Cerere de ajutor public judiciar. Hotărâre din 12-09-2014, Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 19785/193/2012
Dosar nr._ Îmbogățire fără justă cauză
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA – I – CIVILĂ
DECIZIA NR. 223 A
Ședința publică din 12 septembrie 2014
Președinte - A. C.
Judecător - P. I.
Grefier - A. E.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta L. V., în contradictoriu cu intimata B. E.-D., împotriva sentinței civile nr. 2204 din 11 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect îmbogățire fără justă cauză.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 02 septembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp mai îndelungat pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 09 septembrie 2014, iar apoi pentru astăzi
După deliberări,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil, de față;
Prin sentința civilă nr. 2204 din 11 martie 2014 Judecătoria B. a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei B. E. D. ( fostă B. ) și de autoritate a lucrului judecat; invocate de către pârâta L. V..
A admis acțiunea introdusă de reclamanta B. E. D. ( fostă B. ), în contradictoriu cu pârâta L. V.,
A obligat pe pârâta L. V. să plătească reclamantei B. E. D. ( fostă B. ) suma de 24. 500 euro reprezentând preț nerestituit.
Obligă pe pârâta L. V. să plătească statului suma de 3.816 lei, reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantei B. E. D. sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, prin încheierea din 18. 03. 2013.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la 6. 12. 2012, sub nr._ ; reclamanta B. E. D. ( fostă B. ) a chemat-o în judecată pe pârâta L. V., solicitând să fie obligată să-i plătească suma de 24. 500 euro.
În motivare arată că, la 17. 02. 2005, împreună cu fostul ei soț, B. F., a cumpărat de la pârâtă, apartamentul nr. 5, situat în Municipiul B., .. 9, .. F, . de 24.500 euro și că ulterior, prin sentința civilă nr. 5634 din 14. 11. 2005 a Judecătoriei B., pârâta a obținut anularea certificatului de moștenitor nr. 87 din 24. 03. 2004, care a stat la baza vânzării iar prin sentința civilă nr. 3.896 din 13. 09. 2006 a Judecătoriei B., la cererea pârâtei s-a anulat și contractul de vânzare - cumpărare fără restituirea prețului cu care pârâta și-a plătit datoriile, îmbogățindu-se astfel fără justă cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 968, art. 992, art. 994 din codul civil și art. 82, art. 112 și art. 274 din codul de procedură civilă.
Se arată că, legal citată, pârâta invocă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 901 din 9. 02. 2012 a Judecătoriei B. prin care i s-a respins reclamantei acțiunea pentru restituirea prețului precum și lipsa calității procesuale active a reclamantei deoarece cumpărător a fost fostul ei soț, B. F., iar, pe fond, pârâta solicită respingerea acțiunii deoarece nu ar fi încasat prețul.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri și s –a dispus atașarea unor dosare civile.
Din probele administrate prima instanță a reținut că la 17. 02. 2005, soțul reclamantei, B. F., a cumpărat de la pârâtă apartamentul nr. 5, situat în Municipiul B., .. 9, . nr. 25, . 2, cu trei camere și dependințe, că prin sentința civilă nr. 1601 din 26 martie 2007 a Judecătoriei B., căsătoria soților B. a fost desfăcută prin divorț, iar prin sentința civilă nr. 5601 din 4. 11. 2009 a Judecătoriei B., apartamentul cumpărat a fost atribuit reclamantei, încât, aceasta are calitatea procesuală activă în acest proces.
Se reține că, în cauză nu este dată autoritatea lucrului judecat deoarece prezenta acțiune are alt temei juridic și anume acela al îmbogățirii fătă justă cauză a pârâtei vânzătoare.
Pe fond, se reține că, din declarația dată de R. C. în dosarul nr._ din 2005 (_ ) al Judecătoriei B. ( filele 75 – 78 ), coroborată cu declarațiile martorilor: P. G. ( fila 167 ), C. M. și C. E. ( filele 185-186 din același dosar ); rezultă că pârâta, cu complicitatea soților V., au împrumutat de la R. C. suma de 10. 000 euro, cu scadența la 31. 08. 2004, garantând împrumutul cu apartamentul nr. 5, situat în municipiul B., ., .; respectiv, apartamentul în litigiu, sens în care s-a încheiat un contract de garanție autentic la notarul public L. B., la data de 26. 03. 2004, că întrucât nu a restituit împrumutul la scadență, fiind somată de creditor, cu complicitatea acestuia, a găsit-o pe reclamantă și pe soțul ei care aveau nevoie de locuință și care au fost de acord să cumpere apartamentul cu prețul real de 24.500 euro.
Că, banii au fost dați de părinții reclamantei care au contractat și un împrumut de 20. 000 euro la 17. 02. 2005, de la B. C. R. cu intenția de necontestat de a asigura o locuință fiicei lor, respectiv reclamantei, astfel explicându-se și faptul că, la partaj apartamentul a revenit reclamantei cu o sultă de numai 5. 000 euro.
Se reține că, din prețul primit, pârâta a beneficiat de suma de 16. 500 euro, reprezentând 500 euro pentru plata unui împrumut, 2. 000 euro în anul 2004, cu care a plătit formalitățile succesiunii după soț, impozitul și ipoteca, 2. 000 euro pentru plata cheltuielilor comune ale apartamentului, 500 euro, sumă folosită pentru o nepoată bolnavă ( cum a motivat pârâta ), 2. 000 euro pentru unul din fiii ei, 1. 500 euro pentru alt fiu, eliberat din penitenciar, 3. 000 euro pentru a-și procura o altă locuință și 4. 000 euro, plătită în două rate de Virvilean, un creditor a lui R. C..
Reține instanța, că pârâta i-a protejat pe soții V., care au beneficiat și ei de 8. 000 euro din preț, sumă ce a fost împrumutată de aceștia de la R. C., instanța reținând că pârâta ( și complicii ei ) au acționat premeditat și cu viclenie, prinzând curaj după câștigarea proceselor de anulare a certificatului de moștenitor și apoi de anulare a contractelor de garanție și vânzare în care a pozat ca victimă, iar faptul că a fost achitată în penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție nu are relevanță, cât timp, aceasta s-a îmbogățit prin plata tuturor datoriilor făcută din prețul de 24. 500 euro, primit pentru apartament.
Având în vedere considerentele expuse, cum anularea contractului de vânzare din 17. 02. 2005, nu poate rămâne fără consecința restituirii prețului, în baza art. 992 din codul civil instanța admite acțiunea așa cum a fost formulată, stabilind că pârâta are posibilitatea să se desocotească cu soții V. pe care a înțeles să-i protejeze; reclamanta având dreptul la restituirea în întregime a prețului de la vânzătoare, fără să fie obligată să acționeze în judecată și pe complicii acesteia, cu care nu are nici un raport juridic.
În baza art. 18 din O. U. G. nr. 51 din 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, pârâta a fost obligată să plătească statului suma de 3.816 lei, reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantei B. E. D. sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
Împotriva sentinței civile nr. 2204/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în termen legal, a declarat apel pârâta L. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
Se arată că, nelegalitatea sentinței este dată de încălcarea de către instanța de fond a disp. art. 163 și 166 din vechiul cod de proc. civilă, cu referire la excepția autorității de lucru judecat pe care nu a motivat – o și care este dată în cauză, raportat la sentința civilă nr. 901 din 9 februarie 2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.
În opinia apelantei nu au nici o relevanță în cauză aspectele cu privire la motivarea în drept a primei acțiuni și a celei de - a doua acțiuni, câtă vreme în fapt reclamanta invocă aceleași împrejurări și aceeași situație da fapt, excepția fiind dată în cauză.
Se mai arată că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei instanța a respins-o fără nici o motivare, însă se susține că aceasta nu are calitate procesuală activă întrucât nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, nu a fost parte civilă în dosarul penal_, iar în ceea ce privește raportarea calității procesuale active a reclamantei de a solicita restituirea prețului, la hotărârea de partaj intervenită între ea și soțul acesteia pe 4 noiembrie 2009, arătă că la momentul respectiv apartamentul nu mai era în posesia și proprietatea părților întrucât fusese anulat contractul prin sentința civilă nr. 3896 din 13 septembrie 2006, rămasă definitivă și irevocabilă pe data de 7 decembrie 2009.
Se arată că nemotivarea în fapt a excepțiilor invocate de către pârâta apelantă duce la nulitatea hotărârii, și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivare în fapt și în drept.
Pe fond se arată că, sentința este netemeinică întrucât instanța de fond a încălcat și a dat o interpretare proprie actelor și probelor administrate la dosar, făcând abstracție în mod intenționat de sentința civilă nr. 3896 din 13 septembrie 2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, decizia nr. 221 din 7 decembrie 2009, sentință care stabilește definitiv și irevocabil faptul că prețul trecut în contract sau prețul real care se pretinde că s-a achitat pentru acest apartament nu ar fi fost încasat de către pârâtă, ci acesta a fost încasat de către pârâtul R. C., sens în care instanța de fond preia din dosarul nr._, depoziția acestuia din urmă nedovedită cu nici o probă și înlăturată de către instanța de fond și de recurs.
În acest sens, cere a se observa că instanța de fond investită cu soluționarea acțiunii în anulare a stabilit definitiv și irevocabil în sensul că contractul de garanție imobiliară pentru împrumutul efectuat de soții V. și garantat cu apartamentul pârâtei intimate, este lovit de nulitate pentru cauză imorală și ilicită și tot instanța a stabilit că pârâtul R. C. cunoștea starea de nevoie a pârâtei reclamante și la data încheierii contractului de împrumut a trecut o sumă de 10 ori mai mare decât cea cerută de reclamantă.
Se arată că instanța de fond în acest dosar a stabilit și a reținut în baza probelor administrate că reclamanta nu a înțeles să plătească datoria pe care o aveau soții V. ci a crezut că la scadență trebuia să restituie 1.000 euro, fără a avea reprezentarea că trebuie să returneze 10.000 lei cu titlu de camătă.
S-a mai stabilit că pârâtul R. a indus-o în eroare cu privire la consecințele juridice ale contractului de împrumut așa încât consimțământul acesteia a fost viciat prin dol potrivit art. 962 Cod civil.
Se arată în continuare, faptul că în acest dosar cu referire directă la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă și reclamantul B., acesta ar fi exercitat violență asupra reclamantei, o presiune constantă, motiv pentru care contractul de vânzare-cumpărare este viciat și ca atare, intermedierea pârâtului R. C. în deplin acord și consens cu pârâtul B. F., care avea cunoștință de conținutul încheierii contractului din momentul ce a plătit prețul direct lui R. C. și-a asumat riscul efectiv a consecințelor derulării contractului de vânzare-cumpărare.
Se mai arată că prin hotărâre s –a stabilit că, de toate demersurile perfectării actelor s-a ocupat R. C., că cumpărătorul B. a înmânat prețul numitului R. C., acest aspect rezultând și din probele administrate la dosar, proba cu martori, cât și din faptul că prețul trecut în contract este similar cu pretenția și cu valoarea împrumutului solicitat de R. C..
Tot cu privire la preț, se arată că, instanța a stabilit definitiv și irevocabil și a respins susținerile pârâților R. C. și B. F. cu privire la prețul real al cumpărării acestui apartament de 24.500 euro, făcând referire directă că acel credit contractat de către părinții reclamantei B. E. D. nu avea o destinație determinată ci nedeterminată și simpla coincidență a datei perfectării actelor cu data obținerii creditului de o altă persoană ce nu este parte contractantă nu este de natură să justifice care a fost prețul real achitat, arătându –se că și în acest context tot instanța stabilește definitiv și irevocabil că pârâtul R. C. a recunoscut că el a reținut întreaga sumă de bani ce reprezintă prețul, înlăturând susținerea acestuia precum că a reținut și a încasat prețul la rugămintea vânzătoarei.
Evocă apelanta faptul că tot prin sentință s-a stabilit că prețul nu a fost încasat de pârâtă, susținere bazată pe declarația pârâtului R. C., și că pretinsa diferență de preț plătită de către soacra lui B. F. numitului R. C. de 13.500 euro, aspect recunoscut de către pârâtul R. C. că ar fi încasat-o la solicitarea reclamantei, a fost înlăturată.
Apelanta susține că este ilogică și lipsită de valoarea juridică și morală reținerea instanței de fond în prezentul dosar ca probă determinantă declarația pârâtului R. C. precum că valoarea reală a apartamentului a fost de 24.000 euro, preț ce a fost încasat, că din prețul primit pârâta ar fi beneficiat de 16.500 euro, câtă vreme această declarație și această susținere constantă a lui R. C. ar fi fost definitiv și irevocabil înlăturată prin sentința civilă nr. 3896 din 13 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ .
Se susține, ca atare, faptul că, contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat ca urmare a viciilor de consimțământ și de preț, și nici un raport juridic nu a fost constatat de către instanță că ar fi existat direct între pârâtă și reclamantă, ba dimpotrivă toate demersurile pentru vânzare, întocmirea actelor și prețul a fost direct negociat și încasat de către R. C. și B. F..
Apelanta susține că instanța apreciază că în cauză sunt date disp. art. 948 pct. 4 cauză ilicită deși s-a stabilit irevocabil că contractul este lovit de nulitate pe cauză ilicită, nefiind date nici disp. art. 968 iar referitor la disp. art. 992 și 994 în ceea ce privește restituirea prețului dacă s-a primit trebuie să existe condiția esențială ca cel care ar fi primit prețul să fie de rea credință, și să fi primit acest preț.
Reclamanta B. E. – D., intimată în cauză, a formulat întâmpinare față de apelul declarat, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței civile nr. 2204 din 11 martie 2014 a Judecătoriei B., ca fiind temeinică și legală.
Se susține că nu este adevărată afirmația apelantei că prima instanță nu ar fi soluționat excepția invocată și solicită a se observa încheierea de ședință din data de 25.09.2013 (fila 74 dosar fond), când instanța a pronunțat soluția de respingere.
Mai susține intimata că și hotărârea atacată cuprinde considerente privind această excepție (alineatele al treilea si al patrulea din pagina a doua a hotărârii judecătorești).
Se arată că, deși părțile și obiectul coincid, nu același lucru se poate spune și despre cauza acțiunilor civile respective, sens în care se susține că în dosarul precedent, temeiul juridic era dat de dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală (art. 998 si urm. cod civil din 1864), pe când în prezentul cadru procesual ne aflăm, în mod evident, într-o acțiune civilă fundamentată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
În ce privește excepția calității procesuale active a intimatei - reclamante, se arată că, de asemenea, apelanta face afirmații care nu corespund realității, că dobândirea drepturilor asupra imobilului în cauză, după partaj, a conferit reclamantei toate drepturile și obligațiile aferente, inclusiv acest drept de creanță (recuperarea prețului plătit), în cazul pierderii proprietății, nefiind justificată cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare.
Pe fondul cauzei se arată că situația cuantumului real al prețului și identitatea persoanei care l –a încasat sunt pe deplin clarificate urmare a verificărilor efectuate chiar din dosarul a cărei hotărâre o menționează apelanta, că judecătorul cauzei de la fond a avut oportunitatea deosebită să verifice concomitent toate dosarele anterioare dintre părți (cel penal care statuează irevocabil o culpă penală a apelantei și cele civile de constatare nulitate certificat de moștenitor, pentru declarația falsă a apelantei, de constatare a nulității contractului de vânzare – cumpărare, după constatarea lipsei calității de proprietar exclusiv a apelantei și nu pentru chestiuni legate de preț, cum greșit afirma apelanta) dosare în care se regăsesc și o . declarații concludente ale martorilor, persoane care au avut o participare directă la toate actele premergătoare cât și la momentul dat privind tranzacția, ocazie cu care instanța a putut să constate liber care a fost realitatea operațiunilor ilicite făcute de apelantă.
Se arată că, aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză necesită întrunirea condițiilor materiale și juridice specifice, iar în ceea ce privește condițiile materiale, se observă că apelanta și –a mărit patrimoniul, prețul i-a fost plătit sau, cel puțin, (pentru o parte din sumă) i-a profitat acesteia, având în vedere că, creditorul acesteia, numitul R. C., a fost îndestulat prin sărăcirea patrimoniului reclamantei, sens în care se arată că, fără putință de tăgadă, plata unui preț pentru un imobil, fără transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia (contractul de vânzare - cumpărare nr. 708/17.02.2005, anulat), a condus la diminuarea activului reclamantei
Că, existența raportului cauzal între îmbogățirea apelantei și sărăcirea reclamantei este dată de transferul sumei de bani în cauză (plata prețului) de la aceasta către apelantă, cu ocazia perfectării tranzacției iar imposibilitatea fizică și, ulterior, legală, a intrării reclamantei în posesia imobilului achiziționat a conferit pârâtei un avantaj material major - păstrarea unui imobil în patrimoniu cât și încasarea unei sume de bani (prețul) și, prin urmare, reclamanta a suportat o diminuare a activelor personale cu suma dată, iar apelanta a primit suma respectivă, păstrându - și imobilul.
În ceea ce privește condițiile juridice, se arată că, îmbogățirea apelantei nu se bazează pe o cauză legitimă, atâta timp cât apelanta a cerut și primit un preț pentru un imobil asupra căruia nu avea un drept exclusiv de proprietate legal, iar lipsa unui alt mijloc de apărare este dată de imposibilitatea exercitării drepturilor procesuale pendinte în alt cadru procesual.
În apel nu s –au formulat cereri noi de probe.
Examinând apelul Tribunalul apreciază că acesta este întemeiat motivat de următoarele:
În ce privește primul motiv de apel invocat de către pârâtă Tribunalul constată că în cauză nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat în raport de cele stabilite prin sentința civilă nr. 901/2012 a Judecătoriei B. pe considerentul că sub acest aspect nu este dată una dintre premizele existenței excepției și care se referă în concret la identitatea juridică de cauză, prima dintre acțiuni, respectiv cea față de care se invocă excepția având drept temei o cauză în restituire preț fondată pe răspunderea civilă delictuală iar prezenta acțiune se fundamentează pe un alt temei – cel al îmbogățirii fără justă cauză, Tribunalul constatând faptul că, motivarea primei instanțe sub acest aspect este dată în cuprinsul încheierii din 25 septembrie 2013 în dosarul de fond (fila 74) în care se regăsesc explicit rațiunile față de care excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă.
Este, de asemenea, neîntemeiată și susținerea pârâtei formulată în cadrul celui de –al doilea motiv de apel prin care se critică modul de soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni sens în care tribunalul, reține că reclamanta, deși nu figurează ca parte contractuală în contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul_ din 17.08.2005 la BNP M. S. D., acest act a fost încheiat de fostul soț în timpul căsătoriei cu reclamanta ceea ce face ca asupra acestuia să opereze prezumția de comunitate prev. de art. 30 din Codul familiei, aspect pe care, de altfel, fără putință de tăgadă l –a cunoscut și pârâta L. V. cu atât mai mult cu cât situația a fost consemnată în mod expres în cuprinsul actului încheiat, excepția invocată fiind, ca atare, corect soluționată, calitatea procesuală a reclamantei fiind conferită ulterior în virtutea actului de partaj.
În ce privește aspectele de fond ale apelului declarat Tribunalul reține că indiferent de modul în care părțile participante la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, în special pârâta – apelantă, au gestionat aspectele colaterale încheierii acestui act, legate de existența unor datorii față de terțe persoane pe care au înțeles să le stingă astfel în modalitatea aleasă, nu se poate ignora conținutul și consecințele încheierii în formă autentică a contractului de vânzare – cumpărare invocat și ulterior anulat, cel puțin în considerarea temeiului de drept invocat în prezenta cauză, cel al îmbogățirii fără justă cauză.
Chiar dacă pârâta – apelantă sau părțile implicate la încheierea actului la acel moment ar fi avut o înțelegere ocultă, colaterală în ce privește destinația prețului menționat în act sau modul cum acesta trebuia să fie distribuit pentru suportarea de către pârâtă a eventualelor datorii ale unor terți, sau alte înțelegeri asemenea, aceste aspecte nu pot fi, așa cum am mai arătat, decât colaterale raporturilor juridice caracteristice, născute în baza actului încheiat și care au prioritate față de toate celelalte aspecte invocate.
Chiar dacă, în fapt, așa cum s – a mai reținut, nu pârâta a fost cea căreia i s –a remis efectiv prețul pentru apartamentul vândut ci unui creditor de – al acesteia, în speță numitul R. C., cert este faptul că prin modul în care s –a desfășurat întreaga activitate anterioară sau concomitentă încheierii actului și care a rămas în culisele contextului contractual, aceasta a beneficiat practic, în final, de un avantaj material prin stingerea propriilor datorii față de terții creditori, apelanta asumându – și în același context în mod deliberat inclusiv o . datorii pe care soții V. C. și E. le aveau față de același creditor.
În cadrul sentințelor invocate de apelantă au fost analizate cu totul alte raporturi juridice respectiv cele născute din neîndeplinirea condițiilor de valabilitate ale contractului pentru înșelăciune însă prin prisma acelorași dovezi, ceea ce înseamnă în opinia Tribunalului, că statuările date acolo au fost de natură și folosesc exclusiv aspectelor ce s-au vrut a fi delegate fără posibilitatea de a le transpune și în cauza de față, care are în vedere verificarea altor chestiuni din perspectiva altor temeiuri juridice, născute, evident, tot dintr-un raport de obligație dar de altă natură juridică.
Chiar în condițiile în care instanțele au stabilit în mod irevocabil asupra cauzelor de nulitate care invalidează actul de vânzare – cumpărare încheiat părțile se impun a fi repuse în situația anterioară încheierii acestuia iar în considerarea principiului îmbogățirii fără justă cauză nu apare cu relevanță, de asemenea, în cauză dacă acestea au acționat exclusiv în considerarea bunei sau relei credințe, pârâta putând fi și de bună credință.
Indiferent de modul cum au fost caracterizate raporturile juridice născute între părți în baza contractului de vânzare – cumpărare ulterior anulat pârâta – apelantă nu poate pretinde a – și spori patrimoniul prin micșorarea patrimoniului reclamantei, fără ca aceasta din urmă să fi săvârșit un fapt ilicit sau în raport cu care să existe o justă cauză, conceptul îmbogățirii fără justă cauză bazându –se pe un principiu de echitate potrivit cu care nimeni nu poate să – și sporească patrimoniul în detrimentul altei persoane.
Din probele administrate însă Tribunalul a apreciat că sporirea nelegitimă a patrimoniului pârâtei s –a făcut cel puțin în limita sumei menționată pe contractul de vânzare – cumpărare încheiat, sumă pe care se prezumă că și –au asumat – o, la acel moment, ambele părți contractante, fără loc de interpretare și fără echivoc în raport de celelalte susțineri ale reclamantei, legate de întinderea reală a sumei achitate cu titlu de preț, mențiunile din actul autentic încheiat putând fi considerate mai relevante sub aspect probatoriu, celelalte probatorii administrate, inclusiv cele ce rezultă din susținerile părților, având, de asemenea relevanța lor în cauză. De altfel, această sumă de aproximativ 10.000 de euro ar rezulta ca fiind datorată și din declarațiile martorilor audiați ( fila 167, 168, 169, 185 și 186 dosar nr._ ) dar și din susținerile părților, inclusiv cele ale pârâtei, care au făcut referire în mod constant la suma de 10.000 euro de care ar fi beneficiat în realitate pârâta, inclusiv pentru ceea ce s –a obligat în contul soților V., Tribunalul constatând astfel întrunite cerințele angajării raportului obligațional rezultat din îmbogățirea fără justă cauză în limita sumei menționată în contract, cererea de apel, urmând a fi admisă în limitele arătate iar hotărârea primei instanțe schimbată în parte, în sensul celor mai sus arătate.
Obligă pe intimata B. E. – D. să plătească statului suma de 1.908 lei reprezentând scutirea de care a beneficiat apelanta la plata taxei judiciare de timbru având în vedere faptul că în cadrul prezentului apel a devenit parte căzută în pretenții.
Tribunalul, în considerarea dispozițiilor art. 21 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/2008, va dispune comunicarea prezentei decizii din oficiu Direcției de I. și Taxe B..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite cererea de apel formulată de apelanta L. V. din B., .. 9, .. F, ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2204 din 11 martie 2014, a Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimata B. E.-D. din B., .. 14, ., ..
Schimbă, în parte, sentința civilă nr. 2204 din 11.03.2014 a Judecătoriei B., în sensul că:
Admite, în parte, acțiunea și obligă pe pârâta L. V. să plătească reclamantei B. E.-D. suma de 40.000 Ron.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2204 din 11.03.2014 a Judecătoriei B..
Obligă intimata B. E.-D. să plătească Statului suma de 1908 lei reprezentând scutirea acordată apelantei de la plata taxei judiciare de timbru.
În temeiul art. 21 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 prezenta decizie se va comunica din oficiu Direcției de I. și Taxe B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 12 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,GREFIER,
A. C. P. I. A. E.
Red. A.C./21.11-2014
Jud. C. D.
Dact. FA-M
Ex. 4/21.11.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 669/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 551/2014. Tribunalul... → |
|---|
