Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 367/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 367/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.367/A
Ședința publică din data de 22.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE –I. L.
JUDECĂTOR- S. N.
GREFIER- D. A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta petentă Asociația Agricolă A. 2001 în contradictoriu cu intimații . prin administrator judiciar G. Group Expert SPRL, Direcția Generală a Finanțelor P. B. - Administrația Finanțelor P. C. și M. C. prin P., împotriva sentinței civile nr. 2000/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se prezintă avocat C. N., care invederează instanței faptul că a încetat raportul de asistență juridică cu apelanta-petentă, partea având cunoștință de acest aspect.
Instanța ia act de faptul că a fost reziliat contractul de asistență juridică încheiat între apelanta-petentă și Cabinet de Avocat C. N..
Instanța, având în vedere că apelanta a fost citată legal la sediul său indicat în cererea de apel, apreciază că dreptul la apărare al acesteia nu a fost încălcat, motiv pentru care procedează la judecarea cauzei.
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că, atât prin cererea de apel cât și prin întâmpinările formulate, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, instanța constată că în calea de atac a apelului, nu au fost solicitate probe noi.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de apel formulată în prezentul dosar.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2000 pronunțată la data de 05.02.2013, Judecătoria B. a fost admisă excepția lipsei calității de parte interesată a UAT municipiul C. prin primar invocată din oficiu și a constatat că UAT municipiul C. prin primar nu are calitate de parte interesată în prezenta cauză.
A respins plângerea formulată împotriva Încheierii de carte funciara nr._/2011 pronunțată de OCPI -Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară B. de petenta ASOCIAȚIA A. „A. 2001”, în contradictoriu cu intimatele . administrator J. G. Group Expert SRL, D. BRASOV- A. F. P. C., ca neîntemeiata.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată și înregistrata la OCPI Brasov sub nr. 6871/26.01.2011, petenta Asociația A. A. 2001 a solicitat întabularea dreptului de proprietate si radierea sechestrului A. asupra imobilului înscris în CF _ C., ( provenită din CF pe hârtie nr. 10130A+285) UAT C., nr. top. 3542/1/281.
S-a reținut că, la data de 23.07.2007, între petenta Asociația Agricolă ,, A. 2001”, în calitate de cumpărătoare și ., în calitate de vânzătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect, printre altele, și imobilul-teren cu nr. top. 3542/1/281 înscris în CF_ C..
P. sentința civila nr. 1371/16.09.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulata de Societatea A. A. 2001 în contradictoriu cu pârâta ., constatându-se valabilitatea convenției încheiată la data de 23.07.2007 între Asociația Agricolă A. 2001, în calitate de vânzător, si ., în calitate de cumpărător, dispunându-se totodată întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în CF C..
Convenția încheiată între petenta de față și intimata . s-a realizat la data de 23.07.2007, adică după înscrierea ipotecii în favoarea D.- AFP C. ( 05.01.2006), valabilitatea convenției fiind constatată prin sentința civilă nr.1371/2010 a Tribunalului D., survenită și ea după data înscrierii acestei din urmă ipoteci .
Instanța a mai reținut că, în cuprinsul Cărții funciare nr._ C., ( provenită din CF pe hârtie nr. 10130A+285) UAT C., nr. top. 3542/1/281 apare ca fiind radiat sechestrul A.. În aceeași carte funciară mai apare înscris din 2006 dreptul de ipotecă pentru suma de_ RON reprezentând creanțe bugetare restante în favoarea D. B.-AFP C. la poziția C2.
În cauză, petenta nu a dovedit desființarea ipotecii legale, înscrise din anul 2006, în cartea funciară, context în care, în mod corect, s-a reținut de către registratorul șef incidența dispozițiilor art.151 alin.9 și 10 Cod pr. fisc. care stabilesc faptul că orice acte de dispoziție efectuate ulterior indisponibilizării bunurilor sunt lovite de nulitate absolută, aceste prevederi legal fiind aplicabile și în cazul sechestrării unor bunuri imobile, potrivit art.154 alin. 5 Cod pr. fisc.
Potrivit dispozițiilor art.154 alin. (5) din OG nr. 92/2003, “Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9), (10) și (11), art. 152 alin. (1) și (2) și art. 153^1 fiind aplicabile”.
Potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (9) și (10) din OG nr. 92/2003 “ De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă. Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută”.
În drept, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 20 Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data introducerii plângerii.
P. urmare, s-a reținut că pentru a se dispune înscrierea unui drept în cartea funciara, cel care solicita înscrierea trebuie, în lipsa îndeplinirii condițiilor de la alin. 1 ale art. 20 din Legea nr. 7/1996, să prezinte hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, opozabilă titularului dreptului.
Petenta a solicitat înscrierea dreptului ei de proprietate asupra imobilului, în baza sentinței civile nr. 1371 din 16.09.2010 a Tribunalului D. și a convenției de vânzare-cumpărare nr. 79 din 23.07.2007 încheiată cu ., sentința fiind ulterioară înscrierii ipotecii legale în favoarea D. B. – AFP C..
Instanța de fond a reținut că sentința civilă 1371/16.09.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, nu constituie însă o hotărâre aptă de întabulare, în dispozitivul acestei sentințe, menționându-se numai că se constată valabilitatea unei convenții ce a avut ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unor imobile terenuri. Sentința civilă nu are, așadar caracter constitutiv de drepturi în privința bunului imobil din Cărții funciare nr._ C., ( provenită din CF pe hârtie nr. 10130A+285) UAT C., nr. top. 3542/1/281 neținând loc de act autentic de vânzare cumpărare apt de întabulare.
Avându-se în vedere că, în dispozitivul sentinței civile 1371/16.09.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, instanța nu a dispus ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, instanța a apreciat că, în mod corect, registratorul de carte funciara a reținut că hotărârea judecătorească nu poate produce efectele unui act apt de întabulare în cartea funciara.
Împrejurarea că s-a dispus întabularea în cartea funciară, iar registratorul de carte funciară a refuzat realizarea acestei operațiuni nu însemna nesocotirea unei hotărâri judecătorești intrate în autoritatea de lucru judecat, ci reprezintă o situație de imposibilitate a punerii în executare a unei dispoziții a instanței de judecata, această dispoziție neaflându-se în concordanță nici cu celelalte dispoziții din dispozitivul sentinței civile, nici cu celelalte dispoziții legale aplicabile în materie. Atât timp cât societatea nu deține un titlu care să respecte cerințele de ordin formal cu privire la transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilelor, apărarea petentei că această sentință poate sta la baza intabulării ei în cartea funciară nu este una întemeiată. Instanța are în vedere că deși registratorul nu are competența de a aprecia pe fond valabilitatea titlurilor prezentate în susținerea cererii de înscriere, însă acesta are obligația verificării legalității formale a acestora.
În consecință, s-a reținut că deși prin sentința civilă nr.1371/2010 a Tribunalului D. s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei, conform art.63 alin.1¹ din Ordinul ANCPI nr.633/2006, registratorul are obligația (conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 7/1996) de a respinge cererea de înscriere a actului juridic, având în vedere dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. g din Legea nr. 7/1996 raportat la art. 151 alin. 10 din OG nr. 92/2002.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege. Astfel, registratorul de carte funciară are obligația verificării îndeplinirii condițiilor legale privind valabila transmitere a dreptului de proprietate în patrimoniul petentei. Conform dispozițiilor art.63 din Ordinul 633/2006 stabilește că „dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil din punct de vedere al formei cerute pentru validitatea actului, potrivit art. 20 și 48 din lege;
(1^1) Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare.”
Deși se pretinde că nu convenția încheiată în data de 23.07.2007 constituie actul juridic în temeiul căruia s-a solicitat intabularea ci sentința civilă nr.1371/2010 a Tribunalului D., trebuie reținute considerentele anterior expuse din care rezultă că faptul că prin dispozitivul sentinței menționate se constatată( potrivit art. 111 C.p.c.) numai valabilitatea convenției încheiată în data de 23.07.2007 între petentă și intimată, fără a se preciza că hotărârea respectivă ține loc și de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilele respective.
Întrucât UAT municipiul C. prin primar nu are înscrisă nicio ipotecă legală cu privire la acest teren, instanța a admis excepția lipsei calității de parte interesată a UAT municipiul C. prin primar invocată din oficiu și va constata că UAT municipiul C. nu are calitate de parte interesată în prezenta cauză.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a reținut că încheierea contestată de către petentă a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale enunțate anterior și pe cale de consecință, a dispus respingerea plângerii acesteia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel petenta ASOCIAȚIA AGRICOLĂ A. 2001, criticând-o sub următoarele aspecte:
În motivarea căii de atac exercitate, s-a invocat că instanța de fond s-a limitat la preluarea formală a motivelor invocate de registratorul OCPI, înlăturând în totalitate motivele invocate de petentă, fără a opune vreun argument în acest sens.
Instanța de fond a apreciat că registratorul șef a reținut în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 151 alin. 9 și 10 și 154 din codul de procedură fiscală, apreciind că acea convenție de vânzare-cumpărare din 23.07.2007 încheiată între ea și intimata ., este ulterioară instituirii ipotecii legale în favoarea D. B.-AFP C., fiind lovită de nulitate absolută.
Instanța a găsit întemeiată soluția registratorului de carte funciară, în sensul că din moment ce nu i-a fost prezentat un act autentic translativ de proprietate și nici o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic translativ de proprietate, soluția fiind greșită.
A precizat că, în opinia judecătorului fondului, Sentința 1371/2010 a Tribunalului D. nu este aptă de întabulare deoarece în dispozitivul sentinței se menționează doar că se constată valabilitatea unei convenții care a avut ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unor imobile terenuri, nedispunându-se că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Apelanta a învederat că motivele reținute de instanța de fond, însușite și preluate din expunerea de motive ale altor complete de judecată din cauze similare sau identice, nu pot constitui temeiuri legale care să justifice soluția pronunțată în cauza cu care a fost investită judecătoria.
Textele de lege indicate de instanța de fond în fundamentarea soluției date au fost interpretate contrat literei și spiritului lor.
Instanța de fond nu a analizat motivele invocate de petentă în susținerea plângerii formulată.
S-au făcut grave confuzii cu privire la limitele competenței registratorului de carte funciară, apreciind că acesta avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale privind valabila transmitere a dreptului de proprietate în patrimoniul petentei.
Acest atribut, conferit, în mod nepermis, de către judecătorul fondului registratorului de carte funciară, nu îi este recunoscut de lege, aceasta referindu-se doar la obligația de a verifica respectarea condițiilor de formă ale înscrisului constatator sau faptul juridic ce se solicită a fi întabulat în cartea funciară.
Astfel, registratorul are competența de a verifica dacă înscrisul îndeplinește condițiile legale ale întabulării, iar nu de a se pronunța cu privire la rezolvarea problematicii fondului dreptului real imobiliar ce face obiectul înscrierii.
Aceste condiții, prevăzute în mod limitativ de Legea 7/1996 nu pot aduce atingere fondului dreptului care se cere a fi înscris și nici nu permit registratorului să se subroge în drepturile peroanelor care ar putea fi lezate prin aceste acte care stau la baza înscrierii, persoane care au la dispoziție calea acțiunilor în justiție pentru realizarea drepturilor lor.
Registratorul de CF avea obligația, sub sancțiunea prevăzută de lege, de a pune în executare această hotărâre, intrată în puterea lucrului judecat, care nu poate fi cenzurată de nici o altă instanță de judecată, cu atât mai puțin de către OCPI.
În mod nepermis, registratorul de carte funciară nu recunoaște legalitatea acestei hotărâri, definitivă și irevocabilă, pronunțată de o instanță judecătorească și care nu a fost desființată, apreciind că nu poate fi luată în considerare.
Invocarea prevederilor art. 151 din OG 92/2003 nu poate fi primită și datorită faptului că registratorul de carte funciară și nici instanța de judecată nu au legitimitatea să invoce această presupusă nelegalitate, ci doar persoanele interesate printr-o acțiune adresată instanței de judecată.
P. urmare, nulitatea absolută a actelor care intervin ulterior indisponibilizării nu operează de drept, ci trebuie constatată de o instanță de judecată, în urma sesizării sale cu o cerere de chemare în judecată.
Pe de altă parte, înscrierea ipotecii legale în favoarea unei terțe persoane, anterior pronunțării sentinței de mai sus, nu conduce la interdicția de înstrăinare a imobilelor grevate de această sarcină. Odată cu înstrăinarea imobilelor ipotecate, dreptul de ipotecă rămâne în continuare înscris în favoarea creditorului, așa cum rezultă din prevederile art. 1746 alin.3. C.civ. (în vigoare la data perfectării actelor în discuție).
A precizat apelanta că instanța de fond a făcut în mod greșit aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 63 alin. 1 ind. 1 din Ordinul 633/2006 al Directorului G. al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, potrivit cărora registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărei nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare, în speța dedusă judecății fiind incidente prevederile art. 20 alin. 3 și art. 48 din Legea 7/1996.
Dispozițiile reținute de instanța de fond adaugă în mod nepermis la lege, acesta fiind un act normativ cu o forță juridică inferioară celui care-l completează prin norma indicată și care permite registratorului de carte funciară să cenzureze inclusiv hotărâri judecătorești.
Instanța avea posibilitatea și chiar obligația de a face aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative.
Ordinul 633/2006, reținut în cauză ca temei al pronunțării soluției de respingere a plângerii este emis în aplicarea Legii 7/1996 și vizează nu numai aspecte legate de organizarea birourilor de carte funciară ci și altele, cu consecințe juridice pentru părțile interesate, astfel că acestea trebuiau emise și aplicate doar în limitele actului normativ cu forța juridică superioară.
P. Decizia 723/2010 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 33 alin.6 din Legea Cadastrului și Publicității imobiliare 7/1996.
P. decizia invocată, s-a reținut că dreptul de proprietate este cel mai complex dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui bun, pentru că el oferă titularului său exercițiul tuturor prerogativelor pe care legea le recunoaște. De aceea, aceasta reprezintă un drept fundamental absolut, prevăzut, garantat și ocrotit de Constituție în cuprinsul art. 44 și 136, în limitele prevăzute de lege. Este și motivul pentru care, atunci când legiuitorul a stabilit reglementarea prin lege organică a domeniilor de importanță vitală pentru funcționarea statului, a cuprins în cadrul dispozițiilor art. 73 alin. 3 regimul juridic general al proprietății și al moștenirii. Așa fiind, regimul cadastrului și al publicității imobiliare sunt stabilite prin lege organică.
P. ordinul menționat se reglementează procedura de înscriere în cartea funciară cu referire la prevederile similare din Titlul II, privind publicitatea imobiliară din Legea 7/1996, respectiv capitolul II, procedura ce trebuia instituită printr-o normă legală ca forță juridică cu cea a legii, în caz contrar aflându-se în prezența unei „încălcări a dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. 3 lit. m care prevăd obligativitatea reglementării prin lege organică a regimului juridic general al proprietății, precum ale art. 1 alin. 4 privind separarea puterilor în stat”, cum reține Curtea Constituțională prin aceeași decizie, rețineri ce sunt aplicabile speței de față.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282 și următoarele cod procedură civilă și art. 50 alin. 3 din Legea 7/1996.
Cererea de apel este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata DGRFP B. pentru Serviciul Fiscal Orășenesc C., fostă AFP C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În cauză, nu au fost solicitate probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care succed:
În mod corect, prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 151 alin. 9 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora ,,de la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă”, care reglementează executarea silită a bunurilor mobile, de vreme ce art. 154 alin.5 din același act normativ face trimitere la prevederile anterioare: ,,Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9), (10) și (11), art. 152 alin. (1) și (2) și art. 153^1 fiind aplicabile.”
În consecință, interdicția instituită de dispozițiile art. 151 alin. 9 este aplicabilă și în cazul executării silite a bunurilor imobile, ipoteca legală înscrisă în evidențele de CF constituind piedică la intabulare.
În condițiile în care prevederile art. 151 din codul de procedură civilă au fost corect aplicate, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța reține că registratorul are competența legală de a invoca aceste prevederi, având în vedere art. 63 alineatul 1 indice 1 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, potrivit cărora registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare. Or, actul nu îndeplinește cerințele instituite de ultima teză a articolului menționat. Registratorul de carte funciară nu a constatat și nu avea competența de a constata nulitatea absolută a actului care a intervenit ulterior indisponibilizării, ci a apreciat că acesta a încălcat dispoziții legale imperative, astfel că nu se putea dispune înscrierea în cartea funciară.
Opunerea unei piedici de carte funciară la înscrierea unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu încălcarea ori cenzurarea acesteia, ci evidențiază existența unei împrejurări extrinseci, de natură a împiedica înscrierea. Odată înlăturată piedica respectivă, printr-un alt litigiu sau pe cale amiabilă, administrativă, hotărârea în discuție poate fi pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a dreptului consacrat.
Tribunalul reține, de asemenea, că sunt corecte considerentele privind verificarea de către registrator a înscrisului care stă la baza cererii de înscriere, în speță valabilitatea formală a contractului de vânzare cumpărare
În acest sens, se reține că, deși intabularea s-a dispus prin sentință, aceasta nu ține loc de contract, iar titlul cu care ar fi urmat să fie înscrisă petenta în cartea funciară ca proprietară era acela de vânzare-cumpărare. Sub acest aspect, este de observat că hotărârea judecătorească invocată nu are efect constitutiv de drept, ci declarativ, iar dispoziția de intabulare are la bază un contract a cărui nulitate absolută este prevăzută expres de art. 151 alin. 10 din Codul de procedură fiscală.
P. urmare, în mod corect, s-a reținut de către prima instanță incidența dispozițiilor art.63 alin.1 ind.1 din Ordinul nr.633/2006 al A.N.C.P.I., iar registratorul CF era obligat să respingă cererea de înscriere deoarece, indirect, viza înscrierea unui act juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege.
În acest sens, se reține că unul dintre principiile care guvernează regimul juridic al cărții funciare, este acela al legalității înscrierilor în CF, care include legalitatea formală și legalitatea materială.
Legalitatea formală presupune ca registratorul de carte funciară nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor anume prevăzute de lege ca fiind supuse acestei operații juridice sau după caz, permise și nu se poate întemeia decât pe cererea ce îi este adresată de cel interesat și actele ei însoțitoare.
Legalitatea materială semnifică cerința ca registratorul să cerceteze, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile de fond și de formă impuse de lege pentru înscrierea dreptului și, pe de altă parte, dacă din însuși cuprinsul cărții funciare nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.
P. urmare, raportat la aceste considerente de ordin teoretic, se reține că activitatea registratorului de carte funciară s-a circumscris, în mod corect și legal, principiului menționat, așa încât criticile apelantei sunt absolut neîntemeiate.
De asemenea, instanța de judecată are obligația respectării dispozițiilor art.63 alin.1 ind.1 din Ordinul nr. 633/2006 al A.N.C.P.I menționate anterior, pe care nu le poate înlătura prin aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, cum susține petenta, atât timp cât aceste prevederi legale sunt în vigoare, nefiind, în prezent, nici abrogate, și nici nu a fost constatată nelegalitatea lor pe calea acțiunii specifice, declarate în acest scop.
Registratorul de carte funciară nu a depășit limitele competenței stabilite prin lege, ci a verificat dacă există piedici de carte funciară la înscriere.
În urma acestei verificări, efectuate în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea 7/1996, registratorul de carte funciară a reținut că hotărârea judecătorească nu poate produce efectele unui act apt de întabulare.
Piedicile de carte funciară reprezintă motive formale ce împiedică efectuarea unor înscrieri care ar contraveni unor prevederi exprese din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare sau din Codul civil, actele normative conexe ori principiilor de organizare a acestui sistem de publicitate imobiliară și este de datoria registratorului de carte funciară a le evidenția, respectiv a le da eficiență juridică, prin respingerea cererilor de înscriere care nu îndeplinesc toate condițiile necesare din această perspectivă.
Ca urmare, Tribunalul reține că nu s-a procedat la cenzurarea sentinței pronunțate de Tribunalul D. și nici nu s-a pronunțat cu privire la rezolvarea fondului dreptului real imobiliar, ci s-a procedat la cercetarea formală a dispozițiilor hotărârii, pentru a se determina dacă aceasta conține elementele necesare în vederea înscrierii acestora în evidențele de carte funciară.
Pe de altă parte, se reține, contrar criticii apelantei petente, că numai dispozitivul hotărârii este susceptibil de executare, nefiind permis ca acesta să fie completat cu dispoziții cuprinse în considerentele acesteia. Pe cale de consecință, atâta vreme cât prin dispozitiv, instanța învestită nu a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic, apt de intabulare, nu se poate da eficiență considerentelor sentinței evocate de apelantă.
Totodată, se reține că, în mod corect, s-a reținut că refuzul registratorului de carte funciară de a realiza operațiunea de înscriere a dreptului nu înseamnă nesocotirea unei hotărâri judecătorești intrate în autoritatea de lucru judecat, ci reprezintă o situație de imposibilitate de punere în executare a unei dispoziții din hotărâre.
În ceea ce privește prevederile art. 1746 alin. 3 cod civil, invocate de apelantă, se reține că nu sunt incidente în cauză, deoarece acestea au caracter general față de normele legale mai sus amintite, care au caracter special și se aplică cu prioritate.
Criticile referitoare la modul în care au fost redactate considerentele sentinței nu sunt întemeiate deoarece hotărârea criticată este temeinic motivată, cu referire la motivele de fapt și de drept incidente. Cu toate acestea, se impune a fi precizat faptul că ceea ce omite apelanta este faptul că, prin pronunțarea și redactarea unei hotărâri judecătorești, instanța de judecată nu trebuie să creeze o inovație juridică, putând să își însușească considerentele expuse de un alt complet de judecată, în cuprinsul unei alte hotărâri, sau, după caz, apărările uneia dintre părțile litigante, atâta vreme cât le apreciază judicioase și sunt aplicabile speței cu care a fost învestită.
Se are în vedere în acest sens că existența unor cauze similare sau identice conduce la motivări similare, situația de fapt și temeiurile de drept aplicabile fiind aceleași, iar acest lucru nu poate constitui un veritabil motiv de apel care să fie apt a duce la schimbarea soluției.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul în temeiul art. 296 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel formulată și să păstreze hotărârea ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta petentă Asociația Agricolă A. 2001 împotriva sentinței civile nr. 2000 din 05.02.2013 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. N. I. L.
GREFIER
D. A.
Red. IL/dact.DA/05.11.2013/Ex.6
Jud. fond – L. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1172/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
