Pretenţii. Decizia nr. 240/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 240/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 240/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.240/A/2015
Ședința publică din data de 7 decembrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului Bistrița-Năsăud, prin prefect, împotriva sentinței civile nr.1036/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta-apelantă, consilier juridic S.-Marton Szidonia, cu delegație de reprezentare aflată la dosar, lipsă fiind pârâta-intimată Agenția D. Statului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantei-apelante arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Neexistând alte cereri de formulat, tribunalul apreciază dosarul în stare de judecată, închide faza cercetării procesului, deschide faza dezbaterilor și acordă cuvântul în susținere.
Reprezentanta reclamantei-apelante, consilier juridic S.-Marton Szidonia, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în instanță.
Tribunalul închide faza dezbaterilor în apel și rămâne cu dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr.1036/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud, reprezentată legal prin prefect I. Ț. în calitate de președinte, în contradictoriu cu pârâta Agenția D. Statului. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
Prin acțiunea civilă în pretenții înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 25.06.2014, reclamanta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, prin prefect I. Ț. în calitate de președinte, a chemat în judecată pârâta Agenția D. Statului București, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014, a plătit-o cu titlu de daune morale numitului Turja N., în baza deciziei civile nr. 426/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr. 8._, în ședința publică din data de 31.10.2013.
În motivare, reclamanta arată că promovează prezenta acțiune civilă în pretenții în baza art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, art. 52 din Legea nr. 18/1991 și art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005, prefectul aflându-se în dublă calitate, respectiv în calitatea lui de ordonator terțiar de credite și de președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Potrivit art. 1.349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. La art. 1.357 alin. 1 cod civil se prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare.
Totodată, art. 1.381 Cod civil prevede că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1.385 alin. l, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, care reclamanta apreciază că sunt îndeplinite în prezenta cauză.
Prin acțiunea civilă care a format obiectul dosarului civil nr. 8._, reclamantul Turja N. a solicitat obligarea Comisiei județene Bistrița-Năsăud la punerea în executare efectivă a sentinței civile nr. 46/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 3.788/2007, menținută ca temeinică și legală de Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia civilă nr. 229/2008.
Prin sentința civilă nr. 46/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 3.788/2007, rămasă definitivă și irevocabilă, s-au dispus următoarele: s-a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul că s-a anulat în parte hotărârea Comisiei județene Bistrița-Năsăud nr. 141/2007, și s-au menținut aspectele cu privire la lipsa calității de moștenitor după defunctul P. G.; a fost obligată C. comunală Cetate la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,32 ha, ca moștenitor după defuncta P. M..
Motivat de faptul că prin sentința civilă a cărei punere în executare s-a solicitat în dosarul civil nr. 8._ nu s-a instituit nicio obligație în sarcina Comisiei județene Bistrița-Năsăud, reclamanta consideră că cererea numitului Turja N., prin care a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale, a fost nejustificată.
Totuși instanța, prin sentința nr. 1.701/2013, rămasă definitivă și irevocabilă, a obligat C. județeană Bistrița-Năsăud la plata, în solidar cu C. locală Cetate, a sumei de 10.000 lei cu titlu daune morale. Deși prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014 Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud a achitat numitului Turja N. suma de 5.000 lei reprezentând daune morale, consideră reclamanta că nu era obligația sa, având în vedere faptul că C. județeană și-a îndeplinit toate obligațiile cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului Turja N., iar punerea în posesie nu este de competența reclamantei.
Astfel, reclamanta învederează că, în urma pronunțării sentinței civile nr. 46/2008, cererea depusă în baza Legii nr. 247/2005 de numitul Turja N. a fost soluționată de C. comunală Cetate prin admiterea acesteia, înaintând către C. județeană Bistrița-Năsăud propunerea de validare a suprafeței de 2,32 ha. C. județeană a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului Turja N., fiind înscris în anexa 49 Cetate, la poziția 21, cu suprafața de 2,32 ha, anexă semnată de primarul comunei Cetate, reprezentantul Agenției D. Statului – Reprezentanța teritorială Bistrița-Năsăud, precum și de reprezentantul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, și validată de C. județeană Bistrița-Năsăud prin hotărârea nr. 1/31.03.2009. Menționează faptul că, prin hotărârea nr. 1/2009, C. județeană, la art. l, a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice înscrise în anexa 49 Cetate, pentru suprafața de 54,98 ha, la art. 2 a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unităților de cult, înscrise în anexa 32 Cetate, pentru suprafața de 44,68 ha, cu două poziții, și la art. 3 a aprobat procesul-verbal de delimitare întocmit pentru suprafața de 94,98 ha teren agricol, înregistrat la Primăria comunei Cetate sub nr. 4.737/08.10.2008. Precizează totodată că în anexa 32 Cetate s-a făcut o notă în care se menționează că, din totalul suprafeței de 44,68 ha validată în favoarea unităților de cult, suprafața de 4,68 ha se va pune în posesie din terenurile rezervă ale Comisiei comunale Cetate, urmând a se elibera titluri de proprietate, iar diferența de teren se va preda de la Agenția D. Statului, conform procesului-verbal de delimitare.
Anexele validate prin hotărârea nr. 1/2009, împreună cu procesul-verbal de delimitare nr. 4.737/2008, sunt vizate de reprezentantul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, reprezentantul Agenției D. Statului și Primarul comunei Cetate, rezultând că s-a procedat la delimitarea suprafeței de 94,98 ha, care se află în administrarea societății / stațiunii S.C Agroindustriala S.A. Jelna și în domeniul public / privat al statului.
Anexa 49 Cetate a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 78 din H.G.R. nr. 890/2005 și cuprinde persoanele fizice cărora li se stabilește dreptul de proprietate potrivit art. 37 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, suprafețele înscrise în anexa 49 Cetate se află în administrarea Agenției D. Statului, persoanele înscrise în această anexă nu pot fi puse în posesie decât după îndeplinirea unei proceduri administrative prevăzute de normele privind încheierea protocoalelor de predare-primire a terenurilor cu destinație agricolă între Agenția D. Statului și Comisiile locale de stabilire a dreptului de proprietate privată, întocmite de Agenția D. Statului.
În conformitate cu art. 3 din Capitolul II din normele A.D.S., documentația înaintată de C. județeană către A.D.S. în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare va conține următoarele: cererea comisiei județene de fond funciar adresată Agenției D. Statului de predare a terenului; anexele întocmite conform H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare; hotărârea comisiei județene de fond funciar pentru validarea dreptului de proprietate a terenurilor cu destinație agricolă (agricol și neagricol) și a amplasamentului solicitat, conform Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 18/1991, republicate, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 247/2005 și a H.G.R. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare; procesul-verbal de delimitare a suprafețelor ce fac obiectul aplicării Legilor fondului funciar, însoțit de fișa suprafețelor, semnate de primar, reprezentantul teritorial al Agenției D. Statului și Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară; planurile cadastrale cu amplasamentul stabilit pentru terenurile retrocedate la scara 1:5000, 1:_ sau schițe de amplasament, vizate de primar, reprezentantul teritorial al Agenției D. Statului și al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Și în acest sens, C. județeană Bistrița-Năsăud arată că a făcut toate demersurile necesare și și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și de normele A.D.S. în sarcina sa, în vederea încheierii protocolului de predare-primire. Astfel, așa cum prevăd normele A.D.S., documentația întocmită a fost înaintată de C. județeană Bistrița-Năsăud către Agenția D. Statului București, înregistrată la Direcția de fond funciar sub nr. 10.164/22.05.2009, în vederea încheierii protocolului de predare-primire între Agenția D. Statului și C. locală de stabilire a dreptului de proprietate privată Cetate, pentru terenurile înscrise în anexa 49 Cetate și anexa 32 Cetate. Agenția D. Statului București – Direcția de fond funciar, în urma verificărilor efectuate, a returnat de mai multe ori documentația de retrocedare teren cu solicitări de completare sau de informații suplimentare, C. județeană solicitând de fiecare dată Comisiei locale Cetate ca, împreună cu Agenția D. Statului – Reprezentanța teritorială Bistrița-Năsăud, să completeze documentația. Așa cum rezultă din cele prezentate mai sus, rolul instituției reclamante, după ce a înaintat cererea către Agenția D. Statului în vederea încheierii protocolului de predare-primire între A.D.S. și C. locală Cetate, este de intermediere.
Cert este că nici la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren se află în administrarea Agenției D. Statului pe raza comunei Cetate, pentru a putea fi pus la dispoziția Comisiei comunale Cetate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite și emiterea titlurilor de proprietate. Acesta este motivul pentru care până în momentul de față persoanele în cauză nu au fost puse în posesie, împrejurare care nu intră în sarcina și culpa Comisiei județene Bistrița-Năsăud.
Faptul că la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren disponibil se află în administrarea Agenției D. Statului pe raza comunei Cetate intră în culpa exclusivă a A.D.S.-ului. Consideră reclamanta că nu este corect ca instituția să plătească 5.000 lei daune morale, ținând cont de faptul că din vina A.D.S.-ului nu s-a realizat până în momentul de față punerea în posesie a persoanelor în cauză. Dacă din evidențele existente la A.D.S. – Reprezentanța teritorială Bistrița-Năsăud și la A.D.S. București nu rezultă faptul că dețin suprafața de 94,98 ha teren agricol, acestea nu trebuiau să semneze anexa 49 Cetate, anexa 32 Cetate și nici procesul-verbal de delimitare înregistrat sub nr. 4.737/2008. În acest caz, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice și juridice se putea face prin acordare de despăgubiri.
Consideră reclamanta că prejudiciul cauzat instituției sale prin achitarea sumei de 5.000 lei numitului Turja N. este consecința faptei ilicite a A.D.S.-ului, care a semnat anexele 49 și 32 Cetate, precum și procesul-verbal de delimitare încheiat pentru suprafața totală de 94,98 ha, fără să știe exact dacă deține sau nu această suprafață, fără să aibă astfel posibilitatea predării suprafețelor către C. locală Cetate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite. Există astfel un raport de cauzalitate între faptul prejudiciabil și prejudiciul provocat prin neîndeplinirea obligațiilor legale de către A.D.S., legătura dintre cele două fiind evidentă și clară.
Mai mult, C. județeană a fost obligată la plata daunelor morale în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 52 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicțională, astfel încât nu poate fi obligată la plata daunelor și cheltuielilor de judecată în litigiile în care prevederile art. 52 alin. 2 din actul normativ amintit îi conferă legitimare procesuală, cu atât mai mult cu cât aceasta nu dispune de un patrimoniu propriu, neputând fi titulară de drepturi și obligații patrimoniale.
C. județeană, în conformitate cu art. 4 din H.G.R nr. 890/2005, este numită prin ordin al prefectului, ca organ colegial care are în componență, pe lângă prefect, care are calitatea de președinte al comisiei, pe subprefectul județului, directorul direcției de contencios administrativ și controlul legalității din cadrul instituției prefectului, directorul oficiului județean de cadastru și publicitate imobiliară, directorul executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană sau a municipiului București, reprezentantul teritorial al Agenției D. Statului, directorul sucursalei teritoriale a Administrației Naționale Îmbunătățiri Funciare R.A., un reprezentant desemnat de consiliul județean, respectiv al municipiului București, inspectorul-șef al inspectoratului silvic teritorial sau împuternicitul acestuia, directorul direcției silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva sau împuternicitul acestuia, un reprezentant al Asociației Proprietarilor de Păduri din România, un reprezentant al Asociației Administratorilor de Păduri, un reprezentant al asociațiilor proprietarilor de terenuri agricole legal constituite.
Reclamanta învederează instanței că membrii comisiei județene nu sunt remunerați pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei, motivat de faptul că aceasta nu are buget propriu. De asemenea, cheltuielile ocazionate de tipărirea și eliberarea titlurilor de proprietate sunt suportate de Ministerul Afacerilor Interne, iar cheltuielile ocazionate de comunicarea titlurilor de proprietate sunt suportate de persoanele care le primesc, conform art. 34 alin. 7 și art. 36 din H.G.R nr. 890/2005.
În drept, a invocat prevederile art. 1.349, art.1355, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.385 alin. l și 1.386 din Noul Cod civil, prevederile Codului de procedură civilă în vigoare, prevederile art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, prevederile art. 52 din Legea nr. 18/1991, prevederile art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
Legal citată, la data de 08.08.2014 pârâta Agenția D. Statului București a formulat întâmpinare (filele 152-156 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, arată că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014, a achitat-o numitului Turja N. cu titlu de daune morale, încalcă autoritatea de lucru judecat, în manifestarea procesuală de prezumție sau mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, și nu de excepție procesuală. Chestiunile tranșate irevocabil în dosarul civil nr. 8._ al Judecătoriei Bistrița și al Tribunalului Bistrița-Năsăud, prin care s-a reținut culpa reclamantei din prezenta cauză, precum și a Comisiei locale de fond funciar Cetate, pentru nefinalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate al numitului Turja N., nu mai pot face obiectul unui nou litigiu și dovedesc netemeinicia pretențiilor reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 1.701/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul menționat s-a admis în parte acțiunea formulată de numitul Turja N., s-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu Agenția D. Statului București, au fost obligate pârâtele C. locală Cetate și C. județeană Bistrița-Năsăud la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale; s-a respins cererea de obligare a pârâtei de rangul 1 la punerea în executare efectivă a sentinței civile nr. 46/2008; s-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor materiale reprezentând subvenții, a cheltuielilor de judecată în apel și recurs, a cheltuielilor de transport și corespondență; s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile formulate de cele două pârâte, obligate la plata contravalorii daunelor morale, au fost respinse de Tribunalul Bistrița-Năsăud prin decizia nr. 426/R/31.10.2013 pronunțată în dosarul nr. 8._ .
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit printr-o altă hotărâre judecătorească.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Cum în relația dintre părți această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine sociala, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. Dacă în vechea reglementare a Codului civil și de procedură civilă, cele două manifestări procesuale ale autorității de lucru judecat nu erau prevăzute expres, neajunsurile constatate în jurisprudență în legătură cu înțelegerea și aplicarea efectului autorității lucrului judecat, redus, cel mai adesea, doar la funcția sa negativă, de excepție procesuală, ignorându-i-se funcția pozitivă, pot fi depășite în lumina reglementărilor aduse prin dispozițiile noului cod de procedură civilă.
Astfel, în prezent, autoritatea de lucru judecat este consacrată de art. 430 Cod procedură civilă, ca efect al hotărârii judecătorești, nu doar ca excepție procesuală sau prezumție de lucru judecat, ca în vechea reglementare. În noua formă a codului rezultă evident că s-a dorit renunțarea la sintagma „putere de lucru judecat”, deoarece putea produce confuzii, iar sfera noțiunii de autoritate de lucru judecat a fost extinsă și asupra conținutului noțiunii de putere de lucru judecat. De asemenea, un element nou pe care îl aduce codul de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013 constă în faptul că este tranșată disputa privind partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind prevăzut în mod expres că aceasta se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină.
Mai arată pârâta că Judecătoria Bistrița a reținut, prin sentința nr. 1.701/01.03.2013, după expunerea considerentelor care au determinat-o să respingă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. județeană de aplicare a Legii fondului funciar Bistrița-Năsăud și ulterior prezentării circuitului documentației de retrocedare, că întârzierea reconstituirii dreptului de proprietate privată este „ ... cauzată de neîntocmirea în formă adecvată, într-un interval de peste 4 ani, a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între A.D.S. și C. locală Cetate, este imputabilă atât Comisiei locale, cât șl Comisiei județene, astfel cum rezultă din corespondența purtată de pârâte cu Agenția D. Statului. Instanța reține că starea de incertitudine resimțită de reclamant, pus în situația de a solicita în mod repetat, pe parcursul a 4 ani, instituțiilor statului punerea sa în posesie cu privire la terenul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a hotărârii judecătorești nr. 46 pronunțate încă din anul 2008, precum și lipsa unei garanții ori a unui termen cert referitor la momentul intrării în posesia terenului, a cauzat acestuia suferință psihică, ce urmează a fi compensată prin admiterea cererii reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale”.
C. locală de fond funciar Cetate și C. județeană Bistrița-Năsăud au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1.701/01.03.2013 a Judecătoriei Bistrița, învederând că au făcut demersurile impuse de legile reparatorii în vederea predării terenului la care este îndreptățit reclamantul Turja N. de către Agenția D. Statului, ceea ce se traduce în cauză în lipsa faptei ilicite, și că lipsa finalizării procedurilor nu îi este imputabilă, respectiv lipsa vinovăției. Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins recursurile ca nefondate, prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013, reținând la pag. 22 par 6 și următoarele că „împrejurarea că până în prezent procedura nu s-a finalizat nu este străină de culpa pârâtelor. Așa cum s-a relevat chiar de către cele două comisii, documentația a fost restituită în repetate rânduri de către intimata A.D.S., fiind incompletă și în neconcordanță cu exigențele legale. Starea de fapt a fost corect și complet reținută de prima instanță, astfel că nu se mai impune reluarea ei în prezentele considerente.
Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, așa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, așa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ, cât și prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicație a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă și pe deplin aplicabilă în speță, considerațiile primei instanțe fiind pertinente”.
Așadar, în anul 2013, atât Judecătoria Bistrița, cât și Tribunalul Bistrița-Năsăud au identificat irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, părțile care, prin acțiunea sau inacțiunea lor, au împiedicat finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată în favoarea numitului Turja N., provocându-i și suferințe morale. De asemenea, cele două instanțe, cu autoritate de lucru judecat, au reținut că A.D.S. în mod total justificat a returnat în mai multe rânduri documentația, incompletă și în neconcordanță cu exigențele legale, înaintată de C. județeană Bistrița-Năsăud, conform art. 9 din H.G. nr. 626/2001.
În pofida evidenței, reclamanta susține prin prezenta acțiune că a efectuat toate demersurile necesare și și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și de normele A.D.S. în sarcina sa, în vederea încheierii protocolului de predare-primire, iar motivul pentru care persoanele îndreptățite nu au fost puse în posesie este faptul că nici la momentul actual nu se știe cu exactitate cât teren se află în administrarea Agenției D. Statului pe raza comunei Cetate.
Aceste susțineri ale reclamantei sunt neîntemeiate și în contradicție cu propriile sale susțineri din dosarul civil nr. 8._, prin care a recunoscut „existența unor deficiențe în conținutul documentației”, respectiv cu concluziile instanței care a soluționat aceasta cauză, potrivit cărora întârzierea reconstituirii dreptului de proprietate privată este „ ... cauzată de neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001”. Reclamanta se străduiește inutil să dovedească existența vreunei culpe a pârâtei, care nu ar cunoaște cât teren deține pe raza localității Cetate, în condițiile în care acest aspect al vinovăției a fost tranșat irevocabil în instanță.
În aceste condiții, în mod total neîntemeiat pârâta este chemată în judecată în prezentul dosar, pentru a fi obligată la plata sumei de 5.000 lei achitată de reclamanta C. județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată Bistrița-Năsăud în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul civil nr. 8._ .
În conformitate cu prevederile art. 430 Cod procedură civilă, pârâta înțelege să invoce autoritatea de lucru judecat, în manifestarea procesuală de mijloc de probă, ca efect pozitiv al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul civil nr. 8._ al Judecătoriei Bistrița, și solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, invocă dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 25.09.2014 (filele 161-163 dosar), reclamanta solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Agenția D. Statului București.
În motivare arată că, potrivit alin. 1 al art. 431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Or, în dosarul civil nr. 8._, Agenția D. Statului București, deși a fost chemată în judecată de către pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, instanța a respins această cerere. Totodată, nici obiectul acțiunii nu este același, prezenta acțiune fiind una în pretenții, promovată cu scopul de a recupera suma de 5.000 lei achitată cu titlu de daune morale numitului Turja N.. Reclamanta apreciază că nu era de datoria sa să achite această sumă, totuși a avut obligația să pună în aplicare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Atâta timp cât C. județeană Bistrița-Năsăud și-a îndeplinit atât obligațiile prevăzute de Legile fondului funciar cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numitului Turja N., cât și obligațiile specifice ce decurg din normele A.D.S., consideră că instituția reclamantă, prin achitarea acestei sume, a suferit un prejudiciu și, potrivit art. 1.381 Cod civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparație.
Așa cum rezultă din art. 9 al Hotărârii nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției D. Statului, terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ulterioare, se transmit de Agenția D. Statului comisiilor locale, pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al A.D.S. Anterior încheierii protocolului prevăzut la alin. 1 vor fi parcurse următoarele etape: a) prezentarea către A.D.S. a cererii comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolă, stabilită de Consiliul de administrație al A.D.S; b) verificarea de către direcțiile de specialitate din cadrul A.D.S. a legalității documentației prezentate.
După depunerea cererii susmenționate către Agenția D. Statului București, C. județeană Bistrița-Năsăud nu mai are nicio atribuție, rolul său fiind doar de intermediere între A.D.S. și C. locală Cetate, protocolul de predare-primire a terenurilor încheindu-se între cele două părți. Din adresele prin care Agenția D. Statului București a restituit de nenumărate ori documentația înaintată de C. județeană Bistrița-Năsăud în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare rezultă că este o neconcordanță între suprafețele înscrise în anexele 49 și 32 Cetate și procesul-verbal de delimitare.
Agenția D. Statului, prin Reprezentanța teritorială Bistrița, a semnat anexele 49 și 32 Cetate, precum și procesul-verbal de delimitare încheiat pentru suprafața totală de 94,98 ha, fără să știe exact dacă deține sau nu această suprafață, neavând astfel posibilitatea predării suprafețelor către C. locală Cetate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite. Consecința acestui fapt este că până în momentul de față nu s-a reușit încheierea protocolului de predare-primire între Agenția D. Statului București și C. locală Cetate.
Astfel, reclamanta consideră că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia ca atare.
În data de 13.01.2015, reclamanta a depus la dosar note scrise (filele 174-176), prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând suma pe care Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud, prin dispoziția de plată nr. 11/23.04.2014, a plătit-o cu titlu daune morale numitului Turja N., potrivit deciziei civile nr. 426/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr. 8._ .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin sentința civilă nr. 1.701/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 8._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Turja N., în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cetate și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud; a fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu Agenția D. Statului București; au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei de rangul 1 la punerea în executare efectivă a sentinței civile nr. 46/2008; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor materiale reprezentând subvenții, a cheltuielilor de judecată în apel și recurs, a cheltuielilor de transport și corespondență; a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, mai întâi, că pârâta C. județeană de aplicare a Legii fondului funciar Bistrița-Năsăud are calitate procesuală pasivă, având în vedere că procedura de reconstituire efectivă a dreptului de proprietate al reclamantului implică îndeplinirea de către această pârâtă a atribuțiilor prescrise de textele legale incidente, atribuții ce nu se rezumă la formalismul înaintării cererii, ci presupun luarea de măsuri concrete în vederea asigurării regularității și legalității cererii și documentației necesare încheierii protocolului.
Prin întâmpinările depuse în acest dosar, atât pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cetate, cât și pârâta – actuala reclamantă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud au recunoscut existența unor deficiențe în conținutul documentației, declinându-și însă reciproc răspunderea în legătură cu surveniența acestora.
În argumentarea soluției de obligare a pârâtelor la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanța a reținut că:
„În speță, s-a stabilit existența unei atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constând în întârzierea, timp de mai mult de 4 ani, a punerii în posesie a reclamantului cu terenul a cărui reconstituire a fost consfințită prin hotărârea nr. 1/31.03.2009 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud, prin care s-a validat anexa 49 Cetate. Instanța reține că această întârziere, cauzată de neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între A.D.S. și C. locală Cetate, este imputabilă atât comisiei locale, cât și comisiei județene, astfel cum rezultă din corespondența purtată de pârâte cu Agenția D. Statului.
Instanța reține că starea de incertitudine resimțită de reclamant, pus în situația de a solicita în mod repetat, pe parcursul a 4 ani, instituțiilor statului punerea sa în posesie cu privire la terenul asupra căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a hotărârii judecătorești nr. 46 pronunțate încă din anul 2008, precum și lipsa unei garanții ori a unui termen cert referitor la momentul intrării în posesia terenului, a cauzat acestuia suferință psihică, ce urmează a fi compensată prin admiterea cererii reclamantului referitoare la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale”.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cetate și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud au formulat recurs, respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Instanța de control judiciar a statuat că „Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, așa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, așa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ cât și prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicație a art. 1 al Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă și pe deplin aplicabilă în speță, considerațiile primei instanțe fiind pertinente.
Prejudiciul moral suferit de reclamant este unul cert, speranța legitimă a acestuia în obținerea bunului la care este îndreptățit fiind zădărnicită de tergiversarea procesului de predare a terenurilor de la A.D.S. către comisia locală, așa cum s-a arătat mai sus, fără a avea un termen cert de finalizare. Compensarea bănească a acestui prejudiciu a fost corect dispusă de prima instanță, iar câtimea daunelor nu s-a contestat prin căile de atac exercitate în cauză”.
În ceea ce privește susținerea Comisiei județene Bistrița-Năsăud referitoare la imposibilitatea obligării sale la plata unor daune interese, deoarece nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu (susținere formulată de reclamantă și în prezenta cauză), Tribunalul a constatat că în materia reconstituirii dreptului de proprietate această comisie are atribuții administrative și administrativ jurisdicționale clar determinate atât prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 și H.G. nr.180/2000, cât și printr-o . acte normative cu caracter special față de dreptul comun în materia reconstituirii dreptului de proprietate. Pentru litigiile ivite în legătură cu îndeplinirea acestor atribuții, prin art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată se stabilește, prin derogare de la nomele procedurale de drept comun, calitatea procesuală pasivă a comisiilor (județeană și locală). Totodată, alineatul 3 al aceluiași articol prevede aplicabilitatea în aceste cauze a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată.
Este real faptul că reclamanta nu are personalitate juridică și nici un buget propriu, însă atâta timp cât are legitimare procesuală pasivă, fiind parte a raportului juridic dedus judecății, ea poate și trebuie să suporte cheltuielile de judecată și orice alte sume stabilite în astfel de cauze.
Totodată, Tribunalul a reținut că, „Așa cum s-a relevat chiar de către cele două comisii, documentația a fost restituită în repetate rânduri de către intimata A.D.S., fiind incompletă și în neconcordanță cu exigențele legale”.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești susmenționate, în manifestarea procesuală de prezumție sau mijloc de probă și nu aceea de excepție procesuală, instanța reține că, potrivit art. 430 Cod procedură civilă, „(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Iar potrivit art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).
Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești definitive privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată în mod definitiv și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, cât adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Astfel, decizia nr. 496/08.03.1975 a Tribunalului Suprem, Secția civilă, lămurește caracterul obligatoriu al dezlegărilor ramase definitive: „Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioara, dată în alt proces”.
Intră în puterea de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (în absența cărora acesta nu ar avea vreun înțeles, permițând reluarea la nesfârșit a litigiilor), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora – interpretare consacrată în mod expres de actualul Cod de procedură civilă.
Prezenta reglementare este în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., potrivit căreia obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din C.E.D.O. nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind să fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c. României). De asemenea, tot în jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat faptul că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, neputând fi repusă în discuție problema soluționată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis și alții c. Greciei). În concluzie, C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt și de drept din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din C.E.D.O. (cauza A. c. României).
Principiul enunțat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Având în vedere că prin hotărârile judecătorești invocate s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtei – actuala reclamantă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud (și anume fapta ilicită culpabilă, constând în neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între Agenția D. Statului și C. locală Cetate, prejudiciul moral cauzat numitului Turja N., estimat de instanță la suma de 10.000 lei, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prejudiciu), instanța nu mai poate pune în discuție, în actualul cadru procesual, antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Agenția D. Statului, aspecte față de care a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă pendinte. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 5000 lei reprezentând suma pe care reclamanta a plătit-o cu titlu de daune morale numitului Turja N..
În motivarea apelului reclamanta a susținut că sentința apelată este nefondată fiindcă prima instanță nu a ținut cont de prevederile legale pe care și-a întemeiat acțiunea, art.1357, art.1381 și art.1385 Cod civil, nu a avut în vedere faptul că prejudiciul suportat de reclamantă de 5000 lei prin achitarea sumei numitului Turja N. a fost cauzat de fapta ilicită a pârâtei care a semnat anexele 49 și 32 Cetate, precum și procesul verbal de delimitare pentru suprafața totală de 94, 98 ha teren, fără să știe exact dacă deține sau nu această suprafață. A mai susținut că reclamanta apelantă a fost obligată în dosarul nr._ la plata unor daune morale și a cheltuielilor de judecată numitului Turja N., dar că motivul pentru care a promovat acțiunea a fost tocmai acela că reclamanta nu trebuia să plătească această sumă, iar prin faptul că a plătit-o aceasta a suferit un prejudiciu care potrivit art.1381 Cod civil dă dreptul la reparație.
În mod greșit prima instanță și-a întemeiat soluția apelată pe autoritatea de lucru judecat, în speță nefiind întrunite toate cerințele legale, întrucât nici părțile și nici obiectul nu e același, cu toate că obiectul acestui dosar este diferit față de cel din dosarul nr._, iar prin prezenta acțiune nu s-a urmărit reanalizarea pe fond a procesului anterior, ci doar repararea prejudiciului cauzat. S-a mai solicitat de către apelantă să se aibă în vedere anumite considerente din sentința civilă nr.3444/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul anterior indicat prin care pârâta ADS predă terenul numai după primirea cererii de la comisia județeană, însoțită de documentația aferentă și după verificarea legalității acestei documentații, iar din actele depuse a reieșit cert că apelanta a trimis pârâtei intimate documentația necesară, ulterior reclamanta a completat lipsurile constate, aspect reieșit din adresa nr.5628/21.11.2011.
În drept, s-au invocat prevederile art.466, art.480, art. 1.349, art.1355, art. 1.357, art. 1.359, art. 1.381, art. 1.385 alin. l și 1.386 din Noul Cod civil, prevederile Codului de procedură civilă în vigoare, prevederile art. l alin. l, art. 2 alin. 3 și art. 6 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, prevederile art. 52 din Legea nr. 18/1991, prevederile art. 4 din H.G.R. nr. 890/2005.
Apelul formulat este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare în faza prealabilă, anterior fixării primului termen de judecată în apel, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat f.18-20.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimata a arătat, în esență, că nu sunt întemeiate criticile invocate de reclamantă, că aceste critici sunt străine de argumentele reținute de prima instanță vizând autoritatea de lucru judecat, că și în sarcina apelantei s-a reținut în dosarul anterior că este în culpă de neîntocmirea în mod adecvat a documentației necesare, iar aceste acțiuni au determinat obligarea acesteia la plata de daune morale, fiind întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, cu atât mai mult cu cât s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului din acel dosar.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate tribunalul constată că nu există temeiuri care să conducă la anularea sau schimbarea sentinței apelate, motiv pentru care apelul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în continuare.
Tribunalul constată că prima instanță în mod judicios și argumentat a reținut că în speță se impune respingerea acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtei, în condițiile în care prin hotărârile judecătorești invocate în considerentele sentinței apelate s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtei, actuala reclamantă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud (și anume fapta ilicită culpabilă, constând în neîntocmirea în formă adecvată într-un interval de peste 4 ani a documentației prevăzute de art. 9 alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 626/2001, în vederea încheierii protocolului între Agenția D. Statului și C. locală Cetate, prejudiciul moral cauzat numitului Turja N., estimat de instanță la suma de 10.000 lei, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prejudiciu) și că instanța nu mai poate pune în discuție, în actualul cadru procesual, antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Agenția D. Statului.
Sub acest aspect se constată că potrivit art.430 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, acest text legal reglementează unul dintre efectele unei hotărâri judecătorești și care impune ca o chestiune litigioasă odată tranșată printr-o hotărâre judecătorească să nu mai poată fi repusă în discuție ori schimbată în alt cadru procesual ulterior. Art.431 alin.2 Cod procedură civilă arată expres că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, acest text legal instituind efectul pozitiv al lucrului judecat care impune ca o chestiune litigioasă odată soluționată definitiv să nu mai poate fi rejudecată pe fond într-un dosar ulterior, chiar dacă nu sunt aceleași părți în dosarul ulterior sau obiectul este diferit, fiindcă s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice dezlegate definitiv prin hotărâri judecătorești anterioare, dacă s-ar accepta că este posibilă o altă soluție în privința asupra aceleași chestiuni litigioase.
Spre deosebire de excepția autorității de lucru judecat reglementată de art.431 alin.1 Cod procedură civilă care impune tripla identitate de părți, obiect și cauză, excepție ce reprezintă efectul negativ al lucrului judecat, în cazul efectului pozitiv al lucrului anterior judecat reglementat de art.431 alin.2 Cod procedură civilă nu se impune a fi același obiect, cauză și aceleași părți, ci doar trebuie ca chestiunea tranșată definitiv în dosarul anterior să fie fost realizată împotriva părți față de care este invocată ulterior această dezlegare, altfel spus, să fi fost parte litigantă în dosarul anterior partea împotriva căreia în dosarul ulterior se invocă ca chestiune anterior dezlegată prin altă hotărâre judecătorească aceeași situație dedusă judecății.
În speță, chestiunea litigioasă dedusă judecății de apelanta reclamantă în acest dosar vizând aspectul dacă aceasta a comis o faptă ilicită în dauna numitului Turja N. a fost definitiv dezlegată în dosarul atașat, prin sentința civilă nr. 1.701/01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 8._ și respectiv prin decizia civilă nr. 426/R/31.10.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, decizie prin care instanța de control judiciar a statuat foarte clar că „Fapta celor două comisii de a întârzia finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, așa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, așa cum el a fost confirmat atât printr-o decizie cu caracter administrativ cât și prin hotărârea judecătorească amintită, intrând în sfera de aplicație a art. 1 al Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. în acest sens este constantă și pe deplin aplicabilă în speță, considerațiile primei instanțe fiind pertinente. Prejudiciul moral suferit de reclamant este unul cert, speranța legitimă a acestuia în obținerea bunului la care este îndreptățit fiind zădărnicită de tergiversarea procesului de predare a terenurilor de la A.D.S. către comisia locală, așa cum s-a arătat mai sus, fără a avea un termen cert de finalizare. Compensarea bănească a acestui prejudiciu a fost corect dispusă de prima instanță, iar câtimea daunelor nu s-a contestat prin căile de atac exercitate în cauză”.
Dacă s-ar accepta raționamentul apelantei reclamante și s-ar reanaliza pe fond în acest cadru procesual raporturile litigioase deduse judecății împotriva intimatei pârâte, în sensul urmărit că apelanta nu ar fi avut vreo culpă în prejudicierea persoanei ce a fost reclamant în dosarul atașat anterior indicat, ci situația respectivă ar fi imputabilă pârâtei ADS, atunci, în mod inadmisibil, s-ar ajunge pe cale indirectă să se înlăture efectele unor hotărâri judecătorești irevocabile anterior indicate prin care s-a statuat în mod cert și neechivoc că și comisia județeană a comis o faptă ilicită deoarece a întârziat finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului din dosarul respectiv, că acest lucru este de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât, așa cum judicios s-a statuat, prin aceasta s-a adus atingere unui interes patrimonial al reclamantului, acesta fiind motivul pentru care a și fost obligată reclamanta din acest dosar ca pârâtă alături de cealaltă pârâtă din acel dosar la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, din care apelanta reclamantă a achitat suma de 5000 lei. Dacă apelanta reclamantă din acest dosar nu ar fi avut vreo culpă în prejudicierea reclamantului din dosarul atașat, în mod evident că în dosarul respectiv s-ar fi respins pretențiile reclamantului împotriva apelantei din acest dosar, dar acest lucru nu s-a întâmplat, dimpotrivă a fost obligată alături de cealaltă pârâtă la plata sumei de 10.000 lei daune morale.
Așa fiind, nu se poate dispune obligarea pârâtei intimate din acest dosar la plata sumei de 5000 lei către reclamanta apelantă, atât timp cât această sumă a fost plătită de apelantă în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a fost obligată aceasta să o plătească, iar nu altă persoană, dosar în care s-a dezlegat definitiv că aceasta trebuie să răspundă delictual și că a comis o faptă ilicită împotriva reclamantului din dosarul atașat, eventual, în acel dosar, apelanta ar fi putut să formuleze în termen util o cerere de chemare în garanție împotriva pârâtei din acest dosar, ceea ce nu a realizat, dar oricum, relevat și esențial este faptul că față de apelantă s-a stabilit în mod irevocabil că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, că a comis o faptă ilicită în mod culpabil, situație în care nu se mai poate ca în acest cadru procesual să se stabilească că în fapt aceasta nu ar fi avut vreo culpă în prejudicierea reclamantului din dosarul atașat, ci intimata pârâtă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud, reprezentată legal prin prefect, împotriva sentinței civile nr.1036/2015 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bistrița-Năsăud, reprezentată legal prin prefect, împotriva sentinței civile nr.1036/2015 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. B. C. I. L. D.
MLB// 4 ex.// 05 ianuarie 2016
Jud. fond M. LC.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 253/2015.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
