Contestaţie la executare. Decizia nr. 149/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 149/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/. publică din data de 28 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – C. F. - judecător
JUDECĂTOR – L. S. P.
GREFIER – C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelului declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B., în contradictoriu cu intimata contestatoare B. J. E., împotriva sentinței civile nr._/15.12.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2016, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.01.2016, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr._/15.12.2014 a Judecătoriei B. a fost admisă contestația la executarea silită formulată și precizată de contestatoarea B. J. E. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. B., prin A.J.F.P. B., și în consecință s-a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr._/8/_ /_ și a actelor de executare constând în titlul executoriul nr._ și somația nr.8/_ /_, emise de intimată la data de 30 06 2014, ca nelegale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că intimata a emis, la data de 30.06.2014, titlul executoriul nr._ și somația nr.8/_ /_ pentru plata sumei de 963 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, cu termen scadent la data de 25.06.2014.
În titlul executoriu, emis ca și act de executare silită, s-a înscris ca titlu de creanță devenit titlu executoriu în speță, prin care obligația fiscală a fost individualizată, ca fiind Documentul nr._ din data de 18.02.2014.
Instanța a mai reținut că titlul de creanță nu a fost corect menționat în actul de executare arătat anterior, deoarece actul administrativ fiscal reprezentând titlul de creanță în speță este „decizia de impunere nr._ din data de 18.02.2014”, prin care s-a stabilit obligația de plată cu titlu de CASS în sumă de 3852 lei plătibilă în patru rate de câte 963 lei, cu termene de plată la data de 25 03 2014, 25 06 2014, 25 09 2014 și respectiv19 12 2014.
A reținut de asemenea că, la data de 16.06.2014, contestatoarea a efectuat către organul fiscal plata online a sumei de 963 lei, cu menționarea expresă a imputației acestei plăți, în sensul că reprezintă plata ratei II 2014 din CASS conform deciziei de impunere, plată care se regăsește evidențiată la „achitat” și în situația analitică debite, plăți, solduri, înscris depus de intimată.
Intimata a considerat că, deși a fost efectuată această plată, organul fiscal este cel care face imputația plății în condițiile art. 115 din O.G. nr. 92/2003, privind ordinea stingerii datoriilor, respectiv în ordinea vechimii acestora.
S-a considerat de către instanță că această apărare este neîntemeiată, deoarece textul de lege în vederea stingerii obligațiilor fiscale nu are un singur criteriu, respectiv numai cel al vechimii, ci acesta este unul dintre ele după ce în prealabil nu sunt aplicabile alte criterii prioritare în prealabil.
Astfel, în conformitate cu art. 115 din O.G. nr. 92/2003, instanța a reținut că, dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul, iar în cazul în care nu se face imputația plății de către contribuabil, plata efectuată este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine: sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat o eșalonare la plată.
Prin urmare, cum în speță contestatoarea a făcut imputația plății efectuate în data de 16.06.2014, în sensul că a înțeles să stingă obligația de plată constând în rata II din CASS, care era scadentă la data de 25.06.2014, intimata era ținută să primească plata cu titlul cu care a fost efectuată, deoarece nu se afla în situația legală de a proceda ea la o astfel de imputație.
Așadar, cum obligația fiscală pusă în executarea de 963 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, cu termen scadent la data de 25.06.2014 era stinsă prin plată anterior, din data de 16.06.2014, instanța a reținut că în această situație cerințele art. 136 al.1 și art. 141 al. 2 din OG nr. 92/2003 nu erau îndeplinite pentru pornirea executării silite la data de 30.06.2014, actele de executare întocmite în acest sens fiind nelegale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata.
În dezvoltarea motivelor de apel, aceasta a arătat în esență că instanța de fond nu a avut în vedere apărările sale, prevederile legale aplicabile și înscrisurile depuse la dosar, pronunțând o hotărâre care nu reflectă realitatea.
A mai arătat că, într-adevăr, în cuprinsul titlului executoriu, la rubrica „documentul prin care s-a individualizat suma de plată”, se identifică înscrisul cu nr. de înregistrare_/18.02.2014, din care lipsește cifra 5, care reprezintă cifra de control a documentului, de ajută la identificarea domeniului pentru care se depun declarații, precum și că lipsa acestei cifre se datorează spațiului insuficient alocat de către programul informatic, care nu permite preluarea celor 13 caractere care se atribuie în momentul generării documentului și care reprezintă numărul de înregistrare, precum și că împrejurarea menționată mai sus nu poate atrage anularea actelor de executare silită.
Apelanta a arătat de asemenea că, potrivit art. 136 alin. 1 și art. 141 din O.G. nr. 92/2003, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit acestui cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.
În acest sens, a arătat că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent, iar titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, precum și că doar modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
În speță, a susținut apelanta, titlul de creanță nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, astfel că a fost emis titlul executoriu ce a fost comunicat contestatoarei cu confirmare de primire.
În continuare, apelanta a arătat că contestatoarea a efectuat la data de 16.06.2014 o plată în cuantum de 963 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, însă, având obligații mai vechi neachitate, s-a procedat la stingerea acestora în conformitate cu dispozițiile art. 115 lit. b din O.G. nr. 92/2003.
A mai arătat că, potrivit acestui text de lege, dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a aprobat o eșalonare la plată, precum și dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlinește în luna curentă, precum și obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii acordate;
b) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. În cazul stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin. 4 ind. 1.
De asemenea, conform alin. 2 al textului de lege, vechimea obligațiilor fiscale de plată se stabilește astfel:
a) în funcție de scadență, pentru obligațiile fiscale principale;
b) în funcție de data comunicării, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de organele competente, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii;
c) în funcție de data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale rectificative, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil.
Apelanta a arătat că, potrivit art. 115 ind. 1 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, plățile efectuate de către debitori nu se distribuie și nu sting obligațiile fiscale înscrise în titluri executorii pentru care executarea silită este suspendată în condițiile art. 148 alin. (2) lit. a) și d), cu excepția situației în care contribuabilul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 115 alin. (3^2), iar conform alin. 2, prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul stingerii obligațiilor fiscale prin compensare.
Față de aceste texte de lege, apelanta a arătat că instanța de fond trebuia să rețină incidența art. 115 alin. 1 lit. b din Codul de procedură fiscală, precum și că din situația debitoarei la data de 13.08.2014 rezultă că aceasta figurează cu obligații restante la bugetul de stat, cu titlul de contribuții.
În ceea ce privește faptul că contestatoarea a achitat înainte de data de 25.06.2014 suma de 963 lei, apelanta a arătat că plata acestei sume a fost luată în considerare la stingerea datoriilor cu respectarea art. 115 alin. 1 lit. b din Codul de procedură fiscală.
A mai susținut că împotriva creanțelor înscrise în titlul executoriu contestat partea avea posibilitatea formulării contestației potrivit art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, precum și că, prin Decizia nr. 454/2003 a Curții Constituționale, s-a stabilit că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul executării silite sau să expliciteze titlul executoriu, iar instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei.
A arătat de asemenea că, în speță, actele de executare au fost emise în mod valabil, fiind editate în sistem informatic, conform art. 43 alin. 3 și 4 din Codul de procedură fiscală și art. 1 din Ordinul nr. 1364/2007, fiind în consecință respectate întocmai prevederile legale.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și arătând în esență că a efectuat plata conform deciziei de impunere, respectând termenele de plată, iar executarea silită a fost începută numai conform deciziei de impunere emisă la data de 18.02.2014, în mod nelegal, întrucât plata fusese efectuată.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că acesta este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect că executarea silită a fost începută în mod nelegal, având în vedere că suma urmărită făcuse obiectul plății voluntare din partea contestatoarei, iar intimata era ținută de imputația plății în modalitatea în care contribuabilul a înțeles să o facă.
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 115 din Codul de procedură fiscală rezultă în mod clar că, în ceea ce privește ordinea stingerii datoriilor, este aplicabilă cu prioritate regula prevăzută de teza I a art. 115 alin. 1 din acest act normativ, respectiv dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine: (…)
Astfel, rezultă că, în situația în care contribuabilul înțelege să facă din proprie inițiativă imputația plății, organul fiscal este ținut să ia în considerare destinația pe care acesta înțelege să o dea plății, din redactarea textului de lege reieșind că organul fiscal este în drept să facă imputația plății numai în situația în care contribuabilul însuși nu o face.
Instanța de fond a dat o corectă interpretare acestei dispoziții legale, înlăturând apărarea intimatei în sensul că ar fi fost îndreptățită să recurgă la imputația plății, în condițiile în care dispozițiile legale referitoare la stingerea creanțelor în ordinea vechimii au caracter subsidiar față de dispozițiile art. 115 alin. 1 teza I din Codul de procedură fiscală, în sensul că se aplică numai în situația în care organul fiscal face el însuși imputația plății.
În speță însă, dat fiind că contestatoarea a făcut în mod expres imputația plății, înțelegând să stingă obligația constând în rata a II-a din contribuția la asigurările de sănătate, intimata nu mai era îndreptățită a recurge ea la această operațiune.
Prin urmare, motivele de apel referitoare la greșita identificare a documentului prin care s-a individualizat suma de plată nu sunt de natură a conduce la schimbarea hotărârii atacate, întrucât motivul principal care a stat la baza formulării contestației la executare și pentru care instanța a admis cererea este acela referitor la executarea unei plăți voluntare de către debitor, anterior începerii executării silite, plată efectuată în mod valabil și cu titlul specificat de contribuabil.
Tribunalul constată totodată că apelanta a dezvoltat motive de apel care sunt străine de natura pricinii, în sensul că nu au făcut obiectul învestirii primei instanțe, iar hotărârea atacată nu s-a întemeiat pe aspecte cum ar fi faptul că numai modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu, posibilitatea contestării titlului de creanță pe cale administrativ-fiscală, neformularea de către contestatoare a unei astfel de căi de atac, inadmisibilitatea cercetării pe calea contestației la executare a fondului raportului de drept fiscal ori legalitatea formală a actelor de executare.
În consecință, instanța nu va analiza aceste motive de apel, având în vedere că acestea nu au fost invocate prin actul de învestire a primei instanțe și nici obiectul analizei acesteia.
În raport cu cele ce preced, Tribunalul constată că motivul în mod corect reținut de instanța de fond, referitor la modalitatea în care s-a făcut în speță imputația plății, este suficient a conduce la admiterea contestației la executare, întrucât debitul a fost stins în mod voluntar înainte de începerea executării silite, iar plata a fost valabil făcută.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor P. B. împotriva sentinței civile nr._/15.12.2014 a Judecătoriei B., care va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. B. împotriva sentinței civile nr._/15.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 28 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. F. L. S. P.
GREFIER,
C. N.-D.
Red.CF./02.02.2016
Tehnored. C.ND/02.02.2016
Ex 4
Jud fond- D. I. M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 487/2015. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Hotărâre din 05-03-2014, Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
