Partaj judiciar. Decizia nr. 347/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 347/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 347/. publică din data de 09 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. I.
JUDECĂTOR: I. M. I.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării apelului declarat de către apelanții reclamanți P. N., P. I. I. împotriva sentinței civile nr. 5932/ 25 aprilie 2012 a Judecătoriei B., a recursului declarat de către apelantul pârât S. Român prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 5932/ 25 aprilie 2012 și a încheierii de ședință din data de 11 aprilie 2012 și a apelului declarat de către apelanta pârâtă . împotriva sentinței civile nr._/ 27 noiembrie 2012 prin care s-a completat sentința civilă nr. 5932/ 25 aprilie 2012 a Judecătoriei B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 02.10.2013, iar apoi din același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.10.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr. 5932/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis, astfel cum a fost precizată și completată cererea formulata de reclamanții P. N. și P. I. I. în contradictoriu cu pârâtii ., S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR P. și M. BRȘOV prin P., s-a constatat că este supus ieșirii din indiviziune imobilul înscris în Cf nr._ B., nr.top.5336/3/, s-a constatat că imobilul este comod nu este comod partajabil în natură, s-a dispus ieșirea din indiviziune conform completării din 20.02.2012 la raportul de expertiză nr._/2011 întocmit de expert,care face parte integrantă din sentință.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
O parte din imobilul în litigiu a fost dobândit de antecesoarea reclamanților prin cumpărare de la S. Român (f.30), cealaltă parte rămânând în proprietatea acestuia din urmă,el fiind înscris în cf. nr._ loc. B., nr.top.5336/3 totul/3
Din completarea din data de 20.02.2012 la raportul de expertiză specialitatea topografie nr._/2011 întocmit de expert F. G., rezultă că imobilul este comod partajabil în natură.
Așa fiind, instanța, în baza art.728 C.civ. și art.673 și urm. C.pr.civ., va dispune ieșirea din indiviziune conform acestuia.
Referitor la așa zisa renunțare a reclamanților la petitele 1și 3 din precizarea de la fila 48, instanța a reținut că nu a putut lua în considerare susținerile pârâtei . întrucât, așa cum rezultă din precizarea de la fila 72, reclamanții s-au referit punctual numai la precizarea depusă la termenul din data de 19.05.2010, ceea ce înseamnă că rămâne acțiunea introductivă de analizat.
De asemenea, având în vedere că pârâta M. B. prin P. a fost de acord cu acțiunea reclamanților încă de la primul termen de judecată (f.18), potrivit dispozițiile art.274 C.pr.civilă, instanța a obligat numai pârâta . la plata cheltuielilor de judecată.
P. sentința civilă_/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în același dosar civil s-a admis cererea formulată de reclamanți și s-a dispus completare dispozitivului sentinței civile nr. 5932/2012 a Judecătoriei B. în sensul că la alineatul 4 se introduce un nou alineat cu următorul conținut: Obligă pârâta . B. la plata către reclamanți a sumei de 4932 lei reprezentând cheltuieli de judecată. S-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile menționate mai sus în sensul că imobilul supus ieșirii din indiviziune este comod partajabil în natură.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Așa cum reiese din expozitivul sentinței civile nr.5932/2012 a Judecătoriei B., acțiunea reclamanților a fost admisă, ieșirea din indiviziune urmând a se realiza conform completării din 20.02.2012 la raportul de expertiză nr._/2011 întocmit de expert F. G.,care face parte integrantă din prezenta, totodată stabilindu-se că, imobilul este comod partajabil în natură.
Având în vedere că, pârâta nr.1 s-a opus la acțiune, instanța, în temeiul art. 281/2, coroborat cu art. 274 C.pr.civ., a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, s-a dispus lămurirea în baza art.281/1 C.pr.civ., dispozitivul hotărârii, în sensul de a se interpreta că, imobilul e comod partajabil în natură.
Împotriva sentinței civile nr. 5932/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ au declarat recurs reclamanții P. N. și P. I. I. și pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. și pârâta ., iar împotriva sentinței civile nr._/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. pârâta ., prin reprezentant legal a formulat, de asemenea recurs..
P. recursul declarat de reclamanții P. N. și P. I. s-a solicitat casarea sentinței civile cu trimitere spre rejudecare, iar în urma rejudecării să se constate că imobilul supus partajului nu este comod partajabil, caz în care, cota statului nu poate fi atribuită cu obligația plății unei sulte valorice întrucât expertul nu a calculat valoarea sultei pe care urmează să o plătească.
În motivarea recursului se arată că sentința nu soluționează cererea reclamanților decât într-o mică măsură, reclamanții rămânând în aceeași stare de indiviziune și de conviețuire cu chiriașii statului ca și înainte de promovarea acțiunii de ieșire din indiviziune.
Mai mult, expertul a efectuat o lucrare de dezmembrare lipsită de profesionalism în răspunsul la obiecțiuni sugerând că apartamentul nu poate fi folosit în deplină intimitate de două familii, având în comun și bucătărie, debara, cămară, vestibul și WC, iar varianta propusă de reclamanți fiind cea ideală.
Expertul nu a avut în vedere dispozițiile legale referitoare la o unitate locativă distinctă, respectiv dispozițiile art. 2 din DL 61/1990, art. 3 din Legea 112/1995, art. 2 lit.a din Legea 114/1996, art. 2 lit. F din Legea 114/1996, iar în opina lui, contradictorie, apartamentul poate fi folosit și până acum, astfel încât motivul promovării prezentei acțiuni este ignorat, proprietarul neputând exercita atributele dreptului său în plenitudinea lor, intimitatea familiei nefiind respectată.
Cu toate acestea în răspunsul la obiecțiuni, concretizat în lucrarea sa – completare la raportul de expertiză, expertul a menționat că în ceea ce privește obiecțiunile reclamanților, este adevărat faptul că apartamentul nu poate fi folosit în deplină intimitate de cele două familii, având în comun și bucătărie, debara, cămară, vestibul și WC, și că din cuprinsul dosarului și obiecțiunile formulate varianta dorită de reclamanți, aceea ce atribuire a apartamentului, inclusiv a părții închiriate de familia M. contra unor sulte fiind ideală, dacă părțile ar ajunge la un consens în ceea ce privește contractul de închiriere al familiei M.. Astfel, recurenții arată că până și expertul recunoaște că apartamentul nu este comod partajabil în natură, că nu pot fi constituite două unități locative distincte definite de lege ca unități funcționale.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art 304 1 C.pr.civ.
Pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. și pârâta ., prin recursul declarat a solicitat admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor P. pentru S. Român.
În motivarea recursului recurentul a arătat că în fața instanței de fond a motivat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor P., pentru S. Român în considerarea dispozițiilor Legii 213/1998 republicată, care prevăd că în litigiile care au ca obiect domeniul public S. Român este reprezentat de M. Finanțelor P..
Legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român prin M. Finanțelor P. nu-și găsește nicio justificare legală în condițiile în care imobilul în cauză nu face parte din proprietatea publică.
Imobilul în litigiu nu face parte din proprietatea publică de interes național, ci se află în intravilanul municipiului B. care în această speță reprezintă S. Român. De altfel, reclamanții, prin acțiunea formulată nu arată care sunt pretențiile concrete avute în contradictoriu cu S. Român prin M. Finanțelor P., toate pretențiile fiind formulate doar în contradictoriu cu ..
Calitate de reprezentant al Statului Român în această cauză o are M. B. care potrivit Legii 215/2001 are patrimoniu propriu, capacitate juridică de a sta în justiție, reprezentat de P. și ..
Stabilirea regimului juridic al imobilului este de o importanță majoră în cauză, întrucât pentru bunurile prevăzute la art. 3(1) alin. 2 din Legea 213/1998 statul este reprezentat de M. Finanțelor P. conform art. 12(5) al legii, pe când, în cazul celorlalte bunuri, de organele stabilite de lege în acest scop, conform art. 223 din Codul civil și art. 3 pct. 81 din HG 34/2009.
P. recursul declarat în cauză de pârâta ., prin reprezentant legal, a criticat soluția dată în sentința prin care s-a completat sentința civilă solicitând respingerea cererii de completare a sentinței 5932/2012 prin care s-a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că în urma precizărilor de acțiune repetate instanța a rămas învestită cu un singur petit – respectiv ieșirea din indiviziune, petit la care recurenta nu s-a opus.
Cu toate acestea, instanța a reținut că pârâta 1 s-a opus la admiterea acțiunii, deși . era pârâta nr. 2, iar . în întâmpinare a precizat expres că nu se opune ieșirii din indiviziune. De altfel, recurenta arată că nici nu avea cum să se opună câtă vreme ieșirea din indiviziune are loc doar între coproprietari.
Temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, ori raportat la obiectul cererii de chemare în judecată – ieșirea din indiviziune – societății recurente în calitate de administrator și nu de proprietar, nu-i reveneau nici un fel de obligații pe care aceasta să nu le fi executat.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
La dosarul cauzei s-au depus întâmpinări formulate de . B., față de recursurile declarate de recurenții reclamanți P. N. și P. I. I. și S. Român prin M. Finanțelor P., și întâmpinare a Statului Român prin M. Finanțelor P. prin DGPF B. împotriva recursurilor declarate de recurenții reclamanți P. N. și P. I. I. și ., prin reprezentant legal.
La termenul din data de 11.06.2013 instanța a calificat natura juridică a căii de atac ce se putea declara ca fiind cea a apelului, față de valoarea obiectului litigiului ce depășește suma de 100 000 lei.
În probațiune, în apel, reclamanții au solicitat completarea probatoriului cu proba cu expertiza – supliment, având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului, probă respinsă de instanță pentru considerentele reținute de instanță la termenul din data de 24.09.2013.
Examinând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de apel invocate instanța reține următoarele:
Referitor la apelul declarat de reclamanții P. N. și P. I. I.:
În primul rând, întrucât părțile sunt cele care fixează limitele în care are loc judecata, atât din punct de vedere al obiectului, cât și al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale și al fundamentului pretenției ce este dedusă judecății, judecătorul este ținut să respecte cadrul procesual fixat de părți.
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.
Conform art.129 alin. final Cod pr.civilă, instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății
Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
În speță, prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat ieșirea din indiviziune asupra apartamentului nr. 7 situat în .. 23 B., atribuirea cotei Statului Român către reclamanți cu obligarea acestora la plata sultei valorice corespunzătoare acestei cote către Stat.
La termenul din data de 31.03.2010 reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată solicitând 1- dezmembrarea imobilului situat în B. .. 23 înscris în CF_ B. nr. top 5336/3 totul/7; 2 – ieșirea din indiviziune privind apartamentul nr. 7 din imobilul identificat la petitul nr. 1 prin formarea a două loturi; 3 – în situația în care expertul constată că imobilul nu este comod partajabil, atribuirea cotei Statului Român către reclamanți cu obligarea acestora la plata sultei valorice corespunzătoare acestei cote către S. Român.
Aceeași precizare de acțiune reclamanții au depus-o și la data de 20 mai 2010 – fila 48.
La termenul din data de 09.03.2011 reclamanții au depus o altă precizare de acțiune – fila 72 a dosarului de fond, în care se precizează că acțiunea inițiată de reclamanți se restrânge doar la ieșirea din indiviziune cu S. Român în ceea ce privește partea din apartamentul nr. 7 din imobil potrivit contractului de vânzare cumpărare nr._/09.02.2006 încheiat de antecesoarea reclamanților P. E., reclamanții justificând calitatea și interesul pentru porțiunea de proprietate cu certificatul de moștenitor nr. 19/18.02.2009 emise de BNP Csorik E. – R. Jeno, arătând că renunță la petitul nr. 1 și 3 din precizarea depusă la data de 09.05.2010, efectiv depusă la 10.05.2010, respectiv, renunțând la cererea de dezmembrarea imobilului situat în B. .. 23 înscris în CF_ B. nr. top 5336/3 totul/7 și la cererea în situația în care expertul constată că imobilul nu este comod partajabil, atribuirea cotei Statului Român către reclamanți cu obligarea acestora la plata sultei valorice corespunzătoare acestei cote către S. Român.
În acest context, pentru argumentele arătate, prima instanță în mod corect a dispus, potrivit principiului disponibilității părților, în situația în care expertul tehnic construcții F. G., în completarea la raportul de expertiză tehnică nr._/2011, efectuată la data de 20.02.2012 a arătat că apartamentul poate fi folosit și în continuare astfel cum a fost folosit și în prezent, situație în care a propus dezmembrarea apartamentului nr. 7 în 2 loturi, unul conform folosinței potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat între autoarea reclamanților P. E. și . și potrivit contractului de închiriere încheiat de familia M. și ., ieșirea din indiviziune prin formare a două loturi în natură.
În temeiul disp. art. 728 C. civ. „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, iar potrivit art. 6735 C.pr.civ. dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii.
Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.
Chiar dacă s-ar putea aprecia că reclamanții au insistat în petitul de ieșire din indiviziune prin atribuirea întregului apartament acestora, cu obligarea lor la sultă, în temeiul art.6739 C.pr.civ. ce prevede că la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea, formarea de loturi conform folosinței acestora, astfel cum a realizat instanța de fond este măsura legală și chiar echitabilă.
Este adevărat că în răspunsul la obiecțiuni, concretizat în lucrarea sa – completare la raportul de expertiză, expertul a menționat că este adevărat faptul că apartamentul nu poate fi folosit în deplină intimitate de cele două familii, având în comun și bucătărie, debara, cămară, vestibul și WC, și că din cuprinsul dosarului și obiecțiunile formulate varianta dorită de reclamanți, aceea ce atribuire a apartamentului, inclusiv a părții închiriate de familia M. contra unor sulte ar fi ideală, însă, chiar expertul a reținut că aceasta este o variantă, dacă părțile ar ajunge la un consens în ceea ce privește contractul de închiriere al familiei M..
Instanța de apel față de motivul de apel referitor la faptul că sentința nu soluționează cererea reclamanților decât într-o mică măsură, reclamanții rămânând în aceeași stare de indiviziune și de conviețuire cu chiriașii statului ca și înainte de promovarea acțiunii de ieșire din indiviziune nu poate reține decât o susținere tendențioasă, ce reflectă lipsa de obiectivitate a reclamanților, având în vedere faptul că autoarea acestora – tot fost chiriaș al statului, prin contractul de vânzare cumpărare_/09.02.2006 a dobândit în temeiul legii speciale 10/2001, ca și continuatoare a Legii 112/1995 un drept de proprietate asupra apartamentului astfel cum a fost folosit și închiriat de la S. Român, fără a fi deranjată din anul 1964 ( de la prima închiriere) de faptul că apartamentul nu este folosit în deplină intimitate.
În prezenta speță, având în vedere legea în temeiul căreia autoarea reclamanților a dobândit în proprietate apartamentul folosit timp de 42 de ani până la cumpărare, ieșirea din indiviziune prin formarea de două loturi, conform folosinței apare ca singura soluție legală, pentru evitarea obținerii unor foloase inechitabile de către reclamanți. P. atribuirea întregului apartament acestora ar profita, în realitate, de faptul că cealaltă familie – chiriașă încă la stat, nu are încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru spațiul folosit de 29 de ani.
Astfel, pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța va respinge apelul declarat de reclamanții P. ca neîntemeiat.
Relativ la apelul declarat în cauză de pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. prin care s-a criticat atât sentința civilă 5932/25.04.2012 cât și încheierea de ședință din data de 11.04.2012 din prisma nepronunțării instanței asupra excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor P. pentru S. Român, instanța de apel reține următoarele:
Ca primă reținere, instanța de apel, ca instanță de control ierarhic, poate suplini omisiunea instanței de fond, având în vedere că excepția este una absolută, de ordine publică și poate fi ridicată chiar din oficiu de către instanță, astfel că se va pronunța asupra acesteia, analizând-o ca motiv de apel.
În temeiul art. 4 din cest act normativ domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Se reține astfel că, deși imobilul nu face parte din domeniul public, ci din domeniul privat, acest domeniu privat îl poate deține atât unitatea administrativ teritorială cât și statul român, legea indicată neindicând ca și titular exclusiv al domeniului privat al bunurilor statului doar unitatea administrativ teritorială, iar dreptul de proprietate al acestui pârât – recurentul S. Român este intabulat în cartea funciară, astfel încât potrivit art. 30 alin. 1 din Legea 7/1996 ce prevede că „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul”, rezultă că proprietar al imobilului în speță de S. Român.
Referitor la excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor P. de reprezentant al Statului Român în prezentul litigiu tribunalul constată că, potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, S. este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații și participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor P., în afara cazurilor în care legea stabilește alte organe în acest scop.
Tribunalul constată că, în speță, este vorba despre o reprezentare legală și că nici un text de lege nu indică un alt organ desemnat a fi reprezentantul Statului, motiv pentru care excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor P. pentru recurentul pârât S. Român este neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, susținerile recurentului nu pot fi reținute de către instanță, in cauza nefiind dovedita incidenta vreunor motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței recurate drept pentru care in baza art.312 C.pr.civ. instanța va respinge recursul formulat.
Apelul declarat în cauză de pârâta ., față de soluția instanței de fond, de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, cu ocazia soluționării cererii de completare a sentinței civile 5932/25.04.2012 este apreciat de către tribunal ca întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie sa le suporte părțile in legătură cu activitatea procesuala.
A cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată aflându-se culpa procesuală, ori având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv ieșirea din indiviziune și că soluția a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P., și că într-un proces de ieșire din indiviziune coproprietarii au dublă calitate, cheltuielile de judecată trebuind a fi suportate potrivit cotelor de proprietate ale părților, culpa procesuală a apelantei pârâte . nu poate fi reținută.
Față de considerentele expuse, tribunalul constată că în mod greșit s-a dispus obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, astfel că în temeiul dispozițiilor art.296 C.pr.civ. și a prevederilor legale invocate, va admite apelul formulat, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea reclamanților P. N. și P. I. I. formulată în contradictoriu cu pârâta ., de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanții P. N. și P. I. I. și de pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. reprezentat în teritoriu de Direcția Generală a Finanțelor P. împotriva sentinței civile 5932/25.04.2012 și a încheierii din 11.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care le păstrează.
Admite apelul declarat de pârâta ., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr._/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea reclamanților P. N. și P. I. I. în contradictoriu cu pârâta ., de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței civile nr._/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. I. M. I.
Grefier,
C. N.-D.
Red. AI /04.04.2014
Tehnored. CND/07.04.2014
Ex. 7
Jud fond – L. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 95/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 957/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
