Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 593/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 593/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2674/222/2012*
Dosar nr._ constatare nulitate act juridic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 7 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. B.
JUDECĂTOR: L. L.
JUDECĂTOR: A. D.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 593 R
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă C. A., în contradictoriu cu pârâții recurenți F. D. și F. V., împotriva sentinței civile nr. 2761 din 17 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 2 octombrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
După deliberare,
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 31.07.2012 sub nr._ reclamanta C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F. D. rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu uzufruct viager autentificat sub nr. 1367 din 19 iulie 2010 de Biroul Notarilor Publici Asociați T. D. - P. L. din D..
În motivare a arătat că nu are copii și împreună cu soțul său C. G. a încheiat cu pârâta contractul menționat, înțelegerea fiind aceea de a-i îngriji și a-i îngropa conform obiceiului însă dinainte de decesul soțului, pârâta a început să vină la dânsa tot mai rar, iar după deces nu a mai mers deloc. A arătat că nu a primit niciodată suma de 15.000 lei înscrisă în contract cu titlu de preț și nu a știut ce semnează deoarece pârâta a profitat de faptul că în vara anului 2010 casa ei a fost afectată de inundații și i-a condiționat ajutorul de încheierea contractului. A mai arătat că pârâta a abuzat de încrederea ei și a soțului ei precum și de vârsta lor înaintată.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a încheiat contractul în cunoștință de cauză și singura concesie a fost ca aceasta să locuiască pentru tot restul vieții în imobilul vândut.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că pârâta nu i-a spus despre mențiunea din contract privind prețul de 15.000 lei și a reiterat faptul că nu a primit nicio sumă de bani. În plus, suma de 15.000 lei este mult inferioară prețului de circulație al imobilului casă și teren. A mai arătat că are 86 de ani, este bolnavă și are nevoie de ajutor și acceptând chiar faptul că a primit suma înscrisă în contract, pârâta avea obligația de a o îngriji deoarece suma respectivă nu reprezintă valoarea reală a imobilului.
Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanta, prin avocat a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare deoarece a fost în eroare în privința naturii acestuia fiind convinsă că va încheia un contract cu clauză de întreținere și nu un contract de vânzare cumpărare cu uzufruct viager.
Prin sentința civilă nr. 2761 din 17 decembrie 2012, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că prețul vânzării în sumă de 15.000 lei a fost stabilit de comun acord de către părți, suma a fost primită integral de reclamantă anterior încheierii contractului iar motivele invocate de către reclamantă privind comportamentul agresiv al pârâtei nu a fost dovedit.
Prin decizia civilă nr. 596 R din 21 mai 2013 Tribunalului B. a admis recursul declarat de către reclamantă, a casat sentința civilă nr. 2761 din 17 decembrie 2012 a Judecătoriei D. și a trimis cauza pentru rejudecare la aceiași instanță.
În motivarea deciziei de casare s-a arătat că acțiunea a fost motivată în fapt de către reclamantă nu doar pe neplata prețului și sistarea întreținerii de către pârâtă, ci și de eroarea reclamantei asupra naturii juridice a contractului susținându-se că în realitate voința sa a fost de a încheia un contract cu clauză de întreținere și nu unul cu uzufruct viager iar instanța de fond avea obligația de a pune în discuție calificarea juridică a acțiunii în raport de motivarea concretă în fapt și de împrejurările invocate drept cauză a desființării contractului. S-a mai arătat că la rejudecare instanța trebuia să pună în discuția părților și necesitatea judecării în contradictoriu cu soțul pârâtei care este parte în contractul de vânzare cumpărare.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare cu nr._ la data de 12.08.2013.
Prin declarația dată în instanță la termenul din 16 octombrie 2014, reclamanta a arătat că pârâta este nepoată de văr iar în vara anului 2010 casa ei a fost inundată, împrejurare în care pârâta a ajutat-o destul de mult, iar la 10 zile după inundații a încheiat cu aceasta contractul în litigiu, prin care împreună cu soțul, a dorit să dea casa pârâtei în schimbul întreținerii. A arătat că a fost la notar cu soțul ei dar nu au citit contractul, ci doar l-au semnat și abia ulterior, după ce contractul i-a fost citit de o vecină a aflat că în contract s-a menționat o sumă de bani cu titlu de preț A susținut că după încheierea contractului pârâta a mers la ea în fiecare zi timp de un an, la un moment dat au început să îi lipsească bani și lucruri și în momentul în care a spus pârâtei că o acuză de dispariția banilor, aceasta a încetat să mai vină la dânsa până în vara anului 2013 când i-a spus că o va îngriji în continuare dacă își retrage acțiunea.
Prin precizările depuse la termenul din 16.10.2013 prin avocat, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a numitului F. V. care este parte în contractul a cărui anulare se solicită.
În motivare a arătat că reclamanta a fost în eroare la încheierea contractului, că aceasta a dorit să încheie de fapt un contract de întreținere în acest sens operând și prezumția simplă potrivit art. 1203 Cod civil, deoarece vârsta înaintată și starea de sănătate precară, pledează ele însele pentru susținerea ideii că numai întreținerea ar fi putut determina reclamanta să înstrăineze locuința.
Pârâta a precizat că pe parcursul anului 2010, anterior încheierii contractului, a dat reclamantei suma de 6.758 lei din care o suma de 2.200 lei cu titlu de împrumut, o sumă de 3.739 lei a fost achitată în contul reclamantei cu titlu de sultă și 500 lei onorariu executor judecătoresc ca urmare a unui proces pe care reclamanta l-a avut cu cumnata sa și, de asemenea, a achitat pentru soțul reclamantei o amendă în sumă de 313 lei, iar înainte de a merge la notariat pentru încheierea contractului a mai achitat reclamantei suma de 8.300 lei.
Pârâtul F. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că prețul vânzării, respectiv suma de 15.000 lei a fost negociată cu reclamanta și soțul acesteia și a fost achitată integral anterior perfectării actelor. Înțelegerea a fost ca . drept asupra imobilului să aibă loc la data autentificării contractului iar stăpânirea de fapt să aibă loc după decesul vânzătorilor. Reclamanta nu și-ar fi exprimat niciodată dorința de a fi întreținută ci doar de a primi bani pentru imobil.
Prin sentința civilă nr. 292 din 19.02.2014 Judecătoria D. a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 1367 din 19 iulie 2010 de Biroul Notarilor Publici Asociați T. D. - P. L. din D., încheiat între reclamanta C. A. și C. G. în calitate de vânzători și pârâta F. D. în calitate de cumpărătoare.
A repus părțile în situația anterioară în sensul ca imobilul să revină în patrimoniul reclamantei C. A. și a defunctului soț C. G..
A obligat pe reclamanta C. A. să restituie pârâtei F. D. suma de 15.000 lei care a fost achitată cu titlu de preț al imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că martora P. M. I. care este vecină cu reclamanta a declarat că a auzit vecinii discutând că reclamanta a afirmat de mai multe ori că ar dori să dea casa în schimbul întreținerii și că pe pârâtă a văzut-o prima dată după inundațiile din vara anului 2010 când casa reclamantei a fost inundată iar aceasta a ajutat la scos mâlul din locuință și alte treburi pentru înlăturarea efectelor inundației. După inundații, pârâta a mers constant la reclamantă până în februarie 2012 când a murit soțul acesteia, o ajuta la menaj și îi achita facturile, după care au apărut discuții legate de lucruri care lipseau reclamantei iar pârâta nu a mai mers la aceasta.
Martorul C. D. a arătat că a ajuta-o pe reclamantă la diverse treburi în gospodărie și a înțeles din discuții că reclamanta dorea să dea casa în schimbul întreținerii.
S-a reținut că martorul P. D. propus de către pârâtă a declarat că a cunoscut părțile cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, când au fost biroul său, știe că reclamanta avea de achitat unui nepot cu titlu de sultă în jur de 4.000 lei iar din discuția care s-a purtat a înțeles că pârâta urma să dea banii pentru achitarea sultei și de asemenea se discuta și de întreținere. A arătat că după câteva zile pârâta F. D. a achitat banii pentru sultă. Cunoaște casa reclamantei deoarece a fost la adresa respectivă cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătorești și apreciază că prețul casei, așa cum arăta înainte de inundații este de 70 - 80.000 lei.
S-a mai avut în vedere că martora Riuță A. a declarat că este rudă cu pârâta și în anul în care au fost inundațiile a împrumutat acesteia suma de 1.000 euro, sumă care a susținut pârâta că îi trebuie pentru a cumpăra o casă. Întâlnindu-se cu pârâta aceasta i-a spus că merge la băbuță să îi facă mâncare și curățenie.
Totodată instanța de fond a reținut că din declarația pârâtei a rezultat că aceasta a dat mai multe sume de bani reclamantei, sume pe care nu le-a putut recupera iar reclamanta și soțul au instituit-o legatară printr-un testament pentru a-i garanta că își va primi banii. Ulterior s-a încheiat și contractul de vânzare cumpărare, pe care instanța l-a apreciat ca o garanție pentru recuperarea sumelor de bani deoarece testamentul putea fi revocat oricând în condițiile în care reclamanta revocase și alte testamente. Însă a existat și o înțelegere cu privire la întreținere, înțelegere pe care de altfel pârâta a respectat-o până după moartea soțului reclamantei. Pârâta a arătat că a dorit să o ajute pe reclamantă însă nu s-a mai înțeles cu aceasta datorită faptului că aceasta a început să se poarte urât, să o acuze că îi fură lucruri din casă, comportament care a fost confirmat și de către o parte dintre martorii audiați în cauză.
Ținând cont de condițiile încheierii contractului, de situațiile anterioare și ulterioare acestei operațiuni, de vârsta reclamantei și a soțului acesteia, de faptul că aceștia nu au copii precum și de factorii determinanți la încheierea contractului, instanța a constatat că reclamanta a fost în eroare în legătură cu neinserarea în contractul de vânzare cumpărare a clauzei de întreținere. S-a mai apreciat că la data încheierii contractului reclamanta și soțul ei erau persoane în vârstă și bolnave, prin urmare, nu se poate reține că înstrăinarea casei a fost determinată în primul rând de procurarea unei sume de bani ci de asigurarea unui sprijin la bătrânețe. În același timp din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut că reclamanta și soțul acesteia au primit suma de 15.000 lei înscrisă în contract, o parte a fost primită sub formă de împrumut, achitare sultă achitare amendă. Însă instanța a considerat că obligația principală avută în vedere de părți a fost aceea de întreținere deoarece prețul plătit este mult sub prețul de circulație a imobilelor respectiv mai puțin de jumătate din valoarea acestora. De asemenea, prin declarația dată pârâta a arătat că a ajutat-o pe reclamantă și pentru faptul că a cumpărat casa la un preț mic.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâții cât și reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâții au cerut schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Aceștia au arătat că instanța de fond nu a interpretat corect declarațiile martorilor și, deși a reținut că s-a plătit prețul de 15.000 lei ,cu toate acestea a anulat contractul.
Or, reclamanta era în cunoștință de cauză asupra naturii contractului când l-a semnat întrucât fusese la notariat în mai multe rânduri, încheind diverse testamente unor persoane cărora le-a cerut bani pentru aceasta, astfel încât nu era străină de procedurile notariale.
Reaua -credință a reclamantei ar rezulta inclusiv din aceea că nu a recunoscut niciodată că a primit prețul de 15.000 lei, deși o parte din bani au fost dați la data încheierii contractului, iar cealaltă anterior.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a făcut nici o referire la depoziția martorului C. M. care era de mare importanță în pronunțarea hotărârii întrucât declarase că reclamanta i-a propus și lui să-i vândă casa spunându-i că are nevoie de bani. De asemenea, a relatat că anterior reclamanta a mai luat bani de la o persoană promițându-i că-i va vinde un teren dar apoi a refuzat să mai meargă la notariat.
Dacă în decursul timpului reclamanta ar fi dorit un contract de întreținere, ar fi putut să-l încheie încă de la început și nu să întocmească testamentele autentificate.
S-a mai arătat că prețul vânzării a fost mai mic întrucât contractul s-a făcut la câteva zile după inundații când casa - care era construită din chirpici - era deteriorată, apa intrând până la înălțimea de 1 m.
Reclamanta a păcălit și muncitorii care au ajutat-o la curățarea casei după inundații, încriminându-i că i-ar fi luat bani din casă, „bani pe care însă îi găsea ulterior încercând astfel să nu-i mai plătească pentru munca prestată”, iar acum dorind să anuleze contractul de vânzare – cumpărare pentru a revinde imobilul altor persoane.
Temeiul juridic al recursului, indicat de pârâți este art. 299, 301, 302 și urm Cod procedură civilă.
Reclamanta a criticat sentința sub aspectul obligării la restituirea sumei de 15.000 lei considerând că pârâții nu au probat existența acelei sume.
S-a arătat că „simpla deținere a unor chitanțe de plată pe numele reclamantei de către pârâți, nu poate dovedi existența unei plăți”.
De asemenea, nu s-a demonstrat, nici măcar la nivel declarativ, aspectul cheltuirii banilor.
Împrejurarea că s-ar fi plătit totuși o sumă de bani cu titlu de preț, este înlăturată de însăși ideea că reclamanta s-a aflat în eroare. Deci nu avea cum să primească vreo sumă de bani cu titlu de preț. În ipoteza în care reclamanta ar avea totuși o datorie, aceasta ar trebui constatată printr-o acțiune în pretenții, pe cale separată deși (….) nu s-a probat existența remiterii vreunei sume de bani din partea pârâtei”.
Reclamanta și-a întemeiat recursul pe disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, acesta neavând însă incidență în cauză întrucât nu este aplicabil noul cod de procedură civilă .
Recursul pârâților este nefondat.
În mod corect, instanța de fond a constatat că voința reală a reclamantei a fost aceea de a beneficia și de întreținere din partea pârâților.
Chiar dacă imobilul a fost cumpărat după puțin timp de la inundație și era degradat într-o anumită măsură, cu toate acestea este important de reținut că ceea ce s-a înstrăinat nu a fost numai construcția, ci și o suprafață de teren aferentă ce formează curtea și care este de o mărime considerabilă, respectiv 1026 mp. din măsurători.
În plus, martorul C. G. a declarat că această casă are instalație de gaz, apă curentă, o anexă”, apreciind că valoarea gospodăriei este „de aproximativ un miliard de lei”, aceeași prețuire fiind făcută și de martora M. L..
În același sens, martorul P. D. a apreciat că în raport cu zona în care se află imobilul, valoarea de piață acestuia era de 70- 80 mii lei înainte de inundație.
Așadar, chiar dacă locuința a fost deteriorată (însă ulterior curățată), cu toate acestea terenul considerabil și utilitățile publice, precum și zona în care este situată îi păstrează o valoare ridicată, astfel încât suma de 15.000 lei înscrisă în contract cu titlu de preț apare cu mult sub valoarea reală a întregului imobil.
Prin urmare, în acest context, se justifică argumentația instanței de fond că pe lângă preț, convenția a fost în sensul prestării și a întreținerii.
Iar împrejurarea că atât înainte cât și după încheierea contractului, pârâta a efectuat activități de întreținere, este dovedit prin majoritatea depozițiilor martorilor.
Astfel, martora C. - care este vecină cu reclamanta - a declarat că are cunoștință despre faptul că „prețul imobilului a fost obligația pârâtei de a o întreține, afirmând că „înainte pârâta mai venea pe la reclamantă o dată sau de două ori pe săptămână, dar în ultimele cinci luni nu a fost deloc”.
Martora M. L.: „la inundații le-a spus că îi ajută dacă îi dă în scris casa. De la reclamantă știu că nu a cunoscut faptul că este vorba de un contract cu uzufruct viager, ci de un contract de întreținere. A aflat despre acest lucru în luna iunie anul acesta”.
Talașcă Ș.: „este adevărat că am văzut-o pe pârâtă trecând permanent pe acolo. Venea dimineața, îi mătura și-i aducea de mâncare”.
P. M. I. (vecină cu reclamanta ): „După perioada inundațiilor am văzut-o pe pârâta F. D. venind des la reclamantă, a venit în mod constant până în februarie 2012 când a murit soțul reclamantei, însă de atunci nu a mai fost. Știu că până la decesul soțului pârâta o ajuta pe reclamantă la menaj și îi plătea facturile. Nu știu dacă o ajuta financiar”. „Arăt că din discuțiile purtate cu vecinii au fost oferte despre contracte de întreținere sau de testamente.
N. D. a menționat că a văzut-o pe pârâtă după inundații „venind în mod constant” cu sacoșe, aducând alimente până după jumătatea lui 2011.
U. E.: „i-am adus reclamantei lapte până în vara anului trecut, când duceam lapte o găseam zilnic pe pârâtă la reclamantă, aceasta făcea curat, făcea mâncare”.
Așadar, din declarațiile acestor martori rezultă fără echivoc că după încheierea contractului în iulie 2010, pârâta a prestat întreținere reclamantei mai mult de un an și „în mod constant”,dacă nu „zilnic” - așa cum a declarat U. E.,.
Or, durata mare de timp și constanța actelor de întreținere dovedesc pe deplin faptul că întreținerea nu a fost benevolă ci, a constituit o obligație contractuală ce trebuia îndeplinită.
În plus, martorul C. C. a declarat că „ în discuțiile pe care le-am auzit între reclamantă și soțul acesteia am înțeles că ei intenționau să dea casa unei persoane care să-i întrețină”.
Chiar martorul P. D. –executor judecătoresc - a menționat că „din discuția care s-a purtat am înțeles că pârâta urma să-i dea bani pentru achitarea sultei, se discuta și de o întreținere, însă nu știu dacă înțelegerea respectivă a mai avut loc (…) am reținut că discuția era despre un contract cu clauză de întreținiere, în nici un caz despre un testament”.
Și martora P. N. a declarat că „nu am mai auzi niciodată în casa reclamantei discuții că ar fi dorit să încheie un contract de întreținere cu cineva anume, însă am auzit discuții la mai mulți vecini care vorbeau de faptul că reclamanta a spus de mai multe ori că ar dori să dea casa în schimbul întreținerii”.
De asemenea, a relatat cum a citit actul de vânzare și a întrebat-o pe reclamantă dacă a vândut casa și a primit prețul de 15.000 lei, iar aceasta a avut o reacție de surprindere, spunându-i că nu a încasat niciodată vreo sumă de bani de la nimeni.
Prin urmare, faptul că martorul C. N. a declarat că „nu o consideră pe reclamantă o persoană serioasă” și că „știe că minte”, nu constituie decât o apreciere a acestui martor asupra comportamentului reclamantei, în baza unor situații anterioare încheierii contractului ce formează obiectul litigiului.
Cu privire însă la acest contract, a arătat că nu știe ce înțelegere au avut părțile, aflând abia înainte de proces de la pârâtă că „nu știe ce să facă, a plătit bani și nu știe cum să-i scoată înapoi și că nu-i mai trebuie nimic”.
Așadar, depoziția martorului C. N. nu este în contradicție cu toate celelalte declarații menționate, martorul nerelatând nimic în legătură cu natura contractului respectiv, neasistând la înțelegerea părților.
Recursul reclamantei va fi însă admis.
Tribunalul reține în primul rând ,că în cuprinsul contractului s-a menționat că „ prețul vânzării este de 15.000 lei, sumă pe care noi vânzătorii declarăm că am primit-o integral de la cumpărătoare, anterior perfectării contractului”.
Prin urmare, prețul nu a fost plătit în fața notarului, cu ocazia încheierii actului, acesta neasistând la numărarea banilor și la înmânarea lor.
Or, conform art. 99 din Legea 36/1995 privind activitatea notarială:
(1) Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.
(2) Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simțuri:
a) faptul prezentării părților și a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum și identificarea acestora;
b) locul și data încheierii actului;
c) exteriorizarea consimțământului.
(3) Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.
Din probele depuse la dosar, nu rezultă însă neechivoc că suma plătită de pârât a fost de 15.000 lei, ci dovezi indubitabile există doar pentru 6758 lei din care 2200 lei înmânați reclamantei pe 25.01.2010 cu titlu de împrumut la acea dată (f. 32 ds.), 3739 lei cu titlu de sultă și 500 lei cu titlu de onorariu executor, și 319 lei amendă aplicată soțului reclamantei și plătită cu trei zile înainte de încheierea contractului.
Or, executorul judecătoresc – martorul P. D.- a declarat că sumele de bani au fost plătite de către pârâtă și că existau atunci discuții (în ianuarie 2010 – cu aproximativ 6 luni înainte de încheierea contractului ) în sensul prestării și a unei întrețineri.
Rezultă că, atât suma de 2200 lei dată reclamantei cu 3 zile înainte de prezentarea la executor, cât și sulta și onorariul executorului, au fost achitate în realitate ca avans pentru vânzarea cu clauză de întreținere.
Așadar, din coroborarea acestei situații cu depozițiile martorilor din care rezultă că reclamanta este în nevoie ,fiind ajutată de vecini și de alte persoane, rezultă că nu s-a dovedit decât plata sumei de 6758 lei cu titlu de preț.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite recursul reclamantei care este parțial fondat, obligând-o la restituirea sumei de 6758 lei în loc de 15.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE
Admite recursul declarat de reclamanta recurentă C. A., în contradictoriu cu pârâții recurenți F. D. și F. V., împotriva sentinței civile nr. 292 din 19.02.2014 a Judecătoriei D..
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții F. D. și F. V..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă reclamanta recurentă C. A. să restituie pârâtei F. D. suma de 6758 lei cu titlu de preț în loc de suma de 15.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. G. L. L. A. D. B. C.
Red.L.L./4.12.2014
Judec.O. L.
dact.B.C./4.12.2014
2 EXP.
| Uzucapiune. Decizia nr. 654/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
