Pretenţii. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 3637/196/2010
Dosar nr._ OPERATOR DATE 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 145
Ședința publică din 28.02.2013
Completul constituit din:
Președinte: M. I.
Judecător: V. R.
Judecător: A. M. Cășaru
Grefier: A. Ș. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul T. C., domiciliat în B., ., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 3797/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială a comunei C., reprezentată legal prin primar, cu sediul în C., județul B., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera a dispus amânarea inițială a pronunțării la data 25.02.2013 și amânarea ulterioară a pronunțării la data de 28.02.2013.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3797/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a admis cererea astfel cum a fost modificată formulată de către reclamanta U. C. în contradictoriu cu pârâtul T. C., și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3202,05 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 1661 m 2 situat în Satul C., ., . perioada 23.03.2007 – 23.03.2010, și a sumei de 2.433,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a avut în vedere următorul cadru procesual:
Reclamanta U. C. - B. a chemat în judecată pe pârâtul T. C. solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii foloaselor ce se cuvin reclamantei de pe suprafața de 289 mp teren intravilan, domeniul privat al U. C., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1485/2004, pârâtul a devenit proprietar asupra unui imobil format din 5 camere și un hol, aflat pe un teren intravilan, proprietatea reclamantei. Pârâtul a solicitat concesionarea suprafeței de 1600 mp. Ținând seama de planul de dezvoltare al comunei, nu se poate concesiona tot terenul solicitat de pârât, ci doar suprafața de 286 mp, teren domeniul privat pe care se află și imobilul menționat. Această hotărâre a reclamantei a fost contestată în instanță. Pârâtul nu s-a prezentat pentru încheierea contractului de concesiune pentru suprafața de 286 mp. A fost notificat pentru . privire la folosința terenului pe care este amplasată construcția, solicitare căreia nu i s-a conformat. Consideră că este îndreptățită la a beneficia de foloasele ce i se cuvin pentru suprafața de 289 mp, ocupată de pârât. A solicitat aceste foloase pentru ultimii 3 ani.
În drept, au fost invocate prevederile art. 10 din legea 215/2001 și art. 483 c. civ.În susținere au fost anexate înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală. În motivare a arătat că între părți nu s-a încheiat un contract de concesiune întrucât nu a existat un acord de voință cu privire la suprafața ce urma să fie concesionată pârâtului, pârâtul dorind să concesioneze suprafața de 1661 de mp, iar reclamanta fiind de acord să îi concesioneze suprafața de 289 mp. Atâta timp cât nu au fost stabilite raporturile juridice din care să se nască drepturi și obligații, nu se pune problema drepturilor bănești pretinse de reclamantă. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 483 C. civ. până la încheierea contractului de concesiune, pârâtul apreciază că nu poate fi obligat la plata redevenței, considerând că nu există temei al răspunderii civile pentru suma de 306,4 lei, care a fost solicitată cu titlu de redevență și nu cu titlu de foloase necuvenite.
La termenul de judecată din data de 07.10.2010, reclamanta a precizat că de la data cumpărării construcției și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, pârâtul s-a folosit de terenul în cauză fără a plăti contravaloarea folosinței către proprietarul terenului. Întrucât în urma evaluării prin HCL C. 4/2005 s-a prevăzut 0,3 lei/mp/an, pentru folosința terenului în litigiu, a solicitat obligarea pârâtului la plata anuală, pentru folosința terenului, a unei indemnizații de 0,3 lei/mp/an, majorată anual cu indicele de inflație, începând cu anul 2008, inclusiv. A indicat drept nou temei al cererii sale, dispozițiile art. 1075 C. civ.
La termenul de judecată din data de 25.11.2010, pârâtul a depus Note de Concluzii și a arătat că cele două articole invocate de reclamantă în susținerea cererii sale, respectiv art. 1075 și 483 C. civ., nu pot constitui drept temei al răspunderii civile. A menționat că activitatea desfășurată de acesta este în interesul colectivității locale. Susținerea reclamantei că pârâtul a folosit suprafața de teren de la momentul cumpărării construcției este nereală, dat fiind faptul că nu există un raport juridic între cele două părți.
La termenul de judecată din data de 27.01.2011, reclamanta a precizat că temeiul juridic al cererii sale este art. 998 – 999 C. civ. A arătat că pârâtul, după cumpărarea construcției a împrejmuit suprafața de teren aparținând reclamantei și situată în intravilan, cvartal 11, . a fost făcută în mod dolosiv, creând reclamantei un prejudiciu de 1450 lei prin lipsirea de folosință a acestui teren. A anexat în susținere înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 03.05.2012, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3202,15 lei pentru folosința terenului de 1661 mp pe o perioadă de 3 ani anterior formulării prezentei cereri și la plata sumei de 3100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul, expertiza tehnică cadastrală și expertiza prețuitoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că terenul în suprafață de 1661 de m2 aparținând reclamantei, situat în . în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză – cvartal 11, ..79) este folosit de pârât. Acest aspect rezultă din răspunsul la interogatoriu al pârâtului (f. 60) și din concluziile raportului de expertiză care evidențiază că suprafața împrejmuită de pârât este de 1661 m2 (f. 38 - 39).
Pârâtul a menționat că pe terenul de 1640 m2a plantat o . pomi fructiferi și, pe o porțiune, a cultivat și legume. Pe acest teren pârâtul a dobândit în proprietate o construcție la data de 22.09.2004 (f. 10-12).
Faptul că pârâtul deține în proprietate o construcție din anul 2004 pe terenul cu privire la care se pretinde prețul folosinței coroborat cu susținerea pârâtului, în sensul că, terenul folosit de acesta era împrejmuit de 18 ani și de faptul că pârâtul a recunoscut că a cultivat acest teren, conduce instanța la concluzia că pârâtul folosește terenul aparținând reclamantei cel puțin de 3 ani anteriori datei de 23.03.2010 (data formulării cererii de chemare în judecată).
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că suma datorată ca urmare a folosirii suprafeței de 1661 m2pe o perioadă de trei ani (23.03.2007 – 23.03.2010) este de 3202,05 lei.
Potrivit art. 999 cod civil „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa”.
Pentru a fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998 - 999 Cod civil, este necesar a se dovedi existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu și existenta vinovăției sub forma intenției, neglijentei sau imprudenței, sarcina probei revenind conform art. 129 Cod procedura civilă și art. 1169 Cod civil reclamantei care este datoare sa facă dovada întrunirii cumulative a celor patru condiții enumerate.
Fapta ilicită a pârâtului constă în folosirea unei suprafețe de 1661 m 2 fără a avea acest drept. În acest sens, instanța a reținut, astfel cum au învederat și părțile, că între acestea nu există un contract care să reglementeze dreptul de folosință asupra suprafeței menționate anterior. Fapta este săvârșită de pârât cu intenție, acesta cunoscând că folosește un teren fără a deține vreun drept cu privire la acesta și că prin aceasta se produce reclamantei un prejudiciu, fiind lipsită de folosința terenului ocupat. Prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei constă în lipsirea acesteia de folosința terenului, respectiv contravaloarea lipsei de folosință. Există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei.
În raport cu aceste considerente, instanța a admis cererea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3202,05 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 1661 m 2 situat în Satul C., ., . perioada 23.03.2007 – 23.03.2010.
În temeiul prevederilor art. 274 c. proc. civ., instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.433,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxă de timbru de 32 de lei, 1,50 lei timbru judiciar, 2400 de lei onorariu expert (f. 57, 101, 107 și 38). În acest sens, instanța a reținut că la termenul de judecată din data de 03.05.2012 a fost achitată în plus suma de 700 de lei cu titlu de onorariu expert, deși nu fusese încuviințată cererea de majorare expert – expertiză cadastrală, decât în parte (f. 99).
Împotriva acestei sentințe civile în termen legal a declarat recurs pîrîtul T. C. criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Expunînd în prealabil situația de fapt, recurentul invocă următoarele aspecte:
Instanța de fond a fost . atunci cand a pronunțat hotărârea, facand o interpretare greșita a probatoriului administrat in cauză: terenul in suprafața de 1661 mp., aferent imobilului era împrejmuit la data cumpărării, destinația inițiala a acestuia fiind de "sediu administrativ".Nu se poate retine ca a folosit pe nedrept acest teren, întrucît nu a făcut altceva decât să întrețină acest teren, curatandu-1 de buruieni si plantând cativa pomi din considerente de ordin estetic, având in vedere ca in acest spațiu iși desfășoară activitatea si locuiește temporar. Urmare a folosirii acestui teren, nu a obținut venituri sau profit, aspect ce nu este de natura a atrage culpa si răspunderea sa.
Intre recurent si U.A.T C., nu au existat raporturi juridice contractuale, definite printr-un contract de concesiune, in baza căruia sa fie obligat la plata unei redevențe. Acest fapt, nu poate constitui o încălcare a dreptului la proprietate garantat de art.41 din Constituția României si art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Terenul in suprafața de 1661 mp, situat in cvartalul 11, . 1., face parte din domeniul public si nu privat a U.A.T C., dovada in acest sens fiind HCL nr.15/04.03.2011, prin care din aceasta suprafața, Consiliul local scoate la licitație publica in vederea concesionarii suprafața de 386 mp, teren intravilan-proprietate publica a Consiliului Local C., aspect ce denota reaua credința a intimatei-reclamante care a refuzat sa îi concesioneze terenul.
In cazul in care se reținea de către instanța de fond, faptul ca a folosit acest teren, ca datorează c/v redevenței in baza unor raporturi juridice contractuale, se impunea respectarea prevederilor HCL nr.4/2005, "prin care s-a stabilit prețul redevenței de 30 lei/mp./an si nu efectuarea unei expertize contabile care a stabilit prețul pe baza altor criterii.
De vreme ce HCL nr.4/2005 nu a fost atacata in instanța pentru nelegalitate in ceea ce privește cuantumul redevenței, consideră că nu se impunea efectuarea expertizei contabile.
Recurentul susține că hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea legii, având in vedere ca:
- instanța de fond nu a reținut ca intimata -reclamanta si-a invocat propria culpa, deși nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale propria sa culpa si nimeni nu poate sa obțină foloase invocînd propria sa culpa; intimata-reclamanta si-a invocat propria culpa, prin faptul ca de la data dobândirii de către recurent a imobilului in anul 2004 si pana la data promovării acțiunii, anul 2010, aceasta a stat in pasivitate, nefacand nici un demers juridic, deși avea deschisa calea unei acțiuni privind tulburarea de posesie, nicidecum calea unei acțiuni in pretenții;
- nu sînt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, asa cum era ea definita in vechiul cod civil, art.998-999: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a culpei;
- prin obligarea la plata sumei de 3202,05 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului in suprafața de 1661 mp., se realizează o îmbogățire fară justa cauza a intimatei-reclamante.
In drept invocă art.304 pct.9 Cod pr.civ. Solicită admiterea recursului si in rejudecare sa modificarea in totalitate a hotărârii primei instanțe, cu consecința respingerii cererii de chemare in judecata (filele 3-6).
Prin întîmpinarea formulată intimata U. C. solicită respingerea recursului ca nefondat invocînd următoarele:
Pârâtul-recurent confundă principiul disponibilității în cadrul unui proces civil, cu culpa ca formă a vinovăției. Conform acestui principiu, subiectul reclamant dispune când și cum își revendică pe calea instanței judecătorești realizarea unui drept subiectiv, și prin ce mijloace procesuale, ceea ce nu este „o culpă din folosirea căreia să se obțină foloase".
În conformitate cu art.998-999 Codul civil anterior (art.1349 N.C.civ.), instanța de fond în considerentele sentinței atacate, argumentează fiecare din cele 4 condiții care sunt întrunite cumulativ pentru a opera răspunderea civilă delictuală.
Astfel: fapta ilicită a pârâtului-recurent constă în folosirea suprafeței de 1661 mp fără drept, fară a exista un contract care să reglementeze dreptul de folosință asupra acestei suprafețe de teren;fapta este săvârșită de pârâtul-recurent cu intenție, întrucât cunoaște că folosește acest teren fără a deține vreun drept cu privire la acesta;reclamanta-intimată fiind lipsită de folosința terenului ocupat abuziv, suferă un prejudiciu, care a fost calculat de expert la suma de 3.202,05 lei;există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului-recurent și prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei-intimate.
Susținerea că plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de
folosință a terenului ar conduce la o îmbogățire iară justă cauză a
reclamantei-intimate este total neîntemeiată. Nu sunt incidente art.1345 și următoarele N.C.civ. În calitate de proprietar intimata este îndreptățită să primească manu militari contravaloarea lipsei de folosință a terenului de la pârâtul-recurent care recunoaște în interogatoriu că îl exploatează agricol în cadrul unei împrejmuiri perimetrale. Și în raportul de expertiză contabilă se confirmă utilizarea acestui teren de către pârâtul-recurent, situație recunoscută chiar și în cererea de recurs. Deci este o restituire în echivalent care rezultă, așa cum a stabilit și instanța de fond, dintr-un temei legitim - folosirea fără drept a suprafeței de teren de 1661 mp de către pârâtul-recurent.
Întrucât nici unul dintre cele trei motive de casare invocate nu este fondat, intimata solicită respingerea recursului și menținerea sentinței nr.3797/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria B.. In drept invocă art.l 15 și următoarele C.p.civ., art 1349 și 1640 N.C.civ (filele 10-11).
În dovedirea pozițiilor procesuale astfel exprimate părțile au depus înscrisuri.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru ocrotirea unui drept al său nu este aplicabil în cauza de față.
Pasivitatea intimatei reclamată de recurent nu îi poate fi imputată, aceasta avînd libera alegere a momentului și a căii legale prin care să solicite ocrotirea dreptului său de proprietate.
Cît privește condițiile răspunderii civile delictuale, reglementată de art.998-999 aplicabile în cauză, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt întrunite.
Existența faptei ilicite este recunoscută de însuși recurentul-reclamant care a arătat că a folosit suprafața de teren potrivit răspunsului la interogatoriu (fila 60 ds fond), fiind lipsit de relevanță că nu a obținut venituri sau profit.
Cît privește faptul împrejmuirii invocat de către reclamanta –intimată (filele 40,53, 70 ds fond), se observă că deși recurentul-pîrît îl neagă prin răspunsul la interogatoriu arătînd că împrejmuirea exista anterior cumpărării, nu face dovada acestei susțineri.
Folosirea fără titlu a terenului ce aparține unei alte persoane constituie o faptă ilicită, iar culpa/ vinovăția rezultă din faptul că recurentul-reclamant cunoștea că folosește terenul fără ca să aibă vreun titlu în care să fie concretizată încuviințarea proprietarului în acest sens.
Cît privește prejudiciul creat acesta este reprezentat de lipsa de folosință cuantificată în suma de 3202,05 lei în urma efectuării expertizei contabile.
Deși recurentul invocă faptul ca trebuia să se aibă în vedere prevederile HCL nr.4/2005, prin care s-a stabilit prețul redevenței de 30 lei/mp, tribunalul reține că nefiind vorba despre raporturi contractuale de concesiune nu se impune aceasta. De altfel însuși recurentul a arătat în fața primei instanțe și prin cererea de recurs că nu au existat asemenea raporturi.
Prețul redevenței este aplicabil în cazul concesiunii, și în lipsa acordului părților nu poate fi echivalat drept criteriu pentru evaluarea lipsei de folosință a terenului, care în cauză s-a efectuat prin expertiză contabilă și ale cărei criterii nu au fost contestate de recurent.
Suma de 3202,05 lei reprezintă contravaloarea prejudiciul suferit de proprietar prin lipsirea de unul din prerogativele dreptului său de proprietate, și anume folosința. Așadar există legătură de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită reținută în sarcina recurentului.
Cel care produce un prejudiciu prin fapta sa, are obligația să și îl acopere, astfel încît obligarea recurentului la plata sumei de 3202,05 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului in suprafața de 1661 mp., nu reprezintă o îmbogățire fără justa cauza a intimatei-reclamante, ci despăgubirea acesteia pentru prejudiciul ce i-a fost produs.
Avînd în vedere și faptul că refuzul proprietarului Consiliului Local C. de a îi concesiona recurentului terenul în cauză, nu îl îndreptățea pe acesta la a-l folosi, față de cel expuse mai sus tribunalul apreciază că recursul declarat este nefundat, astfel că în baza art.312 C. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. C., domiciliat în B., ., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 3797/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială a comunei C., reprezentată legal prin primar, cu sediul în C., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată azi 28.02.2013 în ședință publică.
Președinte Judecători Grefier,
M. I. V. R. A. M. Cășaru A. Ș. S.
aflat în C.O.
Președinte Tribunal
P. B.
Red. I.M./25.03.2013
S.A.S./2ex.
Jud. fond I. G. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 423/2013. Tribunalul BRĂILA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 152/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
