Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 781/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 781/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 781/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 781/R

Ședința publică din data de 03.06.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. B.

JUDECĂTOR - N. F.

JUDECĂTOR - I. L.

GREFIER - L. P.

Pe rol soluționarea contestației în anulare declarată de contestator P. B. împotriva Deciziei Civile nr. 459R/28.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA V. ȘI P. S. R. prin reprezentant legal, având ca obiect „constatare nulitate act juridic”.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că s-a atașat prezentei cauze dosarul nr._ al Tribunalului B..

Tribunalul, având în vedere că prin contestația în anulare contestatorul a solicitat judecare cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. ultim Cod procedură civilă, reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Prin contestația în anulare formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.04.2013, contestatorul P. B. a solicitat instanței anularea deciziei civile pronunțate în faza recursului în dosarul civil nr._ al Judecătoriei R., menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că instanța de recurs a săvârșit o . greșeli materiale, astfel că se solicită analiza fondului cauzei. Astfel, instanța de recurs a apreciat în mod eronat că recurenta pârâtă a procedat corect cu privire la excludere, reținând o stare de fapt ce nu corespunde realității.

S-au prezentat în continuare aspecte ce vizează fondul cauzei, respectiv prevederile statutare atacate precum și legalitatea măsurii de excludere.

În drept au fost invocate prevederile art.318 al.13 C.pr.civ.

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând contestația în anulare formulată, instanța reține că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, prin decizia civilă nr.459/28.03.2013 pronunțată în faza recursului de către Tribunalul B. în dosarul civil nr._ al Judecătoriei R. s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociația V. și P. S. R. împotriva Sent. civ. nr.26/24.01.2012 a Judecătoriei R., ce a fost modificată în tot în sensul că:

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. B. împotriva pârâtei Asociația V. și P. S. R., ca nefondată.

S-a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul B. a reținut Competența Judecătoriei R. în soluționarea cauzei, din punctul de vedere al competenței generale a instanțelor judecătorești, aceasta fiind incontestabilă față de prevederile art.21 din Constituția României. Statuarea făcută cu privire la litigiul dedus judecății nu interferează cu sfera activității puterii executive ori a celei legislative. De asemenea, cererea cu soluționarea căreia a fost investită nu intră în competența de soluționare a unui alt organ de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională.

Cum art.126 alin.1 din Constituția României stabilește că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, ori de câte ori prin lege specială nu se prevede expres competența altui organ, litigiul va reveni spre soluționare instanțelor judecătorești.

Clauzele cuprinse în art.5 alin 7 și în art.6 alin 4 lit i din Statul AVPS R. nu încalcă dreptul membrilor săi la liberă asociere. Exprimă doar o condiție, liber asumată de către intimatul reclamant la momentul înscrierii în asociația recurentă, de dobândire, respectiv de menținere a calității de membru.

Prin aceste clauze nu i se interzice la modul absolut intimatului să se înscrie în altă asociație, ci doar se prevede că înscrierea sa în altă asociație anume cu același specific (nu orice altă asociație) atrage pierderea calității de membru al său.

Dreptul la liberă asociere nu înseamnă dreptul de a fi membru concomitent în mai multe asociații, în contra voinței celorlalți membrii ai uneia/unora dintre acestea. Raportat la speță nu presupune o obligație corelativă a asociației recurente de a-i menține intimatului calitatea de membru al său dacă acesta se înscrie în altă asociație de același profil și nu înlătură dreptul membrilor săi de a hotărî liber cazurile și condițiile în care înțeleg să mențină sau să înceteze asocierea.

Pe cale de consecință nu se verifică existența motivului de nulitate invocat de către intimatul reclamant.

Hotărârea adunării generale din iulie 2010 nu a fost atacată în speță și, ca urmare, considerațiile primei instanțe referitoare la acest act, la modul de convocare și de desfășurare a ședinței în care a fost adoptată excede obiectului cauzei și încalcă prevederile art.129 alin. ultim C.proc.civ.

Așa fiind, primul petit este nefondat în întregul său și se impune a fi respins în această modalitate, în condițiile în care cererea de constatare a nulității clauzei cuprinsă în art.6 alin.4 lit. g din statutul recurentei a fost respinsă deja de prima instanță, iar soluția nu a fost recurată, intrând în puterea lucrului judecat.

Restul petitelor admise de către prima instanță sunt accesorii primului și, pe cale de consecință logică, au aceeași soartă.

Analiza celorlalte motive de recurs devine în atare condiții superfluă și nu va mai fi realizată de către instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art.304 ind.1, art.312 alin.1-3 C.proc.civ. tribunalul a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociația V. și P. S. R. împotriva Sent. civ. nr.26/24.01.2012 a Judecătoriei R., pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. B. împotriva pârâtei Asociația V. și P. S. R., ca nefondată. A respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu au fost dovedite.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, se poate formula doar pentru pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art.317 și 318 C.pr.civ. Textul legal invocat în susținerea cererii, respectiv art.318 al.13 C.pr.civ. nu se regăsește în Codul de procedură civilă.

Cu toate acestea, în motivarea contestației se face referire la săvârșirea de către instanța de recurs a unor greșeli materiale ce se solicită a fi îndreptate prin contestație, astfel că instanța va analiza decizia atacată prin raportare la motivul prevăzut de art.318 C.pr.civ..

Conform acestui text legal, hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Se impune verificarea dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile art.318 C.pr.civ., teza I. În privința greșelilor materiale ce pot interveni, și care pot fi invocate pe calea contestației în anulare, acestea pot viza doar greșeli materiale cu caracter procedural, și nu greșeli de judecată. Or, aspectele invocate prin contestația formulată se circumscriu unor greșeli de judecată, respectiv reanalizarea prevederilor statutare și a măsurii excluderii din asociație. Pentru verificarea acestor greșeli este necesară o reexaminare a fondului cauzei, aspect inadmisibil pe calea contestației în anulare.

Față de considerentele expuse, întrucât nu sunt întrunite în cauză condițiile pentru reținerea unei greșeli materiale săvârșite de către instanța de recurs, în temeiul textului legal menționat, instanța va respinge contestația formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. B. împotriva deciziei civile nr.459/R/28.03.2013 a Tribunalului B. pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei R..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. B. N. F. I. L.

Aflată în concediu medical

Semnează președintele instanței,

Judecător A. N. M.

GREFIER

P. L.

Red. M.B./04.07.2013

Tehnored. I.T./08.07.2013; 2 ex.

Jud. fond: M. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 781/2013. Tribunalul BRAŞOV