Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 134/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 7510/196/2010

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMANIA

Tribunalul B. – Secția I Civilă

decizia civilă nr. 134

Ședința publică din data de 5 iunie 2013

Președinte – P. B.

Judecător – V. V.

Grefier – M. C.

Pe rol fiind pronunțarea apelurilor civile declarate de pârâta M. L. cu domiciliul în ..A, ..2, . și de reclamantul C. V. G. cu domiciliul în ., ., . și în B., Calea Călărașilor nr. 244, ., . împotriva sentinței civile nr. 896/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu, având ca obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 mai 2013 susținerile fiind consemnate prin încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 5 iunie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelurilor civile înregistrate sub nr._, constată:

Prin sentința civilă nr. 896 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul Closca V. G. în contradictoriu cu pârâta M. L., a constatat că patrimoniul comun dobândit de către părți în timpul căsătoriei, supus partajului, este compus din activ: imobil - apartament cu trei camere în suprafața de 68,89 mp situat în B., ., ., ., evaluat prin expertiza efectuată în cauză la suma de 200.000 lei;- bunuri mobile - masă cu blat și picioare din lemn, culoare maro 1,70 x 0,90 m; șapte scaune cu spătar îmbrăcate cu material textil de culoare maro; un TV (plasmă), marca „Hyundai", carcasă gri, diagonala 54 cm cu telecomandă; o plita aragaz, cu patru ochiuri, cu prindere pe magneton din inox, marca „Bosch”; un cuptor electric, din inox, marca „Balay"; o mașină de spălat, automată, carcasă albă, marca Whirlpool; un frigider 240 1, cu congelator incorporat, carcasă gri, marca „Samsung"; o hotă din inox, marca „Furlis”; un robot bucătărie, șase funcții marca „Philips”; un cuptor microunde, carcasă albă, marca „Z7Vortex"; mobilă formată din cinci corpuri suspendate din care două simple, două cu câte două uși ce se deschid în batant și un corp cu doua uși normale; la bază, mobila de bucătărie este formată din patru corpuri, trei dintre ele fiind prevăzute cu uși, iar unul cu trei sertare, acestea fiind asamblate sus cu un blat din pal de culoare gri; un casetofon cu CD, carcasă gri, marca „Platinium”, cu telecomandă; aplică, în formă pătrată din inox, care are atașate cinci corpuri de iluminat din sticlă; un aparat storcător fructe marca „Geepas; diplomat geantă cu șaptezeci piese tacâmuri din inox cu model auriu marcate „Steinbach”: 12 linguri, 12 furculițe, 12 cuțite, 12 lingurițe, 12 furculițe desert, 10 diverse ustensile; un aspirator marca „Clarus”; set de sticlă maro, treizeci și unu piese după cum urmează: șase farfurii ciorbă, șase farfurii aperitiv, șase farfurii felul II, șase castroane salată, șase pahare 150 ml fără picior, platou; șase pahare din sticlă albă, cu picior pentru șampanie; șase pahare din sticlă albă, cu picior pentru lichior; doisprezece pahare din sticlă albă, cu picior, șase pentru vin roșu, șase pentru vin alb; o vază, o fructieră și șase pahare fără picior (0,200 ml) din cristal „Bohemia”; doisprezece pahare sticlă albă cu picior pentru bere, cu inscripția „Redd"s”; doisprezece pahare sticlă albă cu picior pentru bere, cu inscripția „Ursus”; șase pahare bere fără picior pentru bere cu inscripția „Ursus”; șase pahare bere fără picior pentru bere cu inscripția „Peroni”; optsprezece pahare cu inscripția „C.-Cola”; șase castronașe salată sticlă albă cu striații; două seturi cafea, unul din sticlă maro și unul din porțelan alb; două taburete pătrate din piele ecologică galbenă și o măsuță cu picior 40 x 40 cm; o canapea și două fotolii îmbrăcate în piele de culoare crem; masă cu patru picioare având două blaturi, cel superior din sticlă și cel interior din pal de culoare maro 130 x 0,70 m; televizor (plasmă) cu diagonala de 102 cm, marca „Myria”; mobilă formată din trei corpuri asamblate între ele: a) un dulap cu două rafturi, fără uși, cu două polițe lateral, fiind montat pe un blat care are atașat un sertar, b) un corp cu blat pentru TV, c)un dulap cu două rafturi, ușă din sticlă sablată, cu două polițe, patru lateral, fiind montat pe un blat care are atașat un sertar, corpurile a) și c) sunt unite prin două polițe; un DVD marca „Vortex” cu telecomandă; lustră formată din trei bare de inox pe care sunt asamblate câte două corpuri de iluminat de culoare roșu-portocaliu; un aparat aer condiționat marca „DOX”, cu telecomandă; cuier pentru haine prevăzut cu un dulap în două uși și un raft pentru depozitarea încălțămintei și un șifonier în două uși cu o poliță la partea superioară și sistem agățat umerașe,; un șifonier cu două uși care are atașat în partea superioară un corp prevăzut cu un raft și două uși din pal de culoare crem; trei corpuri de iluminat cu baza din lemn de culoare maro, având montate patru, două și respectiv un abajur din sticlă sablată; un aparat aer condiționat, marca „DOX”, cu telecomandă, putere (9000 BTU); pat cu saltea 1,80 x 2,20 m; două noptiere cu sertare; șifonier cu trei uși culisante, ușa din mijloc fiind placată cu oglindă; o comodă cu cinci sertare; o masă machiaj prevăzută cu câte cinci sertare în părțile laterale și oglindă; un TV tip plasmă cu diagonala de 60 cm, marca „Hyundai” cu telecomandă; un corp de iluminat (plafonieră) din inox care are montate patru abajururi din sticlă; o perdea 6 m și o draperie; un pat cu saltea 1,50 x 2 m; un șifonier cu două uși prevăzut în partea de jos cu două sertare; o masă calculator cu picior de inox; patru corpuri suspendate, cu câte un raft; lustră formată dintr-o țeava de care sunt prinse patru abajururi din metal; o perdea și o draperie; o unitate cu monitor marca „Philips”; un TV tip plasmă, marca „Hyundai” cu diagonala 54 cm și telecomandă; un aparat foto digital, marca Sony; o camera de filmat, marca Sony, evaluate prin expertiza efectuată în cauză la suma totală de 24.700 lei; pasiv: datorie comună în cuantum total de 435.597,22 lei reprezentând rata și dobânda aferentă creditelor obținute cu contractele de credit nr. 525/10.08.2006 încheiat între reclamant și Banca Transilvania, nr. 1743/14.08.2006 încheiat între reclamant și MKB Romexterra Bank SA și nr. 2296/16.08.2006 încheiat între pârâtă și BCR SA.

A respins cererea reclamantului de împărțire a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în cote diferențiate și a constatat că părțile au o contribuție egală la dobândirea patrimoniului comun.

A dispus sistarea stării de indiviziune și, ca efect al partajului:

A atribuit reclamantului imobilul-apartament cu trei camere în suprafața de 68,89 mp situat în B., ., ., . bunurile mobile.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 54.999,60 lei cu titlu de sultă.

A stabilit termen pentru plata sultei de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A respins capătul de cerere privitor la partajarea creditului obținut prin contractul de credit nr._/16.04.2007, încheiat cu BRD - Groupe Societe Generale SA.

A respins capătul de cerere privitor la partajarea autoturismului marca VW Passat.

A respins capătul de cerere prin care se solicită partajarea cheltuielilor de întreținere, utilități și impozit efectuate pentru imobilul apartament și autoturismul marca Opel.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.485 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2010, reclamantul C. V. G. a chemat în judecată pe pârâta M. L. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în cote de contribuție diferențiată, 80% reclamantul și 20% pârâta, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că s-a căsătorit cu pârâta la data de_, căsătorie care a fost desfăcuta din culpa ambelor părți, prin sentința civila nr. 45 din 06 ianuarie 2010, pronunțata în dosarul Judecătoriei B. nr._, rămasa definitiva si irevocabila prin neapelare la data de_ .

In timpul căsătoriei, au dobândit un apartament cu trei camere în suprafața de 68, 89 mp situat în B., ., ., . bunuri mobile: masă cu blat și picioare din lemn, culoare maro 1,70 x 0,90 m; șapte scaune cu spătar îmbrăcate cu material textil de culoare maro; un TV (plasmă), marca „Hyundai", carcasă gri, diagonala 54 cm cu telecomandă; o plita aragaz, cu patru ochiuri, cu prindere pe magneton din inox, marca „Bosch”; un cuptor electric, din inox, marca „Balay"; o mașină de spălat, automată, carcasă albă, marca Whirlpool; un frigider, 240 1, cu congelator incorporat, carcasă gri, marca „Samsung"; o hotă, din inox, marca „Bosch"; un robot bucătărie, șase funcții marca „Philips”; un cuptor microunde, carcasă albă, marca „Vortex"; mobilă formată din cinci corpuri suspendate din care două simple, două cu câte două uși ce se deschid în batant și un corp cu doua uși normale; la bază, mobila de bucătărie este formată din patru corpuri, trei dintre ele fiind prevăzute cu uși, iar unul cu trei sertare, acestea fiind asamblate sus cu un blat din pal de culoare gri; un casetofon cu CD, carcasă gri, marca „Platinium”, cu telecomandă; aplică, în formă pătrată din inox, care are atașate cinci corpuri de iluminat din sticlă; un aparat storcător fructe marca „Geepas; diplomat geantă cu șaptezeci piese tacâmuri din inox cu model auriu marcate „Steinbach”: 12 linguri, 12 furculițe, 12 cuțite, 12 lingurițe, 12 furculițe desert, 10 diverse ustensile; un aspirator marca „Clarus”; set de sticlă maro, treizeci și unu piese după cum urmează: șase farfurii ciorbă, șase farfurii aperitiv, șase farfurii felul II, șase castroane salată, șase pahare 150 ml fără picior, platou; șase pahare din sticlă albă, cu picior ptr. șampanie; șase pahare din sticlă albă, cu picior pentru lichior; doisprezece pahare din sticlă albă, cu picior, șase pentru vin roșu, șase pentru vin alb; o vază, o fructieră și șase pahare fără picior (0,200 ml) din crystal „Bohemia”; doisprezece pahare sticlă albă cu picior pentru bere, cu inscripția „Redd"s”; doisprezece pahare sticlă albă cu picior pentru bere, cu inscripția „Ursus”; șase pahare bere fără picior pentru bere cu inscripția „Ursus”; șase pahare bere fără picior pentru bere cu inscripția „Peroni”; optsprezece pahare cu inscripția „C.-Cola”; șase castronașe salată sticlă albă cu striații; două seturi cafea, unul din sticlă maro și unul din porțelan alb; două taburete pătrate din piele ecologică galbenă și o măsuță cu picior 40 x 40 cm o canapea Și două fotolii îmbrăcate în piele de culoare crem; masă cu patru picioare având două blaturi, cel superior din sticlă și cel interior din pal de culoare maro 130 x 0,70 m; televizor (plasmă) cu diagonala de 102 cm, marca „Myria”; mobilă formată din trei corpuri asamblate între ele după cum urmează: corpul din stânga format dintr-un dulap cu două rafturi, fără ușă, având atașate două polițe în lateral, fiind montat pe un blat care are atașat un sertar, corpul din mijloc este compus dintr-un blat (loc ptr. TV), corpul din dreapta format dintr-un dulap cu două rafturi, cu ușă din sticlă sablată, având atașate două polițe, 4 lateral, fiind montat pe un blat care are atașat un sertar, corpul din stânga și cel din dreapta sunt unite prin două polițe; un DVD marca „Vortex” cu telecomandă; lustră formată din trei bare de inox pe care sunt asamblate câte două corpuri de iluminat de culoare roșu-portocaliu; aparat aer condiționat marca „DCX”, cu telecomandă; cuier pentru haine prevăzut cu un dulap în două uși și un raft pentru depozitarea încălțămintei și un șifonier în două uși cu o poliță la partea superioară și sistem agățat umerașe, din pal de culoare crem; un șifonier în două uși care are atașat în partea superioară un corp prevăzut cu un raft și două uși din pal de culoare crem; trei corpuri de iluminat cu baza din lemn de culoare maro, având montate patru, două și respectiv un abajur din sticlă sablată; un aparat aer condiționat, marca „DCX”, cu telecomandă, putere (9000 BTU); pat cu caraftă și saltea 1,80 x 2, 20 m; două noptiere cu sertare; șifonier în trei uși culisante, ușa din mijloc fiind placată cu oglindă; comodă cu cinci sertare; masă machiaj prevăzută cu câte cinci sertare în părțile laterale și oglindă; TV tip plasmă cu diagonala de 60 cm, marca „Hyundai” cu telecomandă; corp de iluminat (plafonieră) din inox care are montate patru abajururi din sticlă; perdea 6 m și draperie; pat cu saltea 1,50 x 2 m; șifonier în două uși prevăzut în partea de jos cu două sertare; masă calculator cu picior de inox; patru corpuri suspendate, cu câte un raft; lustră formată dintr-o țeava de care sunt prinse patru abajururi din metal; perdea și draperie; unitate cu monitor marca „Philips”; TV tip plasmă, marca „Hyundai” cu diagonala 54 cm și telecomandă, vândut la 22.07.2010 - T. D., .; un autoturism marca „VW Passat”; aparat foto digital; camera de filmat și a evaluat bunurile la suma de 22.810 lei.

Apartamentul situat în B., ., ., . a fost cumpărat cu suma de 180.000 lei, din care suma de 80.000 lei a fost achitată în avans, iar restul a fost împrumutat de la Romexterra Bank SA suma de 100.000 lei, de la Banca Transilvania suma de 48.000 lei si de la Banca BRD Groupe Societe Generale suma de 10.000 lei.

A mai susținut că în toată perioada căsătoriei a fost cel care s-a ocupat de aducerea unui spor financiar familiei, contribuția sa a fost substanțiala, fiind angajat in permanenta IPJ B.. In mod constant a adus veniturile cele mai mari in familie, iar in timpul liber s-a ocupat împreună cu pârâta de creșterea fetitei rezultata din căsătorie si de gospodărie.

Contractul de credit încheiat cu Romexterra Bank in data de_ a fost achitat astfel: în perioada septembrie 2006-august 2008 s-a achitat suma de 22.800 lei, iar după ce s-au despărțit in fapt la data de_ până în mai 2010, reclamantul a achitat, din venituri proprii, suma de 19.950 lei, la o rata lunara de 950 lei.

Din contractul de credit cu Banca Transilvania, in perioada septembrie 2006-august 2008 s-a achitat suma de 13.200 lei, iar din septembrie 2008 - aprilie 2010 a achitat din venituri proprii, suma de 11.000 lei.

In ceea ce privește contractul de credit semnat in data de_ cu Banca BRD Groupe Societe Generale, in perioada mai 2007- septembrie 2008 s-a achitat suma de 3750 lei, iar din septembrie 2008 - aprilie 2010 a achitat, din venituri proprii, suma de 5.000 lei.

De asemenea, prin precizările depuse la fila 295 din dosar, arată că în perioada ianuarie 2009-aprilie 2010 a achitat toate cheltuielile cu întreținerea apartamentului in suma totală de 10.351,99 lei, din care: energie electrica - 1.163 lei, gaz metan - 2.620 lei, întreținere - 5.562.99 lei, suma de 934 lei impozit pe clădiri aferent anilor 2010-2012 și suma de 72 lei impozit autoturism, conform chitanțelor depuse la dosar.

A susținut că totalul plăților achitate exclusiv din venituri proprii, după despărțirea în fapt, au fost în sumă de 41.176,66 lei.

A mai susținut că toate aceste credite se includ in masa partajabilă la datorii și urmează a fi împărțite in funcție de atribuirea imobilului.

Referitor la creditele contractate in perioada căsătoriei, arată că au rămas de achitat conform graficului de rambursare: la Romexterra Bank – la_ sold credit 95.731,55 lei; la Banca Transilvania - la_ credit in sold 45.679,98 lei; la Banca BRD - la_ - 5,044.08 lei sold final. In ceea ce privește creditul luat de la BRD, reclamantul arată că acesta a fost luat in numele altei persoane pentru părți, reclamantul fiind cel care lunar achită creditul, cu acești bani s-au cumpărat bunurile mobile precizate mai sus, motiv pentru care solicită împărțirea lui. In ceea ce privește creditul luat de la Banca Romexttera si Banca Transilvania având in vedere ca au fost contractate pentru cumpărarea apartamentului pentru care solicită atribuirea, urmează sa fie achitate in continuare de reclamant, urmând ca parata sa fie obligata la plata sumei achitata de către acesta pana in prezent.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 30 lit. b, art. 36, art. 6731 și urm. C. pr. civilă.

La termenul din data de 27.01.2011, pârâta a depus întâmpinare prin care arată că este de acord cu cererea de partaj, dar consideră că bunurile mobile și imobile au fost dobândite de părți in timpul căsătoriei, în cote egale. Arată că din aprilie 2007 pana in aprilie 2009 s-a aflat in concediu pentru creșterea minorului si a beneficiat de o indemnizație de numai 800 lei/lunar si in consecința contribuția financiara a pârâtei a fost inferioara contribuției reclamantului, dar prin activitățile pe care 1e-a desfășurat atât in privința creșterii minorei C. Denissa - G. cat si in ceea ce privește activitatea casnica, a compensat diferența de venituri. Reclamantul, din veniturile sale a achitat o pensie de întreținere lunara pentru minora C. B. născută la data de 10.03.2001, dintr-o căsătorie anterioara. Privitor la cheltuielile de întreținere, pârâta arată că au contribuit împreună la plata acestora, pentru că deși erau despărțiți în fapt, au locuit împreună cu fiica lor, fără să plătească pensie de întreținere pentru aceasta.

Privitor la achiziționarea apartamentului, au contractat mai multe credite de la diferite bănci, dar nu cunoaște existența creditului încheiat cu Banca BRD Groupe Societe Generale. Reclamantul nu s-a referit si creditul contractat de pârâtă la Banca Comerciala R. SA, credit care a fost contract tot in luna cumpărării imobilului menționat, in valoare de 24.000 lei, care la achitarea integrala se va ridica la suma de 48.351 lei.

Privitor la bunurile mobile, pârâta a susținut că un diplomat geantă cu șaptezeci piese tacâmuri de inox „Steinbach” și un aspirator marca „Clarus”, au fost furate în timpul căsătoriei, iar în privința vazei, fructierei si a paharelor din cristal precizează ca acestea sunt un cadou pe care l-a primit de la colegii de serviciu și in consecința este un bun propriu al pârâtei. In ceea ce privește televizorul tip plasma, marca Hyundai precizează ca acesta nu este vândut ci se afla in imobil, singurul bun care lipsește si care in prezent se afla in posesia reclamantului este un DVD, marca Philips. In ceea ce privește bunul mobil mașina, marca VW Passat, arată că a fost "cumpărat" si "vândut" de către reclamant, fiind afacerea sa personala.

Au fost depuse la dosar, în copie: documente bancare, documente de proprietate autovehicul, contract de ipotecă, contracte de credit, hotărâre de divorț, contract de vânzare-cumpărare, istoric de rol fiscal, extras CF. S-au luat interogatorii părților și au fost audiați martorii Ț. I., M. C., M. M. și C. C., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. Au fost efectuate în cauză expertize pentru evaluarea creditelor, a imobilului și pentru evaluarea bunurilor mobile, care n-au fost contestate de părți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Părțile s-au căsătorit la data de 09.06.2006, căsătorie care a fost desfăcută din culpa ambelor părți, prin sentința civila nr. 45 din 06 ianuarie 2010, pronunțata în dosarul Judecătoriei B. nr._, rămasa definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de_ .

Din probele administrate în cauză – înscrisuri, interogatorii, martori și expertize, instanța urmează să constate că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit bunul imobil – apartament situat în B., ., ., etaj 2, . expertiza efectuată în cauză la suma de 200.000 lei. Au mai dobândit și următoarele bunuri mobile: masă cu blat și picioare din lemn, culoare maro 1,70 x 0,90 m; șapte scaune cu spătar îmbrăcate cu material textil de culoare maro; un TV (plasmă), marca „Hyundai", carcasă gri, diagonala 54 cm cu telecomandă; o plita aragaz, cu patru ochiuri, cu prindere pe magneton din inox, marca „Bosch”; un cuptor electric, din inox, marca „Balay"; o mașină de spălat, automată, carcasă albă, marca Whirlpool; un frigider 240 1, cu congelator incorporat, carcasă gri, marca „Samsung"; o hotă din inox, marca „Furlis”; un robot bucătărie, șase funcții marca „Philips”; un cuptor microunde, carcasă albă, marca „Vortex"; mobilă formată din cinci corpuri suspendate din care două simple, două cu câte două uși ce se deschid în batant și un corp cu doua uși normale; la bază, mobila de bucătărie este formată din patru corpuri, trei dintre ele fiind prevăzute cu uși, iar unul cu trei sertare, acestea fiind asamblate sus cu un blat din pal de culoare gri; un casetofon cu CD, carcasă gri, marca „Platinium”, cu telecomandă; aplică, în formă pătrată din inox, care are atașate cinci corpuri de iluminat din sticlă; un aparat storcător fructe marca „Geepas; diplomat geantă cu șaptezeci piese tacâmuri din inox cu model auriu marcate „Steinbach”: 12 linguri, 12 furculițe, 12 cuțite, 12 lingurițe, 12 furculițe desert, 10 diverse ustensile; un aspirator marca „Clarus”; set de sticlă maro, treizeci și unu piese după cum urmează: șase farfurii ciorbă, șase farfurii aperitiv, șase farfurii felul II, șase castroane salată, șase pahare 150 ml fără picior, platou; șase pahare din sticlă albă, cu picior pentru șampanie; șase pahare din sticlă albă, cu picior pentru lichior; doisprezece pahare din sticlă albă, cu picior, șase pentru vin roșu, șase pentru vin alb; o vază, o fructieră și șase pahare fără picior (0,200 ml) din cristal „Bohemia”; doisprezece pahare sticlă albă cu picior pentru bere, cu inscripția „Redd"s”; doisprezece pahare sticlă albă cu picior pentru bere, cu inscripția „Ursus”; șase pahare bere fără picior pentru bere cu inscripția „Ursus”; șase pahare bere fără picior pentru bere cu inscripția „Peroni”; optsprezece pahare cu inscripția „C.-Cola”; șase castronașe salată sticlă albă cu striații; două seturi cafea, unul din sticlă maro și unul din porțelan alb; două taburete pătrate din piele ecologică galbenă și o măsuță cu picior 40 x 40 cm; o canapea și două fotolii îmbrăcate în piele de culoare crem; masă cu patru picioare având două blaturi, cel superior din sticlă și cel interior din pal de culoare maro 130 x 0,70 m; televizor (plasmă) cu diagonala de 102 cm, marca „Myria”; mobilă formată din trei corpuri asamblate între ele: a) un dulap cu două rafturi, fără uși, cu două polițe lateral, fiind montat pe un blat care are atașat un sertar, b) un corp cu blat pentru TV, c) un dulap cu două rafturi, ușă din sticlă sablată, cu două polițe, patru lateral, fiind montat pe un blat care are atașat un sertar, corpurile a) și c) sunt unite prin două polițe; un DVD marca „Vortex” cu telecomandă; lustră formată din trei bare de inox pe care sunt asamblate câte două corpuri de iluminat de culoare roșu-portocaliu; un aparat aer condiționat marca „DOX”, cu telecomandă; cuier pentru haine prevăzut cu un dulap în două uși și un raft pentru depozitarea încălțămintei și un șifonier în două uși cu o poliță la partea superioară și sistem agățat umerașe,; un șifonier cu două uși care are atașat în partea superioară un corp prevăzut cu un raft și două uși din pal de culoare crem; trei corpuri de iluminat cu baza din lemn de culoare maro, având montate patru, două și respectiv un abajur din sticlă sablată; un aparat aer condiționat, marca „DOX”, cu telecomandă, putere (9000 BTU); pat cu saltea 1,80 x 2,20 m; două noptiere cu sertare; șifonier cu trei uși culisante, ușa din mijloc fiind placată cu oglindă; o comodă cu cinci sertare; o masă machiaj prevăzută cu câte cinci sertare în părțile laterale și oglindă; un TV tip plasmă cu diagonala de 60 cm, marca „Hyundai” cu telecomandă; un corp de iluminat (plafonieră) din inox care are montate patru abajururi din sticlă; o perdea 6 m și o draperie; un pat cu saltea 1,50 x 2 m; un șifonier cu două uși prevăzut în partea de jos cu două sertare; o masă calculator cu picior de inox; patru corpuri suspendate, cu câte un raft; lustră formată dintr-o țeava de care sunt prinse patru abajururi din metal; o perdea și o draperie; o unitate cu monitor marca „Philips”; un TV tip plasmă, marca „Hyundai” cu diagonala 54 cm și telecomandă; autoturism marca „VW Passat”; un aparat foto digital, marca Sony; o camera de filmat, marca Sony.

În timpul căsătoriei, părțile au mai dobândit și o datorie comună constând din rata și dobânda aferentă creditelor obținute cu contractele de credit nr. 525/10.08.2006 încheiat între reclamant și Banca Transilvania, nr. 1743/14.08.2006 încheiat între reclamant și MKB Romexterra Bank SA și nr. 2296/16.08.2006 încheiat între pârâtă și BCR SA. Aceste credite contractate în timpul căsătoriei, au fost achitate, în parte, în timpul căsătoriei, iar la data de 15.09.2008, când părțile s-au despărțit în fapt, a rămas de plată suma totală de 435.597,22 lei constând din rata și dobânda aferentă celor trei credite.

Potrivit art. 1169 din vechiul C. civil „Cel care face o propunere înaintea instanței trebuie s-o dovedească”, așa încât instanța nu va reține ca fiind datorie comună creditul obținut de către numita C. C. prin contractul de credit nr._/16.04.2007, încheiat cu BRD - Groupe Societe Generale SA, care la data despărțirii în fapt a părților, se ridica la suma de 11.222,27 lei (rată și dobânzile aferente) deoarece: pârâta, prin întâmpinare și răspunsul la interogatoriu arată că nu cunoaște despre existența acestui credit; reclamantul, prin cererea de chemare în judecată și numita C. C., prin declarația notarială și declarația de martor dată în fața instanței, arată că creditul a fost contractat de către numita C. C., în înțelegere cu părțile și pentru părți, cu scopul ca aceștia din urmă să folosească suma obținută pentru cumpărarea apartamentului supus partajului; creditul a fost obținut la data de 16.04.2007, iar apartamentul pentru care a fost luat creditul a fost cumpărat la data de 14.08.2006, deci cu opt luni mai devreme; între susținerile părților și ale martorei C. C. există inadvertențe care n-au fost lămurite de către reclamant prin alte mijloace de probă.

Instanța nu a reținut ca fiind datorie comună nici cheltuielile de întreținere, utilități și impozit efectuate pentru imobilul apartament și autoturismul marca Opel, așa cum au fost ele precizate prin precizările de la pagina 295 din dosar, deoarece: reclamantul a locuit împreună cu pârâta în apartamentul proprietate comună, dar în camere separate, până la data pronunțării divorțului;pârâta susține că aceste cheltuieli au fost acoperite prin contribuție comună; declarațiile martorilor confirmă susținerile pârâtei; este greu de crezut că, dat fiind relațiile dintre părți (separați în fapt și mai apoi în proces de divorț), reclamantul ar fi putut să plătească vreo sumă de bani în contul datoriilor pârâtei; în apartamentul bun comun a locuit și fiica părților și, chiar dacă reclamantul ar fi plătit o sumă de bani în plus pentru acoperirea datoriilor comune, este greu de apreciat cât s-a plătit doar pentru pârâtă.

Instanța a respins capătul de cerere privitor la partajarea autoturismului marca VW Passat deoarece: a fost dobândit și înstrăinat în timpul căsătoriei părților; pârâta a susținut că banii obținuți din vânzarea autoturismului au fost folosiți pentru achitarea datoriilor familiei; autoturismul a fost vândut unui prieten al reclamantului care, date fiind relațiile dintre părți, n-ar fi putut să plătească o sumă destul de mare, doar pârâtei, chiar dacă autoturismul era pe numele acesteia.

Deși reclamantul susține că a avut venituri mai mari decât pârâta, situație de fapt recunoscută de către aceasta din urmă, instanța nu va putea nega și nici înlătura rolul acesteia si contribuita sa la reducerea cheltuielilor familiei, pe care reclamantul le-ar fi suportat in lipsa activității pârâtei.

Astfel munca depusă și activitățile zilnice desfășurate de către pârâtă în gospodărie, nu pot fi ignorate, deoarece în lipsa acestora părțile s-ar fi aflat în situația angajării unei alte persoane care să îndeplinească activitățile casnice, în schimbul unei remunerații. În afara muncii depuse în gospodărie, pârâta primea și o indemnizație de creștere a copilului, încasa o chirie pentru apartamentul proprietate personală închiriat și avea grijă de copilul minor. Atunci când copilul nu se afla la domiciliul părților, era îngrijit de către bunica maternă. Având în vedere toate acestea, instanța a reținut o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune.

Privitor la bunul imobil – apartament situat în B., ., ., .>instanța constată că a fost cumpărat de către părți cu suma de 180.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1359/14.08.2006 de către BNP A. M. P.. La perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, părțile au achitat, din fonduri proprii, suma de 32.000 lei, iar restul în sumă de 148.000 lei, a fost achitat prin două credite: un credit în sumă de 100.000 lei acordat de către MKB Romexterra Bank SA, în baza contractului de împrumut nr. 1743/14.08.2006 și un credit în sumă de 48.000 lei acordat de către Banca Transilvania, în baza contractului de împrumut nr. 525/10.08.2006.

Instanța reține că, la momentul la care au fost încheiate cele două contracte de împrumut, părțile erau căsătorite și că acestea au fost prezente la locul încheierii convențiilor, semnând actele.

Așadar, dreptul de proprietate asupra sumei de bani s-a transferat în momentul încheierii convenției de credit de la bancă la beneficiari, aplicându-i-se regimul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Ulterior, banii au fost folosiți pentru a achita contravaloarea imobilului supus partajului.

În momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, valoarea bănească din patrimoniul devălmaș al soților a fost înlocuită cu dreptul de proprietate asupra apartamentului cumpărat, care a devenit, la rândul său, bun comun.

Cotele de contribuție ale celor doi soți sunt egale, deoarece ambii au contribuit în același mod la obținerea creditului și cumpărarea apartamentului, indiferent de cuantumul salariilor încasate de părți la acel moment si indiferent de cuantumul salariului avut in vedere de către creditor la momentul acordării împrumutului.

Suma de bani necesară achiziționării imobilului a fost dobândită deodată, plata ratelor fiind un simplu drept de creanță al băncii și, totodată, o obligație personală a soților, care nu are legătură cu problema dobândirii bunului.

După cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică imobiliară depus la dosar, valoarea apartamentului supus partajului este în sumă de 200.000 lei.

Având în vedere cererea reclamantului, faptul că pârâta mai deține în proprietate o altă locuință, dar și prevederile art. 6735 coroborat cu art. 6739 C. pr. civilă, ținând seama de faptul că acesta nu este comod partajabil în natură, instanța urmează să atribuie imobilul reclamantului, urmând ca aceasta să fie obligat să plătească pârâtei suma de 100.000 lei cu titlu de sultă.

Privitor la bunurile mobile despre care pârâta afirmă că a fost furate, această stare de fapt n-a fost dovedită de către pârâtă. Astfel, nici reclamantul nu are cunoștință despre furtul acestor bunuri și nici martorii audiați în cauză. Aceiași soluție se impune și privitor la bunurile despre care pârâta afirmă că au fost primite cadou de la colegii de serviciu.

Bunurile mobile au fost evaluate prin expertiza dispusă în cauză, la suma totală de 24.700 lei. Având în vedere contribuția egală la dobândirea acestora, instanța urmează să le atribuie reclamantului, urmând ca acesta să fie obligat să plătească pârâtei suma de 12.350 lei cu titlu de sultă.

Privitor la datoria comună constând din rata și dobânda aferentă creditelor obținute cu contractele de credit nr. 525/10.08.2006 încheiat între reclamant și Banca Transilvania, nr. 1743/14.08.2006 încheiat între reclamant și MKB Romexterra Bank SA și nr. 2296/16.08.2006 încheiat între pârâtă și BCR SA, instanța constată că aceste credite au fost contractate în timpul căsătoriei, au fost achitate, în parte, în timpul căsătoriei, iar la data de 15.09.2008, când părțile s-au despărțit în fapt, a rămas de plată suma totală de 435.597,22 lei constând din rata și dobânda aferentă celor trei credite. După despărțirea în fapt, părțile au achitat, fiecare în parte, din fonduri proprii, ratele și dobânzile aferente creditelor în care apar ca titular. Pentru că instanța nu poate interveni în contractele de împrumut încheiate de părți cu băncile, urmează ca părțile să-și achite obligațiile de plată, fiecare potrivit contractului pe care l-a semnat în calitate de titular. Cu alte cuvinte, vor continua să-și execute obligațiile contractuale așa cum au procedat și după despărțirea în fapt. Dar pentru că cele trei credite au fost obținute și folosite pentru cumpărarea apartamentului bun comun, urmează ca instanța să împartă, în cote egale, suma totală de 435.597,22 lei constând din rata și dobânda aferentă celor trei credite rămasă de achitat după data despărțirii în fapt, după următorul calcul: 435.597,22 lei: 2 = 217.798,61 lei pe care fiecare dintre părți ar trebui să o achite. Pentru că reclamantul este titular în două credite pentru care urmează să achite suma de 385.148,21 lei, iar pârâta este titular într-un singur credit pentru care urmează să achite suma de 50.449,01 lei (conform expertizei din vol. II, pag. 112), instanța urmează s-o oblige pe aceasta din urmă să achite reclamantului suma de 167.349,60 lei. În felul acesta fiecare dintre părți va suporta suma de 217.798,61 lei.

Compensând sultele stabilite mai sus, rezultă că pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 54.999,60 lei (reclamantul trebuie să plătească pârâtei suma de 112.350 lei cu titlu de sultă pentru bunurile mobile și bunul imobil, iar pârâta trebuie să plătească reclamantului suma de 167.349,60 lei pentru credite) cu titlu de sultă, stabilind un termen pentru plata sultei de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 277 C. pr. civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.485 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorarii expert, conform cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune și va compensa onorariile de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat au declarat apel reclamantul C. V. G. și pârâta M. L..

Apelantul C. V. G. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul respingerii capătului de cerere privind partajarea auto marca VW PASSAT în valoare de 8000 Euro.

Apelantul a motivat că instanța de fond a reținut, contrar probelor administrate faptul că autoturismul marca VW PASSAT ar fi fost vândut în timpul căsătoriei.

Deși în sentință se reține că părțile s-au despărțit în fapt la data de 15 septembrie 2008, locuind în camere separate, până în luna ianuarie 2010, când reclamantul s-a mutat, iar în cauză s-au administrat probe din care se constată că părțile au dobândit autoturismul înainte de separarea în fapt și a fost vândut de către pârâtă ulterior despărțirii părților, instanța de fond a reținut în mod greșit că la data separării bunul nu mai era în patrimoniul comun.

Apelantul consideră că argumentele instanței de fond în sensul că autoturismul a fost cumpărat și vândut în timpul căsătoriei, că a fost vândut unui prieten al reclamantului care nu putea plăti întreaga sumă pârâtei, sunt combătute cu probele administrate în cauză cât și de data despărțirii în fapt a părților reținută de instanța de fond, respectiv 15 septembrie 2008.

Apelantul a mai susținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă faptul că la data înstrăinării autoturismului părțile erau despărțite în fapt, deși locuiau în același imobil, gospodăreau separat, iar autoturismul a rămas în posesia intimatei și aceasta l-a folosit până la data înstrăinării lui.

Solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a apelului în sensul admiterii cererii privind includerea în masa bunurilor comune de împărțit a autoturismului marca VW PASSAT în valoare de 8000 Euro.

Apelanta M. L. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și în rejudecare, să se constate că datoria comună este în sumă de 95.731,55 lei către creditoarea Romextera Bank, reprezentând valoarea ratelor rămase neachitate din împrumutul de 100.000 lei, suma de 45.679,98 lei către creditoarea Banca Transilvania, reprezentând valoarea ratelor rămase neachitate din împrumutul în sumă de 48.000 lei, suma de 23.676 lei către creditoarea Banca Comercială Română, reprezentând valoarea ratelor rămase neachitate din împrumutul de 24.000 lei; să se înlăture obligația pârâtei să achite reclamantului suma de 54.999,60 lei cu titlu de sultă; să oblige pe reclamant la plata sultei de 12.350 lei către pârâtă reprezentând cota de ½ din valoarea bunurilor mobile și suma de 100.000 lei reprezentând cota de ½ din valoarea bunului imobil; să se modifice obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sensul de a se stabili că datorează cheltuieli de judecată reprezentând cota de ½ din taxa de timbru achitată de reclamant pentru capătul de cerere privind sistarea comunității de bunuri și suma reprezentând cota de ½ din onorariile experților și să se compenseze cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților.

În expunerea motivelor de apel, pârâta apelantă a susținut că instanța de fond nu a stabilit care este data despărțirii în fapt a părților.

În cererea de chemare în judecată reclamantul nu arată data despărțirii în fapt, iar în nota de probe a indicat data de 15 septembrie 2008.

Consideră că hotărârea instanței de fond este nemotivată în ceea ce privește modul de calcul a sumei reprezentând datorii comune și că nu cuprinde considerentul pentru care a fost obligată pârâta apelantă la plata sultei în sumă de 54.999,60 lei.

De asemenea, a susținut că instanța nu arată modul în care a calculat suma în condițiile în care a atribuit reclamantului toate bunurile care constituie activul patrimoniului comun.

Susține că sentința este nelegală și netemeinică în ceea ce privește includerea în compunerea masei partajabile a pasivului în sumă de 435.597,22 lei reprezentând credite aflate în derulare și că instanța nu a ținut seama de destinația împrumuturilor, respectiv dobândirea imobilului, iar cel căruia i s-a atribuit imobilul trebuia să preia și creditul contractat în acest scop.

Se invocă nelegalitatea și netemeinicia sentinței pentru modul de compunere a loturilor, arătându-se că nu s-a făcut o împărțire echitabilă a bunurilor comune și a datoriilor comune.

Un alt motiv invocat de recurentă vizează cheltuielile de judecată, considerând că în mod greșit a fost obligată la o parte din aceste cheltuieli și nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă.

Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Intimatul reclamant C. V. G. a formulat întâmpinare la motivele de apel invocate de pârâta apelantă M. L. și a susținut că sunt nefondate.

Cu privire la critica adusă sentinței sub aspectul datei despărțirii în fapt a părților, intimatul a susținut că instanța de fond a stabilit pe baza probelor administrate în cauză, data de 15 septembrie 2008.

Referitor la calculul sumei reprezentând datorii comune la bănci, intimatul a susținut că la pag. 5 a sentinței se menționează calculul matematic rezultat atât din relațiile furnizate de băncile creditoare cât și din raportul de expertiză contabilă și că situația prezentată de apelantă nu este conformă cu legea, având în vedere că masa partajabilă include activul și pasivul comun, iar împărțirea masei bunurilor comune s-a realizat potrivit cotelor de contribuție a părților.

În ce privește compunerea loturilor, instanța de fond a avut în vedere faptul că pârâta apelantă lucrează și are reședința în străinătate și atribuirea cel puțin a unei părți din bunurile mobile ar fi creat un eventual prejudiciu părții.

Cu privire la cheltuielile de judecată, intimatul a susținut că acestea au fost corect stabilite de către instanța de fond.

Tribunalul, examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma motivelor de apel invocate, a apărărilor formulate în întâmpinare, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:

I. Apelul declarat de reclamantul C. V. G. este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Apelul reclamantului vizează includerea în masa bunurilor comune a autoturismului marca VW Passat în valoare de 8000 Euro.

Conform contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 23.07.2008 (fila 13 dosar fond), între M. M., în calitate de vânzător și M. L., în calitate de cumpărător, părțile au dobândit în timpul căsătoriei autoturismul marca VW PASSAT cu prețul de 8000 Euro.

La interogatoriul luat pârâtei (fila 71), pârâta a recunoscut faptul că autoturismul VW Passat a fost dobândit în timpul căsătoriei, dar a susținut că a fost vândut tot în timpul căsătoriei.

Actul de vânzare – cumpărare s-a încheiat la data de 23.07.2008, iar pârâta a recunoscut că la această dată era împreună cu reclamantul.

Din declarația martorului M. C. (fila 87 fond), rezultă că părțile s-au despărțit în fapt din luna septembrie 2008, că în luna iulie 2008 părțile au cumpărat autoturismul marca VW PASSAT în valoare de 8000 Euro, iar pârâta l-a vândut în luna mai 2009 unui coleg de serviciu al martorului, respectiv fratelui lui M. M. cu prețul de 8000 Euro.

Martorul M. M. (fila 95) a declarat că a cumpărat la rugămintea reclamantului o mașină marca VW Passat din Germania, cu prețul de 8800 Euro și a încheiat contractul cu pârâta M. L. și aceasta folosea mașina, iar reclamantul conducea un autoturism Dacia Super N., iar după despărțirea în fapt a soților, care a avut loc în luna septembrie 2008, pârâta l-a contactat în luna aprilie sau mai 2009 și l-a rugat să-i găsească un client pentru a vinde mașina, iar în final, autoturismul respectiv a fost cumpărat de fratele martorului.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că părțile au dobândit în timpul căsătoriei autoturismul VW Passat cu o valoare de 33.848,8 lei echivalentul sumei de 8000 Euro, părțile având o cotă de ½ fiecare.

Față de considerentele expuse urmează ca Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, să admită apelul declarat de reclamantul C. V. G., să schimbe în parte sentința și în rejudecare să admită capătul de cerere privitor la partajarea autoturismului marca VW Passat și să constate că este bun comun cu o valoare de 33.848,8 lei echivalentul sumei de 8000 Euro, să includă în masa bunurilor comune de împărțit autoturismul marca VW Passat cu o valoare de 33.848,8 lei echivalentul sumei de 8000 Euro, părțile având o cotă de ½ fiecare, să atribuie pârâtei autoturismul marca VW Passat cu o valoare de 33.848,8 lei reprezentând echivalentul sumei de 8000 Euro și să oblige pe aceasta să plătească reclamantului suma de 16.924 lei echivalentul sumei de 4000 Euro reprezentând cota de ½.

Va păstra restul dispozițiilor sentinței apelate.

II. Apelul declarat de pârâta M. L. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în ordinea motivelor de apel invocate de apelantă.

1. Cu privire la motivul de apel ce vizează datoria comună constând în ratele rămase de achitat la Banca Romextera Bank, Banca Transilvania și Banca Comercială Română, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate situația corectă a creditelor contractate de părți în timpul căsătoriei.

Este neîntemeiată critica formulată de apelantă în sensul că din considerentele sentinței nu rezultă modul de calcul al sumelor rămase de achitat cu titlu de credit și dobânzi, deoarece instanța de fond a redat pe baza expertizelor contabile efectuate în cauză, în detaliu sumele rămase de plată după despărțirea în fapt a părților.

Astfel, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, părțile s-au despărțit în fapt la data de 15 septembrie 2008, dată la care s-a raportat și datoria comună a părților.

În timpul căsătoriei, părțile au contractat credite pentru cumpărarea apartamentului bun comun.

Din datoria comună contractată în timpul căsătoriei părțile mai aveau de achitat la data de 15 septembrie 2008, data despărțirii în fapt, când au început să gospodărească separat, suma de 435.597,22 lei reprezentând credite și dobânzi aferente acestora.

Contractele de credit au fost încheiate atât pe numele reclamantului cât și pe numele pârâtei, astfel că, după despărțirea în fapt, fiecare a achitat din surse proprii, ratele la credit și dobânzile aferente contractelor semnate.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul este titular în două contracte de credit în sumă totală de 385.148,21 lei pe care trebuie să le achite, iar pârâta este titular într-un singur contract de credit în valoare de 50.449,01 lei.

Având în vedere că s-a constatat din probele administrate o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, în mod corect a apreciat instanța de fond că și datoria comună trebuie să se împartă în cote egale, fiecărei părți revenindu-i o cotă de 217.798,61 lei din datorie reprezentând credite și dobânzile aferente.

Prin urmare, nu se poate reține faptul că numai pârâta apelantă este obligată să suporte datoria comună reprezentând credite și dobânzi, atât timp cât s-a stabilit că ambele părți suportă în mod egal datoria comună, proporțional cu cota din activul comun.

S-a realizat o compensare parțială a datoriei comune, având în vedere că pârâta apelantă are în derulare creditul de 50.449,01 lei și a fost obligată să plătească reclamantului diferența de datorie reprezentând credite și dobânzi pe care acesta le are de plătit în exclusivitate.

Apartamentul bun comun dobândit în timpul căsătoriei a fost evaluat la 200.000 lei și a fost atribuit reclamantului, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 673/5 Cod de procedură civilă.

În raport de cota de contribuție de ½ pentru fiecare, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 100.000 lei cu titlu de sultă.

2. Motivul de apel ce vizează înlăturarea obligării pârâtei apelante de la plata către reclamantul intimat a sumei de 54.999,60 lei cu titlu de sultă, este de asemenea nefundat.

Instanța de fond a compensat sultele stabilite atât cu privire la activul comun, respectiv suma de 112.350 lei cu titlu de sultă pentru bunurile mobile și apartament la care a fost obligat reclamantul cât și cele de la pasivul comun, respectiv suma de 167.349,60 lei reprezentând credite și dobânzi la care a fost obligată pârâta către reclamant, astfel că a stabilit în sarcina pârâtei, o sultă rezultată după compensarea obligațiilor reciproce, de 54.999,60 lei.

Instanța de fond a procedat corect stabilind o sultă finală în sarcina pârâtei pentru ca sentința să fie executată fără a fi nevoie de lămurirea înțelesului dispozitivului și a întinderii obligațiilor susceptibile de punere în executare.

3. Motivul de apel ce vizează obligarea reclamantului la plata sultei de 12.350 lei reprezentând cota de ½ din valoarea bunurilor mobile și suma de 100.000 lei reprezentând cota de ½ din valoarea imobilului, nu este întemeiat, având în vedere faptul că împărțirea bunurilor comune presupune stabilirea cotelor de contribuție asupra întregii mase de împărțit ce cuprinde atât bunurile comune cât și datoriile comune.

Sulta de 54.999,60 lei, stabilită în sarcina pârâtei apelante este cea care a rezultat din împărțirea activului și pasivului comun și din compensarea obligațiilor reciproce.

Nu se pot stabili sulte diferite pentru activ și pasiv deoarece s-ar produce o confuzie cu privire la drepturile și obligațiile reciproce, iar executarea hotărârii nu s-ar putea realiza în mod corect.

Suma de 100.000 lei reprezentând cota de ½ din valoarea imobilului nu reprezintă o sultă ci contravaloarea cotei părți din imobil cuvenită pârâtei, așa cum nici suma de 12.350 lei reprezentând cota de ½ din valoarea bunurilor mobile nu reprezintă o sultă.

Deși instanța de fond le-a definit în considerentele hotărârii apelate ca fiind sulte, acestea reprezintă de fapt contravaloarea cotei părți cuvenită pârâtei din bunurile mobile și imobile, care s-a avut în vedere la stabilirea sultei de 54.999,60 lei, prin compensarea obligațiilor reciproce rezultate din activul și pasivul partajabil.

4. Motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată nu este întemeiat, întrucât instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 277 Cod de procedură civilă cu privire la obligarea proporțional cu cotele de contribuție la dobândirea masei partajabile, compensând o parte din aceste cheltuieli.

În acest sens, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 7.485 lei constând în ½ din taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariile de expertiză și a compensat onorariile de avocat.

Pentru considerentele expuse urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul să respingă ca nefondat apelul declarat de apelanta M. L..

În conformitate cu dispozițiile art. 19 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat în cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta M. L. constând în plata onorariului pentru asigurarea reprezentării asistenței juridice și apărării printr-un avocat ales, în sumă de 500 lei și scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3370,50 lei în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat apelul declarat de apelantul C. V. G. cu domiciliul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 896 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. L. cu domiciliul în B., ., . în consecință:

Schimbă în parte sentința în sensul că admite capătul de cerere privitor la partajarea autoturismului marca VW Passat și constată că este bun comun cu o valoare de 33.848,8 lei echivalentul sumei de 8000 Euro.

Include în masa bunurilor comune de împărțit autoturismul marca VW Passat cu o valoare de 33.848,8 lei echivalentul sumei de 8000 Euro, părțile având o cotă de ½ fiecare.

Atribuie pârâtei autoturismul marca VW Passat cu o valoare de 33.848,8 lei reprezentând echivalentul sumei de 8000 Euro și obligă pe aceasta să plătească reclamantului suma de 16.924 lei echivalentul sumei de 4000 Euro reprezentând cota de ½.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta M. L. cu domiciliul în B., ., . sentinței civile nr. 896 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. V. G. cu domiciliul în B., ., p. 43, județul B..

În conformitate cu dispozițiile art. 19 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat în cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta M. L. constând în plata onorariului pentru asigurarea reprezentării asistenței juridice și apărării printr-un avocat ales, în sumă de 500 lei și scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3370,50 lei în apel rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 5 iunie 2013.

Președinte Judecător

P. B. V. V. Grefier

M. C.

Red. V. V.

4ex/6.06.2013

Jud. fond D. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul BRĂILA