Legea 10/2001. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Comentarii

0

Decizia nr. 19/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 19/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 19/A/2015

Ședința publică din data de 17 februarie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător

JUDECĂTOR: S. I.

GREFIER: M. D.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind apelurile civile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Bistrița-Năsăud și P. R.-Catolică Bistrița, împotriva sentinței civile nr. 7206/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Dezbaterea cauzei a avut loc la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2015, în prezența reclamantei intimată Domniți (C.) E. M. asistată de avocat M. Letiția M., și a reprezentantului pârâtei-apelantă P. R. Catolică Bistrița, avocat Kocsis T. Jeno, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, și ulterior din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 10 februarie 2015, respectiv 17 februarie 2015.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr. 7206/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile invocate referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, în ceea ce a privit primul petit al acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Parohiei R. Catolice, în ceea ce a privit al doilea petit al acțiunii, și a prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C. V., decedat pe parcursul soluționării cauzei și continuată de reclamanta C. P.- soție supraviețuitoare, și în nume propriu formulată de aceasta, K. M., Domniți E. M. (fostă C.), și D. T., în contradictoriu cu pârâtul mai sus menționat precum și cu pârâții P. R. Catolică și Mun. Bistrița și, în consecință, a fost obligat pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, să plătească reclamanților, după cum urmează: K. M., 96.888 lei, C. P., 97.356 lei, Domniți E. M., fostă C. E., 93.104 lei, D. T., 99.673 lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând valoarea de piață a imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/I Bistrița, nr. 3551/II Bistrița, 3551/III Bistrița, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr. 3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998, respectiv 802/1999, încheiate între reclamanți și Primăria municipiului Bistrița, precum și Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, toate aceste acte fiind anulate prin sentința civila nr. 781/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 6970/2005.

A fost obligată pârâta P. R. Catolică Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, să plătească reclamanților, după cum urmează: K. M., 15.426 lei, C. P., 16.333 lei, Domniți E. M., fostă C. E., 20.174 lei, D. T., 120.303 lei, cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilelor menționate anterior. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 3.100 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce au privit excepțiile invocate în cauză, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, referitor la primul petit reprezentând obligarea la plata prețului de piață al imobilelor în litigiu, lipsa calității procesuale pasive a Parohiei R. Catolice raportată la al doilea petit, respectiv obligarea acesteia la plata sporului de valoare adus de reclamanți imobilelor menționate, și prescripția dreptului la acțiune, instanța de fond le-a respins, pentru raționamentul expus în continuare.

Calitatea procesuală M. Economiei și Finanțelor a fost conferită de art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 care a stipulat că „restituirea prețului de piață al imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile se efectuează de către Ministerul Economiei si Finanțelor, din fonduri extrabugetare conform art. 13 alin 6 din Legea 112/1995”, poziție de altfel precizată de reclamantă inclusiv cu ocazia judecării cauzei pe fond, conform concluziilor scrise, fiind reprezentat în proces de DGFP Bistrița-Năsăud.

În ceea ce a privit lipsa calității procesuale pasive a Parohiei R. Catolice raportată la al doilea petit, instanța de fond a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru reținerea ei, conform art. 48 alin 2 din Legea nr. 10/2001 „obligația despăgubirii reprezentând sporul de valoare - cheltuielile necesare și utile – revenind persoanei îndreptățite”, care a fost această pârâtă, fiind chemată în judecată exclusiv în ce a privit acest spor de valoare și care, în măsura în care a fost dovedit, i-a profitat, întrucât, odată cu desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de M. Bistrița, prin Primar, a intrat în posesia și folosința lor. Cu alte cuvinte, raportul obligațional dedus judecății a justificat calitatea sa de pârâtă în cauză.

În ce a privit prescripția dreptului la acțiune, termenul prescripției prevăzut de art. 1 și 3 din Legea nr.167/1958, vizând ambele petite ale acțiunii introductive, a curs de la momentul când cumpărătorii au pierdut proprietatea bunurilor, prin anularea contractelor de vânzare – cumpărare, deposedarea efectivă fiind necesar să fie calculată de la data rămânerii definitive si irevocabile a sentinței civile nr. 6970/2005, care a avut loc prin respingerea recursului promovat de către reclamanți, prin decizia civilă nr. 408/18.12.2006 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, astfel că, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru constatarea prescripției în ceea ce a privit solicitările exprimate.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele.

Prin sentința civilă nr. 781/2007 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 6970/2005, s-a admis acțiunea Parohiei R.-Catolice Bistrița în contradictoriu cu reclamanții C. P., C. V., K. M., Domniți E. M., fostă C. E., și D. T., M. Bistrița prin Primar, Instituția Prefectului jud. Bistrița-Năsăud, s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998, respectiv 801/1999, precum și a Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, s-a dispus rectificarea în CF cu privire la aceste imobile în sensul anulării intabulărilor efectuate în baza încheierilor de CF nr. 3724/1998, 1066/1995, 5142-5145/2000.

Întrucât, prin sentința mai sus menționată, nu s-a dispus și obligarea la acordarea prețului de piață a imobilelor apartamente în litigiu, precum și la sporul de valoare al acestora, de la achiziționare și până în prezent, cereri care nu au făcut obiectul cauzei din dosarul mai sus menționat, reclamanții au formulat prezenta acțiune, în sensul în care au solicitat obligarea primului pârât la acordarea prețului de piață al imobilelor apartamente de locuit înscrise în c.f.nr.3551/I Bistrița, nr.3551/II Bistrița, 3551/III Bistrița, 355l/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în c.f. colectivă nr.3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr.677/1998, 700/1998, 738/1998, respectiv 801/1999 încheiate între reclamanți și Primăria municipiului Bistrița, precum și ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, toate aceste acte fiind anulate prin sentința civilă nr. 781/2007 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 6970/2005, precum și obligarea celei de a doua pârâte la despăgubirea reclamanților cu sporul de valoare adus imobilelor apartament de locuit prin îmbunătățirile făcute, C. E. 85.000 lei, C. P. și V. 115.000 lei, K. M. 115.000 lei și D. T. 115.000 lei; cu cheltuieli de judecată, acțiune întemeiată pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 1/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 și art. 48 din Legea nr. 109/2001.

A fost real că, în temeiul art. 50 ind. 1 din Legea nr. 1/2009, privind modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au avut dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, mențiuni în concordanță cu exigențele CEDO în materia dreptului de proprietate.

Totodată, același articol a prevăzut și două categorii de acțiuni, în raport cu modul în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, respectiv cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru prima situație, legea a instituit dreptul cumpărătorilor al căror titlu a fost desființat de a solicita prețul actualizat plătit de chiriași, iar în cea de-a doua situație, prețul de piața al imobilelor. În conformitate cu prevederile alin 3 al art. 50, în oricare din aceste două situații, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 ind. 1) s-a făcut de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Așa fiind, și ținând seama de modificările structurilor ministeriale pe parcursul desfășurării litigiului, Ministerul Finanțelor Publice a fost cel obligat la plata despăgubirilor solicitate.

S-a reținut că, conform pct. 50.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, „restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în temeiul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile, prin care s-a dispus restituirea prețului actualizat plătit de chiriaș, în cazul desființării contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau, după caz, a prețului de piață al imobilelor, în cazul desființării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. Așadar, în speță, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, a fost obligat prin lege pentru restituirea sumelor solicitate de reclamanți.

Așa fiind și văzând elementele raportului de expertiză efectuat în cauză de expert C. I., în final, necontestat de părți (f. 120-207, 227-289 dosar fond), s-au evidențiat și calculat prețurile de piață ale apartamentelor din litigiu, precum și îmbunătățirile aduse fiecăruia, astfel încât, în final, sumele ce urmează a fi restituite de către cele două pârâte, necontestate cu ocazia judecării cauzei la termenul din 21.05.2012, sunt, după cum urmează: K. M., 96.888 lei, C. P., 97.356 lei, Domniți E. M., fostă C. E., 93.104 lei, D. T., 99.673 lei, reprezentând prețului de piață al imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/I Bistrița, nr. 3551/II Bistrița, 3551/III Bistrița, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora, înscris în CF colectivă nr. 3551 Bistrița, iar sumele plătite astfel: K. M., 15.426 lei, C. P., 16.333 lei, Domniți E. M., fostă C. E., 20.174 lei, D. T., 120.303 lei, reprezentând sporul de valoare adus acestor imobile.

S-a mai reținut că, în concret, lucrările de îmbunătățiri care au fost executate la fiecare imobil în parte au fost dovedite în cauză prin probatoriul testimonial administrat, interogatoriul luat părților, precum și expertiza mai sus menționată, probă științifică, care a evidențiat lucrările executate în interiorul apartamentelor și nu în ce a privit întreg corpul de avere care a fost restituit pârâtei P. R. Catolică.

Totodată, au fost avute în vedere și concluziile instanței de fond consemnate cu ocazia cercetării locale, concluzii consemnate prin proces - verbal.

D. urmare, în baza textelor legale mai sus enumerate, a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor către reclamanți, astfel: K. M., 96.888 lei, C. P., 97.356 lei, Domniți E. M., fostă C. E., 93.104 lei, D. T., 99.673 lei, reprezentând prețului de piață al imobilelor apartamente, precum și, în bara art. 48 din Legea nr. 10/2001, a fost obligată pârâta P. R. Catolică Bistrița la plata sumelor: K. M., 15.426 lei, C. P., 16.333 lei, Domniți E. M., fostă C. E., 20.174 lei, D. T., 120.303 lei, reprezentând sporul de valoare adus imobilelor. S-a reținut, în ce a privit obligația instituită în sarcina acestei din urmă pârâte, și, în raport de textul invocat, faptul că, prin îmbunătățiri s-a înțeles cheltuielile necesare și utile, cuantumul lor urmând a fi stabilit la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, iar Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, le-a definit ca fiind „acele dotări încorporate sau aduse unității locative, ori spațiilor comune, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de către chiriași (introducerea sau schimbarea instalației de apă, gaz, canalizare, electricitate, încălzire, lucrări noi, parchetare, gresie sau faianță, geamuri termopan, uși, ș.a.)”.

Soluția instanței a fost fundamentată nu numai pe temeiurile de drept invocate, dar și pe probatoriul administrat în cauză excepție făcând depozițiile martorilor propuși de pârâta P. R. Catolică Bistrița, în sensul în care nici unul dintre aceștia nu au fost de față la cumpărarea apartamentelor de către reclamanți, și nici în perioada în care au fost folosite cu acest titlu de către aceștia, astfel încât, nu aveau cum să cunoască starea apartamentelor în momentul cumpărării, respectiv până la momentul restituirii.

Împrejurarea că, îmbunătățirile despre care a făcut vorbire această pârâtă a vizat întreg corpul de avere și exclusiv părțile exterioare ale acestuia, efectuate de la momentul preluării lor, respectiv după pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile de desființare a contractelor de vânzare-cumpărare, fiind atestată prin același probatoriu.

Nu în ultimul rând, a fost de reținut împrejurarea că, expertiza tehnică de specialitate le-a evidențiat distinct, prețul de piață al apartamentelor fiind stabilit pe criterii legale, iar îmbunătățirile aduse acestora, au fost distinct evidențiate, fără includerea în evaluările efectuate îmbunătățirile susținute ca fiind aduse de pârâta P. R. Catolică.

Așa fiind, și constatând că în cauză Mun. Bistrița nu a formulat apărări, și nici nu a depus înscrisuri în apărare, relativ la împrejurarea potrivit căreia prețul apartamentelor cumpărate prin contracte de vânzare-cumpărare de către reclamanți nu ar fi fost achitate integral, pe cale de consecință apărarea vizând neplata prețului apartamentelor în litigiu invocată de Ministerul Finanțelor Publice în acest sens nu a fost primită.

În baza art. 274 Cod procedură civilă și a soluției promovate în cauză, instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată reclamanților, în cuantum de 3100 lei.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bistrița-Năsăud a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței civile atacate, în principal în sensul admiterii excepțiilor invocate, respectiv prescripția dreptului la acțiune, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și tardivitatea modificării acțiunii în contextul dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, în sensul respingerii acțiunii introductive precizate ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință să nu se dispună obligarea pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice la acordarea în favoarea reclamanților a despăgubirilor civile (K. M. - 96.888 lei, C. P.- 97.356 lei, Domniți Elean M., fostă C. - 93.104 lei, D. T. - 99.673 lei), reprezentând valoarea de piață a imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/1 Bistrița, nr.3551/II Bistrița, nr.3551/III,3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr. 3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998 respectiv 802/1999 încheiate între reclamanți și Primăria Municipiului Bistrița, precum și a Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr.50/2000.

Motivele de recurs pe care a înțeles să le invoce au fost cele prevăzute de art. 304 pct. (7) și (9) Cod procedură civilă.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentința civilă atacată, Judecătoria Bistrița - Secția civilă a respins excepțiile invocate referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, în ceea ce a privit primul petit al acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Parohiei R. Catolice în ceea ce a privit al doilea petit al acțiunii, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și nu s-a pronunțat cu privire la tardivitatea modificării acțiunii în contextul dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă invocate de către pârâtul-recurent Ministerul Finanțelor Publice și a admis acțiunea formulată de către reclamanta C. P. ș.a, dispunând obligarea M. Finanțelor Publice la acordarea în favoarea reclamanților a despăgubirilor civile (K. M.-96.888 lei, C. P. - 97.356 lei, Domniți Elean M., fostă C. - 93.104 lei, D. T. - 99.673 lei), reprezentând valoarea de piață a imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/1 Bistrița, nr.3551/II Bistrița, nr. 3551/III, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr. 3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998 respectiv 802/1999 încheiate între reclamanți și Primăria Municipiului Bistrița, precum și a Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, și obligarea Parohiei R. Catolice Bistrița să plătească reclamanților sume cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilelor.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, s-a arătat că instanța fondului a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice instanța a arătat că, calitatea procesuală a acestuia a fost conferită de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Cât a privit analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Finanțelor Publice cu privire la petitul nr. 1 al acțiunii, s-a apreciat că instanța fondului nu s-a aplecat suficient pentru dezlegarea ei, astfel că pe de o parte s-a arătat în mod greșit că excepția a fost ridicată de către Statul Român, analiza calității procesuale s-a verificat din perspectiva M. Finanțelor Publice și a temeiului de drept (art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ), ca în cele din urmă să fie respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român (care nu a fost parte în proces) și nu a pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice, care de altfel a și invocat excepția.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că pentru ambele capete de cerere, termenul de prescripție a curs de la momentul când cumpărătorii au pierdut proprietatea bunurilor prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare, deposedarea efectivă fiind necesară să fi fost calculată de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 6970/2005.

Cu privire la excepția tardivității modificării acțiunii în contextul dispozițiilor art. 132 alin.(3) Cod procedură civilă, s-a arătat că instanța de fond a omis a se pronunța prin hotărârea recurată.

Cât a privit fondul cauzei, s-a criticat soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv fiind lipsită de temei legal și necuprinzând în opinia recurentului motivele pe care s-a sprijinit soluția cu privire la analiza excepțiilor invocate și tranșarea chestiunilor ridicate în soluționarea speței deduse judecății, solicitând tribunalului a face aplicațiunea dispozițiilor art. 304 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.

De asemenea, s-a considerat că prin modul cum instanța de fond a procedat la motivarea hotărârii atacate, a încălcat dispozițiile art. 261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, întrucât sentința civilă nr. 7206/2012 din data de 28.06.2012 nu a cuprins motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în a dispune o asemenea hotărâre, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările recurentului, punând astfel instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica soluția adoptată, prin prisma normelor de drept aplicabile speței.

Mai mult, s-a arătat și apreciat că instanța de fond nu a făcut o atentă analiză a tuturor cererilor și chestiunilor ridicate de către părți, ceea ce a echivalat cu nejudecarea fondului pricinii, apărând astfel ca verosimilă și necontestată poziția reclamanților-intimați exprimată prin acțiunea precizată.

S-a solicitat să se observe că instanța fondului a omis să se pronunțe asupra excepției tardivității modificării acțiunii în contextul dispozițiilor art. 132 alin.(3) Cod procedură civilă, deși a reținut că acțiunea a fost precizată de către reclamanți prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 06.02.2012.

În ceea ce a privit prescripția dreptului la acțiune s-au arătat următoarele:

Prin acțiunea introductivă precizată de către reclamanții C. P. și alții, s-a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la acordarea în favoarea acestora a prețului de piață al imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr.3551/I Bistrița, nr.3551/II Bistrița, nr.3551/III, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr.3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr.677/1998, 700/1998, 738/1998 respectiv 802/1999 încheiate între reclamanți și Primăria Municipiului Bistrița.

Potrivit art. 1 și 3 din Legea nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege în speța supusă judecății în termen de 3 ani.

Art. 1 din Decretul nr. 167/1958 „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”

Art.3 din Decretul nr.167/1958: ,, Termenul prescripției este de 3 ani, [....]”

Tot potrivit actului normativ mai sus arătat, cursul prescripției poate fi suspendat doar în condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 13 sau poate fi întrerupt, la fel în condițiile exprese prevăzute de dispozițiile art. 16 din Decretul nr.167/1958.

În lumina dispozițiilor mai sus antecitate, a rezultat că reclamanții vis-a-vis de data la care le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare prin sentința civilă nr. 781/2006 pronunțată în dosarul nr. 6970/2005 de către Judecătoria Bistrița, aveau la îndemână 3 ani pentru promovarea acțiunii. Cum acțiunea a fost promovată peste termenul de prescripție de 3 ani, s-a apreciat că dreptul la acțiune a fost prescris.

S-a învederat că din acțiunea introductivă precizată nu a rezultat faptul și nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripției extinctive, astfel că acest drept nu a fost suspendat.

Cum acțiunea reclamanților a fost promovată doar în cursul anului 2009, peste termenul de prescripție și cum nu a subzistat nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției, a rezultat că dreptul reclamanților pentru a solicita prin acțiunea formulată acordarea în favoarea acestora a prețului de piață al imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr.3551/I Bistrita, nr.3551/II Bistrița, nr.3551/III, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998 respectiv 802/1999 încheiată de către reclamanți și Primăria Municipiului Bistrița, a fost prescris.

Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice, s-au arătat următoarele:

Prin acțiunea civilă introductivă precizată de către reclamanții C. P. și alții, s-a solicitat instanței de judecată prin petitul nr. 1, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la acordarea în favoarea acestora a prețului de piața al imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/1 Bistrița, nr.3551/II Bistrița, nr.3551/III, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr. 3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr.677/1998, 700/1998, 738/1998 respectiv 802/1999 încheiate între reclamanți și Primăria Municipiului Bistrița precum și Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, iar prin petitul nr.2 obligarea pârâtei P. R. Catolică la despăgubiri cu sporul de valoare adus imobilelor apartamente de locuit prin îmbunătățirile pe care aceștia le-au adus.

În ceea ce a privit petitul nr.1 al acțiunii introductive, s-a apreciat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitate procesuală în cauza dedusă judecații, sens în care s-a solicitat admiterea ei și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost adevărat faptul că potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare ,,restituirea prețului prevăzut la alin.(2) și 2 indice 1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor (actualmente Ministerul Finanțelor Publice)”, însă această prerogativă atribuită M. Finanțelor Publice nu i-a putut crea acestuia și calitate procesuală pasivă pentru a sta în judecată, astfel apreciind că în cauza dedusă judecații doar Statul Român prin Primăria municipiului Bistrița a putut avea calitate procesuală pasivă. Acesta a fost și considerentul pentru care a solicitat instanței cu privire la petitul nr. 1 al acțiunii introductive împrocesuarea în calitate de pârâtă și a Primăriei Municipiului Bistrița, unitatea administrativă care a fost în măsură să confirme sau să infirme plata prețului imobilelor apartamente de locuit deținute de către reclamanți și a căror contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești.

Cu privire la tardivitatea modificării acțiunii în contextul dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă s-au arătat următoarele:

Prin acțiunea introductivă precizată la termenul de judecată din data de 06.02.2012 reclamanții C. P. și alții au înțeles să-și extindă acțiunea și față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și P. R.-Catolică Bistrița. Potrivit dispozițiilor art. 132 alin.1 Cod procedură civilă ,,La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi, în acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării". Văzând data la care reclamanții și-au modificat acțiunea introductivă și având în vedere dispozițiile legale mai sus antecitate, s-a arătat ca cererea introductivă a fost tardiv modificată în ceea ce a privit extinderea de acțiune față de cei doi pârâți, respectiv Ministerul Finanțelor Publice și P. R.-Catolică Bistrița, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă. Cu privire la aceasta excepție s-a solicitat să se aibă în vedere faptul ca instanța fondului a omis să se pronunțe.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Cât a privit petitul nr.1 al acțiunii introductive precizate, s-a apreciat că vis-a-vis de probatoriul administrat, acțiunea reclamanților a fost nedovedită și neîntemeiată, reclamanții nefăcând dovada plății în întregime a imobilelor apartamente de locuit cu datele mai sus precizate, astfel încât să fi fost în măsură a solicita restituirea prețului actualizat pentru imobilele ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

De asemenea, recurentul a arătat și susținut ca nu a agreat și ca atare nu a putut fi de acord cu lucrările de expertiză tehnică extrajudiciară depuse în probațiune la dosarul cauzei de către reclamanți, apreciind că aceste lucrări trebuiau să fie lucrări judiciare, efectuate în condițiile Codului de procedură civilă și cu respectarea cerințelor dispozițiilor HG nr. 20/17.01.1996. Prin modul cum reclamanții au înțeles să-și creeze probatoriu în cauză apelând la lucrări de expertiză extrajudiciară, a apreciat că s-au încălcat principii de ordin procedural, fiind îngrădiți în a formula obiective și eventule obiecțiuni la lucrările efectuate și nu în ultimul rând a propune și noi obiective la care expertul să fi răspuns.

Ca atare s-a solicitat ca instanța să nu se țină seama de concluziile lucrărilor de expertiză extrajudiciare.

În concluzie s-a apreciat sentința civilă recurată ca fiind netemeinică și nelegală drept pentru care s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și modificarea hotărârii atacate în principal în sensul admiterii excepțiilor invocate, respectiv prescripția dreptului la acțiune, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice și tardivitatea acțiunii în contextul dispozițiilor art.132 alin. 3 Cod procedură civilă, iar în subsidiar în sensul respingerii acțiunii precizate ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință să nu se dispună obligarea pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice la acordarea în favoarea reclamanților a despăgubirilor civile (K. M.-96.888 lei, C. P.-97.356 lei, Domniți Elean M., fostă C.-93.104 lei, D. T.-99.673 lei), reprezentând valoarea de piață a imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/I Bistrița, nr.3551/II Bistrița, nr.3551/III, 3551/IV Bistrița, precum și a terenului aferent acestora înscris în CF colectivă nr.3551 Bistrița, imobile care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr.677/1998, 700/1998, 738/1998 respectiv 802/1999 încheiate între reclamanți și Primăria Municipiului Bistrița, precum și a Ordinelor Prefectului nr.14/1999 și nr. 50/2000.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.

Împotriva sentinței civile nr. 7206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a declarat recurs și pârâta P. R.-Catolică Bistrița, solicitând casarea în totalitate a sentinței atacată și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra tuturor excepțiilor invocate în cauză și a stabili cadrul procesual corect, raportat la cererea pârâtei de rând unu (din acțiunea introductivă) și completarea probațiunii cu efectuarea unei noi expertize de evaluare imobil, iar în subsidiar, admiterea recursului formulat în termen, cu casarea în totalitate a sentinței atacată și rejudecând, admiterea în parte a cererii intimaților și respingerea acțiunea acestora față de recurentă în sensul de a nu obliga recurenta la sporul de valoare care a fost deja inclus în valoarea de piață a imobilului și totodată fiind o pretenție nefondata și nedovedită. Cu obligarea reclamanților și a celor ce se opun admiterii recursului la plata cheltuielilor de judecată atât în fond cât și în recurs reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorar de avocat.

Sentința a fost una netemeinică și nelegală, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6,7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Ca și chestiune prealabilă, s-a arătat că, calea de atac în cauză ar fi fost apelul, raportat la dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, fiind un litigiu a cărei valoarea depășește cu mult suma de 100.000 lei RON.

În motivare s-a arătat că în fapt, instanța de fond, a fost investită să soluționeze o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat să fie obligat Statul Român la restituirea sumelor încasate pentru vânzarea imobilelor proprietatea recurentei și obligarea la restituirea sporului de valoare a imobilelor pentru lucrările efectuate la acestea.

O primă critică adusă acestei sentințe a fost aceea că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de părți, în sensul că nu a dat curs, principiului disponibilității părților de a stabili cadrul procesual și se impunea a fi introdusă în cauză și Primăria mun. Bistrița, fiind cea care a încasat efectiv suma de bani și a fost cea care a predat imobilele, aspect procedural respectat dar nu s-a pronunțat față de acest pârât în nicio variantă. De asemenea instanța de fond nu s-a pronunțat în nici o modalitate cu privire la tardivitatea precizării acțiunii reclamanților, raportat la dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.

O altă critică adusă acestei sentințe a fost aceea că, instanța de fond a aplicat greșit legea și a individualizat incorect speța în dispozițiile legale, deoarece a respins cele două excepții invocate prin întâmpinare de ambele pârâte ca fiind nefondate, fără a motiva oarecum aceste aspecte, incidente fiind astfel dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Și mai mult, nu s-a pronunțat nicidecum pe excepția prescrierii dreptului la acțiune față de P. R.-Catolică Bistrița. De asemenea, instanța de judecată trebuia să aibă în vedere că acțiunea de față a fost înregistrată la data de 28.05.2010, pe când recursul a fost pronunțat în 18.12.2006 în dosarul nr. 6970/2005 a Judecătoriei Bistrița, reprezentând momentul evingerii, așa cum aceasta a fost definită de legea specială și Codul civil vechi. Evingerea s-a produs odată cu pronunțarea sentinței definitive la Judecătoria Bistrița și nicidecum soluționarea recursului.

S-a arătat că, un alt aspect neavut în vedere de instanța de fond a fost acela că, în cauză, se impunea a fi aplicată și dispoziția art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă. privind concilierea anterior introducerii acțiunii, față de recurentă, astfel se impunea respingerea acțiunii, ca prematur formulată.

S-a criticat sentința și sub aspectul incidenței art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, în sensul că s-a acordat mai mult decât se impunea, valoarea sporului și a îmbunătățirilor nu a fost precizat în acțiunea reclamanților și acordarea sumei de 120.303 lei în favoarea lui D. T. reprezentând îmbunătățiri (sumă nesolicitată) a fost peste orice justă gândire logică, pe când valoarea întregului apartament nu se ridica la această sumă.

S-a menționat că, instanța de judecată a interpretat greșit actul dedus judecații, a acordat îmbunătățiri, care nu au fost efectuate de către reclamanți, dovadă fiind răspunsurile la interogator, proba testimonială și cercetarea la fața locului, unde șoproanele de lemn erau dărâmate și vechi de peste 40 ani, iar gardul era edificat încă de fosta școală catolică, iar interiorul apartamentelor, nu au avut minimul de igienă, nu îmbunătățiri. Valoarea îmbunătățirilor a fost inclusă în preț și din actele dosarului a reieșit clar că doar unele lucrări de administrare și igienă s-au efectuat, nicidecum îmbunătățiri, care nu au fost probate. Tot expertul C., în expertiza efectuată, a menționat că bunurile evaluate au fost edificate până în anul 2000, de către foștii proprietari și actualul proprietar de CF, astfel că a fost un non sens a fi obligată recurenta la un spor de valoare de care nu a beneficiat, ci acesteia i-ar trebui achitat un spor pentru igienizare și reconstrucție după plecarea actualilor chiriași, intimații, a căror contracte au expirat în luna ianuarie (fără a mai fi prelungite).

Recurenta a precizat că, sentința pronunțată a fost criticabilă și sub aspectul temeiniciei și legalității, deoarece dispozitivul acesteia nu a fost susținut în motivare de nici o prezumție legală sau de un document științific, astfel că pretențiile au fost răsturnate prin contraprobele administrate de recurentă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 304 pct. 6,7,8,9, art. 274, 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Reclamantele intimate Cilian P., K. M., Domniți E. M. (fostă C.) și D. T., au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de către pârâta P. R.-Catolică Bistrița, precum și cel promovat de DGFP Bistrița-Năsăud, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 7206/ 28 iunie 2012, obligând totodată recurenții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că în fapt, în privința chestiunii prealabile, privind calificarea căii de atac au înțeles să o lase la aprecierea instanței.

În ceea ce au privit argumentele invocate de către recurente cu privire la netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile, acestea au avut un caracter totalmente nefondat.

S-a precizat că, s-a criticat faptul că nu a fost stabilit de către instanța de fond în mod corect cadrul procesual, nefiind împrocesuată Primăria Bistrița. În primul rând, Primăria Bistrița nu a reprezentat o instituție publică cu personalitate juridică, deținătoare de drepturi și generatoare de obligații. Singura entitate care a putut compărea în calitate de parte a fost M. Bistrița, legal reprezentată prin primar.

Principiul disponibilității părților, de care s-a prevalat recurentul a stabilit foarte clar competența de a stabili cadrul procesual, care, în temeiul art. 112 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă a aparținut reclamantului. Nu se impunea sub nici o formă împrocesuarea Municipiului Bistrița, intimații neavând nici o pretenție față de aceasta. Faptul că aceasta a încasat prețul în temeiul Legii nr.112/2012, fiind totodată cea care a preluat imobilele în urma desființării titlurilor de proprietate pe cale judiciara nu a prezentat nici o relevanță din punct de vedere al cauzei.

În conformitate cu prevederile alin 3 al art. 50 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 indice 1) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2008, activitatea și structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la Ministerul Economiei și Finanțelor de către Ministerul Economiei, iar activitatea și structurile specializate de pe domeniul finanțelor au fost preluate de la Ministerul Economiei și Finanțelor de către Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel cum au instituit Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, la pct. 50.3 ,,restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în temeiul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile, prin care s-a dispus restituirea prețului actualizat plătit de chiriaș, în cazul desființării contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau, după caz, a prețului de piață al imobilelor, în cazul desființării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Date fiind aceste modificări legislative, intimații au apreciat prin precizarea de acțiune din 16.02.2012 asupra îndreptării erorii materiale inițiale în privința calității de pârât de rând 1, fiind necesar ca aceasta să fi fost Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, entitatea care a urmat a face restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață, acest pârât formulând de fapt întâmpinarea în cauză.

Acest aspect a fost în mod corect tranșat de altfel de instanța de fond, care astfel a statuat în mod just și asupra calității procesual pasive a pârâtei.

Nu s-a putut pune problema unei tardivități în sensul art. 132 alin 1 Cod procedură civilă, tocmai avându-se în vedere că, așa precum au învederat, a fost vorba despre o îndreptare a unei erori materiale inițiale, ceea ce, în temeiul prevederilor subsecvente, cuprinse în cadrul art. 132 alin 2 pct. 1 Cod procedură civilă, nu a echivalat cu o modificare a cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, intimații au arătat că au procedat la precizarea acțiunii în acest mod, în scris, deși făcuse aceste precizări și oral, tocmai pentru a elimina orice nelămuriri. Această excepție nu a fost nici măcar învederată la fondul cauzei, sens în care invocarea ei la acel moment a fost inadmisibila prin prisma prevederilor art. 136 Cod procedură civilă, nefiind vorba despre o excepție de ordine publică.

Faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra prescripției dreptului la acțiune în ceea ce a privit pârâta recurentă a fost cât se poate de neadevărat. Judecătorul fondului s-a pronunțat în mod expres la fila 6 din sentință, apreciind în mod just că termenul prescripției prevăzut de art. 1 și 3 din Legea nr. 167/1958, vizând ambele petite ale acțiunii introductive, a curs de la momentul când cumpărătorii au pierdut proprietatea bunurilor. Evident că s-a avut în vedere pierderea efectivă, care trebuia calculată de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 6970/2005, care a avut loc prin respingerea recursului promovat de către intimați, prin decizia civila a Tribunalului Bistrița-Năsăud nr. 408/18 decembrie 2006. Aceasta a fost așadar data de la care a început să curgă termenul de prescripție în cauză. Raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 30.11.2009 (și nicidecum în 28.05.2010), nu s-a putut pune problema prescripției în ceea ce au privit solicitările exprimate prin cele două petite. O altfel de interpretare nu a avut nici un fel de fundament juridic.

Aprecierea că intimații nu au utilizat procedura concilierii directe prevăzută de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă a fost ajuridică. Nu au fost în prezența unui litigiu comercial, acest litigiu având eminamente un caracter civil, fiind reglementat de prevederile Legii nr. 10/2001.

Nu a fost incident în cauză nici art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, nefiind vorba despre acordarea a mai mult decât ceea ce s-a cerut nici în privința intimatei D. T., nici în privința celorlalți reclamanți.

Intimatele au arătat că nu au solicitat instanței de judecata nu sume de bani, ci obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea în favoarea reclamantelor a prețului de piață al imobilelor apartamente de locuit, respectiv obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, la acordarea în favoarea intimatelor a prețului de piață al imobilelor apartamente de locuit. Prin concluziile scrise, intimatele au menționat că au defalcat sumele de bani aferente ambelor petite și ulterior au însumat valorile totale precizate de către expert și necontestate de către nici un pârât.

S-a arătat că, instanța de fond în mod corect a procedat la atribuirea sumelor de bani având destinații diferite, bazându-se pe concluziile raportului de expertiza și pe celelalte probe administrate în cauză.

Nu s-a pus problema unei expertize extrajudiciare, expertiza având un caracter judiciar, fiind dispusă de către instanța de fond. Inițial a fost depusă la dosarul cauzei o expertiză extrajudiciară, care nu a fost luată în considerare de către instanță, aceasta dispunând așadar efectuarea unei alte expertize, cu caracter judiciar. Expertul desemnat în contradictoriu cu părțile a fost un expert judiciar fără discuție, aspect care nu a fost contestat de către pârâta recurentă, ca de altfel nici expertiza efectuată de către acesta. Pentru aceste considerente, contestarea acesteia a avut un caracter inadmisibil.

S-a arătat că, valoarea îmbunătățirilor nu a putut fi inclusă în preț. Astfel cum au învederat în mod constant pe parcursul soluționării cauzei, în temeiul art. 50 ind. 1 din Legea nr. 1/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor. Aceste prevederi legale, în vigoare din data de 06.02.2009, au corespuns exigențelor impuse de CEDO în materia dreptului de proprietate. D. acordarea în favoarea proprietarilor de bună credință a prețului pieței a constituit o veritabilă despăgubire a acestora.

Art. 50 din Legea nr. 10/2001 a prevăzut două categorii de acțiuni având ca obiect restituirea prețului imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, privind: alin 2 - contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare; alin 2 ind. 1 - contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru prima situație (contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995), legea a instituit dreptul cumpărătorilor al căror titlu a fost desființat de a solicita prețul actualizat plătit de chiriași. Pentru cea de-a doua situație (contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995), legea a instituit dreptul de a solicita prețul de piață al imobilelor.

S-a mai precizat că, întrucât în ceea ce i-au privit, intimații au cumpărat imobilele cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/2001, neeludând sub nici o formă aceste prevederi, motiv pentru care judecătorul fondului a dat curs primului petit în temeiul art. 50 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001. D. fiind aceste aspect, plata efectivă a apartamentelor în litigiu nu a prezentat importanță. Nici această chestiune, a plății prețului, nu a fost nici un moment contestată de către nici una din părți, plăți care în mod evident au fost efectuate.

Nu s-a pus problema includerii contravalorii îmbunătățirilor în acest preț, aceste îmbunătățiri având o reglementare legală diferită, și anume prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001.

În temeiul acestor prevederi legale, prin îmbunătățiri, s-a înțeles cheltuielile necesare și utile. Cuantumul despăgubirilor s-a stabilit la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora.

Normele metodologice de aplicare a acestui text de lege au fost mai mult decât explicite. Astfel s-a prevăzut: Prin îmbunătățiri necesare și utile se înțelege acele dotări încorporate sau aduse unității locative ori spațiilor comune, prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de chiriaș (introducerea sau schimba rea instalației de apă, gaz, canalizare, electricitate, încălzire; lucrări noi: parchetare, gresie sau faianțat geamuri termopan, uși și altele asemenea). Aceste îmbunătățiri au fost prezentate atât prin amplul probatoriu testimonial administrat în cauză, fiind totodată nominal prezentate prin expertiza efectuată, devizul de lucrări fiind deosebit de relevant.

Expertiza nu a fost contestată nici un moment de către pârâta recurentă, nu s-a formulat nici o obiecțiune, fiind absolut inadmisibil să se solicite în recurs efectuarea unei noi expertize. Aceasta cu atât mai mult cu cât de fapt nici nu s-a contestat efectiv existența acestor îmbunătățiri, ci efectiv obligarea pârâtei la plata acestora.

Prin urmare, astfel cum au învederat și cum a rezultat din cuprinsul sentinței civile și a întregului dosar, soluția emisă a fost una profund legală și temeinică, fiind susținută de amplul probatoriu administrat în cauză - expertiză, martori, cercetarea la fața locului.

Prin încheierea din data de 22.02.2013 tribunalul, raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății și văzând dispozițiile art. 282 și 282­­ ind. 1 Cod procedură civil, a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel. Ulterior s-a încuviințat și s-a dispus la solicitarea apelantei P. R. - Catolică Bistrița suplimentarea probatoriului constând în interogatoriul reclamantelor (f.68-72) și efectuarea unui nou raport de expertiză de evaluare în construcții cu privire la îmbunătățirile efectuate de reclamante și efectuarea unui raport de expertiză privind instalațiile (f. 132-157, 164-241, 247-270).

Cererile de apel sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Analizând hotărârea atacată raportat la soluțiile asupra excepțiilor invocate la fondul cauzei de ambii pârâți, tribunalul reține următoarele:

Apelantul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud a arătat că prin întâmpinarea depusă la Judecătoria Bistrița a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Finanțelor Publice, dar instanța de fond nu a soluționat această excepție, prin dispozitiv fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

Tribunalul verificând actele dosarului, constată că într-adevăr instanța de fond prin minută și dispozitivul hotărârii respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, dar prin precizarea de acțiune aflată la fila 18 din dosar, reclamantele au renunțat la judecată față de statul Român și au înțeles să se judece pentru primul petit în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. Pretențiile sunt însă admise împotriva acestui din urmă pârât, iar în considerente instanța de fond analizează calitatea procesuală a M. Economiei și Finanțelor.

Conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 „restituirea prețului de piață al imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile se efectuează de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fonduri extrabugetare conform art. 13 alin 6 din Legea 112/1995”. Cu toate acestea prin cererea apel s-a susținut că această prerogativă atribuită M. Finanțelor Publice nu i-a putut crea acestuia și calitate procesuală pasivă pentru a sta în judecată, astfel apreciind că în cauza dedusă judecății doar Statul Român prin Primăria municipiului Bistrița a putut avea calitate procesuală pasivă.

Tribunalul apreciază că aceste susțineri nu au nicio justificare legală, articolul de lege citat nu poate să – și găsească eficiență decât în situația în care Ministerul Finanțelor Publice este obligat prin hotărâre judecătorească la plata sumelor corespunzătoare, or, astfel condiția calității procesuale pasive se impune a fi îndeplinită în cauză. În aceleași sens sunt și dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001, la pct. 50.3 ,,restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în temeiul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile, prin care s-a dispus restituirea prețului actualizat plătit de chiriaș, în cazul desființării contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau, după caz, a prețului de piață al imobilelor, în cazul desființării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Raportat la lipsurile hotărârii atacate, care în dispozitiv nu conține o soluție cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul apreciază că se impune ca această excepție să fie soluționată în apel, astfel încât, ținând cont de cele arătate mai sus, se va dispune respingerea excepției invocate, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a invocat pe de o parte că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepția invocată de pârâta P. R.-Catolică Bistrița, iar pe de altă parte, ambii apelanți au apreciat că soluția instanței de fond cu privire la excepția invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud este greșită.

În ceea ce privește prima critică a lipsei pronunțării cu privire la această excepție, tribunalul observă că minuta și dispozitivul conțin soluția respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, nefiind menționată deloc excepția invocată de P. R.-Catolică Bistrița.

În considerente însă, instanța se referă la ambele excepții invocate, reținând că pentru ambele capete de cerere, termenul de prescripție a curs de la momentul când cumpărătorii au pierdut proprietatea bunurilor prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare, deposedarea efectivă fiind necesară să fi fost calculată de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 6970/2005.

Apelanții susțin că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul – lege nr. 167/1958 a început să curgă odată cu pronunțarea sentinței definitive la Judecătoria Bistrița și nicidecum de la soluționarea recursului. Dar chiar și raportat la momentul soluționării recursului, apelanta P. R.-Catolică Bistrița apreciază că termenul de 3 ani este depășit, întrucât acțiunea de față a fost înregistrată la data de 28.05.2010, pe când recursul a fost pronunțat în 18.12.2006.

Tribunalul apreciază că termenul prescripției vizând ambele petite ale acțiunii, a curs de la momentul când s-a dispus anularea contractelor de vânzare – cumpărare, respectiv de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 6970/2005, care a avut loc prin respingerea recursului promovat de către reclamanți, prin decizia civilă nr. 408/18.12.2006 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Prezenta acțiune a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița – Năsăud la data de 30.11.2009 sub numărul de dosar_, Judecătoria Bistrița fiind învestită ulterior declinării competenței de către Tribunalul Bistrița – Năsăud, dar sesizarea unei instanțe necompetente produce însă efecte sub aspectul încadrării reclamantelor în termenul de prescripție și trebuie apreciat că în prezenta cauză termenul de prescripție nu era împlinit pentru nici unul dintre petitele formulate.

Raportat la lipsurile hotărârii atacate, care în dispozitiv nu conține o soluție cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta P. R.-Catolică Bistrița, tribunalul apreciază că se impune ca această excepție să fie soluționată în apel, astfel încât, ținând cont de cele arătate mai sus, se va dispune respingerea excepției invocate, ca neîntemeiată.

S-a mai criticat de ambii apelanți aspectul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității modificării acțiunii.

Tribunalul observă că această excepție a fost invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud prin înscrisul depus la fila 295 din dosar, dar instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepție, aceasta nefiind analizată deloc în cuprinsul hotărârii atacate, astfel încât ea urmează a fi soluționată de instanța de apel.

Tribunalul apreciază că această excepție a fost tardiv invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, întrucât precizarea de acțiune a fost depusă de reclamante la data de 18.01.2012, prin încheierea din data de 06.02.2012 se dispune comunicarea acțiunii pârâtului, următorul termen de judecată fiind la data de 16.03.2012, dar excepția tardivității modificării cererii este invocată abia la data de 26.04.2012 prin înscrisul aflat la filele 294 – 297 din dosar. Dispozițiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă prevăd că ,,La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi, în acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării". Acest articol nu are însă un caracter imperativ, lăsând la aprecierea părților posibilitatea de a modifica acțiunea în fața instanței de fond și ulterior primului termen de judecată. Raportat la caracterul dispozitiv al normei și văzând dispozițiile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul observă că opoziția pârâților față de această modificare de acțiune trebuia să intervină până la următorul termen de judecată stabilit în cauză, respectiv cel mai târziu până la data de 26.03.2012, or, pârâtul a depus înscrisul arătat ulterior acestui moment.

Raportat la considerentele expuse mai sus, tribunalul urmează să respingă excepția tardivității modificării cererii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Tot în acest context se impune a fi analizate și susținerile intimatelor, care au arătat în întâmpinare că nu s-a putut pune problema unei tardivități în sensul art. 132 alin 1 Cod procedură civilă, întrucât a fost vorba despre o îndreptare a unei erori materiale inițiale, ceea ce, în temeiul prevederilor subsecvente, cuprinse în cadrul art. 132 alin 2 pct. 1 Cod procedură civilă, nu a echivalat cu o modificare a cererii de chemare în judecată. Tribunalul apreciază că înscrisul depus de reclamante la data de 18.01.2012 reprezintă o modificare de acțiune, fiind adăugat un petit subsidiar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, de obligare a acestuia la plata prețului actualizat a imobilelor restituite, în timp ce petitul inițial și susținut ca principal în continuare, privea obligarea pârâtului la plata prețului de piață a imobilelor. Cele două pretenții sunt evident diferite și nu se poate accepta teza că s-a urmărit doar o îndreptare de eroare materială. Totuși, față de invocarea excepției tardivității cu depășirea momentului procesual, aspect care determină respingerea excepției tardivității, trebuie apreciat că instanța de fond a fost investită și cu acest petit subsidiar.

Analizând apelul declarat de pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud asupra fondului cauzei, tribunalul reține următoarele:

O primă critică formulată privește expertiza efectuată în cauză, pârâtul – apelant arată că nu a agreat și ca atare nu a putut fi de acord cu lucrările de expertiză tehnică extrajudiciară depuse în probațiune la dosarul cauzei de către reclamanți, apreciind că aceste lucrări trebuiau să fie lucrări judiciare. Tribunalul observă însă că expertiza întocmită în cauză de expertul C. I. (f. 48-87, 121-207, 228-289) nu a avut nicidecum natura unei expertize extrajudiciare, fiind încuviințată de instanță prin încheierea din data de 22.10.2010 (f.18), orice nereguli cu privire la întocmirea acesteia se impunea a fi ridicate potrivit dispozițiilor art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă până cel târziu la următorul termen depunerii la dosar a raportului. Pârâtul – apelant a înțeles însă să nu participe în mod activ la desfășurarea procesului, astfel că nu a formulat nici obiecțiuni în timp util.

Tribunalul observă că prin cererea de apel s-a invocat faptul că instanța de fond nu a făcut o atentă analiză a tuturor cererilor și chestiunilor ridicate de către părți, aceste critici fiind întemeiate și cu privire la soluția pronunțată asupra fondului cauzei. Astfel, instanța de fond a omis să analizeze sau să motiveze de ce a apreciat că pretențiile reclamanților cad sub incidența dispozițiilor din art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și nu sub cea din alin. 2 ind. 1 al aceluiași articol.

Astfel, art. 50 din Legea nr. 10/2001 prevede două situații: „(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. (2^1) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.”

Din cuprinsul celor două dispoziții se poate observa că se face o diferențiere între chiriașii care au avut contracte încheiate cu respectare dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și cei a căror contracte au fost încheiate cu încălcare a dispozițiilor acestei legi.

Aceste texte legale au făcut obiectul unor sesizări de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 292/2013 Curtea Constituțională reținând următoarele: „ Apare, deci, ca fiind echitabilă soluția ca prima categorie să beneficieze de plata unor despăgubiri ca urmare a desființării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la prețul de piață al imobilelor, care să permită cumpărarea unei noi locuințe, având în vedere că, la data dobândirii acelui imobil de la stat, cumpărătorul a plătit prețul real al imobilului, stabilit în conformitate cu actele normative în vigoare la acel moment. În ceea ce privește a doua categorie de persoane, care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995, acestea sunt lovite de nulitate absolută și, ca atare, și despăgubirile obținute sunt diferite de prima categorie. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut dreptul la despăgubiri doar pentru chiriașii-cumpărători care sunt beneficiari ai unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, contracte ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Totodată, legea indică în termeni preciși și clari faptul că, ori de câte ori printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că nulitatea contractului este generată de încălcarea prevederilor acestui act normativ la încheierea contractului, cumpărătorul nu are dreptul la plata prețului de piață al imobilului. În ceea ce privește susținerea autorilor excepției, referitoare la faptul că desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995 nu s-a datorat culpei „exclusive” a cumpărătorilor, ci și culpei concurente a statului român, în jurisprudența sa în materie, precum Decizia nr.380 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.393 din 13 iunie 2012, Curtea a statuat că împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască prevederile Legii nr.112/1995 cu privire la condițiile de înstrăinare a imobilelor cu destinația de locuință, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestora, nu s-a conformat exigențelor legale, dă expresie propriei sale culpe, iar, potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză.”

Totodată, prin Decizia nr. 658/2010 Curtea Constituțională a statuat că: „pretinsa contrarietate față de dispozițiile art.16 din Constituție, deoarece textul legal criticat nu ocrotește în mod egal dreptul de proprietate dobândit de foștii chiriași în temeiul Legii nr.112/1995 și dreptul de proprietate dobândit prin fraudarea legii, Curtea reține că aceasta este nefondată, deoarece principiul egalității impune aplicarea aceluiași tratament juridic unor persoane aflate în aceeași situație juridică. Or, este evident că persoanele menționate se află în situații juridice diferite. Astfel, apare ca fiind echitabilă soluția ca prima categorie să beneficieze de plata unor despăgubiri ca urmare a desființării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la prețul de piață al imobilelor, care să permită cumpărarea unei noi locuințe, având în vedere că, la data dobândirii acelui imobil de la stat, cumpărătorul a plătit prețul real al imobilului, stabilit în conformitate cu actele normative în vigoare la acel moment. În ceea ce privește a doua categorie de persoane, este de principiu că, ori de câte ori prin intermediul unui act juridic se urmărește un scop ilicit, cum ar fi fraudarea legii, potrivit principiului "fraus omnia corrumpit", operația devine ilicită în întregime, astfel încât actul juridic care îi dă expresie este lipsit de eficiență juridică, fiind lovit de nulitate absolută.”

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia Civilă nr. 3769 din 9 mai 2011 într-o cauză civilă a reținut în acest context că „ După . Legii nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, fie prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate. Astfel că, menținându-se alin. (2) al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. (3) al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. (2) și alin. (2^1), și introducându-se art. 50^1, este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriașii au fost evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.”

Tribunalul raportat la cele evidențiate anterior, apreciază că pentru soluționarea pretențiilor îndreptate față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, este necesar a se stabili în primul rând dacă reclamantele din prezenta cauză au avut sau nu contracte încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Prin întâmpinarea se arată că intimații au cumpărat imobilele cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, neeludând sub nici o formă aceste prevederi, motiv pentru care judecătorul fondului a dat curs primului petit în temeiul art. 50 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001. Aceste susțineri sunt însă contrazise de cele reținute prin sentința civilă nr. 781/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, așa cum a fost menținută prin decizia civilă nr. 408/R/2006. Aceste hotărâri judecătorești se impun reclamantelor cu putere de lucru judecat, ele fiind părți în dosarul menționat, soluția fiind de constatarea nulității contractelor de vânzare –cumpărare ...

În considerente se reține că: „La data preluării la stat, imobilul în litigiu nu avea destinația de locuință, și nici nu a fost preluat de la o persoană fizică ci de la o persoană juridică astfel că nu a intrat sub incidența Legii nr.112/1995, susținerile recurenților în sensul că aceste condiții prevăzute pentru ca imobilele să intre sub incidența acestei legi se referă doar la foștii proprietari și nu sunt incidente în privința dreptului chiriașilor ce ocupă imobilul de a cumpăra locuința deținută cu chirie fiind neîntemeiate. Prin urmare contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, nu se mai impune analizarea bunei credințe a cumpărătorilor cât timp este dat acest motiv de nulitate absolută. Pe de altă parte, nici nu s-ar putea reține că recurenții cumpărători au fost de bună credință cât timp la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din cuprinsul cărții funciare rezulta că, la data preluării, imobilul nu a avut destinația de locuință și nici nu a aparținut unei persoane fizice, în c.f. fiind înscris proprietar, Biserica R.-catolică Bistrița.”

Rezultă astfel că prin cele două hotărâri judecătorești s-a statuat irevocabil că contractele reclamantelor au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel încât nu se poate acorda prețul de piață al imobilelor, ci doar prețul actualizat, pe care acestea l-au achitat cu ocazia achiziționării de la autoritatea locală, M. Bistrița.

Cu privire la aceste aspecte, prin cererea de apel, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a susținut că acțiunea reclamanților a fost nedovedită și neîntemeiată, reclamanții nefăcând dovada plății în întregime a imobilelor apartamente de locuit cu datele mai sus precizate, astfel încât să fi fost în măsură a solicita restituirea prețului actualizat pentru imobilele ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Tribunalul observă că prin expertiza efectuată la fondul cauzei expertul a identificat sumele achitate, acte justificative fiind depuse la filele 35-62 din dosarul de apel, astfel se poate reține că reclamantele Cilian P., Domniți E. M. (fostă C.) și D. T. au achitat prețul imobilului în întregime, doar K. M. nu a achitat toată suma, dar expertul a actualizat sumele achitate de reclamante (f. 230, 232, 234, 236).

Față de considerentele arătate mai sus, tribunalul apreciază că acțiunea reclamantelor este întemeiată doar în ceea ce privește petitul subsidiar, de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor constând în prețul actualizat al imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/I Bistrița, nr. 3551/II Bistrița, 3551/III Bistrița, 3551/IV Bistrița, care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998, respectiv 808/1999, încheiate între reclamanți și Primăria municipiului Bistrița, precum și Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, toate aceste acte fiind anulate prin sentința civilă nr. 781/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 6970/2005, după cum urmează: K. M. – 11.069 lei RON, C. P. – 14.197,5 lei RON, Domniți E. M., fostă C. E. -13.630,9 lei RON, D. T. – 15.890 lei RON.

Analizând apelul declarat de pârâta P. R. Catolică Bistrița asupra fondului cauzei, tribunalul reține următoarele:

O primă critică formulată de pârâta P. R. Catolică Bistrița privește aspectul că se impunea a fi aplicată și dispoziția art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă privind concilierea anterior introducerii acțiunii, astfel se impunea respingerea acțiunii, ca prematur formulată.

Dispozițiile art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la momentul declanșării procesului, prevedeau că „În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.” Prezentul litigiu nu are însă natură comercială, nu privește raporturi care ar deriva din acte comerciale, astfel încât, așa cum au susținut și intimatele, acest articol de lege nu își găsește aplicare în prezenta cauză.

S-a mai invocat prin cererea de apel faptul că instanța de fond ar fi acordat mai mult decât se impunea, întrucât valoarea sporului și a îmbunătățirilor nu a fost precizat în acțiunea reclamanților. Tribunalul observă că într-adevăr în cuprinsul acțiunii civile formulate de reclamantele Cilian P., K. M., Domniți E. M. (fostă C.) și D. T. nu se indică sume exacte privind îmbunătățirile aduse imobilelor, dar indicarea cifrei exacte nici nu era posibilă la momentul respectiv, fiind necesară administrarea unui probatoriu vast (declarații de martori, expertiză, înscrisuri) pe baza căruia să se stabilească contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilelor. Acest demers nu poate fi însă asimilat ipotezei că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, astfel încât această critica apare ca nefiind întemeiată.

Apelanta a susținut că acordarea sumei de 120.303 lei în favoarea lui D. T. reprezentând îmbunătățiri a fost peste orice justă gândire logică, pe când valoarea întregului apartament nu se ridica la această sumă. De asemenea s-a arătat că instanța de judecată a acordat îmbunătățiri care nu au fost efectuate de către reclamanți, dovadă fiind răspunsurile la interogator, proba testimonială și cercetarea la fața locului, unde șoproanele de lemn erau dărâmate și vechi de peste 40 ani, iar gardul era edificat încă de fosta școală catolică, iar interiorul apartamentelor, nu au avut minimul de igienă, nu îmbunătățiri.

Raportat la aceste critici în fața instanței de apel s-a procedat la efectuarea unui nou raport de expertiză de evaluare în construcții și unul pentru instalații construcții civile, a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantelor, iar în urma reanalizării și a probelor de la fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:

Reclamanta D. T. a efectuat următoarele îmbunătățiri:

Zidărie din cărămidă normală la pereți despărțitori nou creați, desfacere tencuieli la pereți interiori și exteriori, desfacere tencuieli la bolțile din zidărie, desfacere tencuieli exterioare la pereți, desfacere tencuieli la soclu, refacere tencuieli pereți, refacere tencuieli la bolți, refacere tencuieli exterioare, refacere tencuieli la soclu, glet și var la pereți și bolți interioare, trotuar din beton, refacere pardoseli din dușumele de brad, strat suport pardoseală, faianță, gresie, șapă sub gresie, plintă la pereți, hidroizolație verticală, confecționare și montare de ferestre din lemn, uși interioare, montat uși și ferestre, magazia, instalații de gaz – despăgubire vecini, instalație de gaz în interior, instalația instant și modificare proiect gaz, instalații sanitare și electrice, instalații sanitare exterioare – separare apă, instalații canalizare la anexă.

Aceste lucrări se impun a fi considerate utile imobilului și efectuarea lor a rezultat atât din rapoartele de expertiză efectuate în cauză în apel, cât și din declarația martorilor A. E. (f.93) și M. V. (f.94).

Tribunalul apreciază însă că lucrările de vopsitorie în 2 straturi la uși și ferestre (1011 lei conform evaluării expertului) și zugrăveli lavabile (2115 lei) trebuie încadrate în categoria lucrărilor necesare care trebuie efectuate periodic pentru întreținerea și igienizarea locuinței, astfel că nu se poate aprecia că au adus un spor de valoare imobilului. Probele administrate nu au confirmat efectuarea sobelor de teracotă reținută prin expertiză (2054 lei), nici măcar reclamanta prin interogatoriul administrat nu a indicat efectuarea unor astfel de lucrări. În ceea ce privește gardul, reclamanta D. T. a recunoscut că acesta a fost edificat cu contribuția tuturor vecinilor, astfel că suma evaluată de expert de 2300 lei, nu poate fi recunoscută exclusiv în favoarea cestei reclamante.

Prin deducerea sumelor menționate din calculele efectuate, rezultă un cuantum intermediar la îmbunătățirile la construcție de 38.812, iar actualizat 35.756,45 lei, la care se adaugă suma de 14.680 pentru lucrările de instalații, în total 50.436,45 lei.

Reclamanta Domniți E., fostă C., a efectuat următoarele îmbunătățiri:

Reparații tencuieli interioare, desfacere și refacere dușumele, strat suport beton, demontare și procurare uși din lemn, demontare și procurare sobă, tencuieli exterioare la pereți din zidărie, izolație cu bitum și carton la pereți, zidărie din cărămidă, tencuieli aferente pereților noi, rețeaua de gaz (prelungire, exterioară și interioară), instalații sanitare.

Efectuarea acestor lucrări utile a fost confirmată prin rapoartele de expertiză efectuate în apel, precum și din declarația martorei P. V. (f. 109 dosar fond). Nu pot fi avute în vedere însă lucrările constând în zugrăveli și vopsitoriile tâmplărie pentru acelea și considerente expuse mai sus în cazul reclamantei D. T., aceste lucrări având caracter necesar, de întreținere. Rezultă astfel suma de 8170 lei pentru îmbunătățirile la construcții, actualizat 7.526, 8 lei, la care se adaugă cei 8.658 lei pentru lucrările de instalații, totalul ridicându-se la suma de 16.184,8 lei.

În cazul reclamantei K. M., au fost dovedite prin probele administrate (expertize și declarația martorei P. E. – fila 110 dosar fond) următoarele lucrări utile:

Desfacere și refacere dușumele, demontare și refacere a două sobe, desfacere căptușeli din scândură, strat suport din beton sub pardoseală, pervazuri profilate, grinzi din lemn la coridorul exterior, tavanuitul planșeelor cu scânduri, jgheaburi din tablă zincată, burlane din tablă zincată, reparații la întăritoarea din țiglă, magazie, rețeaua de gaz (prelungire exterioară și interioară), instalații de baie, racord apometre. Valoarea totală a acestor lucrări conform celor două expertize se ridică la suma de 20.684 lei, fiind depășit cuantumul acordat de instanța de fond prin sentința atacată.

Într-o situație asemănătoare se regăsește și reclamanta C. P., lucrările utile efectuate de această reclamantă fiind următoarele:

Ușa la casa scării, zidărie din cărămidă pentru baia nou creată, refaceri tencuieli aferente reamenajării băii, glet, var, la pereți, montat faianță, pardoseli din parchet, pardoseli din dușumele, două sobe din plăci de teracotă, magazie, rețeaua de gaz (prelungire exterioară și interioară), instalații sanitare baie. Valoarea acestor lucrări (confirmate prin rapoartele de expertiză și declarația martorului M. F. – fila 111 dosar fond) se ridică la suma 21.522 lei, fiind mai mare decât cea de 16.333 lei, la care a fost obligată apelanta în primă instanță.

Având în vedere dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, raportat la faptul că apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, tribunalul urmează să mențină dispozițiile din sentința atacată cu privire la obligarea pârâtei P. R. Catolică Bistrița să plătească reclamantelor K. M. suma de 15.426 lei, iar pentru C. P. suma de 16.333 lei cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilelor.

Împotriva rapoartelor de expertiză efectuate pârâta P. R.-Catolică Bistrița a formulat o . obiecțiuni.

Verificând aceste critici, tribunalul observă că s-a criticat faptul că au fost evaluate lucrări care necesitau aprobări speciale și autorizații de construcție sau lucrări care ar fi fost interzise a fi executate în clădiri, dar aceste critici nu prezintă nicio relevanță sub aspectul lucrărilor considerate utile după evidențierile de mai sus în baza probatoriului administrat, recunoașterea despăgubirii nefiind condiționată de textele legale incidente, de existența unei autorizații de construcție.

S-a susținut că experții nu s-ar fi deplasat la fața locului și că efectuarea lucrărilor nu au fost verificate în fapt, dar aceste aspecte sunt contrazise de cele relatate de experți în rapoartele întocmite.

Necesitatea existenței unei aprobări scrise a proprietarului raportat la aspectul că o parte din lucrări au fost efectuate de reclamante în calitatea lor de chiriașe, de asemenea nu este de natură a înlătura îndreptățirea acestora la despăgubiri, iar pârâta P. R.-Catolică Bistrița nefiind parte în contractul de închiriere, nu putea să invoce aceste aspecte.

În ceea ce privește lucrările utile efectuate de reclamante după evidențierile de mai sus, precum și evaluarea acestora contestate de pârâtă, tribunalul observă că identificarea lucrărilor și stabilirea momentului efectuării lor, au avut la bază ansamblul probator, iar în ceea ce privesc evaluările, experții și-au exprimat opinia și nu a fost solicitată de către pârâtă efectuarea unei contraexpertize în cauză și nici nu s-au adus probe care să indice o alte valori decât cele stabilite de experți. De asemenea, lucrările efectuate de pârâta P. R. Catolică Bistrița au privit doar exteriorul clădirii și au fost cu mult ulterioare celor efectuate de reclamante, chiar martorul D. A. (f.95) a arătat că lucrările la fațadă au datat din anul 2008, moment la care apartamentele erau încă locuite de reclamante, care aveau condiții bune de locuit.

Rezultă față de cele evidențiate mai sus, că apelul pârâtei va fi admis dar hotărârea atacată va fi modificată doar în ceea ce le privește pe reclamantele D. T. și Domniți E., în sensul că va fi obligată pârâta P. R. Catolică Bistrița, să plătească reclamantelor, după cum urmează: pentru Domniți E. M., fostă C. E. suma de 16.184,8 lei, iar pentru D. T. suma de 50.436,45 lei, cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilelor.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată la fondul cauzei, raportat la modificarea soluțiilor conform celor arătate anterior, se impune obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, să plătească reclamantelor suma de 775 lei, reprezentând ¼ din cheltuielile dovedite de reclamante conform filelor 310-311, apreciind că ¼ din cheltuieli aferente petitului principal formulat în contradictoriu cu acest pârât, nu se poate acorda.

Obligă pe pârâta P. R. Catolică Bistrița să plătească reclamantelor suma de 1.550 lei, reprezentând ½ din cheltuieli de judecată efectuate de reclamante conform filelor 310-311.

Având în vedere cele arătate mai sus, raportat și la dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite cererile de apel formulate de pârâții M. Finanțelor Publice și P. R. Catolică Bistrița, împotriva sentinței civile nr. 7206/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o va schimba în parte conform dispozitivului de mai jos.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, raportat la soluția admiterii apelului pârâtei P. R. Catolică Bistrița față de intimatele Domniți E. M., fostă C. E. și D. T., acestea vor fi obligate să plătească fiecare apelantei P. R. Catolică Bistrița suma de 1053,27 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. În acest sens, tribunalul a reținut că apelanta P. R. Catolică Bistrița a dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă totală de 4.213,1 lei (filele 80, 122, 301 din dosarul de apel), din care ¼ pentru fiecare intimată reprezintă suma de 1053,27 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererile de apel formulate de pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, .. 6, jud. Bistrița-Năsăud și P. R. CATOLICĂ BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, .. 26, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 7206/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Finanțelor Publice, în ceea ce privește primul petit al acțiunii.

Respinge excepția tardivității modificării cererii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta P. R. Catolică Bistrița.

Admite în parte acțiunea formulată și modificată de reclamanții C. V., decedat pe parcursul soluționării cauzei și continuată de reclamanta C. P. - soție supraviețuitoare, și în nume propriu formulată de aceasta, K. M., DOMNIȚI E. M., (fostă C.), și D. T., toți domiciliați în Bistrița, .. 35, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE, P. R. CATOLICĂ și M. BISTRIȚA prin primar și, în consecință:

Obligă pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, .. 6, jud. Bistrița-Năsăud, să plătească reclamanților, după cum urmează: K. M. – 11.069 lei RON, C. P. – 14.197,5 lei RON, Domniți E. M., fostă C. E. -13.630,9 lei RON, D. T. – 15.890 lei RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând preț actualizat al imobilelor apartamente de locuit înscrise în CF nr. 3551/I Bistrița, nr. 3551/II Bistrița, 3551/III Bistrița, 3551/IV Bistrița, care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 677/1998, 700/1998, 738/1998, respectiv 808/1999, încheiate între reclamanți și Primăria municipiului Bistrița, precum și Ordinelor Prefectului nr. 14/1999 și nr. 50/2000, toate aceste acte fiind anulate prin sentința civila nr. 781/2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 6970/2005.

Obligă pârâta P. R. CATOLICĂ BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, .. 26, jud. Bistrița-Năsăud, să plătească reclamanților, după cum urmează: Domniți E. M., fostă C. E. - 16.184,8 lei, D. T. - 50.436,45 lei, cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilelor menționate anterior.

Menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la respingerea excepțiilor și cu privire la obligarea pârâtei P. R. Catolică Bistrița să plătească reclamantelor K. M. suma de 15.426 lei, iar pentru C. P. suma de 16.333 lei cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilelor menționate anterior.

Obligă pe pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud, să plătească reclamantelor suma de 775 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pe pârâta P. R. Catolică Bistrița să plătească reclamantelor suma de 1.550 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pe intimatele Domniți E. M., fostă C. E. și D. T., să plătească fiecare apelantei P. R. Catolică Bistrița suma de 1053,27 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 17.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER

B. I. S. S. I. M. D.

Red/Dact:

BISz/MD

27.04.2015/ 9 ex

Jud. fond: V. V.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1/2015. Tribunalul...		Contestaţie la executare. Decizia nr. 226/2015. Tribunalul... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Contestaţie la executare. Decizia nr. 226/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Fond funciar. Decizia nr. 165/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD Pretenţii. Decizia nr. 240/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD