Contestaţie la executare. Decizia nr. 150/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 150/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 150/R/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Judecător P. M.
Grefier V. D.
Pe rol fiind judecarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare B. C. Româna SA, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc G. G. C., și P. N., împotriva sentinței civile nr._/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta contestatoare B. Comercială Româna SA, consilier juridic Tișcă L. C., lipsă fiind intimații B. E. Judecătoresc G. G. C. și P. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cercetând actele și lucrările dosarului instanța constată că la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata B. E. J. G. G. C., care, potrivit rezoluției aplicată pe nota de înaintare, a fost comunicată părții recurente cu dovadă de comunicare, aflată la fila 41 din dosar.
Instanța constată că recurenta contestatoare B. C. Româna SA a depus la dosar la data de 18.03.2015 o notă de ședință prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 205 lei, stabilită în sarcina sa prin rezoluția președintelui completului de judecată aflată la fila 32 din dosar.
La acest termen de judecată doamna consilier juridic Tișcă L. C. depune delegație pentru reprezentarea intereselor recurentei în prezentul dosar.
Făcând aplicarea prevederilor art. 159 indice 1 al. 4 din Codul de procedură civilă, instanța își constată propria competență în soluționarea cererii de recurs fiind incidente dispozițiile cuprinse în art. 2 pct. 3 C.proc.civ. și art. 299 alin. 2 din același act normativ.
Nemaifiind chestiuni prealabile de discutat instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentanta convențională a recurentei contestatoare arată că nu solicită probe noi în calea de atac a recursului.
Instanța constată că intimatul B. E. Judecătoresc G. G. C. a solicitat prin întâmpinare proba cu înscrisuri fără însă a atașa vreun înscris. Față de această cerere instanța acordă cuvântul reprezentantei convenționale a recurentei contestatoare.
Reprezentanta convențională a recurentei contestatoare lasă proba solicitată de intimată la aprecierea instanței.
Instanța având în vedere că intimata nu a indicat teza probatorie în susținerea solicitării sale de admiterea probei cu înscrisuri în recurs și nici nu a atașat aceste înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 305 și art. 167 din codul de procedură civilă respinge proba solicitată prin întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererilor de recurs formulate în cauză.
Reprezentanta convențională a recurentei contestatoare solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate de recurentă împotriva procesului verbal de cheltuieli suplimentare din data de 02.07.2014 întocmit în dosarul execuțional nr.75/2012 al B. G. G. C., cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și xerocopierea dosarului de executare în sumă de 556,76 lei.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/9.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins contestația formulată de contestatoarea B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ în contradictoriu cu intimații P. N. și B. G. G. C..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
P. cererea înregistrata la judecătorie la data de 4.08.2014 sub nr._, contestatoarea B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ a chemat în judecată pe intimații P. N. și B. G. G. C., solicitând anularea procesului verbal de cheltuieli de executare din data de 02.07.2014 în dosar execuțional nr. 75/2012 al B. G. G. C., cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arata că procesul verbal de cheltuieli de executare este nelegal și netemeinic, deoarece intimatul B. G. G. C. nu respectă prevederile contractului cadru de colaborare din data de 25.04.2012.
În probațiune la dosar s-au depus: dosar execuțional nr. 75/ 2012 al B. G. G. C. al B., alte înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art.399 și următoarele C.pr.civ.
Acțiunea este legal timbrata.
Examinând materialul probator instanța a constatat următoarele:
P. contractul cadru de colaborare din data de 25.04.2012 s-a stabilit de către contestatoare și intimatul nr. 2 la rubrica „costuri suplimentare suportate de creditor dacă se retrage dosarul ” suma de 750 lei până la primul termen de susținere a licitației și încă 2000 lei după acest termen.
În acest sens s-a încheiat, inițial, procesul verbal din data de 11.12.2012 pentru suma de_ lei. Ulterior, în data de 02.07.2014 s-a încheiat un proces verbal suplimentar pentru suma de 6083 lei (f.7), în conformitate cu art.37 alin. 1 din L. nr. 188/2000, O.M. nr. 2550/2006 și anexa nr.1 la Statutul UNEJ, iar în data de 15.09.2014, același intimat denunță unilateral contractul.
De asemenea la lit. (iv) din contract se prevede că, executorul va beneficia de un onorariu egal cu limita maximă prev. de L. nr. 188/ 2000.
Potrivit art. 371/7 C.pr.civ., cheltuielile de executare cad în sarcina debitorilor urmăriți.
În primul rând, este de observat că prin contract părțile au stabilit limitarea sumelor avansate de contestatoare, iar în al doilea rând, deși contractul produce efecte față de cele două părți, el nu poate produce efecte față de debitori și care sunt obligați să suporte costurile executării.
P. urmare, instanța a apreciat că procesul verbal sus menționat este legal și temeinic, iar, pe cale de consecință, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs contestatoarea B. Comercială Română, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru datorate pentru judecarea în primă instanță și în recurs și taxa aferentă copierii dosarului execuțional.
În motivarea căii de atac exercitate autoarea acesteia arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incidente în opinia recurentei prevederile art. 304 pct. 9, 8 și 9 C.pr.civ.
În ce privește prima dintre criticile arătate, recurente precizează că instanța nu a menționat raționamentele pentru care se impune ignorarea dispozițiilor contractului de colaborare încheiat între creditoare și executor cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv nu s-a arătat motivul pentru care nu și-ar găsi aplicabilitatea aceste dispoziții contractuale din moment ce contractul este unul valabil încheiat și producea efecte la momentul încheierii procesului verbal contestat, constituind legea părților contractante raportat la prevederile art. 1270 Cod civil.
Recurenta precizează că suma limitativa de 750 lei nu a fost impusă în niciun fel executorului judecătoresc, care a semnat contractul cadru de colaborare din data de 25.04.2012 în perfectă cunoștință de cauză și fără a fi constrâns în vreun fel.
Câtă vreme contractul de colaborare nr. 68/25.04.2012, încheiat între creditoarea BCR SA și executorul judecătoresc, nu contravine dispozițiilor Legii nr. 188/2000 și nici Codului de procedură civilă, această convenție reprezintă legea părților, în raport de prevederile art. 1270 Cod civil.
P. urmare, în virtutea principiului forței obligatorii a contractului, părțile contractante aveau obligația de a-și îndeplini obligațiile contractuale întocmai cum au fost ele stipulate, neputând deroga sub nicio formă de la acestea. Ca atare, executorul judecătoresc avea obligația de a limita cheltuielile de executare silită la suma de 750 lei, astfel cum s-a prevăzut în mod expres în contractul de colaborare.
În situația în care s-ar fi generat cheltuieli de executare suplimentare (in plus de plafonul de 750 lei), acestea puteau fi avute în vedere de organul de executare la stabilirea onorariului său, în vederea recuperării pe această cale de la debitor.
Instanța de fond în mod eronat a respins contestația, reținând în pronunțarea acestei soluții un singur considerent și anume că aceste cheltuieli suplimentare nu au fost stabilite in sarcina contestatoarei BCR SA.
Așadar, prima instanță a ignorat total toate considerentele expuse prin contestație și a făcut abstracție totală de prevederile contractului de colaborare nr. 68/25.04.2012, care constituia legea părților.
Clauzele acestui contract sunt extrem de clare și nu lasă loc interpretărilor: potrivit art. 1 pct, I, ii si xii si anexei 1 cuantumul cheltuielilor de executare silită a fost plafonat la suma de 750 lei.
Deși aceste cheltuieli nu s-au imputat în mod direct creditoarei, totuși stabilirea lor este nelegală, efectuându-se cu încălcarea contractului menționat mai sus. Mai mult, prin menținerea valabilității acestor cheltuieli se ajunge la iminenta prejudiciere a creditoarei, care la momentul distribuirii sumelor obținute din executare va primi o sumă mult mai mică decât cea la care era îndreptățită.
Potrivit art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților. Ori în speța de față, în cuprinsul hotărârii atacate nu se menționează motivele pentru care instanța a apreciat că se impune înlăturarea apărărilor contestatoarei, respectiv nu a menționat motivele pentru care nu devin aplicabile clauzele contractului de colaborare nr. 68/25.04.2014 în prezenta speță.
Recurenta contestatoare învederează că la stabilirea acestui plafon de 750 lei ambele părți contractante au avut in vedere faptul că recuperarea fiecărui debit în parte necesită efectuarea de către executorul judecătoresc a unor acte de procedură care generează cheltuieli, dar că pentru aceste acte de procedură nu sunt prevăzute prin reglementările legale costuri mari.
Potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea executorilor judecătorești nr. 188/2000 sunt
cheltuieli de executare: taxele de timbru necesare declanșării executării silite, cheltuielile
efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita și efectuarea unor acte de executare, cheltuielile de transport și orice alte cheltuieli necesare desfășurării executării silite.
Pornind de la acest nivel minimal al costurilor necesare efectuării procedurilor de executare, părțile semnatare ale contractului de colaborare nr. 68/25.04.2012 au prevăzut că pentru actele de executare silită, după cum acestea erau prevăzute in Anexa 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești si al profesiei de executor judecătoresc, cuantumul maxim al cheltuielilor să se limiteze la valoarea avansului agreat, adică valoarea de 750 de lei.
P. actul de executare contestat în prezenta speță, executorul judecătoresc stabilește cheltuieli suplimentare în plus față de plafonul prevăzut în contractul părților, fără a face vreo mențiune referitoare la natura acestor cheltuieli sau împrejurările ce au determinat generarea acestor cheltuieli suplimentare.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimatul B. E. Judecătoresc G. G. C. a depus întâmpinare (fila 36) prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că plafonarea pe care părțile au stabilit-o prin instituirea sumei de 750 lei în contractul de colaborare vizează doar sumele avansate de către creditoare și nu plafonarea cheltuielilor de executare ocazionate de activitatea desfășurată de către intimată, contractul de colaborare neproducând nici un fel de efecte în raporturile cu debitoarea.
Astfel, se arată că, în ceea ce privește contractul de colaborare, este un act juridic civil încheiat între părți, și nu reprezintă o normă legală care să reglementeze activitatea și actele de executare silită pe care biroul le desfășoară.
Cheltuielile de executate cad în sarcina debitorilor urmăriți, contractul încheiat între creditor și executorul judecătoresc nefiind opozabil acestora.
Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare nu încalcă nicio dispoziție legală, niciun text imperativ care să atragă nulitatea sau anulabilitatea acestuia.
Intimatul mai arată că nu a stabilit și nu a solicitat sume de bani cu titlu de onorariu ci doar cheltuieli de executare generate de activitatea prestată, nu a solicitat creditoarei o sumă de bani suplimentară celor deja încasate și facturate.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de apărările formulate de intimat prin întâmpinare, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
În primul rând, instanța de recurs reține cu prioritate că motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii primei instanțe nu poate fi primit, întrucât, chiar dacă considerentele sentinței atacate nu au fost redactate într-o formă elaborată și sunt sumare, din cuprinsul acestora se poate determina raționamentul juridic pe care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția pe care a pronunțat-o, raționament juridic care se circumscrie considerării ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată în considerarea faptului că convenția încheiată produce efecte față de cele două părți, neavând efecte față de debitorii care sunt obligați să suporte costurile executării.
Tribunalul observă că acest raționament juridic este greșit, el fiind rezultatul stabilirii în mod eronat a situației de fapt și a prevederilor legale ce sunt incidente în speță, conform celor ce vor urma:
P. contestația la executare ce formează obiectul cauzei, se solicită de către recurenta-contestatoare în primă instanță anularea procesului verbal de cheltuieli de executare suplimentare din data de 2.07.2014 întocmit în dosarul execuțional nr. 75/2012 al intimatului B. E. Judecătoresc G. G. C..
Anterior, prin contractul cadru de colaborare nr. 68/25.04.2012 încheiat între recurentă și B. G. G. C., având ca obiect punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii remise executorului de către creditor s-a prevăzut în anexa 1 art. i, obligația recurentei creditoare de a pune la dispoziția executorului, pentru fiecare debit, o sumă în valoare de 750 lei, cu titlu de avans onorariu și cheltuieli de executare, sumă ce va fi achitată după obținerea încuviințării executării silite.
Potrivit art. 4.1 din convenție, cuantumul onorariului și a cheltuielilor generate de executarea silită sunt stabilite în această anexă.
În mod indubitabil, la art. ii din anexă se prevede că cheltuielile de executare (incluse în avansul acordat de către creditor) vor fi determinate pentru fiecare debit în parte, prin luarea în calcul a următoarelor tipuri de acte ce generează o cheltuială-înscriere somație în CF, eliberare extras pentru informare, taxe de timbru, suma estimată a acestor cheltuieli fiind de 600 lei.
D. urmare, cheltuielile de executare sunt incluse în integralitatea lor în suma de 750 lei, care include pe lângă cheltuielile de executare și un avans din onorariul executorului judecătoresc, și abia în situația în care se dorește urmărirea mai multor bunuri valoarea avansului se va ajusta astfel încât să acopere cheltuielile descrise la pct.ii, așa cum prevăd dispozițiile art. iii din anexă.
Aceasta fiind convenția părților, în dosarul de executare silită nr. 75/2012 se întocmește la data 11.07.2012 procesul - verbal prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 69.074,90 lei, din care suma de 69.507,86 lei reprezintă onorariu executor judecătoresc iar suma de 567,04 lei fiind cheltuieli de executare, respectiv cele aferente înregistrării dosarului, formării acestuia, redactării adresei, arhivării dosarului, publicației de vânzare imobiliară, cheltuielilor de transport cu poșta, procesului – verbal de îndeplinire a procedurii, notării somației în cartea funciară, emiterii somației, procesului - verbal de somație, procesului – verbal de constatare și taxelor CF.
La data de 2.07.2014 se întocmește însă un alt proces verbal de stabilire cheltuieli de executare suplimentare, în valoare de 6083,30 lei, care formează obiectul contestației la executare.
P. urmare, cheltuielile de executare silită cuprinse în cele două procese verbale de stabilire a acestora sunt în cuantum de 6650,34 lei, depășind astfel plafonul de 750 lei prevăzut de părți în convenția încheiată.
Această convenție este obligatorie între părți, conform art. 1270 Cod civil, care dispune: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Instanța de recurs constată că, deși părțile au stabilit conform convenției faptul că aceste cheltuieli de executare nu pot depăși suma de 750 lei, care include și avansul pentru onorariul executorului judecătoresc, totuși executorul a procedat în sens contrar, încălcând convenția încheiată.
Contestatoarea recurentă are interes în limitarea cheltuielilor de executare pentru a-și asigura îndestularea creanței din averea debitorului urmărit silit, avere care s-ar diminua cu cheltuielile de executare prea oneroase, mai ales că potrivit art. 563 alin. 1 C.pr.civ. cheltuielile de executare se distribuie primele, astfel încât justifică interesul în promovarea contestației la executare.
În cuprinsul convenției intervenite între părți, care are valoare de putere de lege între acestea, se face referire la cheltuielile de executare, nu la cheltuielile ce pot fi solicitate creditorului, astfel încât se poate trage concluzia că părțile semnatare ale contractului de colaborare au convenit asupra tuturor cheltuielilor de executare.
Chiar dacă debitorii creditoarei nu au fost parte în acest contract, totuși prin convenția încheiată între recurent și creditoare s-a stabilit de comun acord limitarea cheltuielilor de executare, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, la suma menționată anterior, ținând cont și de numărul mare de dosare execuționale ce urmau a fi înregistrate pe rolul executorului judecătoresc.
Este adevărat că potrivit art.371 ind.7 Cod pr. civ., cheltuielile privind executare silită sunt suportate în principal de către debitori iar executorul judecătoresc nu a solicitat ca plata acestor cheltuieli de executare suplimentare să se facă de către creditoare, însă potrivit art.563 alin.1 lit. a Cod pr. civ., în situația distribuirii sumelor recuperate în urma executării silite, creanțele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare au prioritate în raport de celelalte creanțe.
Așadar, se poate ajunge la situația în care cheltuielile de executare sunt suportate tot din patrimoniul creditoarei, diminuându-se în acest fel creanța ce urmează a fi recuperată de către creditoare.
În consecința celor expuse anterior, raportat la dispozițiile art. 1270 Cod civil, apreciind că judecătoria a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., instanța va dispune admiterea recursului declarat în cauză de către creditoare, și va dispune conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestația la executare anulării procesului verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 2.07.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr. 75/2012 al Biroului E. Judecătoresc G. G. C..
Având în vedere dispozițiile art. 45 alin.1 lit. f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, tribunalul va dispune restituirea către contestatore a sumei de 410 lei, taxă judiciară de timbru achitată cu ordinul de plată nr._/22.08.2014, beneficiar fiind Primăria sectorului 3 București. Potrivit prevederilor legale invocate, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Cererea de restituire a taxei judiciare de timbru a fost formulată chiar prin motivele cererii de chemare în judecată, astfel încât, întrucât legea prevede o procedură specială de urmat cu privire la taxa judiciară de timbru în cazul admiterii contestației la executare, instanța nu poate proceda la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru datorată pentru judecarea contestației la executare admisă printr-o hotărâre care este irevocabilă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., ținând cont de culpa procesuală a intimatului B. E. Judecătoresc G. G. C., instanța urmează să-l oblige să plătească recurentei contestatoare suma de 556,76 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând costurile copierii dosarului execuțional, conform ordinului de plată de la fila 25 din dosarul primei instanțe.
În ce privește cererea recurentei de obligare a intimatului și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru judecarea cererii de recurs, instanța apreciază că această cerere nu poate fi primită, față de considerentele reținute mai sus cu privire la taxa de timbru datorată pentru judecarea în primă instanță a contestației la executare, recurenta contestatoare având posibilitatea să solicite, conform art. 45 alin.1 lit. f din OUG nr. 80/2013, restituirea taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de recurs formulată de recurenta contestatoare B. Comercială Română, reprezentată de consilier juridic Tișcă L. C., în contradictoriu cu intimații P. N. și B. E. Judecătoresc G. G. C. împotriva sentinței civile nr._/9.12.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea B. Comercială Română în contradictoriu cu intimații P. N. și B. E. Judecătoresc G. G. C. și în consecință:
Anulează procesul verbal de cheltuieli de executare suplimentare încheiat la data de 2.07.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr. 75/2012 al Biroului E. Judecătoresc G. G. C..
Dispune restituirea către contestatoare a sumei de 410 lei, taxă judiciară de timbru achitată cu ordinul de plată nr._/22.08.2014, beneficiar fiind Primăria sectorului 3 București.
Obligă intimatul B. E. Judecătoresc G. G. C. să plătească recurentei suma de 556,76 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Respinge cererea recurentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru judecata în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. B. L. S. P. M.
Grefier,
V. D.
Redactat/A.B./14.05.2015
Tehnoredactat/26.05.2015/2 ex
Jud. fond L. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1074/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 532/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
