Succesiune. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 78/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 78/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA C I V I L Ă Nr. 78/2015

Ședința publică din data de 13 mai 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: R.-I. B., judecător

JUDECĂTOR: G. C. F., președinte secție

JUDECĂTOR: M. L. B., judecător

GREFIER: A. Ș.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul H. A. împotriva deciziei civile nr.298/R/2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect succesiune, recurs.

La apelul nominal efectuat în ședința publică se prezintă pentru intimata P. C., avocat M. N., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care.

Tribunalul constată că cererea de anulare a deciziei nr. 298/R/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, este motivată, a fost comunicată numai intimatei P. C. și este netimbrată.

Anterior fixării primului termen de judecată, odată cu luarea măsurilor necesare pregătirii judecării cauzei, s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, în conformitate cu Legea nr. 146/1997. Totodată, constată că prin cererea de anulare s-a formulat petit de suspendare a executării silite a hotărârii a cărei anulare se solicită față de care, s-a stabilit în sarcina contestatorului plata unei cauțiuni în cuantum de 500 lei, care nu s-a achitat până la acest termen de judecată deși, contestatorul a semnat personal dovada de primire a comunicării cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a cauțiunii. De asemenea, tribunalul constată că, contestatorul a solicitat studierea dosarului și comunicarea deciziei atacate la data de 23.03.2015, potrivit cererii atașate la dosar, iar contestația în anulare a fost formulată de acesta la data de 20.04.2015.

Având în vedere data formulării contestației în anulare, data la care contestatorul a luat cunoștință de conținutul hotărârii, precum și faptul că până la acest termen de judecată contestatorul nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, tribunalul invocă în cauză excepția netimbrării contestației în anulare și excepția tardivității formulării contestației în anulare, în baza art.319 alin.2 Cod procedură civilă ce indică termenul de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, cu mențiunea că, în ce privește cererea de suspendare a executării silite, tribunalul urmează a se pronunța în camera de consiliu la sfârșitul ședinței de judecată de azi.

Reprezentantul intimatei P. C., avocat M. N., solicită în principal, admiterea excepției de netimbrare a contestației în anulare, iar dacă până la sfârșitul ședinței de judecată contestatorul va depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, solicită în subsidiar, admiterea excepției tardivității formulării contestației în anulare, ca urmare a faptului că a fost depusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial în cuantum de 1000 lei pentru care, depune la dosar chitanța justificativă.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate în cauză din oficiu.

După strigarea cauzei și rămânerea dosarului în pronunțare cu privire la cele două excepții invocate, dar înainte de terminarea ședinței de judecată publice, s-a prezentat contestatorul Hâruță A. care se identifică potrivit cărții de identitate ., nr._, având CNP_ și domiciliul în orașul Sîngeorz-Băi, ., județul Bistrița-Năsăud și acesta depune la dosar chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru de 10 lei, aferentă contestației în anulare și arată că nu se mai comercializează timbre judiciare și că nu a achitat cauțiunea stabilită, situație în care tribunalul constată că excepția de netimbrare este nefondată, fiind legal timbrată contestația în anulare.

Tribunalul aduce la cunoștința contestatorului că au fost invocate excepția netimbrării și excepția tardivității formulării contestației, precum și faptul că reprezentantul intimatei P. C. a solicitat în principal, admiterea excepției de netimbrare a contestației în anulare iar dacă până la sfârșitul ședinței de judecată contestatorul va depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, a solicitat, în subsidiar, admiterea excepției tardivității formulării contestației în anulare, ca urmare a faptului că a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de lege, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial în cuantum de 1.000 lei potrivit chitanței justificative pe acre a depus-o la dosar.

Contestatorul apreciază că a formulat în termen contestația în anulare și arată că el nu poate înțelege cum i s-a luat terenul asupra căruia el este întabulat cu titlu de moștenire.

Totodată contestatorul este informat că, după terminarea ședinței publice, instanța va examina în camera de consiliu cererea de suspendare a executării deciziei a cărei anulare o solicită prin prezenta contestație în anulare.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. de mai sus, contestatorul H. A., a atacat decizia civilă nr.298/R/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, solicitând asdmiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului deoarece instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal. A mai cerut și suspendarea executării silite începute împotriva sa poâțnă la soționarea contestației.

În motivarea contestației s-a susținut faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal, motiv invocat la pct. 3 din cererea de recurs și prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă din 1865, anume că hotărârea instanței de fond e lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii, în condițiile în care au indicat expres aprecierea eronată a probelor administrate cu privire la uzucapuiune, însă instanța de recurs nu a procedat la o cercetare efectivă a motivului de casare, ci doar a reiterat formal cele reținută de prima instanță. În acest sens, s-a susținut că instanța de recurs a făcut referire doar la declarațiile martorilor audiați în rejudecare, dar a ignorat complet declarațiile date în primul ciclu procesual, important fiind a se stabili în cazul uzucapiunii momentul de început al posesiei și nu aproximarea acestei date, cu atât mai mult cu cât era apicabil un conflict de legi civile.

Atât timp cât din probele administrate nu a reieșit cu certitudine că momentul începerii posesiei s-a aflat sub incidența Codulului civil austriac, instanța nu putea constata îndeplinirea copndițiilor uzucpiunii. Contestatorul a mai susținut că a demonstrat prin motivarea cererii de recurs echivocitatea faptelor dovedite prin multiplele declarații de martori, iar aceste aspecte trebuiau cercetate de instanța de recurs ori aceasta s-a eschivat și a reiterat motivarea primei instanțe.

În drept, s-au invocat prevederile art.317 și urm. Cod procedură civilă.

Intimata P. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acestei poziții procesuale s-a susținut în esență că motivul invocat de contestator este nefondat, practic acesta critică hotărârea instanței de recurs, afirmațiile acestuia sunt nefondate și făcute cu rea credință întrucât instanța de recurs a cercetat motivele de casare invocate de acesta prin cererea de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele.

Prin decizia civilă a cărei anulare se cere nr.298/R/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ a fost respins recursul formulat de pârâtul H. A., împotriva sentinței civile nr. 2953/27.11.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, ca neîntemeiat și a fost obligat recurentul H. A. să plătească intimatei P. C., suma de 1.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru pronunțarea acestei decizii instanța de recurs, analizând probatoriul administrat a reținut următoarele.

,,Prin sentința civilă nr. 2953/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, instanța de fond a admis acțiunea civilă precizată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu pârâții C. F., P. F. și F. A., toți în nume propriu, dar și ca moștenitori ai pârâtului P. L. decedat în cursul procesului, cu pârâții C. A. și C. S., P. A., Orașul S.-Băi-prin primar și cu pârâtul H. A. și, în consecință a constatat că:

- defuncții P. G. și P. N. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 785 mp. din întregul teren înscris în CF 7157 Sîngeorz – Băi cad.455, în suprafață totală de 4903 m.p. potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. I. (f.65-76 în dosar_ ).

- masa succesorală rămasă după defunctul P. G., decedat în orașul Sîngeorz-Băi la data de 05.08.1980, s-a compus din cota de ½ părți din terenul uzucapat, susmenționat.

- la această succesiune au avut vocație succesorală legală reclamanta P. C., defunctul P. L. și pârâții Clipota F., P. F. și F. A. în calitate de fii și fiice în cota de părți 3/4 părți împreună și defuncta P. N. în calitate de soție supraviețuitoare în cota de ¼ părți.

- masa succesorală rămasă în urma defunctei P. N., decedată în orașul Sîngeorz-Băi la data de 16.02.2003 s-a compus din cota de ¼ parte din moștenirea defunctului său soț P. G., susmenționată, precum și din cota sa proprie de 1/2 părți din suprafață uzucapată.

- la această succesiune au avut vocație succesorală legală reclamanta P. C., defunctul P. L. și C. F., P. F. și F. A. în calitate de fii si fiice, în cote egale de câte 1/5 părți fiecare.

Totodată, instanța de fond a dispus partajarea judecătorească a acestor moșteniri, potrivit cotelor de proprietate și modului actual de folosință, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert R. I. (f.65-76 în dosar_ ), tabel de mișcare parcelară de la fila 70 (din dosar_ ), astfel încât a atribuit reclamantei terenul în suprafață de 785 m.p., cu nr. cad 455/1, arabil în intravilan, și a luat act de faptul că ceilalți moștenitori nu au solicitat sulte compensatorii.

S-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit, pe numele reclamantei P. C., cu titlu de succesiune și partaj, asupra terenului în suprafață totală de 785 mp, cu nr. cad 455/1, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică susmenționat, tabelul de mișcare parcelară de la fila 70 din dosar_, restul suprafeței de 4118 mp a rămas înscrisă pe vechiul proprietar tabular - pârâtul H. A..

S-a dispus grănițuirea dintre terenul proprietatea reclamantei, cu nr. cad.455/1 Sîngeorz-Băi față de terenul cu nr. cad. 455/2, proprietatea tabulară a pârâtului H. A., pe aliniamentul A-G-F-E-D conform completării raportului de expertiză întocmit de expert R. I. (f.246-249 din dosar nr._ ), Plan de situație de la fila 249 (din dosarul susmenționat).

A obligat pe pârâtul H. A. să-i plătească reclamantei suma de 2.385 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

. 785 mp ce a constituit obiectul rejudecării, a fost amplasată în intravilanul orașului Sîngeorz-Băi, între vecinii P. C., F. A. și o altă parcelă aparținând pârâtului Hâruță A. care nu a făcut obiectul dosarului, astfel cum această parcelă a fost delimitată de expert R. I. pe planul de amplasament de la fila 69 din primul dosar.

Cu date de CF, . a făcut parte din întregul teren înscris în CF 7157 Sîngeorz-Băi, cad 455 în suprafață totală de 4903 mp ce a constituit în întregime proprietatea tabulară a pârâtului Hâruță A. potrivit Încheierii CF nr._/2008.

Pârâtul Hâruță A. a dobândit proprietatea acestui teren în baza Sentinței civile nr.402/2008 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar_ cu titlu de succesiune și partaj după proprietarul tabular inițial al terenului, H. M., respectiv a fiului acestuia H. M., respectiv, după soția acestuia din urmă, H. I..

Așa cum a rezultat din piesele dosarului acvirat, reclamanta nu a avut calitatea de parte astfel încât, această sentință civilă nu i-a fost opozabilă.

Din extrasul de CF de la fila 10 din dosarul acvirat nr._ respectiv, din expertiza întocmită de B. L. în același dosar, instanța de fond a reținut faptul că imobilul asupra căruia s-a întăbulat în CF în anul 2008 pârâtul Hâruță A., respectiv cel cu număr cadastral 455 din care a făcut parte și . ce a constituit obiectul litigiului, a constituit inițial corpul de proprietate identificat prin CF 2777, top 5125. Așa cum a rezultat din schița medalion CF (f. 67 dosar fond) acest topografic s-a aflat în continuarea celui cu nr. top 5120, fiind limitrof acestuia.

Linia de demarcație dintre topograficul 5120 și 5125 (actualul cad.455) a constituit-o o linie frântă, astfel cum aceasta a fost redată pe același plan de situație de la fila 69 din dosarul de fond, respectiv pe planul de situație de la fila 249 din completarea la expertiză întocmită de expert R. I. în primul dosar.

Din declarațiile martorilor C. I. și A. M., audiați în rejudecare cu privire la folosința exercitată de-a lungul timpului asupra acestei parcele, martori în vârstă de 76 de ani respectiv, de 80 de ani, coroborate cu identificările efectuate de expert R. I., instanța de fond a reținut faptul că această parcelă de teren de 785 mp a fost amplasată între un pârâu și un răzor cu o înălțime de circa 50 de cm, pe alocuri mai mică, și pomi plantați chiar de pârâtul Hâruță A. în urmă cu circa 20 de ani. Faptul că acești pomi au fost plantați chiar de pârâtul Hâruță A. a rezultat și din declarația martorei R. I. care a precizat că pârâtul a plantat pomii ,,deoarece nu a știut unde este mejda”.

Mai mult decât atât, chiar martora R. I., audiată la cererea pârâtului, a precizat faptul că ,,între pomi există un răzor care coboară înspre vale care a existat dintotdeauna’’.

Din declarația aceleiași martore instanța de fond a mai reținut faptul că potrivit obiceiului locului, între proprietăți ,,se pune răzor pentru a arăta limitele dintre acestea’’.

Din declarațiile martorilor A. M. și C. I., instanța de fond a mai reținut faptul că, . răzor a fost folosită încă de prin anul 1943 (când martorul A. M. avea vârsta de circa 10 ani de la care își amintește personal și direct situația de la fața locului) respectiv, în timpul celui de-al doilea război mondial, așa cum a susținut și martorul C. I., această parcelă de teren a fost folosită de părinții reclamantei, numiții P. G. și P. N. până la deces, fiind cunoscuți ca proprietari, după care folosința a fost continuată de fiicele acestora printre care se numără și reclamanta.

Martorul C. I., a mai precizat faptul că între cele două terenuri în litigiu a existat inițial și un gard și că, pe lângă acest gard s-au plantat pomi atât de P. G. și fiicele sale cât și de Hâruță A., pomii aflându-se la o distanță, după aprecierea martorului, de circa 10-15 metri față de pârâu.S-a mai reținut faptul că, cât timp a trăit antecesorul pârâtului între acesta și P. G. nu au existat dispute cu privire la mejdă.Martorul A. M. a precizat în mod expres că antecesorul pârâtului a folosit terenul său „numai până la acest răzor”.

Depoziția martorei R. I. cu privire la care P. G. ar fi folosit . litigiu ,,însă numai când a trecut cu oile și cu mieii peste acesta’’ a fost izolată sub acest aspect, raportat la depozițiile martorilor A. M. și C. I. potrivit cărora în perioada susmenționată terenul a fost folosit de antecesorii reclamantei tot timpul, cât timp au trăit, și apoi de fiicele acestuia, mai exact în ultimii circa 10 ani, de reclamanta P. C. (fapt recunoscut chiar de martora R. I.).

Depozițiile acestor martori s-au coroborat sub aspectul folosinței exercitată în timp de antecesorii reclamantei, P. G. și C. și cu declarația martorului Georgeș I., O. I., audiați în primă instanță. Faptul că Hâruță A. a plantat aproape de linia de mejdă pomi fructiferi a rezultat și din depozițiile martorilor O. I. și chiar a martorei Cunta M. audiați în prima instanță.

Instanța de fond a mai arătat că, depoziția martorului C. G., audiat în primă instanță nu a furnizează detalii cu privire la folosința exercitată de-a lungul timpului asupra terenului. Depoziția acestuia a fost relevantă doar raportat la perioada de după anul 1985 când martorul s-a mutat în localitate, an în care reclamanta P. C. a fost cea care folosea . ulterior, prin anii 1990-1995 tot aceasta a fost cea care l-a lăsat pe martor să cultive cu cartofi . litigiu.

În consecință, cei mai mulți martori, audiați atât în primă instanță, cât și în rejudecare, au determinat concluzia faptului că, . litigiu a fost folosită în perioada celui de-al doilea război mondial, și după aceea, până la decesul lor survenit la data de 5 august 1980, respectiv 16 februarie 2003 de părinții reclamantei P. G. și P. N., aceștia fiind cunoscuți ca proprietari până la decesul lor, chiar dacă P. N. a folosit terenul alături de fiicele sale, printre care și reclamanta și care, au continuat apoi până în prezent folosința imobilului.

Pentru aceste motive, considerând întemeiate pretențiile reclamantei și în ceea ce a privit această parcelă de teren de 785 mp, instanța de fond a admis acțiunea precizată, astfel încât:

În baza art.1452 și următoarele cod civil austriac sub imperiul căruia s-a născut posesia dovedită în cauză, aplicabil în temeiul art.6 din Legea nr.241/1947 și art.31 din Legea nr.389/1943, s-a constatat că termenul prescripției achizitive de 30 de ani s-a împlinit în persoana defuncților P. G. și P. N., astfel că aceștia au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Deoarece s-a dovedit în cauză că această parcelă de teren făcea parte din patrimoniul comun al defuncților P. G. și P. N. la data decesului acestora, faptul că defunctul P. G. a decedat la 5 august 1980, în baza art.650 și 651 Cod civil în vigoare la data deschiderii succesiunii, s-a constatat că acest imobil a făcut parte în cotă de ½ părți din masa succesorală a defunctului.

În baza art. 652 și următoarele din același cod civil, coroborate cu art.1 din Legea nr. 319/1944, în vigoare la data deschiderii succesiunii, s-a constatat că la această masa succesorală au avut vocație succesorală legală P. N. în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de ¼ părți și P. C., defunctul P. L., pârâții C. F., P. F. și F. A., în calitate de fii și fiice în cotă de ¾ părți împreună.

Pentru identitate de rațiune și în baza acelorași texte de lege (cu excepția art.1 din Legea nr. 319/1944), s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta P. N. s-a compus din cota de ¼ părți din moștenirea soțului său, susmenționată, precum și din cota ei de ½ părți din terenul uzucapat împreună cu acesta, la care au avut vocație succesorală reclamanta P. C. împreună cu pârâții C. F., P. F. și F. A. și defunctul P. L., în calitate de fii și fiice, în cote egale de câte 1/5 părți fiecare.

Vocația legală la moștenire și calitatea de moștenitor, a rezultat din actele de stare civilă din primul dosar. Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, de circa 10 ani reclamanta a fost cea care folosea în fapt această suprafață de teren, ceilalți pârâți moștenitori nesolicitând atribuirea în natură a vreunui lot din acest teren, între moștenitori existând o înțelegere cu privire la partajul moștenirii.Așa fiind, în baza art.728 și următoarele Cod civil în vigoare la data sesizării instanței, coroborat cu art.673 ind.1 și următoarele Cod procedură civilă, în vigoare la aceeași dată, având în vedere cotele de coproprietate dar și modul actual de folosință, s-a dispus partajarea judecătorească a acestei suprafețe de teren potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert R. I., tabel de mișcare parcelară de la fila 70 (numai cu privire la acest teren de 785 mp) astfel încât, s-a atribuit această suprafață în întregime reclamantei, cu nr. cad 455/1.

În baza art.673 ind.5 alin.2 teza finală Cod procedură civilă, s-a luat act de faptul că ceilalți copartajanți nu au pretins sulte compensatorii.

În baza art.44 din Decretul-Lege nr. 115/1938 în vigoare la data sesizării instanței, coroborat cu dispozițiile Legii nr.7/1996, s-a dispus înscrierea în CF a dreptul de proprietate asupra lotului de teren de 785 mp, identificat cu nr. cad 455/1, pe numele reclamantei P. C., cu titlu de succesiune și partaj, restul suprafeței de 4118 mp, cu nr. cad 455/2, urmând să rămână înscrisă pe vechiul proprietar tabular, respectiv pârâtul Hâruță A., potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. I. (f.65-76 din primul dosar), tabelul de mișcare parcelară de la fila 70 dosar fond, de pe care se radiază mențiunile efectuate olograf, cu pix de culoare roșie.

Deoarece coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză în conformitate cu care întotdeauna între cele două terenuri limitrofe linia de mejdă a constituit-o un răzor, care de altfel se continuă și spre imobilele învecinate, așa cum însăși martora Cunte M. a arătat și cum au declarat în mod fără echivoc și cu claritate și ceilalți doi martori audiați în rejudecare, în baza art.584 din vechiul Cod civil, în vigoare la data sesizării instanței, s-a dispus grănițuirea lotului de teren de 785 mp identificat cu nr.cad 455/1 aparținând reclamantei, față de terenul pârâtului Hâruță A., identificat cu nr.cad 455/2, pe aliniamentul A-G-F-E-D din completarea la raportul de expertiză întocmit de expert R. I. (f.246-249 din primul dosar) plan de situație de la fila 249 dosar fond.

S-a mai precizat faptul că, s-a clarificat în rejudecare și situația înscrisului de la fila 266 din primul dosar, fiind citat în camera de consiliu expertul R. I. pentru lămuriri cu privire la acest proces-verbal.

În ședința din camera de consiliu din data de 17 octombrie 2013, s-a luat act de poziția expertului în conformitate cu care, prin acest proces-verbal încheiat la 11.05.2010, așa cum a fost semnat acesta atât de reclamantă cât și de pârât, expertul a avut în vedere limita dintre terenul pe care l-a identificat cu nr. cad 455/1 (respectiv . formează obiectul rejudecării) de terenul cu nr. top 1520, așa cum acesta a fost propus spre dezmembrare, mai exact cu nr. top 1520/1, respectiv, cu privire la faptul că acest proces-verbal încheiat la fața locului, a făcut referire doar la această delimitare tehnică și nu la faptul că părțile semnatare ale înscrisului ar fi căzut de acord cu privire la linia de metă dintre aceste parcele.

În baza art.274 Cod procedură civilă, art.584, teza finală Cod civil, a fost obligat pârâtul Hâruță A. căruia i-a revenit culpa procesuală, pe de o parte și, deoarece în caz de grănițuire, cheltuielile se fac pe jumătate, pe de altă parte, să îi plătească reclamantei suma de 2.385 lei, cheltuieli de judecată, din totalul de 2.385 lei reținut de instanța de fond ca dovedit în cauză, conform chitanțelor justificative, din care 1.500 lei, contravaloare onorar avocat în rejudecare, 1.240 lei, contravaloare onorar avocat în calea de atac, 1.000 lei, contravaloare onorar expert, 847 lei, contravaloare onorar avocat și 183 lei contravaloarea taxei judiciare de timbru efectuate în primă instanță.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Hâruță A. a declarat recurs, solicitând în temeiul prevederilor art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, admiterea acestuia și, în consecință, admiterea excepției autorității de lucru judecat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei cu privire la suprafața de 785 mp din nr. cad 455, atât în ceea ce a privit uzucapiunea, cât și succesiunea, partajul și grănițuirea dispuse prin sentința atacată, înlăturarea obligației de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina acestuia prin sentința atacată și obligarea intimatei-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs în ambele cicluri procesuale.

În fapt, în primul ciclu procesual, prin sentința 2142/2012, pronunțată de Judecătoria Năsăud, s-a admis în parte acțiunea reclamantei, respectiv fără suprafața de 785 mp în discuție.

Împotriva acesteia a formulat recurs reclamantul, care a fost admis prin Decizia nr. 269/R/2013. Prin această decizie, tribunalul a casat în parte hotărârea atacată, respectiv cu privire la uzucapiunea terenului de 785 mp, întăbularea reclamantei asupra acestei porțiuni, limita de hotar dintre terenul reclamantei și al recurentului și cheltuielile de judecată finale. Tribunalul a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Având în vedere soluția pronunțată de tribunal, s-a observat că prin sentința nr. 2142/2012 s-a dispus la pag. 9 alin. 5, pe lângă respingerea petitului de uzucapiune și respingerea includerii în succesiunile succesive dezbătute a suprafeței de 785 mp din cadastral 455.

Întrucât tribunalul nu a casat hotărârea și cu privire la dispozițiile privind succesiunile ci dimpotrivă le-a menținut, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2142/2012 față de petitele de succesiune cu privire la suprafața de 785 mp.

Astfel prin sentința nr. 2142 s-a respins includerea suprafeței de 785 mp în succesiunile defuncților P. G. și N.. Această dispoziție a fost menținută de tribunal astfel că a rămas definitivă și irevocabilă și nu s-a putut pronunța o hotărâre contrară.

Ca urmare a invocat autoritatea de lucru judecat și a solicitat admiterea excepției și modificarea sentinței nr. 2953 în sensul respingerii petitelor de succesiune și vocație, pe acest considerent. Excepția a fost una dirimantă, peremeptorie și absolută putând fi invocată direct în recurs.

În plus, având în vedere caracterul subsecvent al petitelor de partaj, înscriere în c.f. a dreptului de proprietate pe numele reclamantei și grănițuire, acestea au avut aceeași soartă ca și petitele de succesiune și a solicitat respingerea lor.

Astfel, s-a solicitat modificarea sentinței nr. 2953 prin respingerea dispozițiilor privind succesiunea, partajul, atribuirea terenului de 785 mp către reclamantă, înscrierea dreptului său de proprietate în c.f. pentru cei 785 mp și a dispoziției privind grănițuirea.

S-a precizat că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Acest motiv de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, l-a formulat în subsidiarul motivului privind autoritatea de lucru judecat deoarece, așa cum a arătat, casarea nu a vizat petitele de succesiune.

În această situație, instanța de fond în rejudecare nu se mai putea pronunța cu privire la succesiune ci doar strict la petitele enumerate în decizia de casare. Cu toate acestea este de observat în dispozitivul sentinței nr. 2953 că s-a dispus și cu privire la succesiune, în situația în care nu s-a formulat o nouă cerere în acest sens în rejudecare.

În plus, reclamanta a cerut 400 mp din cad. 455 și instanța a acordat 785, respectiv a acordat ce nu s-a cerut.

Recurentul a precizat că, instanța de rejudecare a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în cauză cu privire la uzucapiune.

Așa cum s-a putut observa din motivarea sentinței 2953 instanța a reținut că posesia s-a născut sub imperiul Codului civil austriac (pag. 9 alin. 5 dosar fond) raportat la momentul începerii posesiei numiților P. G. și N. care ar fi în anul 1943 (pag. 8 alin.11 dosar fond).

Această statuare instanța a făcut pe baza declarațiilor celor doi martori audiați la cererea reclamantei în rejudecare și a ignorat declarațiile martorilor din primul ciclu procesual.

La pag. 8 alin. 11 din sentință instanța a reținut că defuncții P. au exercitat posesia de prin anul 1943.

Iată că și statuarea instanței a fost incertă, în condițiile în care stabilirea anului începerii posesiei a fost foarte importantă.

Dacă posesia a început înainte de 10 septembrie 1943, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 389/1943 (conform art. 41 din această lege), atunci s-au aplicat prevederile Codului civil austriac, reținute de instanță ca temei legal la pag. 9 alin 5. Prin Legea nr. 389/1943 s-a extins aplicarea Codului civil român peste Carpați, iar prin Legea nr. 241/1947 s-a extins D-L 115/1928, conform art. 6 (privitor la posesii). Așadar în perioada 1943-1947 peste Carpați uzucapiunile au fost sub imperiul Codului civil român, iar din 1947 sunt sub imperiul D-L 115/1938, art. 27 și 28 Codul civil austriac se aplica doar uzucapiunilor începute înainte de 10 septembrie 1943.

S-a mai arătat că, dacă posesia a început după 10 septembrie 1943, atunci nu s-a mai aplicat Codul civil austriac, iar uzucapiunea trebuia respinsă.

Așadar, s-a susținut că această statuare de la pag. 8 alin. 11 dosar fond "de prin anul 1943" nu îndreptățea instanța de fond să admită uzucapiunea.

Referindu-se la cei doi martori pe a căror declarații s-a întemeiat soluția s-au observat următoarele:

Martorul A. M. (care a locuit la o distanță de câțiva km) a declarat că atunci când avea cca. 10 ani terenul era folosit de P.. Acest martor a fost născut în 15 februarie 1934 (CNP-ul din declarație). Astfel el avea 10 ani în februarie 1944, când nu se mai aplica Codul civil austriac.

Recurentul nu a crezut că mențiunea că avea cca. 10 ani trebuia interpretată în favoarea reclamantei și nu în favoarea acestuia, atât timp cât mai mulți martori au contrazis depoziția acestuia.

Martorul C. I. a declarat la fel de incert și a arătat că P. posedau în timpul celui de-al doilea război mondial; războiul, în Europa (în Asia a durat mai mult) s-a încheiat în mai 1945; așadar a fost posibil ca posesia numiților P. să fi început în 1944, 1945, când nu se mai aplica Codul civil austriac.

Declarația martorei R. I. (pag. 8 alin 15 dosar fond) nu a fost izolată așa cum a reținut instanța ci s-a coroborat perfect cu declarația martorului Georgeș I.. Mai mult declarația acestei martore a fost extrem de importantă fiind vecină cu terenul, spre deosebire de martorii reclamantei din rejudecare, martora R. a arătat foarte clar că reclamanta a intrat pe acest teren dintre pârâu și recurent (cei 785mp) doar după decesul tatălui său, Hâruță M.), până atunci terenul a fost cosit de tatăl acestuia, niciodată numiții P. nu au lucrat terenul dintre pârâu și recurent, a declarat martora R..

Într-adevăr martorul Georgeș I. (menționat la fila 8 alin. ultim din dosarul de fond) a arătat că numiții P. au folosit din 1940, însă acest martor nu s-a referit la suprafața de 785 mp pentru care s-a invocat uzucapiunea, ci la restul suprafeței pe care într-adevăr au folosit-o numiții P.. Acest fapt a rezultat cu certitudine din declarația acestui martor care a arătat mejda dintre terenul reclamantei și terenul recurentului o constituie acel pârâu, ca urmare cei 785 mp, conform acestui martor, nu au fost folosiți de numiții P. sau de reclamantă. Așadar, declarația acestui martor nu s-a coroborat cu celelalte declarații, așa cum a reținut instanța la pag. 8 alin. ultim dosar fond, ci dimpotrivă le-a contrazis.

S-a mai menționat că, O. I. nu a putut indica începutul posesiei deoarece a arătat că ea a cunoscut folosința doar începând cu 50 de ani în urmă sau din anul 1958 (partea finală a declarației sale) când s-a mutat în zonă, așadar nici declarația sa nu a putut fi folosită ca temei pentru admiterea uzucapiunii.

Instanța de fond a făcut abstracție de două declarații foarte importante: Cunta M. audiată în 21 octombrie 2010, în vârsta de 82 ani, care s arătat ca a avut teren în mejdă cu reclamanta și care a spus clar că reclamanta și părinții săi nu au folosit niciodată dincolo de pârâu, iar mejda dintre terenul reclamantei și al recurentului a fost tocmai acel pârâu.

Martorul M. I. a arătat clar faptul că folosința reclamantei și a părinților săi a fost strict până la pârâu și nicidecum dincolo, iar mejda era pârâul.

S-a menționat că aceste declarații nu s-au coroborat deloc cu declarațiile martorilor impreciși A. M. și Clipota I..

Astfel mai multe și mai exacte declarații au fost în favoarea recurentului decât a reclamantei.

În aceste condiții, s-a menționat că, începutul posesiei și chiar posesia însăși în termenul cerut de Codul civil austriac nu au fost dovedite de către reclamantă în ceea ce a privit cei 785 mp., ca urmare, s-a solicitat modificarea sentinței și cu privire la petitul de uzucapiune a solicitat respingerea lui.

La data de 14.11.2014, reclamanta intimată P. C., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat a deciziei de casare ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea recursului declarat de pârâtul H. A., ca nefondat și în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, obligarea acestuia la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin recursul declarat în cauză, pârâtul a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie. S-a susținut în esență că decizia de casare pronunțată în recurs „ar avea autoritate de lucru judecat" și că hotărârea ar fi consecința unei interpretări greșite a probelor administrate în cauză.

Recursul declarat în cauză a fost în opinia intimatei nefondat, iar susținerea recurentului în sensul că o decizie de casare a instanței de control judiciar ar avea autoritate de lucru judecat a fost inadmisibilă.

S-a mai precizat că, din motivarea recursului a rezultat că recurentul „o observat" că prin decizia de casare a fost admis în parte recursul declarat de reclamantă doar cu privire la uzucapiunea terenului în suprafață de 785 mp. În primul rând a fost de precizat că recurentul nu a observat „corect" dispoziția dată prin decizia de casare. Prin decizia instanței de control judiciar a fost casată hotărârea instanței de fond „în privința dispozițiilor legate de uzucapiunea terenului de 785 mp. Prin acțiunea sa introductivă, reclamanta a solicitat să se constate că acea suprafață de teren a fost dobândita prin uzucapiune de către autorii săi, iar în final a solicitat să se constate că acel teren a intrat în masa succesorală a defuncților săi părinți. Ca efect al partajului succesiunilor, terenul urma să fie atribuit reclamantei.

Raportat la aceasta stare de fapt, s-a arătat că susținerile recurentului au fost eronate. În opinia recurentului, cu ocazia rejudecării instanța de fond trebuia doar să constate că terenul din litigiu a fost dobândit prin uzucapiune de către autorii reclamantei, iar în final să nu includă acest teren în succesiune și apoi să-l partajeze. Susținerile recurentului au fost total eronate.

Din punct de vedere „juridic" o decizie de casare pronunțată de instanța de control judiciar nu are autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat o au doar hotărârile judecătorești irevocabile care soluționează fondul pricinii.

S-a precizat că, „probabil" că recurenții au avut în vedere dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă. Din considerentele hotărârii recurate a fost indiscutabil că instanța s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, rejudecând pricina doar cu privire la capătul de cerere de uzucapiune. Așa cum a precizat însă, constatând că autorii reclamantei au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 785 mp., instanța l-a inclus în masa succesorală a autorilor reclamantei, așa cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, iar în final, în urma partajului l-a atribuit în lot reclamantei. Sub acest aspect, hotărârea instanței de fond a fost legală și temeinică sub toate aspectele.

În condițiile în care instanța de control judiciar ar fi statuat în considerentele hotărârii sale că după constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune instanța a urmat să introducă imobilul, în masa succesorală autorilor reclamantei, evident că instanța s-ar fi antepronunțat asupra fondului litigiului. Susținerea recurentului în sensul că instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut,

a fost eronată în opinia intimatei P. C.. S-a menționat că, din punct de vedere juridic acest termen a însemnat ca instanța să acorde un „plus petita" în condițiile în care reclamantul nu ar fi formulat un capăt de cerere prin care să solicite să se constate că masa succesorală rămasa, în urma autorilor săi s-ar compune și din acest imobil. Ori, prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat să se constate că masa succesorală rămasă în urma def. P. G. s-a compus din suprafața de 400 mp., din imobilul dobândit prin uzucapiune (1/2-a parte ca bun comun), iar masa succesorală a def. P. N. din cealaltă suprafața, de 400 mp., dobândită prin uzucapiune. Deoarece reclamanta a formulat un asemenea capăt de cerere prin acțiunea sa principală, acest motiv de nelegalitate invocat de pârât, a fost nefondat.

S-a arătat că, susținerile recurentului în sensul că, hotărârea instanței de fond ar fi

consecința unei aprecieri greșite a probelor administrate în cauză cu privire la uzucapiune,

au fost nefondate.

În acest sens, recurentul a susținut că la pag. 8 alin. 11 instanța fondului a reținut că defuncții P. au exercitat posesia de prin anul 1943. Recurenții au fost în eroare, iar trimiterea la acel aliniat a fost făcută în mod tendențios. În considerentele hotărârii sale, instanța fondului a statuat că „.... . răzor a fost folosită încă de prin anul 1943 (când martorul A. M. avea vârsta de circa 10 ani de la care și-a amintit personal și direct de la fața locului). Această statuare a instanței fondului s-a referit la anul 1943 când martorul avea vârsta de 10 ani și și-a amintește personal și direct de la fața locului Această statuare a instanței fondului nu trebuia interpretată în sensul că de la acea dată ar fi început posesia autorilor reclamantei asupra terenului din litigiu, ci data de la care martorului și-a amintit direct și personal de această posesie”.

În declarația sa, martorul C. I. a precizat în mod expres că și în timpul războiului terenul din litigiu era folosit de P. G.. Martorul nu a făcut vorbire de primul război mondial ci de cel de-al doilea război mondial. Deoarece recurentul a făcut vorbire de războiul din Asia, iar războiul din Africa s-a încheiat mult mai repede decât cel din Europa.

Așa cum a statuat și instanța fondului, depoziția martorei R. I. a fost izolată și ea a fost contrazisă sub aspectul posesie, de către toate celelalte probe administrate în cauză. Atunci când a interpretat depoziția acestei martore, recurentul a omis o împrejurare esențiala cauzei. În acest sens martora a declarat că Hâruță A. a plantat pomii deoarece nu a știut unde este mejda. Pomii fructiferi au fost plantați pe meta dintre terenul din litigiu și cel proprietatea pârâtului. Această precizare făcută de martoră a demonstrat că meta dintre cele două proprietăți a fost delimitată de acei arbori care au fost plantați de către pârât. În condițiile în care însăși pârâtul a plantat acești pomi fructiferi în urmă cu cca. 20 de ani, a fost evident că acesta a avut în vedere împrejurarea că terenul proprietatea sa se întindea până la pomii fructiferi, pe care el însuși i-a plantat.

S-a precizat că, contrar susținerilor recurentului, martorul Georges I. a declarat că antecesorii reclamantei foloseau terenul din litigiu în anul 1940. Acest martor a mai precizat în mod

expres că în perioada anilor 1940-2010, nici reclamanta și nici autorii săi nu au fost

tulburați în posesie. Martorul a precizat că în toată această perioadă, nici pârâtul Hâruță

A. și nici autorii săi nu au folosit terenul din litigiu. Terenul din litigiu a fost cel în

suprafață de 785 mp., cu privire la care s-a solicitat să se constate că s-a dobândit dreptul de

proprietate pe cale de uzucapiune. Afirmația recurentului în sensul că în depoziția sa martorul

ar fi făcut referire la un alt teren, a fost eronată și ea a fost consecința unei lecturi superficiale a

depoziției martorului.

Intimata P. C. arată că, depoziția martorului O. I. a fost relevantă în cauză. Această martoră a declarat că pârâtul Hâruță A. a intrat în posesia terenului din litigiu după ce acesta s-a intabulat. În acel an, pârâtul a stricat gardul despărțitor și a ocupat o porțiune din terenul din litigiu. Aceasta a fost de altfel starea de fapt reală. Prin Sentința civilă nr. 402/2008 pârâtul Hâruță A. cu rea credința s-a întăbulat și asupra terenului din litigiu, în baza expertizei întocmite de expertul B. L.. După ce s-a întăbulat, pârâtul a desființat gardul dintre proprietăți și a ocupat suprafața de 785 mp. din. litigiu, folosită anterior încă din cel de-al

doilea război mondial de antecesorii reclamantei. Această împrejurare a relevat-o martora,

respectiv dată la care pârâtul Hâruță A. a ocupat în mod abuziv suprafața de 785 mp. din litigiu. Evident că depoziția acestei martore a fost relevantă cauzei, cu privire la împrejurarea

pentru care a fost propusă ca martoră.

Intimata P. C. a precizat că, recurentul „a omis” să „interpreteze” declarația martorului A. M.. Fiind născut în anul 1933, acest martor a declarat că terenul a fost folosit și în timpul celui de al doilea război mondial de către P. G. și apoi de fiicele acestuia. Martorul "care cunoaște bine terenul" a declarat ca terenul folosit de antecesorul reclamantei a fost delimitat de terenul pârâtului Hâruță A. cu un răzor înalt pe unele locuri de 50 cm., și pomi fructiferi, "plantați de pârât". Martorul a mai precizat că . pârâu a fost folosită numai de către antecesorul reclamantei și de către aceasta și că pârâtul și antecesorii săi au folosit numai terenul de la răzor spre deal și niciodată . pârâu. Cu privire la pomii fructiferi, martorul a declarat ca aceștia au fost plantați în urmă cu cca. 20 de ani și au fost plantați de către pârât.

S-a menționat că, era "normal" ca recurentul să omită această declarație. Raportat la conținutul depoziției acestui martor și la precizările făcute cu privire la posesia exercitată, recurentul nu a încercat să o răstălmăcească și nici să o transpună "în războiul din Asia".

Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la analizarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de recurs.

Un prim motiv de recurs este cel referitor la excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2142/2012 față de petitele de succesiune cu privire la suprafața de 785 mp, raportat la aspectul că prin decizia civilă nr. 269/R/2013 tribunalul a casat în parte această sentință, respectiv cu privire la uzucapiunea terenului de 785 mp, intabularea reclamantei asupra acestei porțiuni, limita de hotar dintre terenul reclamantei și al recurentului și cheltuielile de judecată finale, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. În opinia recurentului, astfel, prin sentința nr. 2142 s-a respins includerea suprafeței de 785 mp în succesiunile defuncților P. G. și N., iar această dispoziție a rămas definitivă și irevocabilă și nu s-a putut pronunța o hotărâre contrară.

Tribunalul apreciază că aceste susțineri nu pot fi primite și nu se poate admite că instanța de fond în rejudecare nu se mai putea pronunța cu privire la succesiune, chiar din contră, tribunalul apreciază că prin această decizie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare „în privința dispozițiilor vizând uzucapiunea porțiunii de 785 mp, a intabulării reclamantei asupra acestui teren, a liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe și a cheltuielilor de judecată ce se vor recalcula, dacă va fi nevoie”. Chiar dacă nu se menționează expres necesitatea rejudecării și a petitului de succesiune, este evident că și acesta se impune a fi rejudecat, compunerea masei succesorale depinzând de soluția dată asupra petitului de uzucapiune. Totodată intabularea reclamantei asupra acestui teren nu se poate dispune în lipsa dezbaterii succesiunii după defuncții P. G. și P. N., în persoana cărora s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de uzucapiune. Se poate concluziona astfel că rejudecarea dosarului în mod corect a privit și succesiunea după cei doi defuncți, neexistând autoritatea de lucru judecat indicată de recurent.

O altă critică formulată de recurent privește aspectul că instanța de fond ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, raportat la aspectul că reclamanta a cerut 400 mp din cad. 455 și instanța a acordat 785, respectiv a acordat ce nu s-a cerut. În acest sens tribunalul observă că prin precizarea de acțiune depusă în primul ciclu procesual la filele 83-86 reclamanta a indicat că solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de cca. 800 mp din terenul înscris în CF nr.7157 Sîngeorz Băi top 455. Această precizare de acțiune i-a fost înmânată pârâtului H. A. prezent personal în ședința de judecată din 03.12.2009, iar acesta nu a formulat vreo opoziție. Rezultă astfel, că instanța de fond a fost investită cu varianta precizată a acestui petit privind o suprafață de cca.800 mp, iar prin soluția pronunțată privind suprafața de 758 mp, nu a depășit limitele investirii.

Restul criticilor din cererea de recurs se axează pe aspectul că instanța de rejudecare a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în cauză cu privire la uzucapiune.

Un prim aspect invocat de recurent nu este suficient de clar stabilit momentul începerii posesiei raportat și la perioada în care a fost aplicabil Codul civil austriac. Se susține că acest act normativ și-a încetat efectele la 10 septembrie 1943, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 389/1943 privind extinderea Codului civil român peste Carpați, iar prin Legea nr. 241/1947 s-a extins D-L 115/1928, conform art. 6 (privitor la posesii).

Tribunalul constată că aceste statuări sunt corecte în ceea ce privește o parte a Transilvaniei, dar zona județului Bistrița –Năsăud, inclusiv terenul din prezentul dosar, se afla în Ardealul de Nord. În această zonă Codul civil român a fost extins prin Legea nr. 260/1945, dispozițiile din Codul civil român privitoare la uzucapiune s-au aplicat numai în perioada 4.04._47, dacă în această perioadă a început posesie utilă. Posesiilor începute înainte de 4 aprilie 1945 le-a fost aplicabile dispozițiile din Codul civil austriac. Rezultă astfel că criticile relevate de recurent privind echivocitatea reținerilor instanței de fond că uzucapiunea a început în anul 1943, precum și cele referitore la declarațiile martorilor A. M. și C. I., nu pot fi reținute. Tribunalul apreciază că prin declarațiile acestor martori: C. I. ( f.34 dosar rejudecare), A. M. (f. 42 dosar rejudecare), începutul posesiei antecesorilor reclamantei, se poate plasa în perioada 1943-1944, fiind incidente dispozițiile Codului civil austriac, raportat la considerentele expuse mai sus.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor uzucapiunii, tribunalul apreciază că instanța de fond a concluzionat corect, după o analiză minuțioasă a declarațiilor martorilor, că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 1452 și urm. Cod civil austriac. Tribunalul consideră că nu se impune reluarea tuturor aspectelor statuate de instanța de fond, dar urmează a fi efectuată o analiză a declarațiilor martorilor raportat la criticile recurentului că nu au fost avute în vedere declarațiile martorilor: R. I., Georgeș I., Cunta M. și M. I..

Este real că în prezenta cauză declarațiile de martori sunt contradictorii în ceea ce privește limita până la care au fost folosite terenurile învecinate ale părților, respectiv dacă porțiunea de teren de 785 mp situată între pârâu și răzor a fost sau nu folosit și uzucapat de P. G. și P. N.. Astfel martorii Georges I. (f.113 dosar inițial), M. I. (fila 128 dosar inițial), Cunta M. (f. 156 dosar inițial) și R. I. (f. 43 dosar rejudecare) au susținut că mejdia dintre cele două terenuri era reprezentat de albia pârâului, dar aceste ultime două martore, alături de Georgeș I., amintesc și de un gard despărțitor și de pomii plantați de Hăruță M.. Cunta M. precizează că „pe linia de mejdă dintre terenul reclamantei și a pârâtului H. A. erau plantați oltooni pe care exista și un gard, pe care l-a stricat reclamanta C.”, dar arată de asemenea că nu i-a văzut pe reclamantă sau pe părinții acesteia folosind teren peste pârâu.

Tribunalul constată că plantarea oltoonilor (pomilor fructiferi) și edificarea gardului de către H. A. în urmă cu aproximativ 20 ani, este confirmată și de martorii Ogăgău I. (f.155 dosar inițial), C. I. (f.34 dosar rejudecare), A. M. (f.42 dosar rejudecare), aceștia alături de martorul Condrean G. (f.224 dosar inițial) arătând că acest gard reprezenta linia despărțitoare dintre cele două familii, P. G. folosind terenul situat dincolo de pârâu și până la pomi și gard. Aliniamentul pomilor fructiferi și gropile pe care a fost instalat gardul de lemn, au fost observate și de instanța de judecată cu ocazia cercetării la fața locului, iar tribunalul apreciază că aceste constatări coroborate cu declarațiile martorilor menționați anterior, confirmă susținerile reclamantei că porțiunea de teren de 785 mp a fost folosită de părinții ei încă din anii 1943-1944, fără ca familia H. să emită vreo pretenție pe parcursul a peste 60 de ani cu privire la această suprafață. Așa cum arată și martora Ogăgău I., gardul a fost stricat de H. A. abia cu ocazia intabulării dreptului de proprietate după bunicii săi și efectuarea unor măsurător de expertul topograf, cu mult ulterior împlinirii termenului de 30 de ani necesar pentru constatarea uzucapiunii.

Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza II din codul de procedură civilă va respinge recursul declarat de pârâtul H. A., împotriva sentinței civile nr. 2953/27.11.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, ca neîntemeiat

Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, tribunalul îl va obliga pe recurentul H. A. să plătească intimatei P. C., suma de 1.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform chitanței depuse la filele 37-38 din dosar”.

Examinând în prealabil cererea de suspendare a executării silite, tribunalul urmează a o respinge, întrucât art.319/1 Cod procedură civilă arată că instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, dar această măsură se poate realiza sub condiția depunerii unei cauțiuni, iar contestatorul, deși a fost legal citat în acest sens în vederea depunerii unei cauțiuni de 500 lei, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare f.12, nu s-a conformat și nu a plătit și depus cauțiunea stabilită de tribunal, motiv pentru care cererea de suspendare a executării silite va fi respinsă ca atare pentru neplata cauțiunii.

Tribunalul constată că nu se mai impune soluționarea excepției de netimbrare a contestației în anulare, întrucât contestatorul a depus taxa judiciară de timbru de 10 lei stabilită de tribunal,după strigarea cauzei și rămânerea dosarului în pronunțare cu privire la cele două excepții invocate, dar înainte de terminarea ședinței de judecată publice, situație în care tribunalul constată că excepția de netimbrare este nefondată, fiind legal timbrată contestația în anulare.

Examinând excepția tardivității introducerii contestației în anulare, excepție invocată de tribunal la termenul de judecată din 13 mai 2015, tribunalul constată că este întemeiată potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.

Tribunalul constată că potrivit art.319 alin.2 Cod procedură civilă, contestația în anulare împotriva hotărârilor irevocabile trebuie introdusă în termenul de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.

În speță, tribunalul constată că, contestatorul a solicitat studierea dosarului și comunicarea deciziei atacate la data de 23.03.2015, potrivit cererii atașate la dosar, dată la care decizia atacată în acest cadru procesual era redactată și contestatorul a putut lua cunoștință de cuprinsul deciziei, iar contestația în anulare a fost formulată de acesta la data de 20.04.2015, cu nerespectarea termenului legal de 15 zile. Pentru a putea fi examinată pe fond, contestația în anulare trebuia formulată și depusă până în data de 09.04.2015, ceea ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care tribunalul, în baza art.319 alin.2 Cod procedură civilă, va admite excepția tardivității și va respinge ca fiind tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul H. A., pentru anularea deciziei civile nr. 298/R/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ .

Având în vedere această soluție, tribunalul nu poate examina pe fond contestația în anulare și verifica dacă este incident sau nu în cauză motivul de anulare invocat de acest contestator.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că se află în culpă procesuală contestatorul raportat la soluția respingerii contestației în anulare, motiv pentru care va obliga pe contestatorul H. A. să plătească intimatei P. C. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce reprezintă onorariu avocațial achitat în acest cadru procesual potrivit chitanțelor justificative depuse la dosar f.26-27.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de suspendare a deciziei civile nr.298/R/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ .

Respinge ca fiind tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul H. A., CNP_, domiciliat în Sîngeorz-Băi, ..35, județul Bistrița-Năsăud, pentru anularea deciziei civile nr. 298/R/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ .

Obligă pe contestatorul H. A. să plătească intimatei P. C., domiciliată în Sîngeorz-Băi, ..235, județul Bistrița-Năsăud, suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

R.-I. B. G. C. F. M.-L. B. A. Ș.

MLB//2 ex.//21 mai 2015

← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr....  Fond funciar. Decizia nr. 55/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD