Ordin de protecţie. Decizia nr. 130/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 25527/193/2013
Dosar nr._ Ordin de protecție
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
DECIZIA NR. 130 R
Ședința publică din 11 februarie 2014
Președinte – A. M.
Judecător – C. M.
Judecător – A. C.
Grefier – A. E.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
–Procuror P. M.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât C. D., împotriva sentințe civile nr._ pronunțată la data de 17.12.2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimata T. I.-M. și partea în proces P. de pe lângă Judecătoria B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul C. D. asistat de avocat D. C. și avocat H. M. pentru intimata T. I.-M., cu participarea reprezentantului Parchetului.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect recursul formulat de recurentul-pârât C. D., împotriva sentințe civile nr._ pronunțată la data de 17.12.2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate a căii de atac a prezentului recurs, dat fiind faptul că cererea de recurs a fost introdusă la data de 20.12.2013, astfel încât au incidență dispozițiile Legii 76/2012 de pune în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă și acordă cuvântul asupra admisibilității cererii de recurs.
Avocat D. C. arată că a fost declarată o cale de atac de către recurent în termenul de trei zile prevăzut de Legea nr. 217/2003, iar cerințele prevăzute în art. 470 sunt îndeplinite prin declarația dată la Judecătoria B.. Cu privire la art. 457 alin. 3 din Noul Cod procedură civilă, precizează că nu este o chestiune imperativă care să impună instanței să respingă recursul ca inadmisibil. Formularea căii de atac poate fi nu recalificată de instanță ci corectată, eventual, printr-o declarație a părții dată în fața instanței, care să precizeze dacă a dorit să formuleze apel sau recurs împotriva sentinței primei instanțe. Solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului și a i se acorda cuvântul pe fond asupra apelului formulat împotriva sentinței.
Avocat H. M. arată că potrivit dispozițiilor art. 457 al. 3 din Noul Cod procedură civilă, în măsura în care se va aprecia că această cale de atac este apelul, termenul trebuie să curgă de la momentul comunicării hotărârii. Solicită admiterea excepției.
Reprezentanta parchetului consideră calea de atac apelul și nu recursul și pune concluzii de admitere a excepției inadmisibilității.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 18.11.2013 sub nr._, reclamanta T. I. M. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului C. D., în sensul de a se dispune evacuarea temporară a pârâtului din locuința familiei și obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 500 metri față de reclamantă și față de minora părților și interzicerea oricărui contact cu aceasta, inclusiv telefonic, pe o durată de 6 luni.
În motivare reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 3553/29.03.2013 a Judecătoriei B..
A mai arătat reclamanta că în luna mai 2013 instanța, prin sentința civilă nr. 5722, s-a admis cererea sa privind emiterea unui ordin de protecție, iar de la momentul instituirii acestui ordin, pârâtul a încălcat de mai multe ori obligațiile impuse de către instanță, insă nu a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru a nu o afecta pe minora care este grav bolnavă și care are nevoie de odihnă, lipsa stresului și a temerilor.
De asemenea, a mai arătat reclamanta că a solicitat includerea minorei într-un program de consiliere psihologică întrucât comportamentul tatălui acesteia, i-a indus un sentiment de frică și teroare, considerând astfel că se impune prelungirea primului ordin de protecție, pentru siguranța fizică și psihică a acesteia.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri
În cauză s-a administrat probele: testimonială - fiind ascultați martorii A. Steluța și O. V. pentru reclamantă și I. A. și D. M. pentru pârât, s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul reclamantei și s-au cerut relații de la Inspectoratul Județean de Poliție B..
Pârâtul legal citat, s-a prezentat în instanță și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei întrucât aspectele menționate în cererea reclamantei au un caracter vag.
Pârâtul a mai arătat că emiterea unui nou ordin de protecție împotriva sa, ar fi un abuz, întrucât pe lângă împiedicarea efectivă de a avea grijă de fiica sa, este lipsit și de dreptul fundamental de proprietate.
De asemenea, a mai arătat pârâtul că pe perioada primului ordin de protecție a locuit în casa neterminată de la Cătămărăști, fiind vară, însă actualmente este nevoit să înnopteze pe la prieteni, această situație aducându-i prejudicii, inclusiv la locul de muncă, întrucât nu se poate odihni corespunzător.
Prin sentința civilă nr._ din 17 decembrie 2013 Judecătoria B. a
admis cererea privind emiterea unui nou ordin de protecție, formulată de reclamanta T. I. M., în contradictoriu cu pârâtul C. D..
A dispus evacuarea pe o perioadă de 6 luni a pârâtului C. D. din locuința familiei, situată în mun. B., .. 49, ., jud. B..
A obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamantă, domiciliul acesteia și față de minora C. A. E., născută la data de 11.05.1998 și a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta T. I. M. și cu minora C. A. E..
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, republicată persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
A reținut prima instanță că, față de dispozițiile anterior menționate, pentru emiterea unui ordin de protecție, sunt necesar a fi îndeplinite o . condiții și anume: viața, libertatea, integritatea fizică sau psihică a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecției să fi fost pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie, iar măsura să aibă caracter provizoriu și urgent.
Aceste condiții au fost considerate îndeplinite de către prima instanță care a pronunțat sentința civilă nr. 5722/16.05.2013, în dosarul nr._, prin care a fost admisă cererea reclamantei privind emiterea unui ordin de protecție prin intermediul căruia s-a dispus evacuarea pe o perioadă de 6 luni a pârâtului din locuința familiei, fiind reintegrată reclamanta și fiica sa, pârâtul fiind de asemenea obligat să păstreze o distanță minimă de 500 m față de persoana reclamantei și de fiica sa, excepție făcând locul de muncă al reclamantei și al pârâtului. Prin aceeași sentință, s-a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu cele două.
A mai reținut prima instanță că, potrivit art. 33 din Legea nr. 217/2003, la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi pusă în pericol.
Prima instanță a analizat așadar, dacă probatoriul administrat în cauză este în măsură să confere indicii că reclamanta și fiica ei ar avea de suferit în lipsa măsurilor de protecție.
Astfel, reține că din declarațiile martorilor propuși de către reclamantă, rezultă faptul că în urma emiterii ordinului de protecție anterior, reclamanta și fiica ei au fost reintegrate în locuința comună a părților după ce anterior locuiseră cu chirie din cauza violențelor pârâtului. Perioada de 6 luni a cestui ordin a reprezentat pentru acestea două, o binevenită întrerupere a relațiilor conflictuale existente între părți, relații ce au afectat în mod foarte profund psihicul minorei părților.
Se reține că martora A. Steluța relevă faptul că minora este stresată de posibilitatea întoarcerii tatălui în locuința comună, stres generat de faptul că nu poate uita perioada căsătoriei părților, perioadă în care pârâtul a fost foarte violent. A mai arătat martora că la ora actuală, minora nici nu concepe ca amândoi părinții să intre în continuare pe aceeași ușă știind din experiența anterioară ce poate însemna acest lucru. Că, aceste aspecte percepute în mod direct de martoră sunt întărite de concluziile psihologului la care ia asigurat minorei o . ședințe terapeutice, psiholog care a arătat că fetița nu și-a revenit încă, neputând uita episoadele violente din trecut care s-au întins pe o perioadă mult prea lungă de timp. A mai relatat martora faptul că reclamanta este de două ori stresată de posibilitatea întoarcerii pârâtului în locuința comună, o dată pentru situația conflictuală în care se află ea și pârâtul, iar a doua oară pentru situația minorei care are serioase probleme de sănătate.
Și martorul O. V., a relatat faptul că reclamanta și fiica ei sunt extrem de îngrijorate și speriate de posibilitatea întoarcerii pârâtului la domiciliul comun, întoarcere care nu ar face decât să reînvie violențele fizice și verbale ale pârâtului.
Martorul a arătat că a fost de față când minora părților a venit plângând la bunica maternă, speriată fiind de faptul că a fost sunată de tatăl său de pe număr ascuns, acesta spunându-i că se termină cele 6 luni și că va veni acasă pentru a arăta cine este șeful.
A reținut prima instanță că cele relatate de martor și reținute de instanță, sunt în concordanță cu concluziile evaluării psihologice a minorei care este marcată de anxietate, față de situația trăită și de teamă accentuată legată de posibilitatea întoarcerii tatălui pentru a locui din nou în același apartament cu mama ei, temându-se că într-un moment de tensiune, tatăl ar putea să-i facă rău mamei.
A apreciat prima instanță că, toate acestea precum și actele medicale referitoare la afecțiunea de care suferă minora, reprezintă indicii temeinice că în lipsa unei măsuri de protecție, integritatea fizică și psihică a minorei ar fi puse în pericol. Că, aceeași concluzie se impune și în situația reclamantei, care a fost victima tuturor violențelor la care a asistat minora, pârâtul nefăcând în prezenta cauză dovada faptului că ar putea exista relații normale între părți.
În continuare prima instanță a reținut că martorii propuși de pârât sunt persoane străine de familia părților care au dat detalii doar în legătură cu comportamentul pârâtului așa cum l-au perceput ei în societate. În opinia acestora nu se impune emiterea unui nou ordin de protecție întrucât pârâtul nu are unde locui în perioada de iarnă fiind nevoit să înnopteze pe la prieteni.
Concluzionând, prima instanță a reținut că sunt dovedite în cauză existența indiciilor care conduc la concluzia că fără o măsură de protecție, integritatea fizică și psihică a reclamantei și fiicei sale sunt puse în pericol, drept pentru care a dispus evacuarea acestuia pe o perioadă de 6 luni din locuința familiei situată în Mun. B. .. 49, ., jud. B., obligându-l totodată pe pârât să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă, domiciliul acesteia și față de minora C. A. E., interzicând-i totodată orice contact cu acestea.
A apreciat instanța că, distanța de 200 de metri este suficientă pentru a asigura reclamantei și fiicei sale siguranță, o distanță de 500 de metri fiind greu de respectat și anticipat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs recurentul-pârât C. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că, în fapt, prin sentința atacată s-a provocat o gravă atingere dreptului său de proprietate, fără a exista motivele necesare pentru luarea acestei decizii.
Precizează că din probatoriul administrat s-a relevat o situație de fapt preexistentă chiar emiterii primului ordin de protecție, fără nici o legătură cu situația actuală și fără nici o raportare la situația de fapt care a fost avută în vedere la emiterea primului ordin de protecție.
Astfel, arată că dacă primul ordin de protecție a fost emis avându-se în vedere mesajele text trimise de el, care au provocat o emoție în persoana reclamantei, la emiterea prezentului ordin s-au avut în vedere emoții și indicii bazate pe situații care nu s-a petrecut în nici un caz în ultimele 6 luni.
Mai arată că între părți, reclamantă – fosta soție și pârât, există o situație tensionat care și condus la divorțul lor, iar declarațiile martorilor au fost luate sub acest aspect, neexistând nici o faptă de reproșat pârâtului relativ la comportamentul său în ultimele 6 luni.
Invocă faptul că situație psihologică a fiicei părților a fost întreținută și de către reclamantă prin demonizarea pârâtului, acesta neavând nici o șansă în a-și repara imaginea în fața acesteia.
Apreciază că un ordin de protecție trebuie acordat strict sub aspectul comportamentului pârâtului și a temerilor reclamantei. Că, în baza acestor temeri, orice soț poate fi evacuat din locuința comună, chiar dacă nu i se poate reproșa nimic concret.
Precizează că, dacă între cazurile de revocare ale acestei măsuri se prevede și acela al respectării interdicțiilor impuse astfel, cu atât mai mult se va face dovada că nu a încălcat aceste obligații, se impune respingerea cererii de emitere a unui nou ordin.
La primul termen de judecată stabilit în procedură de urgență, tribunalul a invocat din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac a recursului în considerarea faptului că potrivit art.7 din Legea 76/2012 de punere în aplicare a N.C.P.C. „ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară”.
Potrivit art. 457 din Noul Cod de procedură civilă hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Așa cum arăta art. 30 din Legea 217/2003 în forma în vigoare până la 15.02.2013 hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. Însă odată cu . Legii 134/2010( noul Cod de procedură civilă) au devenit aplicabile prevederile art. 7 din Legea 76/2012 care arată că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Ca urmare hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel și nu cu recurs. Dispozițiile art. 457 din Noul Cod de procedură civilă nu mai permit recalificarea căii de atac ci doar posibilitatea ca părțile interesate să poată formula calea de atac legală în condițiile acestui text. Aceasta întrucât toate părțile din proces sunt repuse în termenul de declarare a căii de atac legale și nu numai cea care a exercitat calea de atac greșită . Chiar dacă aparent soluția este pronunțată în favoarea uneia dintre părți potrivit noilor norme procedurale hotărârea judecătorească poate fi atacată nu numai în ceea ce privește dispozitivul cât și în ceea ce privește considerentele în măsura în care acestea prejudiciază partea care a obținut o soluție favorabilă . Astfel conform art. 461 din Legea 134/2010 calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Ca urmare tribunalul va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât C. D., împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 17.12.2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei B. și va stabili că această hotărâre poate fi atacată cu apel de toate părțile în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei. Apelul trebuie depus la Judecătoria B..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C. D. – la familia C. I. – B., Calea Națională nr. 42, .. II, ., împotriva sentințe civile nr._ pronunțată la data de 17.12.2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimata T. I.-M. din B., Calea Națională nr. 49, ., județul B. – care reprezintă în cauză și pe C. A. și partea în proces P. de pe lângă Judecătoria B..
Dispune comunicarea hotărârii tuturor părților cu mențiunea că termenul de apel este de 3 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 11 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
C. M. A. C., A. M. A. E.
Red. AM /13.02.2014
Jud. M. M.
Dact. A.E.
ex. 2/14.02.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 05-08-2014,... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 679/2014. Tribunalul... → |
|---|
