Reziliere contract. Decizia nr. 435/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1772/217/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
Dosar nr._ reziliere contract
Ședința publică din data 10 aprilie 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - C. A.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - C. B.
Decizia civilă nr. 435 R
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind cererea de recurs formulată de reclamanții recurenți A. V. și A. M., în contradictoriu cu pârâții intimați D. V. F. și D. V. D. C., împotriva sentinței civile nr. 576 din 29.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect reziliere contract.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședință publică din data de 03 aprilie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, și când, văzând că pentru deliberare este nevoie de un timp mai îndelungat, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
După deliberare ;
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată cu nr._, reclamanții A. I. V. și A. Il. M. au chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții D. V. F. și D. V. D.-C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 581/13.05.2009 de BNP P. D. E. este deghizat, fiind în fapt un contract de întreținere;
- să se rezilieze contractul de întreținere,pentru neîndeplinirea culpabilă a obligației de întreținere;
- pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că împreună cu fiica lor, D. F., s-au înțeles ca în schimbul întreținerii pe timpul vieții și a înmormântării lor după obiceiul creștinesc să îi cedeze nuda proprietate asupra imobilului aflat în intravilanul satului P., . compus din casa de locuit, grajd și anexă gospodărească, împreună cu suprafața de 4822 m.p. teren intravilan aferent construcțiilor (4770 la măsurători) situați în . după moartea lor aceasta să intre în stăpânirea de fapt a acestora. Această înțelegere a fost una consensuală, acordul reclamanților de voință fiind manifestat verbal în mai multe rânduri. Având în vedere relațiile dintre părți, pârâta D. V. F. fiind fiica reclamanților, aceștia nu au încheiat nici un înscris, considerând că este de ajuns acordul lor de voință (imposibilitate morală de preconstituire dovezi).
Pentru ca după decesul reclamanților să nu apară vreo problemă în sensul contestării de către ceilalți succesibili a convenției intervenite, înțelegerea a fost deghizată, în sensul în care s-a încheiat în mod public contractul de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului viager, autentificat sub nr. 581/13.05.2009 de BNP P. D. E.. Toate cheltuielile cu intabularea și autentificarea contractului au fost suportate de către reclamanți. De asemenea, prețul de 2500 lei menționat în contract ca fiind plătit anterior, a fost fictiv, nu a fost plătit vreodată, ci a fost menționat în contract de formă, reclamanții având conștiința că nimeni nu poate ataca vreodată un contract de vânzare cumpărare.
După încheierea acestui contract de vânzare cumpărare fictiv și profitând de încheierea contractului deghizat pârâții nu au mai acordat nici un fel de îngrijire reclamanților, așa cum s-au înțeles inițial, soarta acestora fiindu-le indiferentă, neasigurându-le nici un fel de îngrijire, sau nevoile de trai.
În drept, reclamanții au invocat art. 1175, 1198 raportat la 1191, 1020-1021 C. civil, art. 1864 art. 6 al. 6 și art. 2263 al. 2-3 Cod civil.
Pârâții deși legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței și nu au produs sau propus probe.
P. sentința civilă nr. 576 din data de 29.05.2012 ,Judecătoria Darabani a respins acțiunea în declararea simulației și reziliere contract vânzare-cumpărare .Pentru a dispune astfel ,prima instanță de judecată a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager autentificat sub nr. 581/13.05.2009 de B.N.P. P. D. E. din Darabani, soții A. I. V. și A. Il. M. au vândut soților D. V. F. și D. V. D. C., fiica și ginerele lor, nuda proprietate asupra imobilului situat în intravilanul satului P., ., înscris în C.F. nr. 456/N a comunei P., jud. B., cu nr. cadastral 632, compus din casa de locuit construită din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din trei camere, bucătărie, hol și terasă; grajd construit din paiantă, acoperit cu azbociment, anexă gospodărească construită din scândură, acoperită cu azbociment, suprafața de 4822 m.p. teren intravilan aferent construcțiilor (suprafața de 4770 m.p. teren intravilan la măsurători) situată în . vânzării de 2500 lei fiind achitat anterior semnării actului.
Că, . drept asupra imobilului de către cumpărători s-a făcut de la data semnării și autentificării actului, iar stăpânirea de fapt se va face după decesul vânzătorilor (vânzătorii și-au păstrat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului în litigiu).
S-a arătat că potrivit art. 969 cod civil convențiile legal făcute au valoare de lege între părți, iar potrivit art. 1173 Cod civil, actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract de vânzare-cumpărare și nu un contract de vânzare cumpărare în clauză de întreținere .Fiind un act autentic, conform art. 1173 Cod civil, contractul nu poate fi anulat decât pentru fals.
Contractul în litigiu îndeplinește condițiile minime cerute de art. 969 și următoarele pentru contracte: are cumpărători și vânzători, are obiect (imobilul situat în intravilanul satului și comunei P., jud. B., înscris în C.F. nr. 456/N a comunei P., cu nr. cadastral 632) și are un preț serios (rezonabil) în sumă de 2500 lei, care a fost achitată anterior semnării actului.
Mai mult, înainte de încheierea actului, notarul public le-a pus în vedere vânzătorilor posibilitatea de a fi asistați în temeiul legii nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice dar opțiunea vânzătorilor a fost de a încheia actul fără a fi asistați de un reprezentant al autorității tutelare.
Înainte de semnarea actului, părțile contractului au citit cuprinsul acestuia constatând că el corespunde voinței și condițiilor stabilite de părți, de comun acord.
Împotriva sentinței civile nr. 576 din 29 mai 2012 au formulat cerere de recurs reclamanții A. V. și A. M..
În drept au invocat prevederile art. 3041 Cod proc. civilă și prevederile art. 304 pct. 7.8,9 Cod proc. civilă.
Au arătat că deși reclamanții au solicitat declararea simulației contractului autentic nr. 581 din 13 mai 2009, învederând instanței că acesta este simulat, cererea a fost respinsă pentru motive total străine de obiectul pricinii și fiind interpretat eronat obiectul dedus judecății. Au făcut trimitere în acest sens la pagina 3 din sentință - paragraful 5 și următoarele. Au arătat că nu au solicitat anularea contractului și constatarea simulării acestui contract și rezilierea lui, însă instanța nu face deloc referire la existența sau inexistența a două acorduri de voință între părți, a două contracte astfel cum au învederat prin cererea de chemare în judecată.
P. urmare, au susținut că instanța s-a aflat în eroare asupra obiectului cererii. Au mai arătat reclamanții recurenți că în cauză nu s-a dat eficacitate prevederilor art. 225 Cod proc. civilă. Declarațiile martorilor trebuiau interpretate în sensul că între părți au existat două acorduri de voință cel puțin concomitente. Au făcut trimitere la dispozițiile art. 1199 - 1203 Cod civil și la dispozițiile art. 845 Cod civil, care instituie prezumția de donație a actelor între vii, sub rezerva uzufructului făcut cu descendenții.
Au mai arătat că ,din rațiuni generate de voința părților de a scoate din viitoarea masă succesorală aceste imobile, părțile s-au înțeles să facă publică o altă convenție și anume un contract de vânzare cumpărare în formă autentică pentru ca acest act să nu poată fi desființat de către ceilalți eventuali comoștenitori. Au mai arătat că în ceea privește contractul real de întreținere existent între părți din declarațiile martorilor rezultă clar faptul că soții D. nu s-au achitat în mod culpabil de obligația de întreținere.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că cererea de recurs este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele motive:
Analizând cuprinsul acțiunii formulate de către reclamanți instanța va reține că aceștia au investit Judecătoria Darabani cu soluționarea unei cereri în declararea simulației și în rezilierea contractului solicitând să se constate că actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 581 din 13 mai 2009 este deghizat, în fapt fiind un contract de întreținere. Subsecvent au solicitat rezilierea acestui contract de întreținere invocând faptul că s-au înțeles ca în schimbul înstrăinării proprietății pe timpul vieții să fie întreținuți de către pârâți, iar cheltuielile de înmormântare să fie suportate de către aceștia.
Temeiul de drept invocat a fost reprezentat de dispozițiile art. 1175 -1198 raportat la art. 1191 Cod civil.
Potrivit art. 1175 Cod civil, actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali. Un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. Această formă a fost în vigoare până la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 79/2011
Prima instanță de judecată nu a soluționat însă cauza în raport de motivele invocate în fapt și în drept de către reclamanți, ci a analizat cererea în raport cu dispozițiile art.1173 Cod civil și cu dispozițiile art. 969 din același act normativ, Procedând în acest mod instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii. P. urmare, în conformitate cu art. 304 pct. 7 coroborat cu dispozițiile art. 312 al. 5 Cod proc. civilă văzând că nu a fost analizată pricina prin prisma motivelor invocate de către reclamanți, instanța va admite cererea de recurs și va casa sentința civilă nr. 575 din 29 mai 2012 a Judecătoriei Darabani urmând să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de recurs formulată de reclamanții A. V. și A. M., în contradictoriu cu pârâții intimați D. V. F. și D. V. D. C.,împotriva sentinței civile nr. 575 din data de 29.05.2012 a Judecătoriei Darabani.
Casează sentința civilă nr. 575 din data de 29.05.2012 a Judecătoriei Darabani și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. D. A. C. I. P. C. B.
Red. I.P./09.05.2013
Judec.M. I.
Dact.B.C/ 08.07.2013
2 exp.
← Fond funciar. Decizia nr. 1036/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 587/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|