Acţiune în constatare. Hotărâre din 05-03-2014, Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 233/R
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier E. M.
P. astăzi, fiind amânară pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții reclamanți OBOS I., C. L., împotriva sentinței civile nr._/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. F. P., D. G. A F. P. B., C. N. P. C. D., P. R. L., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 18.02.2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 26.02.2014 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ ,s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a respins excepția autorității de lucru judecat iar pe fond, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții D. I., și C. L. împotriva pârâților M. Finanțelor P., Direcția Generală a Finanțelor P. B. și C. Național pentru C. Discriminării.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P. S.C. nr. 751/CA/12 11 2008 a Tribunalului B. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții D. I. și C. L. alături de alți reclamanți împotriva pârâtului Direcția Generală a Finanțelor P. B. și a fost obligată să achite fiecărui reclamant în funcție de data angajării suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada 01.01.2005 – 12.11.2008, actualizate cu indicele de inflație, plus dobânda legală. Au fost respinse restul pretențiilor, deoarece acestea nu au fost cuantificate de un expert contabil. P. Decizia nr. 68/R/27 01 2009 a Curții de Apel B. a fost respins recursul declarat împotriva sentinței civile mai sus identificată.
Pârâtul M. Finanțelor P. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și în subsidiar autoritatea de lucru judecat față de S.C. nr. 751/ 12 11 2008 a Tribunalului B..
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut faptul că prezenta acțiune a fost formulată având în vedere dispozițiile art. 27 al. 1 din O.G. nr. 137/2000. Astfel, reclamanții au solicitat prin prezenta acțiune obligarea pârâților la plata unor despăgubiri, fundamentate pe existența unei situații de discriminare, deoarece nu a fost pusă în executare S.C. 751/CA/12.11.2008 a Tribunalului B., rămasă irevocabilă în 27.01.2009. P. urmare, dreptul la acțiune s-a născut în momentul în care reclamanții au considerat că sunt discriminați, deci după anul 2009, motiv pentru care dreptul la acțiune nu este prescris.
Pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat. Instanța a apreciat faptul că nu ne aflăm în situația unei triple identități. Cele două acțiuni au temeiuri de drept complet diferite, ba mai mult, antrenează competența diferită a instanțelor, respectiv dosarul nr._ a fost de competența Tribunalului, pe când dosarul de față este de competența Judecătoriei, fiind întemeiat pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000.
P. adresa nr._/18.08.2009 a DGFP B. se comunică faptul că din considerentele S.C. nr. 751/CA/12.11.2008 a Tribunalului B. rezultă faptul că acțiunea a fost admisă în parte, fără a se cuantifica cele două adaosuri salariale.
Reclamanții au depus la dosar sentința civilă nr. 757/CA din data de 17.11.2008, pronunțată în dosarul civil nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 43/R pronunțată de Curtea de Apel la data de 20.01.2009, alături de încheierea din camera de consiliu din data de 24.02.2009 prin care s-a îndreptat eroarea materială care s-a strecurat în motivarea deciziei mai sus identificată. În același sens a fost depusă și sentința civilă nr. 655/CA pronunțată la data de 01.10.2008 în dosarul civil nr._, modificată prin decizia nr. 819/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel B. la data de 09 12 2008.
Din examinarea considerentelor și dispozitivului acestor hotărâri supuse comparației în cauza de față, instanța a constatat că reclamanților din dosarele în care au fost pronunțate aceste hotărâri le-au fost acordate cele două suplimente ca și reclamanților din prezenta cauză, fără a fi cuantificat cuantumul.
Instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în repetate rânduri faptul că pentru a fi vorba despre discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile.
Astfel, potrivit disp. art. 2 alin. 1 din O.G.. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Conform alin. 3: "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a aceluiscop sunt adecvate și necesare".
În același sens, disp. art. 14 din cuprinsul Convenției instituie obligativitatea exercitării drepturilor și libertăților fundamentale fără nici o deosebire bazată pe situații de natură discriminatorie.
P. ca diferența de tratament să devină discriminare, este necesar ca autoritățile statale să introducă distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Brukner vs. Austria).
Astfel, trebuie stabilit dacă persoane plasate în situații comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Sarcina probei în această materie revine potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 celui care invocă discriminarea, aceasta având obligația "de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice".
Înainte de a proceda la analiza condițiilor necesare angajării răspunderii pentru tratamentul discriminatoriu, instanța a reținut faptul că potrivit principiilor CEDO, statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sunt de natură să justifice diferențele de tratament juridic aplicate.
P. a constata dacă în cauza supusă judecății există un tratament discriminatoriu manifestat din partea pârâților, instanța a analizat următoarele aspecte după cum urmează:
a)existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricție sau preferință.
Instanța a constatat că reclamanții din prezenta cauză se află într-o situație comparabilă cu reclamanții din dosarul civil nr._ în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 655/CA, modificată prin decizia civilă nr. 819/R a Curții de Apel B..
Demersurile inițiate de către acești reclamanți sunt similare sub un triplu aspect: calitatea de funcționari publici a reclamanților, invocarea unor temeiuri de drept și de fapt similare, pronunțarea unor soluții identice.
Criteriul care a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților poate fi considerat categoria profesională a acestora.
b)tratamentul diferențiat să aibă drept scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței ori exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Instanța a reținut faptul că pretențiile reclamanților au fost admise în parte, pârâta DGFP B. fiind obligată să acorde fiecărui reclamant suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind respinse restul pretențiilor. Motivarea instanței în respingerea restului pretențiilor a constat în faptul că acestea nu au fost cuantificate de un expert judiciar contabil.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța a apreciat că tratamentul diferențiat aplicat de către pârâți nu a urmărit restrângerea unui drept legal, scopul avut în vedere și efectul produs de măsura adoptată constând în neacordarea unor pretenții lipsite de un fundament legal.
c)practica discriminatorie să nu fie justificată de un obiectiv legitim, inexistența raportului de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit.
Aplicarea unui tratament distinct în cauza analizată a urmărit un scop legitim, respectiv apărarea securității juridice care tinde să fie pusă în pericol prin perpetuarea unor situații de încălcare a prevederilor legale.
Cuantificarea celor două suplimente, al postului și, respectiv, celui corespunzător treptei de salarizare reprezintă o prerogativă care aparține legiuitorului, fără posibilitatea imixtiunii celorlalte autorități ale statului.
Refuzul acordării suplimentelor în cuantumul solicitat de reclamanți se întemeiază pe necesitatea de proteja principiul constituțional al separației puterilor în stat, ca temei fundamental al unui stat democrat. Practica CEDO este constantă în a recunoaște faptul că apărarea valorilor societății democrate constituie un scop legitim în adoptarea unor măsuri restrictive privind exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Chiar și în situația în care s-au pus în executare sentințe similare cu cea a reclamanților, acest lucru nu justifică acțiunea de repetare a unei erori care ar avea drept consecință permanentizarea unor situații de încălcare vădită a prevederilor legale, prin acordarea unor drepturi suplimentare insuficient reglementate.
Măsura constând în refuzul de acordare a pretențiilor solicitate de reclamanți, neprevăzute de lege și nerecunoscute prin hotărârile instanțelor judecătorești, este proporțională în raport cu scopul urmărit, respectiv menținerea certitudinii raporturilor juridice și respectarea principiilor societății democrate.
Încă de la prima sa hotărâre pronunțată în materia discriminării - cauza Affaire linguistique belge vs. Belgia - instanța europeană a arătat că existenta unui tratament diferit pentru situații de același gen va fi apreciată prin raportarea la scopul și mijloacele utilizate cu privire la măsura luată, prin prisma principiilor care prevalează într-o societate democratică.
Distincția de tratament trebuie să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, cerință care în cauza analizată este adusă la îndeplinire.
Urmează a fi avută în vedere și Decizia nr. 20/21.09.2009 a Înalții Curți de Casație și Justiție și Decizia_/2011 a Curții Europene a Drepturilor Omului care au confirmat că nu trebuie puse în executare hotărâri în care au fost recunoscute drepturi virtuale, în absența unor criterii pentru calcularea lor.
Nu în ultimul rând, refuzul pârâtei M. Finanțelor P. de a executa hotărâri în care nu se prevede cuantumul suplimentelor, acest cuantum nefiind prevăzut de lege, este justificat de un scop legitim.
Față de considerentele mai sus prezentate, instanța a reținut faptul că în cauză nu sunt întrunite cerințele unui tratament discriminatoriu, cererea reclamanților fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții D. I. și C. L., solicitând, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și obligarea pârâților la achitarea către reclamanți, cu titlu de despăgubiri a sumelor reprezentând echivalentul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2005 și până la data de 31.12.2009 pentru recurentul reclamant L. C. și începând cu data de 01.01.2006 și până la data de 31.12.2009 pentru recurentul reclamant I. D., actualizate cu indicele de inflație.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată că, deși judecătorul fondului, în mod corect a reținut împrejurarea ca situația juridică a reclamanților este identică cu cea a reclamanților care s-au bucurat de dispozițiile Sentinței civile nr. 751/CA/2008 a Tribunalului B. data in dos. nr._ și respectiv de cele ale Sentinței civile nr. 655/CA/2008 a aceleași instanțe și că a existat o diferențiere de tratament juridic între reclamanții recurenți și beneficiarii hotărârilor judecătorești mai sus arătate, în ceea ce privește punerea în executare a acestora, că deși efectele sentințelor civile mai sus indicate au fost aduse la îndeplinire prin achitarea efectivă a sumelor corespunzătoare celor două suplimente salariale in discuție, fără ca respectivele hotărâri judecătorești să cuantifice procentual respectivele suplimente, a concluzionat finalmente că nu sunt îndeplinite condițiile declanșării răspunderii în baza O.G. nr. 137/2000.
Pornind de la ideea că acordarea suplimentelor salariale cuantificate la 25% din salariul de bază nu constituia un drept al reclamanților, nefiind reglementată ca atare de lege, instanța a considerat că una din condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 din O.G. 137/2000 în definiția discriminări nu s-ar regăsi în speță, însă interpretarea dată de instanța de fond este una inexactă, deoarece, drepturile prin raportare la care reclamanții s-au considerat discriminați nu derivă din disp. art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 care instituiau cele două suplimente salariale în discuție, ci din prevederile normative enumerate expres in cuprinsul cererii de chemare in judecată.
Astfel, în cauză a fost încălcat principiul egalității între cetățeni, precum și cel al excluderii privilegiilor și discriminării, consacrate prin prevederile art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000. În contextul prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din O.G. nr. 137/2000 este garantat dreptul reclamanților la un salariu egal pentru muncă egal, drept ce subzistă întotdeauna în favoarea persoanelor aflate în situații comparabile (conform alin. 3 al articolului de mai sus). Or, susțin recurenții, ipotezele faptice și legale din cele două spețe prezentate sunt nu numai comparabile, ci chiar identice cu cele în care ei se găsesc.
Potrivit prevederilor art. 6 lit. b din OG nr. 137/2000, sunt sancționate tratamentele discriminatoare manifestate în ceea ce privește stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului. De asemenea, disp. art. 10 lit. h) ale aceluiași act normativ califică ca faptă de discriminare „refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități”.
Chiar și legea specială, Legea nr. 188/1999 arată prin art. 27 alin 2 că „este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuala, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură”.
O a doua condiție legală pe care prima instanță a considerat-o ca nefiind îndeplinită in speță, impune ca practica discriminatorie să nu fie justificată obiectiv de un scop legitim.
Recurenții apreciază că argumentarea primei instanței pleacă greșit de la premiza că punerea în plată a Sentințelor civile nr. 751/CA/2008 și nr. 655/CA/2008 ale Tribunalului B. a fost nelegală.
Judecătorul fondului apreciază că tratamentul discriminatoriu la care reclamanții au fost supuși ar fi fost justificat de un interes legitim, respectiv de necesitatea de a se evita perpetuarea unei situații de încălcare a prevederilor legale. O astfel de argumentare nu poate fi primită deoarece analizarea legalității modului în care au fost puse în executare hotărârile judecătorești amintite nu face obiectul prezentei cauze, instanța neavând posibilitatea de a se pronunța în legătură cu aspectele juridice respective, acesta în condițiile în care Judecătoria B. nu a fost sesizata cu un astfel de petit.
Astfel, la adăpostul caracterului așa zis nelegal al achitării suplimentelor salariale către beneficiarii sentințelor civile nr. 751/CA/2008 si 655/CA/2008 ale Tribunalului B., reclamanților li se refuză astăzi recunoașterea dreptului de a beneficia de un tratament egal și nediscriminatoriu în raport de alți colegi ai lor. Pe de altă parte, intimatul M. Finanțelor P. nu a solicitat niciodată restituirea sumelor achitate în temeiul hotărârilor judecătorești arătate, Și nici nu a contestat legalitatea plăților efectuate.
Recurenții nu solicită cuantificarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ci solicită instanței repararea prejudiciului care le-a fost cauzat ca efect al discriminării. Or, acest prejudiciu este echivalent cu diferența procentuală dintre nivelul salarial al reclamanților și cel de care s-au bucurat colegii ce au obținut punerea in executarea a hotărârilor judecătorești de care aceștia au beneficiat.
În spețe asemănătoare, prin Decizia nr. 647/R/30.04.2013 pronunțata de Tribunalul B. în dos nr._ și Decizia nr. 478/R/02.04.2013 pronunțata de Tribunalul B. în dos nr._, precum și prin Decizia Curții de Apel Timișoara nr. 589/2008 s-a reținut de către instanțe că reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu determinat de refuzul paratului M. Finanțelor P. de a le achita sumele aferente suplimentului postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, tratament discriminatoriu ce contravine prev. art. 7 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 212/1974 pentru Ratificarea Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale și a pactului cu privire la drepturile civile și politice, art. 4 pct. 3 din Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite și art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din Legea nr. 103/2006 pentru ratificarea protocolului nr. 12 la CEDO, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Toate aceste acte normative au în vedere principiul excluderii discriminării in exercitarea dreptului la muncă Și asigurarea unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o discriminare.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
P. a reține existența unui tratament discriminatoriu manifestat de intimații-pârâți la adresa recurenților-reclamanți trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții: existența unei inegalități de tratament manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricție sau preferință; tratamentul diferențiat să aibă drept scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței ori exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege și practica discriminatorie să nu fie justificată de un obiectiv legitim, inexistența raportului de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit.
Dacă în aliniatul 1 al art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt enumerate criteriile de discriminare și se menționează care este efectul tratamentului discriminatoriu, în alineatul 3 din același articol este prevăzută situația de excepție în care un asemenea tratament ar putea fi permis într-o societate democratică. Deci, așa cum a reținut și instanța de fond, condițiile discriminării rezultă din analiza întregului articol 2 din OG nr. 137/2000, acesta neputând fi reținut trunchiat, ci în ansamblul întregii reglementări a acestui drept.
În același mod se reglementează interzicerea discriminării și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede în art. 14 o clauză de nediscriminare pentru ca în art. 18 să vină cu o completare și să precizeze că restricțiile care, potrivit convenției, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute. De altfel, în raport de conexiunile clauzei de nediscriminare din art. 14 cu celelalte prevederi ale Convenției, instanța europeană a considerat că acest articol completează toate celelalte prevederi ale Convenției și face parte integrantă din fiecare dintre dispozițiile ce garantează drepturi și libertăți. (CEDO – Cauza Marcks).
S-a apreciat astfel că diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă. O astfel de justificare este cea care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
Tribunalul reține că prin sentința nr. 751/CA/2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. decizia nr. 68/R/27.01.2009 a Curții de Apel, s-a recunoscut reclamanților dreptul de a beneficia de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Capătul de cerere privind acordarea procentului de 25% pentru fiecare spor a fost respins în considerarea faptului că acest procent nu este stabilit de legiuitor.
Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și nu putea fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească.
Reclamanții au precizat în cererea de chemare în judecată că tratamentul discriminatoriu constă în modul diferit de punere în executare a unor hotărâri judecătorești prin care au fost recunoscute aceleași drepturi. În aceste condiții nu se mai poate recurge la analiza îndreptățirii recurenților de a beneficia de anumite drepturi salariale, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.
Art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 nu are incidență în cauză pentru că „stabilirea și modificarea salariului” nu s-a realizat de către pârâți cu ocazia punerii în executare a unor hotărâri judecătorești, ci de către instanțele de judecată atunci când au stabilit dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Totodată considerăm că nici art. 1 alin. 2 lit. e) pct. 1 din O.G. nr. 137/2000 care garantează dreptul la un salariu egal pentru muncă egală nu este incident în speță, deoarece reclamanții nu au dedus judecății împrejurarea că pârâții au stabilit salarii diferite pentru funcționari publici aflați în aceeași situație. În cererea de chemare în judecată s-a arătat că situația discriminatorie a intervenit în momentul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care se acordau niște sporuri salariale, iar nu la momentul stabilirii salariului..
Împrejurările că instanțele nu au cuantificat aceste sporuri nu îi îndreptățește pe reclamanți să le solicite din nou în acest proces, este adevărat, cu titlu de despăgubiri potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, deoarece ei au deschisă calea executării silite, după ce, eventual, solicită lămurirea dispozitivului titlului executoriu. Aceasta în virtutea principiului exprimat în adagiul „electa una via, non recursus ad alteram”.
Altfel s-ar ajunge în situația paradoxală în care pentru aceleași drepturi ar beneficia de două titluri executorii, ceea ce ar fi inadmisibil.
Refuzul intimaților-pârâți de a executa în continuare asemenea hotărâri în care nu se prevede în mod expres cuantumul suplimentelor, acest cuantum nefiind prevăzut nici în lege, este justificat de un scop legitim și anume acela de intrare în legalitate. Mai mult decât atât, constatăm că acel criteriu ce a stat la baza diferenței de tratament a fost unul obiectiv, iar nu subiectiv, pârâții realizând că nu au un temei legal pentru cuantificarea unor drepturi recunoscute în mod generic. Această situație nu se putea perpetua la nesfârșit numai pe considerentul că la un moment dat s-a făcut o plată greșită, pârâții acordând ceea ce o instanță a refuzat să cuantifice. P. urmare, faptul că la un moment dat s-a stopat plata unor sume de bani care nu erau prevăzute în titlul executoriu, neavând caracter cert, a fost justificat obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestui scop a fost adecvată și necesară.
Mai mult decât atât, apreciem că nu apartenența la o categorie socio-profesională ori alte criterii determinabile au constituit motivul refuzului intimaților-pârâți de a acorda acele sporuri salariale, ci exclusiv necuantificarea explicită și expresă a sporurilor în cauză prin dispozitivul hotărârilor judecătorești, fiind vorba în esență de problematica executării unei hotărâri judecătorești care naște o creanță imprecisă, văduvită de câtimea indispensabilă. Acesta este și punctul de vedere al Consiliului Național pentru C. Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării.
Este importantă în speță și împrejurarea că ulterior manifestării refuzului pârâților a fost pronunțată decizia nr. 20/21.09.2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii care practic a confirmat atitudinea acestora de a nu pune în aplicare niște hotărâri în care au fost recunoscute niște „drepturi virtuale”, în absența unor criterii pentru calcularea lor.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul urmează a respinge recursul declarat de recurenții reclamanți D. I. și C. L. împotriva sentinței civile nr._/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, care va fi menținută ca legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți D. I. și C. L. împotriva sentinței civile nr._/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. M. I. I.
Aflată,în CO, semnează
președintele instanței, judecător
A. N. M.
Grefier,
E. M.
Aflată în CO, semnează
înlocuitor grefier șef Secția I Civilă, D. A.
Red. A.I./28.07.2014
Tehnored. M.D./29.07.2014
- 2 ex. –
Jud. fond: B. G.
Cu opinia separată a doamnei judecător C. M. R., în sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței civile, în sensul admiterii în parte a acțiunii introductive.
JUDECĂTOR,
C. M. R.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE,
În cauză se impunea admiterea recursului reclamanților, pentru următoarele considerente:
În cauză există discriminare față de situația persoanelor care au avut calitatea de reclamanți în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 757/CA/17.11.2008 a Tribunalului B., modificată prin decizia nr. 43/R/2009 a Curții de Apel B., în condițiile în care, așa cum se reține prin hotărâre, pârâții au pus în executare dispoziții similare cu cele pretinse de reclamanți.
Astfel, pârâții arată că titlurile executorii pronunțate în favoarea altor persoane, similare cu cele de care beneficiază reclamanții, au fost puse în executare prin nesocotirea dispozițiilor legale aflate în vigoare, având în vedere că legea nu prevede criteriile de cuantificare a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, concluzionând în sensul că refuzul de acordare a pretențiilor solicitate de reclamanți este proporțional cu scopul urmărit, respectiv menținerea certitudinii raporturilor juridice și respectarea principiilor democratice.
P. prezenta opinie separată se apreciază că, și în ipoteza în care pârâții ar fi pus în executare, în mod voluntar, dispozițiile cuprinse în alte titluri executorii, similare, cu încălcarea unor dispoziții legale, acesta fapt este imputabil exclusiv pârâților, iar reclamanții nu pot fi obligați să suporte consecințele atitudinii culpabile a acestuia, cu consecința discriminării lor față de alte persoane aflate într-o situație absolut identică.
În acest sens, se reține că hotărârile judecătorești supuse discuției sunt clare sub aspectul conținutului și dispozitivului lor, iar reclamanții din cauză au aceeași situație ca și cei menționați în sentința civilă nr. 757/CA din 17.11.2008 a Tribunalului B., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 43/R din 20.01.2009 a Curții de Apel B. și cu reclamanții menționați în sentința civilă nr. 655/CA din 01.10.2008, modificată în parte prin Decizia Civilă nr. 819/R din data de 09.12.2008 a Curții de Apel B., care au fost executate prin plată, așa încât în raport de aceasta trebuia procedat la examinarea îndeplinirii condițiilor privind răspunderea pentru tratamentul discriminatoriu.
În drept, potrivit art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Astfel, în considerarea celor evocate anterior, se constată că reclamanții au fost supuși unui tratament discriminatoriu, întrucât dreptul pe care îl invocă ei, acelea de a beneficia de cele două suplimente, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost încălcat prin neexecutarea hotărârilor judecătorești în raport cu alți funcționari publici, colegi ai reclamanților, în condițiile în care în situație similară de necuantificare a celor două suplimente aceștia au beneficiat de executarea unor hotărârilor lor judecătorești.
P. urmare, recunoașterea drepturilor reclamanților a fost înlăturată de pârâți prin aplicarea unor criterii diferite în condiții de egalitate cu alți colegi care au deținut hotărâri judecătorești similare, caz în care tratamentul discriminatoriu poate fi înlăturat numai prin plata despăgubirilor cu sumele echivalente suplimentului postului și treptei de salarizare acordate prin hotărârile judecătorești refuzate a fi executate.
Apărările pârâților legate de aceea că celelalte hotărâri ale colegilor reclamanților au fost executate pentru că pentru că aveau indicat procentul de 25% sunt nefondate, deoarece nici prin decizia nr. 43/R/20.01.2009 a Curții de Apel B. și nici prin decizia nr. 819/R/09.12.2008 a Curții de Apel B. nu a existat o astfel de cuantificare. Se reține de asemenea că litigiul poartă asupra necesității înlăturării inegalităților dintre persoane, sub aspectul valorificării dreptului reclamanților de a beneficia de un salariu egal la muncă egal, raportat la colegii care au aceeași încadrare pe post, aceleași studii, aceleași sarcini de serviciu etc., dar beneficiază, fără o bază legală ori contractuală, de un salariu superior cu 25%, precum și a dreptului de a obține punerea în executare de către pârâți a titlurilor executorii de care beneficiază, în mod similar oricăror alți angajați care au calitatea de creditori ai recurenților, în temeiul unor titluri executorii similare și anume în aceleași condiții, respectiv prin achitarea în cuantum de 25% a suplimentelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Sub acest aspect, se reține că respectivul cuantum nu este unul stabilit prin lege ori prin titluri executorii în beneficiul niciunui angajat al pârâților și nu este solicitat cu un astfel de titlu de către reclamanți, ci este stabilit voluntar de către pârâți, printr-un act propriu de voință, care în baza principiului nediscriminării trebuie aplicat nediferențiat tuturor salariaților acestora aflați în aceeași situație cu cei în favoarea cărora a fost aplicat benevol.
Referitor la evocarea Deciziilor nr. 818, 819 și 820/2008 ale Curții Constituționale, instanța reține că dispozițiile legale care au făcut obiectul controlului de constituționalitate au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești cu competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță, această ipoteză nu se regăsește, având în vedere că în cauza de față instanța nu a fost chemată să statueze asupra îndreptățirii reclamanților la acordarea celor două sporuri ori asupra procentului în care acestea se cuvin, ci să repare un prejudiciu, iar instanța de recurs nu a refuzat aplicarea unui act normativ și nici nu a înlocuit normele legale cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, fiind evident că situația vizată de recurenți se referă la contextul în care au fost pronunțate hotărârile prin care s-au acordat aceste sporuri și care a determinat sesizarea Curții Constituționale, precum și promovarea unui recurs în interesul legii.
Cu privire la acest din urmă aspect, Tribunalul constată că nu s-ar încălca dispozițiile Deciziei nr. 20/2009 a Secțiilor Unite ale Î.C.C.J., deoarece obiectul cauzei de față nu îl constituie acordarea drepturilor vizate de această decizie și cu privire la care s-a stabilit că nu sunt cuvenite, iar instanța de fond, contrar susținerilor pârâților, nu a fost chemată să acorde aceste suplimente, ele fiind acordate prin hotărârea judecătorească pronunțată în materia contenciosului administrativ, ci despăgubiri destinate a acoperi prejudiciul creat reclamanților pentru discriminarea cauzată în raport cu alte persoane aflate în situații identice.
Nici motivele privind depășirea atribuțiilor autorității judecătorești nu pot fi primite deoarece situația discriminatorie a fost creată anterior pronunțării de Î.C.C.J. a Deciziei nr. 20/2009, în soluționarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Mai mult, situația discriminatorie nu a fost generată de hotărârile judecătorești, ci de atitudinea pârâților, care au refuzat să le execute, astfel că nu contravine nici jurisprudenței Curții Constituționale.
Hotărârea C.E.D.O. evocată de pârâți (cauza Z. și alții contra României) nu are de asemenea aplicabilitate în cauza de față, aceasta fiind pronunțată cu privire la cererea reclamanților cărora li s-a respins o cerere de acordare a drepturilor salariale respective ulterior reglementării în plan intern a situației, prin pronunțarea hotărârii sus-menționate în recurs în interesul legii.
În consecință, având în vedere argumentele expuse anterior, se impune admiterea recursurilor declarate de reclamanți și modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii cererii reclamanților.
Judecător,
C. M. R.
Red. C.M.R./28.07.2014
Tehnored. M.D./29.07.2014
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 149/2016. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 114/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
