Ordin de protecţie. Decizia nr. 249/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 249/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 3103/222/2014
Dosar nr._ Apel - ordin de protecție
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 2 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G.
Judecător L. L.
Grefier B. C.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – Procuror C. M.
DECIZIA CIVILĂ nr. 249 R
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de pârâtul apelant L. A., împotriva sentinței civile nr. 1508 din 15 septembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., reclamanta intimată fiind S. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul apelant, asistat de avocat Aruștii B. și reclamanta intimată S. E., cu participarea reprezentantului parchetului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect apelul formulat de pârâtul apelant L. A., împotriva sentințe civile nr. 1508 pronunțată la data de 15.09.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei D., se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat Aruștii B. pentru pârâtul apelant solicită admiterea apelului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. Arată că după divorț au existat stări tensionate între părți însă pârâtul nu a avut niciodată un comportament agresiv față de minoră, toate acțiunile acestuia datorându-se doar faptului că a dorit să-și vadă copilul. A mai arătat că în urma divorțului părților s-a încuviințat pârâtului de a avea legături personale cu fiica sa minoră minora, însă cu toate acestea nu a reușit să ia legătura cu copilul decât o singură dată din cauza reclamantei care lipsește de acasă la data și ora stabilită pentru vizită, așa încât, solicită a fi respectat programul de vizită stabilit de către instanță. A mai susținut că în momentul de față pârâtul nu se mai află sub incidența niciunui ordin de protecție.
Reclamanta intimată S. E. solicită respingerea apelului și menținerea ordinului de protecție arătând că pârâtul are un comportament agresiv față de familia sa iar de când au divorțat o agresează verbal, o amenință și a încercat să-i smulgă copilul din brațe cu forța. Arată că nu este de acord să-i dea copilul pârâtului pentru a-l lua la domiciliul său întrucât este prea mic.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a apelului și menținere a hotărârii primei instanțe, având în vedere că pârâtul nu este la prima abatere și are probleme cu legea.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 11.09.2014, la sub nr._ reclamanta S. E. a chemat în judecată pe pârâtul L. A. solicitând emiterea unui ordin nou ordin de protecție față de acesta, atât pentru ea, pentru copiii săi, cât și pentru familia sa.
În motivarea în fapt a cererii sale, reclamanta a arătat că pârâtul care este fostul ei soț continuă să o agreseze atât fizic cât și verbal, adresându-i cuvinte obscene și jignitoare, face scandal de nenumărate ori chiar în prezenta celor doi minori cărora le creează o stare de disconfort psihic. A mai susținut că a formulat mai multe plângeri la poliție, parchet și cu toate acestea, el continuă să aibă un comportament deviant creându-le tuturor membrilor familiei o stare de panică și nesiguranță.
Reclamanta nu a precizat temeiul juridic al ordinului de protecție solicitat și nu a depus și nici solicitat vreun fel de probe.
Prin sentința civilă nr. 1508 din 15.09.2014 Judecătoria D. a admis cererea și a obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 100 metri față de reclamantă, copiii acesteia și ceilalți membri ai familiei .
A obligat pârâtul de a urma o consiliere psihologică, sens în care va face dovada printr-un înscris eliberat de psiholog.
A interzis pârâtului de a se deplasa în localitatea de domiciliu a reclamantei și de a avea orice contact cu aceasta, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
Aceste obligații și interdicții au fost limitate la o perioadă de 6 luni de zile.
A atras atenția pârâtului că încălcarea măsurilor prevăzute în prezentul ordin constituie infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești.
A obligat pârâtul a plăti statului 400 lei din care onorariul pentru asistență juridică din oficiu a acestuia, în sumă de 300 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către B.A.J. D., pentru avocat F. M.
A dispus comunicarea, de îndată, a prezentei hotărâri Inspectoratului de Poliție Județean B. – Secția de Poliție Rurală nr. 4 D. și Postului de poliție al comunei Broscăuți, Jud. B., în vederea punerii în executare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta S. E. a fost căsătorită cu pârâtul L. A., iar după desfacerea căsătoriei între ei a existat o stare conflictuală acută întreținută de pârât datorată acțiunii de divorț promovată de reclamantă, stare care a degenerat și în fapte de natură penală, pârâtul fiind și condamnat în acest sens, iar la intervenția organelor judiciare a săvârșit și infracțiunea de ultraj.
S-a mai reținut că potrivit art. 23 alin. 1 din Legea 217/2003 „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile..” enumerate la alin. a-h.
În art. 3 din aceeași lege este definită noțiunea de violență în familie ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Instanța de fond a apreciat că în situația dedusă judecății există starea de violență afirmată de reclamantă, pârâtul având un comportament violent față de fosta soție, de membrii familiei acesteia, provocând dese scandaluri la domiciliu lor.
S-a mai reținut că ar exista o „obsesie a pârâtului în a urma atacurile, atât de natură fizică cât și de natură psihică asupra reclamantei și a familiei acesteia”, motiv pentru care în scopul reechilibrării comportamentului pârâtului îi este necesar consiliere psihologică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul în conformitate cu disp. art. 483, 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
Calea de atac a fost recalificată în cea a apelului potrivit art. 7 alin. 1 și 2 din Legea 76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură civilă „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”
În motivarea căii de atac s-a arătat că la data respectivă nu era încă comunicată pârâtului sentința, astfel încât nu se cunoșteau considerentele pe care aceasta se sprijină.
Apelantul a susținut că a fost judecat și condamnat în dosarul nr._ al Judecătoriei D. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și nerespectare a hotărârilor judecătorești, încât nesocotise dispozițiile ordinului de protecție menționat anterior. În acest din urmă dosar penal, împotriva pârâtului a fost luată și măsura preventivă a controlului judiciar,printre obligațiile impuse numărându-se și interdicția de a lua legătura cu fiica sa minoră L. M. I., această măsură preventivă încetând de drept odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești la data de 31.07.2014.
Apelantul a depus copia sentinței civile nr. 1993/2013 a Judecătoriei D. și a încheierii de ședință din 12 august 2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Apelul este fondat.
Este de observat în primul rând, că potrivit art. 26 din Legea 217/2003, „(1) Cererea privind emiterea ordinului de protecție se întocmește potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.”
Or, în speță, reclamanta nu a depus o asemenea cerere tip, ci a sesizat instanța de fond cu o cerere care nu respectă întrutotul restricțiile impuse de formularul respectiv, arătând în mod generic „ca prin efectele ordinului să-mi protejați minorii, pe mine și familia mea”.
Așadar, reclamanta a folosit sintagma „familia mea”neindicând în mod concret persoanele pe care le vizează. Iar instanța de fond a încuviințat ordinul de protecție tot într-o manieră generică, respectiv și față de „ceilalți membri ai familiei”. Or, o asemenea dispoziție, care nu individualizează persoanele în raport cu care se instituie ordinul de protecție este inadmisibilă, neputând fi pusă în executare și neputându-se efectua urmărirea îndeplinirii de către pârât a obligației impuse.
De asemenea, instanța de control judiciar reține că în tot cuprinsul cererii pentru emiterea ordinului de protecție, reclamanta nu a indicat nici o împrejurare concretă în care pârâtul ar fi săvârșit faptele de agresiune fizică și psihică pe care le-a invocat.
Actele de violență pretinse nu sunt individualizate în nici un fel prin printr-o dată a săvârșirii și circumstanțele ce țin de situația de fapt, astfel încât nu se poate face nicio apreciere asupra existenței unor asemenea fapte, a naturii, gravității și pericolului lor.
În acest context, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu a indicat nicio faptă concretă a pârâtului care să poată fi analizată măcar sumar, la suprafața fondului său de către instanță, iar pe de altă parte, nu a solicitat și nu s-au administrat nici un fel de probe în cauză, rezultă că nu a fost dovedită susținerea acesteia că atât ea cât și minorii pe care îi are în întreținere ar fi fost agresați psihic ori fizic de către pârât și că viața, integritatea lor fizică și psihică ori libertatea le-ar fi pusă în pericol de către pârât.
Cu toate acestea, prin cererea de apel, pârâtul a recunoscut totuși că s-a deplasat la locuința reclamantei și într-o zi din afara programului de vizitare a fiicei sale L. M. I., iar cu această ocazie a avut un comportament ”ireverențios” dar numai față de reclamantă, și la provocarea acesteia care a smuls cu forța copilul din brațele pârâtului, izbucnind într-o criză de nervi, țipând și adresându-i cuvinte jignitoare
Prin urmare, întrucât între părți se menține încă o stare conflictuală gravă, aceștia nefiind în măsură să-și stăpânească emoțiile, reacțiile și limbajul în discuțiile și întâlnirile pe care le au, iar pârâtul are un istoric care dovedește că cel puțin anterior a avut un comportament agresiv, nesocotind hotărârea judecătorească de instituire a primului ordin de protecție și săvârșind o infracțiune de ultraj, instanța de control judiciar va menține interdicția acestuia de a se apropia de reclamantă, măsura fiind necesară preventiv, pentru a înlătura eventuala săvârșire a vreunui act de violență fizică ori psihică.
În privința interdicției date pârâtului de a se apropia de fetița sa cât și de minorul D. I., tribunalul constată că aceasta nu are nici un suport faptic, așa cum s-a arătat mai sus nedovedindu-se săvârșirea vreunui act de violență asupra copiilor de către pârât.
Or, în speță, exercitarea drepturilor părintești asupra minorei M. I. se realizează în comun de către ambele părți și la data la care pârâtul a arătat că a fost să-și vadă copilul în Broscăuți - 29.08.2014 - acesta nu se afla sub incidența vreunui ordin de protecție și nici sub puterea vreunei măsuri preventive.
Iar în cauză este stabilit pe cale judecătorească un program de vizitare a minorei, recunoscându-i-se pârâtului dreptul de a o lua la locuința sa, astfel încât refuzul categoric al reclamantei exprimat în ședința de judecată a apelului este nejustificat, în cazul materializării sale existând posibilitatea să fie încadrat chiar în conținutul infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Mai mult, în condițiile în care nici măcar nu s-au indicat concret în cuprinsul cererii de sesizare a instanței acte de violență ale pârâtului asupra minorilor și nu s-a depus vreo dovadă în acest sens, a menține ordinul de protecție înseamnă a încălca și dreptul fundamental pe care îl are M. I. de a avea legături personale și raporturi continue, regulate cu ambii părinți, conform art. 402 NCC și art. 17 din Legea 272/2004, mama și tata având fiecare importanța lor în universul copilului și în procesul de creștere și educare al acestuia.
În plus, în cazul în care apar neînțelegeri între părți referitoare la modalitatea de exercitare a legăturilor personale ale pârâtului cu fetița, pârâtul are la dispoziție măsura monitorizării prevăzută de art. 18 alin. 5-8 iar reclamanta măsurile prevăzute de art. 20 din Legea 272/2004.
Așa fiind, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, instanța va admite apelul schimbând în parte sentința atacată înlăturând ordinul de interdicție față de minori și ceilalți membri ai familiei reclamantei.
De asemenea, va înlătura interdicția impusă pârâtului de a se deplasa în localitatea de domiciliu a reclamantei - Broscăuți, pentru a-i permite acestuia exercitarea dreptului de a avea legături personale cu fetița sa, în forma stabilită prin sentința civilă nr. 1993/2013 a Judecătoriei D., formă solicitată, de altfel, chiar de către reclamantă în procesul de divorț.
Totodată în sprijinul creării premiselor pentru concilierea părților, conciliere care are implicații majore și asupra copilului, fiind în interesul superior al acestuia, tribunalul consideră că interdicția aplicată pârâtului de a avea contact fizic și telefonic cu reclamanta este suficientă pentru realizarea protecției preventive a acesteia, înlăturând interdicția contactului prin corespondență și „în orice al mod”.
Așa fiind, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC se va admite apelul, schimbându-se în parte sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul L. A., cu domiciliul în mun. D., ., ., ., CNP_, cu domiciliul aleas în vederea comunicării actelor de procedură la „P., P., Aruștii & D.” Societate Civilă Profesională de Avocați, cu sediul în mun. B., Calea Națională nr. 101, parter, jud. B., în contradictoriu cu reclamanta L. S. E., cu domiciliul în . – împotriva sentinței civile 1508/15.09.2014 a Judecătoriei D..
Schimbă în parte Ordinul de protecție emis prin această sentință în sensul că obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 100 metri numai față de reclamanta S. E., înlăturând interdicția respectivă și față de minorii S. D. și L. M. I.. „cât și de ceilalți membri ai familiei”.
Înlătură interdicția pârâtului de a avea contact prin corespondență cu reclamanta și de a se deplasa în localitatea de domiciliu a reclamantei.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Dispune comunicarea, de îndată, a prezentei decizii Inspectoratului de Poliție Județean B. – Secția de poliție D. și Postului de Poliție al Comunei Broscăuți, Jud. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2.10.2014.
Președinte, Judecători Grefier
B. G. L. L. B. C.
Red.L.L./6.10.2014
Judec.I. C.
Dact.B.C./6.10.2014
4 exp.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 322/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Ordin de protecţie. Decizia nr. 290/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
