Abţinere. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 133/222/2013
Dosar nr._ Recurs – anulare act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 226 R
Ședința publică din 11 martie 2014
Președinte - C. M.
Judecător - A. M.
Judecător - B. G.
Grefier - C. L.
La ordine judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât M. G., în contradictoriu cu intimata reclamantă B. P. din localitatea Pârâul N., ., împotriva sentinței civile nr. 1422 din 23 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât M. G. și delegat B. G. S. pentru intimata reclamantă asistat de avocat F. V..
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Recurentul pârât M. G. depune la dosar chitanța nr._ din 11.03.2014 în sumă de 100 lei reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru cererea de recurs. Arată că nu mai are de formulat cereri.
Avocat F. V. depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimata reclamantă. Precizează că nu are de formulat cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra acesteia.
Recurentul pârât M. G. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii primei instanțe cu privire la superficie și să fie obligat reclamantul să îi elibereze terenul.
Avocat F. V. pentru intimată reclamantă solicită respingerea recursului întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Intimata reclamantă este proprietara construcției în baza unei hotărâri irevocabile și este un dobânditor de bună credință, iar recurentul reclamant dorește dărâmarea construcției. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței pe care o depune la dosar.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
La data de 13 noiembrie 2013 pe rolul Tribunalului B. Secția I Civilă a fost înregistrat recursul declarat de recurentul pârât M. G., în contradictoriu cu intimata reclamantă B. P. din localitatea Pârâul N., ., împotriva sentinței civile nr. 1422 din 23 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect anulare act, prin care a solicitat desființarea sentinței civile nr.1422/23.09.2013 și în fond respingerea acțiunii.
În motivele de recurs recurentul pârât a arătat că prima instanță în mod greșit a reținut că reclamantul beneficiază de drept de superficie pe o suprafață de 326 m.p. teren înscris în titlul său de proprietate. Prima instanță nu a ținut cont de faptul că reclamantul a edificat abuziv fără autorizație o clădire nouă în locul în care se afla o căsuță mică din chirpici. Abuzul reclamantului a fost constatat de către Inspectoratul de Stat în Construcții. La expertiza efectuată a formulat obiecțiuni. Expertul nu a lămurit clar situația și în mod greșit prima instanță a ținut cont de o expertiză nerelevantă.
Recurentul a arătat că își întemeiază calea de atac pe disp. art.695 alin.2 din NCPC și a relevat că reclamantul a demolat vechea construcție ridicând abuziv o construcție nouă fără autorizație. El s-a mai judecat cu B. P. fiind pronunțată sentința civilă 1422 din 23 septembrie 2013și a explicat situația reală atât în acel dosar cât și în prezenta cauză. Susținerile numitului B. S. cum că acolo a fost construită o biserică trebuie înlăturate întrucât în fapt a fost construită o vilă ce urmează a fi vândută. În . biserică iar cei care l-au deposedat fraudulos de tern sunt niște escroci și nu enoriași. A recunoscut că în 1985 a semnat actul de vânzare al casei în calitate de martor, dar aceasta i-a fost restituită de mai marii cultului. O dată cu schimbarea vechii conduceri nu a mai fost recunoscut actul de înapoierii al casei și fără nici un act
i-au luat terenul și ieșirea la drum. Prin actul de restituire al casei a fost practic autorizat că revendice casa și pământul confiscat de către comuniști. B. P. nu a contestat demersul lui și nici nu a solicitat teren la Legea 18/1991. Dacă ar fi cerut constituirea dreptului de proprietate el ar fi fost compensat de primărie cu o suprafață echivalentă fără să fie obligat să plătească neglijența lor prin crearea superficiei. Practic el are o ieșire la drum de 5,91 metri pe care nu poate să construiască nimic.
A mai adus la cunoștință că prima instanță nu a cerut ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate de el și nici nu a făcut referire la procesul verbal de inspecție încheiat la 13 februarie 2014 de către Inspectoratul de Stat în Construcții. Contestă faptul că este necesar un teren de 326 m.p. pentru funcționarea construcției. Cere să se rețină că reclamanta a demolat căsuța veche în suprafață de 80 m.p. și a construit o casă din cărămidă de 181 m.p. fiindu-i tulburată posesia pentru 427 m.p. fără acte și fără autorizație de construcție. Diferența între casa veche și casa nouă se vede din fotografiile atașate astfel că reclamantul trebuie obligat să elibereze terenul ocupat abuziv și să-l aducă la forma inițială.
În dovedire a depus, în copie, înscrisuri: planșă foto, adeverințe, adrese, antecontract, proces verbal.
În drept a fost invocat art.695 (2) NCC.
Intimata B. P. nu a formulat întâmpinare însă la termenul pentru dezbateri a fost prezent reprezentantul intimatei - delegat B. G. S. asistat de avocat F. V. care a solicitat respingerea recursului întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Pentru o justă soluționare a cauzei instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei D..
Din actele și lucrările acestuia rezultă că prin cererea înregistrată la Judecătoria D. sub nr._ din 14.01.2013, Cultul C. Penticostal - B. P. reprezentată prin B. G. - S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. G. ca instanța să dispună anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.348 emis de notariatul de Stat D. la data de 24.06.1993 și a Titlului de proprietate nr._ din 30.08. 1995.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că unitatea reclamantă a cumpărat de la tatăl pârâtului, prin act sub semnătură privată, o casă situată în satul Pîrîul N., . consimțit vânzarea prin semnarea convenției. Se mai arată că în acea perioadă datorită piedicilor care erau puse de sistemul comunist vieții religioase nu existau posibilități legale pentru a cumpăra și terenul aferent construcției. După achitarea prețului, imobilul a fost predat bisericii, care ulterior a suferit unele îmbunătățiri, pentru a fi folosită potrivit destinației pentru care a fost cumpărată. De asemenea se precizează că pârâtul deși a consimțit la vânzarea casei, când tatăl său a decedat a inclus-o în masa succesorală a defunctului M. A., considerându-se prin certificatul de moștenitor din nou proprietar.
În dovedire s-a depus la dosar înscrisuri .
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 953,954,955,956,960 și 961 Cod procedură civilă .
La termenul de judecată din 14 februarie 2013, unitatea reclamantă și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat să se stabilească un drept de superficie pentru construcția Bisericii Penticostale, în suprafață de 450 m.p. situată în satul Pîrîul N., PC 197 inclusă în Titlul de proprietate 57.866 din 30.08. 1995.
Pârâtul legal citat a depus la dosar întâmpinare (fila 21 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării arată că în anul 1985 tatăl său a înstrăinat, printr-un act de mână, o căsuță, însă fără teren aferent, iar în anul 1991 Cultul Penticostal îi înapoiază căsuța, fiind construit pe acel teren un lăcaș nou și modern.
În dovedire pârâtul a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1422 din 23 septembrie 2013 Judecătoria D. a admis, în parte, acțiunea formulată de Cultul C. Penticostal- B. P. prin reprezentant B. G. S., în contradictoriu cu pârâtul M. G.. A constatat că reclamanta are un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 326 m.p., situat în intravilanul satului Pîrîul – N., ., PC 197 și cuprins între punctele 26,27,28 și 37 din schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert, ing. Pocreață C. (fila 80 dosar). A respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere, formulate de reclamant. A obligat pârâtul să plătească reclamantului 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție a reținut prima instanță că, prin actul sub semnătură privată încheiat la data de 9 iulie 1985, tatăl reclamantului, numitul M. A., a vândut Comunității Penticostale din satul Pîrîul N., ., cu suma de 25.000 lei, sumă care a fost achitată integral vânzătorului, la data încheierii convenției.
Actul sub semnătură privată este semnat de împuterniciții comunității de cult, de vânzător dar și de pârâtul M. G. și de soția sa, R., în nume propriu dar și ca moștenitor al mamei sale, defuncta M. D..
Actul de vânzare cumpărare nu a fost perfectat până la decesul vânzătorului drept pentru care, după decesul acestuia, Cultul Penticostal a chemat în judecată pe reclamantul M. G. în calitate de moștenitor pentru ca, prin hotărârea instanței să se constate că a cumpărat imobilul casă situat în satul Pîrîul N., ..
A mai reținut prima instanță că prin decizia nr. 135 A din 13 februarie 1998 a Tribunalului B., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, s-a admis acțiunea formulată de Cultul Penticostal - B. lui Dumnezeu, Comunitatea Pîrîul N. și s-a constatat că acesta a dobândit prin cumpărare doar casa situată în satul Pîrîul N..
B. P. din satul Pîrîul N. ar fi trebuit să solicite și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, lucru pe care însă aceasta nu l-a făcut.
Că, în baza Legii 18/1991, în calitate de moștenitor al defunctului M. A., reclamantului M. G. i s-a reconstituit dreptul de proprietate și s-a emis titlul de proprietate nr._ din 30.07.1995 pentru suprafața de 2,47 ha teren, suprafață în care este inclus și terenul de sub construcție precum și terenul aferent construcției vândute în anul 1985. De asemenea, pârâtul în calitate de unic moștenitor al defunctului său tată, M. A., deși a consimțit la vânzarea casei, după decesul tatălui său, a inclus casa vândută în masa succesorală a defunctului și prin Certificatul de moștenitor nr. 348 din 24.06.1993 și se consideră din nou proprietar al unui imobil care a fost vândut la data de 09.07.1985.
La momentul încheierii actului sub semnătură privată era în vigoare Legea 58/1974, în conformitate cu care, în cazul înstrăinării construcțiilor, terenul aferent trecea în proprietatea statului iar cumpărătorului i se atribuia în folosință o suprafață de teren în limitele prevăzute de art. 17 din lege.
Potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, care sunt și proprietari ai construcției, dispozițiile art. 23 rămânând aplicabile.
Chiar dacă actul de vânzare cumpărare nu a fost perfectat până la apariția Legii 18/1991, iar reclamanta nu a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate, în calitate de dobânditor al construcției i se recunoaște în condițiile Legii 18/1991 dreptul de proprietate pentru terenul deținut ca teren aferent, întinderea suprafeței urmând a fi determinată în condițiile prevăzute de art. 23 alin. 21 din lege.
Potrivit disp. art. 693(1) NCC: „Superficia este dreptul de a avea …o construcție pe terenul altuia, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.” Iar potrivit disp. art. 694 NCC: „Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani
Din raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert ing. Pocreață C., rezultă că terenul absolut necesar pentru funcționarea construcției B. P. din satul Pîrîul N. este de 326 m.p., situat în PC 197 reprezentat în anexa 2, între punctele 26, 27, 28 și 37 (fila 80 dosar).
Față de aspectele prezentate, constatând întemeiată acțiunea formulată de reclamantă, prima instanța a admis-o și a constatat că aceasta are un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 326 m.p., situat în intravilanul satului Pîrîul – N., ., PC 197.
Capetele de cerere privitoare la anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.348 emis de Notariatul de Stat D. la data de 24.06.1993 și a Titlului de proprietate nr._ din 30.08.1995, formulate inițial de reclamantă au fost respinse de prima instanță, ca neîntemeiate. Reclamanta a cumpărat de la tatăl pârâtului doar casa, fiind întocmit un înscris sub semnătură privată, și nu terenul. Ulterior, reclamanta putea face demersurile necesare pentru dobândirea dreptului său de proprietate asupra terenului aferent construcției, dar reclamanta nu a procedat astfel.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit chitanțelor depuse la dosar, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, proporțional cu culpa sa procesuală.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal pârâtul M. G., pentru motivele expuse mai sus.
Tribunalul reține că M. G. nu și-a întemeiat în drept recursul formulat dar acesta poate fi încadrat în prevederile art.304 indice 1 și 304 pct.9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Analizând recursul formulat în raport cu susținerile părților și cu cele consemnate de către prima instanță, tribunalul reține că în mod corect a fost stabilit un drept de superficie pentru B. P. din localitatea Pârâul N., ..
Se observă că inițial reclamanta a solicitat anularea a două acte, respectiv certificat de moștenitor și titlu de proprietate. Ulterior, la data de 14 februarie 2013 acțiunea este modificată în sensul că se solicită și stabilirea unui drept de superficie pentru construcția intitulată biserică în suprafață aproximativă de 450 m.p. (fila 47 ds. fond). În cauză a fost întocmit un raport de expertiză care a fost depus la dosar la data de 21.06.2013. Raportul de expertiză nu a fost contestat de către petent până la momentul la care s-a acordat cuvântul la fondul cauzei, lucrarea fiind comunicată acestuia conform adresei din 25.06.2013. Așa zisele obiecțiuni formulate de către recurent au fost depuse la dosar la 23 septembrie 2013 după ce a fost strigată cauza și au fost puse concluzii pe fond.
Dacă într-adevăr recurentul dorea să conteste concluziile expertului avea posibilitatea să depună propriile concluzii cel mai târziu la strigarea cauzei. Acesta a avut timp suficient să formuleze obiecțiuni, respectiv 3 luni întrucât raportul de expertiză a fost comunicat la sfârșitul lunii iunie 2013 iar termenul de judecată pentru soluționarea cauzei a fost stabilit la sfârșitul lunii septembrie 2013. Ca urmare, sunt nefondate susținerile recurentului cum că prima instanță nu a solicitat punctul de vedere al expertului în raport cu obiecțiunile formulate.
Verificând totuși obiectivele arătate la fila 87 dosar, instanța reține că în fapt M. G. nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză ci veritabile apărări de fond. Acesta a relevat că B. P. nu are titlu de proprietate, adeverință de punere în posesie sau vreun alt act doveditor. El nu se plânge nici de faptul că au fost stabiliți ca fiind necesari 326 m.p. pentru utilizarea construcției ci doar a cerut să se explice de unde rezultă acest fapt. A mai menționat că suprafața de teren rămasă la drum pentru el de 5,91 m.p. nu îi permit să construiască o casă. Această afirmație a fost reluată și în recursul formulat.
Din schița anexă la raportul de expertiză aflată în copie la fila 79 dosar rezultă că între pct.25 și 26 există o distanță de 5,91 m.p. Recurentul a menționat că nu are unde să ridice o casă pe acea suprafață, dar instanța observă că în fapt terenul recurentului este mult mai mare. Într-adevăr în partea de teren învecinată cu drumul sătesc 17 afectată de dreptul de superficie nu există posibilitatea edificării unei construcții dar terenul acestuia se continuă în spatele Bisericii Penticostale pe o lungime de aproximativ 130 metri iar lățimea acestui teren este de peste 22 m.p. Din această constatare rezultă fără dubiu că în măsura în care recurentul dorește într-adevăr edificarea unei construcții are posibilitatea să realizeze acest lucru în planul 2 existând o lățime suficientă și respectiv o cale de acces lată de aproximativ 6 metri, existând posibilitatea unui acces facil la eventuala nouă construcție.
M. G. a mai relatat ca motiv de recurs că B. P. Pârâul N. nu are nici un act de proprietate cu privire la vreo suprafață de teren. Nici nu era necesară existența acestor acte de proprietate întrucât pe de o parte, dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate condiția de bază fiind ca proprietarul imobilului casă să nu fie și proprietarul terenului aferent. În măsura în care reclamanta avea acte de proprietate cu privire la teren nu se mai putea discuta despre un drept de superficie ci despre eventual un drept de proprietate. Pe de altă parte, reține tribunalul că prin decizia nr.779 din 10 iulie 1998 Curtea de Apel Suceava a decis în mod irevocabil că B. P. este proprietara imobilului casă de rugăciuni edificată pe terenul aparținând lui M. G.. Acțiunea a fost soluționată în contradictoriu cu cele două părți și din dosarul de față astfel că nu mai are relevanță în prezentul dosar actul invocat de către M. G. în recurs privind înapoierea în anul 1991 a imobilului vândut de către autorul recurentului în 1985. Odată ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că B. P. este proprietara casei ce a aparținut inițial lui M. A. acest lucru nu poate fi pus din nou în discuție în prezenta cauză.
În legătură cu edificarea fără autorizație a imobilului casă în forma din prezent, observă tribunalul că la fila 40 dosar a fost atașată autorizația de construcții nr.18 din 26.09.2011 din care rezultă că Primăria comunei Mihăileni a autorizat B. P. prin reprezentant să renoveze și să consolideze construcție veche B. P. Pârâul N. . Nu rezultă din această autorizație care este suprafața totală construită și nici în ce constau lucrările de renovare și consolidare. Recurentul a făcut trimitere la un proces verbal încheiat de Inspectoratul Teritorial în Construcții. În fapt la dosarul cauzei nu a fost atașat vreun proces verbal ci doar adresa 3363 din 13 februarie 2013(fila 67 ds. fond). Din acest document ultimul paragraf rezultă că Inspectoratul de Stat în Construcții a adus la cunoștința Primăriei comunei Mihăileni despre concluziile controlului efectuat privind construcția edificată de B. P.. A mai relevat inspectoratul de stat că doar unitățile teritorial administrative sunt cele care au obligația să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții, respectiv să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală după caz. La dosarul cauzei însă nu a fost atașat nici un înscris din care să rezulte că Primăria comunei Mihăileni în raport cu prevederile art.27 alin.1 din Legea 50/1991 a verificat cele constatate de Inspectoratul de Stat în Construcții și respectiv a adoptat vreo hotărâre în legătură cu autorizația de construcție nr.18/2011. Ca urmare, nu se pot reține susținerile recurentului cum că nu a fost respectată autorizația de construcție în lipsa unei hotărâri a organului care a emis această autorizație.
Pe de altă parte recurentul a adus la cunoștință că s-a adresat instanței cu cerere de ridicare construcție în dosarul_ . Din evidențele electronice ale tribunalului rezultă că această solicitarea a fost respinsă în mod irevocabil
Trimiterea recurentului la prevederile art.695 din Noul cod civil sunt greșite întrucât aceste prevederi nu se aplică situației de fapt analizată în prezenta cauză. Dreptul de superficie a existat în fapt încă de la momentul la care s-a constatat în 1999 prin hotărâre irevocabilă că B. P. este proprietara construcției de pe terenul din p.c. 197. Potrivit prevederilor art.68 din Legea 71/2011 Noul Cod civil se aplică doar situațiilor privind dreptul de superficie apărute după . Legii 189/2010. Ca urmare și susținerile primei instanțe privind aplicabilitatea Noului Cod Civil sunt greșite .
Și motivul de recurs privind lipsa unei solicitări la Legea 18/1991 invocat de către recurent va fi înlăturat de la soluționarea cauzei întrucât nu era absolut necesar ca B. P. să formuleze o asemenea solicitare în temeiul legilor fondului funciar. Legea 18/1991 prevedea doar posibilitatea solicitării constituirii unui drept de proprietate și nu obligativitatea demarării unui asemenea proces.
În ceea ce privește dreptul Bisericii Penticostale de a folosi cei 326 m.p. din terenul recurentului arată tribunalul că este de esența dreptului de superficie o
limitare a dreptului de proprietate privind fondul aservit. Ca și în cazul servituților de trecere proprietarul fondului aservit este ținut a respecta dreptul de folosință a unei alte persoane cu privire la o suprafață din proprietatea sa. Persoana respectivă rămâne în continuare proprietara suprafeței de teren dar pe parcursul existenței construcției aceasta este obligată să asigure dreptul de folosință cu privire la terenul aflat sub clădirea considerată fond dominant. Este o limitare a dreptului de proprietate admisă atât de legiuitor cât și de practica judiciară. În vechiul Cod civil nu existau reglementări privind dreptul de superficie dar începând cu anul 1958 legiuitorul îl menționează ca drept distinct prin Decretul Lege nr. 167/1958 . Despre dreptul de superficie se face vorbire și în Legea 7/1996. Conform practicii judiciare constante dreptul de superficie este dezmembrământ al dreptului de proprietate și constă în dreptul de proprietate al unui superficiar, în cazul nostru B. P. Pârâul N., privitor la construcțiile ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință.
Nimic nu împiedica pe autorul reclamantului în anul 1985 să refuze întocmirea contractului de vânzare cumpărare și astfel să păstreze proprietatea asupra construcției din p.c. 197. Atâta timp cât această manifestare de voință a fost confirmată prin hotărâre irevocabilă în anul 1999 rezultă că recurentul trebuie să respect dreptul de superficie cu privire la suprafața de 326 m.p. evidențiat în titlul de proprietate al lui M. G.. Nimic nu îl împiedică însă pe acesta din urmă să solicite acordarea unor juste despăgubiri pentru lipsa de folosință asupra suprafeței identificată în hotărârea primei instanțe.
În raport cu cele consemnate tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de M. G. și în temeiul art.274 din vechiul Cod de procedură civilă îl va obliga pe acesta să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul-recurent M. G., cu domiciliul în satul Perdele, ., județul Suceava, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. P. din localitatea Pârâul N., . prin delegat B. G. S., cu domiciliul în satul și ., împotriva sentinței civile nr.1422 din 23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. pe care o menține.
Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei reclamant suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
C. M., A. M., B. G., C. L.
Red. C.M.
Jud. A. E.-C.
Tehnored. C.L.
ex. 2/15.04.2014
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 336/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Pretenţii. Decizia nr. 373/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
