Reziliere contract. Decizia nr. 484/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 484/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 10915/196/2012

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.484

Ședința publică de la 23.09.2013

Președinte – C. D. T.

Judecător – V. A.

Judecător – A.-M. Cășaru

Grefier – A. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentele R. A. și C. M. A. prin reprezentant legal, cu domiciliul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2749/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor, cu sediul în B., ..27, județul B., având ca obiect reziliere contract, evacuare și pretenții.

La apelul nominal au răspuns recurenta R. A. personal și în calitate de reprezentant al recurentei C. M. A. și consilier juridic G. M. pentru intimată.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că procedura de citare este completă, recursul este declarat și motivat în termen, netimbrat cu 18 lei taxă de timbru și 0,6 lei timbru judiciar, taxă stabilită prin rezoluție și pusă în vedere prin citație; prim termen de judecată.

Recurenta R. A. depune la dosar chitanța nr._ PJ prin care face dovada achitării sumei de 18 lei taxă de timbru și 1 lei timbru judiciar.

Consilier juridic G. M. depune la dosar cerere prin care renunță la judecarea cauzei.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2749/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, s-a admis acțiunea modificată formulată de reclamantul S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor în contradictoriu cu pârâții R. A., C. M. A., s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr._/06.08.2009, evacuarea pârâților din imobilul situat B., ., jud. B., obligarea la plata sumei de 897,75 lei reprezentând chirie restantă (785,50 lei) și penalități de întârziere aferente perioadei 01.12.2011 – 28.02.2013 (110,25 lei) și 18,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva sentinței astfel pronunțate, în termen legal, au declarat recurs pârâtele R. A., C. M. A., recursul fiind motivat și legal timbrat.

În ședința publică din data de 23.09.2013 reprezentantul intimatei-reclamante a depus la dosar adresa nr._/20.09.2013 prin care a solicitat să se ia act că în temeiul art.246 Cpciv că renunță la judecarea cauzei.

Față de această împrejurare tribunalul urmează să admită recursul declarat și în temeiul art.312 Cpciv. va modifica sentința în sensul că va lua act că reclamanta a renunțat la judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentele R. A. și C. M. A. prin reprezentant legal, cu domiciliul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2749/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor, cu sediul în B., ..27, județul B..

Modifică sentința în sensul că:

În baza art.246 Cpciv ia act de renunțarea la judecata cauzei privind pe reclamantul S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor cu sediul în mun. B., .. 27, județul B. în contradictoriu cu pârâtele R. A. și C. M. A. prin reprezentant legal, cu domiciliul în B., ., județul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 23.09.2013.

PreședinteJudecătoriGrefier

C. D. T. V. A. A.-M. Cășaru A. B.

Red. și dact. BădicăA.

26.09.2013/2 ex

Jud. fond J. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Decizia nr. 484/2013. Tribunalul BRĂILA