Obligaţie de a face. Decizia nr. 178/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 178/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 1398/113/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMANIA

Tribunalul B. - Secția I Civilă

decizia civilă nr. 178

Ședința publică din data de 3 iulie 2013

Președinte – P. B.

Judecător – V. V.

Grefier – M. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâta J. M. cu domiciliul în B., ., ..64, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 6987/6.10.2011 pronunțată de Judecătoria în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta Asociația de proprietari nr. 710 B. cu sediul în B., cartier V. II, ., ., având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 iunie 2013 susținerile fiind consemnate prin încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 3 iulie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil înregistrat sub nr._, constată:

Prin sentința civilă nr. 6987 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 710, cu sediul în B., V. II, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta J. M., domiciliată în B., V. II, ., ., . obiect obligație de a face și în consecință, a obligat pârâta să predea reclamantei toate documentele și ștampila Asociației de P. nr.710 și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

În esență, instanța de fond a reținut că pârâta J. M. nu mai îndeplinește calitatea de administrator al Asociației de P. nr. 710, neavând atestat de administrator conform Legii nr. 175/2010 și că, deși recunoaște că nu a predat reclamantei documentele și ștampila, solicitate prin acțiune, se motivează acest refuz prin împotrivirea unor locatari fără a se face nici o dovadă în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta J. M. și prin decizia civilă nr. 66 din 1.03.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ *, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și a obligat-o pe apelantă la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 66 din 1.03.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ *, a declarat recurs pârâta J. M. și prin decizia civilă nr. 586 din 2 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ *, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă și a obligat-o să plătească intimatei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1601 din 28.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6987 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în sensul că a dispus completarea alin. 4 al dispozitivului cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.

Apelanta J. M. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 6987 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Împotriva aceleiași sentințe a mai declarat apel pârâta, fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 66 din 1.03.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ *.

Atât prin declarația scrisă de apel cât și prin precizările făcute oral în fața instanței, pârâta apelantă a susținut că a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 6987 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și nu împotriva sentinței civile nr. 1601 din 28.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Față de precizările făcute de apelantă, Tribunalul constată că apelul este inadmisibil, întrucât împotriva aceleiași sentințe nu se poate declara apel sau recurs decât o singură dată, conform principiul unicității căilor de atac.

Față de considerentele expuse urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul să respingă ca inadmisibil apelul declarat de pârâta J. M. împotriva sentinței civile nr. 6987 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta J. M. cu domiciliul în B., V. II, ., ..64, județul B., împotriva sentinței civile nr. 6987 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari nr. 710, cu sediul în B., V. II, ., ., ..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 3 iulie 2013.

Președinte Judecător

P. B. V. V. Grefier

M. C.

Red. V. V.

4ex/4.07.2013

Jud. fond A. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 178/2013. Tribunalul BRĂILA