Contestaţie la executare. Decizia nr. 440/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 10286/196/2012*
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 440
Ședința publică de la 2.07.2013
Președinte – V. A.
Judecător – C. D. T.
Judecător – A. R.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..10-12, județul B., împotriva sentinței civile nr. 6251/3.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul B. L., cu domiciliul în B., . ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 21.06.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.260 C.p.civ. a amânat succesiv pronunțarea la 28.06.2013 și la 2.07.2013.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, la data de 01.08.2012 contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului B. a solicitat anularea actelor de executare efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc P. G. în cadrul dosarului de executare nr. 286/2012.
În motivarea contestației, s-a arătat de contestator că potrivit prevederilor OG nr. 22/2002 și ale OG nr. 71/2009 instituția debitoare care este executată silit este obligată în termen de 6 luni să facă demersuri în situația lipsei de fonduri pentru a obține sumele necesare menționate în titlurile executorii având ca obiect drepturi salariale, termen care curge de la data primirii somației iar plata acestor drepturi este eșalonată pe o durată de 5 ani în perioada 2012-2016. S-a mai arătat de contestator că până la finalizarea acestor termene executarea silită este suspendată de drept.A fost solicitată de contestator și suspendarea actelor de executare contestate, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată de instanță la data de 05.09.2012.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.6251/3.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a respins nefondată cererea formulată de contestator Inspectoratul de Poliție al Județului B. în contradictoriu cu intimatul B. L..
Pentru pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 78/22.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în cauza nr._ a fost admis recursul declarat în cauză, iar contestatorul a fost obligat la plata către mai mulți angajați ai acestuia printre care și intimatul la plata sumelor reprezentând spor de 30% din salariul de bază lunar începând cu anul 2003 și până la data încetării raporturilor de muncă ale fiecărui angajat. Intimatul s-a adresat Biroul Executorului Judecătoresc P. G. solicitând executarea silită a dispozițiilor acestei decizii care a constituit dosarul de executare nr. 286/2012 și a procedat la emiterea somației către contestator în sensul plății sumei de 4718,73 lei, care include și cheltuielile de executare ce au fost stabilite la suma de 791,73 lei prin procesul verbal din data de 24.07.2012. Nu rezultă din actele comunicate de executorul judecătoresc faptul că au mai fost efectuate alte acte de executare. Conform calculației efectuată de serviciul financiar din cadrul intimatei prin adresa nr._/18.06.2012 intimatul are de încasat suma de 2874 lei, iar dobânda legală aferentă acestui debit este de 1648 lei conform calculației efectuată de . SRL, înscrisuri existente la dosarul de executare. Față de motivele contestației instanța a apreciat că aceasta este nefondată și a respins-o reținând că dispozițiile art.1 alin. 1 și alin. 2 din OUG nr.71/2009 modificată nu sunt compatibile cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu jurisprudența CEDO, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin Decizia nr.1/16.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art.1 al.1 și al.2 din OUG nr. 71/2009, modificată, s-a reținut că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport de circumstanțele fiecărei spețe în parte, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art.1 al.1 si al.2 din OUG nr. 71/2009, modificată, cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu jurisprudența CEDO. Privitor la textele legale invocate, stabilind constituționalitatea lor, Curtea Constituțională a făcut o analiză în abstract a textelor legale, prin raportare la textele incidente din Legea fundamentală și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 6 parag. 1 și art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, trebuie reținut că obligativitatea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și prioritatea acestora față de dispozițiile contrare din legile interne trebuie raportată și la dispozițiile art. 148 din Constituție. Potrivit alin. 2 al acestui articol, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Se observă totodată că atât Parlamentul, cât și Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2, așa cum stipulează alineatul 4 al aceluiași articol 148. Cu privire la cauza de față, s-a reținut că prin OUG 71/2009, în forma inițială, a fost eșalonată plata unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, stabilindu-se că acestea vor fi acordate în tranșe anuale, începând cu anul 2010, până în anul 2012. Această obligație legală nu a fost însă respectată. Ulterior, prin OUG 45/2010 s-a amânat termenul în care urma a se plăti prima tranșă, până în anul 2012, făcându-se o nouă eșalonare pentru perioada 2012-2014. Prin Legea nr. 230/2011, termenul și tranșele de plată sunt modificate și amânate din nou, astfel:a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. Este vorba practic de o nouă amânare la plată, concomitent cu reducerea tranșelor de plată, sumele cele mai mari preconizând a fi plătite la termenul cel mai îndepărtat. În același sens cu cel consacrat prin jurisprudența menționată mai sus a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a subliniat același principiu, al imposibilității amânării executării silite în mod unilateral de către debitor, prin mai multe decizii. Se observa practic o amânare nejustificată și repetată cu privire la aceleași obligații de plată, fără a se face un minim demers în a achita obligațiile stabilite prin titluri executorii. Decizia nr. 188/2010 reprezintă o excepție de la jurisprudența constantă menționată anterior, întrucât instanța de contencios constituțional a acceptat argumentele din expunerea de motive a actului normativ, considerând că incidența unei situații excepționale justifică, în mod exclusiv temporar, adoptarea unei reglementări unitare și energice, pentru prezervarea interesului public. Se observă foarte clar că această măsură, inițial apreciată ca având caracter constituțional, nu mai este deloc nici temporară, nici cu caracter de excepție, iar debitorul dă dovada doar de pasivitate, fără a întreprinde nici un fel de demers spre a executa voluntar obligația de plată a drepturilor bănești respective. Instanța a constatat că, ulterior adoptării OUG 71/2009, publicată în Monitorul Oficial din 18.06.2009, au fost adoptate în mai puțin de un an de la . alte trei acte normative, OUG 18/2010 publicată în Monitorul Oficial din 12.03.2010, OUG 45/2010, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2010 și OUG 113/2010, publicată în Monitorul Oficial din 23.12.2010, prin care s-au adus modificări substanțiale, de esență, actului normativ constatat ca fiind constituțional în forma sa inițială, cu motivarea de mai sus. La sfârșitul anului 2011 cele 3 ordonanțe de urgență au fost respinse de parlament prin lege(Legile nr. 196/2011, 228/2011 si 229/2011). În această situație nu s-ar putea reține existența unor circumstanțe excepționale care să justifice în mod nelimitat abaterea de la procedura execuțională de drept comun atunci când statul este debitor, situația extraordinară care a determinat constatarea constituționalității actului normativ în forma inițială fiind transformată într-o situație obișnuită, în care statul în calitate de debitor intervine în faza executării silite a titlurilor executorii obținute în contradictoriu cu instituțiile sale, prin amânarea în mod repetat și re-eșalonarea obligațiilor stabilite prin acestea. În aceste condiții, față de vechimea titlului executoriu care a fost obținut în luna octombrie 2008, dispozițiile art. 1 alin. 1 si alin.2 din OUG nr. 71/2009, modificată, sunt neconforme Convenției Europene a Drepturilor Omului - art. 6 pct. 1, cât și art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța a apreciat în sensul că, atât timp cât intimatul deține titlu executoriu contestatorul nu poate amâna ori întârzia executarea. Contestatorul este o instituție a statului care, are la îndemână inițiativa legislativă și, ca atare, posibilitatea de a iniția în orice situație acte normative prin care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept, egalității părților în fața legii și dreptului la un proces echitabil. Astfel, în mod incorect, intimatul este plasat în situația de a nu mai putea declanșa sau continua executarea silită și nici de a putea cere sancționarea în vreun fel a contestatoarei în cazul neexecutării tranșelor stabilite prin OUG nr. 71/2009.Prin neexecutarea creanței stabilite pe cale judiciară se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele Ș. contra României, Immobiliare Saffi împotriva Italiei, S. împotriva României etc.).Totodată, s-a apreciat că neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fără a se aduce atingere substanței dreptului, deoarece, tot în jurisprudența sa, Curtea a reținut că statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor (Katsyuk contra Ucrainei, P. contra Moldovei, Shmalko contra Ucrainei, AMAT - G LTD și Mebaghishvili contra Georgiei).În același sens este poziția Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că nu este oportun a i se pretinde unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere. Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că, întrucât intimatul deține un titlu executoriu împotriva debitorului, are un „bun" în sensul Convenției, astfel încât măsurile instituite prin art.1 alin.(1) din OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Față de aceste, instanța a apreciat că statul român nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, întrucât aceasta reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, în sensul Convenției, incompatibilă cu prevederile acesteia. Pentru aceste considerente, în baza art. 403 si următoarele din Codul de Procedură Civilă, instanța a respins ca nefondată cererea contestatorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul Inspectoratul de Poliție Județean B. motivând recursul prin prisma dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 C.p.civ., în sensul că instanța de fond a dat o interpretare eronată raportului juridic dedus judecății, stabilind că măsurile instituite de OUG nr.71/2009 contravin dispozițiilor Protocolului 1 la CEDO și că Statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilită împotriva sa întrucât reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor. S-a invocat faptul că Judecătoria B. a admis contestații la executare întemeiate pe dispozițiile OUG nr.71/2009. S-a constatat că IPJ B. prestează un serviciu de utilitate publică și face parte din „sectorul bugetar”, în sensul art. 1 al. 4 din OUG nr. 71/2009 modificată, caz în care, în baza art.1 din Ordonanță, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. Până la finalizarea acestor termene de plată executarea silită este suspendată de drept. S-a arătat că aplicarea dispozițiilor ordonanței este subordonată analizei compatibilității acestor norme cu principiile conținute în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudența CEDO. Prin decizia nr. 1533/28.11.2011, Curtea Constituțională a realizat o verificare in abstracto a dispozițiilor art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.71/2009 atât din punctul de vedere al compatibilității cu Legea fundamentală, cât și sub aspectul compatibilității cu exigențele art.6 alin.1 din Convenția europeană a drepturilor omului și cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, urmând să se evalueze in concreto dacă aplicarea acelorași norme nu antrenează pentru intimată consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. La verificarea acestora s-a constatat că:- prin adoptarea și aplicarea OUG nr. 71/2009 nu se neagă existența și întinderea drepturilor intimatului stabilite prin titlurile executorii depuse la dosar și nu se refuză punerea în aplicare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare în etape, justificată de apărarea stabilității economice a statului, având în vedere perioada de criză profundă prin care acesta trece;- măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite – executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărâri judecătorești și scopul urmărit – asigurarea stabilității economice a statului;- măsurile instituite au un caracter pozitiv, deoarece Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și efectuarea plăților în modalitatea stabilită;- însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat anumite perioade de prelungire a procedurii de executare ca fiind justificate, în considerarea unor condiții de excepție. Recurentul a arătat că până la data prezentului recurs reclamantul a primit valoarea financiară a 5% din dreptul stabilit prin hotărârea judecătorească pusă în executare. Prin urmare, s-a considerat că executarea silită demarată împotriva instituției este lovită de o cauză de nulitate absolută datorită contradicției cu dispozițiile legii speciale OUG nr.71/2009. Prin urmare s-a solicitat modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării executării silite sau a actelor de executare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul reține că în speță executarea silită s-a pornit în temeiul titlului executoriu constituit din sentința nr.148/FCA/13.05.2008 a Tribunalului B. modificată prin decizia nr.78/22.01.2009 a Curții de Apel G., formându-se dosarul de executare nr.286/2012 al B. P. G.. În cadrul dosarului de executare s-a întocmit proces verbal de constatare a cheltuielilor de executare silită din data de 24.07.2012 și s-a emis la data de 24.07.2012 somație către debitorul IPJ B..
Se observă că recurentul contestator IPJ B. face parte din sectorul bugetar în sensul art.1 alin.4 din OUG nr.71/2009. Totodată se constată că titlul executoriu pus în executare de către intimatul B. L., se referă la drepturi salariale care urmează să fie plătite astfel după procedura specială prevăzută de OUG nr. 71/2009.
Prin urmare tribunalul consideră că se impune a se analiza legalitatea executării silite prin prisma prevederilor OUG nr.71/2009 invocate de recurent.
OUG nr. 71/2009, modificată și completată, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, consacră un impediment legal, de ordine publică, pentru declanșarea sau continuarea executării silite. Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din acest act normativ, adoptat din necesitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, din necesitatea respectării angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care prevede plata unui procent de 5% din valoarea titlului executoriu în anul 2012, un procent de 10% în 2013, un procent de 25% în 2014, un procent de 25% în 2015 și o ultimă tranșă de 35% în 2016, pe parcursul termenelor statuate de lege orice procedură de executare silită fiind suspendată de drept(art.1 alin.2).
Tribunalul constată compatibilitatea măsurilor instituite prin art.1 alin.(1) din OUG nr.71/2009, cu principiile conținute în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional, astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului .
Astfel, prin decizia din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României", prin care aceștia invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne (Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante. În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților. CEDO și-a argumentat, totodată, decizia prin faptul că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii că Guvernul intenționează să nu respecte calendarul plăților pentru viitor.
Având în vedere cele expuse mai sus, Tribunalul constată ca intimatul nu poate efectua acte de executare silită împotriva recurentului, având in vedere faptul că orice procedură de executare silită este suspendată de drept. Prin urmare tribunalul apreciază ca nelegale actele de executare efectuate în dosar de executare nr.286/2012 și constată ca fondată contestația la executare formulată de către contestator.
Pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază ca nelegală și netemeinică hotărârea recurată și constată ca fondat recursul dedus judecății, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să îl admită. Tribunalul va modifica sentința în sensul că va admite contestația la executare și va anula actele de executare din dosar de executare nr.286/2012 al B. P. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..10-12, județul B., împotriva sentinței civile nr. 6251/3.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul B. L., cu domiciliul în B., . ..
Modifică sentința în sensul că:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..10-12, județul B., în contradictoriu cu intimatul B. L., cu domiciliul în B., . ..
Anulează actele de executare din dosarul de executare nr.286/2012 al B. P. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.07.2013.
PreședinteJudecătoriPt.Grefier
V. A. C. D. T. A. R. A. B.
Aflat în C.O.,
P. Grefier
G. M.
Red.A. V.
Dact.I. C
2 ex./08.07.2013
Jud.fond.C. M.F.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 484/2013. Tribunalul BRĂILA | Partaj judiciar. Decizia nr. 396/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
