Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Comentarii

0

Decizia nr. 253/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 253/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 253/A/2015

Ședința publică din data de 9 decembrie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție

JUDECĂTOR: R.-I. B.

GREFIER: M.-M. E.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâtul K. M., împotriva sentinței civile nr. 4.447/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul-apelant K. M., avocat R. N., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, reclamanta-intimată S. Grațiana, asistată de avocat S. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul-apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta pârâtului-apelant, avocat R. N., arată că își susține apelul așa cum a fost formulat, solicitând instanței încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei-intimate, respectiv luarea unui supliment de interogatoriu acesteia, precum și proba testimonială pentru dovedirea motivelor arătate în cererea de apel. În opinia sa, aceste probe sunt necesare și utile cauzei, întrucât instanța de fond avea obligația de a stabili existența sau inexistența stării de concubinaj a părților pe perioada dobândirii bunurilor, cota de contribuție a fiecărei părți la dobândirea imobilelor, în mod concret, cu privire la fiecare bun în parte. Astfel, solicită încuviințarea luării unui supliment de interogatoriu reclamantei, reaudierea martorilor Ș. G. și D. N., precum și audierea a trei martori noi :B. R., Isip V. și I. M..

Reprezentanta reclamantei-intimate, avocat S. Ș., arată că se opune cererii de luare a unui supliment de interogatoriu, întrucât reclamantei i s-au mai luat două interogatorii de către instanța de fond, sens în care solicită respingerea probei. Mai mult, prin cererea de apel nu s-a arătat care anume aspecte dorește să le lămurească prin formularea acestor întrebări. În ce privește cererea de reaudiere a martorilor Ș. G. și D. N., arată că se opune, întrucât martorii audiați la fond au declarat tot ce au știut, apreciind că nu se impune reascultarea acestora. Referitor la cererea de audiere de noi martori, de asemenea de opune, întrucât în cauză au fost audiați un număr de 15 martori, teza probatorie fiind aceea a dovedirii stării de concubinaj, a cotei de contribuție a fiecărei părți la dobândirea bunurilor supuse partajului. Arată că instanța de fond nici nu putea să stabilească o altă cotă de contribuție atâta timp cât apelantul nu a indicat o altă cotă pe care reclamanta să o fi avut. Mai arată că abia la acest moment procesual apelantul susține că părțile ar fi avut o altă cotă de contribuție. În subsidiar, în situația în care instanța va considera că acestea nu sunt probe noi, apreciază că au fost audiați suficienți martori, la dosar existând suficiente probe, solicitând respingerea cererilor.

Reprezentanta pârâtului-apelant, avocat R. N., arată că prin motivele deciziei de casare s-au dat îndrumări clare în sensul de a se clarifica cota de contribuie a fiecărei părți.

Tribunalul, după deliberare, respinge în întregime probațiunea solicitată apreciind că reinterogarea reclamantei și reaudierea martorilor Ș. G. și D. N. audiați la instanța de fond nu se impune, întrucât prin motivele de apel nu s-au arătat considerentele pentru care ar fi necesară readministrarea acestor probe. În ceea ce privește cererea de audiere a celorlalți martori indicați în apel, tribunalul apreciază că această cerere nu se impune a fi admisă în condițiile în care părțile au avut posibilitatea să propună probe, au beneficiat de asistență juridică calificată iar din dezbateri nu rezultă necesitatea administrării de noi probe.

Reprezentanta pârâtului-apelant, avocat R. N., arată că nu are alte cereri de formulat.

Reprezentanta reclamantei-intimate, avocat S. Ș., de asemenea arată că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formular, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dă cuvântul reprezentanților părților în susținerea apelului.

Reprezentanta pârâtului-apelant, avocat R. N., solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.

Reprezentanta reclamantei-intimate, avocat S. Ș., solicită instanței respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza, urmând ca pronunțarea hotărârii judecătorești să aibă loc azi, orele 15,00.

TRIBUNALUL

deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 4.447/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată precizată și extinsă, formulată de reclamanta S. Grațiana, în contradictoriu cu pârâtul K. M. și, în consecință:

s-a constatat că au calitatea de bunuri comune dobândite în cote egale de coproprietate de către reclamantă și pârât, în perioada relației de concubinaj, următoarele: imobilul apartament nr. 61 situat în municipiul Bistrița, .. 22, . (fosta ., nr. 45A), județul Bistrița-Năsăud, compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie, 1 hol, 1 wc, 2 balcoane, cota de 1.136/10.315 părți din părțile comune indivize și cota de 19/164 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 52.286-C1-U3 (CF vechi 144/F/61) Bistrița, nr. top. 8.149/f/61, și CF colectivă 52.286 (CF vechi 144/A) Bistrița, nr. top. 8.149/f; imobilul apartament nr. 24 situat în municipiul Bistrița, ., bl. 44 (actual ., nr. 11), .-Năsăud, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 balcon, cota de 8/115 părți din părțile comune indivize și cota de 153/2.020 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 50.321-C1-U5 (CF vechi 5.532/24) Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, și CF colectivă 50.321 (CF vechi 5.532) Bistrița, nr. top. 8.215/b; imobilul teren în suprafață de 2.150 m.p. înscris în CF 55.404 (CF vechi 2.412) Bistrița, nr. cadastral 3.454, nr. top. 1.280/2/1/2/2/2/2, 1.280/3/2/2/2/1, 1.283/2/2/2/2/1, 1.284/2/2/2/2/1, 1.285/2/2/2/2/ 1, 1.286/2/2/2/2/1; imobilul teren în suprafață de 1.232 m.p. înscris în CF 55.396 (CF vechi 9.859) Bistrița, nr. top. 4.588/1/2/3, 4.588/1/3/2.

S-a dispus partajarea în natură a imobilelor descrise mai sus și formarea a două loturi, care au fost atribuite în proprietate exclusivă părților, astfel:

I. reclamantei S. GRAȚIANA – un lot în valoare totală de 266.312 lei, compus din:

a)imobilul apartament nr. 61 situat în municipiul Bistrița, .. 22, ., nr. 45A), județul Bistrița-Năsăud, compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie, 1 hol, 1 wc, 2 balcoane, cota de 1.136/10.315 părți din părțile comune indivize și cota de 19/164 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 52.286-C1-U3 (CF vechi 144/F/61) Bistrița, nr. top. 8.149/f/61, și CF colectivă 52.286 (CF vechi 144/A) Bistrița, nr. top. 8.149/f – în valoare de 185.000 lei

b)imobilul teren în suprafață de 1.232 m.p. înscris în CF 55.396 (CF vechi 9.859) Bistrița, nr. top. 4.588/1/2/3, 4.588/1/3/2 – în valoare de 81.312 lei.

II. pârâtului K. M. – un lot în valoare totală de 242.550 lei, compus din:

a)imobilul apartament nr. 24 situat în municipiul Bistrița, ., ., nr. 11), .-Năsăud, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 balcon, cota de 8/115 părți din părțile comune indivize și cota de 153/2.020 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 50.321-C1-U5 (CF vechi 5.532/24) Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, și CF colectivă 50.321 (CF vechi 5.532) Bistrița, nr. top. 8.215/b – în valoare de 120.000 lei

b)imobilul teren în suprafață de 2.150 m.p. înscris în CF 55.404 (CF vechi 2.412) Bistrița, nr. cadastral 3.454, nr. top. 1.280/2/1/2/2/2/2, 1.280/3/2/2/2/1, 1.283/2/2/2/2/1, 1.284/2/2/2/2/1, 1.285/2/2/2/2/ 1, 1.286/2/2/2/2/1 – în valoare de 122.550 lei.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor imobile atribuite, cu titlu de ieșire din indiviziune.

S-a dispus egalizarea loturilor prin obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului a unei sulte compensatoare în sumă de 23.762 lei, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în rejudecare.

S-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în ambele cicluri procesuale.

A fost obligat pârâtul la plata în favoarea statului a sumei de 17.463,8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de la plata căreia reclamanta a fost scutită în urma admiterii cererilor de acordare ajutor public judiciar formulate în primul ciclu procesual, după cum urmează: 9.468,8 lei în apel (din care 6.737,1 lei diferență taxă judiciară de timbru pentru acțiunea de fond și 2.731,7 lei taxă judiciară de timbru pentru calea de atac a apelului) și 7.995 lei taxă judiciară de timbru în recurs.

S-a După rămânerea irevocabilă a hotărârii, aceasta constituie titlu executoriu cu privire la suma datorată de pârât în favoarea statului și se va comunica organelor fiscale din cadrul autorităților locale competente, pentru luarea în evidență a pârâtului și executarea silită a acestuia, în caz de neplată a sumei datorate.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentând diferență onorariu pentru expertul B. I..

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 30.08.2004, sub nr. dosar 5.908/RG/2004 (nr. nou_ ), reclamanta S. Grațiana a chemat în judecată pe pârâtul K. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 3.200/20.11.2001 de Biroul Notarului Public D. M., cu repunerea părților în situația anterioară; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că reclamanta a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra unui apartament situat în municipiul Bistrița, . nr. 11, ., județul Bistrița-Năsăud, și înscris în CF nr. 5.436/61 Bistrița, nr. top. 7.997/E/61, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3.100/2001 de Biroul Notarului Public G. A. V..

Apartamentul a fost cumpărat de către reclamantă, așa cum se consemnează în contract, necăsătorită, care însă la data respectivă avea o relație de concubinaj cu pârâtul, care i-a cerut să îi doneze lui apartamentul pentru că altfel va întrerupe relația de concubinaj. În aceste condiții, deși concubinul nu locuia în România, acesta a împuternicit o persoană să accepte donația.

Reclamanta a mai arătat că din relația de concubinaj s-a născut o fetiță și, în speranța că pârâtul va locui cu ea și cu fetița, ceea ce acesta i-a și promis, reclamanta i-a făcut acestuia donația. Ulterior, reclamanta a aflat că pârâtul s-a căsătorit cu o altă femeie, care de altfel a și sunat-o, cerându-i să predea bunul și să nu îl mai contacteze pe pârât.

În aceste condiții, actul este lovit de nulitate, având o cauză nelicită și imorală.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 966-968 Cod civil.

În probațiune, s-au anexat înscrisuri (filele 4-8 dosar).

La data de 25.02.2005, reclamanta a formulat o extindere de acțiune (fila 21), prin care a solicitat instanței să constate că următoarele bunuri au calitatea de bunuri comune dobândite în cote egale de reclamantă și pârât, în perioada concubinajului: 1. un apartament compus din 4 camere, bucătărie, baie, wc, cămară, hol, 2 balcoane, împreună cu cota de 15,69/164 părți din terenul aferent blocului de locuințe cu nr. cadastral 760/f/61 și cota de 11,24/118 părți din părțile comune indivize, imobil înscris în CF 144/L/6 Bistrița, nr. top. 8.149/f/61, cumpărat cu suma de 50.000.000 lei; 2. un apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, antreu, balcon, înscris în CF 5.532 Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, cumpărat cu suma de_ lei; 3. un teren în suprafață de 2.150 m.p. înscris în titlul de proprietate nr. 8.383/1995, ., situat în cartier Unirea, în valoare de_ lei; 4. un teren în suprafață de 1.232 m.p. de sub nr. top. 4.588/1/2/3 și 4.588/1/3/2, în valoare de_ lei; a se dispune partajarea în natură a imobilelor prin atribuire de loturi egale, conform înțelegerii ce se va realiza între părți; a se dispune întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă, cu titlul de ieșire din indiviziune; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că reclamanta a trăit în concubinaj cu pârâtul timp de 19 ani, între anii 1985 – 2004, timp în care aceștia au dobândit cu contribuție egală bunurile mai sus indicate, o parte din acestea fiind cumpărate chiar de reclamantă, cu împuternicire de la pârât.

Cum în luna ianuarie 2004 pârâtul i-a comunicat reclamantei că urmează să se căsătorească în SUA pentru a obține mai ușor cetățenia americană, reclamanta a întrerupt relațiile de concubinaj și solicită împărțirea bunurilor dobândite împreună.

Legal citat, la data de 23.03.2007 pârâtul K. M. a formulat întâmpinare (filele 127-129 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate și precizate de reclamantă ca fiind neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că este adevărat că între părți a existat o relație de concubinaj începută prin anul 1987 și care a durat până în anul 1994. Din această relație s-a născut minora I. A., la data de 25.10.1994. După anul 1994, relațiile dintre părți s-au răcit. Pârâtul a plecat la muncă în străinătate (în această perioadă de mai multe ori), iar în anul 1992 a ajutat-o pe reclamantă să-și cumpere apartamentul de la stat.

Anterior nașterii fetiței, pârâtul a plecat la muncă în Austria, unde a intrat într-o relație de concubinaj cu o altă femeie, în perioada 1994-1997. Pârâtul s-a întors în țară de mai multe ori, ocazie cu care a adus daruri, bani și bunuri pentru fiica sa și pentru reclamantă. Începând din iarna anului 1994, relațiile de concubinaj dintre părți s-au răcit definitiv, astfel că pârâtul și-a stabilit domiciliul în Austria, unde s-a și căsătorit în anul 1997.

În perioada 1995-2002, pârâtul a mers în repetate rânduri la muncă în SUA, de unde a trimis bani reclamantei pentru a avea grijă de fetiță, în cuantum de 52.000 dolari, bani pe care reclamanta i-a împrumutat lui Ciuta G. și nu i-a mai primit înapoi niciodată.

Din banii câștigați prin muncă în SUA, pârâtul a cumpărat mai multe bunuri proprii, apartamente, terenuri și altele, la care contribuția reclamantei este nulă. În anul 2001, pârâtul a divorțat de doamna din Austria, păstrând numele de familie dobândit, acela de K.. Ulterior, pârâtul s-a stabilit în SUA, de unde a trimis bani pentru îngrijirea fetiței, dar relația de concubinaj cu reclamanta nu a mai fost reluată.

În anul 2002 pârâtul a intrat într-o relație de concubinaj cu o doamnă din America, cu care

s-a căsătorit în anul 2003.

Pârâtul a arătat că sunt nereale susținerile reclamantei că ar fi avut o contribuție egală la dobândirea apartamentelor și a terenurilor proprietatea exclusivă a pârâtului, dat fiind faptul că aceasta, din anul 1993, nu a avut un loc de muncă, a trăit doar din banii trimiși de pârât pentru îngrijirea fetiței, iar surse proprii de venit nu a avut. Pârâtul nici nu a fost în țară pentru a putea conviețui cu reclamanta. Aceasta a avut o relație de concubinaj cu un canadian din anul 2001, care ulterior s-a concretizat cu o căsătorie prin anii 2003-2004.

În drept, a invocat art. 2, art. 115, art. 274 Cod procedură civilă.

În probațiune, a solicitat interogatorul reclamantei, proba testimonială și expertiza.

Prin sentința civilă nr. 10.240/21.11.2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis în parte ca fiind fondată acțiunea principală întregită formulată de reclamanta S. Grațiana, în contradictoriu cu pârâtul K. M., și în consecință: s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 3.200/20.11.2001 Biroul Notarului Public D. M., având ca obiect apartamentul nr. 61 înscris în CF individuală nr. 5.436/61 Bistrița, nr. top. 7.997/E/61, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 vestibul, 1 debara, 1 balcon, împreună cu cota de 5,4/80,6 părți din cotele indivize comune și cota de 14,20/1316 părți din terenul aferent blocului de locuințe înscris în CF colectivă nr. 5.436 Bistrița, nr. top. 7.997/E, bun propriu al reclamantei, dobândit cu titlu de cumpărare, situat din punct de vedere administrativ în municipiul Bistrița, ., nr. 31, ., .-Năsăud; s-a dispus repunerea părților în situația anterioară de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui apartament; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea calității de bunuri comune și a cotei de contribuție comune la imobilele: apartament compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 wc, cămară, hol, 2 balcoane, împreună cu cota de 15,69/164 părți din terenul aferent blocului de locuințe cu nr. cadastral 760/f/61 și cota de 11,24/118 părți din părțile comune indivize, imobil înscris în CF 144/L/6 Bistrița nr. top. 8.149/f/61, cumpărat cu suma de 50.000.000 lei; apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, antreu, balcon, înscris în CF 5.532 Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, cumpărat cu suma de_ lei; terenul în suprafață de 2.150 m.p. înscris în titlul de proprietate nr. 8.383/1995, ., situat în cartier Unirea, în valoare de_ lei; terenul în suprafață de 1.232 m.p. de sub nr. top. 4.588/1/2/3 și 4.588/1/3/2, în valoare de_ lei; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind partajarea în natură a imobilelor prin atribuire de loturi egale, conform înțelegerii ce se va realiza; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă, cu titlu de ieșire din indiviziune; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.066,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. Grațiana, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a se admite acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia civilă nr. 21/A/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 10.240/2011 a Judecătoriei Bistrița, fiind obligată apelanta să plătească intimatului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii în totalitate.

Prin decizia civilă nr. 2.736/R/23.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de reclamanta S. Grațiana împotriva deciziei civile nr. 21/A/04.02.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a fost casată și, rejudecându-se apelul reclamantei, acesta a fost admis, fiind anulată parțial sentința civilă nr. 10.240/21.11.2011 a Judecătoriei Bistrița, în ceea ce privește constatarea calității de bunuri comune, partajul și intabularea acestora; cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe, în aceste limite.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prima instanță a respins acțiunea pe excepție, pe motiv că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 30 Cod familiei, pentru a se prezuma caracterul de bun comun al imobilelor dobândite în perioada concubinajului, iar reclamanta nu a formulat un capăt de cerere privind constatarea simulației, în condițiile în care în contractele de vânzare-cumpărare figurează doar pârâtul cumpărător. Instanța de apel a reținut, în același sens, inaplicabilitatea prezumției prevăzute de art. 30 Cod familiei, precum și faptul că bunurile imobile putând fi dobândite doar prin acte autentice, o eventuală contribuție a reclamantei nu ar putea duce decât la dobândirea unui drept de creanță, a cărui realizare este supusă prescripției extinctive.

Curtea de Apel Cluj a statuat că instanțele de fond au dat o dezlegare greșită în drept și au respins în mod greșit cauza pe excepție, fără a stabili starea de fapt în cauză. Astfel, au reținut că între părți ar fi intervenit o convenție referitoare la o varietate a simulației prin interpunere de persoane, privind calitatea cumpărătorilor, care însă nu-și poate produce efectele, pentru că dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor nu se poate face decât prin act autentic, iar actul secret nu îmbracă această formă (iar, dacă ar fi îmbrăcat-o, nu mai era secret), deci nu poate duce la dobândirea de către reclamantă a vreunui drept de proprietate, ci doar a unuia de creanță.

În realitate, în ceea ce privește raporturile dintre concubini, practica judiciară nu a aplicat nici regulile din art. 30 Cod familiei, nici cele privind simulația prin interpunere de persoane, stabilind că, deși nu se aplică prezumția comunității de bunuri din cazul soților, dobândirea în comun a unor bunuri în perioada de concubinaj și stabilirea cotelor de contribuție se poate face prin alte mijloace de probe, inclusiv prin prezumții judiciare.

Din cauza stabilirii greșite a temeiului juridic aplicabil și respingerii acțiunii pe excepție, pe motiv că reclamanta a formulat altă acțiune decât cea pe care ar fi avut-o la dispoziție, în realizarea unui drept de creanță, instanțele de fond nu au stabilit starea de fapt. În aceste condiții, s-a reținut că singura soluție posibilă este casarea deciziei din apel, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, rejudecarea apelului, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

S-a dispus că în rejudecare, în temeiul 315 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond va stabili starea de fapt pe baza probelor deja administrate sau a altora, în măsura în care consideră necesară completarea probațiunii, putând recurge inclusiv la prezumții judiciare, decurgând din fapte vecine și conexe cum ar fi raporturile dintre părți în perioada cât pârâtul a locuit în străinătate, motivul pentru care a apreciat că reclamanta este persoana potrivită, în care poate avea încredere pentru achiziționarea unor bunuri de valoare (deși susține că relația lor de concubinaj s-a terminat când a plecat și aceasta nu avea surse de venit), faptul că i-a solicitat să treacă pe numele lui inclusiv bunul proprietatea ei exclusivă (cu privire la care s-a dispus constatarea nulității contractului de donație). De asemenea, la stabilirea cotei de contribuție instanța va ține seama nu doar de contribuția financiară, ci și de eforturile depuse de reclamantă pentru a identifica bunurile ce puteau fi cumpărate la un preț avantajos și munca depusă pentru recondiționarea care a avut ca și rezultat creșterea valorii unora dintre imobilele cumpărate.

În rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 25.09.2013, sub nr. dosar_ .

În data de 30.05.2014, reclamanta S. Grațiana a depus la dosar concluzii scrise (filele 107-117), prin care a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii sale așa cum a fost formulată și precizată, și pe cale de consecință să se constate că au calitate de bunuri comune, dobândite în cote egale în coproprietate de reclamantă și pârât în perioada concubinajului, următoarele: imobilul apartament compus din 4 camere, bucătărie, baie, wc, cămara, hol, 2 balcoane, cota de 11,24/118 părți din părțile comune indivize, cota de 15,69/164 părți din terenul aferent cu nr. cadastral 760/f/61 înscris în CF 144/L/6 Bistrița, nr. top. 8.149/f/61; imobilul apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, antreu, balcon, înscris în CF 5.532 Bistrița, nr. top. 8.215/b/24; imobilul teren în suprafață de 2.150 m.p. înscris în titlul de proprietate nr. 8.383/1995, parcela 21, . cartier Unirea; și imobilul teren în suprafață de 1.232 m.p. cu nr. top. 4.588/1/2/3 și 4.588/1/3/2, situat în municipiul Bistrița, . se dispună partajarea în natură a imobilelor, în loturi egale, și atribuirea lor astfel: primul lot să revină reclamantei și să fie compus din imobilul apartament compus din 4 camere înscris în CF 144/L/6 Bistrița si terenul în suprafață de 1.232 m.p. situat pe . al doilea lot să revină pârâtului și să fie compus din imobilul apartament cu 2 camere înscris în CF 5.532 Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, si terenul în suprafață de 2.150 m.p. situat în cartier Unirea; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu titlul de ieșire din indiviziune, dobândit de reclamantă asupra imobilelor care îi vor reveni; cu cheltuieli de judecată în rejudecare, reprezentate de onorariu de avocat în sumă de 700 lei.

În motivare, reclamanta arată că prin decizia civilă nr. 2.736/R/23.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 21/A/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care i s-a respins în totalitate, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 10.240/21.11.2011 a Judecătoriei Bistrița. Instanța de recurs a dispus casarea soluției pronunțate de instanța de apel și după rejudecare a admis apelul, a desființat în parte sentința pronunțată în fond, în ceea ce privește constatarea calității de bunuri comune, partajul și intabularea acestora, și a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite.

Instanța de recurs a reținut că, din cauza stabilirii greșite a temeiului juridic aplicabil și respingerii acțiunii pe excepție, pe motiv că reclamanta a formulat o altă acțiune decât cea pe care ar fi avut-o la dispoziție, în realizarea unui drept de creanță, instanțele de fond nu au stabilit starea de fapt.

În mod corect instanța de recurs a statuat că, în ce privește raporturile dintre concubini, practica judiciară nu a aplicat nici regulile din art. 30 Cod familiei și nici cele privind simulația prin interpunere de persoane, stabilind că, deși nu se aplică prezumția comunității de bunuri din cazul soților, dobândirea în comun a unor bunuri pe perioada concubinajului și stabilirea cotelor de contribuție se poate face prin alte mijloace de probă, inclusiv prezumții judiciare.

Pentru stabilirea stării de fapt, reclamanta a administrat probe atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, precum și în rejudecare, respectiv proba scrisă și proba testimonială, care duc la următoarele concluzii: existența unei relații îndelungate de concubinaj cu pârâtul, relație în ființă și la momentul achiziționării bunurilor în litigiu; existența unei convenții tacite între părți de a coachiziționa aceste imobile (de a fi coproprietari asupra lor); contribuția financiară a reclamantei la achiziționarea bunurilor; bunurile cumpărate sunt bunuri dobândite ca și coproprietari, în cote părți egale.

Acestea constituie, în fapt, condițiile esențiale pentru admiterea acțiunii reclamantei.

Astfel, cu privire la faptul că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul, care a existat la momentul achiziționării bunurilor, arată că a susținut în fața instanței de fond, a celei de apel și în rejudecare, că această relație a durat din anul 1989 până în anul 2004, singurul aspect care a diferențiat-o de o căsnicie normală fiind acela că nu s-au căsătorit efectiv, părțile gospodărindu-se împreună timp de 15 ani. A atașat la dosar, în apel, o parte din scrisorile de dragoste pe care pârâtul i le trimitea atunci când era plecat din țară, tocmai pentru a dovedi că între ei relația a fost de lungă durată, trainică, bazată pe iubire și înțelegere, și nu așa cum susține pârâtul, o „legătură pasageră”.

Concubinajul presupune conviețuirea a două persoane o perioadă de timp, singura diferență față de o căsnicie fiind aceea că nu sunt căsătoriți în fața ofițerului de stare civilă. Exact aceasta a fost relația pe care a avut-o cu pârâtul și, indiferent de ce susține acesta acum, toții martorii audiați, vecini și cunoștințe, susțin contrariul, respectiv că i-au perceput ca o familie, unii nici nu știau ca nu sunt căsătoriți.

În fața instanței de recurs, precum și în fața instanței de rejudecare, pârâtul a reiterat aceleași apărări ca și la fond și apel, în sensul că relația dintre părți a fost pasageră, doar pentru distracție, însă aceste aspecte nu sunt confirmate de nicio probă administrată. Singurul care susține că părțile nu au fost împreună, formând o familie, este pârâtul, și își bazează susținerea pe o declarație notarială autentică dată de el, însă comportamentul său relevă contrariul: i-a dat reclamantei o procură de cumpărare, administrare generală, care a fost revocată doar în momentul în care s-au despărțit, în anul 2004; i-a trimis bani pe care i-a investit, împreună cu banii câștigați de reclamantă; locuia cu reclamanta și fiica lor ori de câte ori era în România; avea un comportament posesiv, chiar gelos, reclamanta neavând nicio altă relație cât timp a fost cu pârâtul; deși era uneori plecat la muncă, îi trimitea scrisori de dragoste prin care își exprima atașamentul față de ea.

Toate aceste aspecte duc la concluzia contrară celei susținute de pârât, și anume aceea că au fost o familie, chiar dacă nu au fost căsătoriți legal. A veni după 10 ani și a încerca să ștergi totul cu buretele, ca și cum nu ar fi fost nimic, este o încercare absolut penibilă din partea pârâtului, practic negând ce s-a întâmplat în viața lui timp de 15 ani.

Părțile au continuat relația de concubinaj până în anul 2004, când în luna ianuarie pârâtul i-a comunicat că se căsătorește, astfel că au decis să se despartă, aspect confirmat de probatoriul testimonial administrat. Pârâtul fiind singur în America, în anul 2004 și-a găsit pe altcineva, persoană cu care s-a căsătorit. În timpul cât pârâtul era singur în America, le-a trimis bani, reclamantei și fiicei lor, și au încercat modalități de a pleca și reclamanta împreună cu fiica lor la el, însă fără un rezultat, fapt care doar confirmă ca erau o familie.

Cu privire la existența unei convenții tacite între părți de a coachiziționa aceste imobile (de a fi coproprietari asupra lor), reclamanta arată că a fost în imposibilitate de a preconstitui un înscris legat de dobândirea în coproprietate a acestor imobile, deoarece la momentul cumpărării lor nici măcar nu și-a pus problema în acest mod, a încheiat actele negândindu-se că va ajunge în acest punct. Reclamanta a încheiat acte de achiziție ca mandatar al pârâtului, care nici nu a fost prezent la momentul cumpărării bunurilor, a făcut toate demersurile, s-a ocupat de administrarea ulterioară a imobilelor, astfel că, dacă ar fi avut cea mai mica suspiciune legată de faptul că ulterior va rămâne fără niciun bun, ar fi putut să ceară și înscrierea sa ca și cumpărător în contractele autentice de vânzare-cumpărare. Pârâtul nu avea cum să o împiedice să facă acest lucru, însă le-a cumpărat în numele lui, reclamanta considerând ca sunt oricum ale lor. Având în vedere lipsa acestuia din țară la momentul achiziționării imobilelor, reclamanta ar fi putut să le cumpere doar în numele său, însă a avut încredere în pârât, știind că oricum o parte din aceste imobile le vor da fiicei lor, ceea ce bineînțeles că nu s-a mai întâmplat. De altfel, tot ce au realizat din momentul în care au început să conviețuiască au realizat ca o familie, fără să își pună problema reală a faptului că reclamanta nu este proprietar scriptic.

Instanța de casare a statuat că starea de fapt poate fi stabilită inclusiv prin prezumții judiciare, decurgând din fapte vecine și conexe. Astfel, reclamanta a avut procură pentru cumpărarea și administrarea bunurilor dobândite de părți, iar pârâtul i-a solicitat să treacă pe numele lui inclusiv proprietatea ei exclusivă. Este real că a avut încredere deosebită în pârât, astfel că, atunci când i-a cerut să îi doneze apartamentul său, a făcut-o fără să ezite o secundă, considerând că sunt o familie și având încredere deplină în el. Reclamanta a considerat mereu că bunurile dobândite de ei vor rămâne fiicei lor, astfel că nu conta cine este proprietarul scriptic.

Cu privire la contribuția financiară a reclamantei la achiziționarea bunurilor, instanța de fond în mod incorect a reținut că bunurile dobândite de pârât, respectiv cele două apartamente și cele două terenuri, sunt exclusiv ale acestuia și că reclamanta nu ar fi contribuit în niciun fel la achiziționarea lor, respingând astfel cererile sale din acțiunea principală. Probele administrate au fost interpretate în sensul că nu conduc la concluzia că resursele financiare ale părților ar fi fost egale și, prin urmare, reclamanta nu ar fi contribuit deloc la cumpărarea acestor imobile. Reclamanta a criticat motivarea în fața instanței de apel, însă aceasta din urmă a motivat în sensul că „o eventuală contribuție materială a reclamantei apelante i-ar putea crea un drept de creanță, ce nu face obiectul pricinii”, fără a-și întemeia susținerea pe vreo probă din dosar.

Pârâtul susține că reclamanta a fost angajată doar 10 luni, conform cărții de muncă, însă el la rândul lui nu face deloc dovada că ar fi fost angajat legal în tot timpul cât au fost împreună, astfel că prezumția funcționează doar într-o singură direcție.

Martorii audiați în fața instanței de fond, în apel și în rejudecare, atât cei propuși de reclamantă cât și cei propuși de pârât, au declarat că reclamanta mereu a fost o persoană care a muncit în diferite locuri. Pe lângă faptul că a muncit mereu, reclamanta a fost ajutată financiar și de către părinții săi, care au vândut niște cazane de țuică și terenuri, împărțind banii între aceasta și fratele său, bani pe care i-a folosit împreună cu banii trimiși de pârât la achiziționarea și modernizarea celor două apartamente și la cumpărarea terenurilor, fapt din nou confirmat de martorii audiați.

Din întregul probatoriu administrat reiese cu claritate că reclamanta a realizat venituri, indiferent de munca prestată: asigurări, taximetrist, agricultor, întreprinzător, a vândut marfă la piață, câștigând bani cum a știut mai bine la momentul respectiv. Nici pe departe nu a fost o persoană care să stea și să aștepte bani de la pârât, așa cum sugerează acesta.

Martorii audiați confirmă faptul că reclamanta a lucrat în tot timpul concubinajului, realizând la rândul său venituri și cumpărând imobile împreună cu pârâtul, ca soț și soție.

Pe lângă faptul că a muncit, reclamanta a fost cea care s-a ocupat îndeaproape de creștea și educarea fiicei lor, ea a fost cea care a dus-o la grădiniță, la scoală, s-a ocupat de sănătatea ei, de hrănirea ei, și nu a fost ușor, având în vedere că pârâtul era plecat de multe ori din țară, fiind singură în mare parte a timpului în acest demers educațional.

Cu privire la faptul că bunurile cumpărate sunt bunuri dobândite în coproprietate, în cote-părți egale, reclamanta arată că singura concluzie care se poate trage ca urmare a probatoriului administrat este aceea că au contribuit în mod egal la cumpărarea imobilelor.

Pârâtul susține că el a fost singurul care a muncit și a plătit achizițiile făcute, și înțelege să depună la dosar chitanțe cu sume trimise către reclamantă, sume care susține că se ridică la 100.000 dolari. În urma observării acestor chitanțe, concluzia matematică este că pârâtul i-a trimis reclamantei doar suma de 10.200 dolari, restul banilor fiind trimiși către alte persoane față de care pârâtul avea datorii sau obligații. Scopul depunerii nenumăratelor chitanțe fără nicio legătură cu prezenta cauză a fost acela de a induce în eroare instanța, de a demonstra că pârâtul i-a trimis mai mulți bani decât în realitate.

Este real că o mare parte din banii trimiși de pârât au fost dați împrumut către prieteni de-ai săi, bani care nu i-au mai fost restituiți de către aceștia; astfel, chiar el declară că Ciuta G. nu i-a restituit suma de 50.000 euro. Or, dacă se scade această sumă din banii trimiși pe numele reclamantei, 10.200 dolari, practic rezultă că reclamanta a cumpărat din banii săi toate bunurile imobile.

În ceea ce privește cotele de contribuție, instanța de casare a statuat că „instanța va tine seama nu doar de contribuția financiară, ci și de eforturile depuse de reclamantă pentru a identifica bunurile ce puteau fi cumpărate la un preț avantajos și munca depusă pentru recondiționarea care a avut ca și rezultat creșterea valorii unora dintre imobilele cumpărate”. Astfel, instanța de casare a considerat că reclamanta a contribuit financiar în mod cert la coachiziționarea imobilelor din litigiu și că la stabilirea cotei sale se va avea în vedere și munca efectivă depusă în acest demers.

În ceea ce privește prevederile legale aplicabile prezentei cauze, reclamanta a adus în fața instanței soluții în cauze similare, nu în ideea de a obliga la pronunțarea unei soluții identice, instanța fiind suverană în aprecierea soluției, ci de a prezenta un alt mod de a vedea lucrurile decât cel în care a făcut-o instanța de fond inițial și cea de apel, mai umanist și mai apropiat de realitate, care nu duce la anularea în totalitate a unei perioade de viață, atât financiar cât și emoțional.

Față de aceste considerente, reclamanta solicită admiterea acțiunii sale.

În data de 02.06.2014, pârâtul K. M. a depus la dosar concluzii scrise (filele 119-122), prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea formulată și precizată de reclamantă ca fiind neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, în toate ciclurile procesuale.

Reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate ca fiind bunuri comune două imobile apartamente și două terenuri și să se dispună partajarea lor prin formarea a două loturi aproximativ egale și anularea contractului de donație în care a avut calitatea de donatoare.

În urma administrării probelor în primul ciclu procesual, instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Cluj, a stabilit ca instanța de fond să efectueze cercetări cu privire la contribuția părților la achiziționarea bunurilor supuse partajării prin prisma probelor testimoniale, expertize tehnice și interogatorii, analizând astfel veniturile obținute de cei doi în timpul achiziționării bunurilor.

Caracterul nefondat al susținerilor reclamantei din prezenta acțiune derivă din următoarele aspecte: pârâtul a fost plecat în repetate rânduri din țară, a avut o viață petrecută mai mult între străini, sens în care declarația autentică a acestuia relevă clar când a fost în țară, începând de la liceu până în momentul revocării procurii notariale de cumpărare și administrare bunuri.

Pârâtul susține că în anul 1997 relația sa cu reclamanta s-a sfârșit brusc, deoarece s-a căsătorit cu numita K. Renate M., cetățean austriac. În anul 1999 a emigrat în SUA, unde a cunoscut-o pe actuala soție Pamela, iar în anul 2001 a divorțat de cetățeanca austriacă. În perioada scursă între anul 1999 și până în prezent a revenit periodic anual în România, pentru a-și vizita frații, surorile și celelalte neamuri, precum și pentru și a vedea cum se ocupă reclamanta de creșterea minorei.

În cursul anului 2003, reclamanta s-a căsătorit cu cetățeanul austriac Sindle G., cu intenția de a ajunge în SUA și a face un calvar viata pârâtului, prin presiunea psihică exercitată și folosind ca scut pe fiica lor. Din fericire, acest plan diabolic nu a reușit și, drept răsplată, în anul următor reclamanta a intentat prezenta cauză, având drept scop șicanarea pârâtului.

Din probele administrate reiese foarte clar și fără dubiu că reclamanta, după ce nu a mai putut beneficia de veniturile considerabile avute de pârât, a rămas fără bani, l-a sufocat pe acesta cu mai multe plângeri penale pentru abandon de familie, soluționate cu neînceperea urmării penale încă în faza de cercetare, constatându-se că pârâtul plătea lunar cei 500 dolari stabiliți de instanță cu titlu de pensie de întreținere. Pe lângă această sumă de bani, pentru ca minora să fie bine întreținută, reclamanta mai beneficia lunar de chiriile încasate de la diverși chiriași ai imobilelor apartamente obiect al prezentului litigiu, care se ridicau la suma de cca. 600 euro lunar.

Analizând situația financiară a reclamantei, se poate constata că aceasta, în perioada 1990-2002, a lucrat efectiv 10 luni, conform cărții de muncă depusă la dosarul cauzei. Nici martorii audiați nu au confirmat o altă stare de fapt, ci au relatat că pârâtul muncea în Germania, aducea mașini pe care le vindea în România, iar ulterior a plecat în SUA, de unde a trimis mai multe sume de bani, conform chitanțelor de transfer existente la dosarul cauzei.

S-a dovedit și prin răspunsurile la interogatoriu nesinceritatea reclamantei, care a încercat acreditarea unei stări de fapt neconforme cu realitatea, nerecunoscând adevărata proveniență a banilor.

Menționează pârâtul că reclamanta a fost cea care a pierdut suma de 50.000 dolari predată numitului Ciuta G. din veniturile exclusive ale pârâtului, a administrat bunurile acestuia, a efectuat tranzacțiile imobiliare din banii primiți contra unui comision de 500 dolari pentru fiecare cumpărare, și dacă azi susține că sunt bunuri comune, cu ocazia cumpărării lor prin procură specială trebuia să fi menționat în act suma achitată de ea și astfel putea să devină coproprietară.

Atâta încredere a avut pârâtul în ea, încât a cumpărat toate materialele pentru a edifica o casa în localitatea Unirea (proprietate personală), le-a depozitat pe terenul cumpărat și reclamanta le-a vândut fără a-i restitui suma primită, doar din pură răzbunare.

Martorii confirmă că reclamanta nu a muncit, nu a avut venituri, ci trăia doar din ce primea de la pârât. Sumele transmise din SUA prin poștă rapidă acoperă toate tranzacțiile avute la nivelul anilor 2001-2003, fiind în sumă de cca. 100.000 dolari, plus celelalte venituri directe aduse din Germania, iar gospodărirea de 19 ani de care se vorbește în motivele acțiunii nu este reală și imposibil de întreținut la o distanță de mii de km.

Practica instanțelor de judecată nu este izvor de drept și nici nu poate influența decizia unui magistrat, iar conform noilor norme de drept, precum și deciziile CEJ, care sunt obligatorii pentru magistratul național, trebuie ca probele să fie analizate în plenitudinea lor (cauza Brumărescu vs. România, caracterul echitabil al procedurilor, cauza Bosoni vs. Franța, respectarea drepturilor civile, cauza Ruiz Mateos vs. Spania), să se observe raportul de cauzalitate între ele și să fie respectate principiile securității actelor juridice, cât și principiul pacta sunt servanda.

Un alt aspect care trebuie analizat de instanța de fond este cel potrivit căruia reclamanta trebuie să facă dovada veniturilor pe care le-a încorporat cu ocazia achiziționării terenurilor și apartamentelor, care sunt inexistente, iar puterea juridică a actelor scrise nu poate fi combătută de proba testimonială, care relevă stări de fapt auzite de la reclamantă.

Revocarea procurii de cumpărare și administrare din partea pârâtului a fost momentul în care a început cearta juridică pe bunuri, reclamanta dorind fără drept să dobândească bunuri doar pentru simplul fapt că pârâtul era potent din punct de vedere financiar, aspect ce reiese și din declarația lui pe propria răspundere din anul 2011 (pârâtul fiind de acord cu anularea contractului de donație și menținerea apartamentului dobândit de reclamantă, chiar dacă inițial sumele de bani au fost avansate de către acesta din munca depusă în Germania, aspect ce relevă clar buna-credință a pârâtului în relația partenerială cu reclamanta).

Lipsa fondurilor bănești în contul reclamantei și lipsa unor elemente clare care să determine venituri reale ale acesteia se poate lesne observa și din ajutorul public judiciar de care a beneficiat aceasta. În momentul în care fiica lor, care între timp a devenit majoră, a plecat în SUA, unde continuă studiile (la tatăl său, pârâtul), reclamanta nu a mai beneficiat de veniturile și cadourile trimise de pârât, astfel că a fost nevoită să se angajeze și să obțină un venit lunar care să-i satisfacă nevoile personale. Eșecul în căsătoriile încercate, cât și intenția de a frauda drepturile câștigate de pârât au condus la marginalizarea ei și răcirea totală a relațiilor dintre părți.

Consideră pârâtul că reclamanta ar putea obține cel mult un drept de creanță asupra acestor bunuri, fără însă a avea un drept de proprietate, dar în limita dovedirii sumelor avansate. În lipsa acestor sume și în lipsa unei asemenea cereri, acțiunea este neîntemeiată și nesusținută de probe concludente.

În concluzie, pârâtul solicită instanței să respingă cererea reclamantei ca fiind nefondată și netemeinică, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

În fapt, instanța reține că între reclamanta S. Grațiana și pârâtul K. M. a existat o relația de concubinaj de notorietate în mediul social în care trăiau aceștia și care a durat din anul 1989 și până în anul 2004, rezultând o fiică pe nume K. I.-A., născută la data de 15.10.1994.

Durata relației de concubinaj este probată atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv scrisorile trimise de pârât reclamantei în perioada în care acesta se afla în străinătate (filele 33-37 dosar apel) și chitanțele privind sumele de bani trimise (filele 58-93 dosar apel), care vizează inclusiv perioada anilor 2002-2003. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile pârâtului, în sensul că relația sa de concubinaj cu reclamanta a luat sfârșit în anul 1997 și nu a mai fost reluată la niciun moment ulterior.

În perioada concubinajului, părțile au dobândit în proprietate bunurile imobile obiect al prezentei acțiuni, respectiv două apartamente și două terenuri, contractele de vânzare-cumpărare fiind încheiate exclusiv pe numele pârâtului, în calitate de cumpărător.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public G. A. V. sub nr. 6.045/17.09.2002 (filele 81-83 dosar fond primul ciclu procesual), pârâtul K. M., reprezentat prin mandatar cu procură specială reclamanta S. Grațiana, „în baza procurii autentificate la data de 16.09.2002 de autoritățile americane”, a cumpărat de la numiții S. T. și S. M., cu prețul de_ lei vechi, imobilul apartament nr. 24 situat în municipiul Bistrița, ., bl. 44 (actual ., nr. 11), ., județul Bistrița-Năsăud, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 balcon, cota de 8/115 părți din părțile comune indivize și cota de 153/2.020 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 50.321-C1-U5 (CF vechi 5.532/24) Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, și CF colectivă 50.321 (CF vechi 5.532) Bistrița, nr. top. 8.215/b (intabulat în favoarea pârâtului, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la filele 88-93 din prezentul dosar).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public G. A. V. sub nr. 4.023/06.10.2000 (filele 88-90 dosar fond primul ciclu procesual), pârâtul K. M. a cumpărat de la numita Welling-T. C., cu prețul de 50.000.000 lei vechi, imobilul apartament nr. 61 situat în municipiul Bistrița, .. 22, . (fosta ., nr. 45A), județul Bistrița-Năsăud, compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie, 1 hol, 1 wc, 2 balcoane, cota de 1.136/10.315 părți din părțile comune indivize și cota de 19/164 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 52.286-C1-U3 (CF vechi 144/F/61) Bistrița, nr. top. 8.149/f/61, și CF colectivă 52.286 (CF vechi 144/A) Bistrița, nr. top. 8.149/f (intabulat în favoarea pârâtului, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la filele 94-101 din prezentul dosar).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public G. A. V. sub nr. 1.957/13.06.1996 (filele 86-87 dosar fond primul ciclu procesual), pârâtul K. M. a cumpărat de la numita S. C. P., cu prețul de 1.000.000 lei vechi, imobilul teren în suprafață totală de 2.150 m.p. înscris în CF 55.404 (CF vechi 2.412) Bistrița, nr. cadastral 3.454, nr. top. 1.280/2/1/2/2/2/2, 1.280/3/2/2/2/1, 1.283/2/2/2/2/1, 1.284/2/2/2/2/1, 1.285/2/2/2/2/ 1, 1.286/2/2/2/2/1 (intabulat în favoarea pârâtului, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la fila 86 din prezentul dosar).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați B. E. F. și B. D. A. sub nr. 3.850/08.07.2003 (filele 84-85 dosar fond primul ciclu procesual), pârâtul K. M., reprezentat prin mandatar cu procură specială reclamanta S. Grațiana, „în baza procurii generale pe care s-a autentificat semnătura la data de 16.09.2002 de către notarul public J. P., în SUA, Chicago, Illinois”, a cumpărat de la numiții S. M. C. și S. P., cu prețul de_ lei vechi, imobilul teren în suprafață totală de 1.232 m.p. înscris în CF 55.396 (CF vechi 9.859) Bistrița, nr. top. 4.588/1/2/3 și 4.588/1/3/2 (intabulat în favoarea pârâtului, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la fila 84 din prezentul dosar).

Astfel cum a statuat și Curtea de Apel Cluj în considerentele deciziei de casare, obligatorie potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține că raporturilor juridice dintre concubini nu li se aplică nici regulile prevăzute de art. 30 Cod familiei și nici cele privind simulația prin interpunere de persoane. Practica judiciară a stabilit că, deși nu se aplică prezumția comunității de bunuri din cazul soților, dobândirea în comun a unor bunuri în perioada de concubinaj și stabilirea cotelor de contribuție se poate face prin alte mijloace de probe, inclusiv prezumții judiciare.

Cu titlu de practică judiciară, instanța reține că prin decizia nr. 44/15.01.2003 Curtea Supremă de Justiție a statuat că „bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părți dacă se face dovada că ambii au contribuit la achiziționarea lor”.

Instanța constată că regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, deoarece statul ocrotește numai căsătoria, conform cu art. 1 alin. 1 și alin. 3 din Codul familiei. În raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote-părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți. În cazul concubinilor, nimic nu împiedică să se constate existența unui drept de proprietate pe cote-părți al acestora, asupra bunurilor dobândite de ei, în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea lor, stabilită prin probe.

Așadar, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună pe cote-părți pentru fiecare, în proporția în care fiecare a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de vânzare-cumpărare, iar dovada cu martori este admisibilă pentru a se dovedi contribuția concubinului la achiziționarea bunului, aceasta fiind o chestiune de fapt.

Probele administrate în cauză nu confirmă susținerile pârâtului, în sensul că imobilele supuse partajului judiciar ar constitui bunurile sale proprii, nici că ar fi fost dobândite cu contribuția sa exclusivă sau că această contribuție ar fi fost mai mare decât aceea a reclamantei. Dovezile cu înscrisuri demonstrează că reclamanta și pârâtul au avut venituri sensibil egale, iar martorii audiați au arătat că foștii concubini s-au gospodărit împreună și că veniturile lor au fost investite, în principal, în achiziționarea bunurilor imobile supuse împărțelii în prezentul dosar.

Că între reclamantă și pârât au existat relații de concubinaj cu caracter de continuitate și care au durat o perioadă îndelungată de timp (de dinainte de Revoluție și până când pârâtul s-a căsătorit cu o altă femeie în SUA, în anul 2004, și nu doar până în anul 1997, așa cum susține pârâtul) și că între părți a existat o convenție tacită ca bunurile imobile dobândite de ei să fie ori să constituie proprietatea lor indiviză rezultă fără echivoc din probatoriul testimonial administrat în cauză, astfel:

Martora B. O., audiată la termenul de judecată din data de 31.01.2011 (filele 375-376 dosar), a declarat că: „am tras concluzia că cei doi locuiesc împreună ca soț și soție întrucât ne întâlneam zilnic, iar ipostazele în care îi vedeam m-au condus înspre această concluzie”; „pârâtul pleca în străinătate și aducea mașini de vânzare, pe care ulterior reclamanta le ducea la piață spre a fi revândute”; „reclamanta împreună cu pârâtul au achiziționat un teren de la părinții mei”; „părțile împreună au cumpărat un apartament la mijlocul palierului imobilului în care locuiesc și eu; s-a mai achiziționat un apartament în spatele blocului în care locuiesc, pârâtul spunându-mi într-o convorbire telefonică că l-a luat pentru fată”; „nu pot preciza cât a durat această relație, dar în anul când am plecat eu din țară 1998 părțile erau împreună iar în anul 1999 când am venit în vacanță i-am mai văzut împreună”.

Martora K. M., audiată la termenul de judecată din data de 31.01.2011 (filele 377-378 dosar) a arătat că: „în anul 2000 m-am întâlnit cu I. M., care a venit însoțit de reclamantă și mi-a prezentat-o ca fiind soția sa”; „reclamanta a achiziționat un număr de două sau trei apartamente în zona Ș. cel M.”; „părinții acesteia aveau o rezervă financiară și sunt convinsă că au ajutat-o; am tras această concluzie deoarece reclamanta mi-a spus la un moment dat că a fost nevoită să apeleze la părinții ei pentru a fi ajutată să-și întregească sumele de care avea nevoie ”; „ulterior prezentării ofertei, I. M. mi-a spus ca va merge cu reclamanta acasă și vor decide împreună dacă vor investi în acel produs sau nu”.

Totodată, martora D. Albina, audiată la termenul de judecată din data de 31.10.2011 (filele 434-435 dosar), a arătat că: „știam că ambele părți lucrează și o duc bine și nu i-am auzit niciodată să se certe”; „apartamentul în cauză a fost achiziționat de ambii soți”; „în acea perioadă pârâtul aducea mașini din străinătate, pe care reclamanta le repara și apoi le vindea”; „în toată această perioadă reclamanta lucra la grădină, la Banca Ț., unde făcea asigurări, mergea cu o vecină în Turcia și aducea haine”; „din auzite cred că cei doi soți au achiziționat și ceva terenuri”; „după achiziționarea apartamentului, în acesta au fost făcute îmbunătățiri, toate fiind făcute de către reclamantă, ea fiind cea care plătea muncitorii, căra molozul din apartament; în acel moment pârâtul nu era în țară și doar pe ea am văzut-o lucrând”; „nu pot preciza întrucât nu cunosc anul în care s-au căsătorit cei doi soți, când m-am mutat eu în acel . soț și soție”; „reclamanta a locuit împreună cu pârâtul în acel apartament până când acesta a plecat în America”.

Martora H. A., audiată în apel la data de 19.11.2012 (filele 98-99 dosar), a declarat că: „cei doi au fost împreună, eu știam ca sunt căsătoriți”; „îmi amintesc că prin 2004, era o perioadă când eu exportam în Ungaria, am fost surprinsă când mi-a spus că intimatul se căsătorește cu o canadiancă, eu având certitudinea ca cei doi sunt căsătoriți”; „eu am crezut că cei doi sunt căsătoriți”; „prin anul 2003-2004 apelanta a venit la mine plângând și mi-a spus că dl. I. se căsătorește în America”; „apelanta de mai multe ori mi-a solicitat să o împrumut cu bani pentru că făcea tot felul de investiții, tot ea mi-a și restituit banii”; „prin anul 2000 a mai achiziționat un apartament cu 4 camere unde locuiește și în prezent și în care după vreo 2-3 ani, când intimatul era plecat în America, a făcut modificări structurale; am ajutat-o financiar la executarea modificărilor, împrumutându-i bani; de asemenea, am împrumutat-o pe apelantă ca sa achiziționeze un alt apartament în Ș. cel M., ea mi-a restituit banii în 5-6 luni și mi-a spus că intimatul îi va trimite și el bani”; „mai știu că părțile au achiziționat un teren pe Valea Ghinzii și unul în Unirea „intimatul a înnebunit-o pe apelantă să se căsătorească formal cu un moș canadian ca să o poată duce și pe ea în Canada”; „pe cei doi i-am perceput ca un cuplu, de altfel, de câte ori intimatul venea în țară, locuia cu apelantă”; „când făcea petrecerile cu șoferul meu se fereau ca apelanta sa afle că își făceau de cap”; „în tot acest interval de timp apelanta obținea câștiguri atât din activitatea de vânzare a mărfurilor la tarabă, cât și din încheierea de asigurări, și știu că a fost și taximetristă”; „chiar eu am întrebat-o cum de se poate ocupa de atâtea lucruri și cum de mai rezistă”; „apelanta a folosit și banii lăsați de tatăl copiilor din prima căsătorie și de bunicii materni atunci când s-au achiziționat imobilele apartamente”; „în tot acest interval de timp nu a fost o dată ca apelanta să nu fi obținut venituri din muncă”.

De asemenea, martora H. A., audiată la același termen de judecată (fila 100 apel), a arătat că: „de mic copil știam ca cei doi sunt împreună, cu atât mai mult cu cât i-am văzut ieșind din casă cu fetița lor; târziu am aflat ca cei doi nu erau căsătoriți, când au apărut problemele prin anul 2004, am rămas surprinși când apelanta ne-a spus ca intimatul se căsătorește în America, unde era cu o altă persoană”; „știu că intimatul era o persoană geloasă și că frecvent o monitoriza pe apelantă, a sunat-o chiar la noi acasă și i-a spus să se ducă urgent acasă întrucât o va suna pe fix”; „părțile au achiziționat și terenuri împreună și achizițiile imobiliare pe care le făceau se realizau cu bani trimiși de intimat și cu bani provenind de la apelantă”; „apelanta realiza venituri din vânzarea mărfurilor la piață, muncea la o grădină, creștea porci, la un moment dat știu că împrumuta cu dobândă diverse persoane”; „când intimatul venea din străinătate locuia cu apelanta, ei erau împreună; cei doi nu au dat nici un semn că nu ar fi fost împreună, au botezat împreună, au cununat împreună”; „nu au existat perioade de timp în care apelanta să nu fi lucrat, la un moment dat era și magaziner la un service auto, făcea și asigurări”.

Martorul C. C. V., audiat în rejudecare la termenul din data de 10.03.2014 (fila 34 dosar), a arătat că: „prin 2003 sau 2004 am văzut că se lucra în apartament, am observat că acesta a fost modificat, au fost sparți anumiți pereți, inclusiv mobilierul era nou, modificări de structură, pardoseală, s-a montat gresie, faianță, parchet, mi-a arătat tot apartamentul și am felicitat-o pentru diferența care se observa înainte de a-l cumpăra; am felicitat-o pentru efortul pe care l-a depus, știind că era singură, o vedeam singură cu meșterii la apartament și îmi plăcuse cum fusese amenajat”; „un lucru știu sigur, că doar reclamanta s-a ocupat de renovarea apartamentului respectiv”.

Martora C. L., audiată la data de 10.03.2014 (fila 35 dosar), a arătat că: „o cunosc pe reclamantă din 1984, mi-a fost clientă, fiind croitoreasă, știind că are o relație cu un bărbat; eu credeam că sunt căsătoriți, însă am aflat ulterior că aveau doar o relație de concubinaj”; „cunoșteam ca a locuit cu pârâtul într-un apartament în Ș. cel M., vreo 10 ani; am aflat că ea l-ar fi cumpărat și ea a făcut renovări la apartamentul respectiv, dar cred că și cu ajutorul lui, pentru că îi trimitea reclamantei autoturisme pe care ea le vindea în țară”; „tot în perioada în care părțile au fost împreună, reclamanta a achiziționat două terenuri în Bistrița”; „din câte știu eu, reclamanta a achitat prețul pentru aceste terenuri, ajutată fiind de către părinții ei, care erau înstăriți, aveau cazan de țuică”; „reclamanta era cea care administra cele două terenuri, deoarece pârâtul nu era prin țară”, și tot ea a fost cea care „a renovat apartamentul în care stă în prezent, pe . terenurile cât și apartamentul au fost cumpărate pentru fata părților”; „reclamanta a lucrat la Perla la cofetărie, la Piața Rușilor, vânzător ambulant, și s-a ocupat foarte mult de minora părților, de creșterea și educarea ei”.

Martorul D. N., audiat la termenul de judecată din data de 07.04.2014 (filele 47-48 dosar), a declarat că: „știam că pârâtul are o relație cu o doamnă din România și știam că au o fiică împreună”; „impresia mea a fost că pârâtul intenționa să construiască o locuință pentru familie, chiar dacă relația cu reclamanta nu era oficializată, astfel că am fost surprins să constat că raporturile dintre ei s-au degradat într-o asemenea măsură”; „nu am știut că sunt căsătoriți sau în relație de concubinaj, astfel că impresia mea a fost că formau o familie, vorbeau destul de des la telefon legat de bunurile pe care urmau să le achiziționeze, legat de construcția respectivă”; „mi s-a părut că părțile au o relație trainică, cu atât mai mult cu cât au și un copil împreună”.

Martorul Ș. G., audiat la același termen de judecată (fila 49 dosar), a arătat că: „pârâtul avea o relație cu reclamanta la momentul la care a plecat din țară, relație care îmi imaginez că a continuat și după ce pârâtul s-a mutat în Statele Unite, din moment ce îi trimitea bani reclamantei”; „pârâtul era cunoscut în oraș că se ocupă cu vânzarea de mașini aduse din străinătate”, iar „despre reclamantă știu că se ocupa cu administrarea și întreținerea imobilelor pe care părțile le aveau în țară”.

La reținerea stării de fapt expuse, instanța se întemeiază inclusiv pe prezumțiile judiciare ce decurg din fapte vecine și conexe, cum este acela că pârâtul a apreciat că reclamanta este persoana potrivită, în care poate avea încredere pentru achiziționarea unor bunuri de valoare, acordând acesteia o procură pentru cumpărarea și administrarea bunurilor dobândite; și, de asemenea, că reclamanta a donat pârâtului apartamentul aflat în proprietatea sa exclusivă, prin contractul de donație a cărui nulitate s-a constatat în primul ciclu procesual, soluție definitivă sub acest aspect.

La stabilirea cotei de contribuție la achiziționarea bunurilor imobile, instanța va avea în vedere nu numai contribuția financiară a reclamantei, dar și eforturile depuse de aceasta pentru a identifica bunurile ce puteau fi cumpărate la un preț avantajos, precum și munca depusă pentru recondiționarea apartamentelor, care a avut ca rezultat creșterea valorii acestora; precum și faptul că reclamanta a fost cea care s-a ocupat îndeaproape de creștea și educarea fiicei părților – aspecte de asemenea evidențiate prin probatoriul testimonial.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert P. Ironim (filele 142-151 dosar), apartamentul situat pe . din municipiul Bistrița a fost evaluat la suma de 120.000 lei, iar cel situat . municipiul Bistrița a fost evaluat la suma de 185.000 lei – valori necontestate de părți.

Totodată, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B. I. (filele 161-168, 190-195 dosar), terenul în suprafață de 1.232 m.p. a fost evaluat la suma de 81.312 lei, iar terenul în suprafață de 2.150 m.p. a fost evaluat la suma de 122.550 lei – valori cu care de asemenea părțile au căzut de acord.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată precizată și extinsă și va constata că au calitatea de bunuri comune dobândite în cote egale de coproprietate de către reclamantă și pârât, în perioada relației de concubinaj, următoarele: imobilul apartament nr. 61 situat în municipiul Bistrița, .. 22, . (fosta ., nr. 45A), județul Bistrița-Năsăud; imobilul apartament nr. 24 situat în municipiul Bistrița, ., bl. 44 (actual ., nr. 11), ., județul Bistrița-Năsăud; imobilul teren în suprafață de 2.150 m.p. înscris în CF 55.404 (CF vechi 2.412) Bistrița, nr. cadastral 3.454, nr. top. 1.280/2/1/2/2/2/2, 1.280/3/2/2/2/1, 1.283/2/2/2/2/1, 1.284/2/2/2/2/1, 1.285/2/2/2/2/ 1, 1.286/2/2/2/2/1; și imobilul teren în suprafață de 1.232 m.p. înscris în CF 55.396 (CF vechi 9.859) Bistrița, nr. top. 4.588/1/2/3, 4.588/1/3/2.

Având în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, respectiv mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia dintre coproprietari, natura și folosința bunurilor, domiciliul părților, precum și necesitarea ca în fiecare lot să intre bunuri de aceeași natură sau de o natură similară, instanța va dispune partajarea în natură a imobilelor descrise mai sus și formarea a două loturi, care se vor atribui în proprietate exclusivă părților, astfel:

Reclamantei S. Grațiana i se va atribui un lot în valoare totală de 266.312 lei, compus din: imobilul apartament nr. 61 situat în municipiul Bistrița, .. 22, . (fosta ., nr. 45A), județul Bistrița-Năsăud, compus din 4 camere, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie, 1 hol, 1 wc, 2 balcoane, cota de 1.136/10.315 părți din părțile comune indivize și cota de 19/164 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 52.286-C1-U3 (CF vechi 144/F/61) Bistrița, nr. top. 8.149/f/61, și CF colectivă 52.286 (CF vechi 144/A) Bistrița, nr. top. 8.149/f (în valoare de 185.000 lei); precum și imobilul teren în suprafață de 1.232 m.p. înscris în CF 55.396 (CF vechi 9.859) Bistrița, nr. top. 4.588/1/2/3, 4.588/1/3/2 (în valoare de 81.312 lei).

Pârâtului K. M. i se va atribui un lot în valoare totală de 242.550 lei, compus din imobilul apartament nr. 24 situat în municipiul Bistrița, ., bl. 44 (actual ., nr. 11), ., județul Bistrița-Năsăud, compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 balcon, cota de 8/115 părți din părțile comune indivize și cota de 153/2.020 părți din terenul aferent, înscris în CF individuală 50.321-C1-U5 (CF vechi 5.532/24) Bistrița, nr. top. 8.215/b/24, și CF colectivă 50.321 (CF vechi 5.532) Bistrița, nr. top. 8.215/b (în valoare de 120.000 lei); precum și imobilul teren în suprafață de 2.150 m.p. înscris în CF 55.404 (CF vechi 2.412) Bistrița, nr. cadastral 3.454, nr. top. 1.280/2/1/2/2/2/2, 1.280/3/2/2/2/1, 1.283/2/2/2/2/1, 1.284/2/2/2/2/1, 1.285/2/2/2/2/ 1, 1.286/2/2/2/2/1 (în valoare de 122.550 lei).

Întrucât s-au reținut cote egale de coproprietate, instanța va dispune egalizarea loturilor prin obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului a unei sulte compensatoare în sumă de 23.762 lei, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 22, art. 24 din Legea nr. 7/1996, instanța va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunurilor imobile atribuite, cu titlu de ieșire din indiviziune.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în rejudecare (potrivit chitanței nr. 74/18.11.2013 eliberată de Cabinet de avocat S. Ș., fila 118 dosar).

Față de soluția adoptată, instanța va respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în ambele cicluri procesuale.

În temeiul art. 44 alin. 4 din OUG nr. 80/2013, instanța va obliga pârâtul la plata în favoarea statului a sumei de 17.463,8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de la plata căreia reclamanta a fost scutită în urma admiterii cererilor de acordare ajutor public judiciar formulate în primul ciclu procesual, după cum urmează: 9.468,8 lei în apel (din care 6.737,1 lei diferență taxă judiciară de timbru pentru acțiunea de fond și 2.731,7 lei taxă judiciară de timbru pentru calea de atac a apelului, prin încheierea pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 15.10.2012, fila 52 dosar apel) și 7.995 lei taxă judiciară de timbru în recurs (prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 16.05.2013, fila 85 dosar recurs).

De asemenea, instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentând diferență onorariu pentru expertul B. I. – încuviințat prin încheierea de ședință din data de 18.05.2015.

Împotriva sentinței expuse, în termen a declarat apel pârâtul K. M., prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Prin motivele de apel depuse la data de 04.11.2015 apelantul a formulat următoarele critici:

În rejudecare, cu excepția capătului de cerere privind invalidarea contractului de donație, instanței i-a revenit sarcina de a analiza, în mod complet, raporturile dintre părți referitoare la dobândirea imobilelor supase partajului.

Pe cale de consecință, prin prisma naturii cererii deduse judecății - partaj bunuri comune, instanța de fond avea obligația de a stabili următoare aspecte: existența/inexistența stării de concubinaj a părților pe perioada dobândirii bunurilor; analizarea implicațiilor pe care eventuala stare de concubinaj o are, in abstracta, cu privire la regimul juridic al dobândirii imobilelor; voința reală a părților cu privire la stabilirea regimului de proprietate asupra imobilelor; contribuția fiecărei părți în dobândirea imobilelor, în concret, în mod distinct, cu privire la fiecare bun în parte; - motivul pentru care părțile au hotărât ca dobândirea bunurilor să se realizeze în " modalitatea în care aceasta a avut loc.

Evident, astfel cum, în mod judicios, instanța de casare o arată, Judecătoria Bistrița, în rejudecare, urma a se baza pe probele deja administrate, altele noi, respectiv pe prezumțiile judiciare decurgând din fapte vecine și conexe.

Cu toate acestea, sentința atacată nu reflectă o deschidere totală a instanței de rejudecare și o aplecare asupra analizării aspectelor absolut esențiale fundamentării unei soluții juste în cauză, putându-se constata limitarea acesteia în mod exclusiv la aspectele enumerate de Curtea de Apel Cluj cu titlu enunțiativ iar nu exhaustiv în aceste condiții, în mod evident, hotărârea atacată are lacune majore, care a solicitat a fi înlăturate în acest stadiu procesual.

Astfel, apelantul consideră că instanța de rejudecare se impunea a reține, următoarele aspecte:

I. Starea de concubinaj nu a subzistat pe perioada dobândirii imobilelor supuse partajului.

Așa cum a arătat și în cursul prezentului proces, el a avut relații de concubinaj cu reclamanta în perioada septembrie 1990 - iunie 1992, perioadă în care au trăit în aceeași gospodărie.

Din iunie 1992 - mai 1993 el a trăit și a locuit în Germania, relațiile de concubinaj fiind întrerupte.

Din mai 1993-aprilie 1997 a revenit în România, însă a avut relație cu reclamanta în acea perioadă s-a născut fetița lor I. A., la 25 octombrie 1994.

În anul 1997 s-a căsătorit în Austria și a divorțat în martie 2001.

Începând cu anul 1999 a avut o relație cu actuala lui soție pe care a cunoscut-o în Statele Unite ale Americii, s-au căsătorit, iar începând cu anul 2001 locuiește în SUA.

Din cele arătate rezultă că poate vorbi de relații de concubinaj cu reclamanta în perioada septembrie 1990 – iunie 1992 și mai 1993 - aprilie Í997 (în ceea de a doua perioadă a locuit mai tot timpul în Austria), în condițiile în care concubinajul este o stare de fapt de esența căreia este conviețuirea părților și gospodărirea comună.

II. Relația de concubinaj ( în eventualitatea reținerii existenței acesteia) nu poate avea efectele și consecințele juridice reținute de către instanța de fond.

Astfel, în cazul concubinajului nu subzistă prezumția comunității de bunuri și nici prezumția contribuției egale la dobândirea unor bunuri în această perioadă.

Cu alte cuvinte concubinii nu pot fi considerați, în baza legii, proprietari în devălmășie asupra bunurilor dobândite de ei în timpul conviețuirii. Ei pot avea un drept de proprietate comună pe cote părți asupra bunurilor dobândite împreună în perioada conviețuirii. Întinderea cotelor-părți se determină în mod distinct pentru fiecare bun achiziționat în parte și nu pentru întreaga masă de bunuri.

În timp ce soții sau moștenitorii sunt titularii unei cote-părți din întreaga masă de bunuri, în cazul concubinilor, indiferent de durata conviețuirii și de numărul bunurilor dobândite, dreptul de proprietate se determină raportat la fiecare bun separat.

În ceea ce privește cota parte din dreptul de proprietate ce revine fiecărui concubin, se stabilește în funcție de contribuția la achiziționarea bunului, care trebuie determinată pentru fiecare bun în mod separat. Problema contribuției este o chestiune de fapt, care trebuia soluționată de instanța de judecată pe baza probelor administrate.

Nimic nu-i împiedică însă pe concubini ca de comun acord să stabilească cota de proprietate ce revine fiecăruia, Astfel, indiferent de contribuția fiecăruia la achiziționarea bunului, concubinii pot încheia o convenție, prin care pot să determine cota – parte abstractă din drept ce revine fiecăruia, cu toate consecințele juridice ce decurg din dreptul de proprietate comună pe cote-părți.

În cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă, este achiziționat de un singur concubin, ori în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparține exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziționarea lui a contribuit și celălalt concubin. Faptul că o persoană a pus la dispoziția concubinului său o sumă de bani pentru cumpărarea unui bun, nu-i conferă persoanei respective un drept de proprietate asupra bunului, ci doar un drept de creanță împotriva concubinului dobânditor, drept de creanță ce trebuie dovedit în astfel de împrejurări. Cert este că până la proba contrară, operează prezumția unui drept de proprietate exclusiv în favoarea concubinului dobânditor.

În același sens, în practica judiciară s-a reținut că prevederile referitoare la proprietate devălmașă a soților sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse prin asemănare la bunurile coachiziționate în alte condiții. Cu alte cuvinte, dacă unul dintre concubini nu figurează ca parte în actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar a! bunului indiferent de durata conviețuirii, ci eventual creditor, în calitate de titular al unui drept de creanță, în cazul în care a contribuit la achiziționarea bunului respectiv.

III. Instanța de fond - pentru a putea constata calitatea de bunuri comune a imobilelor - avea obligația de a verifica și a constatata: contribuția exactă a părților cu privire la dobândirea fiecărui imobil în parte:sumele exacte cu care reclamanta a contribuit la achiziționarea bunurilor,veniturile exacte realizate de reclamantă în această perioadă, care puteau fi investite în achiziționarea acestor imobile; existența/proveniența altor sume ce puteau fi utilizate de reclamantă pentru achiziționarea, imobilelor; b. intenția părților de dobândire a bunurilor în coproprietate; dovada faptului că exista o intenție clară și evidentă a subsemnatului de a dobândi bunurile în regim de coproprietate cu reclamanta; clarificarea aspectelor pentru care reclamanta ar fi acceptat menționarea exclusivă a subsemnatului ca și cumpărător în condițiile în care contractele au fost semnate de către acesta în calitate de mandatară, neexistând nici un motiv și impediment ca reclamanta să fíe menționată ca și cumpărător în cotă parte m cazul în care ar fi existat o asemenea intenție comună; care este motivul pentru care reclamanta a primit de la subsemnatul diverse sume cu titlu de comision pentru fiecare mandat executat.

Aspectele prezentate mai sus au fost tratate superficial sau chiar ignorate de către instanța de fond, din probele testimoniale rezultând doar în mod general o stare de fapt din care a rezultat că reclamanta s-a ocupat de cumpărarea și administrarea bunurilor imobile (fapt .necontestat de către subsemnatul) însă contribuția concretă a reclamantei și individualizată pentru fiecare imobil în parte nu a fost analizată și nici dovedită.

La stabilirea veniturilor afirmativ realizate de către reclamantă și a sumelor de bani afirmativ deținute de aceasta, instanța de fond trebuia să stabilească în mod concret dacă: veniturile realizate de către reclamantă puteau fi suficiente pentru susținerea acestor investiții în cotă parte de ½; dacă aceste venituri erau suficiente și pentru achiziționarea apartamentului care a fost donat subsemnatului pentru motivele prezentate în cursul prezentului proces ( cu toate că acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat^ apreciez că prețul de achiziție a acestui apartament trebuie avut în vedere la stabilirea raportului dintre veniturile realizate și investițiile afirmativ efectuate de către reclamantă); de asemenea, trebuie avut în vedere și împrumutul personal acordat de reclamantă către o terță persoană, care nu a fost restituit niciodată (52.000 USD).

În mod evident, din probele administrate „nu"rezultă că reclamanta ar fi dispus de sumele de bani necesare achiziționării imobilelor, iar în nici un caz contribuția acesteia nu a fost individualizată pentru fiecare imobil în parte.

Contribuția părinților reclamantei nu a fost dovedită, în condițiile în care vânzarea unor bunuri de către părinți puteau fi documentate foarte simplu prin depunerea contractelor.

În afara copiei contractului de muncă al reclamantei nu s-a depus nici un înscris care să" ateste „veniturile substanțiale" invocate de reclamantă care ar fi fost câștigate în această perioadă.

Mai mult de atât, în condițiile în care conform afirmațiilor proprii, reclamanta realizează venituri substanțiale, totuși aceasta apelează la ajutorul public judiciar acordat de Statul Român, prin cereri de scutire de la plata taxei de timbru în toate fazele procesuale ale

judecării prezentului dosar.

A menționat că nici un martor nu a relatat reducerea drastică a veniturilor realizate de reclamantă. Astfel că ori martorii au relatat aspecte false cu ocazia depozițiilor date în fața instanței ori, reclamanta și-a ascuns veniturile realizate cu ocazia depunerii și susținerii acordării ajutorului public judiciar.

Cu privire la intenția părților, în fața instanței de fond nu s-a administrat nici o probă care să sprijine susținerea reclamantei privind intenția comună a părților de dobândire a bunurilor în coproprietate.

Instanța de fond nu a depus nici un efort în a clarifica motivul pentru care reclamanta ar fi semnat în calitate de mandatar un contract prin care el a dobândit în exclusivitate dreptul de proprietate, dacă ar fi reală susținerea acesteia cu privire la intenția părților de dobândire în comun a acestor imobile.

În condițiile în care mențiunile înscrise într-un act autentic sunt considerate probe absolute până la înscrierea în fals a contractului, a apreciat că modificarea conținutul acestor contracte se putea realiza de către instanță doar în cazul existenței unui capăt de cerere privind constatarea simulației.

Îndrumările instanței de casare nu excludeau prerogativa instanței de rejudecare de a analiza subzistența unei eventuale simulații, cu toate că nu s-a formulat un astfel de capăt de cerere. În caz afirmativ partea interesată putea fi îndrumată la promovarea unei acțiuni adecvate din punct de vedere tehnico-juridic realizării drepturilor sale reclamate.

În condițiile în care reclamanta a semnat contractele în calitate de mandatar, m mod evident numai acțiunea în simulație era de natură a conduce Ia realizarea drepturilor invocate de aceasta în prezentul demers judiciar.

În lipsa dovedirii, intenției; comune, a părților, dacă se dovedea contribuția concretă a reclamantei la achiziționarea imobilelor, instanța de fond putea stabili un eventual drept de creanță (cerere cu care a fost învestită prin acțiunea precizată și extinsă) cu condiția analizării aspectelor privind intervenția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

Instanța de fond în mod nelegal a aplicat prevederile legale privind prezumția de comunitate de bunuri aplicabile în cazul căsătoriei, statuând în mod generic că reclamanta a realizat venituri în perioadă respectivă și prezumând că aceste venituri echivalau cu o contribuție de 50% la achiziționarea imobilelor.

În cazul de față nici raporturile de conviețuire și nici contribuția individuală a reclamantei nu au fost dovedite.

Mai mult de atât, prin înscrisurile, administrate s-a dovedit că reclamanta a fost un mandatar neloial și incorect înstrăinând materiale de construcții, cumpărate, din banii săi după care le-a declarat organelor de poliție ca fiind furate.

Totodată, deși deținea mandat pentru achiziționarea, unui imobil pe numele său a încheiat contractul în nume propriu, motiv pentru care a intervenit donația revocată de Judecătoria Bistriță cu ocazia primei judecări a fondului prezentului dosar.

A apreciat că prin sentința pronunțată instanța de fond a creat o situație vădit nedreaptă, acordând reclamantei jumătate din averea sa obținută prin muncă, în condițiile în care aceasta nu a contribuit deloc cu sume de bani la achiziționarea acestor bunuri, fiind doar mandatar al său. Mai mult de atât reclamanta a obținut în exclusivitate un imobil care de asemenea a fost achiziționat prin contribuția exclusivă a sa, prin constatarea nulității absolute a donației.

Față de cele arătate a solicitat admiterea apelului declarat.

În probațiune, a solicitat readministrarea probei cu interogatoriul reclamantei cu privire la aspectele legate de veniturile concrete realizate și contribuția acesteia la achiziționarea fiecărui imobil în parte, audierea martorilor B. R., Isip V., D. N. și I. M. și reaudierea martorului Șoptelean G., în vederea stabilirii în mod exact și concret a raporturilor dintre părți și a eventualei contribuții a reclamantei și încuviințarea probei, cu înscrisuri.

Intimata S. Grațiana a depus întâmpinare(f.37-46) prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea soluției atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, formulând următoarele apărări:

Critica adusă de apelant soluției, constă în aceea că prin sentința dată, instanța de rejudecare nu a reflectat o deschidere totală și o aplecare asupra aspectelor absolut esențiale fundamentării unei soluții juste, limitându-se în mod exclusiv la aspectele enumerate de Curtea de Apel Cluj cu titlu enunțiativ, iar nu exhaustiv. Concluzia apelantului este că soluția ar avea lacune majore care ar trebui înlăturate de către instanța de apel. Arată în continuare ce aspecte ar fi trebuit să rețină instanța de fond și anume:

- starea de concubinaj nu a subzistat pe perioada dobândirii imobilelor suspuse partajului;

- relația de concubinaj nu putea avea efectele si consecințele juridice reținute de instanța de fond;

- pentru a putea constata calitatea de bunuri comune a imobilelor, instanța avea obligația de a verifica și constata: contribuția exactă a părților cu privire la dobândirea fiecărui imobil în parte și intenția părților de dobândire a bunurilor în coproprietate. Apelantul consideră că aceste aspecte au fost tratate superficial sau chiar ignorate, rezultând o soluție care a creat o situație vădit nedreaptă, acordând reclamantei jumătate din averea obținută prin munca apelantului. A detaliat legat de fiecare critică în parte, astfel:

I. Prin interpretarea criticilor, în primul rând, apelantul solicită ca instanța de apel să constate că între parți nu a subzistat starea de concubinaj pe perioada dobândirii imobilelor supuse partajului. O atare constatare nu putea fi făcută de instanța de fond motivat de faptul că probațiunea a fost foarte bogată și explicită cu privire la acest aspect, iar o atare soluție ar fi fost netemeinică. Astfel, instanța de fond retine, la pagina 8 din sentința, că între părți "a existat o relație de concubinaj, de notorietate în mediul social în care trăiau aceștia și care a durat din anul 1989 și până în anul 2004.""Durata relației de concubinaj este probată atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv scrisorile trimise de pârât reclamantei în perioada în care acesta se afla în străinătate și chitanțele privind sumele de bani trimise, care vizează inclusiv perioada anilor 2002-2003.

Instanța, a interpretat în mod corect probatoriul administrat și a ajuns la concluzia care reflectă realitatea relațiilor dintre părți.

Apelantul susține că relația de concubinaj a luat sfârșit în anul 1997 când s-a căsătorit în Austria fapt nereal și combătut de probele administrate :declarații ale martorilor și înscrisurile depuse.

A atașat planșe foto care surprind părțile în diferite ipostaze din viata de cuplu: nunti-la care au fost nași, împreună, în nenumărate rânduri, sărbători de C. și Revelion, alte evenimente.

A arătat că, deși apelantul s-a căsătorit cu o persoană din Austria, această căsătorie a fost doar formală, pentru a putea primi drept de muncă în acea țară și chiar a achitat suma de 5.000 de mărci soției sale pentru a încheia căsătoria. A anexat la dosar copie după acțiunea de divorț formulata de fosta sa soție, Kirzenberger Renate M., care, în motivare arată că apelantul nu a locuit efectiv în Austria, ci parțial în localitatea Lesu și, ulterior, în Bistrița, unde aceasta nu s-a adaptat, astfel că s-a întors în Austria, unde apelantul nu a urmat-o, rămânând în Bistrița. Mai arată că până la divorț s-au mai întâlnit de 2-3 ori pentru câteva zile și că au ajuns la concluzia că relația de căsătorie nu poate continua astfel. Reiese astfel că apelantul nu a locuit efectiv în Austria, nu a conviețuit cu soția sa, astfel că relația lor de concubinaj nu a fost întreruptă de căsătoria sa fictivă.

Martorii audiați confirmă foarte clar aspecte legate de lungimea perioadei de concubinaj, astfel: martora Balos O. arată:" nu pot preciza cât a durat această relație, dar în anul 1998 când am plecat eu din țară părțile erau împreună, iar în anul 1999 când am venit în vacanță, i-am văzut împreună." Martora K. M.: "în anul 2000 m-am întâlnit cu I. M., care a venit însoțit de reclamantă și mi-a prezentat-o ca fiind soția sa’’. Martora H. A. :"îmi amintesc că prin 2004 era o perioadă când eu exportam în Ungaria, am fost surprinsă când mi-a spus ca intimatul se căsătorește cu o canadiancă, eu având certitudinea că cei doi sunt căsătoriți;" "prin anul 2003-2004 reclamanta a venit la mine plângând și mi-a spus ca dl.I. se căsătorește în America." Martora H. A. declară; "târziu am aflat că cei doi nu sunt căsătoriți, când au apărut problemele prin anul 2004, am rămas surprinși când apelanta ne-a spus că intimatul se căsătorește în America, unde era cu alta persoană;". Martorul Ș. G. declară: "pârâtul avea o relație cu reclamanta la momentul la care a plecat, din țară, relație care îmi imaginez ca a continuat și după ce pârâtul s-a mutat în Statele Unite, din moment ce îi trimite bani reclamantei."

Separat de durata perioadei de concubinaj, a arătat că legătura dintre ei a fost trainică, că erau percepuți ca o familie, că foarte multe dintre persoanele chiar apropiate, nu știau că nu sunt căsătoriți, că au fost părinți spirituali-nași pentru multe familii, în această perioadă, aspecte dovedite prin toate probele administrate. Martorii audiați confirmă acest aspect, astfel:" "pe cei doi i-am perceput ca un cuplu, de altfel de câte ori intimatul venea în țară, locuia cu apelanta; când făcea petrecerile cu șoferul meu se fereau ca apelanta să afle că își făceau de cap (martora H. A., filele 98-99 apel); "de mic copil știam că cei doi sunt împreună, cu atât mai mult cu cât i-am văzut ieșind din casă cu fetița lor; știu că intimatul era o persoană geloasă și că frecvent o monitoriza pe apelantă, a sunat-o chiar la noi acasă și i-a spus să se ducă urgent acasă întrucât o va suna pe fix" (martora H. A. -fila 100 apel); "Nu am știut că sunt căsătoriți sau în relație de concubinaj, astfel că impresia mea a fost că formau o familie, vorbeau destul de des la telefon legat de bunurile pe care urmau să le achiziționeze, legat de construcția respectivă. Mi s-a părut că părțile au o relație trainică cu atât mai mult cu cât au și un copil împreună" (martorul D. N. propus de apelant în rejudecare).

Toate probele administrate duc la concluzia ca subsemnata si apelantul am conviețuit si ne-am gospodărit împreuna, începând cu anul 1998 pana in anul 2004, contrar tuturor încercărilor acestuia de a nega acum perioada petrecuta ca familie.

II. Un alt aspect pe care consideră apelantul că instanța de fond nu trebuia să îl rețină este acela că relația de concubinaj nu putea avea efecte/e și consecințele juridice reținute de instanța de fond, motivând că în cazul concubinajului nu subzistă prezumția comunității de bunuri și nici prezumția contribuției egale la dobândirea unor bunuri în această perioadă.

Instanța de fond statuează la fila 9 că:’’regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, deoarece statul ocrotește numai căsătoria.... în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote-părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți. În cazul concubinilor nimic nu împiedică să se constate existența unui drept de proprietate pe cote-părți al acestora, asupra bunurilor dobândite de ei, în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea lor, stabilită prin probe."¹

Consideră că apelantul nu a observat această frază din soluția atacată, astfel nu înțelege critica. Instanța de fond nu a prezumat nici în sensul că: în cazul concubinajului se poate reține comunitatea de bunuri și nici în sensul unei contribuții egale a concubinilor la dobândirea bunurilor. Reține că sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun care reglementează proprietatea pe cote-parti.

Practica judiciară este numeroasă și clară cu privire la aceste aspecte, anume: chiar dacă concubinul nu beneficiază de prezumția de comunitate asupra bunurilor, înscrisă în art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite cu contribuție comună, în timpul concubinajului, sunt proprietatea indiviză a concubinilor, în raport cu contribuția fiecăruia, contribuție ce se poate stabili prin orice mijloc de probă. În altă soluție se reține că munca în comun a concubinilor poate duce la constatarea existentei dreptului de proprietate în indiviziune asupra bunurilor dobândite, în raport de contribuția fiecăruia în parte și de existența unei convenții cu privire la achiziționarea lor.

Instanța de fond motivează clar legat de aceste aspect:"așadar, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună pe cote-părți pentru fiecare, în proporția în care fiecare a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de vânzare-cumpărare (fila 10)."

Apelantul susține că atunci când un bun nu este dobândit împreună sau dimpotrivă este achiziționat de un singur concubin, ori în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparține exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziționarea lui a contribuit și celălalt concubin, acesta din urmă dobândind un drept de creanță.

Sunt două aspecte, din critica apelantului, pe care a arătat că dorește să le lămurească, astfel: "când un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă este achiziționat de un singur concubin" și "în actul de dobândire figurează numai acesta".

Sintagma "când un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă este achiziționat de un singur concubin " nu poate subzista în prezentul dosar deoarece toate probele administrate duc la o concluzie, în totală contradicție cu ce susține apelantul, aceea că: s-au gospodărit împreună, că veniturile au fost investite, în principal, în achiziționarea bunurilor imobile supuse partajului, că între părți a existat o convenție tacită ca bunurile imobile dobândite să fie sau să constituie proprietatea lor indiviză (fila 10 din sentința apelată).

A invocat câteva din declarațiile martorilor cu privire la acest aspect:" În timpul acelei perioade am avut cunoștință că pârâtul pleca în străinătate și aducea mașini de vânzare pe care ulterior pârâta le ducea la piață spre a fi revândute. Cunosc de asemenea că reclamanta împreună cu pârâtul au achiziționat un teren de la părinții mei. Mai cunosc că părțile împreună au cumpărat un apartament la mijlocul palierului imobilului în care locuiesc și eu. Iar de la pârât personal cunosc că s-a mai achiziționat un apartament în spatele blocului în care locuiesc, pârâtul spunându-mi într-o convorbire telefonică că1-a luat pentru fată (Balos O.-fílele 375-376-fond); "..reclamanta se gasea în permanență în impas financiar datorită investițiilor multiple pe care le făcea în imobile, cărămizi, autoturisme.... Cunosc că reclamanta a achiziționat un număr de două sau trei apartamente în zona Ș. cel M." (C. M. - filele 377-378 fond); "după anii 1997, apelanta de mai multe ori mi-a solicitat să o împrumut cu bani pentru că făceau tot felul de investiții și tot apelanta mi i-a restituit"; "am împrumutat-o pe apelantă să achiziționeze un alt apartament în Ș. cel M., ea mi-a restituit banii în 5-6 luni și ea mi-a spus atunci că intimatul îi va trimite și el bani, fiind un moment bun pentru achiziție.."" mai știu că părțile au cumpărat terenuri pe Valea Ghinzii și Unirea "; " la un moment dat parte din împrumut mi-a fost restituit în natură prin diverse obiecte de îmbrăcăminte de la ea" (H. A. -filele 98-99 apel) ; " mai știu că părțile au cumpărat și terenuri împreună și că achizițiile se realizau cu bani trimiși de intimat și cu banii făcuți de apelantă."(H. A.-fila 100-apel): ""Impresia mea a fost că pârâtul intenționa să construiască o locuință pentru familie, chiar dacă relația cu reclamanta nu era oficializată. Nu am știut că sunt căsătoriți sau în relație de concubinaj, astfel că impresia mea a fost că formau o familie, vorbeau destul de des la telefon legat de bunurile pe care urmau să le achiziționeze, legat de construcția respectivă (D.-martorul propus de apelant în rejudecare)."

A solicitat a se observa că în toate depozițiile martorilor, inclusiv în ale celor propuși de apelant în toate fazele procesuale, s-au folosit formule referitoare la achiziția în comun, la intenția neechivocă de a dobândi în coproprietate a acestor bunuri.

Sintagma "în actul de dobândire figurează numai acesta" nu poate duce automat la concluzia că dreptul de proprietate asupra imobilelor dobândite aparține exclusiv dobânditorului, nu este o dovadă absolută a proprietății exclusive, deoarece prezenta speță trebuie privită la toate nivelele, cu toate nuanțele pe care le are.

A arătat că nu este vorba despre doi străini, nu a fost mandatată de către apelant la întâmplare, ea l-a privit pe acesta ca pe soțul său, astfel că nu a fost o problemă pentru ea faptul că doar apelantul era cumpărător. I-ar fi fost foarte simplu să solicit și înscrierea mea la poziția cumpărător, pe lângă apelant, însă nu a făcut-o, considerând bunurile achiziționate ca fiind ale lor și nu doar ale lui. Având în vedere lipsa acestuia din țară 1a momentul achiziționării lor, ar fi putut să le cumpere doar în numele său, însă a avut încredere în el știind că oricum o parte din aceste imobile le va da fiicei noastre, ceea ce bineînțeles nu s-a mai întâmplat. De altfel, tot ce am realizat din momentul în care a început să conviețuiască au realizat ca o familie, fără să își pună problema reală a faptului că ea nu este proprietar scriptic. Față de aceste aspecte este de înțeles imposibilitatea de a preconstitui un înscris legat de dobândirea în coproprietate a acestor imobile.

O a doua parte a criticii apelantului, fila 4, se referă la cota parte a dreptului de proprietate ce revine fiecărui concubin, care ar trebui determinată pentru fiecare bun în parte. S-a întrebat retoric intimata dacă apelantul ar achiesa, cumva, în subsidiar la ideea că ea ar avea o cotă parte din bunurile cumpărate, însă că aceasta nu ar fi cea reținută de instanța de fond, respectiv de jumătate???

Într-adevăr, problema contribuției este o chestiune de fapt, care a și fost soluționată de instanța de fond pe baza probelor administrate.

Astfel se retine în sentință că:"probele administrate în cauză nu confirmă susținerile pârâtului în sensul că imobilele supuse partajului judiciar ar constitui bunurile sale proprii, nici că ar fi fost dobândite cu contribuția sa exclusivă sau că această contribuție ar fi fost mai mare decât cea a reclamantei. Dovezile cu inscrisuri demonstrează că reclamanta și pârâtul au avut venituri sensibil egale..."Apelantul nu a susținut niciodată că ea ar fi avut o altă cotă de contribuție la achiziționarea bunurilor, de fapt i-a negat mereu contribuția, prin urmare instanța, în mod corect, a dat curs solicitării sale de a constata că a contribuit în mod egal la cumpărarea acestora.

Martorii audiați confirmă că ambele părți au muncit, că au realizat venituri, iar, în lipsa unor dovezi care să indice clar o altă cotă de contribuție a sa decât cea indicată, este absolut corectă soluția instanței de fond. La indicațiile instanței de casare, în stabilirea cotei de contribuție, instanța de rejudecare a avut în vedere și prezumțiile judiciare ce decurg din fapte vecine și conexe, anume:" pârâtul a apreciat că reclamanta este persoana potrivită, în care poate avea încredere pentru achiziționarea unor bunuri de valoare, acordând acesteia o procură pentru cumpărarea și administrarea bunurilor dobândite, că reclamanta a donat pârâtului apartamentul proprietatea sa exclusivă. Instanța a mai avut în vedere, pe lângă contribuția sa financiară, și eforturile depuse de ea pentru a identifica bunurile ce puteau fi cumpărate la un preț avantajos, munca depusă pentru recondiționarea apartamentelor, care a dus la creșterea valorii lor, și faptul că ea a fost cea care s-a ocupat îndeaproape de creșterea și educarea fiicei lor, aspecte dovedite pe deplin de probatoriul administrat.

Apelantul critică soluția instanței, în ceea ce privește modalitatea de stabilire a cotelor de contribuție, însă a solicitat a se observa că la fondul cauzei nu a avut nici o solicitare în sensul criticii aduse, astfel că ar fi o cerere nouă, din punctul său de vedere, și, în concluzie inadmisibilă.

III. O a treia critică se referă la aceea că instanța avea obligația de a verifica si constata: contribuția exacta a pârtilor cu privire la dobândirea fiecărui imobil in parte si intenția pârtilor de dobândire a bunurilor in coproprietate.

Apelantul indică anumite criterii pe care consideră că instanța de fond trebuia să le aibă în vedere Ia stabilirea contribuției exacte a părților pentru dobândirea fiecărui bun în parte, însă aceste criterii sunt stabilite chiar de el însuși. nu sunt prevăzute nici în lege și nici în practica judiciară, astfel că nu erau obligatorii pentru instanța de fond, cum nu sunt obligatorii nici pentru instanța de apel. A stabili cu exactitate sumele cu care a contribuit fiecare parte la achiziționarea fiecărui bun este o chestiune relativ utopică, în condițiile în care nici una dintre părți nu a avut contracte de muncă de-a lungul întregii perioade de concubinaj, din care să reiasă sume exacte, astfel că s-a prezumat că a avut venituri egale raportat la probele administrate. Din probele administrate s-ar putea reține chiar că ea a avut venituri mai mari decât apelantul, deoarece martorii confirmă că a muncit în foarte multe locuri, chiar în același timp, și a primit și sume de bani ca moștenire, toate veniturile fiind folosite pentru realizarea de investiții: fie în cumpărarea de imobile, fie în renovarea lor. A amintit în acest sens, câteva din declarațiile martorilor:

- martora H. A. a declarat (filele 98-99 apel): apelanta obținea câștiguri atât din activitatea de vânzare mărfuri la tarabă, din asigurări, știu că a fost și taximetristă; apelanta avea porci lângă Podul Jelni, la o rudenie de-a ei și eu chiar am întrebat-o cum se poate ocupa de atâtea lucruri și dacă mai rezistă; eu cred că apelanta s-a străduit foarte tare să achiziționeze toate bunurile, să facă ceva pentru copil, nefiind o mână spartă, preocupată doar de familie" :"eu știu că apelanta a folosit și banii lăsați de tatăl copiilor din prima căsătorie și de bunicii materni atunci când s-au achiziționat imobilele apartamente; " știu că apelanta a provenit dintr-o familie destul de înstărită care avea patru cazane de țuica la Blăjeni și Chiochis"

-martora H. A. a declarat (fila 100 apel) :"apelanta realiza venituri din vânzarea mărfurilor la piață, lucra gradina, creștea porci, știu că împrumuta bani cu dobândă de la diferite persoane".

-martorul C. V. - în rejudecare a declșarat:"știu că reclamanta a lucrat ca și taximetristă, a lucrat, și înainte în alte părți.

-martora C. L.-în rejudecare-a declarat:"a lucrat în mai multe locuri, la Paria la cofetărie, la Piața rușilor și s-a ocupat de minora celor doi"; " din câte știu au fost cumpărate în perioada în care au fost împreună și două terenuri, achitate de reclamantă, ajutată fiind de părinții ei."

-martora K. M. (fila 37-dosar fond) a declarat:"cunosc aspectul că părinții acesteia aveau o rezervă financiară și sunt convinsă că au ajutat-o". Am tras aceasta concluzie deoarece reclamanta personal mi-a spus la un moment dat că a trebuit să apeleze la părinții ei pentru a fi ajutată să-și întregească sumele de care avea nevoie."

-martora M. D. Cornalie - fila 192 - fond, a declarat: "știu că și atunci când am convenit vânzarea mașinii dar și a apartamentului, reclamanta muncea, dar nu îmi amintesc, dar nu i-am cunoscut locul de muncă, mi-am format această convingere din aceea că întâlnindu-ne uneori întâmplător îmi spunea că vine de la serviciu"( declarație consemnată incorect gramatical).

-martora M. D. Albina - filele 434-435-fond, a declarat:"fiind vecină cu ei, pe toată durata cât au locuit acolo, știam că ambele părți lucrează și o duc bine și nu i-am auzit niciodată să se certe." Pârâtul aducea mașini din străinătate pe care reclamanta le repara și apoi le vindea . Cunosc aspectul că în toată această perioadă reclamanta lucra la gradină, la Banca Ț. unde făcea asigurări, mergea cu o vecină în Turcia și aducea haine (nota apelantei-le vindeam în piață la tarabă). Din auzite cred că cei doi soți au achiziționat și ceva terenuri." După achiziționarea apartamentului în acesta au fost făcute îmbunătățiri, toate fiind făcute de reclamantă ea fiind cea care plătea muncitorii, căra molozul din apartament."

Probele administrate confirmă că ea a realizat venituri considerabile, că acestea au fost investite în achiziționarea imobilelor-obiect al partajului, precum și proveniența altor sume de bani, astfel că, chiar dacă s-ar avea în vedere criteriile stabilite de apelant, acestea au fost în întregime respectate.

În ceea ce privește intenția părților de dobândire a bunurilor în coproprietate, a arătat că instanța de fond o retine ca și criteriu pentru admiterea acțiunii și își motivează de ce o reține la fila 10 din sentință, respectiv:"Că rezultă fără echivoc din probatoriul testimonial administrat în cauză". În continuare, citează din declarațiile martorilor audiați, dintre care chiar propuși de apelant, astfel că susținerea acestuia că nu a existat aceasta intenție, tacită, în mod evident, este superfluă și în contradicție cu toate probele administrate.

Bineînțeles că apelantul stabilește, din nou, de la sine putere care ar fi subcriteriile pe care instanța de fond nu le-a respectat când a ajuns la concluzia că a existat intenția de dobândire în comun a acestor bunuri, care așa cum a arătat și mai sus, nu sunt obligatorii pentru nici o instanță, dar care sunt clarificate prin probele administrate.

Se susține că din probele administrate nu rezultă că ea ar fi dispus de sumele de bani necesare achiziționării imobilelor, că contribuția ei nu a fost individualizată pentru fiecare imobil în parte, însă consideră că a fost suficient să fie lecturat ce a arătat până aici pentru a ajunge la concluzii contrare.

A depus la dosar copii după contractele de vânzare-cumpărare ale unor mașini proprietatea sa, banii obținuți fiind investiți tot în achiziționarea imobilelor supuse partajului.

Apelantul mai arată că nu a dovedit contribuția părinților săi la achiziționarea acestor bunuri, că ar fi trebuit să depună contracte care să dovedească vânzarea unor bunuri, însă, solicită a se reține că nici o probă nu are întâietate fată de cealaltă și s-a administrat proba testimonială prin care a dovedit contrariul.

La fila 6 din motivele de apel, se încearcă din nou inducerea în eroare a instanței, în sensul că ar fi trebuit instanța de fond să analizeze subzistența unei eventuale simulații, că modificarea contractelor se putea realiza doar în cazul existentei unui capăt de cerere privind constatarea unei simulații, aspect față de care a solicitat a se observa că în speță nu ne putem afla în prezența simulației, deoarece aceasta presupune existența concomitentă, între aceleași părți a două contracte, unul public, aparent, denumit și contract simulat prin care se creează o anumită aparență juridică, ce nu corespunde realității, un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat. Este necesar de asemenea, ca actul secret-contraînscrisul, să fie încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent. Suntem atât de departe de existenta în prezentul dosar a vreunei simulații!!!!

În ceea ce privește solicitările în probațiune a solicitat respingerea lor din următoarele considerente:

- a răspuns deja de două ori la interogatoriile formulate de apelant, astfel că nu vede ce alte aspecte dorește sa lămurească; pe de altă parte, nu poate fi mereu la dispoziția apelantului de câte ori dorește să mai pună câte o întrebare în plus, acesta a avut suficient timp procesual la dispoziție din anul 2004 până în prezent să lămurească toate aspectele cauzei, mai ales că a avut mandatar avocat în tot acest timp;

-nu este de acord cu reaudierea martorilor, deoarece aceștia au fost ascultați cu privire la toate aspectele prezentei cauze, iar dacă răspunsurile nu au fost în concordanță cu susținerile sale, este o altă chestiune; aceștia nu pot fi reaudiați în speranța că își vor schimba depozițiile;

-nu este de acord cu audierea altor martori deoarece consideră că au fost administrate suficiente probe pentru pronunțarea unei soluții temeinice, iar declarațiile deja luate acoperă toate chestiunile aduse în discuție prin motivele de apel.

În ceea ce privește prevederile legale aplicabile prezentei cauze, înțelege să aducă în fata instanței soluții în cauze similare, nu în ideea de a obliga la pronunțarea unei soluții identice, pentru că, până la urmă, instanța este suverană în aprecierea soluției, ci de a prezenta un alt mod de a vedea lucrurile decât cel în care a făcut-o instanța de fond inițial și cea de apel, mai umanist și mai apropiat de realitate, care nu duce la anularea în totalitate a unei perioade de viață, atât financiar cât și emoțional.

Decizia nr. 44/2003 a CSJ statuează că "bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părți dacă se face dovada că ambii au contribuit la achiziționarea lor"; decizia 801/R/2010 a Tribunalului Bihor reține că "în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote-părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți"; decizia 230/2010 a Curții de apel Constanta statuează: "în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună pe cote părți, pentru fiecare, în proporția în care fiecare a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de vânzare-cumpărare, iar dovada cu martori este admisibilă pentru a se dovedi contribuția concubinului la achiziționarea bunului" (a atașat copie după decizie).

Față de aceste considerente a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea soluției atacate. Anterior fixării primului termen de judecată, întâmpinarea astfel formulată s-a comunicat pârâtului-apelant care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În ședința publică de la această dată, tribunalul a respins cererile în probațiune formulate de apelant, apreciind că nu sunt necesare soluționării cauzei.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică și apelul nu este fondat.

Critica apelantului referitoare la durata stării de concubinaj reținută de prima instanță nu este întemeiată.

În primul rând tribunalul reține că o relație de concubinaj este o relație faptică asemănătoare căsătoriei și aceasta nu presupune ca părțile să locuiască tot timpul împreună ci de esența concubinajului este conduita părților, încrederea pe care cei doi concubini o au unul în celălalt, modul în care aceștia se gospodăresc, deciziile pe care le i-au în privința investițiilor pe care le fac.

Nu are nicio relevanță sub aspectul existenței unei stări de concubinaj faptul că unul dintre concubini este căsătorit cu o altă persoană, dacă se probează faptul că între două persoane există relații specifice concubinajului.

Prin urmare, chiar dacă doi concubinii nu locuiesc permanent împreună, cum a fost și cazul în speță, cât timp între aceștia există relații de afecțiune, de încredere (chiar și de gelozie), iau decizii împreună cu privire la modul de administrare și de învestire a veniturilor realizate, se impune a reține existența unei relații de concubinaj.

Imobilele pentru care reclamanta pretinde un drept de coproprietate egal cu al apelantului sunt dobândite astfel: la 13.06.1996, terenul în suprafață de 2.150 m.p.(filele 86-87 dosar fond primul ciclu procesual); la 06.10.2000, apartamentul nr.61, cu 4 camere, situat în municipiul Bistrița, .. 22, . (fosta ., nr. 45A), județul Bistrița-Năsăud (filele 88-90 dosar fond primul ciclu procesual), imobil în care reclamanta locuiește și în prezent, ambele contracte de vânzare-cumpărare fiind încheiate personal de apelant; la 17.09.2002 apartamentul nr. 24, cu 2 camere situat în municipiul Bistrița, ., ., nr. 11), . (filele 81-83 dosar fond primul ciclu procesual) și la 08.07.2003 imobilul teren în suprafață totală de 1.232 m.p. înscris în CF 55.396 (CF vechi 9.859) Bistrița (filele 84-85 dosar fond primul ciclu procesual), contractele de vânzare cumpărare a acestor două imobile fiind încheiate, în numele apelantului, de reclamantă, în baza procurii generale dată de apelant, pe care s-a autentificat semnătura la data de 16.09.2002 de către notarul public J. P., în SUA, Chicago, Illinois date de apelant la 16.09.2002. pârâtul K. M., reprezentat prin mandatar cu procură specială reclamanta S. Grațiana, „în baza”, a cumpărat de la numiții S. M. C. și S. P., cu prețul de_ lei vechi.

Tribunalul apreciază că, în speță, prezintă relevanță și faptul că la data de 03.10.2001, reclamanta a cumpărat în nume propriu apartamentul nr. 23, . nr. 11, . care, ulterior, la data de 20.11.2001, prin contractul de donație autentificat sub nr. 3.200/20.11.2001, a cărei nulitate absolută a constatat-o instanța în primul ciclu procesual, pentru existența unei cauze ilicite-condiționarea continuării stării de concubinaj. Această dispoziție a devenit irevocabilă nefiind contestată de pârâtul apelant.

Deși apelantul susține că, în perioada în care au fost achiziționate bunurile imobile în privința cărora reclamanta susține că sunt bunuri comune, în cote egale, ale celor doi concubini și nu bunuri proprietatea lui exclusivă, părțile nu se aflau în concubinaj, din vastul probator testimonial administrat reiese că părțile au avut o relație statornică de concubinaj, chiar dacă nu au locuit tot timpul împreună, relație pe care martorii au perceput-o ca fiind o relație de familie, unii chiar fără să cunoască faptul că cei doi nu sunt căsătoriți.

Susținerea apelantului în sensul că relația de concubinaj a încetat în anul 1997 deoarece s-a căsătorit cu numita K. Renate M., cetățean austriac iar apoi, în anul 1999 a emigrat în SUA, unde a cunoscut-o pe actuala soție Pamela, iar în anul 2001 a divorțat de cetățeanca austriacă și apoi s-a căsătorit cu actuala soție, este contrazisă de probele administrate atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare, așa cum a expus pe larg prima instanță.

Nu vor fi analizate detaliat motivele pentru care apelantul s-a căsătorit cu persoana de cetățenie austriacă dar din probatoriul administrat se poate prezuma că încheierea căsătoriei s-a făcut din alte considerente decât din dragoste, cel mai probabil, apelantul urmărind schimbarea numelui din I. în numele actual luat prin căsătorie cu respectiva persoană, acela de K., în condițiile în care martorii au arătat că pârâtul s-a ocupat cu achiziționarea de autovehicule din Germania, pe care le aducea în România și în continuare reclamanta le valorifica în piață. În tot acest timp, apelantul nu a conviețuit cu soția în Austria, ci reclamanta cu pârâtul locuiau și se gospodăreau împreună, atunci când apelantul nu desfășura activitate în exteriorul României.

Tribunalul reține că, pe lângă cele arătate de prima instanță, existența relațiilor de concubinaj până în anul 2004 reiese și din următoarele aspecte: martorii au arătat că reclamanta și apelantul au locuit împreună în apartamentul cu 4 camere achiziționat de apelant pe numele lui, în anul 2000 și apoi reclamanta a continuat să locuiască în apartamentul cu 4 camere și acolo locuiește și în prezent; la sfârșitul anului 2001 apelantul a solicitat reclamantei, ca în vederea continuării concubinajului, să-i doneze lui apartamentul pe care reclamanta l-a cumpărat pe numele ei, statuările judecătoriei din primul ciclu procesual în această privință intrând în puterea lucrului judecat; apoi, în anul 2002, apelantul a considerat că reclamanta este cea mai potrivită persoană pe care să o împuternicească pentru a încheia contracte de cumpărare a două imobile și pentru a administra imobilele cumpărate, sens în care a întocmit procura generală pe care s-a autentificat semnătura la data de 16.09.2002 de către notarul public J. P., în SUA, Chicago, Illinois.

Or, în condițiile în care părțile s-ar fi despărțit în anul 1997, așa cum susține apelantul și, apoi, el ar fi făcut vizite la locuința reclamantei doar pentru a avea legături personale cu fetița și a-i aduce cadouri, apare ca lipsită de sens conduita apelantului care a apreciat că reclamanta este persoana cea mai potrivită pentru a se ocupa de achiziționarea imobilelor și de a le administra, în condițiile în care el are la Bistrița rude, cu care întreține relații.

Așadar tribunalul reține că în mod corect prima instanță a reținut existența relației de concubinaj până în anul 2004.

Neîntemeiată este și critica prin care apelantul susține că, în speță, întrucât bunurile au fost dobândite doar pe numele lui, reclamanta nu poate dobândi un drept de coproprietate ci, cel mult, un drept de creanță, în funcție de contribuția pe care aceasta o dovedește pentru fiecare bun.

Acest aspect a fost dezlegat de curtea de apel prin decizia de casare, în care s-a statuat că, în privința bunurilor dobândite în timpul concubinajului, concubinul care nu este titular în actul de dobândire dobândește un drept de coproprietate și nu un drept de creanță iar dobândirea în comun a unor bunuri în perioada de concubinaj și stabilirea cotelor de contribuție se poate face prin alte mijloace de probă, inclusiv prezumții judiciare.

Jurisprudența este în același sens cu cele statuate de curtea de apel în primul ciclu procesual.

Neîntemeiate sunt și criticile prin care apelantul susține: că prima instanță a reținut greșit că, în cauză, s-a probat intenția celor doi concubini de a dobândi în comun în proprietate bunurile cumpărate doar pe numele apelantului; că nu s-a probat cota de contribuție a reclamantei la dobândirea fiecărui bun și că instanța a reținut cota de ½ de proprietate din toate bunurile, asemenea soților deși, în cauză, nu se aplică dispozițiile privind comunitatea de bunuri a soților; instanța nu a lămurit care au fost sursele de venit ale reclamantei, având în vedere valoarea mare a bunurilor, în condițiile în care, în prezentul proces, reclamanta nu a avut posibilitatea să achite taxa judiciară de timbru fiind nevoită să solicite ajutor public judiciar.

Așa cum anterior s-a reținut, părțile au avut o relație de concubinaj în toată perioada în care s-au achiziționat cele cinci imobile(cele 4 în privința cărora reclamanta a solicitat un drept de coproprietate și apartamentul care, urmare a constatării nulității donației, a revenit pe numele reclamantei).

Intenția de dobândire a bunurilor în comun rezultă din toate probele administrate, martorii declarând că cei doi „au cumpărat”, „au achiziționat”, apoi reclamanta s-a ocupat de renovare, un martor declarând că, la întâlnirea avută în vederea perfectării unei vânzări, apelantul i-a prezentat-o pe reclamantă ca fiind soția lui și, după discuțiile inițiale, cei doi au arătat că urmează să se gândească acasă și să-i comunice apoi la ce concluzie au ajuns, respectiv dacă fac investiția respectivă.

Apelantul nu a probat susținerea în sensul că pentru îndeplinirea mandatului dat de apelant, reclamanta a fost recompensată financiar.

Chiar dacă cele două apartamente și cele două terenuri ce fac obiectul rejudecării au fost dobândite doar pe numele apelantului deși putea ca și reclamanta să figureze în actele de dobândire, din toate probele administrate, tribunalul prezumă că aceasta s-a datorat orgoliului apelantului care nu a agreat ideea ca ambii concubini să figureze în actele de proprietate. Această concluzie rezultă din faptul că, după ce un teren și un apartament(cel cu 4 camere în care părțile s-au mutat și au locuit) au fost achiziționate doar pe numele pârâtului apelant iar, apoi în anul 2001, reclamanta a achiziționat un apartament doar pe numele ei, apelantul a determinat-o ilicit să îi doneze lui apartamentul pentru ca astfel să fie singurul titular al dreptului de proprietate. Pentru a se asigura că bunurile pe care le vor dobândi în viitor, vor fi achiziționate doar pe numele lui a împuternicit-o pe apelantă ca aceasta să încheie actele de dobândire în numele lui.

În contextul dat, doar pentru a avea o relație de concubinaj liniștită reclamanta a acceptat ca doar apelantul să fie înscris în actele de dobândire, fără ca, prin aceasta să fie confirmată contribuția exclusivă a apelantului la dobândirea bunurilor cumpărate pe numele lui.

Așa fiind, tribunalul reține că bunurile au fost dobândite în coproprietate de cei doi concubini.

În ceea ce privește cota de coproprietate a fiecărui concubin, tribunalul constată că apelantul susține greșit că prima instanță a aplicat dispozițiile art.30 din Codul familiei, întrucât instanța nu a aplicat prezumția de comunitate și nici prezumția de egalitate asupra tuturor bunurilor ci a reținut că, din probele administrate, a rezultat că, la dobândirea fiecărui bun dobândit în timpul concubinajului obiect al litigiului, cele două părți au avut contribuție egală, ținând seama nu numai de veniturile efectiv realizate de fiecare concubin ci și de eforturile depuse de reclamantă pentru a identifica bunurile ce puteau fi cumpărate la un preț avantajos și munca depusă pentru recondiționarea și renovarea lor care a avut ca rezultat creșterea valorii unora dintre imobilele cumpărate.

Deși apelantul susține că a trimis reclamantei aproximativ 100.000 dolari în vederea achiziționării bunurilor, aceste susțineri nu sunt probate, după cum nu a probat apelantul nici faptul că a realizat venituri.

Pe de altă parte, se reține că este posibil ca suma de 52.000 dolari împrumutați de reclamantă numiților Ciuta(f.27 prezentul dosar) Ciuta să fi fost trimiși de apelant din SUA și, în același timp, apelantul să fi contribuit și el la dobândirea apartamentului care, în prezent, este doar pe numele reclamantei însă, cât timp, în prezentul cadru procesual apelantul nu a formulat cerere reconvențională pentru a se constata dreptul lui de coproprietate asupra apartamentului și dreptul de creanță asupra sumei de 52.000 de dolari pe care reclamanta o are de recuperat de la numiții Ciuta, aceste aspecte pot fi rezolvate doar într-un alt cadru procesual.

Așadar, prima instanță în mod temeinic a reținut o cotă de contribuție egală în favoarea celor doi concubini, pentru fiecare din cele 4 bunuri imobile, dobândite în perioada concubinajului, obiect al litigiului.

Cum partajul s-a făcut în natură fiecărei părți fiindu-i atribuite câte un apartament și un teren iar pentru diferența valorică reclamanta a fost obligată la plata de sultă nu se poate reține vreun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a sentinței atacate.

Față de aceste considerente, în baza art.296 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefiind fondat și va menține sentința atacată și, în baza art.274 C.pr.civ., apelantul va fi obligat să plătească intimatei 700 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța depusă în apel( f.74 prezentul dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul K. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat R. N., din Bistrița, ..10A, județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.4447/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o menține.

Obligă apelantul să plătească intimatei 700 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G.-C. F. R.-I. B. M.-M. E.

Redactat BRI/tehnoredactat RIB și AȘ/ 18.01.2016/ 4ex.

Judecător primă instanță MLC

← Fond funciar. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD		Pretenţii. Decizia nr. 240/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Legea 10/2001. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Contestaţie la executare. Decizia nr. 226/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Fond funciar. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Pretenţii. Decizia nr. 240/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD