Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 11/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 11/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 11/R/2015
Ședința publică din data de 3 februarie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: F. G. C., președinte secția I civilă
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat pârâții U. C. și U. S. împotriva sentinței civile nr. 2102/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterea recursului a avut loc la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2015, statuările instanței fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de azi, 3 februarie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin sentința civilă nr. 2102/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C C. I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții U. C. și U. S..
S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta U. S., în contradictoriu cu pârâtul U. C. și reclamanta S.C C. I. S.R.L și, în consecință: a constatat că pârâții U. C. și U. S. au dobândi în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală, dreptul de proprietate asupra imobilului teren arabil în suprafață de 1000 mp. situat în Bistrița, înscris în CF_ având nr. cadastral 7458/2/3/1/2/2/1/3, în valoare de 35.000 lei.
S-a dispus sistarea stării de coproprietate în devălmășie între cei doi pârâți, U. C. și U. S., pe calea acțiunii oblice, cu privire la imobilul teren arabil în suprafață de 1.000 mp. situat în Bistrița, înscris în CF_ având nr. cadastral 7458/2/3/1/2/2/1/3.
A fost atribuit pârâtului U. C., în proprietate exclusivă, în natură, imobilul teren arabil în suprafață de 1000 mp. situat în Bistrița, înscris în CF_ având nr. cadastral 7458/2/3/1/2/2/1/3.
A fost obligat pe pârâtul U. C., să plătească pârâtei U. S., suma de 17.500 lei cu titlu de sultă compensatorie, până la egalizarea loturilor, corespunzător cotei de 1/2 din acest bun.
A fost anulată ca netimbrată cererea de intervenție formulată în cauză de intervenienta, Țerea M., și a obligat pe pârâții, U. C. și U. S., în solidar, să plătească reclamantei suma de 4.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza titlului executoriu, bilet la ordin . nr._, emis la data de 07.04.2010, de către S.C. Cipt Partener S.R.L. și avalizat de către pârâtul U. C., cu scadență la data de 02.08.2011, s-a încuviințat executarea silită împotriva pârâtului U. C., în dosarul de executare nr. 408/2011 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Andronesi V. D. și Andronesi D. M., pentru recuperarea sumei de 50.338,11 lei, la stăruința creditorului urmăritor .. În acest sens a fost emisă la data de 22.09.2011, de executorul judecătoresc, somația prevăzută de art. 61 din Legea nr. 58/1934 împotriva avalistului U. C. iar ulterior, la data de 14.12.2011, a fost emisă în același dosar de executare, somația imobiliară împotriva pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art. 387, 497 alin. 2 și art. 500 Cod procedură civilă, somația fiind notată în cartea funciară, asupra imobilului teren, situat în Bistrița, .. 19, jud. Bistrița-Năsăud, înscris în CF nr._ Bistrița, cu nr. top 7458/2/3/1/2/2/1/3 proprietate comună a celor doi pârâți.
Raportat la art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865 care prevede că creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilul aflat în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul acelui imobil, reclamanta a formulat acțiunea civilă pentru partajarea imobilului în cauză.
Conform extrasului de carte funciară pentru informare, depus la dosar (fila 4 dosar fond), imobilul teren, în suprafață de 1000 mp, intabulat în C.F. nr._ Bistrița, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare 9548, sub nr. top. 7458/2/3/1/2/2/1/3 a fost înscris în cartea funciară pe numele celor doi pârâți, U. C. și U. S., în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2603/2003 autentificat de notarul public G. A. V., ca bun comun.
Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2603/2003 de notarul public G. A. V., (fila 90 dosar fond), cei doi pârâți, au cumpărat terenul în discuție, la data de 13 mai 2003, împreună cu o altă suprafață de 366 mp teren, pentru un preț total de 100.000 lei (ROL) achitat vânzătorilor înainte de autentificarea contractului.
Conform art. 30 Codul Familiei (în vigoare la data dobândirii bunului), „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”.
S-a reținut că, plecând de la acest text legal, de regulă, în cazul împărțelii bunurilor între soți, operează prezumția că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumție poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soți a fost mai mare decât al celuilalt. Pârâții nu au contestat calitatea de bun comun a terenului ce a făcut obiectul acțiunii, însă prin cererea reconvențională formulată în cauză pârâta U. S. a invocat faptul că a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunului, susținând inițial că acesta a fost cumpărat din banii primiți de la mama sa și ulterior că a realizat venituri mai ridicate decât soțul ei. Aceste apărări nu au putut fi însă reținute în cauză, nefiind susținute de probele administrate în dosar. Astfel, pârâta a depus la dosar un înscris sub semnătură privată, în copie xerox, aparent întocmit la data de 05.05.2003, prin care mama pârâtei ar fi dat acesteia suma de 250.000 lei pentru cumpărarea terenului în litigiu. Acestui înscris însă, instanța de fond nu i-a acordat valoare probantă și nu a ținut seama de el, având în vedere prevederile art. 139 Cod de procedură civilă și refuzul pârâtei de a prezenta originalul înscrisului, fapt ce a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a contesta originalitatea lui și de a se înscrie în fals. De altfel, chiar și în ipoteza în care s-ar fi reținut în cauză existența acestui înscris, din lecturarea lui s-a putut observa că suma de bani dată reclamantei nu a reprezentat o donație, ci pârâta trebuia în schimbul acestei sume să o întrețină pe mama ei până la moarte. Ori, bunurile (valorile) dobândite în timpul căsătoriei prin contracte de întreținere au fost tot bunuri comune, iar nu proprii (având în vedere caracterul sinalagmatic și oneros al contractului de întreținere).
Nici cealaltă ipoteză invocată de pârâta – reclamantă în cauză, nu a fost reținută de instanță, din probele administrate neputându-se concluziona fără dubiu, că aceasta a realizat în timpul căsătoriei cu pârâtul, venituri substanțial mai ridicate decât soțul. Singura probă în acest sens a fost interogatoriu pârâtului, a cărui sinceritate a fost însă pusă la îndoială, având în vedere faptul că ambii pârâți au avut interesul de a scoate imobilul de la executare silită (fapt ce ar fi afectat dreptul de gaj general al reclamantei).
În concluzie instanța a reținut că imobilul supus partajului a fost cumpărat în timpul căsătoriei de către cei doi pârâți cu o contribuție egală, prin probele administrate în cauză nefiind răsturnată această prezumție legală, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta U. S., prin care s-a solicitat a se constata contribuția sa majoritară la dobândirea bunului comun.
S-a reținut că, conform art. 33 Codul familiei, bunurile comune nu au putut fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, iar la alin. 2 al aceluiași articol s-a prevăzut că „după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale”.
Față de existența acestui impediment la executare (calitatea de bun comun al imobilului urmărit), în vederea valorificării creanței pe care o deține, a fost întemeiată cererea reclamantei de sistarea stării de indiviziune dintre pârâți privind imobilul teren arabil în suprafață de 1000 mp. situat în Bistrița, înscris în CF_ având nr. cadastral 7458/2/3/1/2/2/1/3, respectiv atribuirea imobilului pârâtului U. C., cu obligarea acesteia la plata sultei compensatorii către pârâta U. S., reprezentând 50% din valoarea bunului.
Bunul a fost evaluat prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 673 indice 3 Cod de procedură civilă, la valoarea de 35.000 lei, astfel cum a fost indicată de pârâți (fila 27 dosar fond) și acceptată de reclamantă (fila 137 dosar fond), în cauză nefiind necesară efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului. Prin urmare, în acord cu prevederile art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod de procedură civilă, raportat la art. 36 Codul familiei, instanța a dispus partajarea bunului în modalitatea arătată, cu obligarea pârâtului U. C. la plata către pârâta U. S. a sumei de 17.500 lei cu titlu de sultă compensatorie, corespunzător dreptului său de proprietate din acest imobil - în cotă de 1/2.
Apărările celor doi pârâți legate de faptul că reclamanta S.C C. I. S.R.L și-a înscris la masa credală, împotriva falitei ., creanța ce a format obiectul dosarului de executare nr. 408/2011 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Andronesi V. D. și Andronesi D. M., nu au fost de natură a duce la respingerea acțiunii de partaj formulată de reclamantă. Așa cum s-a arătat mai sus, pârâtul U. C. a avalizat biletul la ordin . nr._, emis la data de 07.04.2010, de către S.C. Cipt Partener S.R.L, avalistul fiind ținut să plătească datoria debitorului principal, conform art. 35 din Legea 58/1934, astfel încât a fost alegerea reclamantei pe care dintre cei doi (debitor sau avalist) a înțeles să îl urmărească pentru această creanță. În cauză reclamanta a înțeles să îl urmărească pe pârât, tocmai pentru că debitorul principal (.) s-a găsit în stare de insolvabilitate, fiind deschisă procedura falimentului împotriva sa. Prin această executare nu s-a putut reține că s-au eludat dispozițiile art.36 din Legea 85/2006, încălcându-se drepturile celorlalți creditori înscriși la masa credală, deoarece executarea a privit o obligație personală a pârâtului U. C. (care s-a obligat personal prin avalizarea biletului la ordin), iar nu o obligație a falitei .; desigur că pârâtul, în măsura în care ar fi executat de către reclamantă, ar avea un drept de regres împotriva falitei, putând a-și valorifica acest drept în procedura insolvenței, cu consecința de a suporta concursul celorlalți creditori ai falitei.
În ceea ce a privit solicitarea pârâților de a fi atribuit terenul în natură pârâtei U. S., instanța de fond a reținut următoarele:
La atribuirea bunului în natură unuia dintre coproprietari, instanța trebuia să țină cont de criteriile prevăzute de art. 673 indice 9 Cod de procedură civilă sau de alte criterii asemănătore (după cum a rezultat din teza finală a acestui text legal). În ceea ce a privit acordul părților, trebuia subliniat în cauză că acțiunea reclamantei a avut ca fundament acțiunea oblică (art. 974 Cod civil), reclamanta exercitând drepturile debitorului ei care a stat în pasivitate, astfel încât acordul acesteia trebuia avut în vedere la atribuirea bunului (iar nu a pârâtului). În privința celorlalte criterii prevăzute de textul legal, acestea nu oferă preferință nici unuia dintre pârâți (aceștia având cotă de proprietate egală din bun, același domiciliu și nu au efectuat îmbunătățiri). Astfel, instanța a avut în vedere la atribuirea bunului, posibilitatea și disponibilitatea părților de a achita sulta. Ori pârâta, deși a solicitat să îi fie atribuit în natură bunul și, deși avea posibilitatea de a invoca prevederile art. 673 indice 10 alin 2 Cod de procedură civilă, odată cu depunerea sultei, pentru a preîntâmpina atribuirea bunului celeilalte părți, aceasta nu a înțeles să procedeze în acest mod, de unde a rezultat că nu a fost cu adevărat interesată să achite sulta, pentru a putea fi încasată de reclamantă. În aceeași ordine de idei, trebuia reținut faptul că prin acțiunea formulată în cauză reclamanta a urmărit să își valorifice o creanță constatată prin titlu executoriu, bilet la ordin . nr._/07.04.2010, încercând, în virtutea dreptului său de gaj general asupra patrimoniului debitorului său, să scoată din indiviziune bunurile acestuia, pentru a le putea urmări. Atribuirea bunului celuilalt coproprietar nu ar fi dus la stingerea litigiilor dintre părți și nu ar fi creat posibilitatea ca reclamanta să își recupereze creanța, deoarece în atare situație aceasta ar fi trebuit să urmărească sulta datorată de pârâtă, care prin atitudinea procesuală adoptată în cauză, nu a manifestat disponibilitatea de a achita sulta voluntar și cu prioritate; astfel încât reclamanta s-ar fi aflat în situația de a o urmări silit pe pârâtă, ceea ce ar fi generat alte litigii. A rezultat că soluția practică a fost de atribuire a bunului pârâtului U. C., doar prin această modalitate putând fi satisfăcute pe deplin drepturile coproprietarilor, fără a afecta dreptul de gaj general al reclamantei asupra patrimoniul debitorului ei, respectiv prin această modalitate de partajare a bunului, pârâtul U. C. a avut posibilitatea de a plăti cu partea sa din bun o datorie constatată printr-un titlu executoriu, reclamanta și-a conservat dreptul de gaj general iar pârâta U. S., bucurându-se de privilegiul sultei (conform art. 1737 Cod civil) putând fi satisfăcută cu prioritate din prețul obținut în cazul vânzării bunului.
Tocmai pentru aceste considerente, au fost înlăturate apărările pârâților care au susținut că prin această modalitate de partajare a fost lezată pârâta U. S., (aceasta „urmând a lua locul creditorului și a suporta insolvabilitatea pârâtului”), deoarece pârâta a beneficiat de privilegiul sultei, urmând a se îndestula cu prioritate din prețul imobilului, înaintea celorlalți creditori, în situația în care bunul va fi vândut. Ori, faptul că pârâtul trebuia să plătească sultă nu a avut nici o legătură cu raportul dintre el și reclamantă ci cu calitatea lui de coproprietar asupra bunului, sulta reprezentând cota corespunzătore de proprietate din bun ce a aparținut pârâtei, astfel încât, în mod firesc trebuia să fie plătită odată ce bunul i-a fost atribuit în natură pârâtului.
Pentru argumentele înfățișate instanța a admis acțiunea reclamantei și a dispus sistarea stării de coproprietate în devălmășie între cei doi pârâți, U. C. și U. S., pe calea acțiunii oblice, cu privire la imobilul teren arabil în suprafață de 1000 mp. situat în Bistrița, înscris în CF_ având nr. cadastral 7458/2/3/1/2/2/1/3 și a atribuit pârâtului U. C., în proprietate exclusivă, în natură, imobilul, cu obligarea acestuia la plata către pârâta U. S. a sumei de 17.500 lei cu titlu de sultă compensatorie, corespunzătoare cotei de 1/2 din acest bun.
În ceea ce a privit cererea de intervenție formulată în cauză de intervenienta Țerea M., acesta a fost anulată, dat fiind faptul că nu a fost achitată taxa de timbru corespunzătore cererii și a fost admisă excepția nelegalei timbrări.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, văzând culpa procesuală a pârâților, aceștia au fost obligați să plătească reclamantei, în solidar, suma de 4.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, achitate conform chitanțelor existente la dosarul de fond.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul U. C. a declarat recurs, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și administrarea probei cu expertiza și cu martori, iar pe fond, admiterea cererii; în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât pârâtul recurent a fost în imposibilitate de a se prezenta la dezbateri din cauză de boală și nu s-au administrat probele necesare soluționării cauzei, respectiv expertiza tehnică de evaluare și audierea martorilor; în subsidiar mai îndepărtat, admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, astfel cum au fost formulate, în cauză fiind dat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 2102/21.03.2014 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C C. I. S.R.L. S-a constatat că bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei cu o contribuție egală, s-a dispus sistarea stării de devălmășie, s-a atribuit bunul în proprietate exclusivă recurentului și l-a obligat să plătească pârâtei U. S., suma de 17.500 lei cu titlu de sultă compensatorie. Totodată s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de Țerea M..
Pentru a se dispune astfel, printre altele, s-a constatat de instanța de fond faptul că, „bunul a fost evaluat prin acordul părților, în conformitate cu prev. art. 673 indice 3 Cod de procedură civilă, la valoarea de 35.000 lei, astfel cum a fost indicată de pârâți (fila 27) și acceptată de reclamantă (fila 137), în cauza nefiind necesară efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului".
S-a arătat faptul că, recurentul (parte în proces) nu a menționat în nici un act depus la instanță și nici în interogatoriul luat, faptul că terenul a avut o valoare de 35.000 lei.
Valoarea nu a fost una reală, aspect care a putut fi ușor verificat, întrucât la stabilirea taxei judiciare de timbru pentru cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei Țerea M. s-a luat în calcul valoarea stabilită de Camera notarilor publici care a fost cu mult mai mare.
Mai mult decât atât, pe acest teren s-au aflat construcții care nu au fost întăbulate în CF, aspect care nu a fost menționat în fața primei instanțe. Aceste construcții au atribuit terenului obiect al litigiului o altă valoare decât cea la care s-a realizat partajul.
În concluzie, pentru o justă soluționare a cauzei, pentru a se realiza un partaj conform dispozițiilor legale și fără a prejudicia nici una dintre părți, s-a considerat că se impunea efectuarea unei expertize de evaluare și audierea martorilor, întrucât a fost ilegal a se executa un bun care a avut o valoare de cel puțin 5 ori mai mare decât cea menționată în fața instanței de fond.
În al doilea rând, instanța de fond a atribuit terenul în discuție recurentului, încălcând dispozițiile legale în materie, întrucât s-a menționat: la atribuirea bunului în natură unuia dintre coproprietari, instanța trebuie să țină cont de criteriile prevăzute de art. 673 indice 9 Cod procedură civilă sau de alte criterii asemănătoare. În ceea ce a privit acordul părților, trebuia subliniat în cauză că acțiunea reclamantei a avut ca fundament acțiunea oblică, reclamanta exercitând drepturile debitorului ei care a stat în pasivitate, astfel încât acordul acesteia trebuia avut în vedere la atribuirea bunului (nu a pârâtului).
Din acest punct de vedere, s-a considerat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât a avut în vedere acordul reclamantei la atribuirea bunului, și nu al recurentului, dreptul la care s-a referit art. 974 cod civil referindu-se la dreptul de a introduce acțiunea oblică, și nu la toate celelalte drepturi prevăzute de lege (recurentul nefiind în pasivitate în momentul acordului în privința atribuirii bunului). Aceasta deoarece, obligarea la plata sultei a fost dispusă în sarcina recurentului și nu în sarcina reclamantei.
În privința cheltuielilor de judecată dispuse de instanța de fond în sarcina pârâților recurenți, s-a considerat că au fost exorbitante raportat la criteriile avute în vedere de lege, mai ales datorită faptului că, acestea nu s-au pus în discuția părților. Or, cum instanța nu a putut hotărî asupra unei cereri decât după ce aceasta a fost pusă în discuția părților, s-a considerat ca s-au acordat cu încălcarea principiului contradictorialității. Pe de altă parte, acestea au cuprins taxa judiciară de timbru achitată de reclamant, și stabilită la valoarea declarată inițial (70.000 lei). Cum, pe parcursul procesului reclamantul și-a reconsiderat aprecierea în privința valorii terenului, de la 70.000 la 35.000 Ron, nu a considerat că a trebuit să suporte achitarea unei taxe judiciare de timbru inițiale, care a fost recunoscută ca fiind achitată eronat, de reclamant.
În drept s-au invocat dispozițiile art.3041, 312, 315 și 6739 Cod procedură civilă, art. 6 CEDO.
Împotriva acestei hotărâri, și pârâta U. S. a declarat recurs, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și administrarea probei cu expertiza și cu martori, iar pe fond, admiterea cererii; în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât pârâtul recurent a fost în imposibilitate de a se prezenta la dezbateri din cauză de boală și nu s-au administrat probele necesare soluționării cauzei, respectiv expertiza tehnică de evaluare și audierea martorilor; în subsidiar mai îndepărtat, admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, astfel cum au fost formulate, în cauză fiind dat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă
În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 2102/21.03.2014 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C C. I. S.R.L. S-a constatat că bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei cu o contribuție egală, s-a dispus sistarea stării de devălmășie, s-a atribuit bunul în proprietate exclusivă recurentului și l-a obligat să plătească pârâtei U. S., suma de 17.500 lei cu titlu de sultă compensatorie. Totodată s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de Țerea M..
Pentru a se dispune astfel, printre altele, instanța de fond a pornit de la prezumția că recurenta împreuna cu soțul ei au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, deci inclusiv la dobândirea bunului obiect al dosarului. S-a subliniat în sentința recurată faptul că, acea prezumție poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să fi rezultat aportul unuia din soți a fost mai mare decât al celuilalt.
În privința probelor s-a arătat că în sentința recurată s-a menționat existența unui înscris sub semnătură privată depus de recurentă, în copie xerox, căruia instanța nu i-a dat valoarea probantă și de care nu a ținut seama, având în vedere art. 139 Cod procedură civilădatorită refuzului recurentei de a prezenta originalul înscrisului, fapt ce a pus reclamanta în imposibilitate de a contesta originalitatea lui și de a se înscrie în fals. Totodată, s-a menționat faptul că, chiar daca s-ar fi ținut seama de acest înscris, acesta a reprezentat un contract de întreținere și nu o donație, or, bunurile dobândite cu acest titlu au fost tot bunuri comune.
S-a arătat instanței de recurs faptul că, instanța de fond a reținut greșit aspectul referitor la refuzul de a prezenta originalul înscrisului, întrucât a menționat și depus la dosar acte din care a rezultat fără echivoc faptul că, societatea la care erau ținute înscrisurile a intrat în faliment și nu a mai avut acces la nici un înscris, și pe de altă parte, imobilul în care locuia la acea dată a fost executat silit, și ca atare trebuia să se mute. A arătat și susținut faptul că, nu a refuzat să prezinte originalul, ci a fost în imposibilitate de a-1 găsi, motivat de faptul că, evenimentele petrecute au determinat o . mutări și, în consecință de probleme legate de actele solicitate.
S-a menționat, faptul că, a avut în grijă un bătrân de 90 de ani (socrul recurentei), pe care trebuia să-1 schimbe, să-1 hrănească, să-1 îngrijească si de soțul ei, care a fost grav bolnav, făcând de trei ori pe săptămână dializă, a suferit operații pe cord deschis, astfel încât viata sa se desfășoară în spitale.
În fața instanței de fond, s-a arătat că a susținut faptul că bunul a fost achiziționat în proporție de 90% de recurentă. Astfel, s-au audiat doi martori (N. M. și B. D.) și s-a mai dispus audierea unui martor (vânzătorul terenului - O. M.), care fiind în imposibilitate de a se prezenta a data declarație notarială (depusă la dosar) și, datorită acestui motiv, a solicitat înlocuirea lui. Înlocuirea a fost refuzată pe motiv că ar fi condus la tergiversarea cauzei, însa pricina oricum suferea amânare, întrucât s-a acordat un alt termen de judecată pentru a prezenta înscrisul la care a făcut referire anterior. A formulat și o cerere de asigurare de dovezi, care nefiind soluționată, iar martorul plecând în Germania unde a lucrat, a rămas fără obiect. Nu au existat aceste mențiuni în sentința recurată.
Mai mult decât atât, în sentința recurată, s-a menționat că: „Singura probă în acest sens este interogatoriu pârâtului, a cărui sinceritate este însă pusă la îndoială...".
Or, așa cum s-a putut observa din actele existente în dosar, martorul B. D. a depus mărturie în sensul dobândirii terenului de către recurentă.
De asemenea, martorul O. M. - vânzătorul terenului a dat declarație notarială.
În aceste condiții, s-a considerat că, au fost prejudiciați prin dispozițiile instanței în privința probațiunii, motiv pentru care, s-a impus fie reținerea cauzei spre rejudecare, casarea sentinței și admiterea probei testimoniale, fie trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului.
În privința atribuirii terenului, instanța de fond a atribuit terenul în discuție pârâtului U. C., încălcând dispozițiile legale în materie, întrucât s-a menționat: la atribuirea bunului în natură unuia dintre coproprietari, instanța trebuie să țină cont de criteriile prevăzute de art. 673 indice 9 Cod procedură civilă sau de alte criterii asemănătoare. În ceea ce a privit acordul părților, trebuia subliniat în cauză că acțiunea reclamantei a avut ca fundament acțiunea oblică, reclamanta exercitând drepturile debitorului ei care a stat în pasivitate, astfel încât acordul acesteia trebuia avut în vedere la atribuirea bunului (nu a pârâtului).
Din acest punct de vedere, s-a considerat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât a avut în vedere acordul reclamantei la atribuirea bunului, și nu al pârâtului U. C., dreptul la care s-a referit art. 974 Cod civil referindu-se la dreptul de a introduce acțiunea oblică, și nu la toate celelalte drepturi prevăzute de lege (recurenta nefiind în pasivitate în momentul acordului în privința atribuirii bunului).
În privința cheltuielilor de judecată dispuse de instanța de fond în sarcina pârâților recurenți, s-a considerat că au fost exorbitante raportat la criteriile avute în vedere de lege, mai ales datorită faptului că, acestea nu s-au pus în discuția părților. Or, cum instanța nu a putut hotărî asupra unei cereri decât după ce aceasta a fost pusă în discuția părților, s-a considerat ca s-au acordat cu încălcarea principiului contradictorialității. Pe de altă parte, acestea au cuprins taxa judiciară de timbru achitată de reclamant, și stabilită la valoarea declarată inițial (70.000 lei). Cum, pe parcursul procesului reclamantul și-a reconsiderat aprecierea în privința valorii terenului, de la 70.000 la 35.000 Ron, nu a considerat că a trebuit să suporte achitarea unei taxe judiciare de timbru inițiale, care a fost recunoscută ca fiind achitată eronat, de reclamant.
În drept s-au invocat dispozițiile art.3041, 312, 315 și 6739 Cod procedură civilă, art. 6 CEDO.
Reclamanta - intimată S.C C. I. S.R.L și intervenienta intimată Țerea M., legal citați, nu au formulat apărări scrise în cauză, dar avocatul reclamantei - intimate S.C C. I. S.R.L. a solicitat anularea recursului declarat de pârâta U. S. ca netimbrat și a solicitat respingerea recursului declarat de U. C., ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea de recurs formulată de pârâta – reclamantă reconvențională U. S., tribunalul a invocat și a admis prin încheierea din 16.12.2013 excepția netimbrării recursului.
Raportat la calculele efectuate de președintele completului cu ocazia verificării dosarului (f.12), prin încheierea din 23.09.2014, în baza dispozițiilor Legii nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei taxa de timbru în valoare totală de 479,5 lei.
Recurentei i s-a pus în vedere prin avocat obligația de a achita taxă judiciară de timbru de 479,5 lei sub sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neachitare. Este de reținut că cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă prin încheierea din 09.10.2014 dată în dosarul nr._ /a1. Recurenta U. S. a formulat și cerere de acordare a ajutorului public judiciar, dar această solicitare a fost de asemenea respinsă prin încheierile din 03.11.2014 și 05.12.2014 (această din urmă încheiere fiind pronunțată în dosarul nr._ /a3.
Obligația timbrării și sancțiunea legală ce intervine în cazul neîndeplinirii ei, cea a anulării cererii, după prescripțiile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 i-au fost aduse la cunoștință recurentei, cu toate acestea, nu a înțeles să-și îndeplinească obligația legală ce-i revine și nu a achitat taxa judiciar de timbru.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a admis prin încheierea din 16.12.2013 excepția netimbrării, astfel încât se impune anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta – reclamantă reconvențională U. S., împotriva sentinței civile nr. 2102/21.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că recursul declarat de pârâtul U. C. este întemeiat doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la analizarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de recurs.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul U. C. a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât pârâtul recurent a fost în imposibilitate de a se prezenta la dezbateri din cauză de boală și nu s-au administrat probele necesare soluționării cauzei, respectiv expertiza tehnică de evaluare și audierea martorilor.
Tribunalul observă că pe parcursul procesului în fața instanței de fond (11 termene de judecată pe parcursul a aproape 2 ani), pârâtul U. C. s-a prezentat doar de 2 ori în instanța de judecată, dar a formulat întâmpinare și note de ședință ( filele 21-23, 39-41, 132, 165-166). Pârâtul a invocat faptul că nu s-ar putea prezenta din cauze medicale doar prin înscrisul depus la fila 132, când s-a și dispus amânarea cauzei pentru un alt termen de judecată, astfel încât nu se poate aprecia că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare. Nu a fost însă formulată o solicitare pentru administrarea mijloacelor de probă indicate (raport de expertiză de evaluare, martori), astfel încât formularea acestor critici prin cererea de recurs nu poate fi primită.
Recurentul a mai invocat faptul că instanța de fond în mod greșit a constatat faptul că, bunul a fost evaluat prin acordul părților, la valoarea de 35.000 lei, întrucât pârâtul - recurent nu a menționat în nici un act depus la instanță și nici în interogatoriul luat, faptul că terenul a avut această valoare. Tribunalul observă că prin interogatoriul aflat la fila 57 din dosar, pârâtul a indicat că nu cunoaște valoarea terenului, iar ulterior a preferat să nu participe la ședințele de judecată, astfel că prin această atitudine procesuală și-a asumat implicit riscul ca valoarea terenului să fie stabilită conform declarației celorlalte părți din dosar.
În ceea ce privește aspectul că valoarea nu ar fi fost una reală, demonstrat și prin stabilirea taxei judiciare de timbru pentru cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei Țerea M. s-a luat în calcul valoarea stabilită de Camera notarilor publici care a fost cu mult mai mare, tribunalul reține că instanța în mod corect a dat eficiență înțelegerii dintre reclamanta S.C C. I. S.R.L. si pârâta U. S.. Nu s-a solicitat în fața instanței de fond efectuarea unei expertize de evaluare sau audierea martorilor cu privire la valoarea terenului, iar pârâtul - recurent și-a asumat o poziție procesuală pasivă în acest sens. Stabilirea taxei judiciare de timbru pentru cererea de intervenție raportat la o altă valoare (f. 81) nu produce efecte între părți, mai ales că înțelegerea acestora cu privire la valoare a intervenit ulterior acestui moment (f. 137). Nu în ultimul rând, stabilirea valorii mai reduse a terenului coroborată cu atribuirea imobilului în natură pârâtului U. C. și stabilirea sultei raportat la această valoare apreciată ca fiind redusă, de fapt îi profită pârâtului, existând posibilitatea de a valorifica imobilul la valoarea mai mare susținută, dar va avea obligația de a achita pârâtei U. S. sultă compensatorie în valoare de doar 17.500 lei.
Recurentul a invocat de asemenea că la stabilirea valorii instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pe terenul respectiv există edificate construcții neîntabulate în cartea funciară, tribunalul observă însă că aceste aspecte nu au fost invocate de pârât în fața instanței de fond și nici nu au fost dovedite.
Un alt motiv de recurs privește faptul că instanța de fond a atribuit terenul în discuție recurentului, încălcând dispozițiile legale în materie întrucât a avut în vedere acordul reclamantei la atribuirea bunului, și nu al recurentului, dar obligarea la plata sultei a fost dispusă în sarcina recurentului și nu în sarcina reclamantei. Tribunalul apreciază că instanța de fond a procedat în mod corect apreciind că la atribuirea în natură a bunului trebuia avute în vedere solicitarea creditoarei și crearea posibilității de valorificare a creanței pe care o are față de pârâtul U. C..
Recurentul a solicitat de asemenea în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, dar această solicitare nu este în interesul pârâtului U. C., cererea reconvențională fiind formulată de fapt și împotriva acestuia din urmă cu privire la recunoașterea unei contribuții mult mai mari pentru soția acestuia U. S.. Chiar dacă se poate presupune că recurentul de conivență cu soția acestuia U. S. urmăresc de fapt împiedicarea reclamantei în urmărirea bunului imobil, procedural cei doi soți se aflau pe poziții opuse, astfel încât solicitarea recurentului cu privire la admiterea cererii reconvenționale, nu poate fi primită.
În privința cheltuielilor de judecată recursul este întemeiat. Instanța de fond i-a obligat pe cei doi pârâți U. C. și U. S. la suma totală de 4.750 lei, din care suma de 2000 lei reprezenta onorariu avocat, iar suma de 2.750 lei taxă judiciară de timbru. Recurentul a sesizat corect faptul că atâta vreme cât pe parcursul procesului reclamanta și-a reconsiderat aprecierea în privința valorii terenului, de la 70.000 la 35.000 RON, pârâții nu ar fi trebuit să suporte achitarea unei taxe judiciare de timbru inițiale, care a fost recunoscută ca fiind achitată eronat, de reclamantă. Taxa judiciară de timbru aferentă sumei de 35.000 lei calculată conform dispozițiilor art. 3 lit. c, teza a IV-a din Legea nr. 146/1997 reprezintă suma de 1.050 lei, astfel că pârâții ar fi trebuit să fie obligați în solidar la plata doar sumei de 3.050 lei.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza I din codul de procedură civilă va admite recursul declarat de pârâtul U. Contantin, împotriva sentinței civile nr. 2102/21.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, pe care o va modifica în parte cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul că îi va obliga pe pârâții U. C. și U. S., în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.050 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Se vor menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Cu privire la cheltuielile de judecată din recurs, tribunalul observă că intimata S.C C. I. S.R.L. a dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată totale în sumă de 2.500 lei (f.20)
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, tribunalul o va obliga pe recurenta U. S. să plătească intimatei S.C C. I. S.R.L. suma de 1.250 lei cu titlul de cheltuieli de jduecată raportat la faptul că recursul ei a fost anulat ca netimbrat. În baza acelorași dispoziții legale recurentul U. C. va fi obligat să plătească intimatei suma de 1.000 lei, întrucât recursul declarat de acesta a fost admis în ceea ce privește cheltuieli de judecată, dar respins cu privire la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâta – reclamantă reconvențională U. S., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița - Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2102/21.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Admite recursul formulat de pârâtul U. CONTANTIN, cu domiciliul în Bistrița, .. 35, jud. Bistrița – Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2102/21.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, pe care o modifică în parte cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul că:
Obligă pe pârâții U. C. și U. S., în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.050 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă pe recurenta U. S. să plătească intimatei ., cu sediul în Bistrița, Drumul Cetății, Nr. 77, jud. Bistrița – Năsăud, suma de 1.250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs
Obligă pe recurentul U. C. să plătească intimatei . suma de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. I. S. S. I. F. C. G.
GREFIER
M. D.
Red/Dact:
BISz/MD
17.04.2015/ 2 ex
Jud. fond: M. I.
| ← Reintegrare în familie. Sentința nr. 34/2015. Tribunalul... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 58/2015. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|
