Contestaţie la executare. Decizia nr. 1172/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1172/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1172/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1172 /R

Ședința publică din data de 09 octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. I.

JUDECĂTOR: I. M. I.

JUDECĂTOR: C. R.

Grefier C. N.-D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare . P. R. L. în contradictoriu cu intimata B. L. I. SA P. R. L., împotriva sentinței civile nr. 1897/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea recurentei contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.10.2013, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Constată că prin sentința civilă nr. 1897/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil_ s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea . contradictoriu cu intimata B. L. I. SA.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 07.02.2007, între intimata B. L. I. SA, în calitate de finanțator și contestatoarea ., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._, având ca obiect autoturismul marca Peugeot Expert.

La data de 07.01.2010 intimata a declarat reziliat contractul de leasing financiar nr._/07.02.2007.

P. cererea înregistrată pe rolul Corpului Executorilor I. – executor I. Sombari C. la data de 30.09.2011 creditoarea intimată B. L. I. SA a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/07.02.2007, împotriva utilizatorului ..

P. încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 14.10.2011, a fost încuviințată executarea silită privind titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/07.02.2007la cererea creditoarei B. L. I. SA împotriva ..

La data de 03.02.2012, în cadrul dosarului execuțional nr. 8/2011 a fost emisă somația cuprinzând obligația de achitare a sumei de 33.210,17 lei reprezentând creanță, la care se vor adăuga penalitățile și dobânzile până la ultimul act de executare, precum și cheltuielile de executare.

Conform dispozițiilor art. 16.9. lit. c) din contractul de leasing, în cazul restituirii autovehiculului de către locator, ca urmare a rezilierii contractului din culpa utilizatorului, acesta va plăti următoarele sume cu titlu de daune/interese (...) contravaloarea autovehiculului, înțelegând prin aceasta valoarea de intrare, la care se adaugă valoarea de închidere a contractului de leasing, taxele și impozitele legale (TVA, taxe vamale, cheltuieli de radiere, etc.), luându-se în considerare sumele deja achitate în contul autovehiculului cu titlu de capital.

Față de prevederile art. 16.9 din contractul de leasing susținerile contestatoarei potrivit cărora debitul ar fi fost stins prin restituirea autovehiculului și prin valorificarea acestuia nu au putut fi reținute.

Totodată, intimata a învederat că bunul nu a fost valorificat.

Conform art. 8 din OG nr. 51/1997 contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea ., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii primei instanțe și admiterea contestației la executare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatoarea arată că la data de 07.02.2007 între . și B. L. SA s-a încheiat contractul nr._ având ca obiect un autoturism marca Peugeot Expert. În perioada 2007 – 2009 avansul a fost întregit prin plata la timp a ratelor lunare, ajungându-se va valoarea contractului să fie achitată în proporție de peste 90%.

Din caua unor motive obiective ( suferințele fizice ale acționarului unic, datorate vârstei sale înaintate și din caza crizei economice intervenite) ratele nu au mai putu fi achitate cu regularitate, astfel că, în luna octombrie 2010 s-a înregistrat o restanță de_,41 lei.

Finanțatorul, fără să încerce o conciliere sau reeșalonare a ratelor, dată fiind buna credință a utilizatorului, a declanșat procedura executării silite, care s-a realizat în luna octombrie 2010, fără opunere din partea utilizatorului.

Deși încă din luna august 2011 societatea contestatoare a fost înștiințată de către un reprezentant al B. că autoturismul a fost înstrăinat, cu totul surprinzător societatea a fost chemată în judecată, pretinzându-i-se suma de_,17 lei, din care doar 361,48 euro reprezintă capital nefacturat.

Instanța de fond a interpretat greșit contractul de leasing încheiat între părți, cât și dispozițiile Legii 93/2009 și nu și-a manifestat rolul activ în scopul stabilirii adevărului.

Astfel, deși în luna mai 2012, la cererea societății contestatoare s-a formulat o adresă la intimată pentru comunicarea situației autoturismului, instanța s-a mulțumit cu un răspuns simplist al intimatei, aceasta comunicând că bunul nu a fost înstrăinat, fără a mai insista a afla dacă în intervalul mai – octombrie 2012 autoturismul a fost înstrăinat, și dacă nu, ce demersuri s-au făcut pentru înstrăinarea lui în intervalul octombrie 2010 – octombrie 2012.

P. respingerea cererilor contestatoarei s-a ajuns la o situație în afara legii, deoarece, astfel cum recunoaște intimata datoria contestatoarei era de 2500 euro, iar la momentul introducerii acțiunii acestea au ajuns la 8000 euro, iar intimata poate depozita autoturismul în condiții improprii, fără a se preocupa de valorificarea acestuia, solicitând în beneficiul său penalități perpetue, astfel, deși mai era de achitat 8% din valoarea contractului s-ar putea ajunge, din cauza abuzului de drept al intimatei, la plata unor sume care ar depăși valoarea bunului în condițiile în care acesta a revenit proprietarului, care îl deține, motiv pentru care se solicită instanței de recurs înlăturarea acestor situații împotriva legii, care conduc la îmbogățirea fără just temei al intimatei.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 299 pct. 1, 301, 302,302 pct 1, 303, 304 1 și 312 C:pr.civ.

P. întâmpinarea depusă la fila nr. 13 a dosarului, intimata creditoare S.C. IMPULS L. ROMANIA I. S.A. pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală.

În susținerea acestei poziții procesuale se arată că utilizatorul se află în culpă prin încălcarea obligațiilor prevăzute în contractul de leasing – acelea de achitare a ratelor de leasing și a celorlalte cheltuieli conform contractului de leasing nr._.

În recurs s-au depus înscrisuri.

Examinând sentința civilă în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Contestatoarea ., în calitate de utilizator a încheiat cu intimata S.C. IMPULS L. ROMANIA I.F.N. S.A., în calitate de finanțator, la data de 07.02.2007 contractul de leasing financiar nr._, având ca obiect dreptul de folosință a unui autovehicul marca PEUGEOT EXPERT DIESEL, cu nr. de înmatriculare_ .

Contestatorul/Utilizatorul și-a asumat obligația contractuală de a executa obligația de plată a ratelor lunare. În cazul în care Utilizatorul nu își respectă aceste obligații, Finanțatorul este îndreptățit să facă aplicarea prevederilor art. 12.4. Astfel, potrivit art. 10 pct. 10.3 din contract, „Utilizatorul are obligația să achite ratele de leasing la valoarea stabilită, conform planului de eșalonare a ratelor, parte integrantă a contractului de leasing”.

Art. 12.4 (ii) din același contract, prevede că „întârzierea la plată a utilizatorului cu mai mult de 30 (treizeci) de zile a oricărei rate de leasing, integral sau parțial” reprezintă un caz de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, finanțatorul fiind în drept să rezilieze contractul de leasing, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și cără nicio altă formalitate prealabilă sau complementară, intervenție a instanțelor judecătorești sau arbitrale sau îndeplinirea vreunei alte formalități (pact comisoriu de gradul IV).

Potrivit Conform dispozițiilor art. 16.9. lit. c) din contractul de leasing, în cazul restituirii autovehiculului de către locator, ca urmare a rezilierii contractului din culpa utilizatorului, acesta va plăti următoarele sume cu titlu de daune/interese (...) contravaloarea autovehiculului, înțelegând prin aceasta valoarea de intrare, la care se adaugă valoarea de închidere a contractului de leasing, taxele și impozitele legale (TVA, taxe vamale, cheltuieli de radiere, etc.), luându-se în considerare sumele deja achitate în contul autovehiculului cu titlu de capital.

Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante art. 969 Cod civil).

Conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997 contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii. În condițiile în care contractul de leasing constituie titlu executoriu învestirea acestuia cu formulă executorie nu este necesară.

Deoarece contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a ratelor de leasing în termen, împrejurare recunoscută chiar de acesta prin motivele de recurs, raportat la pactul comisoriu de grad IV stipulat în convenția părților, societatea de leasing a formulat la data de 10.10.2011 cerere de executare silită a contractului de leasing financiar, debitul restant fiind la acea dată în cuantum de_,17 lei, potrivit situației anexate cererii de executare silită (f. 27 și 31 dos. fond).

Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, contractul de leasing este o specie a contractului de locațiune iar potrivit art. 10 lit. d) utilizatorul se obligă săachite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul și la termenele menționate în contract.

Potrivit art. 15 din același act normativ, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

În consecință, executarea silită a intervenit pe fondul neîndeplinirii de către recurentul contestator a obligațiilor de plată a ratelor lunare, asumate prin contract și a rezilierii contractului de leasing potrivit pactului comisoriu de ultim grad, din culpa exclusivă a contestatoarei.

Având în vedere conținutul contractului de leasing financiar și prevederile legale anterior menționate, Tribunalul reține că predarea bunului și rezilierea contractului nu echivalează cu stingerea obligațiilor născute între părți, contestatoarea fiind ținută a plăti și sumele facturate ulterior predării bunului, în temeiul art. 16 din contractul de leasing financiar.

Astfel, suma ce se execută silit reprezintă valoarea însumată a daunelor interese preevaluate de către părți în clauza penală asumată, reprezentând contravaloarea autovehiculului, înțelegând prin aceasta valoarea de intrare, la care se adaugă cheltuielile de închidere a contractului de leasing, taxele și impozitele legale, cu luarea în considerare a sumelor deja achitate.

P. motivele de recurs recurenta a arătat că, se realizează îmbogățire fără just temei a intimatei, deoarece aceasta nu a dovedit preocuparea pentru înstrăinarea autoturismului în intervalul octombrie 2010 – octombrie 2011, și posibil l-a depozitat în condiții improprii pentru scăderea valorii acestuia, însă instanța de recurs nu poate să analizeze aceste motive de recurs și clauzele contractuale, deoarece aceste aspecte nu au fost invocate în fața instanței de fond, făcându-se vorbire pentru prima oară prin motivele de recurs. În consecință, față de prevederile art. 292 alin. 1 și 294 alin. 1 raportate la prevederile art. 316 Cod proc. civ., este inadmisibilă analizarea pentru prima oară în recurs a unor apărări de fond împotriva contractului de leasing financiar – titlul executoriu în cauză.

Susținerea contestatoarei în sensul că prin plata efectuată la momentul încheierii contractului de leasing financiar și prin plata ratelor de la încheierea acestuia ar fi achitat aproape valoarea integrală a autoturismului, este nefondată și pornește de la premise greșite, deoarece prin plata ratelor lunare, utilizatorul nu achită contravaloarea bunului predat ci contravaloarea folosinței acestuia, prin contract instituindu-se un drept de preemțiune în favoarea debitorului contestatar, în sensul că la sfârșitul contractului, putea să obțină dreptul de proprietate asupra autoturismului folosit. D. urmare, în ipoteza în cazul încetării înainte de termen a contractului, recurentul contestator datorează toate obligațiile pe care și le-a asumat prin contract, inclusiv dobânzi și penalități, fiind ținută să suporte prejudiciul care a fost cauzat societății creditoare, ca urmare a neexecutării culpabile a acestor obligații, respectiv sumele pe care le-a avansat pentru achiziționarea bunului.

Astfel, potrivit art. 1 din O.G. nr. 51/1997,„Prezenta ordonanță se aplică operațiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părțile convin astfel și dacă achită toateobligațiile asumate prin contract.”

Având în vedere aceste considerente, instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să respingă ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta contestatoare . împotriva sentinței civile nr. 1897/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Zărnești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de contestatoarea ., prin reprezentant legal M. I. împotriva sentinței civile nr. 1897/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. I. I. M. I. C. R.

Grefier,

C. N.-D.

Red. AI/21.03.2014

Tehnored. CND/21.03.2014

Ex. 2

Jud fond – M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1172/2013. Tribunalul BRAŞOV