Anulare act. Decizia nr. 265/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 265/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 265/A/2015
Ședința publică din data de 18.03.2015
Completul compus din:
Președinte: N. F. - Judecător
Judecător: A. B.
Grefier: M. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelantul - reclamant M. C. G., în contradictoriu cu intimații - pârâți O. B. și B. DE C. ȘI C. F. Z., prin reprezentanți legali, împotriva Sentinței civile nr. 803/2014 pronunțate de Judecătoria Zărnești, în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, în aceeași compunere, în urma deliberării, a pronunțat decizia de mai jos.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 803/3.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Zărnești a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de instanță din oficiu, și, în conseciță, a respins acțiunea formulată de către reclamantul M. C. G. în contradictoriu cu pârâtele OFICIUL DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA B. și B. DE C. ȘI C. F. ZĂRNEȘTI, ca inadmisibilă.
În motivarea acestei hotărâri, judecătoria a reținut următoarele considerente:
P. cererea înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 07.05.2014 reclamantul M. C. G. a solicitat instanței de judecată în contradictoriu cu pârâtele OFICIUL DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA B. și B. DE C. ȘI C. F. ZĂRNEȘTI ca, pe baza probelor ce se vor administra, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea opoziției pârâtelor și să le oblige pe acestea să respecte dreptul la publicitatea imobiliară a reclamantului.
În motivarea cererii reclamantul arată că pârâtele refuză sa facă intabularea în CF_ Râșnov a dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283/22.11.2007, refuză să anuleze în tot Încheierea nr. 9778/2008 din dosarul nr. 9778/2008, refuză să aplice art. 4 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, emis de directorul ANCPI, refuză să anuleze înscrierile nelegale din CF_, refuză să modifice, prin radiere, cuprinsul cărților funciare CF_ Râșnov și CF103247 Râșnov, refuză să respecte regimul juridic al imobilului cu nr. top. 1785 Râșnov.
P. precizarea la acțiune, depusă ca urmare a solicitării instanței de judecată în procedura de regularizare de a preciza obiectul acțiunii, daca este anulare act sau plângere împotriva încheierii de carte funciară, reclamantul a arătat că cererea de chemare în judecată are următoarele capete de cerere:
1) Intimatele să dovedească că au făcut intabularea în CF_ Râșnov și CF103247 Râșnov a dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283/22.11.2007;
2) Intimatele să dovedească că au făcut anularea Încheierii nr. 9778/2008 din dosarul nr. 9778/2008, conform considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 222A/29.10.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Zărnești;
3) Intimatele să dovedească că au făcut aplicarea art. 4 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, emis de directorul ANCPI;
4) Intimatele să dovedească că au făcut radierea înregistrărilor eronate de la B.7, B.8, și B.9 din CF_ Râșnov;
5) Intimatele să dovedească în baza cărui act normativ au anulat din parcelarul localității Râșnov poziția numărului topografic 1785 Râșnov – Patak.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1și 62 din Legea nr. 7/1996, Ordinul Directorului ANCPI nr. 633/2006, Ordinul Directorului ANCPI nr. 634/2006, legea nr. 213/1998 și Constituția României.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare.
La termenul din data de 19.06.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului M. C. G., instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, iar excepția inadmisibilității acțiunii este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care trebuie analizată cu prioritate față de orice altă excepție sau cerere, întrucât privește însăși admisibilitatea formulării prezentei acțiuni.
Instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată pentru următoarele considerente:
P. cererea formulată și precizată de către reclamant acesta a solicitat, în contradictoriu cu intimatele, ca acestea să dovedească că au făcut intabularea în CF_ Râșnov și CF103247 Râșnov a dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283/22.11.2007; să dovedească că au făcut anularea Încheierii nr. 9778/2008 din dosarul nr. 9778/2008, conform considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 222A/29.10.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Zărnești; să dovedească că au făcut aplicarea art. 4 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, emis de directorul ANCPI; să dovedească că au făcut radierea înregistrărilor eronate de la B.7, B.8, și B.9 din CF_ Râșnov; să dovedească în baza cărui act normativ au anulat din parcelarul localității Râșnov poziția numărului topografic 1785 Râșnov – Patak.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) C.proc.civ.., oricine are o pretenție impotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea in justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere inaintea instanței competente.
Astfel, unul dintre mijloacele procesuale prin care se exercită acțiunea civilă il constituie cererea in justiție, prin intermediul căreia persoana fizică sau juridică solicită concursul instanței in vederea ocrotirii drepturilor și intereselor sale legitime.
În conformitate cu art. 32 alin. (1) C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, in condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție și d) justifică un interes.
Dispozițiile art. 32 C.proc.civ enumeră cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile, cerințe care trebuie intrunite cumulativ atât in ipoteza formulării și susținerii cererilor in justiție, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 30 alin. (2) C.proc.civ. cât și în cea a invocării apărărilor
În cauza de față nu este îndeplinită condiția formulării unei pretenții a reclamantului în contradictoriu cu pârâtele, aspect care determină inadmisibilitatea acțiunii formulate.
Pretenția formulată vizează un drept subiectiv civil sau o situație juridică pentru care calea judecății este obligatorie, in raport de care instanța este chemată să pronunțe o soluție. Reclamantul a solicitat prin cererea sa de chemare în judecată ca pârâtele Oficiul de C. și Publicitate Imobiliara B. și B. de C. și C. F. Zărnești să dovedească că au luat anumite măsuri de intabulare, radiere și anulare, care în opinia reclamantului, reprezentau obligații legale ale acestora.
Solicitarea reclamantului ca pârâtele să dovedească faptul că ai făcut anumite demersuri în desfășurarea activității lor nu îndeplinește condiția formulării unei pretenții în contradictoriu cu pârâtele.
Dispozițiile art. 31 și 32 din Legea nr. 7/1996 reglementează căile de atac împotriva încheierilor emise de birourile de carte funciară cu privire la cererile de înscriere, radiere sau notare.
Reclamantul, nu a înțeles să recurgă la aceste căi procedurale, alegând calea dreptului comun și solicitând prin cererea formulată ca pârâtele să justifice legalitatea unor demersuri sau justificarea lipsei altora, cale care nu îndeplinește condiția formulării unei pretenții în contradictoriu cu pârâtele Oficiul de C. și Publicitate Imobiliara B. și B. de C. și C. F. Zărnești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M. C. G., care a solicitat anularea sentinței, întrucât nu s-a judecat fondul cauzei, și reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel.
În motivarea cererii de apel apelantul susține că prima instanță ar fi refuzat judecarea cererii precizate, invocând o excepție inaplicabilă. Se invocă deturnarea obiectului cererii promovate, respectiv pretenția de a benefica de dreptul legal la publicitate cadastrală și imobiliară în condițiile impuse de sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică de importanță națională prevăzut de art. 1 alin.1 din Legea cadastrului nr. 7/1996, pentru corecta intabulare a dreptului subiectiv de proprietate al reclamantului asupra imobilului cu număr cadastral 2800 Râșnov, întrucât acum în CF_ Râșnov și CF_ Râșnov apelantul este înregistrat la proprietar pe două imobile, pe imobilul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 480/28.03.2007 și pe imobilul din domeniul public al statului albie de pâraie, identificat cu nr. cadastral HC 129 Râșnov și nr. top 1785.
Apelantul arată că din cercetarea CF_ rezultă înregistrarea de la foaia de proprietate ,,act contract de vânzare-cumpărare 480 din 2007, conex cu_/2007”. Această înregistrare dovedește că reclamantul este proprietar pe două imobile, unul cumpărat și altul conexat din oficiu de O. B., pentru că sintagma ,,conex cu_/2007” înseamnă înscrierea celui de-al doilea imobil în proprietatea sa, respectiv înscrierea suprapusă pe imobilul cu nr. cad. 2800 și a imobilului cu cod cadastral HC 129 din proprietatea publică a statului, cu regim juridic inalienabil.
Se invocă dispozițiile art. 4 alin.3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, potrivit cărora ,,în cartea funciară se înscrie un singur imobil”, apelantul apreciind că se impune ca cel de-al doilea imobil să fie înlăturat.
Apelantul susține deturnarea înțelesului textelor de lege cuprinse în art. 30 alin.1 și 2, art. 32 alin.1 C.pr.civ., întrucât cererea sa îndeplinește întrutotul cerințele acestor articole.
Se invocă și discriminarea apelantului în favoarea pârâților, susținându-se încălcarea dispozițiilor prevăzute de Constituție (art. 15 alin.1, art. 16 alin.1 și 2, art. 21 alin.1 - 4, art. 30 alin.1 și 2, art. 44 alin. 1- 4, art. 52 alin.1 și 20, art. 53 alin.1 și 2, art. 57, art. 124 alin.2, art. 126 alin.6, art. 136 alin. 1 – 5), Codul civil (art. 14, 15, 16, 58, 72,75, 555 alin.1, 556 alin.1, 557 alin.1, art. 565 alin.1, 589, 602, 604), codul de procedură civilă (art. 191 alin.1, 221), Hotărârea CSM nr. 387/22.09.2005 (art.1).
Apelantul susține reaua credință și grava neglijență a judecătorului fondului, întrucât au fost încălcate și nesocotite normele de drept material și procesual, urmărindu-se vătămarea sa. Titularul cererii solicită a se constata existența lipsei de interes licit și onest a judecătorului fondului de a nu recunoaște propriul jurământ dat solemn în condițiile art. 34 alin.2 și alin.3 din Legea nr. 303/2004.
Cererea de apel este timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
La data de 8.01.2015 apelantul a înregistrat o notă de ședință, prin care înaintează la dosarul cauzei înscrisurile pe care le apreciază ca fiind necesare soluționării pricinii și reia criticile formulate prin cererea de apel, iar la data de 11.03.2015 a înaintat un alt înscris, prin care invocă excepția autorității de lucru judecat și excepția puterii executorii a sentinței civile nr. 445/27.03.2009 a Judecătoriei Zărnești pronunțată în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 1283/22.11.2007. În această din urmă notă de ședință se arată că prima instanță ar fi interpretat greșit și a ignorat pretențiile reclamantului, care s-au referit la neintabularea dispozitivelor titlurilor executării arătate în cărțile funciar, și s-a solicitat ca, în urma anulării hotărârii atacate, cauza să fie trimisă în vederea rejudecării Judecătoriei Zărnești.
În probațiune, instanța a admis la cererea apelantului proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Față de limitele sesizării instanței, respectiv analizarea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești prin care s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu este îndeplinită cerința formulării unei pretenții și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, nu se impune cercetarea excepțiilor invocate prin nota de ședință din data de 11.03.2015. Sentințele invocate nu conțin statuări cu privire la excepția invocată de instanță, ci sunt invocate de apelant în susținerea pretențiilor pe care arată că le-a formulat. Astfel, prin sentința civilă nr. 1283/22.11.2007 a Judecătoriei Zărnești pronunțată în dosarul nr._ (fila 31 din dosarul de apel) a fost admis plângerea formulată de petentul M. C, G. împotriva încheierii nr._/11.05.2007 a Biroului de C. F. Zărnești și, în consecință, s-a dispus înlăturarea din considerentele acestei încheieri a mențiunii potrivit căreia parcelei cu nr. 131 identic cu nr. cad 2800 îi corespunde și nr. top. 1785 din cartea funciară nr. 2837, rămânând numai nr. top.1788/3 din aceeași carte funciară.
P. sentința civilă nr. 445/27.03.2009 a Judecătoriei Zărnești pronunțată în dosarul nr._ (accesată de instanță prin folosirea programului Ecris) cererea formulată de reclamantul creditor M. C.G. împotriva pârâtei debitoare O. a fost admisă și-n consecință pârâta debitoarea fost obligată la plata unei amenzi civile în favoarea statului în cuantum de 40 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu, constând în sent.civ.nr.1283/2007 a Judecătoriei Zărnești; pârâta debitoare a fost obligată și la plata de daune interese, în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu sus menționat.
Față de dispozitivul titlurilor judecătorești evocate mai sus, instanța de apel constată că sentințele respective nu conțin statuări cu privire la obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat ca intimatele să dovedească că au făcut intabularea în CF_ Râșnov și CF103247 Râșnov a dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1283/22.11.2007, că au făcut anularea Încheierii nr. 9778/2008 din dosarul nr. 9778/2008, conform considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 222A/29.10.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Zărnești, că au făcut aplicarea art. 4 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, emis de directorul ANCPI, că au făcut radierea înregistrărilor eronate de la B.7, B.8, și B.9 din CF_ Râșnov; intimatele să dovedească în baza cărui act normativ au anulat din parcelarul localității Râșnov poziția numărului topografic 1785 Râșnov – Patak.
Obligația de a dovedi anumite împrejurări de fapt nu echivalează cu formularea unei pretenții. Pretenția la care face referire art. 30 alin.1 C.pr.civ. poate avea ca obiect dreptul subiectiv sau situația juridică a căror protecție este asigurată prin mijloacele procesuale care alcătuiesc acțiunea (cu titlu exemplificativ, obiectul cererii de chemare în judecată poate consta în plata unei sume de bani, anularea unui act juridic, revendicarea unui bun imobil, partajarea unor bunuri comune). Cererea prin care se solicită obligarea părților adverse la dovedirea îndeplinirii unor obligații legale sau stabilite de instanțele de judecată nu se circumscrie invocării unor pretenții, de vreme ce apelantului îi era deschisă calea executării silite a dispozițiilor hotărârilor judecătorești sau calea plângerii împotriva încheierilor de carte funciară.
În cauză nu se poate reține refuzul instanței de judecare a cererii formulate de reclamant, întrucât instanța a procedat cu prioritate la analizarea condițiilor de exercitare a acțiunii civile și a concluzionat corect că acțiunea este inadmisibilă, în lipsa invocării unei pretenții astfel cum este definită de legiuitor în art. 30 alin.1 C.pr.civ. Obiectul cererii promovate nu a fost deturnat, conform susținerilor apelantului, ci a fost cercetat întocmai, în limitele învestirii instanței, potrivit art. 22 alin.6 C.pr.civ.: ,,Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”. P. respingerea cererii ca inadmisibilă reclamantul nu este lipsit de protecția drepturilor sale legale, o astfel de ipoteză fiind exclusă, de vreme ce, așa cum s-a precizat mai sus, are libertatea de a formula orice alte cereri care să respecte cerințele legii de procedură civilă.
De asemenea, nu se poate reține discriminarea reclamantului în raport cu pârâții, care la rândul lor nu pot promova acțiuni care nu îndeplinesc condițiile de exercitare a acțiunii civile. Instanța mai reține că nu se poate concluziona că accesul reclamantului la justiție a fost îngrădit, încălcându-se astfel prevederile constituționale și dispozițiile art. 5 C.pr.civ. Accesul liber la justiție nu poate fi considerat ca fiind îngrădit prin respectarea cerințelor minime pentru formularea unei acțiuni în fața instanței de judecată. P. Hotărârea din 24.05.2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 588/27.08.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în cauza Weissman și alții împotriva României, că dreptul la un tribunal nu este absolut, el putând face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăși natura sa, reclamă reglementare din partea statului, care urmează a alege mijloacele pe care le va folosi în acest scop.
Aplicarea riguroasă a normelor de drept procesual nu echivalează cu dovedirea exercitării funcției cu rea – credință și gravă neglijență sau cu încălcarea jurământului depus la numirea în funcție, astfel încât și aceste motive de apel sunt nefondate.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel, cu consecința păstrării hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, la adăpost de orice critică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de apelantul M. C. G., domiciliat în Râșnov, ., jud. B., în contradictoriu cu intimații O. B., cu sediul în B. ., jud. B., și B. de C. și C. F. Zărnești, cu sediul în Zărnești ..9, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 803/3.07.2014 a Judecătoriei Zărnești, pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2015.
Președinte Judecător
N. F. - Judecător A. B.
Grefier
M. I.
Plecată din instanță
Semnează înlocuitorul grefierului șef de secție
D. A.
Red. A.B./07.07.2015
Tehnored. I.C./08.07.2015; 5 ex.
Jud. fond: C. A.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 439/2014.... → |
|---|








