Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4401/2013. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 4401/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 9779/196/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.299

Ședința publică de la 13.05.2013

Președinte – C. D. T.

Judecător – V. A.

Judecător – A. R.

Grefier – A. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta L. C., cu domiciliul în B., . ..2 ., împotriva sentinței civile nr. 4401/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul F. de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în București, ..40-40bis, sector 2, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că procedura de citare este legal îndeplinită; recursul a fost declarat și motivat în termen, netimbrat cu 167,93 lei taxă judiciară de timbru și 6 lei timbru judiciar, taxă stabilită și pusă în vedere prin citație. Cauza se află la al 4-lea termen de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 4401/12.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a admis cererea formulată de reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) în contradictoriu cu pârâta L. C., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3896,86 lei cu titlu de pretenții civile compusă din: 3341 lei despăgubiri achitate Acsentiev R.-A., 257,73 lei contravaloarea prestației către S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L., 298,13 lei dobânda legală plătită cu titlu de despăgubire până la data de 31.01.2011 și 341,86 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, pârâta L. C. a declarat recurs motivat și netimbrat.

Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele de judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează în mod diferențiat.

Conform dispozițiilor art.11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.

Dispozițiile art.20 alin.1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din aceeași lege.

Art.1 din O.G. nr.32/1995 a instituit timbrul judiciar care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art.9 alin.2 din ordonanță, cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.

În cazul nerespectării acestei obligații, se prevede în art.9 alin.2 din ordonanță, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, adică potrivit dispozițiilor art.20 alin.2 și 3 din Legea nr.146/1997.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că recurentei i s-a pus în vedere prin citație, să timbreze legal cererea cu 167,93 lei taxă judiciară de timbru și 6 lei timbru judiciar conform dispozițiilor art. 2 coroborate cu art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.1 și 2 din O.G. nr.32/1995.

Întrucât recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, așa cum i s-a pus în vedere, urmează ca tribunalul, potrivit dispozițiilor legale, să dispună anularea recursului declarat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta L. C., cu domiciliul în B., . ..2 ., împotriva sentinței civile nr. 4401/12.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul F. de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în București, ..40-40bis, sector 2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2013.

PreședinteJudecătoriGrefier

C. D. T. V. A. A. R. A. B.

Red.dact. B. A.

17.05.2013/2 ex.

Jud.fond.L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4401/2013. Tribunalul BRĂILA