Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 33/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 13992/193/2014

Dosar nr._ ordonanță președințială

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 33

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE- H. I.

Judecător – Aniculăiesei C.

Grefier – C. R.

La ordine judecarea apelului civil privind pe apelanta J. D. S., CNP –_, domiciliată în municipiul B., . A. nr. 14, ., județul B., cu reședința în municipiul B., .. 8, . în contradictoriu cu intimatul J. I. C., domiciliat în B., . A. nr. 14, ., . împotriva sentinței civile nr._/10.12.2014 a Judecătoriei B., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta asistată de av, M. A. I. și intimatul.

Procedura completă.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii și că procedura de citare cu părțile este completă.

Instanța ia act că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, un memoriu formulat de apelanta J. D. – S..

Av. M. A. – I., pentru apelantă, depune la dosar delegația de reprezentare juridică.

Instanța constată că la termenul anterior apelanta a solicitat termen pentru motivarea apelului.

Apărătorul apelantei arată că a intrat în posesia hotărârii de la fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Av. M. A. – I., pentru apelantă, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, întrucât a arătat că întrunește condițiile urgenței, dat fiind atitudinea intimatului, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul, având cuvântul, arată că își menține concluziile scrise depuse la termenul anterior, respectiv să-și poată vedea copilul în programul stabilit.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 29.09.2014, reclamanta J. D. S. a solicitat instanței ca pe calea ordonanței președințiale să dispună modificarea autorității părintești în ceea ce-l privește pe minorul J. A. C. din autoritate părintească exercitată in comun, în autoritate părintească exercitată exclusiv de către reclamantă.

Se arată că în motivarea cererii, reclamanta a arătat că urgenta acestei acțiuni constă in atitudinea violenta si irascibila a paratului, atitudine ce reprezintă un pericol iminent pentru dezvoltarea normala din punct de vedere fizic si psihic a minorului sens în care a arătat că prin sentința nr. 3984 din 08.04.2013 data in dosarul nr._ s-a constatat desfăcută căsătoria încheiată între părți, prin . asemenea s-a luat act și de acordul părților cu privire la exercitarea autorității părintești, în sensul ca aceasta să fie exercitată în comun, cu stabilirea domiciliului minorului la aceasta și stabilirea unui program de vizită pentru pârât.

A mai arătat reclamanta că totul a decurs conform celor stabilite in hotărârea de divorț doar pentru o scurta perioada de timp întrucât, paratul a început sa își schimbe radical comportamentul fata de ea si minor, in sensul ca devenise ostil si uneori chiar violent verbal considerând astfel că prin atitudinea si caracterul violent al paratului, dezvoltarea fizica si psihica a minorilor este amenințata, de unde si urgenta soluționării prezentei cereri.

In drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 396,398 si 403 NCC si dispozițiile art. ?96 si urm. din NCPC și a depus în copie, înscrisuri.

Se arată că la termenul de judecată din 13.11.2014, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, întrucât susținerile reclamantei nu sunt adevărate, reclamanta fiind cea care nu a respectat programul de vizită al minorului, program care a fost stabilit prin acord, că din luna iulie 2014,datorită atitudinii reclamantei care a invocat diferite motive, nu a mai reușit să viziteze copilul, decât în mod sporadic.

Apreciază pârâtul că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, de ambii părinți și având în vedere atitudinea reclamantei,a fost nevoit să formuleze plângere împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.

Instanța a încuviințat reclamantei și pârâtului proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Din probele administrate prima instanță reține că prin sentința civilă nr. 3984/08.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a fost desfăcută căsătoria părților, iar cu privire la minorul J. I. C., născut la data de 11.05.2012, s-a stabilit exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, stabilirea locuinței acestuia la domiciliul mamei, obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere, precum și încuviințarea pârâtului să aibă legături cu minorul prin stabilirea unui program de vizitare, cererea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile art. 996 al. 1 Cod procedură civilă.

Pentru ca cererea de exercitare a autorității părintești în mod exclusiv de reclamantă, pe cale de ordonanță președințială, să fie admisibilă, instanța reține că se cere întrunirea cumulativă a trei condiții: urgența, neprejudecarea fondului cauzei și caracterul vremelnic al măsurii ordonate de instanță. iar prima condiție evocată nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, instanța a reținut că minorul J. I. C. are vârsta de doar 2 ani, astfel că la această vârstă practic între părinții nu ar putea exista neînțelegeri cu privire la dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a minorului, precum și la educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.

A mai reținut instanța de fond că, într-adevăr, între părți există o situație conflictuală, însă aceasta se datorează culpei ambelor părți, atât a reclamantei care nu respectă întotdeauna programul de vizitare a minorului, cât și a pârâtului prin atitudinea sa insistentă, care de multe ori nu are legătură cu programul de vizitare, aspecte care rezultă și din ordinul de protecție instituit în favoarea reclamantei încât a apreciat că situația conflictuală dintre părți, rezultată din culpa amândurora, nu este de natură a justifica urgența admiterii cererii de exercitare a autorității părintești în mod exclusiv de reclamantă, pe cale de ordonanță președințială, dispunând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe declară apel reclamanta J. D. S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că potrivit probelor administrate cu înscrisuri și martori a demonstrat faptul că minorul plângea și era mereu speriat când auzea loviturile în ușă ale tatălui său. După părerea apelantei aceasta consideră că a dovedit pe deplin caracterul ostil al pârâtului, acesta fiind o fire violentă și, asemenea, a justificat urgența luării măsurii, în sensul ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă, prima instanță reținând în mod greșit faptul că situația conflictuală dintre părți se datorează culpei ambilor părinți.

În opinia apelantei, caracterul urgenței măsurii se justifică prin aceea că pârâtul provoacă în continuare scandaluri, folosește cuvinte jignitoare, iar ultimul eveniment a avut loc pe data de 03 ianuarie 2015, când venind la programul de vizită a dat-o afară din apartament pe bunica apelantei, făcând scandal de față cu copiii, care au început să plângă. Apelanta solicită instanței de control să reanalizeze probatoriul și să observe că atitudinea intimatului este una extrem de agresivă și afectează dezvoltarea copilului, care deși are doar vârsta de 2 ani înțelege perfect ce se întâmplă în jurul său.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului, în sensul de a se admite cererea de ordonanță președințială și a se dispune ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată exclusiv de mama apelantă.

Intimatul J. I. C. nu formulează întâmpinare față de apelul declarat, însă depune la dosar o notă de concluzii scrise, prin care solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, motivat de faptul că reclamanta nu a respectat niciodată programul de vizită stabilit de instanță, scurtându-l după bunul său plac, că nu i-a permis să iasă cu copilul nici măcar în fața blocului, iar în timp ce se afla în locuința fostei soții era urmărit tot timpul de tatăl acesteia, arătând, totodată, că ia legătura greu cu propriul copil și doar în urma unor rugăminți repetate, apelanta invocând în acest sens tot felul de scuze și devine tot mai ostilă, refuzând, practic, orice comunicare directă sau prin telefon.

Intimatul relatează și un episod din data de 07 septembrie 2014, când mergând la locuința fostei soții pentru a-și vedea copilul, a fost primit cu ostilitate de către reclamantă, care era foarte nervoasă, reproșându-i că o deranjează și cerându-i să plece, întrucât copilul doarme, cu toate că acesta venise și se uita la tatăl său din spatele reclamantei, după care aceasta s-a înfuriat tare și a sunat la poliție.

Intimatul mai susține faptul că, după acest episod, toate încercările sale de a-și vedea copilul au eșuat, reclamanta formulând inclusiv cerere pentru emiterea unui ordin de protecție.

Arată în concluzie intimatul faptul că interesul copilului este primordial în cauză și doar un comportament deosebit de nedemn ar putea justifica ca părintele să fie privat de dreptul său de a păstra legături personale cu proprii copii, în interesul acestora, motive pentru care se solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.

În apel nu s-a formulat cereri noi de probe.

Examinând apelul, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat.

Astfel, așa cum, de altfel, a reținut și prima instanță în considerentele sentinței atacate în prezentul apel, în cauză nu este dată una dintre condițiile esențiale pentru admisibilitatea cererii pe cale de ordonanță președințială și anume, aceea ce se referă la caracterul urgent al măsurii și care nu este justificat în cauză.

Tribunalul nu a putut astfel identifica cauze concrete care să justifice caracterul urgent al unei astfel de măsuri, în condițiile în care, cu probele administrate în cauză, nu s-a putut demonstra existența unor situații excepționale, de natură de a altera în așa manieră comportamentul parental al pârâtului și care să justifice plasarea exercițiului autorității părintești exclusiv în sarcina mamei apelante. Pentru a admite o astfel de ipoteză, instanța trebuie să identifice în comportamentul tatălui pârât anomalii destul de grave care să-l facă incompatibil cu statutul unui bun părinte și, implicit, cu dreptul de a-și exercita deplin drept autoritatea părintească față de propriul copil.

Este adevărat faptul că între părți a existat și s-a perpetuat o stare tensionată pe fondul unui conflict conjugal și că fiecare, prin comportamentul pe care îl adoptă, poate genera și întreține în continuare un conflict preexistent, însă acest fapt nu poate determina în nici un caz privarea tatălui – pârât de a-și exercita drepturile ocrotite de lege în calitate de părinte, aceasta cu atât mai mult cu cât a dovedit preocupare și interes față de propriul copil, că interesul superior al acestuia din urmă se impune cu precădere a fi ocrotit, iar acest fapt include evident și păstrarea relației firești cu tatăl său.

Credem că se impune a se observa și faptul că în considerarea interesului superior al copilului, ambii părinți trebuie să adopte un comportament adecvat, de natură a nu periclita dezvoltarea firească a relației parentale din partea ambilor părinți, motive pentru care tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție corectă în cauză și va respinge apelul pentru aceste considerente.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta J. D.-S. (actuală S.) CNP –_, domiciliată în municipiul B., . A. nr. 14, ., județul B., cu reședința în municipiul B., .. 8, ., . în contradictoriu cu intimatul J. I. C., domiciliat în B., . A. nr. 14, ., . împotriva sentinței civile nr._/10.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

H. I. A. C. C. R.

Red. AC/Tehn. CR – 04.02.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul BOTOŞANI