Fond funciar. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 174/40/2015

Dosar nr._ fond funciar

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică de la 19 martie 2015

Completul compus din:

Președinte - A. D.

Judecător – H. I.

Judecător – T. N.

Grefier – B. C.-F.

Decizia civilă nr. 117 R

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentă reclamantă Fundația „A. B.” Pomârla prin reprezentant P. A. împotriva sentinței civile nr. 751/28.10.2014 a Judecătoriei Darabani, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. de Fond Funciar Suharău, C. Județeană de Fond Funciar B., Direcția S. B. și intimatul reclamant L. „A. B.” Pomârla prin reprezentant G. T. C., acțiune civilă având ca obiect „fond funciar”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul Fundației „A. B.” Pomârla, domnul P. A. și reprezentantul Direcției Silvice B.- consilier juridic Aprotosoaei G., lipsă fiind celelalte părți.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, procedura de citare fiind legal îndeplinită; totodată, se constată că au fost depuse la dosar, prin intermediul serviciului registratură, înscrisuri reprezentând note de sinteză, de către recurenta Fundația „A. B.” Pomârla.

Reprezentanta Direcției Silvice B. depune la dosar delegația de reprezentare, care arată totodată că, renunță la excepția tardivității pe care a invocat-o prin întâmpinare.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.

Reprezentantul recurentei, domnul A. P. arată că în calitate de succesori și continuatori ai fondului B., sunt executori testamentari și administratori ai asociației, solicitând astfel admiterea recursului și modificarea dispoziției de perimare în suspendare, arătând că au fost interpretate într-un mod eronat, dispozițiile Legii învățământului.

Consilier juridic Aprotosoaei G., solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil, arătând că recurenta nu și-a precizat acțiunea, deși i s-a pus în vedere de mai multe ori, în cadrul judecății în prima instanță și că în mod corect, Judecătoria Darabani, a constatat perimarea de drept a cererii, iar celelalte motivații indicate de recurentă, nu au legătură cu cauza de față.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani cu nr._ din data de 19 iunie 2012, reclamantele L. "A. B." Pomârla prin reprezentant G. T. C., cu sediul în ., fundația"A. B." Pomârla prin reprezentant P. A., cu sediul ., au chemat în judecată pârâtele C. L. de Fond Funciar Suharău, C. Județeană de Fond Funciar B. Și Direcția S. B., pentru ca în baza probatoriului ce va fi administrat în cauză instanța să dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.000 ha teren pădure și 644,50 ha teren agricol cuvenite prin testament și confirmată cu documentele eliberate de Arhivele Statului.

Prin sentința civilă nr. 751 din 28 octombrie 2013, Judecătoria Darabani a constatat perimată de drept cererea de chemare în judecată având ca obiect „plângere Legea nr. 247/2005” privind reclamanții L. „A. B.” Pomârla prin reprezentant G. T. C., cu sediul în ., Fundația „A. B.” Pomârla prin reprezentant P. A., cu sediul în .,în contradictoriu cu pârâtele: C. L. de Fond Funciar Suharău, C. Județeană de Fond Funciar B. și Direcția S. B..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut în motivare faptul că reclamantele au arătat că, H.C.J.205/20.04.2012 emisă de C. Județeană B., era eronată cum de altfel este și HCJ 109/20.09.2009, deoarece reclamantele nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru pădure și teren. Conform testamentului nr. 5710/1887 (fila 16) și M.O. nr.2708/19/_ (fila 27) pădurea revendicată și terenul reconstituit au regim juridic de proprietate particulară a Liceului „A. B.” și potrivit prevederilor art. 23 din testament nu pot fi înstrăinate nici prin dispoziția guvernului.

Au mai solicitat reclamantele să se rețină că, Fundația „A. Baotă", nu a depus revendicări și reconstituiri de pădure și teren agricol în interes propriu așa cum au susținut în scris prin documentele completate și pe care le folosesc ca argumente membrii Comisiei județene B., pentru a nu se reconstitui pădurea și terenul agricol către L. „A. B.", din .. Fundația în instanțe a participat în calitate de intervenient. Moștenitorul legal testamentar este L.„A. B.". L.„A. Baotă"a depus Notificarea nr._/14/ sept/2005 (fila43) la Prefectura județului B., iar la Primăria Suharău a depus Notificarea nr.2552/_ ( fila 164). S-a rețniut că, Fundația „A. B." acționează la instanțele de judecată și în baza împuternicirilor nr. 2023/02/09/ /2004 ale Primăriei si Consiliului Local Pomârla, nr.1431/02/09/ /2004 a Liceului „A. B., a prevederilor din Statutul Fundației „A. B.", aprobat prin Sentința nr.34/_ a Tribunalului B..

În dovedire reclamantele au depus la dosar înscrisuri.

La primul termen de judecată din 27 iunie 2012, s-au prezentat reclamantele, lipsind pârâtele și punctul de vedere al pârâtelor cu privire la această acțiune, instanța încuviințând termen în acest sens. Astfel s-a încuviințat termen pentru data de 19 septembrie 2012, termen la care deși legal citate părțile au lipsit dar, la dosarul cauzei reclamantul L. „A. B.” a depus o cerere prin care s-a solicitat termen motivat de faptul că pe rolul Î.C.C.J. se află spre soluționare cerere pentru strămutarea prezentei cauze la altă instanță. Instanța a încuviințat termen pentru data de 24 octombrie 2012, termen la care părțile au lipsit, iar instanța a acordat un nou termen de judecată pentru data de 05 decembrie 2012, cu citarea părților constatând faptul că prin încheierea nr. 6208 din 11.10.2012 pronunțată de Î.C.C.J s-a respins cererea formulată de reclamante pentru strămutarea pricinii ce formează obiectul prezentului dosar ( fila 168).

La termenul din 05 decembrie 2012, părțile legal citate nu s-au prezentat în fața instanței. Pentru acest termen de judecată reclamanta L.”A. B.” a depus la dosar (fila 175) cerere de amânare a judecării cauzei până după data de 24 ianuarie 2013, deoarece cererea de revizuire cu nr._ prin care s-a aprobat revizuirea Deciziei de respingere a solicitării de strămutare a judecării pricinilor din dosarul nr._, are termen de judecată la data de 24 ianuarie 2013. Pârâta Direcția S. B. a solicitat amânarea cauzei (fila178) pentru lipsă apărare.

Prima instanță a încuviințat termen pentru data de 06 februarie 2013, termen la care s-a prezentat numai reprezentantul pârâtei Direcția S. B. în persoana consilierului juridic Aprotosoaei G. care a arătat că cererea reclamantelor nu este timbrată pentru ultimul capăt de cerere prin care solicită acordarea de dividende pentru anii 1948 – 2012. Instanța a acordat termen în acest sens și pentru ca reclamanta să precizeze motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază acest capăt de cerere, pentru data de 27 martie, termen pentru care a calculat taxa judiciară de timbru și a solicitat în scris reclamantelor (fila 182 – 183) să timbreze legal acest capăt de cerere, sub sancțiunea anulării ca netimbrat.

La termenul din 27 martie 2013 s-au prezentat reprezentanții reclamantelor și al pârâtei Direcția S. B., lipsind reprezentanții legali a celor două comisii pârâte, C. L. de fond funciar Suharău și C. Județeană B..

Părțile prezente au depus la dosar înscrisuri și au solicitat termen pentru studierea acestora.

Reclamanta L.”A. B.” a declarat că renunță la capătul de cerere privind dividendele.

Prima instanța a acordat termen pentru data de 15 mai 2013 pentru ca reclamantele să-și precizeze acțiunea și să depună la dosar dovada proprietății celor 1.000 ha pădure pe care le solicită, sub sancțiunea suspendării cauzei în temeiul art. 155/1 Cod procedură civilă. Reclamantele s-au angajat să depună la dosar precizările la acțiune și dovada proprietății celor 1.000 ha pădure solicitate.

La termenul din 15 mai 2013 părțile au lipsit iar instanța a dispus a se face reclamantelor adrese oficiale prin care să le solicite din nou să-și precizeze acțiunea și să depună la dosar dovada proprietății celor 1.000 ha pădure pe care le solicită și a încuviințat termen pentru data de astăzi 12 iunie 2013.

Reclamantele nu au identificat vechiul amplasament al imobilelor pentru care trebuiau să arate . topografic, (tarlaua, . arătat dovezile pentru fiecare .>

Reclamantele nu au făcut nici dovada proprietății și amplasamentului celor 644,50 ha teren agricol solicitat.

Prin adresa nr.667/22.0.2013 reclamantul L. Teoretic „A. B.” au renunțat la cererea privind plata de dividende.

Cum nici la termenul de judecata din 12 iunie 2013, reclamantele nu s-au prezentat în fața instanței și nu și-au îndeplinit obligațiile de a–și preciza acțiunea conform art. 112 Cod procedură civilă și nu au depus la dosar dovada proprietății celor 1.000 ha pădure pe care le solicită, prima instanța, în temeiul art. 155/1 Cod procedură civilă, a suspendat judecata cauzei .

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.

Potrivit art. 248 Vechiul Cod de procedură civilă:

„Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.

Având în vedere că, din vina reclamantelor care nu și-au îndeplinit obligațiile de a-și preciza acțiunea și nu au depus la dosar dovada proprietății celor 1000 ha teren pădure, prima instanță în mod corect a constat perimată cererea de chemare în judecată.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta „Fundația A. B.” – solicitând admiterea recursului și modificarea dispoziției de perimare în „suspendare” arătând în motivare că factorii de conducere de la Primăria comunei Pomîrla au interpretat eronat prevederile Legii învățământului nr. 84/1995/ și nr. 1/2011 și că în ultimele două luni ale anului 2012 și pe tot anul 2013 activitatea Fundației nu s–a mai desfășurat în clădirea Liceului „A. B.”, așa cum s–a desfășurat de la reînființare, din anul 1998, conducerea Primăriei și a Consiliului de Administrație al Liceului refuzând să rețină prevederile din testamentul nr. 5710/_, și nimeni din conducerea fundației nu a mai avut acces în curtea Liceului.

Intimata RNP Romsilva – Direcția S. B. prin întâmpinarea depusă a invocat excepția tardivității recursului iar pe fond a solicitat recursului ca inadmisibil (fila 17 dosar).

Recursul declarat este nefondat pentru cele ce succed:

Astfel reține Tribunalul că prin încheierea de ședință din 12 iunie 2013 Judecătoria B. a dispus în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă suspendarea cauzei ca urmare a faptului că reclamantele nu și–au îndeplinit obligațiile de a–și preciza acțiunea conform art. 112 Cod procedură civilă și nu au depus la dosar dovada proprietății celor 1.000 de ha de pădure pe care le solicită.

La data de 29.09.2014 cauza a fost repusă pe rol din oficiu și constatându–se îndeplinite condițiile prev. de art. 248 Cod procedură civilă s–a constatat perimarea.

Prin recursul declarat reclamanta „Fundația A. B.” solicită menținerea dispozițiilor de suspendare invocând anumite impedimente ale fundației în desfășurarea activității.

Constată Tribunalul însă că solicitarea recurentei încalcă normele de drept imperative aceasta întrucât, deși impedimentele invocate erau cunoscute de reclamantă încă de la data suspendării cauzei, aceasta nu a înțeles să facă nici un act de procedură în vederea continuării judecății, act de procedură care să aibă ca finalitate repunerea cauzei pe rol. Mai mult nu s-a dovedit că ar fi intervenit vreo cauză de suspendare a termenului de perimare prevăzut de art. 250 Cod procedură civilă ori vreo cauză de întrerupere a aceluiași termen prev de art. 249 Cod procedură civilă, astfel că în mod legal prima instanță a constatat perimarea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Fundația "A. B." Pomârla cu sediul inițial în . și cu sediul ales în București, .. 4, blocul M.22, scara 3, etajul 3, . civile nr. 751/28.10.2014 a Judecătoriei Darabani, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. de fond funciar Suharău, cu sediul în ., C. Județeană de fond funciar B., cu sediul în B., județul B., Direcția S. B., cu sediul în B., ., CUI_ și intimatul reclamant L. „A. B.” Pomârla, cu sediul în ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

A. D. H. I., T. N. B. C.-F.

Red. H.I./25.03.2015

Tehn. B.C.F./30.03.2015

Jud. fond B. A.-T.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 117/2015. Tribunalul BOTOŞANI