării.
Potrivit dispozițiilor art.416 alin.1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni iar, potrivit art.420 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că, în cauza de față, din motive imputabile părților, nu s-a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării apelului, mai mult de 6 luni, urmează ca tribunalul să constate perimată judecarea apelului formulat de reclamantă.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată judecata apelului declarat de reclamanta Șut Anișțoara M., domiciliată în . Bistrița Bîrgăului, nr.99, județul. Bistrița-Năsăud, CNP_, împotriva sentinței civile nr.3579/2014, pronunțată în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G.-C. F. R.-I. B. M.-M. E.
Redactat BRI/tehnoredactat RIB /28.12.2015/ 4ex.
Judecător primă instanță TLM
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 225/2015. Tribunalul BISTRIŢA... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|
