Fond funciar. Decizia nr. 1036/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 1036/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 999/217/2012

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: T. N.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: H. I.

Grefier B. C.

Decizia civilă nr. 1036 R

Pe rol se află judecarea recursului civil declarat de reclamanta recurentă Fundația „A. B.”Pomârla, prin reprezentant P. A., în contradictoriu cu reclamanta intimată L. „A. B.”Pomârla prin reprezentant G. T. C. și pârâții intimați C. L. de Fond Funciar Suharău, C. Județeană de Fond Funciar B. și Direcția S. B., împotriva încheierii de ședință din 12 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă P. A., reprezentantul Fundației „A. B.”Pomârla și consilier juridic Aprotosoaie G. pentruDirecția S. B., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, precum și modul de îndeplinire a procedurii de citare și învederează că s-a primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtei intimate Direcția S. B., după care ;

Reprezentantul Fundației „A. B.”Pomârla depune la dosar taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului recursului.

Reprezentantul Fundației „A. B.”Pomârla arată că s-a mai judecat cu părțile 3 ani și au parcurs 22 de termene la instanțele de judecată iar în final s-a constatat că notificarea liceului nu a fost soluționată la nivelul Prefecturii B. nici prin validare și nici prin invalidare, condiție în care a făcut de două ori intervenții la Înalta Curte. A mai arătat că a depus la dosar înscrisurile solicitate de către prima instanță, amplasamentul silvic din 1910 și că terenul agricol este cuprins în aprobarea Agenției Domeniului Statului nr._/22.09.2005. A arătat că nu s-a solicitat teren în comună pentru că nu mai există nici o suprafață de teren disponibilă iar comunicarea de la Agenția Domeniului Statului era de a depune notificări la comunele la care a fost fondul B., astfel că suprafețele care nu există la nivel de comună vor fi atribuite din rezervele Agenției Domeniului Statului din alte județe. Mai susține că a depus la dosar adresă de la Agenția Domeniului Statului prin care se arată că și-a însușit restituirea pe bază de protocol a 7324,7 ha. iar pentru păduri există planuri topografice, însă recurenta nu cunoaște din care plan urmează să a le fi atribuit terenul. A mai arătat că a depus amplasamentul silvic, în care figurează denumirea parcelei și suprafața respectivă că dorește admiterea recursului și continuată judecata.

Consilier juridic Aprotosoaie G. pentru pârâta intimată Direcția S. B. învederează faptul că dl. P. A. nu are calitate de a reprezenta liceul, iar Fundația „A. B.”putea declara recurs doar dacă petiția de recurs purta ștampila liceului și apreciază că în aceste condiții Fundația poate avea calitatea de intervenient în numele liceului, nu de reclamant, recursul nefiind făcut de persoana în drept. Pe fond arată că pe raza comunei Suharău sunt 378 ha. pădure și în nici un caz 1000, iar aceste 378 ha. au fost deja restituite obștii Lișna, adică proprietarilor din comună.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani cu nr._ din data de 19 iunie 2012, reclamantele L. "A. B." Pomârla Prin Reprezentant G. T. C. și fundația"A. B." Pomârla prin reprezentant P. A., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Suharău, C. Județeană de Fond Funciar B. Și Direcția S. B. reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.000 ha teren pădure și 644,50 ha teren agricol cuvenite prin testament și confirmată cu documentele eliberate de Arhivele Statului.

În motivare au arătat reclamantele că este nelegală H.C.J. 205/20 aprilie 2012 prin care s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate întrucât suprafețele revendicate au constituit proprietatea particulară a Liceului "A. B." conform testamentului nr. 5710/1887 și M.O. nr.2708/19/_ .

S-a evocat faptul că invalidarea reconstituirii dreptului de proprietate pentru L. „A. B.", contravine prevederilor din Constituția României, ediția 2003 din articolele; art.46 care recunosc dreptul de moștenire; art.44. al. (1,2)care garantează si ocrotesc dreptul de proprietate; art.44.al. (3) care stabilesc că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică; art.44. al. (4) ce precizează că naționalizarea și trecerea silita a unor bunuri în proprietate publică pe diverse criterii sunt interzise; art. 136. al.( 5) care prevăd inviolabilitatea proprietății private.

S-a evocat faptul că dreptul de proprietate al Liceului „A. B.", pe lângă testamentul arătat, care a fost confirmat de deciziile 36/25 februarie 1904 (f. 32 ds.) a Curții de Apel Iași și Decizia nr. 517/1905 a I.C.C.J. (f. 52 ds.) a fost recunoscut și prin Decretul Lege nr. 187/1945, în temeiul cărora aceste terenuri au fost exceptate de la expropriere.

De asemenea, s-a arătat faptul că D. 226 publicat în M.O. confirmă existența proprietății Casei Școalelor iar Legea nr.1/2000 prin art.29 recunoaște unităților de învățământ preuniversitar dreptul să-și recupereze suprafețele de pădure la nivelul celor pe care le-a avut în proprietate, indiferent ca aceste suprafețe se află pe raza mai multor localități sau județe.

Faptul că în M.O nr.13/18/(30)/aprilie 1890 se menționează ca pe moșia B. se afla suprafața 8592 ha pădure lucrată în regim silvic deși și referatul Brigăzii Silvice Pomârla, nr.7/_ (fila 78) înregistrat Ia Ministerul Culturii si Instrucțiunii și la Casa Școalelor sub nr.5257/20/ 03/1919(fila 78) îi îndreptățește pe reclamanți să considere legală reconstituirea dreptului de proprietate a suprafeței de 1000 ha. pădure pentru L. „A. B.” din ..

În ceea ce privește reconstituirea suprafeței de 644,50 ha. teren agricol de către L. „A. B.”din . s-a evocat că este susținută de H.G nr.890/2005, art.ll. al. (8), art.15, art.10. al. (1), această suprafață este inclusă în cele 7324,07 ha teren agricol însușite de A. D.S că vor fi

reconstituite prin protocol către L. „A. B.", din ., însușire transmisă prin comunicarea nr._/_ .( fila 80).

În drept, reclamantele au prezentat câteva aspecte din Codul Civil referitor la proprietatea privata ; art. 477 care stabilește că, numai bunurile fără moștenitor sunt ale Statului;art. 480 care precizează, dreptul proprietarului de a se bucura si dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut; art.481 care prevede că nimeni nu poate fi obligat a ceda proprietatea sa, decât numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

De asemenea s-a evocat faptul că inducerea în eroare conștientă a completelor de judecată de la instanțe prin redactarea H.CJ nr.109/_ de către C. Județeană și transmiterea unor intervenții nesincer redactate așa cum este cazul cu intervenția nr.546/_ (fila 118 ) la termenul 10 /09/2009, nesinceritatea membrilor din C. județeană la completarea intervențiilor către instanțe la Judecarea dosarului nr._ de la judecătoria Darabani au tergiversat cauza 13 termene de judecată, așa cum rezulta din Fișa dosarului (nr._ anexata).

A adus la cunoștința instanței reclamantele că Fundația „A. B.",care este continuatoarea și succesoarea Asociației foștilor elevi ai Liceului „A. B.", din județul B., constituită prin sentința civilă nr. 461/26.11.1924 (f. 58) a Tribunalului Iași Secția I iar L. „A. B.", din prezent reprezintă aceeași persoana juridică cu cea înainte de 1966, persoana juridică a Liceului din Pomârla fiind susținută și de Decretul nr.31/1954 prin art.26,28,29.

Au solicitat reclamantele să se mai rețină că reconstituirea fondului silvic ( pădure, teren agricol provenite de la fostul fond B. de pe teritoriul

comunei Suharău, județul B., nu are nimic în comun cu

reconstituirile de pădure și teren agricol de pe raza altor

localități, afirmație susținută de H.G nr.890/2005, prin art.11.al.

( 8 ) si de M.O nr. 13/18/april/1890 (fila 76 ).

În continuare s-a evocat faptul că reconstituirea pădurii și a terenului agricol către L. „A. B."este susținută de documente eliberate de arhivele statului anexate, respectiv referatul Brigăzii Silvice Pomârla nr.7/_, M.O nr. l3/18/aprilie/1890, Act de transcripțiune si partaj autentificat de Tribunalul Iași Secția III sub nr.2845/_, Referatele Epitropiei Institutului „A. B. " nr.6319/20/10/- 1890, nr.75/_, Decretul Regal nr.3016/_ ., Testamentul nr.5710/_, M.O nr.2708/19/(31)/iulie/1881,M.O nr.3082/20/mai/02/iunie/1878, Administrarea Fondului Institutului „A. B., Decizia nr.36/_ a Curții de Apel din Iași, Decizia nr.517/_ a I.C.C.J., legislația de susținere a revendicărilor pădurii. Legea nr.96/_, Legea nr.1/2000 art.29.al. (1). H.G nr.890/2005, Decret Lege nr.l87/_ ,Prevederile din Constituția României ediția 2003, art.46, 44.al.(l,2) al.(3,4 ), art.136.al. (5), legislația de susținere a reconstituirii suprafeței de teren agricol, Legea nr.l8/1991/artll.al.4. indice. 1, art.l3.al.L art.39,Legea nr.1/2000. art.6.al. l. indice.2,M.O nr.8.Parteaa-I-a/12/ian/2000.art.23.al.4, H.G nr.890/04/08//2005, art.11.alin.(8)- Publicată în M.O732/2005. Legea nr.354/_, publicată în M.O nr.687/_, Decretul Lege nr.l87/_, Legea nr.96/_ .

La termenul din 27 martie 2013, instanța a pus în vedere reclamantelor să precizeze acțiunea și să facă dovada proprietății celor 1000 ha. pădure de pe teritoriul satului și a comunei Suharău, jud. B. acordând termen în acest sens la 15 mai 2013, termen la care părțile au lipsit, instanța dispunând a se face adresă reclamantelor în sensul îndeplinirii obligațiilor aduse la cunoștință la 27 martie 2013 și acordând din nou termen la 12 iunie 2013.

Întrucât reclamantele nu au prezentat instanței precizările și dovezile ce le-au fost puse în vedere în mod repetat la 12 iunie 2013 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod proc. civilă.

Împotriva încheierii Fundația „A. B. " a declarat recurs, în termen legal, în motivele căruia nu a adus critici explicite cu privire la legalitatea măsurii dispuse de instanța de judecată, ci nemulțumiri referitoare la legalitatea H.C.J. B. nr. 205/20 aprilie 2012 prin care s-a respins solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate recurentei pentru pădure și teren agricol, arătându-se că membrii comisiei județene nu sunt dispuși să soluționeze în favoarea Liceului „A. B." aceste cereri.

S-au enumerat în motivare o . acte normative, care confirmă îndreptățirea recurentei la terenul solicitat, respectiv Legea 96/_ (f. 124 ds.), D.L. 187/_ (f. 120 ds.) sentința civilă 36/_ a Curții de Apel Iași, Decizia nr. 517/19/12.1905 (f. 94 ds.) testament 5710/_ (f. 64 ds.), D. 266/1948, Legea 1/2000, Sentința 10/_ a Judecătoriei D., Legea 354/2004, Legea 84/1995, amenajamentul silvic din 1910 întocmit de organele silvice în care se află denumirea parcelelor și suprafața de pădure pe parcelele respective, care cumulate reprezintă un total de 8126,00 ha pădure.

Recursul declarat este nefondat, pentru cele ce urmează:

Prin cererea adresată Judecătoriei B. L. „A. B." și Fundația „A. B.", ambele din . H.C.J. B. 205/20 aprilie 2012 prin care s-a respins solicitarea Liceului „A. B." vizând reconstituirea dreptului de proprietate privată pe suprafața de 1000 ha. pădure și 644,5 ha. teren agricol, în dovedire evocând o multitudine de acte normative și sentințe judecătorești, care o îndreptățește pe reclamantă la restituirea acestor suprafețe de teren pădure și agricol.

Prin H.C.J. 205/20 aprilie 2012 C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a respins contestația formulată de L. „A. B." și a menținut H.C.L. 7/20 februarie 2012 a Comisiei Locale Suharău (f. 16 ds. fond), cu motivarea că întreaga suprafață de teren agricol și silvic situată pe raza comunei Suharău, rezultată după anul 1945 a fost reconstituită în temeiul Legii 1/2000.

Potrivit susținerilor petiției de recurs proprietatea Liceului „A. B." a avut o întindere de 8000 ha. iar potrivit motivației H.C.J. 205/2010 au fost validate toate cererile de reconstituire în favoarea acestuia, reclamantele invocând că diferența nereconstituită ar rezulta din adresa nr._/22/09 emisă de A.D.S. care și-a însușit faptul că L. „A. B." a avut în proprietate o suprafață totală de 7324,07 ha. teren.

În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a pus în vedere reclamantelor să identifice in mod corespunzător prin amplasament (comună, . solicitate, să depună dovezi fiind vorba de acte de proprietate și nu adrese însă cu toate acestea lămuririle nu au fost prezentate instanței, astfel că în mod legal cauza a fost suspendată pe temeiul art. 1551 Cod proc. civilă.

Tribunalul B. mai reține că în cauză reclamantelor le incumbă obligația prezentării unei situații clare în ceea ce privește terenurile pe care le pretind în prezenta cerere, în sensul indicării cu exactitate a titlurilor reale de proprietate din care rezultă fiecare suprafață în parte într-o succesiune a lor în timp pentru fiecare suprafață, amplasamentul în teren, ce reconstituiri s-au făcut din aceste terenuri, în temeiul cărei legi, ce solicitări de reconstituire adresate Comisiilor de fond funciar au fost înregistrate, cu copii după cereri, evidențierea terenurilor la care se referă, actele normative invocate făcând referiri generice la patrimoniul fostului Liceu „A. B.”.

Așa fiind, față de cele evocate, Tribunalul B. considerând critica recurentului nefondată, va respinge recursul și va păstra soluția atacată ca fiind legală și temeinică, făcând aplicarea art. 312 Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Fundația "A. B."Pomârla, prin reprezentant P. A., în contradictoriu cu reclamanta intimată L. „A. B.” Pomârla prin reprezentant G. T. C. și pârâții intimați C. L. de Fond Funciar Suharău, C. Județeană de Fond Funciar B. și Direcția S. B., împotriva încheierii de ședință din 12 iunie 2013 pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2013.

Președinte Judecători, Grefier,

T. N. A. D. H. I. B. C.

Red.A.D./14.03.2014

Judec. M. I.

dact.C.B./27.03.2014

2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1036/2013. Tribunalul BOTOŞANI